Cu Elena Abrudan despre comunicare, media și cultură

Standard

Sandu Frunză: Sînteți recunoscută ca fiind una dintre cele mai complexe personalități din științele comunicării. Departamentul de jurnalism pe care îl conduceți de mai mulți ani este una dintre cele mai dinamice și inovative structuri educaționale din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Care sunt direcțiile principale și înnoitoare pe care se dezvoltă azi formarea profesională a comunicatorilor în programele universității noastre? Cum răspunde sistemul educațional provocărilor pe care le aduce azi piața comunicării?

Elena Abrudan: Este o întrebare generoasă care merită un răspuns pe măsură. Trebuie să remarcăm că, în timp, s-a schimbat raportul între putere și cunoaștere. Față de vremea când cunoașterea avea nevoie de susținerea puterii, de finanțare și asigurare logistică pentru realizarea cercetărilor, elaborarea noilor teorii și deschiderea de noi drumuri, acum cunoașterea este putere, în sensul că puterea aparține celor mai relevante domenii ale cunoașterii. Iar poziționarea studiilor universitare de științe ale comunicării pe un domeniu relevant al cunoașterii, cum este domeniul IT&C, .conduce la schimbări majore în metodele de predare și accesare a cunoștințelor, precum și în elaborarea, furnizarea, dar și accesarea și consumul informațiilor de către specialiști și de către un public tot mai larg. Practic, este vorba și de creșterea importanței domeniului nostru pe de o parte în ansamblul științelor umaniste și sociale, pe de altă parte în ansamblul domeniilor relevante ale cunoașterii. Detaliez aceste aserțiuni.

Trecerea presei în online, fie din pricina lipsei finanțării, fie a distanțelor la care trebuie să ajungă informația, în era globalizării și a imposibilității de a transmite informația în format print, în timp real, iar mai nou, din cauza pandemiei care ne-a obligat la izolare a condus la digitalizarea tuturor formelor comunicării. Această oportunitate a fost folosită de comunicatori într-o modalitate eficientă, prin apariția variantelor online ale ziarelor, revistelor, campaniilor de presă și de publicitate, prin mutarea comunicării cu mediul politic, administrativ și economic în formate online. Iar dezvoltarea rețelelor de socializare a deschis o cale facilă pentru toți cei care erau interesați să-și transmită mesajele unui public larg. Pe de o parte, asta a înseamnă că nu toți cei care comunică azi sunt specialiști în comunicare, deci nu sunt respectate normele deontologice ale profesiilor din jurnalism și comunicare. Pe de altă parte, posibilitatea de a fi anonim în mediul online, de folosi conturi false și faptul că viteza cu care sunt distribuite informațiile în online îngreunează verificarea acestora a facilitat răspândirea a ceea ce numim acum fake news. Această situație sporește importanța educației media în rândul studenților și, mai larg, în rândul întregii populații. Încă din copilărie, apoi în perioada adolescenței și a maturității, este bine ca cetățenii să fie cuprinși în programe educaționale care să le ofere și elemente de educație media. Iar universitățile și-au asumat rolul pe care trebuie să-l joace în acest proces. De exemplu, în Universitatea Babeș-Bolyai sunt organizate programe post universitare, cursuri la distanță, cursuri de învățare de-a lungul întregii vieți și cursuri specializate, care au un public numeros și eterogen în ce privește vârsta și nivelul de educație al participanților. Cadrele didactice se implică benevol în aceste activități tocmai pentru că înțeleg importanța lor. La nivelul Departamentului de Jurnalism și Media digitală există deja în curriculum cursuri de educație media, această componentă regăsindu-se parțial și în varii cursuri specifice acestei specializări. Desigur, la nivelul specializării noastre, educația media trebuie susținută de o pregătire serioasă, menită să asigure însușirea de către studenți a unor cunoștințe și abilități tehnice, ajutată de achiziționarea celei mai noi tehnologii în domeniu. Deși este vorba de sume consistente, s-au făcut pași importanți în dotarea studiourilor și laboratoarelor la cele mai înalte standarde. Înțelegem cu toții, că achiziționarea și folosirea dispozitivelor și programelor oferite de implementarea noilor tehnologii este o necesitate în condițiile circulației informațiilor în plan global. Tocmai de aceea, încă în 2010 noi am organizat primul program de Media Digitală la noi în țară, o specializare cu un curriculum orientat spre înțelegerea și însușirea tehnicilor de comunicare în era digitală. Noi am înțeles de la început că pentru a fi un actor important pe piața comunicării trebuie să fim la același nivel cu instituțiile de învățământ din Occident, atât ca pregătire, ca nivel de cunoaștere, cât și ca logistică, ca posibilitate tehnică de a accesa inovațiile digitale și schimbările care le urmează în plan tehnic și informațional. Faptul că inovațiile apar și se implementează într-un ritm accelerat, face necesară adaptarea și schimbarea vechilor conținuturi și metode de management al conținuturilor și al resursei umane participante la acest proces, lucru valabil atât în instituțiile de învățământ, cât și în instituțiile media.

Sandu Frunză: Există azi o tendință, în discursul public internațional, de a credita ideea că umanitatea se află într-o criză profundă și de a lega starea de criză pe care o parcurge societatea contemporană de o criză de natură morală specifică omului occidental. Credeți că putem particulariza această perspectivă și să spunem că atunci cînd se vorbește de o criză pe care o traversează comunicarea mediatică am putea să o asociem cu o diminuare a interesului pentru practicile etice în discursul mediatic?

Elena Abrudan: În răspunsul meu anterior, am atins parțial această problematică, spinoasă, de altfel, pentru că afectează producătorii de conținuturi media, consumatorii și chiar poate să indice o scădere a standardului etic în societate. Ei bine, în momentul în care presa a devenit o afacere, conținuturile difuzate publicului larg vizau spectaculosul, chiar și cu prețul renunțării sau doar atenuării unor norme deontologice, specifice jurnalismului. După primele manifestări, jurnaliștii au găsit soluții pentru rezolvarea acestei situații și rămânerea în cadrul deontologic al presei de opinie. Însă noile tehnologii permit accesul tuturor la comunicare în spațiul public: jurnaliști, comunicatori și simpli cetățeni, își aduc contribuția la diversificarea informațiilor difuzate publicului, prin noile formate și rețele specifice mediului online. Din păcate, lipsa specializării și înregistrarea evenimentelor în format audio-video, prin folosirea unor dispozitive mai puțin performante, a condus la scăderea drastică a calității conținuturilor și, uneori la încălcarea normelor eticii jurnalistice. De asemenea, numărul mare de discursuri și viteza cu care apare informația în mediul online permite anonimatul autorilor și lipsa verificării temeinice a informației ceea ce predispune, de asemenea, la încălcarea normelor etice. 

Pledoaria mea pentru necesitatea educației media la toate vârstele presupune tocmai posibilitatea eliminării acestor neajunsuri, care acum pot să pară unora ca scădere a interesului pentru moralitate în comunicarea mediatică. Eu cred că nu întotdeauna este vorba de rea voință, deși ne confruntăm cu destule situații în care scopul evident este manipularea opiniei publice. Prin accesul la educație media, în cazul publicului larg și prin accentuarea specializării și achiziționării abilităților de producție, difuzare și consum al conținuturilor media, în condițiile digitalizării formelor de comunicare, în cazul studenților și profesioniștilor media, credem că se poate reduce simțitor numărul celor mai puțin interesați de normele etice și, implicit, se poate asigura o bază care să permită analiza și discernerea a ceea ce este adevărat sau fals în discursurile care populează spațiul public. 

Sandu Frunză: Mi-au reținut atenția două tendințe în discursul despre ceea ce se întîmplă azi în comunicarea mediatică: pe de o parte, o perspectivă care subliniază excesiv elementul crizei în care se află azi jurnalismul – cu sublinierea îndepărtării acestuia de creația culturală și de ideea promovării interesului pentru cultură; iar pe de altă parte, perspectiva care arată că ne aflăm în etapa dezvoltării unui nou tip de cultură, cultura de masă – iar jurnaliștii joacă un rol important nu numai în difuzarea acestei culturi, ci și în apariția și dezvoltarea ei. Aș dori să vă întreb: cît de confortabil se simte un om de cultură în domeniul comunicării mediatice? În ce măsură are el responsabilități în raport cu cultura? Cît de importantă este educația culturală în formarea unui specialist care dorește să activeze în domeniul comunicării și cît de mult îi va folosi în practicile sale profesionale?

Elena Abrudan: Cred că trebuie să luăm în considerare funcția de integrare socială a culturii și a comunicării care folosesc un limbaj simbolic pentru a transmite întreaga experiență cognitivă și practică a indivizilor. Ne amintim că Umberto Eco considera cultura ca proces de semnificare și de comunicare care se produce simultan, existența codurilor de semnificare comune permițând transmiterea și interpretarea mesajului, deci realizarea actului comunicării. În era postmodernă, asistăm la o nouă realitate culturală, care presupune o schimbare de paradigmă, renunțarea la concepțiile culturii clasice și dezvoltarea unor stiluri care înainte erau periferice. Pentru a-mi construi răspunsul, dintre caracteristicile paradigmei culturale postmoderne amintesc aici doar ștergerea granițelor dintre cultura înaltă a elitelor și cultura de consum, coborârea artei în cotidian, apropierea între artă și tehnică și omniprezența comunicării mediatice. Aceste caracteristici sugerează o nouă formă de civilizație, post-industrială și cu o economie bazată pe cunoaștere, în sensul că aceasta trebuie să fie performantă economic și să aibă ca rezultat aplicații tehnice care să contribuie la optimizarea funcționării societății. Acum este recunoscută contribuția economică a artei în societate datorită posibilității de a crea noi locuri de muncă, în instituții de cultură, în turism și dezvoltare sustenabilă. Pe de altă parte este acum recunoscută capacitatea expresiei artistice de a rezolva probleme sociale și de a transmite valori prin realizarea de produse artistice implicate în procesul de reflectare a realității prin accentuarea și interogarea problemelor existente în societatea contemporană. Treptat, pe lângă literatură, pictură, fotografie, artă stradală, artă digitală, s-au dezvoltat industriile culturale și creative care promovează artele aplicate (design graphic, design industrial, design de moda și design interior) și proiecte inovative cu o puternică componentă creativă, capabile să atragă artiști cu propuneri înnoitoare și adeziunea unui public larg, interesat de implicarea artei în rezolvarea problemelor cetății.

Înțelegerea rolului culturii și artei în societate conferă importanță sporită reflectării în media a evenimentelor culturale și lărgește aria subiectelor acoperite de jurnalismul cultural, accentuând componenta economică prin recunoașterea necesității sporirii valorii economice și sociale a activităților creative. Obiectul jurnalismului cultural este arta și activitatea creativă, dar și politicile culturale, instituțiile și actorii culturali. Arta include literatura, artele vizuale, muzica, filmul, teatrul, dansul, fotografia, arhitectura si designul. Aceste domenii ale artei fac parte din cultura înaltă (high culture) și / sau din cultura populară (pop culture). Cultura de masa include și televiziunea, radioul, filmele și jocurile digitale. În sens larg, cultura include totul, de la gastronomie și grădinărit la arhitectura peisagistică și start-upuri inovative. Acoperirea mediatică a subiectelor culturale și artistice poate influența politicile culturale și poate crea un public pentru artă, iar trecerea jurnalismului cultural în mediul online facilitează extinderea comentariilor în mediul de Business, Travel și Lifestyle. În era globalizării, comunicarea culturală se adresează unor straturi sociale diferite, grupuri de vârstă diferite, țintește diferite segmente de public sau domenii: femei, copii, tineret, automobilism filatelie, pescuit. modă, sport. Detaliez în continuare câteva aspecte ce țin de genurile jurnalismului cultural, stilul, importanța jurnalismului cultural ca formă de exersare a gândirii critice și misiunea jurnalistului cultural.

Cele mai importante forme ale jurnalismului cultural în print sau online sunt, recenzia, eseul, cronica, interviul, portret/profil și reportajul. Dar, evenimentele culturale sunt acoperite și în însemnări culturale, postări pe bloguri sau comentarii. Indiferent de forma în care alegem să abordăm evenimentele culturale, pe lângă descrierea obiectivă a produsului cultural comentat și promovarea sau sancționarea lui, ținând cont de publicul căruia ne adresăm, textul trebuie să cuprindă și aprecieri critice care favorizează exprimarea vocii personale a jurnalistului. Spiritul critic poate fi până la un punct o formă a exprimării subiectivității pretinse de Jurnalismul cultural, dar poate să fie mai mult decât atât. Abordarea critică joacă un rol important în sprijinirea industriilor culturale și creative și ajută artiștii să se dezvolte și să evolueze spre zone noi, neexplorate încă, fiind totodată un factor major în formarea publicului pentru evenimente culturale și artistice. Totuși, abordarea critică a produselor culturale este independentă față de marketing sau valoarea economică a produselor culturale analizate. Atitudinea critic-evaluativă se aplică produsului artistic, și autorului, fiind responsabilă de argumentele pe care le aduce în sprijinul opiniei exprimate și limbajul în care se adresează în funcție de publicul țintă . 

Pe de altă parte, jurnaliștii culturali pot avea rol de mediatori între evenimentele culturale și public. Ei sunt cei care pot traduce terminologia specializată pretinsă de abordarea critică într-un limbaj accesibil publicului larg. La fel de important este ca ei să poată observa noutatea propusă de artiști, direcția în care evoluează arta și să transmită aceasta încercând să formeze gustul publicului, mergând uneori chiar împotriva opiniei publice. Astfel, misiunea jurnalistului cultural se extinde dincolo de acoperirea evenimentelor culturale și recenzarea produselor și manifestărilor artistice, prin cercetarea pieței de artă, cunoașterea valorilor tradiționale și a noilor veniți în spațiul cultural. E bine să existe cât mai multe interviuri, reportaje și portrete despre artiști, galeriști, curatori, regizori, actori, muzicieni, instituții de cultură și artă, muzee, centre culturale, spectacole, târguri și festivaluri, instituții media care prezintă și organizează dezbateri pe teme culturale, site-uri culturale și de artă sau chiar despre proiectele administratei locale pe cultură și industrii creative sau proiectele inovative propuse de companiile centrate pe tehnologia informației și comunicării. Această perspectivă complexă asupra fenomenului cultural poate să atragă și să formeze un public pentru evenimentele culturale și să atragă tinerii spre consumul de artă și chiar să-i motiveze să devină antreprenori sau manageri culturali. Pentru a facilita pregătirea tinerilor dornici să activeze într-un domeniu care presupune un background cultural vast, specializare și capacitatea de a avea inițiative antreprenoriale, în curriculumul Departamentului de Jurnalism și Media Digitală sunt prevăzute, la nivel licență și master, cursuri de Jurnalism cultural, Comunicare vizuală, Managementul industriei de carte, Cultură vizuală, Management media, Comunicare simbolică, Cultura media, Management cultural, Antreprenoriat în media digitală, Economia bunurilor simbolice. De un real folos sunt și proiectele de presă scrisă, fotojurnalism, în audio-vizual sau grafică digitală realizate de studenți și prezentate în cadrul evenimentului Zilele Culturii Media pe care îl organizăm anual.

Sandu Frunză: Dumneavoastră – ca personalitate culturală, profesoară, cercetătoare și creatoare în științele comunicării – cum vă circumscrieți contribuția personală pe care o aduceți în planul creației culturale și în cel al cercetării științifice în domeniul comunicării?

Elena Abrudan: În virtutea profesiei mele, întotdeauna am încercat să realizez și să mențin un echilibru între activitatea de predare, cercetare și creație. Trebuie să mărturisesc totuși, că o bună perioadă de timp am acordat o atenție sporită activității didactice și cercetării, pentru că performanța profesională se obține și este susținută de o serioasă muncă de cercetare. În plus, nu poți să fii un bun specialist dacă nu cunoști cele mai noi tendințe de dezvoltare în domeniul tău. Asta presupune cercetare, elaborare de lucrări științifice, participare la conferințe, organizarea de evenimente și proiecte inovative pentru studenți. Toate acestea m-au ajutat să inițiez și să organizez programele de licență și master pe care le avem acum în cadrul Departamentului de Jurnalism și Media digitală, proiectele extracurriculare, centrele de cercetare și un colectiv alcătuit din cadre didactice titulare și asociate, colaborarea cu profesioniști media, cu alumni, într-un cuvînt, să asigur managementul Departamentului nostru. Lucrările științifice și proiectele extracurriculare de producție media organizate la nivelul Departamentului – Studentpress, RadioUBB Online, UBBTV, Media Project – ne-au ajutat să dezvoltam noi programe, cursuri și proiecte care să răspundă provocărilor actuale: pe de o parte digitalizarea, pe de altă parte creativitatea și alte abilități specifice domeniului.

Ca exemplificare a diversității de orientări și direcții de dezvoltare pe care le propunem studenților am amintit anterior programul de Jurnalism Română, Maghiară și engleză, specializarea Media digitală și mai menționez programele noastre de masterat: Producție media, Media Communication, Management media, Digital Media & Game Studies. 

O parte din programele și cursurile menționate anterior au fost inițiate de către mine, la nivel licență, master și în cadrul Școlii doctorale, cu un dublu scop: acela de a-i ajuta pe studenți să devină specialiști în comunicare și pentru a facilita apropierea tinerilor de lumea artei, a culturii înalte, care pretinde o inițiere, o cunoaștere profundă a codurilor și tehnicilor de exprimare folosite de artiști în arta modernă/postmodernă și contemporană; această cunoaștere fiind chiar una dintre condițiile atingerii excelenței în Jurnalismul cultural. În paralel, mi-am exersat abilitățile de Jurnalist cultural, eseist, critic literar și de artă prin reportajele, eseurile și comentariile pe marginea operelor literare și de arte plastice publicate în presa culturală și în volume colective realizate împreună cu studenții și cu colaborarea colegilor din filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor: ”Lucian Blaga. Imagine și cuvânt”, ”Scriitori Clujeni în dialog”. În același registru se înscriu și proiectele de grafică digitală și de interviuri video, organizate cu studenții în cadrul Centrului Media UBB. 

Sandu Frunză: Ne așteptăm ca actuala pandemie să aducă schimbări radicale în toate domeniile de activitate. Există voci care spun că pînă și condiția umană trebuie redefinită și reconstruită din perspectiva unei noi filosofii de viață. Dumneavoastră, care sunteți o participantă activă la construcția instituțională și la dezvoltarea științelor comunicării, cum credeți că va evolua jurnalismul în etapa viitoare? Care sînt tendințele pe care le vedeți venind în fluxul principal al culturii comunicării media?

Elena Abrudan: Într-adevăr, după perioada de încercări de modernizare a conținutului și a infrastructurii necesare comunicării în era noilor tehnologii, o perioadă marcată de apetența românilor pentru folosirea celor mai noi dispozitive și trecerea procesului comunicării în online, constatăm că instituțiile media și școlile de jurnalism și comunicare au trecut prin greutăți, mai ales datorită lipsei finanțării și a inerției unei părți a comunicatorilor care au împiedicat adaptarea suficient de rapidă în utilizarea noilor tehnologii. Nu e cazul nostru, consider că noi am sesizat din timp schimbările și am făcut pașii necesari prin direcționarea studiului comunicării digitale. Dar e nevoie acum să reflectăm asupra câtorva aspecte care ar putea facilita rezolvarea problemelor referitoare la producția și difuzarea conținuturilor în mediul online și care ar permite trecerea spre o formulă managerială care să fie viabilă în viitor. Este nevoie de o analiză lucidă a situației în care se află jurnalismul ca și profesie și studiile de jurnalism la ora actuală. Iar primul aspect se referă la managementul abundenței de informații în mediul virtual. 

Creșterea cantității de informații disponibile și a vitezei de difuzare a informațiilor mută accentul de pe culegerea de informații și editare la managementul acestei abundențe în sensul de a evita ca această cantitate să erodeze credibilitatea obținută prin informații bine verificate. Digitalul reașază modalitatea în care circulă informația și facilitează accesul la cunoștințe. Se accentuează tendința publicului de a se informa din mediul online fapt care accentuează necesitatea dobândirii competențelor de comunicare în mediul online. Până acum școlile de jurnalism au reacționat la această situație prin organizarea unor noi programe și cursuri specializate care au ca scop pregătirea tinerilor comunicatori să adapteze și să reînnoiască producția de conținut conform noilor cerințe pretinse de circulația informației în mediul online. Instituțiile de presă au încercat să se adapteze prin trecerea în online și folosirea tinerilor comunicatori, mai abili în utilizarea noilor tehnologii.

E nevoie acum și de o transformare a conținuturilor jurnalistice care trebuie adaptate la necesitățile utilizatorilor de informații în mediul virtual. A crescut importanța rețelelor de socializare și a agregatoarelor de știri ceea ce schimbă modul în care este consumată informația în mediul online. Tendința publicului spre entertainment pretinde crearea unor materiale atractive, provocatoare și spectaculoase care să atragă atenția și să fidelizeze consumatorii. Acest lucru nu trebuie să scadă valoarea conținutului; dimpotrivă, trebuie menținută preocuparea pentru livrarea unor informații relevante și menținerea spiritului critic în abordarea subiectelor. Această situație accentuează necesitatea schimbării modelului de management al organizației prin promovarea unor jurnaliști valoroși care să beneficieze de independență în realizarea sarcinilor și adaptarea conținuturilor la schimbările din era digitală. Se impune de asemenea recrutarea talentelor de top, specializarea continuă a tuturor jurnaliștilor din redacție, pentru a fi la curent cu noutățile de ordin tehnologic care apar cu rapiditate și se schimbă constant. Școlile de Jurnalism și comunicare răspund la aceste exigențe prin organizarea de cursuri specializate, intership-uri și proiecte extracurriculare prin care tinerii au ocazia să se specializeze și să colaboreze cu profesioniști media de succes.

O altă cerință este necesitatea găsirii unui model de afaceri care să susțină jurnalismul și, implicit, independența editorială a instituției de presă. Orientarea jurnaliștilor spre criterii de calitate normative cum ar fi relevanța, corectitudinea, caracterul actual sunt factori care sporesc valoarea de brand a instituției de presă, ceea ce este de natură să atragă un public dispus să plătească pentru conținutul livrat în mediul online. Deocamdată există câteva organizații mai noi care se susțin din donații (Recorder.ro, Rise Project, Casa jurnalistului) sau vânzarea revistelor print la chioșcuri sau prin abonamente (Decât O Revistă). Din aceste exemple înțelegem că nu toți managerii sunt de acord cu un model sau altul, căutarea modelului de afacere rămâne deschisă în continuare. Dar atragerea susținerii financiare de la populație se bazează pe calitatea conținuturilor livrate publicului și, mai larg pe credibilitatea informațiilor difuzate care contribuie decisiv la construirea brandului unei instituții de presă. Valoarea brandului poate să atragă consumatorii, să-i fidelizeze și să-i determine să contribuie la susținerea financiară a instituției de presă respective. Mai adăugăm imperativul promovării unor comunicatori și jurnaliști valoroși care să fidelizeze publicul prin livrarea unor conținuturi relevante și să ajute la formarea tinerilor comunicatori. Organizarea în școlile de jurnalism a programelor de masterat și a cursurilor de management media, crowfunding și antreprenoriat în media digitală pot să faciliteze organizarea de start-up-uri și introducerea inovațiilor necesare înnoirii procesului comunicării în era digitală.

În plus, spiritul critic și abordarea comunicării din perspectivă etică presupune respectarea criteriilor de calitate și abordarea critică a informației, prin urmare trebuie să avem în vedere educația media încă din școală. Ea poate să faciliteze însușirea abilităților de analiză a producției media, a gândirii critice și, implicit, abordarea din perspectivă etică a conținuturilor și practicilor de comunicare în mediul online. 

Sandu Frunză despre binele care ți se întoarce pe neașteptate

Standard

Dintr-un spirit al responsabilității specific profesiei lor, profesorii au acceptat aproape necondiționat să intre în jocul limitărilor cu care s-au confruntat în procesul înscrierii pe listele de vaccinare. Deja o parte a lor au și făcut primii pași și au fost vaccinați. Profesorii au răspuns pînă acum chemării organizatorilor campaniei de vaccinare într-un număr mult mai mare decît capacitatea instituțională a sistemului sanitar din această etapă. De aceea, o mare parte a lor încă nu au prins un loc pe listele de așteptare.[1] Cei care au fost mai norocoși și-au lăsat la o parte comoditatea, nedumeririle și neîncrederea și au acceptat să meargă în orice localitate din județul lor sau din alte județe pentru a fi parte a demersului guvernamental de realizare a unui nivel cît mai bun de imunizare a populației. Această mobilizare în fața unui rău absolut adus în viețile noastre de pandemie, care ne amenință dinspre sfera invizibilului, are la bază și o responsabilitate specială: cea care ne spune că de starea de sănătate a fiecărui om poate depinde starea de bine a celor din jurul său.

Probabil că tuturor li s-a părut mai logic ca, pe vreme de pandemie, mobilitatea persoanelor între orașe sau județe să fie cît mai mică. Ceea ce ar fi presupus că dozele de vaccin ar fi fost aduse ele în orașele în care ei locuiau, în loc să pornească fiecare la momentul planificat înspre localitatea de vaccinare, cam așa cum ai merge în pelerinaj spre sfintele moaște eliberatoare. Dar dincolo de această logică personală, ei au acceptat capriciul guvernamental de a-i face părtași unui turism sanitar care avea o finalitate benefică și pentru ei ca indivizi și pentru comunitate – în perspectiva unei imunizări a unui procentaj cît mai mare dintre noi. Mi-am explicat de la început entuziasmul acesta necondiționat în asumarea responsabilității în raport cu ei și față de comunitate din perspectiva iubirii. Trebuie să iubești ceea ce faci pentru a putea fi profesor. Știam de la Dumitru Stăniloae că „Iubirea este sursa tuturor formelor de bine” și văd și acum, în perioada ce se scurge sub ochii mei, cum această idee se poate materializa. 

Printre cei care au intrat în logica acestei strategii care presupunea că individul trebuie să urmeze vaccinul și să se bucure de doza cuvenită, atunci cînd stocul din localitatea sa nu era accesibil, a fost și unul dintre prietenii mei mai tineri. Atunci cînd spun „tînăr” aș vrea să aveți în vedere o anumită relativitate. De-o vreme încoace, cu fiecare an pe care îl parcurg în existența mea, constat tendința că limita pînă la care împing vîrsta tinereții se tot extinde, în fața mea. Asta și pentru că am învățat de la Albert Camus că dincolo de absurdul ei, existența umană are frumusețea ei adusă de faptul că nașterea fiecărei clipe a vieții noastre trecătoare cuprinde în sine un miracol care are chipul unei eterne tinereți.

Prietenul meu a devenit, ca prin întîmplare, eroul unei povestiri frumoase. Spre deosebire de mine, care am apelat mai întîi la medicul de familie și abia apoi la Universitatea mea pentru a mă planifica, el s-a lăsat de la început pe mîna instituției sale pentru a-l programa. Nu a prins nici el un loc în Cluj-Napoca, deși i se părea firesc, din moment ce era profesor într-unul din cele mai importante centre medicale ale țării. Dar a avut surpriza că a fost repartizat într-un orășel transilvan. Întîmplător era chiar orășelul său natal, din care familia sa plecase de mulți ani. Păstrase legătura cu prietenii din oraș pînă la plecarea bunicilor săi în post-existență. Iar după aceea se întîmpla că din cînd în cînd cîte o persoană îl ruga să găsească cîte un loc la un spital, sau să-i sprijine să ajungă la vreun doctor specialist din Cluj pentru a se trata sau pentru a se opera, unora care susțineau că sînt ceva rude mai îndepărtate cu el chiar le-a făcut o vizită la spital, fără să își pună problema dacă sînt sau nu din același arbore genealogic. Deși nu are nici o legătură directă cu sistemul medical, prietenul meu nu a ezitat să le dea sprijinul său de mai multe ori cînd a putut să o facă. 

Acum l-a ajuns din urmă strategia planificării din campania de vaccinare, care îl punea pe el la dispoziția sistemului sanitar al orășelului natal. I s-a administrat deja prima doză. Toată lumea s-a purtat cu el extrem de profesionist și elegant, ca un „fiu al satului” ce era. Dar, în jumătatea de oră în care a stat pe acolo, pe lîngă condițiile impecabile ale centrului de vaccinare, a constatat că și cu ceilalți injectați personalul medical era deosebit de primitor și aveau o familiaritate foarte respectuoasă. Însă, lui i s-a întîmplat ceva suplimentar. Chiar persoana care l-a injectat și-a exprimat bucuria și i-a vorbit despre onoarea pe care o are orașul de a-l avea acolo. Mai mult, și-a exprimat recunoștința că la un moment dat o ajutase pe mama sa să ajungă la doctorul visat într-un spital clujean. Era bucuroasă că sistemul medical al orașului poate face ceva pentru el, care ajutase atîția oameni în suferință, în vindecarea lor sufletească, deși nu era medic. 

I-a fost greu să exprime în cuvinte emoția pe care a simțit-o. Dar ca totul să fie cu deasupra de măsură, la ieșirea din centrul de vaccinare îl aștepta, sfioasă, mama cadrului medical. Aflase de la o rudă că vine în oraș și că ar putea să îl vadă. Avea în mînă un mic aranjament floral și o cutiuță mică cu bomboane de ciocolată pe care le-a adus pentru soția prietenului meu. M-a mirat, pe mine de data aceasta, că brandul de ciocolată era chiar unul clujean. Nu am să-l menționez aici, deși preotul-antreprenor care îl produce îmi este cunoscut de mulți ani. 

Tînărul profesor de științe a fost atît de emoționat de acest gest încît a avut o reacție cu totul neobișnuită pentru această perioadă. Nu s-a putut abține și a îmbrățișat-o, deși nu mai făcuse asta cu nici o persoană dinafara familiei sale de aproape un an. Umanitatea sa răbufnise în sine atît de firesc încît a făcut abstracție de cît de important este a ne distanța. A fost unul dintre puținele momente în care, în ultimul an, s-a simțit în deplinătatea ființei sale.

Ascultînd povestea prietenului meu, mi-am amintit că una dintre convingerile larg răspîndite printre români este aceea că Binele făcut celui care are nevoie de el îți va fi răsplătit înzecit de către Dumnezeu, atunci cînd nici nu te aștepți.

În timp ce îmi povestea toate acestea într-o întîlnire online, bucuria iradia de pe chipul tînărului prieten și parcă străpungea ecranul laptopului meu spre a ajunge la mine și a mă cuprinde în pacea sa interioară. Mi-au răsărit în minte cuvintele poetului divin care ne îndemna: „Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea” (Psalmi 33:13).


[1] Putem să îi amintim și pe profesorii care încă nu au luat decizia de a se vaccina. Însă, cred că este onest să avem această discuție abia atunci cînd guvernanții vor avea efectiv capacitatea de a epuiza numărul mare al doritorilor care așteaptă să fie vaccinați.

Sandu Frunză despre vaccin și neîndurătoarea platformă

Standard

Într-o critică nedreaptă la adresa profesorilor din preuniversitar și a profesorilor universitari, un lider al PNL ne spune: „Speranța mea este ca dascălii și profesorii să se programeze pentru vaccinare și să fie creativi în gestionarea acestui moment. Spiritul didactic este în esență și un exemplu de civism, de educare publică”.

Îl respect mult pe distinsul profesor ieșean, cu care am foarte multe preocupări academice comune și pe care îl urmăresc cu plăcere pe linia activității sale universitare. Dar aș fi preferat ca această critică să fie însoțită de o critică la adresa incapacității guvernului de a asigura accesul profesorilor la o listă pe care să ne putem înscrie pentru vaccinare. Ca să își ascundă propriile neputințe, guvernanții își pot permite să ne învinovățească pe profesori, ca o categorie profesională generală, dar nu-și pun problema că cei care își doresc să se vaccineze ar trebui să aibă posibilitatea să o facă. 

Știu multe persoane care așteaptă să obțină un loc pentru vaccinare la Cluj-Napoca. Sînt destul de optimist să sper că și ei și eu îl vom obține cîndva. Dar nu pot să nu sesizez că în loc să fie concentrată atenția pe cei care doresc să se vaccineze sînt împroșcați cu noroi cei care nu doresc să o facă.

Pînă vom avea acces la o programare stăm cu umilință în fața platformei care atunci cînd sînt locuri nu funcționează, iar atunci cînd este accesibilă nu sînt locuri.

După experiența cu această platformă cred că gradul de neîncredere al populației în capacitatea guvernanților de a-i proteja și de a le asigura accesul la servicii de sănătate va scădea foarte mult.

Cred că după materialele video înduioșătoare din seria „Și eu mă vaccinez” (care trezesc în noi imaginarul și nostalgia din genericele de tipul serialului ”Tînăr și neliniștit”) lumea, în general, s-a convins că e bine să te vaccinezi. Însă, presiunea pe care o pune peste noi manipularea platformei de acces la vaccin cred că este menită să scadă entuziasmul nostru și încrederea noastră. 

Dacă aș interpreta presiunea psihologică și starea de anxietate produsă de relația cu această platformă din perspectiva teoriilor lui Foucault, cred că aș ajunge la concluzia că guvernanții noștri, în mod intenționat, ne țin în captivitatea neputinței în fața atotputerniciei platformei sanitare prin care guvernanții își manifestă puterea în chip discreționar. Nu am să fac o asemenea interpretare deoarece nu vreau să sune a teorie consipraționistă. Dar aș vrea mai multă onestitate intelectuală și mai multă eficiență din partea celor cărora le-am dat puterea de a decide ce se întîmplă cu viața noastră.

Sandu Frunză despre încredere și imunizare

Standard

Am un mare grad de încredere în știință. Este motivul pentru care mi-am manifestat deschis  încrederea mea în aspectele benefice pe care Noul Vaccin le poate aduce în viața noastră. Cu anumite nuanțe, pot accepta că din perspectiva eticii cercetării unele etape au fost derulate într-un mod mult mai rapid decît se obișnuiește în practicile bioetice. Dar dinamica vieții noastre este mult mai mare, în general în epoca digitalizării, a comunicării și colaborării științifice globale. Așadar, sînt gata să acord tot creditul unui produs farmaceutic cu ajutorul căruia viața noastră pandemică ar putea să fie îmbunățățită și readusă la parametri calitativi asemănători celor din viața noastră pe care o asociem cu ideea de normalitate. Vreau să fiu parte a procesului de imunizare și să particip la ea prin vaccinare – cu încrederea că aceasta este o asumare care îmi aduce un bine pe plan personal și contribuie la binele comunității din care fac parte. 

Această asumare a responsabilității am sesizat-o la foarte mulți dintre prietenii, colaboratorii și semenii mei, chiar dacă, în modul cel mai firesc cu putință, am întîlnit chiar în cercul meu restrîns atitudini de ambiguitate ori de nesiguranță în formularea unei decizii cu privire la imunizare sau am fost întîmpinat chiar și cu respingeri (în diverse forme) ale oricăror aspecte pozitive ale procesului de vaccinare.

Rapiditatea cu care guvernul României a pus în mișcare mecanismele viitorului proces de vaccinare a fost dătătoare de optimism. Asta pînă în momentul în care fiecare dintre noi a trebuit, în etapa a doua a campaniei de vaccinare, să ne confruntăm cu dificultatea guvernului de a comunica eficient și de a asigura accesul efectiv la vaccin. 

Astfel, am constat că într-o Românie care are idealul digitalizării extinse, noi avem o capacitate limitată de a pune la dispoziție o platformă funcțională care să dea posibilitatea persoanelor (din categoriile vizate într-o anumită etapă) să se înscrie pe listele de vaccinare și să se planifice, indiferent cînd ar fi momentul la care sistemul poate să satisfacă dorința de a se vaccina, cu respectarea criteriilor legate de etapele prevăzute în strategia de vaccinare. 

Pe de o parte, asistăm la o campanie susținută (chiar dacă neconvingătoare) de promovare a vaccinării și de persuadare a populației cu mesaje care să ducă la creșterea deciziei de vaccinare în rîndul populației, iar pe de altă parte ne lovim de puterea scăzută a guvernanților în asigurarea accesului la înscrierea numelor într-un tabel, la încadrarea persoanelor într-o planificare, iar apoi la dozele de vaccin ce urmează, treptat, să ajungă în sistemul nostru medical. 

Mi se pare discutabilă strategia, organizarea tehnică, capacitatea de planificare și implementare a programului de vaccinare. La aceasta se adaugă faptul că acțiunea guvernamentală lasă loc mesajelor și atitudinilor care fac să existe o doză mare de manipulare, cel puțin pe rețelele sociale, care au o pondere tot mai mare în ceea ce privește factorii de influențare a deciziilor populației.

Constatăm că rețelele sociale ne pun în fața unui război al românilor contra românilor. Pe de-o parte, un război între adepții vaccinării și antivacciniști. Un alt război între diferitele categorii sociale care suferă consecințele pandemiei, dar și un război de uzură al părinților împotriva profesorilor pe mai multe teme, inclusiv pe tema noastră de discuție. Astfel,  constatăm că pe rețelele sociale se pune problema ca părinții să aibă acces la datele medicale ale profesorilor, pentru a ști dacă aceștia s-au vaccinat sau nu. O altă modalitate a acestui război nevăzut capătă forma comunicării de propagandă în care ni se spune, de exemplu, că 50% dintre profesorii din învățămîntul preuniversitar refuză vaccinarea, ceea ce duce la o scădere a încrederii în profesori și în sistemul de educație. Se pare că îngrijorarea este destul de mare în legătură cu această categorie, dar nimeni nu pare să sesizeze partea pozitivă a unei asemenea statistici, cea care relevă că un procentaj de 50% dintre profesori sînt dornici să se vaccineze. Indiferent care ar fi procentajul doritorilor de a se vaccina din această categorie profesională, ar trebui să sesizăm că în această comunicare pe rețelele sociale se utilizează o metodă de manipulare care eludează capacitatea redusă a guvernului de a trasa o strategie coerentă și realistă și de a comunica politicile de sănătate pe care le propune. Poate ar trebui să fim în mai mare măsură concentrați pe capacitatea de a  asigura acestor profesori accesul, în condiții optime, la doza de vaccin pe care o merită din plin. După modul în care a început cea de a doua etapă a programului de vaccinare cu greu va mai fi recîștigată încrederea în acțiunea etică și eficientă a celor implicați în gestionarea ei.

Situația delicată în care ne aflăm se poate vedea și în incapacitatea de a asigura accesul la vaccinare a profesorilor din învățămîntul universitar, în orașul universitar din care ei fac parte.

Starea de criză în rezolvarea acestei probleme este vizibilă și prin în faptul că a dus la critici din partea unor voci cu respectabilitate și încredere maximă din mediul universitar.

De exemplu, presa ne relatează că Rectorul Daniel David, una dintre cele mai autentice și credibile voci în mediile științifice și didactice naționale și internaționale, a afirmat, printre altele, că platforma de programări și metoda folosită pentru cea de a doua etapă a campaniei de vaccinare reprezintă o catastrofă.[1] Dacă nici vocea profesorului Daniel David, Rectorul celei mai prestigioase Universități din România, nu îi sensibilizează pe guvernanți, putem avea motive să fim rezervați, nu numai față de mecanismele privind programarea pentru vaccinare, ci și în ceea ce privește încrederea în eficiența acțiunii guvernamentale în gestionarea pandemiei și a vieții publice.

Desigur, o parte din dificultățile pe care le au românii le regăsim și în alte țări europene,  în special datorită numărului limitat de doze de vaccin care sînt disponibile în acest moment. Însă, din dezorganizarea pusă în lumină de începutul celei de a doua etape a campaniei de vaccinare este evident că o mare parte a disfuncționalităților derivă din abilitatea scăzută a guvernanților noștri de a pune în valoare beneficiile pe care le avem în calitate de cetățeni europeni aflați într-o perioadă de criză majoră. În situația dată, greu de schimbat, cred că e bine să fim optimiști și să facem cît mai multe exerciții pentru a ne spori încrederea în elitele guvernamentale. Optimismul face casă bună cu creșterea imunității.


[1] I. H., Vaccinarea în universități. Rectorul UBB: Platforma de programări este făcută fără cap, o catastrofă. Ne transformă în call center / Rectorul Universității București: Există și o mare inechitate, HotNews.ro, Luni, 18 ianuarie 2021, https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-24547649-vaccinarea-universitati-rectorul-ubb-platforma-programari-este-facuta-fara-cap-catastrofa-transforma-call-center-rectorul-universitatii-bucuresti-exista-mare-inechitate.htm

Sandu Frunză despre comunicarea și practicarea consilierii filosofice și a practicilor filosofice

Standard

sandu frunză

antonio consiliereConsilierea filosofică devine în tot mai mare măsură o soluție la care se poate apela și în spațiul nostru cultural. Diversele tipuri de consiliere lasă un loc, chiar dacă încă modest, și pentru această practică a dialogului și înțelepciunii pe care o regăsim sub forma consultanței etice și deontologice, a consilierii interpersonale, a consilierii de grup, a consilierii de dezvoltare personală realizată pe principii filosofice, a cafenelelor filosofice, a dezbaterilor filosofice, sub forma intervențiilor filosofice ale gîndirii critice etc.

Chiar dacă pare să rămînă o preocupare marginală pentru filosofii români ai zilelor noastre, în ultimii ani există o evidentă preocupare pentru filosofia aplicată și pentru dezvoltarea practicilor filosofice în spațiul reflecției filosofice de la noi. În majoritatea centrelor universitare avem astfel de preocupări, unele dintre acestea dezvoltîndu-se în adevărate puncte de creativitate în orizontul practicilor filosofice și al consilierii. Trendul este unul pozitiv și cred că se manifestă, pe de…

Vezi articolul original 1.267 de cuvinte mai mult

Sandu Frunză despre o carte pe care ați putea să o primiți ca dar

Standard

cristea

Dacă vă întreabă prietenii, rudele, colaboratorii apropiați, ce cadou de sărbători ați dori să primiți, cred că ar fi foarte inspirat să le cereți o carte. Am căutat o carte cu care am putea, cît mai mulți dintre noi, să ne hrănim, bucurăm și împrospătăm pe lunga durată a sărbătorilor de iarnă. Nu mi-a fost greu să găsesc una potrivită, chiar dacă oferta editorială din România este suficient de mare încît să te pună în încurcătură atunci cînd vrei să îți limitezi alegerea la o singură carte. Oricum, ca decizia să-mi fie mai simplă, mi-am zis că nu e nici o problemă dacă în această perioadă o să mai optez și pentru alte cărți.

M-am gîndică că un cadou frumos ar fi o carte care să fie impunătoare și în calitatea sa de obiect, să poată fi împachetată frumos sau să arate bine în raftul din bibliotecă. Cartea Tratat de psihologie socială de Dumitru Cristea poate fi un cadou potrivit pentru întreaga durată de desfășurare a sărbătorilor deoarece cele 1027 pagini pot să fie răsfoite în lungile seri odihnitoare ale acestei perioade. O bună grilă de lectură a cărții este dată de autor: „Psihologia socială este mai mult decât o știință: este arta prin care oamenii pot ajunge la armonie în plan social și la împlinirea de sine – în plan individual”.[1] Cartea îmbină elemente teoretice și aplicații, date științifice și elemente de mentalități comune în abordarea socială, chiar unele stereotipuri de interpretare, aspecte culturale filtrate prin conștiința și cultura personală a autorului. Informația este grupată pe capitole ce pot fi citite independent sau împreună, în ordinea dispunerii în volum sau în funcție de părțile de care cititorul este interesat. Cititorul poate să urmărească, cu mult folos, teme relevate de titluri de capitole precum: Psihologia socială și societatea, Realitatea socială, Persoana, Relațiile interpersonale, Relațiile de comunicare și influență, Influența socială, Relațiile funcționale, Microgrupurile sociale, Organizațiile, Mulțimile și fenomenele de mulțime, Socialitate și conduite sociale, Relația dintre mediul natural și cel psihosocial.

E adevărat că volumul reprezintă un tratat de psihologie socială. Uneori tratatele ne sperie prin chiar ideea de tratat. Cartea Tratat de psihologie socială (apărută în colecția coordonată de Simona Reghintovschi și avîndu-l ca redactor pe Victor Popescu) are avantajul că este un tratat care propune perspectiva specialistului, dar în același timp îl ajută și pe cititorul care dorește să pătrundă dinspre propriile sale preocupări în lumea reflecțiilor și practicilor legate de psihologia socială. Accesibilitatea nivelului de expunere a informațiilor este o caracteristică importantă a acestei cărți. Ea poate fi parcursă cu lejeritate și cu foarte mult folos de către tineri în formare în domeniul psihologiei, al științelor sociale, al științelor umaniste, dar și de către persoane care au un nivel universitar de pregătire de specialitate în diferite ramuri ale științei și au interes pentru explorarea și aprofundarea diferitor aspecte ale condiției umane și ale existenței sociale a omului. Este vorba despre o carte utilă în procesul de învățare, deoarece explicațiile textuale sînt însoțite de un număr foarte mare de scheme ce ilustrează conținuturile principale problematizate.

E cunoscut faptul că Editura Trei ne-a obișnuit cu publicații adresate unui cititor de carte cu un profil rafinat, pretențios în ceea ce privește consistența discursului și doritor de a parcurge cercetări și interpretări cu nivel ridicat de elaborare. Ea este astăzi una dintre cele mai importante voci în literatura științifică și de popularizare a științei prin cărțile cu abordări interdisciplinare pe teme de psihologie, terapie, consiliere, acțiune de sprijin etc. Colecțiile Editurii Trei au o personalitate proprie datorită reprezentativității autorilor pentru cîmpul de cercetare abordat și prin modul în care au reușit să își formeze un public țină pe care l-au fidelizat prin standardele intelectuale pe care le cultivă. Dacă nu ați ales deja o altă carte din oferta foarte largă a acestor colecții, cred că ar fi potrivit – de această dată –  să vă opriți cu opțiunea asupra cărții Tratat de psihologie socială.

 

[1] Dumitru Cristea, Tratat de psihologie socială, Redactor Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2015), 15.

Sandu Frunză despre bucuriile ”Sinteza”

Standard

sinteza imagSinteza. Revistă de gândire și cultură strategică ne-a adus, din nou, împreună. M-am întrebat cîndva: oare ce anume mă face să simt o stare de confort atunci cînd citesc revista Sinteza? Și nu m-am putut opri fără să îmi dau mai multe răspunsuri.

Unul dintre ele este legat de faptul că eleganța pastelată și cuceritoare îți creează un sentiment irezistibil că nu poți să îți refuzi bucuria de a răsfoi o revistă tipărită în condiții grafice atît de îmbietoare.

Dincolo de sensibilitatea estetică cultivată de redacția revistei, un alt motiv este legat de faptul că echipa editorială Sinteza a reușit să creeze un produs cultural care să inspire încredere și să îți dea siguranța că te poți lăsa dus de valul lecturii fără să te trezești că ai ajuns în zone în care nu ți-ai dori să îți pierzi timpul. Acest sentiment creat de politicile editoriale de la Sinteza cred că e un lucru benefic din punct de vedere al culturii noastre media.

Un alt motiv important este legat de faptul că standardul de calitate al materialelor publicate este unul care reușește să îmbine dimensiunea cunoașterii cu cea a eleganței și accesibilității expunerii și dezbaterii argumentelor desfășurate pe parcursul textelor publicate.

Mai am și alte motive, dar le voi expune, probail, cu altă ocazie. Vreau acum doar să îmi exprim bucuria că am putut participa la lansarea revistei Sinteza. Revistă de gândire și cultură strategică[1], organizată de Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate din cadrul FSPAC, UBB. A fost vorba despre o lansare-dezbatere pe marginea noului număr, cu tema „Publicitatea – Fabrica de dorințe”. Au participat, cu entuziasmul lor și cu vorbe pline de sens, colegii mei prof. univ. dr. Delia Balaban, prof. univ. dr. Ioan Hosu și asist. dr. Mihnea S. Stoica. O invitată cu totul specială (inspirată, sistematică și cu o foarte bună intuiție a transformărilor ce vor avea loc în comunicare și publicitate) a fost Larisa Ghitulescu, consultant în domeniul comunicării și analist de media. Nu au lipsit nici redactorii inimoși ai revistei Sinteza. Publicul a fost peste așteptări și ca număr și ca participare la solemnitatea și bucuria momentului.

Am avut senzația că sînt parte a unui act de cultură autentică. Noi cei din universități, obsedați de ideea internaționalizării și a vizibilității internaționale, uităm adesea că pentru a fi occidental, european și internațional trebuie să fii în primul rînd important și recunoscut în propria ta cultură. Nu neglijez faptul că există tineri care se afirmă în occident și apoi sînt recunoscuți și în cultura lor proprie. Dar aceasta reprezintă mai degrabă o stare de excepție. Cei mai mulți dintre noi am putea dobîndi o reunoaștere mai largă abia după ce în cercul nostru cultural am reuși să punem în mișcare o forță creativă care să ne conecteze la rețelele globale. Revista Sinteza cred că este un asemenea pol al creativității în cultura românească. Nu găsesc ceva mai semnificativ, din punct de vedere al internaționalizării și al participării la structurile globale, decît acest tip de creație culturală și gîndire strategică.

 

[1] Sinteza. Revistă de gândire și cultură strategică, Nr. 56, septembrie-octombrie, 2018.

Sandu Frunză despre invitația la o întîlnire cu moartea lui Dumnezeu ca fenomen cultural

Standard

coperta carte Eikon 2017

Dacă sînteți la Sibiu în data de 3 noiembrie sau la Cluj în data de 6 noiembrie 2017, vă aștept la discuții pe marginea cărții mele „Între moartea politicii și moartea lui Dumnezeu. Eseuri despre literatură, religie și politică”, Ediția a II-a, revăzută, publicată de Vali Ajder la Editura Eikon, București, 2017. Propun ca punct de plecare al dialogului afirmația mea: „Laicitatea este un dar miraculos pe care Creștinismul l-a făcut lumii occidentale. Trebuie să ieșim din tendința de a asocia secularizarea cu ateismul, în spațiul privat și în cel public. Este imperativ să învățăm să reconstruim lumea noastră pornind de la intimitatea dintre laicitate și religie”.

Întîlnirea de la Sibiu are loc în data de 3 noiembrie ora 15 la Biblioteca ASTRA, în cadrul Tîrgului de carte.

Întîlnirea de la Cluj are loc în data de 6 noiembrie ora 10 în sala 101, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, str. Traian Mosoiu Nr. 71.

 

Sandu Frunză despre oamenii unei singure cărți

Standard

biblioteca 2Credeam că, după mai bine de un sfert de veac, gîndirea liberă și pluralistă este un bun cîștigat și nu mai este posibil să pornim pe drumul  uniformizării gîndirii și surselor de cunoaștere. Politicile educaționale legate de criza manualelor alternative și a auxiliarelor didactice stîrnesc îngrijorarea că deja li se pregătește copiilor noștri reîntoarcerea la manualul unic, la sursele de informare orientate dogmatic și la limitările creativității în actul de învățare pe care le aveam în România în perioada de dinaintea revoluției din decembrie 1989.

Oamenii partidului unic ne doreau atunci formați în spiritul unei gîndiri unice. Cred că azi motivațiile sînt diferite. Ele privesc mai degrabă impunerea unor instrumente de învățare legate de anumite grupuri de interese și de influența economică și politică pe care acestea o pot avea prin controlul conținuturilor educaționale. Dacă efectele unor asemenea politici educaționale ar fi  doar orientarea resurselor și sporirea puterii politice am putea să nu fim extrem de îngrijorați avînd în vedere că sistemele politice democratice oferă posibilitatea alternanței la putere a diferitelor grupuri de interese.  Ceea ce este însă cu adevărat îngrijorător este efectul distructiv pe care îl poate avea un asemenea demers asupra formării copiilor noștri.

Formarea unilaterală, fără nuanțe și fără aportul creativității duce la formarea omului unidimensional, captiv propriei sale înstrăinări și aflat sub presiunea inautenticității. Am putut vedea, în contextul violențelor manifestate recent în lumea occidentală, nivelul ridicat de intoleranță, de radicalism și de actiune irațională la persoane ce au aderat la ideologii care consideră că „lumea începe și se sfîrșește cu o carte”[1]. Ar trebui să fim îngrijorați de faptul că ar fi posibil ca tinerii noștri să fie ceea ce în mod generic am putea numi „Oamenii unei singure cărți[2].

[1] Nic Sârbu citat într-un comentariu din Sandu Frunză, Între moartea politicii și moartea lui Dumnezeu. Eseuri despre literatură, religie și politică, Ediția a II-a, revăzută, București: Editura Eikon, 2017), p. 91.

[2] Nic Sârbu, „Oamenii unei singure cărți”, Cațavencii, (19 ianuarie 2015).

RIP Leonard Cohen!

Standard

@ntonesei's blog

leonard-cohen

Știrea asta pe care mi-au trimis-o mai mulți prieteni peste noapte, m-a lăsat fără glas. În fapt, îl ascult pe Leonard de aproape 50 de ani, din adolescență. Cred că e singurul muzician din noua muzică ascultat de toate generațiile care s-au succedat de la începuturile cîntecului său încoace… Mi-au plăcut extraordinar de mult romanele sale și poeziile. O să pun o poză și niște linkuri. Ce-ar mai fi de spun? RIP Leonard!

http://www.brainyquote.com/quotes/authors/l/leonard_cohen.html

http://wnyt.com/entertainment/singer-songwriter-and-poet-leonard-cohen-dead-at-age-82/4315240/

Vezi articolul original