Sandu Frunză despre o carte pe care ați putea să o primiți ca dar

Standard

cristea

Dacă vă întreabă prietenii, rudele, colaboratorii apropiați, ce cadou de sărbători ați dori să primiți, cred că ar fi foarte inspirat să le cereți o carte. Am căutat o carte cu care am putea, cît mai mulți dintre noi, să ne hrănim, bucurăm și împrospătăm pe lunga durată a sărbătorilor de iarnă. Nu mi-a fost greu să găsesc una potrivită, chiar dacă oferta editorială din România este suficient de mare încît să te pună în încurcătură atunci cînd vrei să îți limitezi alegerea la o singură carte. Oricum, ca decizia să-mi fie mai simplă, mi-am zis că nu e nici o problemă dacă în această perioadă o să mai optez și pentru alte cărți.

M-am gîndică că un cadou frumos ar fi o carte care să fie impunătoare și în calitatea sa de obiect, să poată fi împachetată frumos sau să arate bine în raftul din bibliotecă. Cartea Tratat de psihologie socială de Dumitru Cristea poate fi un cadou potrivit pentru întreaga durată de desfășurare a sărbătorilor deoarece cele 1027 pagini pot să fie răsfoite în lungile seri odihnitoare ale acestei perioade. O bună grilă de lectură a cărții este dată de autor: „Psihologia socială este mai mult decât o știință: este arta prin care oamenii pot ajunge la armonie în plan social și la împlinirea de sine – în plan individual”.[1] Cartea îmbină elemente teoretice și aplicații, date științifice și elemente de mentalități comune în abordarea socială, chiar unele stereotipuri de interpretare, aspecte culturale filtrate prin conștiința și cultura personală a autorului. Informația este grupată pe capitole ce pot fi citite independent sau împreună, în ordinea dispunerii în volum sau în funcție de părțile de care cititorul este interesat. Cititorul poate să urmărească, cu mult folos, teme relevate de titluri de capitole precum: Psihologia socială și societatea, Realitatea socială, Persoana, Relațiile interpersonale, Relațiile de comunicare și influență, Influența socială, Relațiile funcționale, Microgrupurile sociale, Organizațiile, Mulțimile și fenomenele de mulțime, Socialitate și conduite sociale, Relația dintre mediul natural și cel psihosocial.

E adevărat că volumul reprezintă un tratat de psihologie socială. Uneori tratatele ne sperie prin chiar ideea de tratat. Cartea Tratat de psihologie socială (apărută în colecția coordonată de Simona Reghintovschi și avîndu-l ca redactor pe Victor Popescu) are avantajul că este un tratat care propune perspectiva specialistului, dar în același timp îl ajută și pe cititorul care dorește să pătrundă dinspre propriile sale preocupări în lumea reflecțiilor și practicilor legate de psihologia socială. Accesibilitatea nivelului de expunere a informațiilor este o caracteristică importantă a acestei cărți. Ea poate fi parcursă cu lejeritate și cu foarte mult folos de către tineri în formare în domeniul psihologiei, al științelor sociale, al științelor umaniste, dar și de către persoane care au un nivel universitar de pregătire de specialitate în diferite ramuri ale științei și au interes pentru explorarea și aprofundarea diferitor aspecte ale condiției umane și ale existenței sociale a omului. Este vorba despre o carte utilă în procesul de învățare, deoarece explicațiile textuale sînt însoțite de un număr foarte mare de scheme ce ilustrează conținuturile principale problematizate.

E cunoscut faptul că Editura Trei ne-a obișnuit cu publicații adresate unui cititor de carte cu un profil rafinat, pretențios în ceea ce privește consistența discursului și doritor de a parcurge cercetări și interpretări cu nivel ridicat de elaborare. Ea este astăzi una dintre cele mai importante voci în literatura științifică și de popularizare a științei prin cărțile cu abordări interdisciplinare pe teme de psihologie, terapie, consiliere, acțiune de sprijin etc. Colecțiile Editurii Trei au o personalitate proprie datorită reprezentativității autorilor pentru cîmpul de cercetare abordat și prin modul în care au reușit să își formeze un public țină pe care l-au fidelizat prin standardele intelectuale pe care le cultivă. Dacă nu ați ales deja o altă carte din oferta foarte largă a acestor colecții, cred că ar fi potrivit – de această dată –  să vă opriți cu opțiunea asupra cărții Tratat de psihologie socială.

 

[1] Dumitru Cristea, Tratat de psihologie socială, Redactor Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2015), 15.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s