Sandu Frunză despre o introducere generală în practica filosofică și consilierea filosofică

Standard

Hategan_ConsiliereaFilosofica si eticaO carte binevenită în contextul cultural românesc. Nu este doar un volum destinat consilierilor sau practicienilor în filosofie, este o lucrare foarte utilă pentru potențialii participanți în programele de consiliere filosofică sau în cele vizate de diverse practici filosofice. Fiind vorba de o practică  puțin cunoscută în România, cred că e un lucru foarte potrivit ca cei familiarizați cu practica și consilierea filosofică, în mod repetat și cu mijloace variate, să aducă publicului – într-un limbaj cît mai simplu – un plus de cunoaștere despre fenomenul foarte complex și fascinant al consilierii filosofice. Volumul Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România[1] are meritul de a ne aduce cîteva secvențe privind practicile filosofice filtrate prin experiența cîtorva autori din România în sprijinul înțelegerii fenomenului de către posibilii clienți ai consilierii filosofice și filosofiei practice.

Înainte de a practica filosofia și a face consiliere, filosofii trebuie să își facă, în moduri cît mai variate, cunoscute practicile și stilurile culturale pe care le propun. Este nevoie ca publicul să înțeleagă faptul că, pe lîngă discursul foarte elaborat, abstract și uneori inaccesibil al filosofilor, mai există și forme de filosofare la care publicul cultivat și cu sensibilitate filosofică poate avea destul de ușor acces. El trebuie conștientizat inclusiv de faptul că poate beneficia de anumite servicii filosofice, fie că e vorba de indivizi, grupuri sau organizații.

Cele mai importante două texte din acest volum sînt semnate, în opinia mea, de Claudiu Mesaroș și Laurențiu Staicu. Oferindu-ne o „Scurtă prezentare a naturii și tipologiei practicilor filosofice”[2], Claudiu Mesaroș ne aduce clarificări foarte utile ale conceptului de practică filosofică și ne oferă explicații cu privire tipurile de filosofie practică de care ne putem bucura: consilierea de grup, filosofia cu copiii, filosofia pentru deținuți, filosofia pentru grupuri vulnerabile sau defavorizate, dialogul socratic nelsonian, consilierea organizațională, cafeneaua filosofică, telefonul consilierului filosof, practicarea filosofiei cu ajutorul tehnologiei, dialogul filosofic radiofonic, festivalul de filosofie, plimbarea filosofică. Explicații foarte lămuritoare sînt oferite de autor. Ele sînt făcute în stilul școlii lui Lou Marinoff, un filosof foarte influent printre practicienii filosofiei la Timișoara.

Încercînd să răspundă la întrebarea „Cît de practică e filosofia practică”, Laurențiu Staicu ne răspunde ca un practician într-ale filosofiei, care are și o foarte bună pregătire teoretică în filosofie. Un aspect esențial este cel al specificului filosofiei înțeleasă ca terapie. Răspunzînd nevoilor societății în care trăiesc, filosofii contemporani au instituit un nou mod de raportare la filosofie și la valorile ei, astfel încît, „filosofia practică s-a transformat și ea într-un serviciu ca oricare altul, distribuit și normat aritmetic, riguros în ședințe sau sesiuni de consiliere privată, oferite contra cost celor frămîntați de întrebări filosofice sau pur și simplu dornici să dobîndească o lămurire elevată cu privire la felul în care ne putem orienta rațional în lume.”[3]Cu toate că și-a găsit un loc propriu pe piața consilierii, ca serviciu special de îngrijire și ajutor, consilierea filosofică este, pentru practicianul român, mai degrabă ceva consistent de oferit în registru educațional decît în zona terapeutică. Laurențiu Staicu relevă caracterul fragmentar al practicilor, neexistînd o practică unitară a consilierii filosofice și neputîndu-se realiza o reglementare a practicilor, care ar fi în discordanță cu libertatea și originalitatea revendicate de creatorii și practicienii din sfera filosofiei. Această situație contribuie suplimentar la întărirea convingerilor care, în principal, „păstrează consilierea filosofică în aria unui tip de dialog cu funcție mai degrabă educativă, decît terapeutică, un dialog avînd ca scop asumat … clarificarea problemelor personale ale clientului prin analiză critică și depășirea crizei sau problemei care a declanșat nevoia de consiliere printr-o înțelegere rațională, o explicitare sistematică a mecanismelor mai ample ale lumii ca atare sau, uneori, ale unei situații particulare sau ale unei practici sociale în care trăiește persoana pe care o consiliem”.[4]

Un domeniu foarte important, cu mari perspective de dezvoltare și în cultura instituțională din România este cel al practicilor etice. În tot mai mare măsură consilierea etică își face loc și în instituțiile statului și în mediul educațional și în mod progresiv în mediul afacerilor. Organizațiile economice se revendică tot mai mult a fi participanți etici în relațiile economice globale. Astfel, nevoia de consiliere etică este în creștere, în toate domeniile, concomitent cu revendicări tot mai dese de participare a indivizilor la viața comunității promovînd principiile integrității. Un capitol foarte important ne aduce reflecțiile din „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”[5]propuse de Mihaela Frunză. Textul face parte dintr-o lucrare mai amplă a autoarei, paginile de față ne clarifică statutul expertului în etică, principalele elemente pe care se construiește consilierea etică, ne introduce în formele pe care le poate avea expertiza etică în România. Un aspect important este cel al profilului consilierului de etică. Mihaela Frunză ne spune că „profilul profesional al expertului în etică ar trebui să facă parte deschiderea spre o practică interdisciplinară a cunoașterii și cercetării, fără nici o divergență cu sfera foarte specializată a domeniului de aplicare și cu caracterul integrator al eticii ca disciplină născută și întreținută în dinamismul ei pe terenul filosofiei. Totodată, îmbinarea atitudinii reflexive cu gîndirea critică, a tehnicilor de interpretare cu interpretarea regulilor, a atitudinii responsabile cu comunicarea etică, pare să facă parte din instrumentarul profesioniștilor din consiliere etică”.[6]

În aceeași parte a volumului Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, privind etica și consilierea, un text cu o deschidere spre tematizarea globală a reflecțiilor și practicilor etice ne este oferit de Maria Sinaci într-o discuție foarte convingătoare despre „Globalizare și etică globală în secolul XXI”[7].

Demne de o atenție specială sînt textele în care ni se propun analize privind unele aspecte privind fundamentele filosofice și culturale ale consilierii filosofice și filosofiei practice. Unul dintre cei mai buni practicieni și teoreticieni în consultanța de comunicare și consilierea filosofică este Aurel Codoban. Pornind de la asocierea dintre filosofie și comunicare, filosoful ne arată modul în care înțelepciunea de a trăi poate fi cultivată în lumea construită pe comunicare. Făcînd un excurs prin preocupările filosofilor în diverse etape ale dezvoltării filosofiei – de la centralitatea preocupărilor privind existența, la cele privind cunoașterea și apoi la cele ce privilegiază comunicarea – Aurel Codoban așază practica filosofică la interferența dintre comunicare și înțelepciune. În felul acesta, pentru a releva rolul semnificativ pe care îl poate juca filosofia în viața unui client care apelează la serviciile unui filosof, stilistul existențial ne spune că „ceea ce ar putea face filosofia ca iubire de comunicare, ca înțelepciune a comunicării, așa cum este practicată ea în consilierea filosofică sau în terapia existențială ar fi să ne schimbe stilul existențial comunicațional, înțelegînd prin aceasta că ne schimbă felul în care comunicăm cu noi înșine și felul cum comunicăm, prin propria noastră existență, cu ceilalți”[8]. Pentru cunoscătorii filosofiei lui Aurel Codoban, ceea ce nu este vizibil în textul de față, este demersul de hermeneutică a iubirii pe care autorul își construiește întreg eșafodajul practicării filosofiei ca un instrument de îmbunătățire existențială, în calitate de stilist existențial.

O dimensiune de neocolit în orice introducere în consilierea filosofică este cea a dialogului. Iulia Grad a reușit să aducă în mod strălucit în atenția noastră modelul buberian al dialogului, cu principiul reciprocității, al transcenderii, al cuprinderii alterității absolute și al resemnificării subiectului prin valorizarea în relație a funcției și semnificației cosmice a intersubiectivității.[9] De altfel, dimensiunii dialogice i se acordă un statut special nu numai în contextul acestei discuții, ci și în demersul de fixare a cadrelor generale ale consilierii filosofice exersate de către Laurențiu Staicu[10].

De altfel, consilierea filosofică este în primul rînd o formă de dialog în care se construiește aducerea împreună a elementelor ce pot constitui o conștiință simbolică în care consilierul și cel consiliat se pot regăsi într-o lume comună și pot trăi împreună misterul existențial al revelării de sine și al revelării ființei. În acest orizont trebuie plasate și discuțiile privind rolul terapeutic al filosofiei. Într-o manieră foarte nuanțată, ideea de terapie filosofică este teoretizată de către Ionuț Mladin în ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”.[11] Foarte inspirată este ideea autorului de a releva specificul terapiei filosofice prin alăturarea ei cu alte forme de terapie, psihologică sau psihiatrică, printre care terapia cognitiv-comportamentală. Nu am să mă opresc asupra elementelor comparative, foarte bine expuse, ci asupra concluziei că „filosofia are importante resorturi terapeutice, iar consilierea filosofică poate fi în continuare dezvoltată ca un cîmp practic bazat pe instrumente specifice de intervenție, disponibile în tradiția filosofică, fapt care îi conferă specificitate”[12]. În jocul acesta dintre ceea ce este general și ceea ce este specific în relația de îngrijire și întrajutorare pot să își facă loc foarte multe forme ale intervenției filosofice. Una foarte convingător expusă este intervenția consilierii filosofice într-o situație specială cum este consilierea în penitenciare. În favoarea utilizării consilierii filosofice în acest context pledează Marian Tătaru în textul „Evadarea socratică. Consilierea filosofică în penitenciare”[13].

Nu puteau să lipsească textele legate de gîndirea critică, precum cele semnate de Vasile Hațegan și Gheorghe Clitan. Domeniul gîndirii critice a fost foarte bine dezvoltat pînă acum în România – cu o contribuție bună dinspre filosofie și psihologie și o dezvoltare foarte amplă din partea specialiștilor ce vin dinspre litere. Fiind ceva foarte familiar pentru diverse categorii de public, nu mai insist asupra acestei perspective din filosofia aplicată, așa cum este relevată în volumul de față.

O provocare deosebită căreia trebuie să îi facă față practica filosofică în România este cea adusă de nevoia de profesionalizare și de instituționalizare a practicii consilierii filosofice. Despre dificultățile unui asemenea demers ne vorbește Vasile Hațegan în „Drumul spre profesionalizare al consilierii filosofice”[14]. Nu știu ce anume va face autorul în dezvoltarea reflecției filosofice și a filosofiei aplicate. Îmi este suficient de clar, însă, că poate să își aducă o contribuție importantă în demersul tehnic și instituțional de recunoaștere a acestor practici pe o piață a consilierii foarte dinamică cum este cea românească. Efortul său de coordonare, de implementare, de construcție de rețele și de mediere organizațională cred că poate aduce beneficii dezvoltării unei conștiințe puternice a profesioniștilor din cîmpul practicilor filosofice.

 Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, deși acoperă doar parțial problemele, este un volum foarte util pentru a elimina disconfortul pe care îl aduce întîlnirea cu un domeniu – care pare fie total nou, fie cvasi-necunoscut – cum este cel al consilierii filosofice. Posibilii clienți ai acestor activități au avantajul de a privi de acum consilierea filosofică scoasă de sub umbra esoterică sub care pare a fi ascunsă și de sub ambiguitatea adusă de o practică despre care – pînă de curînd – aproape nimeni în rîndul publicului larg din România nu știa în ce sens și cît de practică este.

Celor care nu sînt familiarizați cu filosofia practică și consilierea filosofică, volumul coordonat de Vasile Hațegan le oferă o bună ocazie pentru a se introduce în acest domeniu ce se așteaptă descoperit și de către românii cu sensibilitate filosofică și cu dorință de îmbunătățire a condiției lor existențiale prin intermediul dialogului și reflecției filosofice.

 

[1]Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019).

[2]Claudiu Mesaroș, „Scurtă prezentare a naturii și tipologiei practicilor filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 137-152.

[3]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 35.

[4]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, 48.

[5]Mihaela Frunză, „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 181-194.

[6]Mihaela Frunză, „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”, 192-193.

[7]Maria Sinaci, „Globalizare și etică globală în secolul XXI”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 195-216.

[8]Aurel Codoban, „Cîtă înțelepciune este în consilierea filosofică”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 62.

[9]Iulia Grad, „O perspectivă dialogică asupra consilierii filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 27-34.

[10]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, 39.

[11]Ionuț Mladin, ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 153-164.

[12]Ionuț Mladin, ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”, 162

[13]Marian Tătaru, „Evadarea socratică. Consilierea filosofică în penitenciare”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 165-178.

[14]Vasile Hațegan, „Drumul spre profesionalizare al consilierii filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 113-135.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s