Sandu Frunză despre rezolvarea tuturor problemelor dificile prin apelul la comunicare și filosofie

Standard

marinoff - platon

Una dintre atitudinile maladive pe care o găsim larg răspîndită la omul postmodern este tendința sa de a asocia cu o stare învecinată bolii orice disconfort pe care nu și-l poate explica sau pe care nu îl poate controla. Cunoaștem o înclinație fără precedent înspre accesarea serviciilor medicale sau a celor asociate îngrijirii de tip medical. Sistemul de îngrijire se dezvoltă în felul acesta cu o amploare demnă de o societate a abundenței gata să ofere oricînd noi patologii și noi forme de intervenție în rezolvarea efectelor negative ce le însoțesc. Pe lîngă bolile trupului și cele ce țin de chimia creierului, se înmulțesc tot mai mult bolile pe care le putem asocia, în mod generic, sufletului. Dintre acestea se remarcă în primul rînd cele ce vizează spiritul, iar aici diversele forme de consiliere spirituală ne oferă soluții diverse ce vin dinspre consilierea realizată de către un guru motivațional pînă la cea mai învăluită în taină dintre tipurile de consiliere pe care le avem la dispoziție, consilierea obținută în relația de durată cu un duhovnic personal. În al doilea rînd, se dovedesc tot mai prezente bolile, afecțiunile, sindroamele asociate psihicului, ceea ce face aproape indispensabile formele consilierii adresate psihicului, cu toată complexitatea pe care o presupun, iar aici consilierea psihiatrică și mai ales cea psihologică au ajuns la performanța de a generaliza intervenția, uneori extrem de invazivă, a consilierului sau a personalului medical în zonele cele mai intime ale vieții umane. În al treilea rînd, iar aceasta nu înseamnă în ultimul rînd, avem o serie de neliniști și tulburări pe care le asociem cu dimensiunea noetică a ființei umane, iar în acest caz se dovedește în tot mai mare expansiune, și în tot mai mare măsură funcțională, consilierea de tip filosofic. Cititorul român are o cale privilegiată de acces la înțelegerea relevanței teoriei și practicii consilierii filosofice datorită efortului cultural și științific făcut de Editura Trei pentru editarea în limba română a lucrărilor filosofului Lou Marinoff.[1]

Cu lucrarea Înghite Platon nu Prozac!, filosoful ne introduce, pe de o parte, în lumea dezbaterilor privind efortul său de a impune consilierea filosofică drept un domeniu distinct al consilierii în spațiul cultural american, iar pe de altă parte ne oferă o incursiune fascinantă în lumea consilierii filosofice ca o modalitate de comunicare și dialog ce îi implică pe indivizii sănătoși cu toate probleme pe care le aduce în existența lor complexitatea vieții ca atare. Astfel, pe de o parte, el poartă o polemică intensă cu toate tendințele de supra-medicalizare a comportamentului uman prin etichetare psihiatrică și psihologică și cu monopolul pe care psihologia îl are asupra consilierii non-medicale. Pe de altă parte, filosoful ne propune o metodă în cinci pași prin care putem ajunge la o îmbunătățire a vieții noastre recurgînd la darurile pe care viața efectivă le oferă prin recursul natural la comunicare și filosofie.

Una dintre căile consilierii filosofice, pe care o găsim în scrierile lui Lou Marinoff, este cea sintetizată în acronimul PEACE. Este relevant modul în care este construit numele acestei metode deoarece este de natură să releve importanța pe care o poate avea asumarea filosofică a propriei existențe. Faptul că ai ajuns la conturarea unei filosofii de viață aduce cu sine o pace interioară ce nu înlătură problemele, dar îți oferă fundalul pentru rezolvarea tuturor problemelor dificile. Mai mult decît atît, nu se poate ajunge la pacea socială și armonia între ființele umane fără năzuința apelului la o filosofie a dialogului în toate situațiile comunicării interumane. Filosofia devine, astfel, pentru indivizi o formă de terapie existențială distinctă în raport cu practicile psihiatrice sau cele psihologice și conexată cu practicile filosofice pe care le găsim în sistemele de gîndire puse la dispoziție de istoria filosofiei universale. Pentru susținerea acestui demers, „spre deosebire de terapie,
 în sensul clasic, larg acceptat al termenului, consilierea filosofică însumează diverse forme non-medicale de terapie a dialogului puse în serviciul oamenilor confruntați cu probleme non-patologice”.[2] Consilierea filosofică este propusă de Lou Marinof ca o terapie adresată sferei noetice, care are puterea de a unifica dimensiunea fizică, dimensiunea socială, dimensiunea personală și dimensiunea spirituală specifice condiției umane a omului postmodern. Tocmai de aceea ea este benefică în plan personal, dar este eficientă și în relațiile de grup, în dezamorsarea situațiilor conflictuale și în reconstrucția în comunicare a relațiilor comunitare și instituționale. În felul acesta, filosofia se instalează ca dialog și devine eficientă în viața indivizilor, grupurilor și organizațiilor prin forța deosebită pe care o are situarea în orizontul comunicării. La baza dialogului poate sta gîndirea unui filosof, a unei școli filosofice sau o serie de crîmpeie de filosofie pe care consilierul le poate invoca în concordanță cu problema și situația pe care trebuie să le rezolve. Însă, finalitatea demersului consilierii filosofice este cel mai bine vizibilă în faptul că fiecare persoană în parte are posibilitatea de a dezvolta propria sa filosofie de viață, în baza căreia să se pună mai bine în valoare pe sine în comunicarea continuă cu ceilalți.

Această carte nu poate lipsi din biblioteca nici unei persoane care se iubește pe sine atît de mult încît dorește ca din această abundență a iubirii să îi hrănească cu darurile iubirii și pe cei din jur. Iubirea, de fapt, există doar în măsura în care este comunicată și devine lucrativă în relația cu ceilalți. O iubire intensă își dovedește valoarea doar prin faptul că e împărtășită în cadrul unor acțiuni care îi au în vedere în mod efectiv pe ceilalți.

Înghite Platon nu Prozac! Aplicarea înţelepciunii eterne la problemele de zi cu zi trebuie să fie prezentă pe masa filosofilor, a trainerilor și a practicienilor de dezvoltare personală deoarece, fie că e vorba de o situație terapeutică sau de una de nevoie de creștere personală, e preferabil ca înainte de a recurge la alte forme de îmbunătățire a vieții noastre să ne îmbunătățim recurgînd la calitatea noastră de ființe gînditoare – reflexive și orientate spre comunicare prin chiar natura lor.

Cartea lui Marinoff este un instrument ce ar trebui utilizat pe scară largă de către psihologi și psihiatrii, de către cei ce practică diverse forme de consiliere și de îngrijire. Este o carte ce ne ajută să vedem limitele abordării disciplinare și nevoia de extindere continuă spre sfere interdisciplinare pentru a avea o înțelegere cît mai adecvată a condiției umane și a complexității fără precedent a vieții omului postmodern. Dar, în primul rînd este o carte ce trebuie parcursă de toți cei care au o sensibilitate filosofică ce poate fi creativă în viața lor, respectiv de cei ce nu știu că o au, dar pot să și-o pună în valoare prin apelul la un consilier existențial.

 

[1] Lou Marinoff, Înghite Platon nu Prozac! Aplicarea înţelepciunii eterne la problemele de zi cu zi, Traducere, note și studiu introductiv de Florin Lobonț, (București: Editura Trei, 2010); Lou Marinoff, Puterea lui Tao. Cum să-ți găsești liniștea în vremuri tulburi, Traducere și note de Florin Tudose, (București: Editura Trei, 2015); Lou Marinoff, Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața, traducere de Oana Zamfirache, (București: Editura Trei, 2013). Pentru cea din urmă lucrare, cititorii blogului meu pot să consulte prezentarea mea: Sandu Frunză despre filosofie ca terapie spirituală, august 6, 2016, https://frunzasandu.wordpress.com/2016/08/06/sandu-frunza-despre-filosofie-ca-terapie-spirituala/

[2] Lou Marinoff, Înghite Platon nu Prozac!, 17.

Reclame

Sandu Frunză despre terapeutul care a îmblînzit moartea

Standard

yalom - psihoterapie existențială

Nu cunosc nici un alt autor care să fii umanizat moartea într-o manieră atît de naturală cum a făcut-o Irvin D. Yalom. Teoretician inspirat, literat fermecător și terapeut cu o forță de convingere foarte puternică, Irvin D. Yalom este un dar prețios făcut culturii române prin intermediul traducerilor publicate de cîteva dintre editurile semnificative din România. În topul preferințelor mele a rămas cartea „Psihoterapia existențială”[1], în traducerea lui Bogdan Boghițoi și avîndu-l ca redactor pe Victor Popescu, publicată de Editura Trei.[2] Este vorba despre cea mai importantă dintre lucrările științifice ce poartă semnătura lui Irvin D. Yalom.[3]

Față de alte volume ale autorului, cartea Psihoterapia existențială pare să aibă un public mai restrîns datorită nivelului mai ridicat de teoretizare și analizelor aplicate mai de profunzime. Deși este un tratat ce se adresează mai ales psihoterapeuților și clinicienilor, nu este mai puțin o carte utilă tuturor profesioniștilor preocupați de studierea comportamentului uman dintr-o perspectivă interdisciplinară. Însă, pe lîngă erudiție și analize de specialitate, Yalom ne oferă și foarte multă înțelepciune, se adresează registrului sensibilității și minții noastre creative, utilizează un limbaj foarte bine dozat, simplu și elegant în construcția ideatică, astfel încît cartea de față poate fi citită cu mult folos de orice persoană cu deschideri culturale și cu interes pentru descifrarea unor nuanțe privitoare la condiția umană și la comportamentul uman. Înțelepciunea recuperată pe fondul unei tradiții existențialiste deschide spre un public foarte rafinat, cu preocupări de consiliere existențială și cu o reală fascinație metafizică în fața modului de situare a omului în lume și în confruntarea cu datele imediate ale existenței.

Deși sînt destinate modelării unui mediu dominat de relația dintre terapeut și pacienții săi, reflexiile existențiale aduse în fața noastră de Irvin D. Yalom trec dincolo de pereții cabinetului clinicianului sau psihoterapeutului, deoarece „terapia existențială solicită atenție prin aceea că se bazează pe un fond ontologic ferm, pe cele mai profunde structuri ale existenței umane. Un alt motiv e acela că are fundamente umaniste și e singura paradigmă terapeutică aflată într-un deplin acord cu natura extrem de personală a întreprinderii terapeutice. În plus, paradigma existențială acoperă un teren vast: ea valorifică descoperirile multor filosofi, artiști și terapeuți cu privire la durerea și consecințele salvatoare ale confruntării cu grijile fundamentale.”[4]

Irvin D. Yalom înscrie terapia existențială în rîndul terapiilor dinamice. Acestea au ca premisă esențială faptul că „există forțe aflate în conflict în interiorul individului și că gîndirea, emoțiile și comportamentele, atît cele adaptative, cît și cele psihopatologice, sunt rezultatul acestor forțe aflate în conflict”.[5] Plecînd de la această premiză comună, psihoterapia existențială se desparte de celelalte terapii dinamice. În acest caz, conflictul fundamental „nu e un conflict cu tendințele instinctuale reprimate și nici unul cu adulții semnificativi internalizați, ci un conflict care decurge din confruntarea individuală cu datul existenței”.[6] Situînd în centrul terapiei existențiale grijile fundamentale ale ființei umane, Irvin D. Yalom examinează semnificațiile fiecărei griji existențiale în parte, evidențiază tipurile de conflict care iau naștere prin confruntarea cu aceste griji și stabilește strategii eficiente din punct de vedere terapeutic. Pe acest fundal, patru griji fundamentale sînt analizate de către Irvin D. Yalom ca dat al existenței umane: moartea, libertatea, izolarea și lipsa de sens.

Din tratatul psihoterapeutului american aș dori să mă opresc în acest moment numai asupra unui singur dat existențial, unul care înrîurește toate celelalte griji și nu poate fi gestionat decît în strînsă legătură cu celelalte griji existențiale: moartea. Dacă este să o privim separat, din perspectiva dinamică îmbrățișată de autor, moartea ne relevă o puternică tensiune interioară ce se construiește în jurul conștientizării caracterului inevitabil al morții, pe de o parte, și dorința arzătoare de a rămîne în planul existenței, pe de altă parte. Probabil că mulți dintre cititorii acestor rînduri sînt deja familiarizați cu afirmația lui Yalom din Privind soarele în față: „Cred cu tărie … că înfruntarea morții ne dă ocazia … să revenim la viață într-o manieră mai bogată și mai empatică”.[7] În felul acesta este circumscrisă o filosofie optimistă asupra morții, o înțelepciune luminoasă asupra vieții și o proiecție calmă asupra relaționării cu manifestarea finitudinii.

Din tratatul de psihoterapie existențială putem afla că „viața și moartea sunt interdependente; ele există simultan, nu consecutiv; moartea murmură permanent sub membrana subțire a vieții și exercită o influență vastă asupra experienței și actelor noastre”.[8] Regăsind moartea ca motiv principal al angoaselor noastre existențiale, Yalom ne propune psihoterapia existențială drept cea mai adecvată modalitate de a îmblînzi moartea. El propune terapeutului să joace rolul unui îmblînzitor, avînd în vedere că orice negare a vieții se răsfrînge negativ asupra situării în existență a ființei umane. Tocmai de aceea, acceptarea ideii morții ca un fapt de viață, ca o idee salvatoare ce se îngemănează cu ideea vieții, poate să acționeze ca „un facilitator pentru imersiunea în moduri mai autentice de viață și ne sporește plăcerea de a trăi”.[9]

În terapia existențială, tematizarea morții are un rol crucial deoarece experiența vieții în orizontul morții este o experiență cardinală pentru orice existență umană. Tocmai de aceea, una dintre concluziile la care Irvin Yalom ajunge este că „reconcilierea cu moartea contribuie la sentimentul că viața are savoare”.[10] Fie că e o sursă de angoasă, fie că e o sursă de motivare puternică, moartea joacă aici rolul unui dat existențial ce modelează comportamentul uman. Angoasa de moarte poate fi un factor determinant în dezvoltarea psihopatologiei, așa cum poate fi și un factor creator în dezvoltarea unei filosofii de viață care să facă productive angoasele noastre pe terenul creației metafizice. Această îmblînzire a morții nu este altceva decît o formă autentică a luptei cu moartea și a luptei cu viața ca atare.

 

[1] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, Traducere de Bogdan Boghițoi, Redactor Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2010). Dacă nu aveți timpul necesar pentru a parcurge și savura întreg tratatul de psihoterapie existențială, vă propun să vă oferiți cel puțin bucuria mentală de a citi subcapitolul „Conceptul morții la copii”, paginile 95-134.

[2] Pe lîngă un excelent redactor, Victor Popescu este și un foarte bun traducător. Dintre lucrările traduse la Editura Trei putem aminti: Thomas Gordon, Părintele efficient, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2014) sau Rollo May, Descoperirea fiinţei. Fundamentele analizei existenţiale, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2017). Printre traducerile realizate de Bogdan Boghițoi putem menționa: Paul Watzlawick, Janet Beavin Bavelas, Don D. Jackson, Comunicarea umană. Pragmatică, paradox şi patologie, Traducere de Bogdan Boghițoi, (București: Editura Trei, 2014) sau Erich Fromm, Omul pentru sine. O cercetare asupra psihologiei morale, Traducere de Bogdan Boghițoi, Redactor Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2017). Rollo May a fost considerat unul dintre reperele sale importante de către Irvin D. Yalom. O prezentare a cărții sale Descoperirea fiinţei poate fi urmărită pe acest blog: „Sandu Frunză despre comunicarea și descoperirea ființei”.

[3] Printre lucrările în care prevalează preocupările științifice ale autorului menționăm: Irvin D. Yalom, Molyn Leszcz, Tratat de psihoterapie de grup, Traducere de Simona Reghintovschi şi Anatol Reghintovschi, (București: Editura Trei, 2008); Irvin D. Yalom, Ginny Elkin, Cu fiecare zi mai aproape. O psihoterapie povestită de ambii participanţi, Traducere de Smaranda Nistor, (București: Editura Trei, 2009); Irvin D. Yalom, Călăul dragostei. Şi alte poveşti de psihoterapie, Traducere de Smaranda Nistor, (București: Editura Trei, 2008); Irvin D. Yalom, Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii, Traducere de Bogdan Boghiţoi, Mihaela Costea, Smaranda Nistor, Anatol Reghintovschi, Simona Reghintovschi, Luana Schidu, Carmen Toader, (București: Editura Trei, 2013).

[4] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, Traducere de Bogdan Boghițoi, Redactor Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2010), 557.

[5] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 14.

[6] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 16.

[7] Irvin Yalom, Privind soarele în față. Cum să înfrângem teroarea morții, Traducere de Ștefania Mihalache, (București: Editura Vellant, 2011), 15.

[8] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 43.

[9] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 47.

[10] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 55.

Sandu Frunză despre dorința de a trăi împreună cu tine autenticitatea

Standard

estiofiintaPentru că ne-am obișnuit să ne întîlnim în mediul virtual și să gîndim diverse aspecte ale realității, aș dori să îți propun să explorăm împreună lumea dezvoltării personale. Folosesc în acest scop faptul că, în curînd, o să apară noua mea carte. Ea poartă titlul „Ești o ființă autentică” și are subtitlul „Despre tine, filosofie, comunicare, dezvoltare personală și leadership”. Este chiar o carte despre tine. Dacă ai avut curiozitatea să citești recentele mele texte despre dezvoltarea personală, publicate în diverse reviste, cred că deja știi acest lucru. Volumul cuprinde cele mai semnificative texte pe care le-am scris pe această temă și sînt publicate acum de Editura Eikon prin purtarea de grijă a editorului Valentin Ajder.

Pentru moment, doresc să vezi cuprinsul cărții. Sper că începînd cu săptămîna viitoare îți vei oferi bucuria de a răsfoi această carte concepută astfel încît să putem trăi, împreună, cîteva dintre bucuriile minții, bucuriile sufletului și ale experienței personale a întîlnirii cu viața ca atare.

Cuprins

 Leadership și filosofia autenticității

Cap. I

Leadership etic, religie și dezvoltare personală în contextul crizei globale

Criza leadership-ului și violența religioasă

Criza leadership-ului, singularitatea, condiția umană și fragilitatea ei

Leadership etic și valori profesionale

În loc de concluzii: de la dezvoltarea personală la eficiența managerială

Cap. II

Axiologia, leadership-ul și etica managerială

Necesitatea revalorizării tuturor valorilor

Religia de după religie

Valorile ca grilă de interpretare a realității organizaționale și ca instrumente ale acțiunii manageriale

În loc de concluzii: rolul reevaluării valorilor în viața organizațiilor

Cap. III

Seducție, comunicare și leadership

Erotism, teologie și seducție

Filosofia seducției și seducția comunicării

Practicile seducției presupun să ai o filosofie de viață

În loc de concluzii: bucuria de a fi și de a trăi

Cap. IV

Căutarea sensului, trăirea autenticității și leadership în spațiul public

Filosofia și influența ei în modelarea spațiului public

Critica filosofiei și marginalizarea ei

Rolul filosofiei în căutarea autenticității și sensului vieții

Filosofia ca resursă a modelării lumii de către lideri

Managerul public și leadership

În loc de concluzii: demnitatea filosofiei și utilitatea ei în leadership

Cap. V

Gîndirea pozitivă ca experiență a dezvoltării personale

Cogito-ul cartezian și valorizarea interiorității

Gîndirea și asumarea propriei vieți

În loc de concluzii: despre schimbarea schimbărilor

Cap.VI

Gîndirea pozitivă ca virtute morală și existențială

Mintea umană și corpul animal

Despre Dumnezeu, plăcerile sufletului și morala provizorie

În loc de concluzii: gîndirea pozitivă și realizarea personală

Bibliografie

Index

Sandu Frunză despre transformarea personală prin iubirea de înțelepciune

Standard

platon pentru visatori3d CDR

„Platon pentru visători”. Nu am putut rezista ispitei de a deschide o carte cu un asemenea titlu. Primul lucru ce mi-a venit în minte a fost imaginea unei tinere pe care cu mulți ani în urmă am surprins-o pe o bancă din parcul central din Cluj citind cu emoție și încîntare Banchetul lui Platon. Parcă toată energia solară a Greciei antice se răsfrîngea pe chipul său. Iar din cînd în cînd își ridica privirea din carte și o îndrepta entuziasmată spre trecători ca și cum ar fi dorit să le transmită fără cuvinte ceva din povestea lumii ce se construia în interioritatea sa. Deși eram la o mică distanță, pe banca de pe cealaltă parte de alee, nu am întrerupt-o din experiența sa inițiatică, nu i-am adresat nici un cuvînt, chiar m-am prefăcut că nici măcar nu văd lumina jucăușă de pe chipul ei transfigurat. După cîtva timp am plecat în liniște lăsînd-o să își împlinească bucuria dată de experiența unei lecturi care, sînt sigur, trebuie să o fi urmărit mai apoi toată viața.

Nu am mai întîlnit-o niciodată printre persoanele ce își petreceau timpul în parc. Îmi mai amintesc că pe vremea aceea, mallurile nu existau și oamenii își trăiau viața și își petreceau timpul liber mai degrabă în natură, nu în templele de azi ale consumerismului – pe care toți l-am asumat ca pe o ideologie ce face parte din realitatea banală a vieții noastre. Însă, mi-am amintit de această scenă, de acum mulți ani de zile, atunci cînd, în librărie, mi-a fost adusă în fața ochilor cartea Platon pentru visători. 80 de pastile de filosofie cotidiană pentru a-ți transforma cele mai bune idei în realitate[1], semnată de Allan Percy. Ca autor, Allan Percy este cunoscut publicului românesc deoarece cîteva dintre lucrările lui au apărut în colecția Colibri în una dintre cele mai bune colecții de dezvoltare personală din oferta editorială din România.[2] Este vorba despre cărți de mici dimensiuni, clare și utile, bine dozate pentru un public cititor care – între două preocupări cotidiene care nu suferă amînare, între două întîlniri de afaceri sau într-un interval rămas liber între activitățile urgente ale zilei – își oferă răgazul unor preocupări spirituale legate de dezvoltarea personală, recurgînd la un fond cultural cu un potențial de creștere foarte mare.

În Platon pentru visători, Allan Percy ne oferă cîteva pastille filosofice utile în demersurile noastre de transformare a visurilor în realitate. Este vorba de o carte construită în jurul a 80 de citate atribuite filosofului Platon, fiecare deschide o discuție despre o dimensiune ce poate apărea ca o preocupare personală în procesele de dezvoltare individuală. Autorul folosește aceste citate ca un punct de plecare pentru a releva semnificații profunde ale nevoii de transformare pe care o resimțim fiecare dintre noi ca pe un impuls de a ne îmbunătății propria viață și de a face mai locuibilă lumea în care trăim. Pastilele de înțelepciune practică propuse în această carte sînt importante pentru orice consumator de literatură de dezvoltare personală deoarece prin ele „Platon ne învață, printre multe altele, cum să ne transformăm visurile în realitate, cum să ne gestionăm timpul sau să ne bucurăm de prietenie o viață întreagă, … cum să ducem o viață înțeleaptă și armonioasă, fără să renunțăm la micile și marile bucurii ale vieții.”[3] Finalitatea demersului filosofic desfășurat în această carte este una practică, ea se propune ca un ghid de interpretare, meditație și acțiune orientat spre obținerea unor bucurii spirituale, spre cultivarea luminii lăuntrice, spre obținerea unei relații armonioase cu cei apropiați prin trăirea în comun a unei vieți mereu îmbunătățite.

Allan Percy își prezintă cartea drept un curs de fericire. Pentru a atinge acest ideal ni se propune reînvierea conștiinței că filosofia este importantă deoarece ne apropie de înțelepciune, adică ne apropie de nevoile noastre umane sintetizate în formulele spirituale ce le avem la îndemînă. Chiar dacă nu avem timpul necesar pentru a iubi înțelepciunea, pastilele de înțelepciune practică oferite de Platon pentru visători ne promit că ne vor fi un bun sprijin în asumarea unui mod de viață filosofic și în transformarea filosofiei într-un mod de viață. Platon este cel care ne este pus la îndemînă de această carte. Nu se putea găsi o soluție mai bună, avînd în vedere că filosofia lui Platon aduce pînă la noi practicile filosofice ale unuia dintre cei mai demni de urmat filosofi ai tuturor timpurilor: Socrate, cel care a pus omul și nevoia sa de înfrumusețare prin înțelepciune și căutarea desăvîrșirii în centrul preocupărilor filosofice. Rămîne ca fiecare să ne oferim bucuria întîlnirii cu simplitatea debordantă a afirmațiilor aduse de această carte sub numele lui Platon și să le asumăm existențial ca și cum ar fi principiile de zi cu zi ale dezvoltării noastre personale, ca și cum ele ar da nume propriei noastre vieți. Rămîne să decidem fiecare dacă ne lăsăm ajutați de Platon pentru a deveni fericiți.

 

[1] Allan Percy, Platon pentru visători. 80 de pastile de filosofie cotidiană pentru a-ți transforma cele mai bune idei în realitate, Traducere de Daniela Mitache, (București: Editura Herald, 2017).

[2] Allan Percy, Turistul interior, Traducere de Elena-Anca Coman, (București: Editura Herald, 2017). Allan Percy, Nietzsche pentru stresați, Traducere de Anca Irina Ionescu, (București: Editura Herald, 2015). Allan Percy, Oscar Wilde pentru blazați, Traducere de Anca Irina Ionescu, (București: Editura Herald, 2016). Allan Percy, Kafka pentru deprimați, Traducere de Anca Irina Ionescu, (București: Editura Herald, 2014). Allan Percy, Shakespeare pentru îndrăgostiți, (București: Editura Herald, 2015). Allan Percy, Einstein pentru debusolați, (București: Editura Herald, 2015). Allan Percy, Hesse pentru dezorientați, Traducere de Anca Irina Ionescu, (București: Editura Herald, 2015).

[3] Allan Percy, Platon pentru visători, 8.

Sandu Frunză despre cei 12 pași spre atingerea succesului prin care Lorand și Brian cred că ne vom îmbunătăți viața

Standard

lorand-brian

Mulți dintre noi ne lăsăm ispitiți de mirajul căutării succesului în sine. Credem că atingerea lui înseamnă o experiență totală, asemuită cu experiența simbolică în care sîntem atinși de aripa îngerului, într-un gest de confirmare a stării paradisiace pe care am dobîndit-o. Ne este greu să ne mobilizăm într-un efort de obținere a succesului care să fie conceput doar ca o etapă intermediară în trăirea împlinirii personale. Așa cum ne e dificil să ne imaginăm succesul doar ca pe o rotiță într-un mecanism complex al vieții și al desăvîrșirii. Cel mai adesea, succesul devine un scop în sine, pe care îl asociem cu notorietatea, cu celebritatea, cu acumularea de bunuri (materiale sau simbolice), cu starea de recunoaștere totală la  care am putea spera. Iar în felul acesta, mirajul succesului este mereu însoțit de o stare de nesiguranță, de neliniște, de inadecvare, de neîmplinire.

O perspectivă ce iese din capcana unei asemenea înțelegeri a succesului mi-a fost relevată de  cartea Drumul către succes. 12 pași pentru a ajunge la o viață pe care o visezi semnată de Lorand Soares Szasz și Brian Tracy.[1] Succesul nu poate fi un scop în sine. El nu poate, doar prin el însuși, să aducă starea de bine, de împlinire, de fericire. Drumul către succes trebuie parcurs, iar succesul trebuie atins deoarece el este un principiu transfigurator, care duce viața ta pe un nou făgaș. El are o menire pedagogică: te învață cel puțin patru lucruri. Mai întîi, parcurgînd drumul către succes poți învăța „cum să îți crești rapid veniturile și cum să atingi independența financiară”; în al doilea rînd vei învăța „cum să îți reduci numărul de ani de muncă asiduă în vederea atingerii aceluiași nivel de realizare și de recompense, pe care acum l-ai atinge într-un număr mai mare de ani”; în al treilea rînd vei dobîndi deprinderi „cum să îți creezi o viață minunată de familie și cum să îți stabilești și să îți îndeplinești obiectivele privind sănătatea și bunăstarea”;[2] iar nu în ultimul rînd, ai șansa de a  învăța și dobîndi conștiința faptului că, stabilind succesul ca un obiectiv al vieții tale, poți „să devii tot ceea ce ești capabil să devii, să îți atingi propriul potențial și să aduci o contribuție extraordinară la viețile celor din jurul tău”.[3]

Două lucruri mi-au plăcut în mod deosebit în cartea propusă de Lorand Soares Szasz și Brian Tracy. M-a marcat în mod plăcut afirmația că succesul are un preț pe care trebuie să îl plătești. Și m-am lăsat convins de faptul că acest preț trebuie plătit în avans, ca într-un restaurant cu autoservire în care plătești consumația înainte de a te așeza la masă. Mai mult decît atît, prețul trebuie plătit integral, înainte de a te bucura de succesul pentru care ajungi să plătești din plin.[4] Iar faptul că plătești prețul corect presupune întotdeauna că ți-ai asumat responsabilitatea pentru a avea rezultate. Rezultatele muncii tale sînt cele care te legitimează pentru a fi o voce care contează, pentru a fi o persoană care are acces la succes.

De asemenea, mi-a plăcut coerența interioară a demersului celor 12 pași pentru atingerea visului unei vieți bune propuși de Lorand Soares Szasz și Brian Tracy:

  1. Stabilește-ți și îndeplinește-ți toate obiectivele
  2. Găsește-ți menirea și scopul în viață
  3. Gîndește ca un învingător
  4. Ia-ți destinul în mîini!
  5. Descoperă-ți atuurile
  6. Acționează pentru succes
  7. Îmbogățește-te
  8. Pornește-ți o afacere
  9. Influențează-i pe ceilalți
  10. Construiește-ți strategii de convingere
  11. Fii mai bun în ceea ce faci
  12. Nu renunța niciodată.[5]

În Drumul către succes, Lorand Soares Szasz și Brian Tracy ne propun acești pași pentru a ajunge la viața pe care o visăm. Găsim în această carte multe informații utile, povestiri de viață care ilustrează frazele persuasive puse în joc, o filosofie antreprenorială ce poate fi asumată și adaptată prin personalizare de orice antreprenor, pasiune însoțită de viziune, îndemnuri puternice și multă energie motivațională.

Autorii vorbesc pe două voci, sincronizate într-un discurs integrator în care energia nestăvilită a tinereții și calmul odihnitor al înțelepciunii se împletesc într-o modalitate simplă, jovială și dătătoare de încredere. Cartea este mînată de un spirit luminos al prieteniei, de parcă ar fi scrisă cu scopul de a fi povestită între mai mulți prieteni apropiați care vor să parcurgă drumul spre succes discutînd împreună despre căile, destul de dificil de urmat, către obținerea vieții visate. Împlinirea visului de a avea o viață bună, productivă și aducătoare de bunăstare (în viața personală și cea a comunității din care faci parte), pare să fie pentru Lorand și Brian drumul de la starea actuală, la atingerea succesului personal și la depășirea lui prin asumarea unui proiect în care este inclusă totdeauna și contribuția pe care o aduci pentru împlinirea celorlalți.

Merită ajuns cu lectura pînă la îndemnul final al cărții: „Nu renunța”.[6]

 

[1] Lorand Soares Szasz și Brian Tracy, Drumul către succes. 12 pași pentru a ajunge la o viață pe care o visezi, (București: Editura Publica, 2016).

[2] Lorand Soares Szasz și Brian Tracy, Drumul către succes. 12 pași pentru a ajunge la o viață pe care o visezi, 17.

[3] Lorand Soares Szasz și Brian Tracy, Drumul către succes. 12 pași pentru a ajunge la o viață pe care o visezi, 59.

[4] Lorand Soares  Szasz și Brian Tracy, Drumul către succes. 12 pași pentru a ajunge la o viață pe care o visezi, 15.

[5] Lorand Soares Szasz și Brian Tracy, Drumul către succes. 12 pași pentru a ajunge la o viață pe care o visezi.

[6] Lorand Soares Szasz și Brian Tracy, Drumul către succes. 12 pași pentru a ajunge la o viață pe care o visezi, 266.

Sandu Frunză despre Emmy van Deurzen și puterea filosofiei de a salva lumea

Standard

1 psihoterapie_existentiala_persp_mare

Ne-am obișnuit deja cu coborîrea filosofiei din turnul său academic și intrarea ei, cu pași siguri,  pe scena publică. În societatea construită pe comunicare, filosofia pare a fi una dintre căile privilegiate de a uni oamenii și ideile și de a clădi trepte ce duc spre înțelegerea înălțimii cosmice la care omul postmodern a ajuns să aspire. Nu mai putem să ne orientăm în lumea noastră fără a face apel la gîndirea strategică, iar locul cel mai fecund al acesteia se constituie la interferența dintre filosofie și comunicare. Această gîndire își găsește resursele cele mai pline de creativitate în filosofia de viață pe care indivizii, grupurile sau comunitățile o pot îmbrățișa. Este vorba, adesea, de un demers de dezvoltare personală orientat de principiile restauratoare ale ființei umane și ale lumii în cuprinderea căreia el se angajează într-un proces de creștere.

Una dintre cele mai expresive forme de punere a filosofiei în slujba omului contemporan am găsit-o la Emmy van Deurzen. Ea propune filosofia ca metodă de a ajunge la o viață echilibrată, la o viață care își dezvăluie frumusețea în chiar procesul trăirii ei cu intensitate, la o viață care merită cu adevărat trăită. Făcînd din filosofie și comunicare un tot unitar, de nedespărțit, gînditoarea le valorifică în planul psihoterapiei. Ea transformă acest tot al filosofiei-comunicare într-un fel de suflet al situației terapeutice. Adeptă a psihoterapiei și consilierii existențiale, Emmy van Deurzen dă filosofiei puteri pe care le-a avut în diverse etape ale dezvoltării sale, dar pe care le-a pierdut în mare măsură o dată cu modernitatea, puteri precum cele de a relaționa, de a vindeca și de a salva. În calitate de filosof practician al psihoterapiei, ea ne oferă una dintre cele mai intense energii creatoare a filosofiei în planul consilierii psihologice.

Terapia existențială aici invocată pornește de la premisa reflexivă, modelatoare de acțiune, pe care o desprindem din afirmația lui Socrate: „O viață necercetată nu merită trăită”. Ea face parte dintr-un curent al teoriei și practicii psihoterapeutice cu multe ramificații, cu o diversitate de practici și cu o pluralitate de metode de interpretare a omului și a vieții. Privind această diversitate, în cartea lor Psihoterapie și consiliere existențială, Emmy van Deurzen și Martin Adams[1] relevă existența a două elemente pe care terapiile existențiale le au în comun: pe de o parte, își fundamentează întregul demers în mai mare măsură pe filosofie decît pe psihologie, iar pe de altă parte, cultivă o neîncredere totală în posibilitatea de a opta pentru o singură metodă de interpretare sau o tehnică terapeutică unică. Totodată, ei subliniază interesul aparte pe care terapeuții existențiali îl au față de clarificarea problemelor, elucidarea dilemelor și conștientizarea elementelor fundamentale ce țin de condiția umană și sînt inerente vieții cotidiene a fiecărui individ. Prin urmare, în loc să se concentreze pe eliminarea unor simptome punctuale de disconfort, neliniște sau tulburare, ei își fixează scopul „de a-i ajuta pe oameni să devină mai buni în a-și confrunta într-un mod curajos dificultățile în loc să fugă de ele”.[2] Rezervele formulate în legătură cu concentrarea pe tehnici și dobîndirea de către clienți a unor abilități de rezolvare a problemelor au la bază orientarea analizei spre condiția umană, iar din această perspectivă este posibil ca metodele și terapiile să ducă la o  înțelegere greșită a semnificației profunde a umanității noastre. Prin aceasta s-ar rata unul dintre cele mai importante obiective ale terapiei existențiale, avînd în vedere că pentru cei doi gînditori „scopul este întotdeauna ca oamenii să dobîndească claritate, să fie mai conștienți și mai capabili să se înțeleagă pe ei înșiși și lumea obiectelor ca și lumea altor oameni și idei, și a-și extinde și dezvolta această înțelegere pînă cînd ea va funcționa optim în practică”.[3] Practicile filosofice sînt folosite ca instrument în procesul acestor clarificări, fără a se propune un set fix de teorii, de tehnici, de abilități sau de forme de intervenție.

Această terapie, prin excelență filosofică, presupune că atît terapeutul, cît și clientul său ajung să deprindă arta de a trăi în mod existențial – ceea ce înseamnă „a gîndi pentru tine însuți și a-ți asuma responsabilitatea pentru gîndurile, sentimentele și acțiunile tale”.[4] Trăirea existențială se realizează într-un orizont al comunicării în care relaționarea interpersonală este conectată cu sursele existențiale fundamentale legate de dimensiunea fizică, dimensiunea socială, dimensiunea personală și dimensiunea spirituală. Fiecare dintre acestea se suprapun într-o structură unică, cea care face ca natura umană să se manifeste prin asumarea de către fiecare individ a unei vieți autentice.

Fiind prin excelență filosofică, terapia existențială nu are o tehnică specifică general acceptată  și nu poate fi încadrată într-o definiție, oricît de largă ar fi ea. Cu toate acestea, cred că este bine să amintim aici cîteva elemente caracteristice ale psihoterapiei existențiale, așa cu sînt sintetizate de Emmy van Deurzen și Martin Adams:

  1. Terapeuții existențialiști prețuiesc prea mult libertatea practicii terapeutice pentru a accepta că este posibilă formularea unor pași ai demersului terapeutic pe care să îi urmeze în relațiile lor cu clienții sau pentru a accepta subordonarea practicilor lor unei teorii sau unor principii comune larg răspîndite.
  2. Deși există o rezervă generală în raport cu consacrarea unor tehnici, în practica terapeutică sînt folosite mai multe tehnici din diverse practici psihoterapeutice, dar ele sînt mereu adaptate potrivit perspectivei filosofice generale adoptate. Tipul de demers propus are la bază gîndirea critică, cercetarea presupozițiilor teoretice în practică, iubirea de înțelepciune și căutarea adevărului. Ceea ce primează este relația interpersonală de comunicare și dialog.
  3. Terapia existențială este o practică ghidată de principii ce se raportează la problemele vieții cotidiene ale indivizilor și la scopurile de care ei sînt ghidați în construcția propriei lor vieți. În acest ghidaj, este esențială orientarea spre sensul existenței, spre valorile vieții și spre elementele definitorii pentru modul de a fi al omului în lume.
  4. Deși psihoterapia existențială a evoluat în moduri dintre cele mai diferite în diverse spații culturale, ea păstrează ca o notă comună deschiderea spre valorizarea practicilor spirituale în care responsabilitatea individuală și responsabilitatea socială sînt elemente esențiale ale construcției personale.
  5. Terapeuții existențialiști au o formare solidă în domeniul filosofiei, ceea ce face ca abilitățile lor să fie mai degrabă de natură critică și hermeneutică decît pragmatică și practică. Cu toate acestea, în procesul instrucției filosofice și de consiliere, ei se orientează spre punerea în practică a ideilor și învață să realizeze o strînsă legătură între teorie și practică. Tocmai aici se dovedește a fi deosebit de utilă această adoptare a unei perspective filosofice asupra lucrurilor și asupra vieții.[5]

Chiar dacă refuză orice scheme rigide ale analizei, interpretării, cunoașterii și acțiunii, psihoterapia existențială are propriile ei cadre de interpretare. Astfel că terapeutul și clientul său, situați mereu în comunicare și dialog, trebuie să aibă în vedere faptul că „pentru a practica terapia existențială avem nevoie să ne cunoaștem mediul, adică existența umană. Avem nevoie să exersăm cultivarea unei atitudini de atenție deschisă și angajată, îndreptată nu  doar spre persoana din fața noastră dar și spre viața pe care o trăiește, ca și spre căile prin care problemele sale particulare pot fi rezolvate concomitent cu rezolvarea și elucidarea unor probleme general-umane comune tuturor”.[6]

Avînd în vedere o astfel de situare, Emmy van Deurzen subliniază unicitatea psihoterapiei existențiale dată de situarea ei în plin cîmp al reflecției filosofice. O afirmație foarte puternică făcută de aceasta este că „psihoterapia existențială se concentrează asupra vieții în mai mare măsură decît asupra persoanei”.[7] Aceasta nu înseamnă că se renunță la statutul persoanei umane ca centru al întregului efort terapeutic. Consilierul existențial are și el în vedere înțelegerea, clarificarea și dobîndirea de către clientul său a unor abilități de a se raporta în mod creativ la probleme cu care se confruntă. Dintr-o astfel privilegiere a vieții în raport cu persoana trebuie să înțelegem importanța pe care gînditoarea o acordă dimensiunilor multiple pe care se construiește ființa umană și straturile succesive de semnificații ce contribuie la viața omului în care filosofia devine nu numai un mod de viață, ci și o practică a desăvîrșirii umane, o formă a însănătoșirii morale și a urcușului spiritual și o matrice a salvării.

Prin utilizarea filosofiei în relația terapeutică, omul devine creatorul propriei sale vieții. Nu toate filosofiile sînt utile în acest demers de îndreptare a situării pe căile vieții. Însă, Emmy van Deurzen identifică mai multe creații filosofice care pot conduce la o asumare existențială a vieții. Printre acestea se numără opere filosofice semnate de: Soren Kierkegaard, Friedrich Nietzsche, Edmund Husserl, Martin Heidegger, Karl Jaspers, Paul Tillich, Jean–Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Albert Camus, Martin Buber, Emmanuel Levinas, Paul Ricoeur, Jacques Derrida, Michel Foucault, Hannah Arendt, Julia Kristeva și alții. Toate aceste sisteme filosofice sînt privite ca modalități de elucidare a misterului ființei umane și a căilor pe care ea le are de urmat. Alături de viziunile altor terapeuți existențiali, perspectivele acestor filosofi sînt, pentru Emmy van Deurzen, instrumente ale unei imersiuni în adîncurile condiției umane.[8]

Terapia existențială construită pe gîndirea filosofică devine o cale prin care omul se poate regăsi, se poate îmbunătăți, se poate reechilibra și chiar poate obține un fel de mîntuire cotidiană. Filosofia devine un instrument de terapie a salvării. Prin utilizarea unui asemenea suport filosofic al demersului terapeutic se deplasează accentul de la rezolvarea unor probleme punctuale cu care clientul se confruntă, la rezolvarea în perspectivă holistică a problemelor acestuia. Accesul cade pe înțelegerea problemei, pe asumarea datului existențial, pe descoperirea sensului vieții, pe remodelarea perspectivei asupra lumii, pe căutarea autenticității, pe comunicarea interioară și relaționarea interpersonală cu ceilalți, pe lărgirea orizontului în perspectiva unei vieți mai bune de care individul să se poată bucura împreună cu ceilalți.

 

[1] Emmy van Deurzen, Martin Adams, Psihoterapie și consiliere existențială, Traducere de Brândușa Popa, (București: Editura Herald, 2011).

[2] Emmy van Deurzen, Martin Adams, Psihoterapie și consiliere existențială, 7.

[3] Emmy van Deurzen, Martin Adams, Psihoterapie și consiliere existențială, 13.

[4] Emmy van Deurzen, Martin Adams, Psihoterapie și consiliere existențială, 15.

[5] Emmy van Deurzen, Martin Adams, Psihoterapie și consiliere existențială, 5-16.

[6] Emmy van Deurzen, Martin Adams, Psihoterapie și consiliere existențială, 14.

[7] Emmy van Deurzen, ”Philosophical Background”, în  Emmy van Deurzen and Claire Arnold-Baker (eds.), Existential Perspectives on Human Issues. A Handbook for Therapeutic Practice, 3-14, (New York: Palgrave Macmillan, 2005), 3.

[8] Emmy van Deurzen-Smith, Everyday Mysteries: Existential Dimensions of Psychotherapy, (London: Routledge, 1997).

 

Sandu Frunză despre o întîlnire privind managementul timpului

Standard

formula-maiestriei

 

BT Club – Clubul Întreprinzătorului Român ne-a propus pentru această săptămînă o întîlnire cu Andi Szekely. Am participat cu mult interes la acest eveniment atît datorită titlului provocator:  „Managementul timpului pentru antreprenori”, cît și pentru că am considerat că e un lucru benefic, pentru oricine are timpul necesar, să îl asculte și să interacționeze timp de 3 ore cu Andi Szekely, în spațiul generos al sălii Atena de la Grand Hotel Napoca.

Pentru cei care nu au auzit pînă acum de BT Club este interesantă o precizare din prezentarea pe care clubul și-o face: „Clubul este prezent în mediul de afaceri prin consultanță și informări periodice, instrumente de educație antreprenorială și networking, precum și suport în accesarea fondurilor europene, cu scopul de a contribui în mod activ și real la dezvoltarea durabilă a afacerilor din întreaga țară și de a fi întotdeauna prima opțiune pentru comunitatea întreprinzătorilor din România”.[1]

Pentru cei care nu știu cu ce se ocupă Andi Szekely am putea menționa, printre altele, că Andi Szekely este unul dintre cele mai vizibile branduri personale pe piaţa de training şi coaching din România, fiind prezent ca antreprenor, autor şi speaker motivațional. Organizează conferințe la care sînt invitate personalități cunoscute pe plan internațional, care fac deliciul consumatorilor de dezvoltare personală și leadership. Este creatorul a două branduri naționale: „Elite School” și „Bootcamp University”. Totodată, Andy Szekely este speaker și autor de cărţi și produse multimedia pe teme de dezvoltare personală, de leadership, de training transformațional.

La evenimentul propus de BT Club, Andy Szekely a venit și cu cartea sa Formula măiestriei. 7 pași de la ucenic la maestru.[2]

Cred că întîlnirea poate fi pusă sub semnul unui citat din carte: „Oamenii te ascultă pentru că le spui ce știu deja, dar te urmează pentru că le arăți ce nu știu încă”.[3] Îl urmăresc în ultimii ani pe Andy Szekely deoarece ca profesor de dezvoltare personală și branding personal sînt interesat de exemplele de reușită din spațiul cultural românesc și mai ales de exemplele de succes în domeniul formării în comunicare, dezvoltare personală și public speaking. Îi cunosc textele și o mare parte a materialelor video existente online. Nu l-am întîlnit pînă azi deoarece nu am avut niciodată răgazul pentru a participa la o întîlnire față către față. Dacă ar trebui să descriu cum a fost această primă întîlnire,  aș aduce în discuție două aspecte.

Mai întîi, aș putea menționa că am schimbat cîteva cuvinte la sfîrșitul întîlnirii și impresia pe care mi-a lăsat-o a fost destul de asemănătoare cu cea pe care, cu multă emoție și simplitate, o descrie Andi Szekely ca experiență personală a întîlnirii sale cu John Maxwell (păstrez, însă, în minte, proporțiile de diferență de anvergură între personalități atunci cînd fac această comparație). Se pare că e în spiritul celor care vînd idei pe o piață globală a ofertei de discursuri motivaționale să aibă o capacitate deosebită de a coborî de la înălțimea discursului motivațional pînă la relația directă, deosebit de caldă, prietenoasă și de umană cu oricare dintre indivizii particulari aflați în public. Sper că această comparație îi va determina pe posibilii cititori să parcurgă paginile de început ale volumului amintit și să înțeleagă ceva despre necesitatea de a avea o întîlnire față către față cu un maestru motivațional, dincolo de ceea ce poate fi obținut prin intermediul cărților sau al materialelor video ce pot fi procurate pe diverse căi.

În al doilea rînd, aș vrea să menționez că în tipologia VIPS pe care o utiliza în discursul său, Andi Szekely s-a inclus pe sine în categoria V, a celor ce se lasă dinamizați de viziune. Cred că aici este locul cel mai important în care cei ce participă la trainingurile sale resimt posibilitatea instalării unei relații ce este foarte bine relevată de subtitlul cărții „7 pași de la ucenic la maestru”. Avînd în vedere că am parcurs anterior multe materiale ale autorului, mi s-a întîmplat ceva asemănător cu ceea ce se afirma în citatul amintit mai sus: am avut impresia că auzeam lucruri pe care deja le știam. Dar în același timp, am apreciat că tot ceea ce știam din acest autor, mi s-a oferit ca o nouă sinteză în jurul unei teme comune, cea a gestionării timpului și a transformării personale, practice în raport cu timpul vieții mele de ființă ce își desfășoară acțiunea într-un timp limitat. Cred că această sinteză orientată practic a unor idei cu o foarte largă cuprindere teoretică este un produs ce poate oferi satisfacție unui număr considerabil de consumatori de discurs motivațional, așa cum erau într-un număr foarte mare în sala electrizată de Andi Szekley. Pe lîngă aceasta, impresionează la Andi Szekley umorul sănătos și foarte bine dozat, spectacolul ideilor, jocul imaginativ, entuziasmul debordant și pasiunea inocentă pe care o poate trezi în participanții la întîlnire. Din acest punct de vedere, cred că Andi Szekley este un maestru al trezirii, al aducerii împreună.

Deși e prima oară cînd particip la unul din evenimentele sale, cred că aș putea să generalizez spunînd că întîlnirile cu Andi Szekely par a fi, în general, despre ceea ce este de făcut în mod concret. Autorul cărții Formula măiestriei. 7 pași de la ucenic la maestru ne spune că există mai multe modalități prin care poți ajunge la o metodă sigură, care să te ajute să știi ceea ce ai de făcut în mod concret – cu tine și cu timpul pe care îl ai la dispoziție. Dintre cele propuse de autor, cel mai mult mi-a plăcut îndemnul: „Citește cărți. Du-te pe un site de internet cu informații despre domeniul în care lucrezi. Află care sunt cele mai importante cărți în domeniu. Fă rost de ele și citește-le”.[4] Deși eu personal prefer cărțile mai speculative și mai elaborate din punct de vedere al reflecției filosofice, apreciez o carte cum este Formula măiestriei deoarece pleacă de la premisa că, indiferent pe ce treaptă te afli, poți să începi să înveți despre excelență, performanță, măiestrie. Este arta pe care dorește să ne-o propună această carte, în termeni simpli și aplicabili.

Probabil că o concluzie bună pentru întîlnirea oferită de BT Club ar fi aceea că Andi Szekely ne-a oferit un nou mod de a ne raporta la timp. Este vorba despre o filosofie a timpului cotidian care ne vorbește despre timpul pe care ceilalți ni-l oferă în mod altruist, ca dar din timpul propriei lor vieți; despre timpul pe care ni-l oferă ceilalți pentru a crește împreună; dar și despre timpul pe care noi ni-l oferim nouă pentru a fi eficienți în ceea ce facem, pentru a fi creativi și pentru a ne reîncărca energetic în vederea rezolvării de probleme și oferirea de soluții. În același timp, din punct de vedere al vieții noastre cotidiene este semnificativ și timpul autenticității, perceptibil ca timp al vieții interioare, ca timp al gîndirii, al spiritualizării și mai ales ca un timp al iubirii.

 

[1] BT Club – Clubul Intreprinzatorului Roman Cred că ar fi foarte bine ca echipa de conducere a BT Club să decidă să scrie cu diacritice textele de pe site.

[2] Andy Szekely, Formula măiestriei. 7 pași de la ucenic la maestru, ediția a doua, AS Publishing, 2017.

[3] Andy Szekely, Formula măiestriei. 7 pași de la ucenic la maestru, 257.

[4] Andy Szekely, Formula măiestriei. 7 pași de la ucenic la maestru, 120.