Sandu Frunză despre o posibilă călătorie în Țara Bistrei

Standard

coperta SorinUn sentiment de împlinire și speranță îmi pare că stă la baza efortului documentar depus de echipa Centrului de Studii Interdisciplinare Oradea-Chişinău, care funcţionează în cadru Universităţii din Oradea, sub egida Academiei Române. Sub genericul evenimentelor multiple desfășurate în anul centenarului, Centrul de Studii Interdisciplinare, alături de alți parteneri instituționali, ne propune un reportaj fotografic rezultat dintr-un proiect ce avea drept scop „editarea unui album integrat de fotografie cu patrimoniul laic şi ecleziastic din Ţara Bistrei şi localităţile aflate în imediata sa apropiere”.[1]

Județul Bihor nu este unul dintre cele în care să fi călătorit. Am doar două repere în acest județ: bazinele cu apă termală de la Băile Felix, pe de o parte, și Casa parohială din Lugașul de Jos cu pacea ei interioară și cu toate binecuvîntările cerești și pămîntești ce o înconjoară.

M-am atașat sufletește de albumul Patrimoniul Ţării Bistrei (Judeţul Bihor) – avîndu-i coordonatori pe Sorin Şipoş, Gabriel Moisa, Stelian Nistor, Ioan Giarca și Cosmin Patca – datorită dedicației inspirate. Puține lucruri pot să mă îndemne să îmi doresc să peregrinez prin Țara Bistrei în așa mare măsură cum o face atașamentul coordonatorilor față de acel ținut, atașament pe care mi-l revelează dedicația: „În amintirea Părinţilor, Preoţilor şi a Dascălilor noştri!”

Dincolo de aspectele emoționale și simbolice ale acestei intreprinderi, există și o motivație practică a întregului demers propus de echipa Centrului de Studii Interdisciplinare Oradea-Chişinău. Pe de o parte, o punere în valoare a moștenirii multiculturale și a realizărilor cu care contemporanii se pot mîndri, iar pe de altă parte, sesizăm o investiție de încredere în viitorul acestei zone, care ar putea cunoaște o dezvoltare pe măsura frumuseților și comorilor pe care le deține, dacă acestea ar stîrni curiozitatea posibililor vizitatori ai acestor ținuturi. Coordonatorii volumului, Sorin Şipoş, Gabriel Moisa, Stelian Nistor, Ioan Giarca și Cosmin Patca, menționează că „Albumul Patrimoniul Ţării Bistrei se doreşte a fi un început. Un început al cooperării şi al muncii în echipă, în vederea atingerii unor obiective comune. Turismul nu se poate dezvolta de la o zi la alta şi necesită timp. Este nevoie de o strategie durabilă, care să unească toate eforturile locale. Dezvoltarea turismului poate fi o alternativă pentru comunităţile locale. Albumul nu aduce noutăți din punct de vedere ştiinţific și autorii nu și-au propus acest lucru. Prin realizarea albumului, autorii urmăresc să pună în valoare o parte din patrimoniul material al Ţării Bistrei. Albumul se adresează, pe de o parte, tuturor factorilor de decizie din acest areal (factori politici, administrativi, economici, educativi) care au datoria de a pune cât mai bine în valoare obiectivele turistice din subordinea lor şi de a conlucra cu unităţile învecinate, în vederea creării unor circuite turistice. Pe de altă parte, albumul se adresează și locuitorilor Ţării Bistrei şi celor care se simt legaţi sufleteşte de această regiune, cu scopul de a contribui la conştientizarea valorii patrimoniului material şi imaterial al Ţării Bistrei”.[2]

În timp ce coordonatorii ne informează în partea introductivă cu privire la reperele istorice și multiculturale ale Tării Bistrei, fotografiile prezente în acest album încearcă să ne formeze o imagine asupra lumii interioare, prin intermediul imaginilor ce ne prezintă biserici, clădiri de patrimoniu, dar și peisaje cu o încărcătură spirituală foarte înaltă. Autorii fotografiilor nu au recurs la o estetizare a obiectivelor prezentate. Ele ne aduc frumusețea simplă, neidealizată a unei lumi ce se poate constitui drept mediu ideal al vieții bune pe care o putem experimenta și degusta călătorind în Țara Bistrei.

 

[1] Sorin Şipoş, Gabriel Moisa, Stelian Nistor, Ioan Giarca, Cosmin Patca (Coordonatori),

Patrimoniul Ţării Bistrei (Judeţul Bihor), (Oradea: Editura Muzeului Ţării Crişurilor, 2017), 3.

[2] Sorin Şipoş, Gabriel Moisa, Stelian Nistor, Ioan Giarca, Cosmin Patca (Coordonatori),

Patrimoniul Ţării Bistrei (Judeţul Bihor), 6.

Reclame

Sandu Frunză despre crizele noastre de zi cu zi și nevoia de consiliere filosofică

Standard

Iftode_coperta1Am întîlnit multe persoane din generația mea care trăiesc o stare de angoasă pe care aș  putea să o descriu cel mai bine prin parafrazarea unei celebre afirmații: ei au sentimentul că s-au născut prea tîrziu pentru zei și prea devreme pentru revoluția tehnologică actuală. Acești oameni, deși refuză să se instaleze confortabil în propria lor tradiție religioasă, au sentimentul acut al unei necesități de căutare a fundamentelor spirituale; deși au impresia că știința se manifestă totalitar în raport cu nevoia lor de construcție a unei viziuni proprii asupra existenței, se lasă fascinați întru totul de tehnologie și de noul tip de discurs existențial ce derivă din situarea în existența modelată de raționalitatea științifică și facilitarea accesului la lumi virtuale. Aceste zbateri se împletesc într-un efort constant de căutare a autenticității.

Cel mai adesea, crizele spirituale ale omului postmodern se dovedesc a fi crize de comunicare și soluționarea trebuie realizată în planul comunicării. În acest registru, accesul la semnificații, la formularea unui sens al existenței și a unei viziuni în interiorul căreia să aibă loc rezolvarea crizei sînt facilitate de discursul și practicile specifice filosofiei. O tematizare adecvată pentru faza de asumare a crizei existențiale în care se află, în general, omul postmodern am găsit în cartea „Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității” semnată de Cristian Iftode.[1] Avînd la bază un curs universitar, volumul oferă avantajul unui discurs sistematic și inteligibil dublat de profunzimea analizei și de o bună întemeiere argumentativă prin recursul la bibliografii din trendul principal al reflecției filosofice. Tînărul filosof ne propune o soluție viabilă pentru începerea unui demers privind rezolvarea crizelor noastre existențiale pornind de la criza în care chiar filosofia se află în contextul dezbaterilor actuale.[2] Una dintre soluții este cea în care această criză îi determină pe filosofi să regîndească reflecția filosofică pornind de la stilul de filosofare specific lumii antice și să propună publicului actual o nouă reprezentare a filosofiei și a practicilor filosofice. În felul acesta, filosofia trebuie readusă la forma vie în care ea implica un exercițiu filosofic în care maestrul și discipolul erau angajați cu toată nevoia lor de cunoaștere, de fortificare sufletească și de îmbunătățire corporală. Este vorba de înțelegerea filosofiei „ca o veritabilă terapie a sinelui, ca un mod de viață și de conversie morală a personalității”.[3] Aflarea autenticității presupune parcurgerea unei asemenea terapii. Modalitatea cea mai adecvată pentru omul contemporan se dovedește a fi cea care presupune implicarea într-un program de consiliere filosofică.

În demersurile sale, Cristian Iftode se dovedește a fi un ucenic al lui Pierre Hadot[4] într-un mod asemănător în care Platon este discipolul lui Socrate. Însă, el este un discipol al lui Hadot care se lasă fascinat de tehnicile de dezvoltare a sinelui propuse de Michel Foucault.[5] Pornind de aici, Cristian Iftode ne avertizează asupra faptului că practica filosofică și consilierea filosofică nu sînt „doar o denumire mai pretențioasă pentru un tip de consiliere psihologică”. Atunci cînd o persoană vine în cabinetul unui filosof practician este de obicei sub presiunea unor dileme existențiale majore. Însă, consilierea filosofică este destinată nu doar celor ce au crize metafizice profunde, ci în general căutătorilor de răspunsuri legate de semnificația actelor lor cotidiene și de acțiunea integrată unei viziuni personale asupra vieții. În acest sens sînt relevante afirmațiile lui Iftode: „Consilierea filosofică se poate, în principiu, dovedi atractivă pentru orice persoană vădind înclinații spre reflecție și autoexaminare, pentru orice persoană care încearcă să își clarifice și să își dezvolte propria filosofie de viață cu scopul de a dobîndi un control sporit asupra frămîntărilor și problemelor cotidiene; de fapt pentru orice persoană care simte că are „nevoie de dialog, nu de diagnostic”[6]. Tehnica de construcție a sinelui adoptată de Cristian Iftode presupune nu un demers ce ar putea fi asociat cu vindecarea de natură medicală, ci cu cel al unei terapii spirituale bazată pe exercițiile specifice jocului ideatic și implicării ființiale a filosofiei.

Două aspecte ne rețin atenția în acest plan al discuției: pe de o parte, diferențierile propuse de autor între practica filosofică și orice tip de psihoterapie, iar pe de altă parte, încercarea de a contura liniile generale ale unui demers specific consilierii filosofice, în ciuda faptului că practicienii au tendința de a refuza o metodă standardizată unică de lucru cu cei consiliați.

Filosofii practicieni oferă servicii de consiliere personală, de consiliere de grup sau de consultanță pentru organizații. Este o practică ce cunoaște o extindere în special pe linia consilierii personale, presupunînd folosirea aptitudinilor filosofice ale consilierului pentru rezolvarea frămîntărilor existențiale ale persoanelor obișnuite, în viața lor de zi cu zi. Iftode constată, astfel, că filosofia în dezvoltarea sa academică a cedat practicienilor din alte discipline, și în special psihoterapeuților, privilegiul de a exercita aceste practici legate de rezolvare dilemelor existențiale ce apar în viața de zi cu zi ale individului. Pentru a releva modul în care formarea în filosofie neglijează acest filon, el utilizează o metaforă a lui P. Raabe afirmînd că, în programele academice, „„filosofii dau naștere unor copii care trebuie să trăiască în casele altor oameni pentru a putea supraviețui”. În acest context, faptul că filosofia a cedat psihoterapeuților ceea ce constituia odinioară domeniul prin excelență al practicii filosofice constituie cel mai relevant exemplu de „generozitate prost direcționată” a filosofilor, atunci cînd vine vorba de aplicarea investigațiilor acestora în viața de zi cu zi”.[7] Pentru a readuce în preocuparea profesioniștilor în filosofie aceste obișnuințe, Iftode apelează la analize filosofice ce oferă ca model felul în care filosofia era înțeleasă și practicată în filosofia antică. Cel mai la îndemînă exemplu este cel al filosofilor din antichitatea romană, care furnizau servicii de consiliere pentru personale bogate și influente. Astăzi, această practică a fost extinsă la toate categoriile de persoane ce au o sensibilitate filosofică. Înclinația acestora spre filosofie poate fi dovedită chiar prin faptul că ajung să caute acest tip de consiliere, chiar dacă nu au o pregătire prealabilă sau cunoștințe solide în domeniul filosofiei. Ei trebuie doar să înceapă prin a fi doritori să își formeze o serie de deprinderi de reflecție și meditative în viața lor cotidiană. Astfel, consilierea filosofică nu presupune o „medicalizare” a practicii filosofice, ci o activitate de filosofare comună a consilierului și a celui consiliat și o asumare pe cont propriu a exercițiului filosofării de către cel consiliat.[8]

Dintre darurile pe care le poate aduce consilierea putem aminti: o atitudine dialogică și reflexivă ce ne conduce la o viață mai bună, la o viață ce merită trăită; accesul la o stare de bine obținută în urma unui demers reflexiv ce aduce pacea și liniștea sufletească; acceptarea de sine și creșterea respectului în raport cu propria persoană; căutarea unor rețete pentru obținerea autenticității și dezvoltarea personală pornind de la strategii, criterii, soluții configurate în cîmpul filosofiei; formularea unor aspecte vizînd sensul vieții, al fericirii și al afirmării ca ființă liberă; constituirea unui registru propriu de acțiune morală care să stimuleze asumarea personală a responsabilității. Dar mai ales putem spera că prin consilierea filosofică ne putem familiariza cu o căutare personală a înțelepciunii, plecînd de la chiar etimologia filosofiei, care ne trimite la iubire și căutare de înțelepciune.[9] Așadar, din textele analizate de Iftode deducem, printre altele, că „nevoia de consiliere filosofică se justifică prin aceea că viața membrilor societății occidentale contemporane este într-o măsură covîrșitoare golită de ceea ce s-ar putea numi dimensiunea „înțelepciunii” și a „spiritualității””[10], iar consilierea filosofică ar putea tocmai aici să intervină în mod decisiv.

Trebuie să ne așteptăm în cazul filosofilor că – așa cum pe parcursul istoriei filosofiei s-au constituit nenumărate forme de filosofare și înțelesuri ale filosofiei – această înclinație spre diversitate să se manifeste și în ceea ce privește metodele utilizate în practicarea consilierii filosofice. Din motive pedagogice, Cristian Iftode ne oferă două exemple de metode, pe care le sintetizează și explică, cele semnate de Lydia B. Amir și Rav Lahav. Astfel, în primul caz, „Metoda propusă de ea comportă următorii pași: mai întîi, formularea problemei care îl frămîntă pe consiliat într-o întrebare, de preferat una care să ofere posibilități multiple de a răspunde; apoi evidențierea acestor răspunsuri alternative la întrebarea avută în vedere; în al treilea rînd, evaluarea critică a fiecărui răspuns; pe această bază, formularea unei a doua întrebări, care de obicei prezintă o anumită legătură (logică sau de altă natură) cu prima. Și așa mai departe”.[11] În ceea ce privește „metoda utilizată de Rav Lahav, aceasta comportă următoarele stadii: I. descrierea de sine a persoanei consiliate; II. enunțarea unei probleme filosofice; III. aprofundarea problemei în toate implicațiile ei și din cît mai multe unghiuri, evitînd un răspuns pripit; IV. corelarea noii înțelegeri teoretice cu viața persoanei consiliate (III și IV pot merge în paralel, stimulîndu-se reciproc, printr-un du-te-vino de la teorie la practică); V. formularea, de către persoana consiliată, a unui răspuns personal la problema în cauză (este etapa finală, care nu coincide însă neapărat cu sfîrșitul ședințelor de consiliere, cîtă vreme alte și alte probleme de viață pot apărea în discuție”).[12] Acest demers este presărat cu clarificări ideatice și conceptuale ale consilierului, dar și cu lecturi personale și exerciții filosofice de rezolvat de către consiliat.

Cartea lui Cristian Iftode se oferă cu toate deliciile ei intelectuale ca un produs extrem de convingător pentru asumarea în viața de zi cu zi a unui efort de dezvoltare personală bazat pe consilierea filosofică. El ne oferă tot registrul exercițiilor spirituale pe care le expune în maniera lui Pierre Hadot, la care adaugă, în manieră personală, hermeneutica subiectului și tehnologia sinelui propuse de Michel Foucault. Astfel, cartea are o valoare extinsă pentru preocupări – de la cele mai simple (cum ar fi: să ajungi „să trăiești în așa fel încît să poți afirma, pe deplin convins, că în orice clipă ar surveni moartea, ai sentimentul că ți-ai trăit viața așa cum tu însuți ai ales, nu la întîmplare și nu în funcție de anumite conformități, convenții sau așteptări ale celorlalți”[13]) pînă la unele foarte complexe (cum ar fi: cele care relevă că „modul de viață filosofic este acela care asumă „sinele” ca o operă de înfăptuit[14]).

Prin intermediul consilierii filosofice sîntem puși în fața unui demers care aduce cu sine modalități multiple și neașteptate ale automodelării și ale formării de sine în spațiul generos și deschis al reflecției filosofice. Practicile și metodele adoptate de consilieri sînt de o mare și fecundă diversitate, potrivită cu amploarea angoaselor și problemelor pe care le putem trăi, zi de zi, în viața personală sau profesională. Din fericire, nu ne confruntăm cu o asemenea situație, dar dacă am fi forțați să formulăm o esență unică a acestei năzuințe formative a consilierii filosofice, atunci ar fi suficient de adecvat să o punem sub semnul vocației autenticității.

 

[1] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, (Pitești: Editura Paralela 45, 2010).

[2] Această criză nu vizează în nici un fel diminuarea creativității filosofice contemporane. Ea are în vedere în principal o imagine bazată pe inadecvare în ochii publicului și un statut marginal în ceea ce privește sistemul educațional. Cîteva aspecte privind criza instituțională a filosofiei pot fi găsite în Sandu Frunză, „A Stereotype: The lack of the Social Utility of Philosophy”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 8, issue 24 (Winter 2009): 311-328; Sandu Frunză, Mihaela Frunză, „Philosophy and the Labor Market in Romania”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 9, issue 25 (Spring 2010): 28-58; Mihaela Frunză, Sandu Frunză, „Aspects Concerning the Crisis of Philosophy in the University System from Romania”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 8, issue 24 (Winter 2009): 329-349; Mihaela Frunză, Sandu Frunză, Claudiu Herteliu, „Filosofie, ideologie, religie. O încercare de a înţelege ce se întîmplă cu filosofia în sistemul de educaţie din România”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 8, issue 22 (Spring 2009): 129-149; Mihaela Frunză, Sandu Frunză, Iulia Grad, Ovidiu-Nicolae Grad, Cătălin Vasile Bobb, “Formare filosofică şi expertiză etică: implicaţie sau incompatibilitate?” (Philosophical Training and Ethical Expertise: Implication or Incompatibility?), în Tomiţă Ciulei, Cristian Sandache, Antonio Sandu (coord.), Logos – Universalitate – Mentalitate – Educaţie – Noutate, (Iaşi: Lumen, 2011), 151-161; Sandu Frunză, Mihaela Frunză (Coord.), Criza instituţională a filosofiei, (Cluj: Editura Limes, 2010), 153 pagini.

[3] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 11.

[4] Pierre Hadot, Philosophy as a Way of Life: Spiritual Exercises from Socrates to Foucault, (Cambridge: Blackwell Publishers, 1995).

[5] Michel Foucault, „Preocuparea de sine”, Traducere de Beatrice Stanciu, în Michel Foucault, Istoria sexualității, Traducere de Beatrice Stanciu  și Alexandru Onete, (Timișoara: Editura de Vest, 1995), 305-480.

[6] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 23.

[7] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 25.

[8] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 27.

[9] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 31.

[10] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 32.

[11] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 37.

[12] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 49.

[13] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 118.

[14] Cristian Iftode, Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității, 218.

Sandu Frunză despre comunicarea și descoperirea ființei

Standard

rollo may

Cea mai bună soluție de relaționare pe care o găsesc la acest început de an este să vă îndemn să porniți pe calea ce duce la descoperirea ființei. O astfel de călătorie inițiatică în misterul propriei noastre vieți ar fi un demers foarte inspirat, înainte de a ne propune să trăim „întru ființă” și să comunicăm din interiorul ei. Experierea propriei noastre condiții și experiența lumii în care trăim pot fi un antidot pentru tot pesimismul în care se zbate lumea ce se deschide sub ochii noștri.

Personal, cred că niciodată umanitatea nu a trăit o calitate a vieții mai bună decît cea a omului contemporan, deși deplîngem mereu starea de neajuns a vieții omului actual;  niciodată violența nu a avut o prezență mai redusă ca astăzi, în ciuda violențelor la care asistăm în viața de zi cu zi a existenței globale; niciodată oamenii nu au fost mai fericiți decît azi, deși deplîngem mereu starea de suferință a semenilor nostri. Lista ar putea continua pînă la o concluzie generală (chiar dacă nu lipsită de ambiguitate) prin care să afirmăm că, în ciuda crizelor pe care le dramatizează și afișează pe ecranul lumii omul zilelor noastre, trăim în ceea ce poate fi considerată a fi cea mai bună dintre lumile posibile în registrul existenței mundane.

O modalitate reflexivă și practică, în același timp, de căutare a semnificațiilor profunde ale condiției umane putem găsi în cartea lui Rollo May, „Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale”.[1] Cartea este un reper de neocolit pentru oricine este interesat de psihoterapie și mai ales de terapia existențială. Eu nu am ca preocupare principală terapia, chiar dacă sînt preocupat de consilierea filosofică. A fost o singură etapă în viața mea cînd eram dornic să implementez un program de terapie prin iubire, în vremea cînd țineam seminariile la cursul de „Hermeneutica iubirii” predat de magistrul meu, profesorul Aurel Codoban. Nici atunci, nici în anii ce au trecut de la acea perioadă luminoasă din viața mea academică, nu am ajuns la concretizarea unui asemenea program. Prin urmare, perspectiva din care mi se pare utilă pentru mine cartea lui Rollo May este cea a unei lecturi filosofice menită să aducă un plus de clarificare situării existențiale a omului societății globale.

Azi, la fel ca în 1983, cînd Rollo May publica „The discovery of Being”, omul se simte amenințat de înstrăinarea la care este supus de dezvoltarea științei și tehnologiei, în ciuda beneficiilor pe care le aduc acestea în viața sa. Mai mult ca oricînd, asaltul noilor tehnologii schimbă radical modul omului de a se raporta la lume, și mai ales la propria lume interioară, îndeosebi în cazul celor tineri. Esența crizei omului contemporan pare legată de faptul că dezvoltării tehnologice la care ne expune dezvoltarea științei, nu îi corespunde un avînt similar în ceea ce privește și elaborarea unor tehnologii existențiale care să fie dezvoltate de științele umaniste și care să vizeze situarea în echilibru a nevoii de autenticitate a ființei umane.[2] Cu tot optimismul meu, trebuie să constat că, deocamdată, programele de dezvoltare personală, cu toată influența lor în creștere, încă nu au reușit să se apropie de un asemenea scop, probabil datorită unei tendințe prea pronunțate de marketizare a persoanei în dauna situării ei pe drumul căutării autenticității existențiale. Dar de aici nu cred că ar trebui să deducem neapărat că omul se află sub presiunea unor amenințări de genul celor ce ar putea decurge din teoriile singularității tehnologice, ci mai degrabă să tragem o concluzie în spiritul cărții lui Rollo May, care ne-ar conduce la ideea că omul prin natura sa este o ființă ce stă sub semnul crizei, al conflictului interior, al conflictului cu propria sa lume, al stării de criză pe care o resimte ca parte a lumii organizată în jurul său – ca ființă specială ce se diferențiază prin libertate de toate celelalte forme de ființare.

Semnificativă mi se pare la gînditorul american afirmația: „Cred că certitudinea interioară nu poate fi obținută decît prin descoperirea ființei și afirmarea ei în noi înșine”,[3] deoarece ea îl conduce spre sentimentul ființei, strîns legat de „întrebările despre dragoste, moarte, anxietate, grijă pentru semeni”. Existența acestor dimensiuni în orizontul valorilor este cea care face ca existența umană să nu se reducă la o formă de disperare lipsită de speranță, în ciuda caracterului prin excelență de criză a existenței umane.

Preocupat fiind să ne ofere o introducere în analiza existențială, Rollo May ne propune capitole privind principiile și fundamentele psihoterapiei, aspecte privind contextul cultural al teoretizării analizei existențiale și semnificației psihologiei existențiale, ne dezvăluie aspecte importante ale specificului abordării existențiale a unor teme cum ar fi anxietatea, refularea, transferul sau transcendența, nelăsîndu-le deoparte pe cele privind tehnicile terapeutice. O perspectivă rodnică din punct de vedere al comunicării experienței terapeutice, dar și din punct de vedere al comunicării existențiale, este adusă de ideea că „omul din fața mea, la fel ca orice ființă umană, are nevoie să iasă din starea sa de autocentrare și să intre în relație cu celelalte persoane”.[4] O asemenea etică relațională are la bază ideea întîlnirii înțelească ca un moment privilegiat în care ființa umană se manifestă ca ființă ce stă sub semnul libertății, al alegerii, al deciziei de situare autentică în existență. În felul acesta, există posibilitatea unei confirmări (e drept, doar parțială) a suspiciunii că „analiza existențială este o intruziune a filosofiei în psihoterapie”.[5]

Una dintre afirmațiile ce mi-a reținut atenția din perspectiva propriei mele filosofii de viață este cea referitoare la specificul ființei umane. Astfel, omul „este acea ființă unică ce trebuie să fie conștientă de sine și responsabilă pentru sine dacă vrea să devină ea însăși”.[6] Plecînd de aici, Rollo May relevă unicitatea ființei umane dată de faptul că omul este singura formă de existență căreia îi este dat „să aibă o experiență a propriei ființe”. Iar pe această afirmație se construiește mai apoi ideea că, pornind de la propria viață interioară, o persoană poate să construiască sentimentul ființei în dimensiunea sa simbolică și al ființei sale particulare. În același spirit, cred că trebuie să amintesc modul particular al filosofului american de înțelegere a anxietății. Ea este strîns legată de caracterul de ființă liberă a omului. Anxietatea nu este privită din perspectiva registrului sentimentelor, ci ca „o caracteristică ontologică, înrădăcinată în însăși existența sa”.[7]

Cu totul speciale sînt analizele lui Rollo May privitoare la faptul-de-a-fi-în-lume sau la dinamica timp și istorie. Deși ne aflăm sub impresia puternică a trecerii într-un nou an, aș vrea să eludăm aici faptul că un an nou presupune consumarea unui timp ireversibil din intervalul vieții. Aș prefera să rămînem doar la semnificația venirii anului nou ca un simbol al înnoirii, al transcenderii. Întoarcerea ființei umane înspre interioritatea sa, sau altfel spus creșterea omului în ceea ce privește conștiința de sine, se relevă ca fiind tot mai importantă din perspectiva teoretizării ideii că în conștiința de sine este implicată transcenderea de sine. Actul transcenderii este decisiv atît din punct de vedere terapeutic, cît și din punct de vedere al oricărui posibil program de dezvoltare personală.

Mi-au reținut atenția afirmațiile: „Capacitatea de a transcende imediatul este o parte inseparabilă a conștiinței de sine: este evident că, o dată ce eu sînt conștient de mine însumi ca ființă-în-lume, voi avea și capacitatea de a face un pas înafară și de a privi către mine și către situația mea, evaluînd ce e de făcut și hotărînd ce e de ales din infinitatea de posibilități. Analiza existențială insistă asupra faptului că această capacitate a omului de a transcende situația imediată se regăsește în însuși miezul experienței umane și că aceasta nu poate fi ignorată sau marginalizată fără a distorsiona și opaciza imaginea noastră despre persoana umană”.[8] Sînt cuprinse aici nu numai premisele terapiei existențiale, ci și cele ale oricărei filosofii a dezvoltării personale ce dorește să reconstruiască viața individului pornind de la valorile personale. O existență centrată pe valori este dătătoare de optimism, chiar și atunci cînd stă sub semnul crizei. Cu atît mai mult atunci cînd criza este un prilej de reconfigurare a creativității, așa cum putem desprinde din unele analize ale lui Rollo May.

Indiferent de discursul ce stă sub semnul amenințărilor mai mult sau mai puțin imaginare, atît timp cît omul este pe drumul descoperirii ființei, umanitatea se poate regenera. În spiritul filosofiei existențiale, trebuie să fim optimiști atîta timp cît „Individul uman este încă în stare să se mire, să se lase încîntat de o sonată, să meșteșugească poezii al căror cuvinte să ne bucure inimile, să privească un răsărit de soare cu sentimentul măreției și al uimirii”.[9] Dacă vă puteți identifica, cel puțin parțial, cu acest individ, sînteți pe drumul cel bun, vă aflați pe calea descoperirii ființei.

 

[1] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2013).

[2] De curînd, Laurențiu Staicu vorbea despre necesitatea dezvoltării unor tehnologii filosofice pronind de la filosofia aplicată. Vezi Sandu Frunză, „Sandu Frunză despre metafizica și consilierea existențială”, 20 decembrie 2017, https://frunzasandu.wordpress.com/2017/12/20/sandu-frunza-despre-metafizica-si-consilierea-filosofica-si-existentiala/

[3] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2013), 10.

[4] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 24.

[5] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 54.

[6] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 123.

[7] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 140.

[8] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 191.

[9] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2013), 11.