Sandu Frunză despre frica de libertate

Standard

Am sesizat că unii din generația mea se declară obosiți de atîta libertate. Frica de libertate este vizibilă sub forma așteptării unei revoluții etice eliberatoare. Radicalitatea unei asemenea poziții vine din faptul că așteptarea nu este legată de transformările în plan personal, ci de  ceea ce trebuie schimbat în viețile celorlalți. De la libertatea sexuală pînă la libertatea mass-media, totul pare a fi pîngărit de forme ale libertății exagerate. Crescuți într-o lume dominată de austeritate cum era lumea din anii de dinaintea lui 1989, le este greu să accepte că intruziunea în modul în care își trăiesc plăcerile ceilalți ar putea fi un atac la identitatea și demnitatea acelora, că ar putea leza modul în care ceilalți își trăiesc autenticitatea și inautenticitatea la nivelul intimității personale. Chiar dacă nu adoptă un limbaj tot atît de drastic precum convingerile lor, nu pot să se oprească în a vedea peste tot în jurul lor afișarea vulgarității, a violenței și a viciului ca exprimări ale modului de viață cotidian. În realitate, nu sînt mînați de nevoia virtuoasă de a condamna libertinajul și desfrîul, ci de frica de răsturnările de valori pe care acestea le-ar putea aduce în viețile lor și ale comunității din care fac parte. Dacă îi întrebi despre sensul libertății, nu pot să conceapă altfel decît ca lipsită de sens o lume în care libertatea poate fi afirmată ca libertate de a eluda respectul ca valoare datorată celorlalți. Iar atunci cînd o asemenea tendință devine una dintre formele obișnuite ale comunicării, comportamentului și valorizării în sistemul mass media, pare că anunțarea unei crize morale generalizate este o urgență.

Încercînd să le înțeleg frica, îmi amintesc că generația mea s-a format într-o civilizație a cuvîntului. A fi liber nu însemna atunci să spui orice vrei și oricînd vrei și oricum vrei. Era liber cel ce știa să spună ceea ce trebuie spus, în forma cea mai elegantă a posibilității sale de exprimare și în momentul cel mai propice unei bune rostiri. Această cumințenie și bunăcuviință nu era o formă de autocenzură, ci mai degrabă era asociată cu buna creștere, cu sănătatea morală și cu adecvarea la starea de bine și de libertate a celuilalt. Foarte tineri fiind, credeam că starea de bine a celuilalt are întotdeauna un efect pozitiv asupra ta; că respectul arătat celorlalți vorbește despre cît de bine te simți în pielea ta și despre armonia din lumea ta.

Meditînd la angoasa libertății de care s-au lăsat cuprinși, am ajuns la concluzia că ea vine din faptul că se regăsesc deopotrivă ca spectatori și creatori în lumea ce se reconstruiește ca o civilizație a imaginii, dar au rămas în continuare tributari exigențelor tradiționale ale civilizației Cuvîntului. Generația mea pare a fi în așteptarea unei primeniri etice pe care să o producă dinamica civilizației imaginii.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s