Sandu Frunză despre (in)corectitudinea politică

Standard

EDITURA Supracoperte CARTE VD 80 + 155 + 24 + 155 + 80  x 245 mmCu recenta sa carte, Politically incorrect, Vasile Sebastian Dâncu ne anunță că își asumă riscul să fie incorect politic. Pare o atitudine confortabilă azi cînd figuri reprezentative ale vieții publice se iau la harță cu corectitudinea politică sau în contextul în care în lumea occidentală există tot mai multe voci care spun că s-au săturat de presiunea exercitată de corectitudinea politică. În același timp, este destul de complicată pentru Vasile Sebastian Dâncu asumarea acestui risc, avînd în vedere că ne-a obișnuit în opțiunile sale de comunicare publică cu stilul moderației, al criticii tăioase făcută cu acuratețe dar și cu o decență specifică omului de cultură, s-a înfățișat mereu ca personajul public ce poate să medieze între diverse opțiuni ideologice, religioase, filosofice, culturale și politice. Iar toate acestea pentru că avea eleganța unui ardelean ce și-a însușit foarte bine practicile multiculturale și principiile corectitudinii politice specifice spațiului diversității culturale care l-a format ca profesionist.

„Da, atitudinea polically incorrect poate fi o soluție, o primă etapă pentru resetarea sistemului”, afirmă Vasile Sebastian Dâncu spre sfîrșitul cărții sale Politically incorrect: Scenarii pentru o Românie posibilă.[1]

Deși Vasile Sebastian Dâncu ne propune să fim incorecți politic într-un alt sens decît cel presupus de criticii la adresa political correctness, putem să amintim faptul că una dintre dimensiunile esențiale ale corectitudinii politice, ce ne poate fi utilă în înțelegerea mesajului cărții, este cea a nevoii de respect manifestată în comunicarea cu propria persoană, comunicarea cu ceilalți pe care îi percepem ca fiindu-ne apropiați, cu cei pe care îi percepem ca fiind diferiți sau chiar cu alteritatea radicală. Este vorba de asumarea unor principii de comunicare etică menite să asigure respectul de sine, respectarea demnității umane, să facă posibilă întîlnirea cu celelalte persoane, să facă posibilă conviețuirea cu celălalt (străin sau diferit), să creeze un minim de consens cu privire la bucuria de a fi împreună și de a trăi sentimentul ca viața merită să fie din ce în ce mai frumoasă. Această dimensiune etică și existențială are și o latură politică, ea se referă pe de o parte la politicile publice ce trebuie implementate pentru ca armonia interpersonală să devină posibilă, iar pe de altă parte are în vedere acțiunea efectivă în spațiul public al relaționării cu celălalt, inclusiv în planul acțiunii, deciziei și evaluării politice. Probabil cel mai bine înțelegem importanța corectitudinii politice dacă sesizăm că ea presupune o întîlnire cu celelălalt sub semnul valorilor pe care le cuprindem, în mod generic, în afirmația „a avea cei șapte ani de acasă”. Deși pare o construcție ideologică foarte complicată, din perspectivă etică, ea nu presupune mai mult decît efortul pe care îl facem, în mod natural, ca exigență personală de a respecta eticheta ce dovedește că avem cei șapte ani de acasă.

E adevărat, că deși political correctness înseamnă un efort pe care trebuie să îl facă fiecare individ pentru a respecta și a nu ofensa nici o persoană sau categorie de persoane, sintagma este asociată și cu o serie de semnificații negative. Ea trimite la o serie de reguli pe care unii le percep drept practici violente în relațiile interpersonale sau intervenții violente în organizarea spațiului public sau a moralității publice. Exemplele de abuzuri asociate corectitudinii politice par să fie covîrșitoare în raport cu disponibilitatea noastră de a recunoște beneficiile ei. Este evident aici vorba că în anumite contexte, mai ales în unele din formulările și revendicările sale politice, corectitudinea politică s-a manifestat cu o doză mai mare de radicalism. Se întîmplă aici ceva similar cu toate lucrurile bune din viața noastră. Ne bucurăm de prezența lor, ele au un efect benefic asupra vieții noastre. Atunci cînd ele sînt folosite cu deasupra de măsură, deși le recunoaștem ca fiind în mod generic bune, ele pot să se transforme în ceva negativ prin modul în care sînt supralicitate în anumite contexte.

Corectitudinea politică presupune o anumită rigoare, iar această rigoare a regulilor etice este ceva benefic. În același timp, putem sesiza contexte în care rigoarea se transformă în rigorism, iar acest „ism” este perceput ca o formă nelegitimă de violență. Faptul că un lucru bun poate fi folosit într-o manieră rea nu înseamnă că trebuie să respingem lucrul bun în sine, ci mai degrabă să intervenim, și acolo unde este necesar, să schimbăm modul său de folosire. A nega partea pozitivă a corectitudinii politice este la fel de greșit cu a nega partea luminoasă a religiei iubirii cu motivarea respingerii prin exemple care arată că în decursul istoriei sale religia iubirii a dus și la manifestări de ură sau orice alte forme contrare iubirii. Sîntem azi într-un moment fericit pentru apărătorii corectitudinii politice, cel al unei contestări pe multiple planuri a corectitudinii politice. Acest moment ar trebui folosit pentru o „limpezire a apelor” în privința valorii pozitive a acesteia.

Atunci cînd propune soluția polically incorrect, Vasile Sebastian Dâncu ne cere să ieșim din apatie, să refuzăm conformismul politic și regulile impuse de autoritatea politică inautentică. El pledează pentru o resetare a politicii. Este reclamată necesitatea de a ieși din turnul de fildeș al politicii ca artă abstractă a realizării binelui public. Politica trebuie adusă spre oameni. Vasile Sebastian Dâncu, aproape cu disperare, constată că „de cele mai multe ori, coborîrea la oameni este polically incorrect.” De aceea, militează împotriva corectitudinii politice înțeleasă ca acceptare și adaptare la oferta inadecvată a politicienilor, ca atitudine de conformare la regulile jocului impus de politicenii ce uită de nevoile reale ale oamenilor, ca mod de a te complace în acțiune, ca indiferență și apatie politică. El constată cu întristare că aceste forme ale neparticipării la viața cetății sînt modalitățile considerate a fi corecte din punct de vedere al comportamentului politic. Ca promotor al incorectitudinii politice, Vasile Sebastian Dâncu ne atrage atenția că „Generațiile care nu încearcă să schimbe ceva vor fi niște generații învinse, vor rămîne să aștepte să le cadă din cer cadouri în timp ce cîntă triste ‘vrem o țară ca afară’.”

Soluția polically incorrect vine pe fondul unei nevoi de reînviere a atitudinii active în spațiul public românesc. Autorul descrie spațiul politic românesc ca fiind unul fără însușiri. Deși referința este explicit făcută la omul fără însușiri a lui Robert Musil, el utilizează sintagma cu scopul promovării alternative a unui nou model social, de angajament individual și de schimbare politică. Necesitatea construcției unor branduri politice autentice sub presiunea ieșirii din apatie, îndeosebi a tinerilor, este o exigență formulată ca o nevoie de primenire a sferei publice.

Din modul în care scrie titlul, marcînd cu culoare diferită particula in în cuvîntul incorrect, Vasile Sebastian Dâncu ne poate da impresia că oscilează, că nu este destul de convins asupra modului în care să se raporteze la fenomenul complex al corectitudinii politice. Eu am perceput această construcție grafică sub semnul unei înțelepciuni care îl îndeamnă pe autor să ne ofere libertatea noastră de asuma titlul și percepția mesajului volumului pe care ni-l pune la îndemînă.

Cartea de față nu este a unui guru al incorectitudinii politice, ci a unui intelectual angajat într-o relație de responsabilitate cu poporul său, cu sfera politică din care face parte. Este cartea unui om care are un dar cu totul special de a vorbi despre România sa imaginară, despre țara pe care el ar dori să o construim, împreună, fiecare dintre noi, fiecare după puterile sale de a se angaja într-un proiect de țară comun.

 

 

[1] Vasile Sebastian Dâncu, Politically incorrect: Scenarii pentru o Românie posibilă, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2016).

Anunțuri

RIP Leonard Cohen!

Standard

@ntonesei's blog

leonard-cohen

Știrea asta pe care mi-au trimis-o mai mulți prieteni peste noapte, m-a lăsat fără glas. În fapt, îl ascult pe Leonard de aproape 50 de ani, din adolescență. Cred că e singurul muzician din noua muzică ascultat de toate generațiile care s-au succedat de la începuturile cîntecului său încoace… Mi-au plăcut extraordinar de mult romanele sale și poeziile. O să pun o poză și niște linkuri. Ce-ar mai fi de spun? RIP Leonard!

http://www.brainyquote.com/quotes/authors/l/leonard_cohen.html

http://wnyt.com/entertainment/singer-songwriter-and-poet-leonard-cohen-dead-at-age-82/4315240/

Vezi articol original