Sandu Frunză despre Iubirea din vitrina hermeneutică a lui Iulian Boldea

Standard

 coperta tribuna

 

Un text la care țin foarte mult a fost publicat de revista Tribuna nr. 325, an XV, 16-31 (martie 2016):p. 8. Revista Tribuna poate fi cerută la adresa de email redactia@revistatribuna.ro

Cititorilor mei, care nu pot să ajungă șă își cumpere revista, le dăruiesc și lor bucuria pe care eu am avut-o citind cartea lui Iulia Boldea și scriind apoi acest text.

Generația mea, în adolescență, recita cu o anumită vibrație cosmică versurile: ”Sunt tînăr, Doamnă, vinul mă știe pe de rost/ și ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sînge…”. Nu mai cunosc azi tineri care să recite minunatele versuri scrise de Mircea Dinescu, poate pentru că tinerii cu care lucrez, fiind deja la universitate, au depășit vîrsta la care asemenea trăiri sînt iminente. Există o etapă a evoluției tinerilor în care ei se îndepărtează de această metafizică, pe care o consideră a fi prea siropoasă și prea încărcată de o senzualitate sublimată. E adevărat că, mai apoi, după o pauză, acest tip de erotism reapare cînd te aștepți cel mai puțin, ca un fel de principiu regenerator.

Am regăsit versurile lui Mircea Dinescu – pe care azi îl mai văd doar bucătărind la televizor – în volumul despre poezia românească pe care Iulian Boldea îl propune cu conștiința evidentă că literatura românească are nu numai o deschidere, ci și o vocație universală. Publicînd o carte despre poeți români și poezia românească în limba engleză, la o editură din străinătate (Iulian Boldea, Modernism and Postmodernism in Romanian Poetry. A Brief Outline, (Saarbrucken, Germany: LAP Lambert Academic Publishing, 2015), Iulian Boldea oferă o bună ocazie de a ieși în lume gînditorilor pe care îi analizează cu o foarte înaltă conștiință a valorii lor și a importanței pe care aceștia ar trebui să o aibă în conștiința literară universală. Iulian Boldea fixează prin cartea sa un orizont al înțelegerii literaturii românești. El asumă convingerea că literatura românească a ajuns la o anumită maturitate, bazată pe o bună și continuă creștere a conștiinței de sine și a conștiinței valorii sale.

Iulian Boldea folosește drept cadru al discuției cîteva reflecții asupra raportului dintre modernism și postmodernism, precum și asupra importanței amprentei generațiilor și a responsabilității generaționale. Fiind preocupat îndeosebi de tematizarea iubirii, nu voi intra de această dată în disputele modernism vs postmodernism, deși iubirea ar putea fi un loc al aducerii împreună a celor două modele ale practicilor creative, prin tematizare, prin jocul existențial implicat sau prin regăsirea sau pierderea de sine pe care o presupune.

Mi se pare, însă, util să rețin de la Iulian Boldea tendința literaturii ce stă sub semnul postmodernismului de a se sustrage oricărui canon, de a pune împreună expresivitatea obiectivă cu nuanțarea și exprimarea a ceea ce e personal și chiar căzut în zonele subliminale ale subiectivității. Modul în care prezintă postmodernismul aduce cu sine principalele ingrediente pe care le găsim, în forme particulare, și în filosofia iubirii. Dintre acestea am putea aminti: reconsiderarea temei autenticității ca mod de oglindire a realității, textul ca mod de a trăi și literatura ca un mod de viață, importanța explicativă a pluralismului și a subiectivității, jocul la care se supun și sînt supuse raționalul, iraționalul și supraraționalul, evenimențialul și absolutul, imanența radicală și transcendența, luciditatea și ironia. Pentru Iulian Boldea, toate acestea caracterizează postmodernitatea poetică românească, iar noi am putea constata cu ușurință că sînt instrumente des întîlnite și în discursul asupra iubirii.

Am să mă opresc doar asupra cîtorva elemente ilustrative pentru funcția restauratoare a iubirii relevată de poeziile analizate de Iulian Boldea.

Cartea lui m-a cîștigat total prin empatia comună pe care am resimțit-o în raport cu tristețea metafizică a lui Lucian Blaga. Ea este o coordonată existențială ce vine în poezie dinspre gîndirea filosofică. Filosofia blagiană prezintă omul ca o ființă a cărei imersiune în existență se produce semnificativ prin trăirea deopotrivă în lumea realului și în cea a misterului. Prezența cenzurii transcendentale influențează și registrul trăirilor poetice blagiene, ceea ce face ca iubirea să fie marcată de înstrăinarea în raport cu absolutul, de melancolia nedezvăluirii integrale, de contemplarea idealului iubirii și imposibilitatea consumării ei pînă la capăt. Tonul elegiac al metaficii iubirii propusă de poezia lui Blaga este perceput de Iulian Boldea ca unul ce ține de însingurarea cosmică pe care o aduce iubirea pe fondul dublei acțiuni de adîncire în sfera realității și de abandon în fața inefabilului existenței. Această tensiune existențială se traduce la nivelul iubirii într-o formă a dorinței mereu afirmate, mereu consumate și niciodată total împlinite. Ea presupune o prezență a speranței și transcenderii.

Un adevărat spectacol hermeneutic ne oferă Iulian Boldea în prezentarea poeziei iubirii la Nichita Stănescu. Nu despre iubire e vorba aici, ci despre sensul iubirii sau mai exact despre poezia ei. Este vorba despre o dimensiune a poeticii existențiale ce se construiește continuu, se obiectivează sub ochii noștri și respiră o dată cu respirația poetului – a cărui voce devine vie prin vocea interioară a fiecărui cititor al său. În felul acesta, are loc o mutație metafizică pe care Iulian Boldea o percepe sub forma unei noi ontologii a identității în care sinele cititorului se identifică cu sufletul poetului, în care clocotește lumina iubirii și facerea și desfacerea ei.

De la eminescianul ”îndulcind cu dor de moarte sufletul nemîngîiet”, cu toții ne-am obișnuit că iubirea poate fi concepută ca o formă de a muri pentru celălalt și că moartea poate fi utilizată ca o metaforă a iubirii care prilejuiește învierea în misterul vieții celuilalt. O formă poetică aparte a jocului ce implică iubirea și moartea este relevată de Iulian Boldea în analiza creației poetice adusă de Ileana Mălăncioiu. Acest joc presupune o retragere în sine, o ascundere în imaginarul propriei existențe. ”A murit pentru lumea aceasta” se spune despre asceții ce se retrag în lumea consacrată contemplării realității divine. Practicînd o formă a ascezei introspecției interioare, poeta nu se desparte de lume, nu moare pentru ea, ci mai degrabă se regăsește pe sine pentru a da semnificație lumii și a o investi cu un plus de realitate. ”Demonul solitudinii” este în acest caz cel care construiește mediul propice manifestării iubirii, al întîlnirii și comuniunii cu Celălalt. Favorizarea poetică a morții în raport cu viața, eludarea realității în raport cu trăirea visului sînt un mijloc prin care utopia iubirii și comuniunea în iubire capătă dimensiunea mesianică a unei mereu amînate viitoare salvări prin iubire.

Nu numai mesianismul iubirii, ci și apocalipsa ei rețin atenția lui Iulian Boldea. Nu putea să găsească pentru a ilustra un asemenea demers poetic o figură mai potrivită decît cea a lui Ion Mureșan. Poetul trăiește o apocalipsă a cotidianului cu o fervoare și o energie de nestăvilit. Nu mai sînt prezente aici decît agonia, declinul, lipsa sensului. Totul se desfășoară în lumina descompusă a unui amurg. În această existență precară nu mai are loc decît absența iubirii. Ea este resimțită doar ca o formă de așteptare descărnată, în care doar umbra speranței ce însoțește apocalipsa mai dă șansă trăirii iubirii.

Am semnalat doar cîteva din provocările acestui volum, adresate unui public internațional. Volumul de față, însă, aduce o contribuție extrem de importantă la cunoașterea poeziei românești în diferite faze ale exprimării sale. Pe lîngă autorii amintiți mai sînt puși în vitrina hermeneutică a lui Iulian Boldea și scoși în lume pentru a-și arăta virtuțile poeți precum: Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Emil Botta, Ștefan Aug. Doinaș, Ana Blandiana, Cezar Baltag, Leonid Dimov, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Marta Petreu, Alexandru Mușina, Matei Vișniec. Volumul vorbește lumii despre creația poetică românească. Eu am fost aici interesat doar de perspectiva iubirii. Privit în această oglindă, Iulian Boldea se dovedește nu numai un foarte nuanțat hermeneut al iubirii, ci și un poet al iubirii și al transfigurării prin iubire. Tocmai de aceea mi s-a părut potrivit ca din toate temele aduse în discuție să aleg aici doar iubirea, cu caracterul ei soteriologic. Dorința nebună de a iubi mai poate încă salva lumea. Sau cel puțin așa deducem din interpretările lui Iulian Boldea.

text tribuna

Anunțuri

Sandu Frunză despre oamenii Rectorului Ioan-Aurel Pop

Standard

rectorat Oamenii! În comunitatea egalilor nimic nu este mai important decît oamenii!

Așa a afirmat în mod repetat academicianul Ioan-Aurel Pop, iar apoi această afirmație a fost preluată și de contracandidații săi la funcția de Rector și de alți candidați de la alte Universități din țară. Avînd în vedere că, așa cum ne-a obișnuit în primul său mandat, Rectorul Ioan-Aurel Pop va delega responsabilitățile de coordonare și de decizie membrilor echipei sale, în funcție de competențele fiecăruia, cred că e bine să vedem foarte pe scurt cine sînt oamenii pe care domnia sa a decis să îi pună în fruntea comunității egalilor. Părintele meu spiritual îmi spunea că dacă dorești ca lucrurile să meargă bine, atunci trebuie să găsești binele ce sălăsluiește în fiecare om. Acesta este un proces de umanizare a omului care se situează în logica înomenirii lui Dumnezeu și a metamorfozării în bine a întregii creații. În căutarea binelui, am să notez aici doar cîteva elemente ce mi se par relevante, din puținele date pe care le am despre distinsele colege și distinșii colegi. Pentru că este una favorabilă, aș vrea să cred că imaginea celor care ne reprezintă relevă o imagine a cea ce sîntem noi, membri comunității universitare.

În 14 martie Senatul Universității Babeș-Bolyai sub președenția distinsului pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă a validat noua echipă de prorectori a Universității Babeș-Bolyai pentru mandatul 2016 – 2020 al rectorului acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.

Trei personalități noi au intrat în acest for de conducere al Universității: prof. univ. dr. Daniel David, conf. univ. dr. Cristian Litan, conf. univ. dr. Markó Bálint.

Cea mai spectaculoasă apariție în noua listă a prorectorilor este, fără îndoială, prof. univ. dr. Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și director de cercetare la Institutul Albert Ellis din New York. Un om de știință remarcabil prin cercetările sale, dar în același timp și o personalitate foarte prezentă în dezbaterile publice, culturale și științifice din România, prof. univ. dr. Daniel David este și una dintre cele mai vizibile personalități clujene în plan științific internațional. Prezența sa în echipa academicianului Ioan-Aurel Pop este una menită să dea un semnal cu privire la fidelitatea Rectoratului UBB față de principiile excelenței în cercetare și predare. Pe parcursul campaniei sale de alegeri pentru funcția de rector, academicianul Ioan-Aurel Pop a menționat importanța cercetării și faptul că UBB este în primul rînd o universitate de cercetare avansată. Prezența în echipa sa a prof. univ. dr. Daniel David vine să confirme coerența programului și a acțiunii manageriale, cu atît mai mult cu cît acesta va fi prorector responsabil cu cercetarea, competitivitatea, excelența și cu publicaţiile științifice. Ne așteptăm să fie cea mai dinamică dimensiune a dezvoltării UBB din următorii ani.

Conf. univ. dr. Cristian Marius Litan vine de la cea mai mare facultate a universității, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), este specialist în metode cantitative în economie (și în general în științe sociale), teoria jocurilor și aplicații, econometrie aplicată. Este apreciat pentru profesionalismul și entuziasmul său în activitatea didactică și de cercetare, pentru angajarea în activități de construcție instituțională cu relevanță pe plan național și cu o reală deschidere internațională. Conf. univ. dr. Cristian Marius Litan este prorectorul responsabil cu formarea continuă, învățământul la distanță și cu activitatea cunoscutei edituri Presa Universitară Clujeană.

Conf. univ. dr. Markó Bálint este unul dintre cei doi prorectori pe care îi propune linia maghiară de studii. Este doctor în științele mediului, desfășoară activități ca expert biolog, activități științifice de cartarea insectelor, faunistică și taxonomie, activități științifice de evaluare a amenințărilor actuale și potențiale pentru speciile de interes comunitar, în special în cazul furnicilor. Are o foarte bună recunoaștere națională și internațională în calitate de cadru didactic și cercetător la UBB, dar și ca membru în asociații profesionale precum Societatea Lepidopterologică Română, Societatea Muzeului Ardelean, Asociația „Apáthy István Egyesület”, Uniunea Internațională pentru Studiul Insectelor Sociale, secția Central-Europeană (IUSSI), Societatea Entomologică din Ungaria. Conf. univ. dr. Markó Bálint este prorectorul responsabil de extensii universitare și de asigurarea calității. Imi amintesc cu plăcere că doi dintre savanții ce și-au pus amprenta asupra mea în analiza fenomenului religios au fost pasionați în copilărie de entomologie. Am visat și eu în copilărie să fiu entomolog, în adolescență am dorit să fiu geolog, iar apoi am ales să fiu filosof și încă mai persist în această alegere. Nu îl cunosc pe conf. univ. dr. Markó Bálint dar, din perspectiva nostalgiilor mele, numirea domniei sale mi-a ajuns la suflet.

Conf. univ. dr. Anna Sòos ocupă pentru un nou mandat funcția de prorector. Domnia sa este responsabilă de linia maghiară și de curriculum. Conf. univ. dr. Anna Sòos este profesoară la Facultatea de Matematică şi Informatică unde predă cursuri de Teoria probabilităţilor, Statistică matematică, Inteligenţă artificială, Programare logică şi funcţională, Procese stocastice şi fractali, Metode de căutare stocastice, Analiza fenomenelor stocastice. Aș dori să evidențiez faptul că doamna profesoară Anna Sòos este secretar de redacție la Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Mathematica. În calitatea mea de redactor de revistă consider că activitatea redacțională trebuie prețuită și evidențiată în special pentru că ea presupune multă expertiză și multă dăruire pusă în slujba promovării rezultatelor muncii de cercetare și creație a celorlalți. Doar oamenii cu totul speciali pot să sacrifice și să investească din timpul vieții lor pentru a da vizibilitate și a sprijinii punerea în circulație a ideilor și a rezultatelor muncii altora. Totodată, conf. univ. dr. Anna Sòos și-a pus în valoare activitatea sa ce a fost fructificată cu rezultate excelente în granturi de cercetare și în publicații semnificative.

Prof. univ. dr. Rudolf Gräf este și domnia sa profesor la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Domnia sa reprezintă elementul de continuitate al echipelor ce se succedă în ultimii ani la conducerea universității. Am putea spune că este un fel de garant al caracterului multicultural al UBB și o manifestare vie a spiritului multiculturalității. În același timp, prof. univ. dr. Rudolf Gräf este cercetător știinţific principal II la Centrul de Studii Transilvane de pe lîngă Academia Română. Este autor al unui număr mare de publicații, așa cum putem vedea în listele cercetătorilor din domeniul istorie. Prof. univ. dr. Rudolf Gräf este prorector responsabil de linia germană şi cooperarea cu mediul cultural german, responsabil de resurse umane și responsabil cu studiile doctorale. Domnia sa este un simbol viu al transformărilor la care a fost supusă universitatea și mai ales conducerea universității la sfîrșitul mileniului trecut și după intrarea în noul mileniu.

Prof. univ. dr. Mihaela Luţaş este profesoară la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea se bucură de prezența a 3 prorectori în actuala echipă de conducere a Universității. S-a remarcat îndeosebi prin activitățile desfășurate sub egida Jean Monnet Chair of European Economic Integration. A desfășurat o intensă activitate de cercetare în cadrul unui număr impresionant de granturi și are o listă extinsă de lucrări de specialitate, produs al îmbinării activității de cercetare cu cea didactică. Prof. univ. dr. Mihaela Luţaş este prorector responsabil de relaţia cu mediul de afaceri, fundraising, de relaţia cu alumni și de practica studenţească. Mă bucură faptul că echipa Rectorului are în componența sa 2 femei, cu atît mai mult cu cît își continuă mandatul preluat în urmă cu 4 ani. Aș fi preferat să fie desemnate mai multe femei în echipă. Dar probabil că încă Universitățile, ca și societatea românească, nu sînt suficient de pregătite pentru a da un exemplu de practici privind egalitatea de șanse. Accesul femeilor la pozițiile manageriale de vîrf este încă o problemă ce ține de tiparele noastre mentale. Ca dovadă că atunci cînd a cerut colegilor senatori votul pentru președenția senatului UBB, prof. univ. dr. Mihaela Luţaş a obținut un număr infim de voturi. Dar trebuie să fim optimiști și să vedem ca pozitiv faptul că 2 femei au făcut și fac parte din echipa Rectorului Ioan-Aurel Pop.

Prof. univ. dr. Ioan Bolovan este profesor la Facultatea de Istorie și Filosofie și cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române. Susţine cursuri despre istoria populaţiei Europei, demografie istorică, politici demografice şi istoria Revoluţiei de la 1848. O activitate meritorie desfășurată în cadrul Centrului de Studii Transilvane este aceea de redactor la una dintre cele mai importante reviste ISI (Thomson Reuters) din România, Transylvanian Review, care a devenit o platformă interdisciplinară de promovare a cercetării științifice românești în dialog cu ceea ce se produce în plan mondial în domeniul istoriei și în cel al studiilor de arie. Prof. univ. dr. Ioan Bolovan este unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai academicianului Ioan-Aurel Pop. Cred că nu exagerez dacă afirm că cei doi sînt legați printr-o nobilă prietenie. În această echipă, prof. univ. dr. Ioan Bolovan este simbolul sprijinului permanent și al încrederii. Nici un fel de construcție instituțională nu este posibilă fără încredere. Tocmai de aceea intră în logica oricărui manager să se asigure că atunci cînd lucrează cu o echipă există o persoană care ia asupra sa aceste atribute ale stabilității și încrederii. Fără a fi desemnată, ea apare cel mai adesea în mod informal. În numele colaborării lor îndelungate, acest rol este preluat de această dată de prorectorul Ioan Bolovan. Prof. univ. dr. Ioan Bolovan rămîne în continuare prorector responsabil de administraţie şi patrimoniu și responsabil de relaţia cu studenţii.

Prof. univ. dr. Dan Lazăr este profesor la Departamentul de Administraţie Publică din cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării. Prof. univ. dr. Dan Lazăr este considerat a fi cel mai puternic om din actuala echipă. El este un simbol al continuității, eficienței și bunei guvernări. A fost perceput ca prorectorul care se gîndește la oameni datorită efortului său de a menține distribuirea bonurilor de masă pentru angajații UBB. Multă lume crede că acest sistem de recompensare aparține ministerului, în fapt a fost inițiativa academicianului Ioan-Aurel Pop și a fost un proiect pus în aplicare, din fondurile proprii ale universității, prin efortul constant al prorectorului Dan Lazăr. Spiritul eficienței dobîndit în activitățile sale de personalitate publică a fost pus la lucru și în postrura sa de prorector. Pe lîngă activitatea administrativă, prof. univ. dr. Dan Lazăr se bucură de aprecierea specialiștilor pentru activitatea sa didactică și de cercetare. Prof. univ. dr. Dan Lazăr este prorectorul responsabil de finanţare, de programele europene și de informatizare.

Prof. univ. dr. Călin Rus este profesor la Departamentul de Comunicare, Relații Pulbice și Publicitate din cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării. Predă cursurile de Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice, Bazele PR, PR si publicitate. Metode si instrumente, PR Politic, Campanii și strategii de PR, PR şi autoevaluarea, Psihologie Socială, Comunicare interpersonală. Publicațiile sale urmează teme din această sferă de preocupări. A fost supranumit „prorectorul invizibil” – aluzie la prezența sa discretă, discreție cu care ne-au obișnuit consilierii de comunicare în mediile lor profesionale. Nici unul dintre prorectorii din primul mandat nu s-a bucurat de un sprijin atît de mare ca prof. univ. dr. Călin Rus. Pe de o parte, a fost singurul prorector căruia Universitatea i-a pus la dispoziție o mașină personală (mașina cu care înainte circula fostul rector Andrei Marga) și i-a angajat un șofer personal, aflat la dispoziția domniei sale. Un asemenea statut special poate fi explicat prin faptul că în societatea postmodernă comunicarea este atît de importantă încît este un loc comun să spunem că realitatea e construită de comunicare. Pe de altă parte, la alegerile recente, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării l-a investit pe prof. univ. dr. Călin Rus cu toată încrederea alegîndu-l în toate structurile colective de conducere: ca membru în Consiliul Departamentului, ca membru în Consiliul profesoral al Facultății, ca membru în Senatul Universității. Nici un prorector nu se mai bucură de o asemenea susținere pe toate planurile. Probabil că acest sprijin general face parte dintr-un proiect mai larg pe care eu nu îl cunosc și pe care nu intenționez să caut să îl înțeleg. Prof. univ. dr. Călin Rus va fi în continuare prorectorul responsabil de comunicare și PR al Universității Babeș-Bolyai. Într-o societate a comunicării generalizate, această postură mi se pare similară cu cele ale personajelor demiurgice din marile mitologii.

Deși nu este propus de Rector printr-un sistem similar cu cel al prorectorilor, asimilat cu funcția de prorector este și Directorul CSUD. Atunci cînd o să sosească timpul, avem toate motivele să credem că prof. univ. dr. Andrei-Dorin Mărcuș va fi reconfirmat în fruntea acestei importante structuri a Universității Babeș-Bolyai. CSUD și-a consolidat imaginea pozitivă sub mandatul domniei sale și a devenit un reper al internaționalizării UBB.

Ceea ce citiți aici nu este o analiză a activității de pînă acum a celor ce fac parte din noua echipă managerială a UBB. Este doar o proiecție subiectivă și o lectură partizană a celor cîteva date pe care le aveam. În mod voit perspectiva mea este una optimistă. Poate e un păcat al meu faptul că mă mărginesc să văd doar partea luminoasă a lucrurilor și a lumii. Mai ales atunci cînd este vorba despre oameni de la care mă aștept să facă mai bună lumea în care trăim. Fiecare cu mica sa contribuție acolo unde îl cheamă vremelnic datoria.

echipa 2

 

 


 

Sandu Frunză despre Mama lui Vasile Dâncu

Standard

dancu_1Dacă nu am avea experiența misterului morții, cît de imposibilă ne-ar părea de trăit viața! Cred că dumnezeu a dat omului învierea doar pentru a face mai veridică și mai suportabilă moartea. Cu caracterul ei inițiatic, ea face mai ușor de petrecut viața. Moartea merită trăită doar pentru că ea ne înfrumusețează viața. Chiar dacă filosofii ne spun că nu putem avea decît experiența morții celorlalți, fiecare trăiește bucuria tragică a morții cu sentimentul că întîlnind moartea celuilalt preia ceea ce e mai important din înțelepciunea vieții celui plecat. Am ajuns la această concluzie nu în urma unei conștiințe de sine a finitudinii, nici în urma unei reflecții filosofice asupra destinului ființei umane. Ea a căzut ca o lumină existențială în viața mea o dată cu lectura cărții Universul Mama – ieșită din ființa suferindă și extatică, în același timp, a poetului Vasile George Dâncu[1].

Poetul Vasile George Dâncu este din Runcu Salvei și trăiește la Cluj-Napoca mîndru de faptul că este poet, publicist, editor și manager cultural. Pentru cartea sa de poeme Biografia secretă (2003) a fost distins cu premiul pentru debut oferit de Filiala Clujeană a Uniunii Scriitorilor. Dacă ar fi să îi ofer o distincție pentru cartea Universul Mama (2015), atunci l-aș înconjura (ca un prieten) cu dragostea mea, așa cum ai pune în ramă o fotografie de epocă pe care o consideri a fi, de fapt, a ta. Dar iubirea și moartea mamei sale sînt atît de armonios și de suprafiresc îmbinate în această carte încît orice altă iubire pare a fi nelalocul ei. Astfel încît nu pot să îl înconjor pe poetul Vasile Dâncu decît cu tot ceea ce (înafara iubirii) a mai rămas de oferit în plan spiritual.

Poetul năsăudean a luat atît de în serios afirmația înaintașului său potrivit căreia „veșnicia s-a născut la sat” încît ne oferă o bucățică din eternitate prin chipul mamei – ce ni se livrează, în experiența morții sale, cu toată viața sa. Din acest etern efemer, probabil cel mai potrivit pentru mintea mea ar fi să stau să descifrez un vers precum ”tu cu Iisus eu cu Marx”. Dar sînt atît de cuprins de dialogul poetului cu mama sa încît mă las dus de val mai departe unde citesc despre o altfel de despărțire, despre o altfel de distanțare. Una ce iese din cîmpul ideologic și intră în cel imaginar, al golului care înseamnă plinătate, al plecării ce naște drumul, al cărării ce prefigurează casa, al ființei ce ne scoate din neant: „voiam doar să fug de tine cât mai departe / îmi plăcea plecarea / dar cînd am trecut pe sub părul din fața casei / bluza de trening mă ardea în spate / geamantanul de carton devenise foarte greu / și lumea parcă se răsturnase / pământul era deasupra mea / și cerul sub mine / iar eu mă temeam să nu calc în gol”.

Rețin această trăire senzuală a plecării deoarece ea joacă rolul unui marcator destinal. Ca o plăcere vinovată, ea îl va urmări pe poet și îi va predetermina imposibilitatea întoarcerii, imposibilitatea reintrării în timp, a adecvării la timp. E ca o pedeapsă ce trebuie plătită pentru plecarea din timpul și spațiul paradisiac. Povestind diverse momente ale bucuriilor și tristeților trăite cu mama sa, Vasile Dâncu marchează cu aceste momente de viață moartea mamei sale. Dar totodată și în fapt își plînge moartea lui de rătăcitor printr-o lume pe care o bănuiește că l-a trădat. Satul, deși este descris sub semnul simbolismului Insulei fericiților, pare că s-a înstrăinat. Moartea și-a făcut loc în paradisul rural și pare acum mai degrabă un loc damnat. Mama nu mai acționează ca un spirit protector deoarece pare să se fi mutat. Sau cel puțin este situată de poet alături de Iisus – al cărui model sacrificial l-a urmat pe parcursul întregii vieți.

Prin această transgresare a morții, Vasile George Dâncu aduce imaginea unei transcenderi ce face posibilă înfrîngerea suferinței și instaurarea speranței. Deși pare a fi un bocet, poezia lui Vasile George Dâncu este mai degrabă un imn religios al speranței, al exaltării vieții și al materializării mântuirii sub ochii noștri.

Ceea ce pare un demers personal, un plînset de însingurare cu multe vinovății și cu un luminos atașament personal, se transfigurează – prin ritmul ascuns al poeziei – în pietatea filială, în sentimentul universal al fructificării morții pe un plan mai înalt, în ceva care ne vorbește despre condiția umană și trăirea sensibilității proprii în conjuncție cu un spirit universal.

Iată cartea lui Vasile George Dâncu, iată Universul Mama. Iată un prilej de a vă reîntîlni cu normalitatea vieții, a suferinței umane și a transfigurării pierderii ireparabile în firescul trecerii prin lume. Nu vă fie rușine dacă citind cartea o să vă simțiți mintea inundată de imaginea unei lacrime. Nici măcar dacă o să ajungeți să plîngeți de tristețe sau de bucurie împreună cu Vasile Dâncu, care ne spune vorbindu-i mamei, ca și cum ar recita din Eclesiastul sau din Psalmi: „viața ta s-a dus împreună cu moartea ta / iar viața mea a devenit moartea ta”. Este un posibil efect secundar al unei lecturi autentice a acestei cărți.

Dacă ați experimentat vreodată maternitatea în persoana proprie sau în cea a altora, atunci nu trebuie să vă refuzați lectura acestei cărți. Regăsiți vocația maternă și re-trăiți misterul ei prin reîntîlnirea cu mama, principiu al bunătății vieții – de data aceasta Mama lui Vasile Dâncu, „cel mai puternic mort din lume”. Dacă nu aveți răgaz să ajungeți așa departe, atunci vă rog, măcar, să nu uitați proverbul rusesc cu care poetul își deschide volumul: „Iubirea unei mame întrece adîncurile oceanului”.

 

[1] Vasile George Dâncu, Universul Mama, (Bistrița: Casa de Editură Max Blecher, 2015).