Sandu Frunză despre un demers privind deontologia academică și etica aplicată

Standard

Perioadele de criză sînt benefice pentru reîntoarcerea la filosofie, la morală sau la spiritualitate. Este firesc să vedem că profesioniștii din aceste domenii ale creației umane capătă o vizibilitate mai mare în perioadele de criză. Pentru că, adesea, criza este percepută ca un bun prilej pentru inițiere și creștere personală este firesc ca reflecția filosofică să devină cît mai accesibilă unui public cît mai larg, pentru beneficiile existențiale pe care le poate aduce. Unei asemenea faze de inițiere purificatoare putem să îi asociem și discursul privind nevoia îmbunătățirii morale. Iar aici practicile profesionale ar trebui să fie cît mai vizibile în relația lor cu deontologia. Pe un asemenea fundal aș dori să remarc faptul că Editura Eikon ne ispitește cu un volum impresionat de 627 de pagini dedicate eticii. Descurajant la prima vedere datorită întinderii și diversității, foarte provocator pe parcurs și cu o impresie bună lăsată la sfîrșitul unui demers de cîteva zile de lecturi, pe îndelete, pe teme etice.

Volumul Deontologie academică şi etică aplicată[1] coordonat de George Colang aduce împreună nume foarte importante din reflecția filosofică și analiza etică alături de autori în formare, cu preocupări în diverse zone ale creativității etice sau filosofice. Marea varietate de teme abordate face ca volumul să fie deschis spre un public foarte larg. Pot fi cuprinși printre cititorii acestei cărți pasionații de „Deontologie academică și propedeutică filosofică”, „Deontologie economică și etică în afaceri”, „Deontologie administrativ-juridică și elemente de filosofia dreptului”, „Deontologie medicală și bioetică” sau „Deontologie în comunicare și etică în relații publice”. Totodată, în secțiunea de interviuri ni se propun dialoguri filosofice pe toate temele la modă azi în reflecția etică. Aproape 50 de autori ne așteaptă să le împărtășim dilemele etice, expertiza etică și diversele problematizări deontologice cărora sînt chemați să le facă față profesioniștii în diverse cîmpuri profesionale. Perspectiva este în general una care vine dinspre etică și filosofie, dar sînt remarcabile și contribuții ale unor profesioniști care intră pe teritoriul eticii dinspre practicile profesionale și nevoia lor de modelare etică.

George Colang ne aduce împreună prin efortul său de recontextualizare a filosofiei în spațiul academic, prin relatări ale prezenței eticii în diverse medii profesionale, prin modalitățile de pătrundere ale filosofiei și eticii în dezbaterea publică și în modelarea sferei publice, dar și prin resituarea eticii și filosofiei în dialog. Este vorba de deschiderea filosofiei în relația cu celelalte discipline, de construcția relațiilor etice în spațiului dialogului, cît și de starea dialogică produsă de jocul ideilor, al opiniilor și al descifrării situațiilor dilematice care fac din dialog o instanță de construcție morală. Interviurile cuprinse în acest volum sînt o dovadă foarte bună a valorii dialogului pe teme etice și filosofice. 

Vocile plurale care ne vorbesc despre statutul eticii, despre neputințele și deopotrivă despre puterile speciale ale eticii, despre caracterul salvator al eticii într-o lume ce pare să fie în derivă, despre virtuțile recuperării filosofiei în viața profesională și în constituirea unei viziuni asupra valorilor personale, despre dificultățile punerii împreună a eticii și adevărului, despre ambiguitatea prezenței etice în situații profesionale sau despre exigențele minimale ale unei etici postmoderne – fiecare dintre acestea, și multe altele, fac deliciul lecturii unei cărți construită după principiile intervențiilor democratice, care lasă loc unei conviețuirii sub semnul filosofiei, al eticii și al profesionalismului.


[1] George Colang (coordonator), Deontologie academică şi etică aplicată, (București: Eikon, 2021). 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s