Sandu Frunză despre Laszlo Alexandru în apărarea lui Mihail Sebastian

Standard

laszlo - sebastian

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării este cunoscută ca fiind una dintre cele mai dinamice și deschise dintre facultățile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Ea este, în același timp, un loc al dezbaterilor aprinse și creative. În această săptămînă a avut loc un eveniment de marcă, în organizarea Institutului pentru Studii de Holocaust și Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studiul Democrației, două dintre cele mai importante structuri științifice și de documentare ale Universității noastre.

Dezbaterea în jurul cărții „Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul”[1] semnată de gînditorul clujean Laszlo Alexandru a adus la aceeași masă pe autorul cărții, pe profesorul emerit Michael Shafir și pe profesorul Alexandru Florian, sub coordonarea conferențiarului Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului pentru Studii de Holocaust și Genocid. Participanții s-au dovedit niște polemiști foarte nuanțați, aducînd în prim plan nu numai personalitatea lui Mihail Sebastian, ci și contextul ideilor din epocă, aspecte ale culturii politice europene, atmosfera ideologică interbelică și situația creată de creșterea în intensitate a prezenței ideilor extremiste în perioada interbelică.

Cartea lui Laszlo Alexandru se dorește nu atît o polemică furtunoasă cu interpretările denigratoare la adresa scrierilor jurnaliste ale lui Sebastian, ci un gest de reparație, de readucere la locul cuvenit, de îndreptare a unei perspective strîmbe din care Mihail Sebastian ar putea fi receptat. Pentru un cititor obișnuit, caracterul polemic pare mai degrabă unul secundar, deși cartea se construiește în jurul unei controverse, deoarece izvorăște dintr-o atitudine polemică. Importantă mi se pare mai degrabă dorința autorului cărții de repunere a jurnalistului pe locul ce i se cuvine în cultura românească, cu toate aspectele controversate legate de generația interbelică din care făcea parte. Recurgînd la o bibliografie extinsă și la textele efective ale autorului, Laszlo Alexandru intră cu multă empatie, dar și cu obiectivitatea specifică unui cercetător experimentat, pe terenul publicisticii lui Sebastian. Ne sînt oferite citate foarte lungi care să evite posibilitatea unei interpretări desprinse de operă, de contextul articolului și al publicației în care autorul le scrie. Avem o bună familiarizare cu contextul epocii și cu mișcarea de idei. Totodată sînt identificabile și atitudinile și stările afective pe care articolele lui Sebastian le emană. Autorul cărții ne aduce nu numai articolele lui Sebastian, ci și mărturiile unor contemporani și vocea altor autori care interpretează textele acestuia. Toate acestea pentru a fi cît mai convingător în pledoaria sa pentru un Mihail Sebastian care își păstrează gîndirea lucidă și demnitatea personală în contextul tulburător în care își desfășoară activitatea.

Am asistat la un eveniment cu mulți tineri, elevi și studenți, profesori și cercetători, dar și jurnaliști și fani ai scrierilor lui Mihail Sebastian. Lansarea-dezbatere prilejuită de prezența lui Laszlo Alexandru și a cărții sale Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul a fost, printre altele, și un bun prilej de întîlnire a generațiilor sub semnul gîndirii critice, al criticii ideologiilor, al manifestării responsabilității în raport cu investigarea riguroasă, științifică a temelor abordate. A fost și un gest de recunoaștere a importanței pe care o are Mihail Sebastian în cultura română, din perspectiva unor dezbateri interdisciplinare.

 

[1] Laszlo Alexandru, Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul, (Chișinău: Editura Cartier, 2019).

Sorin Șipoș: „La Universitatea din Padova am găsit numeroși specialiști dornici să colaboreze cu noi”

Standard

sorin

S.F. Sîntem la finalul a două zile de mare intensitate intelectuală în care s-au desfășurat lucrările conferinței internaționale „De la centru la marginile Imperiului. Ideea imperială în spațiul european între istorie și literatură”, organizat de Universitatea din Oradea împreună cu Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din Padova. Găzduită de Universitatea din Padova, conferința pare să fie gîndită într-un context mai larg al unei colaborări ce are deja o tradiție, dar și în perspectiva unui angajament de sprijin în dezvoltarea viitoare a unor programe și proiecte academice comune. Știu că e un efort comun al mai multor persoane (pe care, dacă doriți, puteți să le menționați), dar aș vrea să știu cum a devenit, în percepția noastră, profesorul Sorin Șipoș sufletul unei colaborări de durată și cu rezultate semnificative în planul schimburilor academice, al cercetării și al colaborări strategice între Universitatea din Oradea și Universitatea din Padova?

Sorin Șipoș: În ultimii 10 ani am căutat parteneri de la universități europene pentru a internaționaliza cercetările de istorie de la Universitatea din Oradea. La Universitatea din Padova am găsit numeroși specialiști dornici să colaboreze cu noi, cei de la Universitatea din Oradea. O direcție de cercetare importantă, pe care ne-am asumat-o, este de-a investiga noțiunea de document istoric și relația dintre istorie și filologie. Ideea principală, de la care a pornit această colaborare, a fost aceea de a pune în dialog metode și strategii interpretative care provin din două domenii disciplinare diferite, cel al istoriografiei și cel al filologiei, confruntându-le, în special, pe terenul analizei textuale a documentului istoric, în multiplele sale aspecte şi dimensiuni. Întâlnirea dintre istorie şi filologie o regăsim în istoriografia pozitivistă, cu tot ceea ce noul curent a însemnat, respectiv critica de texte, dezvoltarea ştiin­ţelor auxiliare şi  relaţia dintre filologie şi istorie. Au fost organizate din anul 2009, opt manifestări științifice la care au participat colegi de la Universitatea din Padova, Departamentul de filologie romanică, iar mai apoi s-au asociat și Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea CaʼFoscari din Venezia. Conferințele reprezintă fără nicio o îndoială abordări inedite asupra raporturilor dintre istorie și filologie, a noțiunii de document istoric, dar, în egală măsură, și abordări clasice privind conceptul de document, de națiune, dar și asupra statutului istoriei ca disciplină  și istoriografiei ca produs științific.

Conferințele: Textus testis. Valore documentario e dimensioni letterarie del testo storico, Padova, 17 novembre 2009 (președinții comitetului de organizare: Dan Octavian Cepraga și Sorin Șipoș); Simpozionul internațional Istorie. Literatură. Politică, Oradea, 4-7 noiembrie 2010 (președintele comitetului de organizare: Sorin Șipoș); Nazione, Autodeterminazione e Integrazione nell’Europa Centro-Meridionale, martedì, 12 aprile 2011 Università Ca’ Foscari di Venezia; The Historian’s Workshop: Sources, Methods, Interpretations, the 5th Edition, Oradea-Chişinău, 26-28 May 2011 (președintele comitetului de organizare: Sorin Șipoș); UnʾIdea dʾEuropa. Prospettive storiche e filologiche da est e da Ovest, Padova, 10-11 noiembrie 2011 (președinții comitetului de organizare: Dan Octavian Cepraga și Sorin Șipoș); Simpozionul internațional Națiunea imaginată, Deva, iunie, 2016 (președintele comitetului de organizare: Sorin Șipoș); Simpozionul internațional Hermeneutica documentului medieval, Oradea, 4-7 noiembrie 2015 (președintele comitetului de organizare: Sorin Șipoș); Națiunea imaginată, Deva, 2017 (președintele comitetului de organizare: Sorin Șipoș) și Teme și metode de cercetare în istorie și literatură, Oradea, 2018 (președintele comitetului de organizare: Sorin Șipoș).

S.F.  Aș dori să ne spuneți: ce ar fi important pentru publicul academic, dar și pentru cel din afara universității, să afle despre publicațiile ce au rezultat în urma colaborărilor instituționale și ca o încununare a efortului de cercetare și dezbatere a universitarilor orădeni și a celor padovani?

Sorin Șipoș: Ca de fiecare dată, lucrările conferințelor au fost publicate și difuzate în marile biblioteci naționale și universitare. A fost, ca de fiecare dată, o muncă anevoioasă de la recenzarea lucrărilor, pregătirea pentru tipar și găsirea resurselor financiare. În toate aceste etape ne-am implicat într-o manieră responsabilă și cu mare profesionalism am reușit să tipărim volumele conferințelor. Volumule: Dan Cepraga, Sorin Şipoş, Textus testis. Valore documentario e dimensioni letterarie del testo storico, Editura Universităţii din Oradea, Oradea-Padova, 2010, 239 p.; History and Archaeology in Central Europe. New Historiographical Interpretations, coordinators Florin Sfrengeu, Éva Gyulai, Sorin Şipoş, Delia Radu, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2011, 203 p.; Sorin Şipoş, Dan Octavian Cepraga, Ioan Aurel Pop, Textus Testis. Documentary Value and Literary Dimension of the Historical Text, Romanian Academy. Center for Transilvanyan Studies, Cluj, 2011, 281 p.; The Historian’s Atelier: Sources, Methods, Interpretations, coordonatori: Sorin Şipoş,  Gabriel Moisa, Florin Sfrengeu, Mircea Brie, Ion Gumenâi, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2012, 280 p.; Categorie europee. Rappresentazioni storiche e letterarie del ”Politico”, Transylvanian Review, Vol. XXIII, Supplement No. 1, coordonatori: Sorin Șipoș, Federico Donatiello, Dan Octavian Cepraga, Aurel Chiriac, Romanian Academy, Center for Transylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2014, 319 p.; Potere e imaginari politico in Europa. Radici Storiche, modelli antropologici, representazioni letterare, Sorin Șipoș, Dan Octavian Cepraga, Giulia Ambrosi, Supplement, Cluj-Napoca, 2015; Tradiții istorice și perspective europene, coordonatori: Sorin Șipoș, Dan Octavian Cepraga, Ion Gumenâi, Chișinău, 2015; Națiunea imaginată, Oradea, 2019 s-au bucurat de o bună primire în lumea științifică și sunt rodul unei colaborări deosebite între colegii din mai multe instituții din România și din Europa.

S.F.  Care sînt proiectele instituționale și cele interpersonale pe care intenționați să le dezvoltați în perioada următoare? Care e spiritul în care cele două Universități Europene (una din spațiul cultural italian al Padovei, cealaltă din cel al culturii românești din Oradea) se vor sprijini reciproc în integrarea în spațiul dialogului universitar internațional în activitățile științifice, cele de predare, de cercetare, de dezvoltare tehnologică și de implicare în rezolvarea unor probleme ale comunității?

Sorin Șipoș: Dorim ca în anul următor să finalizăm volumul conferinței organizate la  Oradea, intitulată Teme și metode de cercetare, și să continuăm colaborarea științifică prin organizarea de noi manifestări științifice comune. După semnarea acordului de colaborare instituțională dintre Universitatea din Oradea și Universitatea din Padova, îmi doresc ca să putem să organizăm doctorate în cotutelă pe teme de cercetare comune și să extidem colaborarea științifică la nivelul Școlilor Doctorale din Oradea și Padova.

Ioan Chirilă: „Intenționez să devin Rector al Universității Babeș-Bolyai”

Standard

chirila 3

S.F. Având în vedere că deja noi am publicat o carte de interviuri în care vă deschideați spre public dăruindu-i o întreagă lume, mulți dintre prietenii mei mă întreabă: când își va anunța profesorul Ioan Chirilă candidatura pentru ocuparea poziției de Rector al Universității Babeș-Bolyai? Deși pentru noi este destul de clar că această candidatură va fi anunțată atunci când dumneavoastră o să considerați că a sosit momentul potrivit, există persoane care doresc să eliminați această ambiguitate în legătură cu dorința de a deveni Rector al UBB. De ce nu v-ați lansat candidatura până acum?

Ioan Chirilă: Am precizat în mai multe rânduri că îmi voi depune candidatura pentru ocuparea funcției de Rector al Universității Babeș-Bolyai. Atunci când am adoptat în Senat metodologia pentru alegeri, am discutat la nivelul conducerii universității că depunerea candidaturilor se face la finele lunii ianuarie 2020. Credeți că ar fi trebuit să încalc chiar eu ceea ce am agreat cu colegii noștri și să-mi lansez candidatura mai repede? Nu cred că era cazul. Dar îmi amintesc că în cadrul interviurilor pe care vi le-am acordat în vederea publicării în volum[1], am exprimat dorința mea de a mă implica în continuare în viața UBB, inclusiv din postura de Rector. Intenționez să devin Rector al Universității Babeș-Bolyai. Îmi voi depune candidatura potrivit cu procedurile stabilite în Metodologia alegerilor.

S.F. Acum că ne este mai clar că intenționați să deveniți Rector al Universității Babeș-Bolyai aș dori să vă rog să menționați trei lucruri care vă recomandă pentru ocuparea acestei poziții.

Ioan Chirilă: Nu cred că este momentul potrivit să mă laud. Dar pentru cei care întreabă aș putea menționa: 1) experiența de natură managerială și de gândire strategică adunată în cei peste 12 ani de implicare în diverse funcții de conducere; 2) o foarte bună cunoaștere a UBB (atât în punctele tari, cât și în cele care ar mai trebui îmbunătățite) și a schimbărilor ce se prognozează în câmpul universitar internațional în perioada următoare. Ceea ce îmi permite să coordonez un plan de dezvoltare a unei instituții dinamice, capabilă să se reformuleze din mers; 3) deschiderea mea spre dialog, orientarea mea constant irenică (de om al păcii), de creare a bunei înțelegeri prin slujirea celorlalți.

S.F. UBB este într-o perioadă în care se celebrează din perspectiva unei tradiții luminoase. Spuneți-mi trei lucruri pe care le veți menține –  în cazul în care o să ajungeți Rector al UBB – din ceea ce găsim azi ca făcând parte din viața noastră universitară?

Ioan Chirilă: Mă bucură faptul că sunt parte a unei asemenea tradiții. Am să menționez doar câteva aspecte: deschiderea multiculturală; dimensiunea Humboldiană; diversitatea specializărilor, cu mențiunea că o cunoaștere integrală presupune azi o viziune interdisciplinară; implicarea activă în viața comunității. Așadar, voi valoriza elementele deja existente cu privire la multiculturalitate, la complexitatea dinamicii formare-cercetare-aplicare, la implementarea valorilor legate de Unitate-Bunătate-Bunăstare aduse în comunitatea noastră de către UBB.

S.F. Care sunt primele trei lucruri pe care o să le schimbați?

Ioan Chirilă:  Nu aș genera un proces major de schimbare. Prefer conceptul de restaurare a firescului lucrurilor. Și atunci aș vorbi despre o creștere a responsabilității și asumării valorilor promovate de UBB. Aș insista în mai mare măsură pe punerea la lucru a tehnicilor de comunicare instituțională (internă și externă) cu accent pe transparență și etică. În fine, aș milita pentru o administrare centrată în mai mare măsură pe toți slujitorii acestei instituții academice.

S.F. Vă rog să menționați trei aspecte care nu ar trebui să lipsească în viitor din profilul educațional și științific al UBB?

Ioan Chirilă: Cred că universitatea noastră ar trebui să se mențină în elita instituțiilor de învățământ superior din România. Pentru viitor consider că sunt importante următoarele aspecte: 1) Aspectul multicultural susținut de o internaționalizare ce utilizează toate mijloacele unei societăți digitale; 2) Aspectul dezvoltării curriculare și al înnoirii aduse de cercetarea științifică și creativitatea pusă în joc de membrii comunității noastre universitare; 3) Aspectul etic de instituție unitară responsabilă pentru sine și slujitoare a societății.

 

A consemnat Sandu Frunză

 

[1] Ioan Chirilă, A învăța să trăiești veșnicia. Un dialog cu Sandu Frunză, (Cluj: Școala Ardeleană, 2019).

Sandu Frunză despre marșul demnității și speranței la Universitatea Babeș-Bolyai

Standard

100 ubbDe dimineață au început ceremoniile marcării a 100 de ani de învâțămînt românesc la Universitatea Babeș-Bolyai. Festivitățile au început în Aula Magna și au continuat cu Marșul Aniversar Centenar UBB. Nu știu ce s-a întîmplat în prima parte, deoarece acolo au putut participa doar cei ce au fost invitați la eveniment și nu am fost unul dintre cei aleși. Îi invidiez pe cei ce au fost selectați pentru a fi parte la ritualul de celebrare din Aula Magna, transformată într-un sanctuar al bucuriei de a fi parte a comunității universitare a UBB. Mă bucur însă că voi putea fi, la rîndul meu, invidiat de generațiile următoare pentru că am avut șansa de a trăi într-un asemenea moment istoric și de a participa la recuperarea simbolică a tuturor eforturilor pe care le-au depus de-a lungul timpului cei ce au alimentat cu mintea, sufletul și viața lor nevoia de a asigura continuitatea educației academice la Cluj. Le-am simțit tuturor prezența și am avut un dialog interior tainic cu spiritul lor, care îmi vorbea printr-o tăcere liniștită și suavă pe care am simțit-o venind din mijlocul mulțimii.

Marșul Aniversar Centenar UBB s-a desfășurat sub semnul afirmării demnității de a fi parte a unei comunități universitare care a ajuns într-o etapă prolifică a afirmării internaționale și și-a consolidat cu o putere fără precedent prezența ca cel mai important for al educației universitare din România.

La marș au participat membri ai comunității universitare și studenții de la universitățile clujene. Traseul s-a încheiat în Piața Unirii din Cluj, unde au fost apoi ținute discursuri ale încrederii și responsabilității de către rectorii universităților clujene. Din păcate, am avut parte și de prezența, de o rară indecență a președintelui Klaus Johannis, pe care regret că l-a adus campania electorală la evenimentul nostru. Dar energia pozitivă a tinerilor care ne-au hrănit pe traseu și în piață cu entuziasmul lor mă împiedică să las ca frumusețea evenimentului să fie umbrită în vreun fel de astfel de gesturi inadecvate momentului de sărbătoare pe care l-am trăit.

Marșul Aniversar Centenar UBB a fost un marș al bucuriei de a fi împreună, un marș plin de magia speranței că vom avea puterea de a fi cei care poartă pe umerii lor însemnele simbolice ale valorilor și creativității comunității noastre universitare.

 

  • Ilustrația a fost preluată de pe pagina de Facebook a colegului Viorel Nistor.

Sandu Frunză despre lansarea cărții „Comunicare și consiliere filosofică”

Standard

afis frunzaIeșit din mirajul creat în jurul meu de lansarea cărții la Tîrgul Gaudeamus de la Cluj, consider că e un bun prilej să le mulțumesc tuturor celor ce au sprijinit în vreun fel demersul meu de a aduce filosofia în atenția publicului larg. Cartea mea aduce în atenția cititorilor temele menționate mai jos. Am publicat acest volum cu conștiința datoriei pe care o avem, noi cei din mediul academic, în raport cu necesitatea aducerii comunicării și a practicilor filosofice în piața publică și în viața oamenilor ca toți oamenii. Pe lîngă obișnuitele metode de investigare filosofică pe care le exersăm în spațiul universitar, avem responsabilitatea de a face filosofia să lucreze în comunitatea noastră și în viața de zi cu zi. Cartea mea vă propune o modalitate de apropiere de comunicare și de filosofie din perspectiva practicilor de consiliere filosofică.

Pentru cei care nu au avut pînă acum ocazia să o răsfoiască, menționez aici cuprinsul cărții. Sper că o să aveți curiozitatea de a găsi propria voastră modalitate de a vă apropia de reflecția și practicile filosofice.

Sandu Frunză, Comunicare și consiliere filosofică, (București: Eikon, 2019).

 1. Cîtă tehnologie, atîta filosofie

 2. De la cearta filosofului cu toată lumea la deschiderea filosofiei către toți oamenii

  1. Filosofie, consiliere și terapie
  2. Ieșirea din turnul de fildeș
  3. Practica filosofică și filosofia teoretică între ostilitate și condiționare reciprocă
  4. Psihiatria și psihologia, dușmani și prieteni ai filosofiei
  5. Filosofia în dispută cu ideologia
  6. În loc de concluzii: despre recunoașterea și profesionalizarea filosofiei practice

3. Consilierea filosofică și practicile dialogului în lumea construită pe comunicare

  1. Consilierea ca formă a practicii filosofice
  2. Triunghiul de aur al ființei umane ca fundament al consilierii filosofice
  3. Dialogul ca metodă terapeutică
  4. În loc de concluzii: Consiliere sau terapie filosofică?

4. Filosofie, spiritualitate și terapie

  1. Filosofia și imaginarul religios și cel științific
  2. De la marginalizarea preocupărilor tradiționale la regăsirea de sine a filosofiei
  3. Filosofie și terapie existențială
  4. În loc de concluzii: filosofie și terapie în dimensiunea spirituală

5. Filosofia ca stil existențial. De la dorință la iubire ca instrument de comunicare

  1. Filosofia ca stil al vieții tale
  2. Iubirea și ontologia detaliului
  3. Domesticirea dorinței și nașterea subiectului în comunicare
  4. Iubirea, ideologia și corectitudinea politică
  5. În loc de concluzii: reconstrucția dorinței și consilierea filosofică

6. Trupul nostru cel de toate zilele și instrumentalizarea lui în comunicare

  1. Redescoperirea trupului și a sacralității sale
  2. Moartea și investirea simbolică a corpului
  3. Iubirea, viața și moartea
  4. Centralitatea trupului în construcția condiției umane postmoderne
  5. Corpul ca instrument de comunicare
  6. În loc de concluzii: trupul ca instrument de comunicare și principiu restaurator al ființei umane

7. De la dorința metafizică la dorința de a fi dorit

  1. O introducere în hermeneutica iubirii
  2. De la iubirea pasiune la modelul sentimental-erotic-apetitiv postmodern
  3. Jocurile dorinței și dorința de a fi dorit
  4. Comunicarea dorinței și provocările aduse de noile tehnologii
  5. În loc de concluzii la o filosofie a iubirii

8. Consilierea filosofică și continua restaurare a ființei umane

  1. Filosofia, comunicarea și devenirea umană
  2. De la asumarea sensului la căutarea sprijinului în consilierea filosofică
  3. Viața bună și fericirea
  4. O viață neasumată este o viață pierdută

Bibliografie

Index

 

 

Sandu Frunză despre bine și frumos așa cum le-a învățat de la Teodor Dima

Standard

dima 1Anul 2019 a început de dimineață cu plecarea dintre noi a filosofului Teodor Dima (5 noiembrie 1939 – 1 ianuarie 2019). Moartea a ales pentru el acest moment simbolic al regenerării lumii, al speranței și al înnoirii. Oricît de tristă devine lumea acestui an prin golul lăsat de plecarea sa, găsesc că în registru simbolic nu se putea o zi mai potrivită pentru un om care a trăit mereu în lumină și a încercat să facă în așa fel încît viețile celorlalți să se bucure de mai multă lumină.

Teodor Dima credea cu tărie în capacitatea oamenilor de a face lumea să devină din ce în ce mai frumoasă. Era îndrăgostit de frumos și frumusețea îl înconjura cu multă vigoare. Îmi amintesc că mi-a spus odată că se bucură că sîntem așa de tineri și de frumoși. Era încredințat că noi sîntem cea mai bună dovadă că avea dreptate înțeleptul antic atunci cînd spunea că în creșterea lor spirituală tinerii trebuie să se uite mereu în oglindă. Cei frumoși din punct de vedere al trăsăturilor fizice cu care au fost înzestrați trebuie să își contemple frumusețea, să se bucure de ea și să acționeze în așa fel încît să fie o deplină armonie între frumusețea trupului lor și frumusețea lumii pe care ei o construiesc. Cei ce se regăsesc ca fiind mai puțin frumoși din punct de vedere al trăsăturilor cu care au fost dăruiți trebuie și ei să își contemple chipul în oglindă pentru a se vedea așa cum sînt și pentru a înțelege că orice chip devine nespus de frumos prin parcurgerea unui proces de creștere prin educație, prin dezvoltarea personală care înscrie pe fața fiecărui om tainele înțelepciunii. Familiar fiind cu logica, epistemologia și cu istoria ideilor, Teodor Dima credea că una dintre modalitățile prin care se putea ajunge la realizarea acestui scop era studiul filosofiei. Această manieră de asumare a înțelepciunii te face nu numai un ins ce se bucură de grațiile Sophiei, ci și o ființă frumoasă care face ca lumea să fie mai bună și mai frumoasă. Pe lîngă expresivitatea ei academică, filosofia avea pentru el și o dimensiune aplicată, care viza un fel de convertire la un mod de gîndire în care bucuria de a trăi ceea ce viața îți oferea zi de de zi era o modalitate de a beneficia de frumusețea și eternitatea vieții.

Nu știu dacă Teodor Dima a luat principiul întrepătrunderii binelui cu frumosul din clasicul kalokagathia sau din principiul biblic al creației divine potrivit căruia lumea a fost creată deopotrivă ca frumoasă și bună. Cert este că a îmbinat în relația cu ceilalți binele și frumosul considerînd că este un lucru frumos să faci binele și că atunci cînd faci binele contribui la sporirea frumuseții lumii, la revelarea frumuseții vieții. Filosoful iubea viața și din frumusețea vieții se hrănea dorința și îndemnul său de a fi mai buni și implicit mai frumoși.

Cred că lucrul cel mai important pe care l-am învățat din exemplul personal al lui Teodor Dima este faptul că, dacă sporești cantitatea de bine prezentă în jurul tău, vei face ca mai multă frumusețe să se concentreze în lumea ta, iar aceasta va fi un prilej pentru ceilalți să își ofere reciproc mai multă dragoste. Într-o asemenea perspectivă, iubirea era un mod divin de a trezi lumea la viață, iar viața era o oglindă a prezenței divine. Nu știu exact care era relația intimă a lui Teodor Dima cu Dumnezeu, dar mereu am avut impresia că el acționa ca și cum ar fi pus de divinitate ca paznic al iubirii, al realizării binelui și al cultivării frumuseții lumii.

De cîte ori voi zări frumusețea în oglinda lumii va fi un bun prilej de a-mi aminti de Teodor Dima – un om frumos care avea un dar special de a ne vedea pe noi mai frumoși decît sîntem. În acest caz se verifică cel mai bine teoria care spune că frumusețea izvorăște din ochiul privitorului, că lucrurile contemplate în frumusețea lor sînt doar un suport pentru construcția interioară a celui ce receptează frumosul, iar apoi îl oferă celorlalți.

Cu toții sîntem obișnuiți cu zicala care ne îndeamnă ca despre morți să spunem numai de bine. Dar nu exclud că pot exista oameni care să fie rezervați față de perfecțiunea cu care eu înconjor aici persoana filosofului, care era și el un om, iar umanitatea sa poate fi un bun argument al imperfecțiunii sale. Iar eu voi fi, cel puțin parțial, de acord. Însă, ceea ce eu aduc aici ca imagine a unui om deplin este tocmai în spiritul a ceea ce unul dintre marii poeți încerca să ne învețe cu pilda sa din lecția despre cub: cubul construit perfect devine miraculos numai după ce el a fost ciobit și a născut în noi întrebarea cu privire la imperfecțiunea lui. Strălucirea unei ființe este cu atît mai mare cu cît în desăvîrșirea sa mai păstrează o doză de imperfecțiune. Cu imperfecțiunea se întîmplă ceva asemănător cu misterul. Cu cît ajungi să explorezi misterul mai mult, cu atît el devine mai încărcat de lucrurile specific lumești care stau cumva în partea ascunsă de prezența celor ce ni se arată ca fiind dumnezeiești.

Teodor Dima este un om bun. Iar umanitatea sa este dumnezeiesc de frumoasă nu numai pentru că a fost creat după chipul lui dumnezeu, al frumuseții infinite, ci și pentru că cei care l-au cunoscut s-au putut mereu bucura de actele sale de bunătate. Multe lucruri se vor putea spune despre el în viitor, dar cel mai prețios dintre ele va fi legat de această vocație morală de a face cît mai mult bine.

Sandu Frunză despre un locuitor al Ierusalimului său sufletesc

Standard

ierusalim - montefioreAzi am fost la înmormîntarea prietenului meu Nicolae Kallos (11 noiembrie 1926 – 27 decembrie 2018), unul dintre cei mai creativi filosofi marxiști ai culturii române din cea de a doua jumătate a secolului XX. Supraviețuitorul holocaustului mi-a dăruit prietenia sa cu mulți ani în urmă și am pecetluit legătura noastră sufletească prin publicarea unui interviu ce a căpătat forma cărții Nicolae Kallos, Crâmpei de viață din secolul XX. Un dialog despre evreitate, holocaust şi comunism ca experienţe personale – consemnat de Sandu Frunză.[1]

Ziua de azi a fost pentru mine un bun prilej să mă gîndesc la Ierusalim și să recitesc singura carte despre Orașul Minunat pe care o am la îndemînă: Simon Sebag Montefiore, Ierusalim. Biografia unui oraș.[2] Este biografia Cetății Sfinte construită cu ajutorul unor piese de puzzle cu care sînt înscrise în mintea noastră și în imaginarul nostru evenimentele cele mai semnificative pe care autorul le consideră a fi ilustrative pentru înțelegerea istoriei Ierusalimului. Cartea este presărată cu faptele și aspirațiile unor personalități ce și-au lăsat amprenta pe istoria cînd apocaliptică și sîngeroasă, cînd plină de pace sufletească și armonie a prezenței divine.

Una dintre cele mai luminoase personalități prin care este redat chipul istoriei Ierusalimului este personalitatea unui rabin numit Moise ben Nahman cunoscut cu acronimul ebraic Ramban sau cunoscut ca filosoful Nahmanide. Ramban promova o viziune pe care azi am putea să o punem sub semnul ideologiei sionismului religios. Este evident că prietenul meu Nicolae Kallos, care nu era un sionist, nu ar fi îmbrățișat o asemenea viziune. Dar îl apropia de rabin vocația sa de pacifist care credea că singura putere ce poate aduce pacea și poate instaura relații de tip democratic în Orientul Apropiat este cea a Israelului, cu centrul dialogului și al toleranței simbolizat de Ierusalim. Filosoful marxist credea că idealul sionist a avut un efect negativ asupra comunității evreiești din România, deoarece el a stimulat motivația ce a dus la diminuarea comunității evreiești din spațiul românesc. Însă, credea că o dată ce efectele negative oricum s-au produs, nu rămîne decît să credem în vocația culturală a Ierusalimului, aceea de a pune în valoare simbolismul necesității de a lăsa în urmă catastrofele și ura și de a construi pe vocația dialogică a culturii evreiești. Nicolae Kallos a fost un om al timpului său prin credința sa în umanitate și în puterea oamenilor de a-și stăpîni pornirile agresive în numele dorinței de a conviețui.

Simon Sebag Montefiore ni-l prezintă pe Nahmanide ca medic, filosof, mistic și învățat al Torei, ca fiind un om al timpului său care a încercat să readucă pacea sufletească și speranța în rîndul comunității evreiești pe care o îndemna să privească cu lacrimile bucuriei posibilitatea de a reconstrui Ierusalimul în toată plinătatea simbolismului său.

Am poposit aici cu gîndul la Nahmanide deoarece el a marcat, cu ani în urmă, imaginarul meu legat de Ierusalim. După întîlnirea cu ideile filosofului Nahmanide am rămas cu o perspectivă personală asupra Ierusalimului care îmbină nevoia reconstrucției sale pe trei planuri: Ierusalimul ca oraș sfînt, Ierusalimul ceresc și Ierusalimul meu interior.

Unora dintre cititorii mei ar putea să le apară inadecvată asocierea numelui lui Nicolae Kallos cu Ierusalimul. Dar un asemenea demers ține de logica interioară a perspectivei mele simbolice asupra Ierusalimului. Aș vrea să menționez că Nicolae Kallos este unul dintre cei mai semnificativi locuitori ai Ierusalimului meu interior. Dacă aș avea talentul și rafinamentul de scriitor al lui Simon Sebag Montefiore, probabil că aș fi scris despre filosoful nostru o pagină la fel de emoționantă cum este cea scrisă despre Ramban în biografia orașului Ierusalim.[3]

 

[1] Nicolae Kallos, Crâmpei de viață din secolul XX. Un dialog despre evreitate, holocaust şi comunism ca experiențe personale – consemnat de Sandu Frunză (Iaşi: Ed. Fundației AXIS, 2003).

[2] Simon Sebag Montefiore, Ierusalim. Biografia unui oraș, Traducere de Luminița Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor, Constantin Dumitru Palcus, (București: Editura Trei, 2012).

[3] Simon Sebag Montefiore, Ierusalim. Biografia unui oraș, 278.