Sandu Frunză despre bucuria de a trăi, chiar și în vremuri de criză

Standard

andreCine nu învață treptat să își prețuiască moartea, cel mai probabil, înseamnă că nu își iubește îndeajuns viața. În civilizația occidentală ne-am obișnuit atît de mult cu moartea ca formă a iubirii încît cred că e greu să o privim altfel decît ca pe ceva intrinsec vieții, ca pe un dar al valorizării vieții și al ființei umane. E adevărat că intimitatea ei nu ne apare întotdeauna în reprezentări foarte familiare. Asta și pentru că dincolo de trăirea morții ca realitate personală, ca experiență a vieții noastre cotidiene, mai avem și experiența morții celorlalți, îndeosebi a morții celor apropiați – o întîlnire cu moartea pe care o trăim, adesea, cu destulă dificultate, dincolo de orice ambiguitate a suferinței, a rupturii și a absenței. Ea afectează, în modul cel mai uman cu putință, atît viața relațiilor noastre exterioare cît și viața interioară.

Am constatat că una dintre explicațiile anxietății pe care o trăiesc oamenii în confruntarea cu propria lor conștiință a finitudinii este adesea legată de incapacitatea de a asigura un flux coerent care să alimenteze un proiect de viață personal. Aceasta îmi amintește de concluzia lui Socrate potrivit căreia o viață neasumată nici măcar nu merită trăită. Perspectiva unei asemenea constatări este cea care ne conduce spre nevoia de a exercita un control asupra propriei vieți. Iar acest control nu se poate exercita decît prin asumarea liberă a vieții ca atare. În numele acestei libertăți apare, ca o formă corelativă de construcție a modului nostru de a fi în lume, necesitatea asumării unui proiect de dezvoltare intenționată a propriei vieți. Nu putem face abstracție de datul existențial, care cel mai adesea nu poate fi schimbat, chiar dacă poate fi îmbunătățit și estetizat prin alegerile pe care le facem și prin metamorfozele pe care le inducem în propria existență individuală. Însă, avem libertatea de a ne plasa potrivit propriului nostru proiect în condițiile date ale existenței, care ne este oferită întotdeauna ca un suport pe care noi putem să îl folosim și ca un mijloc în atingerea idealului unei vieți bune.

Finitudinea noastră ca dat existențial poate fi convertită în ceva pozitiv prin dezvăluirea semnificațiilor sale pozitive, legate de concomitența vieții și a morții, a interiorității și a exteriorității, a corporalului și a spiritualului, a finitului și a infinitului etc. Omul nu se află la interferența lor, nu este o ființă de graniță, tocmai pentru că este o ființă care se manifestă în toată splendoarea ei. Iar această splendoare luminează ființa umană ce stă sub semnul unei construcții a unor pluralități duale. Cu astfel de elemente își scrie ființa umană cartea splendorii înțeleasă ca o carte deschisă a propriei vieți.

Este necesară în acest context o redescoperire a vieții interioare. Pusă sub semnul iubirii, viața interioară ne apare ca un spațiu al vieții veșnice, ca simbol al posibilității resituării în unitatea paradisiacă, dincolo de orice divizări, dincolo de orice rupturi și limitări. Viața interioară este cu adevărat infinită dacă reușim să o conștientizăm în profunzimile ei. Viața interioară ne-a fost dată ca un antidot în fața exteriorității și a mărginirii exterioare. Una dintre exigențele asupra cărora obișnuiesc să revin mereu în explicarea dinamicii iubirii și a respectului este că trebuie să învățăm să ne tratăm propria noastră moarte cu respect. Poate fi un semn al respectului pe care îl avem față de propria noastră viață, este un semn al deplasării dinspre exterioritate înspre valoarea pe care o acordăm vieții noastre interioare. Se spune că reușim să depășim crizele noastre exterioare pe măsură ce învățăm să ne valorizăm viața interioară.

Cea mai frumoasă carte pe care am citit-o în acest an este Viața interioară semnată de Christophe André și publicată într-o traducere deosebit de elegantă realizată de Oltea-Mihaela Cătineanu.[1] Autorul este cunoscut printre căutătorii de analize și de reflecții psihologice și filosofice de la noi. Comparativ cu celelalte volume traduse în limba română, cartea de față are avantajul unei reflexivități profunde dusă pe terenul unor trăiri și experiențe existențiale și ale deschiderii accesului spre viața interioară. Eram deja obișnuiți cu stilul foarte plăcut și provocator al autorului; acesta este bine pus în valoare de sensibilitatea filosofică și modelarea culturală a traducătoarei. Teme precum fericirea, singurătatea, plăcerea, boala, neputința, curgerea timpului, compasiunea, rugăciunea sau infinitul sînt cîteva dintre provocările cu care ne ispitește autorul cărții. Ele sînt scrise sub forma a 40 de capitole, texte scurte, cu o dinamică intelectuală și cu o sensibilitate metafizică cu totul aparte. Ele exploatează dimensiunea psihologică și apetența filosofică intrinsecă oricărei ființe umane. Indiferent de stadiul dezvoltării culturale la care se află, cititorul poate să găsească ceva de meditat, de învățat și de interiorizat. Înțelepciunea acestei cărți ne este livrată de Christophe André sub forma unor pilule de înțelepciune menite să ne facă mai conștienți de ceea ce sîntem, de ceea ce putem deveni, de ceea ce merită să fie valorizat și investit cu toate semnificațiile ființei noastre.

Unul dintre cele mai demne de menționat texte este capitolul 32: Moartea. Experiențe existențiale[2] în care putem citi o pledoarie pentru îmblînzirea relației noastre cu moartea: „În fața morții și a cortegiului de frici pe care ni le azvârle în față, cea care ne poate da forță și luciditate este viața noastră interioară. Fără contribuția salutară a sufletului, frica de moarte ne influențează și ne parazitează viața”.[3]

Pentru a ne face mai familiară experiența morții, autorul procedează într-un mod coerent și corect atunci cînd nu opune moartea vieții, ci o pune în opoziție cu nașterea, care marchează începutul în relația sa de opoziție cu sfîrșitul. Christophe André afirmă: „Opusul morții este nașterea. Am intrat, vom ieși. Și între cele două este viața. Nu găsiți că este frumoasă?”.[4] Punerea în valoare a acestei opoziții îi dă autorului posibilitatea să ne introducă, într-o manieră interogativă, în orizontul extatic al frumuseții vieții. Moartea este o ieșire, ea nu pune viața sub semnul unui proiect închis, ci o proiectează pe fundalul unei deschideri. Probabil că această ieșire este chiar „semnul că ne-am apropiat în liniște de infinit”.[5]

Pentru a ne asigura că (în ciuda tuturor anxietăților pe care viața și moartea ni le procură) o să ajungem să ne regăsim liniștea interioară, care să ne facă mai ușor accesul la infinit, ar trebui să trăim o viață asumată pe toate dimensiunile existenței: dimensiunea fizică, cea a relațiilor cu exterioritatea, cea a vieții interioare și cea a orizontului spiritual. O viață asumată presupune o construcție care să ia în calcul faptul că deși centrul ființei, locul privilegiat al întîlnirii noastre cu noi înșine, este viața interioară, ea poate deveni sursa energetică a unei vieți care merită trăită  numai dacă toate cele patru dimensiuni devin înfloritoare ca parte a existenței noastre. Trebuie să ne asumăm dorința de a construi proiectul unei vieți bune deoarece numai ea ne poate situa în preajma bucuriei de a trăi, de a dărui și de a ne regăsi cu toate valorile aduse de misterul infinit al vieții noastre interioare.

[1] Christophe André, Viața interioară, traducere de Oltea-Mihaela Cătineanu, (București: Editura Trei, 2019).

[2]Christophe André, Moartea. Experiențe existențiale, în Christophe André, Viața interioară, traducere de Oltea-Mihaela Cătineanu, (București: Editura Trei, 2019), 141-143.

[3]Christophe André, Viața interioară, 142.

[4]Christophe André, Viața interioară, 143.

[5]Christophe André, Viața interioară, 162.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s