Sandu Frunză despre privilegiul de a trăi în cea mai bună dintre lumile posibile

Standard

fspacÎn activitățile de Tutorial desfășurate azi, unul dintre studenții din anul întîi m-a întrebat: ce m-a făcut să aleg să fiu profesor la Facultatea lui preferată? Era vorba, evident, nu numai despre Facultatea lui, ci și despre Facultatea mea preferată (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB), în care simt că este o binecuvîntare să îmi duc viața în ultimii mai bine de 10 ani și unde sper că divinitatea îmi va da puterea de a mă regăsi (cu sănătate, muncă și pasiune) în următorii ani. M-am exprimat bine, nu e vorba doar de a-mi desfășura activitatea didactică și de cercetare, ci și de a-mi trăi viața în cel mai frumos mod posibil. Pentru că FSPAC este în primul rînd un mod de a fi și de ați trăi valorile fundamentale și abia în al doilea rînd un loc de muncă. FSPAC este un tărîm prin excelență al dialogului și al punerii împreună a omeniei, a toleranței, a gîndirii critice și a pluralității opțiunilor și viziunilor asupra lumii.

Cred că, în cea mai mare măsură, confortul pe care ți-l dă calitatea de membru al comunității FSPAC – fie că ești profesor, student sau ocupi vreuna dintre pozițiile administrative sau personal auxiliar – are la bază strategia competitivității și a dezvoltării personale care modelează viața academică organizațională. Climatul etic, acordarea de sprijin celor aflați în situații dificile, sprijinul oferit tuturor inițiativelor desfășurate în vederea realizării binelui public, susținerea prin toate mijloacele societății digitale a proceselor de predare și  învățare, stimularea creativității și inovării în activitățile de cercetare, crearea unui cadru propice pentru afirmarea personală, înțeleasă ca un bun prețios pentru dezvoltarea întregii comunități etc. – ar putea fi enumerate ca tot atîtea dimensiuni pe care se construiește ideea unei vieți bune trăite în calitate de membru al comunității academice a FSPAC.

În urmă cu 10 ani și cîteva luni am plecat de la Catedra de Filosofie Sistematică a UBB (pe care nu aș putea niciodată să o descriu altfel decît utilizînd simbolurile specifice unei lumi paradisiace) pentru că doream să fac lucruri mai aplicate și să dezvolt o serie de practici filosofice într-un mediu în care am avut intuiția că o să găsesc foarte mulți oameni cu deschidere spre astfel de activități. În felul acesta, am descoperit la FSPAC că am privilegiul de a trăi în cea mai bună dintre lumile posibile. Nu am simțit nevoia unei celebrări a celor 10 ani deoarece viața mea în toți acești ani s-a desfășurat în tot firescul ei.

Sandu Frunză și Ioan Chirilă: În loc de epilog la o carte de interviuri

Standard

chirila 1

Sandu Frunză: Distinse profesor Ioan Chirilă, cartea noastră de dialoguri „A învăța să trăiești veșnicia” a ajuns în cele câteva luni de la apariția ei să fie deja îndrăgită de public și a început să fie comentată și de autori cu înclinație spre discursul biografic. Cum explicați faptul că avem categorii atât de diverse de oameni care se apropie de această carte, iar pe diverse canale cititorii noștri continuă să se exprime entuziast în legătură cu conținuturile cărții?

Ioan Chirilă: Cred că este o carte vie. Există mai multe structuri mentale cărora o asemenea carte li se adresează și pentru care poate să apară ca o provocare. Pe lângă elementul biografic, cred că este importantă evidențierea unui mod al construirii intelectuale și al creșterii personale. Alături de dimensiunea personală, am sesizat că cititorii sunt interesați în cazul acestui volum de interferența dintre personal și instituțional, de modul în care personalitatea împrumută identitatea organizației sale și cum, la rândul său, organizația câștigă în prestigiu și competitivitate prin dezvoltarea individuală a profesioniștilor. În acest registru, eu am vorbit în ultima vreme despre necesitatea de a reda membrilor comunității noastre demnitatea de profesor, demnitatea de participant la viața și la construcția instituțională a UBB.  Există, de asemenea, o patină lirică și o evidentă revelare a libertății. Apoi, tema este atractivă prin forța proprie. Gândiți-vă la faptul că mulți caută lecții practice de viață care să le ofere o anume certitudine.

Sandu Frunză: La lansarea recentă a cărții desfășurată la BCU ați oferit un număr semnificativ de autografe. Probabil că cei care au stat liniștiți la rând pentru a le obține o să își dedice o parte din zilele de sărbătoare ale acestei luni pentru a vă citi gândurile exprimate în acest volum. Ce face ca „A învăța să trăiești veșnicia” să fie o carte tocmai bună de citit de sărbători?

Ioan Chirilă: Există un fond de tradiții liturgice, există elemente de uimire și de fericire, sunt dezvăluiri integrale sub semnul sincerității metanoice.

Sandu Frunză: Am văzut că una dintre lecturile care s-a făcut acestei cărți a fost din perspectiva unui proiect managerial pentru candidatura la Rectoratul UBB. În ce mă privește, nu am avut intenția de a face din dialogurile noastre suportul unui asemenea proiect. Singurul proiect dorit de mine era acela al revelării unui proiect de viață condusă prin muncă susținută (la care în cazul dumneavoastră s-a adăugat și o vocație venită probabil ca un dar al Transcendenței) spre realizarea unei vieți de succes – un posibil model de urmat de către tinerii de azi, atât în planul dezvoltării carierei profesionale și al implicării instituționale, cât și în cel al dezvoltării personale și împlinirii spirituale. Cum explicați că este posibilă și o lectură a acestei cărți din perspectiva așteptărilor legate de viitoarea candidatură pentru poziția de Rector al UBB, pe care o să o anunțați la timpul potrivit?

Ioan Chirilă: Chiar dacă a fost concepută cu ceva timp înainte, fiind lansată abia în acest context al apropierii timpului în care doritorii de a ocupa poziția de Rector al UBB o să își anunțe candidatura, este într-un fel firesc ca orice gest al unui candidat anunțat să fie interpretat prin prisma viitoarei sale candidaturi.

Eu am discutat în ultimele luni cu colegii din Universitate despre candidatura mea și mulți dintre ei mi-au propus sprijinul și mi-au oferit susținerea lor. Astfel că nu este nevoie de a lansa o candidatură pe care eu am anunțat-o deja în întâlniri colegiale, de multă vreme. Lansarea oficială a candidaturii, însă, se va face, potrivit calendarului stabilit de Universitate. Nu e nevoie de nici o muncă de lămurire, de dezbateri publice sau de intervenții de nici un fel ca un asemenea moment să se producă.

Cel mai probabil, faptul că noi am vorbit despre construcția instituțională la care am participat în diverse funcții de conducere în UBB ar putea fi interpretat ca fiind, în rezumat, un posibil punct de plecare al unui proiect managerial. Dar, așa cum știți, astfel de documente au un specific al lor în alcătuirea și elaborarea strategică. Așa cum bine știți, în dialogurile noastre nu am avut în vedere conturarea unui proiect managerial, ci mai degrabă o evaluare a unei evoluții în carieră și o relevare a câtorva aspecte ale muncii administrative pe care am depus-o. Nu m-am gândit în termenii unui proiect de candidatură deoarece aveam ca preocupare să subliniez faptul că în haosul contemporan șansa unei reconstrucții se ivește atunci când apar persoane gata să asume responsabilitatea unui amplu proiect strategic menit să facă din UBB o casă a performanței și a virtuților, a demnității academice.

Sandu Frunză: Am văzut că în această săptămână, în care am lansat și cartea noastră la Cluj, a avut loc cel de al doilea tur pentru alegeri la Universitatea din București. Nu a fost o surpriză pentru noi că a fost ales profesorul Marian Preda, care anterior a ocupat funcția de Președinte al Senatului Universității. Credeți că e posibil ca și în cazul Universității Babeș-Bolyai să se contureze o voință majoritară care să decidă că experiența acumulată în calitate de Președinte al Senatului este foarte utilă pentru cineva care dorește să conducă Universitatea din poziția de Rector?

Ioan Chirilă: Poate fi și așa, cert este faptul că din poziția de președinte al Senatului ai văzut modul în care se realizează actul de politici educaționale, de cercetare și de administrare.  Acestea îți oferă competențe de proiecție strategică, dar și o grilă de selectare a acțiunilor prin care se pot atinge targheturile fixate în limitele libertății legii și în înțelepciunea practică prin care se oferă substanță autonomiei universitare. Independent de candidatura mea, cred că ar fi de dorit să alegi un om care are experiența conducerii Senatului, care știe administrație, știe să slujească celorlalți de dragul performanței și pentru binele comunității. Există un număr suficient de mare de persoane din UBB care mi-au spus că sunt orientați spre o asemenea alegere.

Sandu Frunză: Cititorii noștri au sesizat că în dialogurile din „A învăța să trăiești veșnicia” ați insistat pe importanța contribuției dumneavoastră în planul medierii, al cultivării pluralismului și a dialogului în cadrul Universității noastre. Cum vedeți rolul viitorului Rector al UBB în relația cu celelalte Universități din Cluj, din Transilvania, din România, sau din toate țările cu o bună tradiție universitară?

Ioan Chirilă: Am vorbit despre asta la reuniunea Consorțiului Universitaria. Cred că pentru viitor e foarte important să consolidăm unitatea universitară, să nu mai dezvoltăm ideea preeminenței unora față de ceilalți, chiar dacă nu abandonăm ideea competiției. Pentru noi ar fi mult mai firesc să lăsăm ca valoarea să se mărturisească din sine, să dezvoltăm programe interdisciplinare și transversale, să devenim o reală Universitate integrativă. Un program de colaborare continuă cu universitățile din țară și din străinătate este în logica dezvoltării UBB. Face parte din strategia de recunoaștere și de internaționalizare la care ținem cu toții atât de mult. Pentru aceasta este nevoie ca, în punctele forte ale sistemului, valoarea să crească și să modeleze acțiunea practică.

Sandu Frunză despre Laszlo Alexandru în apărarea lui Mihail Sebastian

Standard

laszlo - sebastian

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării este cunoscută ca fiind una dintre cele mai dinamice și deschise dintre facultățile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Ea este, în același timp, un loc al dezbaterilor aprinse și creative. În această săptămînă a avut loc un eveniment de marcă, în organizarea Institutului pentru Studii de Holocaust și Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studiul Democrației, două dintre cele mai importante structuri științifice și de documentare ale Universității noastre.

Dezbaterea în jurul cărții „Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul”[1] semnată de gînditorul clujean Laszlo Alexandru a adus la aceeași masă pe autorul cărții, pe profesorul emerit Michael Shafir și pe profesorul Alexandru Florian, sub coordonarea conferențiarului Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului pentru Studii de Holocaust și Genocid. Participanții s-au dovedit niște polemiști foarte nuanțați, aducînd în prim plan nu numai personalitatea lui Mihail Sebastian, ci și contextul ideilor din epocă, aspecte ale culturii politice europene, atmosfera ideologică interbelică și situația creată de creșterea în intensitate a prezenței ideilor extremiste în perioada interbelică.

Cartea lui Laszlo Alexandru se dorește nu atît o polemică furtunoasă cu interpretările denigratoare la adresa scrierilor jurnaliste ale lui Sebastian, ci un gest de reparație, de readucere la locul cuvenit, de îndreptare a unei perspective strîmbe din care Mihail Sebastian ar putea fi receptat. Pentru un cititor obișnuit, caracterul polemic pare mai degrabă unul secundar, deși cartea se construiește în jurul unei controverse, deoarece izvorăște dintr-o atitudine polemică. Importantă mi se pare mai degrabă dorința autorului cărții de repunere a jurnalistului pe locul ce i se cuvine în cultura românească, cu toate aspectele controversate legate de generația interbelică din care făcea parte. Recurgînd la o bibliografie extinsă și la textele efective ale autorului, Laszlo Alexandru intră cu multă empatie, dar și cu obiectivitatea specifică unui cercetător experimentat, pe terenul publicisticii lui Sebastian. Ne sînt oferite citate foarte lungi care să evite posibilitatea unei interpretări desprinse de operă, de contextul articolului și al publicației în care autorul le scrie. Avem o bună familiarizare cu contextul epocii și cu mișcarea de idei. Totodată sînt identificabile și atitudinile și stările afective pe care articolele lui Sebastian le emană. Autorul cărții ne aduce nu numai articolele lui Sebastian, ci și mărturiile unor contemporani și vocea altor autori care interpretează textele acestuia. Toate acestea pentru a fi cît mai convingător în pledoaria sa pentru un Mihail Sebastian care își păstrează gîndirea lucidă și demnitatea personală în contextul tulburător în care își desfășoară activitatea.

Am asistat la un eveniment cu mulți tineri, elevi și studenți, profesori și cercetători, dar și jurnaliști și fani ai scrierilor lui Mihail Sebastian. Lansarea-dezbatere prilejuită de prezența lui Laszlo Alexandru și a cărții sale Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul a fost, printre altele, și un bun prilej de întîlnire a generațiilor sub semnul gîndirii critice, al criticii ideologiilor, al manifestării responsabilității în raport cu investigarea riguroasă, științifică a temelor abordate. A fost și un gest de recunoaștere a importanței pe care o are Mihail Sebastian în cultura română, din perspectiva unor dezbateri interdisciplinare.

 

[1] Laszlo Alexandru, Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul, (Chișinău: Editura Cartier, 2019).