Sandu Frunză despre invitația la o întîlnire cu moartea lui Dumnezeu ca fenomen cultural

Standard

coperta carte Eikon 2017

Dacă sînteți la Sibiu în data de 3 noiembrie sau la Cluj în data de 6 noiembrie 2017, vă aștept la discuții pe marginea cărții mele „Între moartea politicii și moartea lui Dumnezeu. Eseuri despre literatură, religie și politică”, Ediția a II-a, revăzută, publicată de Vali Ajder la Editura Eikon, București, 2017. Propun ca punct de plecare al dialogului afirmația mea: „Laicitatea este un dar miraculos pe care Creștinismul l-a făcut lumii occidentale. Trebuie să ieșim din tendința de a asocia secularizarea cu ateismul, în spațiul privat și în cel public. Este imperativ să învățăm să reconstruim lumea noastră pornind de la intimitatea dintre laicitate și religie”.

Întîlnirea de la Sibiu are loc în data de 3 noiembrie ora 15 la Biblioteca ASTRA, în cadrul Tîrgului de carte.

Întîlnirea de la Cluj are loc în data de 6 noiembrie ora 10 în sala 101, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, str. Traian Mosoiu Nr. 71.

 

Anunțuri

Sandu Frunză despre oamenii unei singure cărți

Standard

biblioteca 2Credeam că, după mai bine de un sfert de veac, gîndirea liberă și pluralistă este un bun cîștigat și nu mai este posibil să pornim pe drumul  uniformizării gîndirii și surselor de cunoaștere. Politicile educaționale legate de criza manualelor alternative și a auxiliarelor didactice stîrnesc îngrijorarea că deja li se pregătește copiilor noștri reîntoarcerea la manualul unic, la sursele de informare orientate dogmatic și la limitările creativității în actul de învățare pe care le aveam în România în perioada de dinaintea revoluției din decembrie 1989.

Oamenii partidului unic ne doreau atunci formați în spiritul unei gîndiri unice. Cred că azi motivațiile sînt diferite. Ele privesc mai degrabă impunerea unor instrumente de învățare legate de anumite grupuri de interese și de influența economică și politică pe care acestea o pot avea prin controlul conținuturilor educaționale. Dacă efectele unor asemenea politici educaționale ar fi  doar orientarea resurselor și sporirea puterii politice am putea să nu fim extrem de îngrijorați avînd în vedere că sistemele politice democratice oferă posibilitatea alternanței la putere a diferitelor grupuri de interese.  Ceea ce este însă cu adevărat îngrijorător este efectul distructiv pe care îl poate avea un asemenea demers asupra formării copiilor noștri.

Formarea unilaterală, fără nuanțe și fără aportul creativității duce la formarea omului unidimensional, captiv propriei sale înstrăinări și aflat sub presiunea inautenticității. Am putut vedea, în contextul violențelor manifestate recent în lumea occidentală, nivelul ridicat de intoleranță, de radicalism și de actiune irațională la persoane ce au aderat la ideologii care consideră că „lumea începe și se sfîrșește cu o carte”[1]. Ar trebui să fim îngrijorați de faptul că ar fi posibil ca tinerii noștri să fie ceea ce în mod generic am putea numi „Oamenii unei singure cărți[2].

[1] Nic Sârbu citat într-un comentariu din Sandu Frunză, Între moartea politicii și moartea lui Dumnezeu. Eseuri despre literatură, religie și politică, Ediția a II-a, revăzută, București: Editura Eikon, 2017), p. 91.

[2] Nic Sârbu, „Oamenii unei singure cărți”, Cațavencii, (19 ianuarie 2015).

RIP Leonard Cohen!

Standard

@ntonesei's blog

leonard-cohen

Știrea asta pe care mi-au trimis-o mai mulți prieteni peste noapte, m-a lăsat fără glas. În fapt, îl ascult pe Leonard de aproape 50 de ani, din adolescență. Cred că e singurul muzician din noua muzică ascultat de toate generațiile care s-au succedat de la începuturile cîntecului său încoace… Mi-au plăcut extraordinar de mult romanele sale și poeziile. O să pun o poză și niște linkuri. Ce-ar mai fi de spun? RIP Leonard!

http://www.brainyquote.com/quotes/authors/l/leonard_cohen.html

http://wnyt.com/entertainment/singer-songwriter-and-poet-leonard-cohen-dead-at-age-82/4315240/

Vezi articol original

Sandu Frunză despre secularizare și fundamentalism religios

Standard

coperta I fundamentalismMediatizarea excesivă a manifestărilor fanatismului religios ne face să credem că lumea actuală este dominată de o revenire în forță, generalizată, a manifestărilor violente ale religiei în plan global. Este o modalitate de privire a fenomenului religios, comodă și în același timp incitantă, pe care o adoptă atît difuzorii de conținuturi media cît și cei ce le receptează și le fac parte a viziunii lor despre lumea actuală. Intervine aici o un fel de comoditate a gîndirii. Ea ne împiedică să facem un pas mai departe și să izolăm fenomenul violenței practicat de grupuri fundamentaliste din diverse religii – cu teologia politică particulară și cu diverse forme și grade ale violenței pe care le practică –  de viața spirituală și de  cultura și civilizația construită pe viziunile religioase de la care acestea se revendică. Pentru a începe să înțelegem ce se întîmplă cu religiile astăzi, ar trebui să facem un efort de a nu identifica idealul teocratic, politicile antioccidentale  și de expansiune teritorială ale Daesch cu întregul Islam, idealul etnic, biblic și politic  al Gush Emunim cu Iudaismul sau idealurile biopolitice ale Army of God cu Creștinismul american. Iar exemplele de acest gen pot fi reperate și izolate în cadrul tuturor religiilor. Astfel de clarificări sînt cerute de nevoia de conviețuire și de dezvoltare a dialogului interconfesional și interreligios. Ele devin posibile doar din perspectiva unei culturi a dialogului, a toleranței și pluralismului pe care o face posibilă laicitatea occidentală.

După ce am dat like unor afirmații cu privire la secularizare, făcute de Horia-Roman Patapievici, un amic (cititor constant al textelor mele) m-a sunat să îmi spună că e o nebunie ceea ce afirmă Patapievici. Avea în vedere faptul că filosoful stabilește o conexiune strînsă între Creștinism și tiparele societății moderne seculare. I-am amintit amicului meu că și eu susțin în ultimii ani o perspectivă asemănătoare, că există un trend semnificativ printre cercetătorii fenomenului religios care consideră cel puțin rezonabilă și întemeiată o astfel de interpretare. Amicul meu a vrut să fie curtenitor și să mă scutească pe mine de orice asociere cu evaluarea sa negativă și mi-a răspuns că în timp ce eu propun interpretări echilibrate, Patapievici  are în mod obișnuit o argumentație exagerată.

Nu scriu aceste rînduri pentru a lua apărarea lui Horia-Roman Patapievici, ci mai degrabă pentru a-i da dreptate în problema adusă în discuție. Așa cum afirmă în materialul publicat, relația strînsă dintre Creștinism, secularizare și modernitate  „este un fapt care specialiștilor le este cunoscut, în grade diferite, dar în orice caz, în opinia publică, ceea ce s-a impus este viziunea celor care în secolul 18 își spuneau „Les Philosophes”, „Filosofii”, Voltaire, Diderot, pentru care modernitatea este în divorț față de creștinism”.[1] Putem înțelege de aici că există cel puțin două modalități de a privi secularizarea: una care o situează în proximitatea religiei și o alta care o pune în strînsă legătură cu opțiunile ateiste. H.-R. Patapievici are meritul de a sublinia faptul că în dezbaterea actuală asupra temei secularizării prevalează explicațiile unilaterale ce conduc secularizarea pe terenul respingerii religiei. Spre deosebire de această interpretare avem la îndemînă și posibilitatea de a situa secularizarea în vecinătatea religiei sau chiar în interiorul Creștinismului.

Am spus și altă dată că, din punctul meu de vedere, laicitatea este cel mai frumos dar pe care Creștinismul l-a făcut Europei și lumii occidentale în general. Așadar, am toate premisele unei bune aprecieri a afirmațiilor lui Horia-Roman Patapievici potrivit cărora Creștinismul este cel ce face posibilă laicitatea occidentală. Așa cum știm, lumea occidentală a fost clădită pe valorile iudaice și cele creștine aflate într-o permanentă interferență cu culturile antichității clasice, îndeosebi cea greacă și cea romană, dar nu numai. De-a lungul istoriei, Creștinismul a conviețuit și a interferat, în variate moduri, cu diverse culturi. Întotdeauna cultura și civilizația occidentală au ieșit îmbogățite din aceste contacte, confruntări și întîlniri. Din toate crizele pe care le-a trăit, Creștinismul a ieșit întărit. O dată cu modernitatea sesizăm apariția unui fenomen în aparență nou, dar care este un fenomen în logica internă a dezvoltării Creștinismului: apariția unui sistem cultural în care valorile creștine sînt golite de conținutul lor teologic și puse la lucru prin conținuturile lor culturale. Este vorba de modernitatea occidentală, care s-a dezvoltat pînă la formele pe care le cunoaștem astăzi. Aceasta nu coincide cu o alungare a religiei creștine sau cu o erodare sau dispariție a ei, ci cu crearea unui nou cadru de manifestare într-un cîmp simbolic al pluralismului religios. Unul dintre aspectele definitorii ale acestei noi dezvoltări culturale are în vedere secularizarea guvernării.

Această contribuție a Creștinismului la dezvoltarea occidentului, foarte bine sintetizată de H.-R. Patapievici, trebuie pusă în valoare cu un efort sporit în condițiile intensificării fanatismului religios și a multiplicării mișcărilor fundamentaliste. Acest sistem al guvernării are în vedere faptul că ea nu se mai întemeiază nici pe un corpus de texte revelate, nici pe principiile puse la dispoziție de diferite teologii, ci pe tradiția culturii laice occidentale. În acest fel sesizăm că au prioritate principii cum ar fi cele legate: de despărțirea statului de biserică și a puterii religioase de puterea politică; de faptul că legislația, sistemul juridic, nu se mai întemeiază pe principii religioase sau pe cele ale unei teologii morale; de faptul că religia, formulările din morala teologică, nu mai constituie o sursă ce alimentează formulările consituționale; de faptul că valorile religioase sînt resemnificate din perspectiva culturii laice atunci cînd ele servesc la construcția instituțională ori atunci cînd sînt așezate la baza formulării de politici publice; și alte cîteva lucruri din aceeași familie de prevederi. Statul de drept se fundamentează pe o etică laică, singura bază reală pentru asigurarea pluralismului religios, a libertății religioase și a valorizării religiei ca un izvor al vieții bune și al spiritualității autentice.

Valoarea laicității occidentale este bine surprinsă în afirmația lui H.-R. Patapievici: „Modernitatea este produsul creștinismului și dovada evidentă este că modernitatea nu a apărut decât în solul creștinismului”.[2] Pornind de aici ar trebui să afirmăm și rolul important pe care Creștinismul trebuie să îl aibă în protejarea și afirmarea valorilor laicității occidentale.

Avînd în vedere că grupurile și mișcările religioase realizează, adesea, un asalt asupra modernității laice occidentale, Creștinismul trebuie să fie cea mai convingătoare voce împotriva fundamentalismului creștin. Totodată, Islamul ar trebui să fie o voce ce se diferențiază în raport cu cea a grupurilor și mișcărilor islamiste, așa cum toate celelalte religii ar trebui să fie primele ce se distanțează în raport cu mișcările și acțiunile fundamentalismului religios, în manifestările sale particulare.

 

 

[1] H.R. Patapievici, Creștinismul e la originea separării puterilor în stat și a modernității, http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/h-r-patapievici-crestinismul-e-la-orginea-separarii-puterilor-in-stat-si-a-modernitatii/, preluat după DIGI24 http://www.digi24.ro/emisiuni/impartial/impartial-28-iunie-2015-409501

[2] H.R. Patapievici, Creștinismul e la originea separării puterilor în stat și a modernității, http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/h-r-patapievici-crestinismul-e-la-orginea-separarii-puterilor-in-stat-si-a-modernitatii/, preluat după DIGI24 http://www.digi24.ro/emisiuni/impartial/impartial-28-iunie-2015-409501