Cu Mihaela Miroiu despre practici filosofice și consiliere filosofică în trecerea prin lumea amenințată de pandemie

Standard

miroiu 2

Sandu Frunză: Numele dumneavoastră este identificat cu cel al filosofiei aplicate, al eticilor profesionale, al deontologiei politice și al bunelor practici în spațiul public românesc. Ultimii 30 de ani de filosofie românească sînt marcați de personalitatea dumneavoastră și de creativitatea filosofică pe care o aduceți în studiile de gen, în eticile aplicate și în filosofia feministă. Aș dori să ne spuneți: În ce măsură filosofii trebuie să se regăsească printre vocile puternice ale societății românești actuale? Ce poate filosofia oferi azi omului societății digitale?

Mihaela Miroiu: În 1993 am avut o discuție interesantă cu doi tineri filosofi care tocmai scriseseră o recenzie foarte critică la adresa manualului de filosofie pe care l-am coordonat. Era manualul de reformă. M-a frapat obiecția lor că nu poți înjosi filosofia dând exemple aplicate cu Freddie Mercury, Isaac Asimov sau plăcintă cu mere. I-am întrebat:

– Dar ce fel de exemple ați fi preferat în exercițiile aplicate pe texte filosofice?

– Desigur, au răspuns ei, exemple inspirate din Platon sau din Aristotel.

– Bine, dar ei ce fel de exemple foloseau?

– Din Atena timpului lor.

– În acest caz, nu e clar că, dacă le respectăm spiritul, e nevoie să dăm exemple din Atenele timpului nostru?

O să încerc să fiu aproape nepermis de utilitaristă.

De regulă, la ora actuală filosofia se studiază sau dezvoltă în instituții publice (universități, institute ale Academiei). Aceste instituții sunt finanțate din banii contribuabililor. Ei, contribuabilii, trăiesc acum (oricare este acel acum). Există înțelepciune general valabilă. O parte este populară, o altă parte ține de mai mult rafinament cultural, mai multă rigoare și este încastrată în filosofie. Scopul filosofiei este să îi ajute pe oameni să își pună ordine în gândire, să nu ia nimic drept garantat, să îi ferească de dogmatisme, să le ofere ancore morale, ghidări existențiale, să le ducă imaginația și creativitatea dincolo de limitele experienței. Aceste rosturi ale filosofiei există dintotdeauna și pentru oricine vrea să beneficieze de ea. Pe scurt: eu nu cred că filosofii sunt plătiți din bugetul public ca să discute numai între ei.  Puțini au forța să creeze perspective noi. Cei mai mulți propagă, dezvoltă, explică perspective preexistente. Ei bine, eu cred că filosofii trebuie să fie utili: cercetătorilor din alte domenii, creatorilor de artă și literatură, politicienilor, celor implicați în mișcări civice, instituțiilor profesionale. Dincolo de cei pomeniți, filosofia, deci filosofii, trebuie să le fie de folos copiilor, încurajându-le mirarea, adolescenților, învățându-i să caute sensuri și valori, maturilor, învățându-i să reflecteze asupra vieții lor, vârstnicilor, învățându-i să se însenineze și să își îmbrățișeze experiențele de viață.

Sandu Frunză: Este îndeobște recunoscută contribuția dumneavoastră la dezvoltarea eticilor profesionale, la sensibilizarea publicului și a profesioniștilor cu privire la practicile deontologice și la nevoia de codificare etică a comportamentelor în viața organizațională. Cum vedeți rolul consilierii etice pe o piață liberă și foarte ofertantă a diverselor forme de consiliere? Cît de pregătiți sînt eticienii din mediul universitar să ofere astfel de servicii? Cît de dezvoltată este oferta de consiliere etică pe care mediul academic o poate oferi celor care ar avea nevoie pentru îmbunătățirea activității lor în domenii precum cele ale economiei, ale politicii, ale culturii etc.?

Mihaela Miroiu: În 2001 am publicat o carte de etică profesională. Nu a fost reeditată. Nici nu prea cred că a fost predată în alte școli de etică. În 2004-2005 am făcut, împreună cu o echipă excelentă, o cercetare asupra eticii în universitățile românești (13 universități în eșantion). Am formulat o diagnoză, am făcut un proiect de Cod de etică universitară. Mircea Miclea era ministru. A citit cercetarea și proiectul de Cod. A dat un Ordin de ministru care obliga universitățile să aibă coduri și consilii de etică. Inițial universitățile l-au preluat, că era ordin. Apoi l-au adaptat scoțând tot ce le deranja. Mai bine zis, ceea ce deranja conducerilor. Tentative serioase pentru etică profesională, mai general, pentru etică aplicată au fost făcute și în școala doctorală a lui Valentin Mureșan și în centrul lor de etică. Aici este un locus cu potențial care poate să fie dezvoltat în sensul consilierii pentru firme și instituții. Dar eu cred sincer că nu sunt șanse mari. Și că subminarea acestor șanse vine, la ora actuală, din caracterul feudal al disciplinelor și domeniilor. Cum poți face filosofie aplicată fără sociologie, psihologie, economie, drept, științe politice? Pe ce te poți baza când vrei să oferi consiliere etică? Sunt de ajuns teoriile, sau trebuie să știi, să cunoști și analizezi instituțiile? Pe scurt, eu cred că va exista cerere de consiliere etică atunci când echipe mixte vor putea analiza comportamentul organizațional și vor putea oferi o orientare etică de dezvoltare, arătând și cum poate să fie profitabilă (nu neapărat ca bani, ci ca stare de spirt, încredere, cultură organizațională). Vestea proastă este că filosofii nu pot face singuri o astfel de ofertă. Vestea bună este că pot să o dezvolte de acum încolo. Asta înseamnă programe masterale interdisciplinare orientate pe scop și tematici doctorale comune în care să lucreze doctoranzii din domenii diferite. Să învețe să își dea unul altuia ceea ce știu, ca să poată să facă oferte instituțiilor și firmelor.

Cred că voi puteți dezvolta școala voastră clujeană în cel mai bun sens către o filosofie pentru instituții și oameni.

Sandu Frunză: Dacă cerem cuiva să spună care este primul cuvînt care îi vine în minte atunci cînd aude de filosofia feministă, cu siguranță va alege să rostească numele dumneavoastră. Recunoașterea de care vă bucurați în acest spațiu al creativității filosofice suprapune numele dumneavoastră, în cea mai mare măsură, ca o imagine de brand potrivită pentru studiile de gen și filosofia feministă din România. Avînd în vedere fragilitatea, neliniștea, însingurarea, disperarea în fața izolării, care au pătruns în casele și în sufletele noastre în această perioadă de criză, aș dori să ne spuneți: Cum poate filosofia feministă să contribuie la diminuarea vulnerabilității, a discriminării, a propagării practicilor sociale și politice negative? Cum ar putea consultanța etică și consilierea filosofică de inspirație feministă să aducă un plus în îmbunătățirea calității vieții noastre în perioada crizei pandemice?

 Mihaela Miroiu: Filosofia feministă înseamnă multe feluri de filosofare. În acest sens, există perspective filosofice diferite în feminism. Perspectiva pe care o îmbrățișez este o combinație interesantă între feminismul liberal și cel ecologist, păstrând fundamentele eticii grijii. Numele pe care i l-am dat este cel de teorie a convenabilității. Convenabilitatea (venire împreună, con-venire, inter-simțire) combină ceva din modul contractualist de gândire (convenția), cu trăirea ei, cu felul în care o resimțim. Pe scurt, este o îmbinare între empatie și alegere rațională. Nu intru în detalii. Detaliile se regăsesc în cărțile mele de filosofie feministă, Gândul umbrei și Convenio. Despre natură, femei și morală. Nu mă mir că, la un moment dat, profesorul Ilie Pârvu îmi spunea: Ceea ce faci tu este mai degrabă feminin/ism. Cu alte cuvinte, eu consider experiențele femeilor: sarcina, nașterea, leuzia drept centre ale unei filosofii care pleacă de la intuiția creșterii unei făpturi în interiorul alteia. Pe baza acestei intuiții se schimbă fundamental relația canonică sine-altul. Căci acel altul, în starea de sarcină, nu e deloc o alteritate radicală, cum nici egoul subiectului însărcinat nu este cel solipsist. Nu intru în detalii. Pot însă să îți răspund așa: adopt o filosofie prin care experiențele femeilor au deplină demnitate ontologică, epistemică și etică. Mai mult, ele ne ajută să extindem morala care derivă din acestea la alte făpturi, la cele non-umane. Să putem glisa de la antropocentrism spre biocentrism, căci noi suntem și natură. Avem semeni întru umanitate și semeni întru natură. Înțelegem acești semeni prin empatie: Și lor le este foame, sete, vor să respire, nu vor să sufere, vor să fie în siguranță, au propria sociabilitate față de noi. La ce ne poate folosi asta acum? Eu sunt uluită cât de mult s-au relaxat animalele în cele două luni în care ne-am restrâns năvala și raza de acțiune. Sunt căprioare care au născut lângă casă. Porumbei care și-au făcut cuib în geamul de la baia apartamentelor. Vulpi care se plimbă în voie prin parcuri. Pe terasa mea e o mare îmbulzeală de mierle și coțofene care vin să mănânce bobițele cățeilor. Ce vreau să spun cu asta, foarte pe scurt: 1. Femeile nu au de ce să se rușineze că sunt femei, ca experiențe naturale, și nu au de ce să nu facă o veritabilă cultură, inclusiv filosofică, din asta. 2. Dacă își depășesc complexele induse cultural, anume că experiențele lor naturale le apropie de animalitate, deci le depărtează de cultură și spirit, atunci pot avea deplină încredere în identitatea lor de femei și în demnitatea lor deplină. 3. Dacă au încredere, nu au de ce să se mai umilească. Pot să își asume autenticitatea, să aibă curaj, să trăiască pe deplin. Când sunt într-un asemenea stadiu pot să pună capăt șirului de dependențe, cele mai multe imaginare, față de bărbați și să le convertească în independență sau, mai bine, interdependențe. Eu știu că patriarhatul înseamnă o ordine socială, cultură etc. Dar știu la fel de bine că îl putem scoate din toate instituțiile, formal vorbind. El rămâne unde este dacă femeile nu îl scot din propria lor minte. De altfel, tu ai norocul să trăiești lângă cealaltă filosoafă feministă din țara asta (altele au plecat). Cred că îți este mult mai limpede decât oricui la ce folosește etica feministă.

Această perioadă de recluziune în spațiul privat pe timp de pandemie are câteva avantaje: a forțat bărbații mai retardați cultural (adică prizonierii unei lumi vetuste) să vadă munca de zi cu zi în casă, precum și faptul că pruncii nu cresc ca ciupercile după ploaie. I-a forțat să vadă că mâncarea nu apare pe masă, ci este muncită. Că rufele nu se spală, calcă și pun în dulap, ci sunt spălate și puse de cineva. Unii cu bun simț s-au gândit că e bine să dezlege misterul apariției mâncării pe masă și al rufelor curate și călcate din dulap. Partenerele lor au văzut că bărbații au mâini pentru frământat aluat și i-au iubit pentru asta. Cam greu să mai accepte de acum încolo că ei nu sunt în stare să facă ceva prin casă. Unele femei și unii bărbați au descoperit că nu știu de ce trăiesc sub același acoperiș. Și că e păcat să își irosească viețile. Bărbații singuri au devenit mai autonomi, fiindcă nu au mai putut recurge la servicii plătite de hrănire și îngrijire. Femeile singure erau deja autonome, în acest sens. Între timp au putut să își reevalueze viețile.

Și unii și alții cred că am învățat ceva mai substanțial despre ceea ce ne e necesar în mod vital și ce nu. Despre dezvoltarea și prosperitatea interioară, care chiar nu depind de exhibiționismele achizițiilor materiale. Despre solidaritățile altora cu noi și ale noastre cu ei. Despre marile afinități elective în vremuri de incertitudine. Despre superficialitatea și precaritatea keep-in-touch-urilor de zi cu zi. Despre o mai prezentă și palpabilă simbioză între rațiune și sentiment, între trup și suflet. Sau doar despre singurătate (indiferent cât de mare e familia). Filosofia feministă ajută. Ea are rolul să îi limpezească pe bărbați despre femeile acelea etern de neînțeles. Și pe femei ca să se accepte cu drag, indiferent dacă le validează vreo privire exterioară sau ba.

Sandu Frunză: Dumneavoastră personal –  ca femeie activă și creatoare de bune practici, de teorii relevante și de atitudini exemplare – cum vă circumscrieți locul pe care vi-l doriți pe terenul acțiunilor etice și al practicilor filosofice?

 Mihaela Miroiu: Am hotărât că timpul meu în instituții trebuie să se încheie în această toamnă. Și că voi trăi în ordinea lui vreau, mai degrabă decât în cea a lui trebuie. Nu voi intra în nicio criză existențială pentru că nu va mai scrie pe mine: prof. univ. Nu cred că dacă nu avem funcții sau titluri profesionale ne aneantizăm. Mai ales dacă în timp ce le-am avut am făcut tot ce ne-a stat în putință să lăsăm ceva în urmă. Ce vreau să fac mai departe, în sensul propus de tine? Voi continua să scriu, mai ales literatură. În tinerețe am renunțat la literatură pentru filosofie, apoi la filosofie pentru științe politice. Acum mă întorc la literatură cu tot ceea ce știu și sunt în acest stadiu. Prin urmare, practica mea filosofică și etică se vor scufunda în literatură. Desigur că voi mai consilia partide și politicieni pe problemă de etică și ideologii politice. Oricum am făcut-o mereu pro bono. Desigur că voi veni bucuroasă spre colegii mei mai tineri de la alte universități, dacă au nevoie de mine. În mod special cei de la Sibiu, Cluj și Timișoara. Și, pe cât se poate, voi continua să îmi ajut semenii din rețelele sociale să internalizeze mai bine sensurile etice ale experiențelor individuale și colective. Mă voi bucura neîngrădit de dimensiuni ale culturii spre care m-am cenzurat să merg, ca să îmi fac bine partea mea de profesie. În rest, o să îmbrățișez în fiecare zi cerul și pământul, mirându-mă tot mai mult de miracolul absolut al naturii.

Sandu Frunză: Este criza actuală atît de profundă încît la ieșirea din criza medicală pe care o parcurgem să ne putem aștepta la nouă atitudine în fața vieții, a persoanei, a ființei umane fragile care își revendică un rol de centru al universului? Suspendarea unor libertăți, care a afectat viața noastră în această perioadă, va funcționa ca un impuls pentru nevoia de rescriere a povestirii vieții noastre pe baza unor valori autentice, de retrasare a liniilor definitorii ale lumii postpandemie?

Mihaela Miroiu:  Dacă durează mai puțin de șase luni, nu cred că va avea o amprentă atât de profundă. Ne va învăța ceva, dar nu ne va schimba foarte semnificativ. Probabil că accentul pe comunități medii și mici va crește. Glocalizarea va fi progenitura contextuală a globalizării. Probabil (căci nu pot spune altminteri …. filosofii ăștia nu sunt siguri de nimic 😊) vom rămâne cu ceva mai multă sobrietate în relațiile interpersonale, cu excepția familiei și prietenilor foarte apropiați. Probabil copiii și cei tineri au învățat că ocrotirea și grija merg și dinspre ei spre maturi și vârstnici. Probabil că vom înțelege că traiul în natură, chiar la sat, este de preferat stupilor urbani. Iar dacă suntem ceva mai feminiști, filosofic vorbind, vom învăța că nu suntem nici măcar buricul relativ al pământului, ci parte a acestuia. O parte unică, demnă de o viață unică. Dar numai și numai o părticică ce poate să aleagă să fie sol fertil sau steril lumii care vine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s