Cu Antonio Sandu despre practicile filosofice în lumea pandemică

Standard

antonio 1

Sunteți sufletul LUMEN – una dintre cele mai active organizații în promovarea eticilor aplicate, a dezbaterilor filosofice cu deschideri interdisciplinare, în formarea și dezvoltarea practicilor etice în organizații și a consilierii filosofice. În același timp, ați publicat lucrări remarcabile pe teme de etică, deontologie, consiliere filosofică apreciativă etc. Aș dori să vă întreb: care este locul practicilor filosofice și cum pot fi ele integrate în preocupările privind viața oamenilor în vremuri de criză cum este cea sub care ne aflăm azi?

Distinse Domnule Profesor Sandu Frunză, în primul rând dați-mi voie să vă mulțumesc pentru aprecierile pe care le formulați la adresa activităților desfășurate de LUMEN și de mine personal, în ceea ce privește cercetările trans și interdisciplinare în domeniul social, a eticii și practicilor filosofice.

Într-adevăr, Asociația noastră derulează activități de promovare a eticii în practica socială de mai bine de 10 ani și ne bucurăm să constatăm că activitatea noastră are un oarecare impact, atât la nivelul academic – și aici mărturie stau citările pe care le primim pentru lucrările publicate, atât ale membrilor echipei Lumen cât și ale mele personal -, participările de excepție cu care personalități din peste 30 de țări din întreaga lume au onorat invitațiile noastre la conferințele Lumen, cât și la nivel profesional, unde am primit solicitări de consultanță în domeniul eticii, mai ales a celei din sfera cercetării și a comunicării științei, a asistenței sociale, a bioeticii.

Revenind la întrebarea Dumneavoastră, cu privire la locul practicilor filosofice în perioade de criză, cu referire la perioada actuală, consider că, în primul rând, filosofia ar trebui să ducă la umanizarea răspunsului/răspunsurilor pe care societatea îl/le dă la diversele crize cu care se confruntă, cu atât mai mult cu cât astăzi ne aflăm într-o criză generată de o problemă de sănătate publică, dar care atinge societatea umană în majoritatea dimensiunilor acesteia. Avem o criză a valorilor, a ceea ce considerăm valori constitutive ale societății moderne occidentale și în primul rând ale celei europene: libertatea de mișcare, libertatea de exprimare, libertatea religioasă – toate restrânse în numele sănătății publice, adică a responsabilității publice a statului față de sănătatea cetățenilor. Restrângerea acestor libertăți nu poate fi admisă decât temporar și punându-se toate deciziile care duc la astfel de restrângeri sub semnul unei valori în mod necesar etice care să legitimeze deconstrucția chiar și temporară a modernității bazate pe libertate.

Această legitimare trebuie căutată în resursele filosofice ale europenității, iar filosofia aplicată, etica aplicată în special, este chemată să legitimeze societatea postpandemică ca una venită să înfăptuiască valorile constitutive ale modelului nostru cultural european în limitele altor valori etice operaționale – acele valori care sunt chemate să ne spună cum anume vom înfăptui în anii ce urmează valorile fundamentale care ne fac să ne gândim la noi înșine – în primul rând ca la ființe umane, libere și responsabile. Această valoare a responsabilității este de ceva vreme în centrul majorității deciziilor etice, fie că vorbim de responsabilitatea față de celălalt în medicină, în cercetare, în proiectarea și dezvoltarea tehnologică, fie că vorbim despre o responsabilitate față de generațiile viitoare – atunci când discutăm despre ecoetică – , dezvoltare durabilă etc.

Această tranziție de la o etică a demnității individuale, cum este cea actuală, pornind de la modelul kantian, deontologic și tranzitând prin filosofia și paradigmele juridice legate de drepturile omului către o etică a responsabilității, nu pentru celălalt-ul imediat ci față de non-prezență – generațiile viitoare, interlocutorul virtual, semenul ignorat din cealaltă parte a lumii care dintr-o dată devine semnificativ datorită accentuării așa-numitului efect aripă de fluture, a virtualizării spațiului și interacțiunilor sociale etc.

Odată cu criza valorilor, care este deocamdată întrevăzută prin grila interpretativă – ca să îl cităm pe Ioan Petru Culianu – a imperialismului pandemiei în discursul public actual, avem o criză a încrederii individuale și publice ce poate duce la construcții identitare tribale, la o regionalizare a solidarității ca reacție la eșecul globalismului corporatist. Filosofia și practica filosofică ar putea fi chemate să urmărească derapajele și excesele parohialiste sau respectiv fals universaliste prin crearea unui discurs bazat pe echilibrul reflectiv și pe acțiune comunicativă orientată atât către individ – ca actor comunicațional individual – cât și către actorii comunicativi colectivi , instituționali sau chiar statali.

Crizei existențiale prin care mulți trecem datorită angoasantei stări de autoizolare și recluziune nemeditativă – practica filosofică îi poate răspunde printr-un ghidaj al discursului interior al persoanelor interesate, care acceptă consilierea filosofică sau etică, dinspre orientarea către angoasa finitudinii – fie ea a propriei existențe, amenințate de virus, fie a limitelor acțiunii imediate gestionate prin infama dar probabil necesara declarație – către interogarea cu privire la sensurile propriei existențe și orientarea către o viață examinată, care să merite cu adevărat să fie trăită și pentru care individul să merite să se implice, să se reangajeze social.

Sunteți unul dintre cei mai buni cunoscători ai consultanței și eticii ce poate fi practicată în organizații. Avînd în vedere că etica organizațională este una dintre cele mai răspîndite forme ale aplicării filosofiei în viața noastră, aș doi să ne spuneți: cum credeți că vor evolua organizațiile în ceea ce privește nevoia de a asigura un climat etic în relațiile interne și în raport cu diverse categorii de public?

Încă o dată vă mulțumesc pentru aprecierile deosebit de generoase la adresa persoanei și activității mele. În primul rând aș vrea să spun că în ultimii ani etica a pătruns în spațiul public pe o nemeritată ușă din dos, nu ca avatar al reconstrucției societății pe fundamente valorice și în special pe cel al responsabilității pentru un celălalt imediat, sau un celălalt non-prezent, ci ca instrument sancționatoriu a unor comportamente indezirabile care exced limita juridicului.

Foarte mulți privesc etica din perspectiva unor interdicții suplimentare care apar în planul exercitării profesiei, în planul educării, al formării profesionale, al comunicării publice etc. Dacă vom întreba mulți dintre studenții care urmează să aprofundeze un curs de etică – academică bunăoară – la ce se așteaptă ei de la acest curs, vom primi numeroase răspunsuri care arată că așteptările merg în direcția unor discursuri (cel mai probabil sterile) împotriva plagiatului, a copiatului în general, sau a necesității unui comportament integru. Eventual, respectivii intervievați ne vor spune că se așteaptă să le fie prezentate sancțiunile care vizează eventualele comportamente lipsite de integritate.

Mai mult, am analizat comparativ codurile etice ale diferitelor profesii – inclusiv liberale, inclusiv din sfera socială – de la noi din țară cu altele similare din țări cu o tradiție etică și cu o experiență amplă în instituționalizarea eticii. Am constatat că instrumentele românești, care vizează un început de management al eticii, au dezvoltată preponderent partea referitoare la sancțiuni, urmată de cea referitoare la abaterile pentru care respectivele sancțiuni se pot aplica și de abia în al treilea plan al registrului discursiv al respectivelor instrumente sunt instituite reguli de bună practică etică, sunt explicitate valori și principii care să gestioneze buna desfășurare a activității profesionale. Pe de altă parte, în instrumente similare – din S.U.A., Canada, Australia etc – am întâlnit largi capitole care operaționalizează valorile profesionale specifice respectivei instituții sau organizații care propune codul de etică și doar la un nivel absolut secund sunt menționate abaterile, fiind clar specificate motivele pentru care respectivele acțiuni pot fi considerate abateri, rațiunea etică care a condus la clasificarea respectivei acțiuni ca fiind abatere și, dacă este cazul, care sunt limitele sancțiunilor ce pot fi aplicate.

În ceea ce privește evoluția eticii instituționale, mi-ar plăcea să cred că aceasta va fi în direcția expertizei etice și a creării unor instrumente de reflecție etică la nivelul profesioniștilor, a creării unei culturi profesionale și instituționale care să includă valorile etice, internalizarea acestora – atât în corpusul de competențe profesionale cât și în conștiința profesională și etică a indivizilor. Pentru aceasta, etica trebuie să iasă din tiparele filosofiei academice – orientată către elită – și creșterea adresabilității eticii către probleme curente, care să-i provoace pe indivizi la reflecție de natură etică.

Profesionalizarea expertizei etice ar trebui să se desfășoare pe mai multe planuri, prin derularea unor audituri de etică instituțională, în instituțiile de învățământ superior de exemplu, în cele medicale, în cele din sfera mass-media etc.

O altă dezvoltare necesară vizează crearea de competențe etice necesare managerilor diverselor organizații, prin traininguri etice și programe de formare în domeniul eticii. Dezvoltarea consilierii de etică – termenul utilizat este de obicei consiliere etică, dar stricto sensoaceasta înseamnă ca practica consiliativă să se desfășoare într-o manieră etică și de aceea noi considerăm că termenul corect este consiliere de etică, care să arate faptul că scopul consilierii îl reprezintă tocmai rezolvarea unor dileme etice – și extinderea acestor practici dincolo de limita minimală stabilită prin cadrul legal și anume existența unor persoane cu atribuții de consiliere etică în instituțiile publice către apariția unor servicii de consiliere de etică în organizații private.

Este absolut necesară profesionalizarea consilierilor de etică, nu doar prin cursuri de scurtă durată, ci chiar prin programe masterale și ulterior prin direcții de formare în etică aplicată, distincte de cele în filosofie în general. În diverse lucrări am susținut necesitatea profesionalizării supervizării de etică care să ofere servicii de supervizare eticienilor și consilierilor de etică pe modelul serviciilor de supervizare din sfera serviciilor sociale, de exemplu. Sunt optimist că multe dintre aceste idei vor fi implementate în practică din ce în ce mai mult. Sunt deosebit de satisfăcut de faptul că în cadrul unui program intitulat „Competență Etică și Integritate Academică în Cercetarea Științifică și Actul Didactic” (CEIACSAD) – ce se desfășoară cu finanțare FDI (UEFISCDI) în universitatea din care fac parte, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – desfășurăm o serie de activități ale Cercului de Etică Aplicată și Practică Filosofică „Ekpyrosis”, în colaborare cu Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN și cu sprijinul Facultății de Drept si Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. De asemenea, în cadrul aceluiași program, vom desfășura și activități de formare profesională în domeniul consilierii filosofice și de etică, întâi în calitate de cursanți ai distinsului Profesor Lou Marinoff, cât și ulterior ca formatori la nivel local. Proiectul include și desfășurarea unor elemente de audit de etică instituțională, dar și promovarea cooperării inter-instituționale în domeniul eticii.

Cu toți simțim efectele pandemiei în special ca efect al suspendării unora dintre drepturile și libertățile ce făceau parte din modul nostru occidental de a ne situa în lume. Faptul că sîntem constrînși la izolare cotidiană, de exemplu, cred că ne creează un tip de disconfort care se traduce prin crize metafizice, dileme morale, angoase existențiale, gol existențial și lipsă de sens etc. Cum poate contribui consilierea filosofică apreciativă la îmblînzirea unor astfel de probleme manifestate la nivel individual și care sînt resursele la care pot  accede cei care doresc să rezolve astfel de situații delicate cu care se confruntă în viața lor cotidiană?

La această întrebare am răspuns parțial în cadrul răspunsului la prima întrebare, atunci când vorbeam de crize și de chemarea pe care filosofia și mai ales etica aplicată ar trebui să o resimtă în a răspunde la aceste provocări.

Ce aș putea adăga aici, sunt câteva informații cu privire la resursele – desigur referitoare la consilierea filosofică și cea de etică – la care cei care sunt interesați pot apela. În primul rând îmi face deosebită plăcere să anunț că pe canalul de youtube Editura Lumen cei interesați pot găsi înregistrările unor prelegeri pe care le-am derulat începând cu 12 martie 2020 și până în prezent, sub semnul Întâlnirilor de joi cu bioetica și etica aplicată și pe care le-am reunit în volumul, în curs de apariție la Editura Lumen, Bioetica în criză sau criza bioeticii? care răspunde la întrebările întregii comunități cât și a celor interesați de bioetică și etică aplicată, referitoare la criza pandemică și la răspunsurile pe care societatea le dă la această criză, am analizat caracterul etic al acestor răspunsuri din perspectiva echității restrângerii unor drepturi, a necesității consimțământului informat – mai ales în cercetarea pe subiecți umani, chiar dacă cercetările se realizează în perioadă de criză majoră în sănătatea publică – , problema infodemiei și a crizei exploziei de fake news, specificul epistemologic al bioeticii și limitele acesteia puternic forțate de imperialismul sănătății publice, de conflictul de valori și princiii etice ce poate apărea în astfel de situații, câteva presupoziții referitoare la perioada post-criză și la societatea post-pandemică, cu accent pe ideea de virtualizare a spațiului social.

Revenind la canalul de youtube menționat, am urmărit de asemenea crearea unor prelegeri online referitoate la consilierea filosofică, până în prezent în acest topic existând 9 videoclipuri disponibile care tratează semnificația consilierii filosofice, relația eu-celălalt din perspectiva consilierii filosofice, consilierea filosofică apreciativă, consilierea filosofică având un fundament spiritual, tehnici de dezvoltare personală specifice consilierii filosofice. Această serie de videoclipuri se dorește a fi o resursă adresată comunității practicienilor în consilierea filosofică, un adevărat curs online pentru cei care doresc să se inițieze sau să-și dezvolte competențele de consilier filosof sau de consilier de etică. Cei interesați pot găsi pe același canal de youtube Editura Lumen o serie de alte videoclipuri referitoare la etica cercetării științifice și a comunicării cunoașterii – publicării științifice – , referitoare la metodologia cercetării în științele sociale etc.

Dincolo de aceste resurse online și, iată, și resurse editoriale pe care am avut privilegiul să le anunț, nu pot să nu menționez faptul că în luna iunie a acestui an se vor vor desfășura online două programe de formare în consilierea filosofică, susținute de Prof. Lou Marinoff din Statele Unite, ce ar fi trebuit să aibă loc la Timișoara, dar care s-au „mutat” online, la fel ca majoritatea activităților de formare sau educație.

De asemenea, în această perioadă se desfășoară o serie de traininguri ale Prof. Oscar Brenifier de la Institut de Pratiques Philosophiques din Franța, însoțite de sesiuni de consiliere filosofică online, tocmai pe tema angoasei generate de pandemie.

Sunt de asemenea în contact cu colegii din Spania, Portugalia, dar și din India, care desfășoară în același timp activități de consiliere filosofică online.

Personal, consider că această perioadă, dincolo de stresul și angoasa inevitabilă, este una care ne dă posibilitatea să ne redescoperim ca persoană și să ne descoperim ca sine, dacă vom aplica o derivă interpretativă de la ideea de carantină și autoizolare mai mult sau mai puțin voluntară către cea de retragere spirituală, către biserica interioară sau, mai mult, către templul propriului sine. Închiderea bisericilor de ziduri, pe care cu toții o deplângem, poate fi însă o invitație la deschiderea Bisericii din inimă, dacă mutăm atenția de la o practică religioasă, exterioară, către practica descoperirii de sine. Sigur că spiritualitatea ca modă, la fel ca și practica filosofică de bon ton și nu în ultimul rând, ceea ce am denumit într-unul din videoclipurile mele disponibile pe youtube, „campionatul mondial de falsă evlavie”, duc la deprecierea spiritualității, tot așa cum infodemia de știri medicale duce la delegitimarea științei în fața părerilor comune exprimate cu emfază de așa-ziși trendsetteri și influenceri dintr-un spațiu social virtualizat cu parfum de simulacru.

Sigur că despre toate aceste teme cititorii interesați pot citi mai pe larg în volumul menționat mai sus, Bioetica în criză sau criza bioeticii? care va apărea în luna mai în limba română la Editura Lumen, și sperăm ca până în toamnă să fie disponibil și în limba engleză, pentru cititorii din întreaga lume.

O ultimă mențiune la această întrebare, este cea referitoare la articolul pe tema medicalizării vieții sociale – tocmai în contextul pandemiei – și rolul consilierii filosofice în diminuarea efectelor negative ale acestei medicalizări, articol propus spre publicare în limba engleză în Revista de Filosofie Aplicată de la Cluj.

În mod personal, Antonio Sandu – filosof, sociolog și profesionist de formație interdisciplinară – cum se implică în dezvoltarea practicilor filosofice și în oferirea de servicii de consiliere filosofică celor ce ar dori să se bucure de acestea?

Interesul meu pentru practicile consiliative s-a trezit în perioada facultății, când am urmat în paralel specializarea de filosofie și cea de asistență socială și când am avut o intuiție că filosofia poate să aibă un cuvânt important de spus în definirea practicilor consiliative, mai ales a celor din sfera socială, unde nu vorbim de psihopatologie ci mai degrabă de crize existențiale sau de crize axiologice, de incapacitatea de gestionare a unor dileme cu care individul se confruntă, sau de vulnerabilități cognitive legate de existența unei proprii viziuni asupra vieții și a sensului acesteia.

În timpul formării mele în asistența socială și ulterior în urma colaborării cu regretata doamnă Profesor Tatiana Dorofte, m-am întâlnit cu practici consiliative subsumate terapiilor centrate pe client – nondirective – , celor rațional-emotive, analizelor tranzacționale, dezvoltând o apetență specială pentru programarea neurolingvistică. Toate aceste practici au fost ințial înțelese de mine în sensul consilierii specifice în asistența socială, perspectivă din care le-am abordat practic, dar și teoretic, în primele mele lucrări științifice.

Toate aceste forme de consiliere, originate în psihoterapii, veneau ca o reacție la ceea ce acum numesc medicalizarea vieții sociale, dar la acea vreme o consideram fuga de psihiatrie – disciplină medicală evitată în acea perioadă (anii ’90). În fiecare dintre aplicațiile practice și programele de consiliere la care participam – nu destule, aș spune astăzi, din perspectiva pasiunii pe care o am pentru acest domeniu – încercam să mă reîntorc la nucleul existențialist fenomenologic – implicit filosofic – al acestor practici consiliative.

Aproximativ în aceeași perioadă (anii 2000) și tot cu referire la asistența socială, am descoperit, datorită profesorului Ștefan Cojocaru, ancheta apreciativă și construcționismul social care mi-au jalonat întreaga activitate științifică atât în sfera filosofiei cât și în cea a sociologiei și a asistenței sociale. Perspectiva social-construcționistă mi-a permis să intuiesc o nouă epistemologie care pune cercetătorul în inseparabilitate cu obiectul cercetării sale. Din punct de vedere al practici filosofice, am descoperit și practicat consilierea filosofică online, prin programul OnlineT, un program de consiliere dedicat tinerilor aflați în căutarea propriei identități și care se confruntă cu dileme existențiale. Abordarea era deja una specific filosofică și datorită adresabilității generale a proiectului, nu doar unor categorii vulnerabile, am avut o derivă a practicii consiliative dinspre asistența socială și consilierea persoanelor vulnerabile către consilierea persoanelor aflate în dileme etice și existențiale.

Proaspăt descoperita practică apreciativă – appreciative inquiry în limba engleză – îmi permitea să pun accentul pe experiențele pozitive și să valorific o altă pasiune a mea, cea pentru practicile meditative și spiritualitatea orientală aplicată. În anul 2008 îmi amintesc că am participat la o conferință organizată chiar de Dumneavoastră, Domnule Profesor Sandu Frunză, pe tema crizei filosofiei, în cadrul căreia prezentam o primă lucrare în care vorbeam de consilierea apreciativă și de latura sa filosofică. În cadrul aceleiași conferințe, în urma audierii unor prezentări care făceau trimitere la lucrările lui Lou Marinoff, cu precădere la cea intitulată Înghite Platon, nu prozac, am avut o perioadă de reflecție cu privire la posibilele corelații între practica consiliativă – deja filosofică – apreciativă și modelul propus de Lou Marinoff, motiv pentru care, în 2011 i-am propus domniei sale să-mi publice o lucrare în revista Philosophical Practice. Journal of the APPAîn care prezentam o schiță de consiliere filosofică apreciativă care venea parțial în contradicție chiar cu modelul de consiliere filosofică propus de Lou Marinoff, datorită orientării spre aspecte pozitive pe care insistam în acest model.

Îi sunt recunoscător Profesorului Marinoff pentru că nu numai că a acceptat la publicare articolul, chiar fără să mă cunoască personal, la acea vreme, dar mai mult, s-a implicat în corectura limbii engleze – proof readingsi copy-edditing– a lucrării.

În ceea ce privește aplicarea în practică, în perioada respectivă am desfășurat experimental activități consiliative, mai ales cu studenții – atât de la Universitatea „ Mihail Kogalniceanu” din Iași cât si de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – exclusiv în privat și exclusiv pe bază de voluntariat. Ulterior, am dezvoltat câteva modele de cafenele filosofice, care au culminat cu proiectul experimental Cafeneaua Filosofică Virtuală, pe care am intitulat-o Virtual Philosophical Café, care urmărea printre altele posibilitatea de virtualizare a practicilor consiliative de grup și era inclusă într-un proiect personal mai amplu, acela al identificării dimensiunilor și limitelor virtualizării spațiului social. În cadrul cafenelelor filosofice și a consilerilor filosofice de grup am urmărit modalități alternative de filosofare și mai ales îmbinarea filosofiei cu literatura și cu filmul, mai ales cu cel din urmă. Am realizat cafenele filosofice pornind de la filmele Gattaca, Matrix, Transcendence și multe altele. Este o experiență excepțională de practică filosofică – aceea de a filosofa împreună cu participanții la cafeneaua filosofică pornind de la film și atrăgându-i pe participanți nu doar să-și expună propriile opinii, ci să aprofundeze propriile temeri, angoase, mai ales cu privire la viitorul legat de singularitatea tehnologică, de societatea medicalizată, de perspectiva transumanistă ș.a.m.d.

În cee ce privește dezvoltarea practicilor filosofice apreciative, m-am aplecat și în manieră teoretică, publicând o serie de articole, reunite ulterior în volumul Consilierea filosofică apreciativă, volum care s-a bucurat de o bună receptare.

Sunt membru al Asociației Române al Filosofilor Practicieni și în același timp sunt deosebit de onorat de a fi membru al American Philosophical Practitioner Association (APPA), dar în același timp sunt onorat să fiu membru al International Bioethics Association. Am participat la numeroase congrese și conferințe pe teme de filosofie practică și consiliere de etică și filosofică, inclusiv organizate sub auspiciile APPA, unde am avut onoarea și privilegiul de a susține atât prezentări teoretice cât și programe de formare în consiliere filosofică și etică.

În cadrul conferințelor LUMEN pe care le-am organizat, am organizat în majoritatea dintre acestea secțiuni dedicate consilierii filosofice sau de etică, dar și secțiuni practice de consultanță etică.

Știu că ați mai oferit programe de training de formare etică și consiliere filosofică. Este astăzi LUMEN în situația de a oferi programe de pregătire în consilierea filosofică apreciativă pentru a răspunde unei piețe a consilierii în continuă extindere? Credeți în viabilitatea unei piețe a practicilor filosofice și a consilierii filosofice și simțiți că puteți fi un furnizor de servicii de formare profesională în această direcție?

Într-adevăr, așa cum spuneam mai sus, am organizat traininguri – în general de scurtă durată – în domeniul eticii și al consilierii filosofice și chiar în această perioadă, așa cum spuneam, implementăm o serie de videoclipuri pe canalul de youtube Editura Lumen unde cei interesați se pot familiariza cu particularitățile consilierii filosofice și de etică, ale consultanței în etică și nu numai și care sunt accesibile complet gratuit.

Am luat în considerare sugestia Dumneavoastră, Domnule Profesor Sandu Frunză, și imediat ce vom încheia de înregistrat videoclipurile destinate acestui subiect, ele vor fi reunite sub forma unui program de formare, online, în care pe lângă înregistrările pe youtube vom oferi sesiuni de consiliere filosofică și sesiuni de întrebări și răspunsuri pentru cei interesați de a aprofunda cunoștințele în domeniu.

În ceea ce privește profesionalizarea domeniului, consider că practica și consilierea filosofică pot fi deja aplicate efectiv, sub forma unor cabinete de consiliere filosofică – pentru dezvoltare personală sau de coaching pentru consilierea de grup. Ambele profesii, atât cea de consilier pentru dezvoltare personală cât și cea de coach implică practici consiliative și pot fi aplicate inclusiv tehnici de consiliere filosofică, individuală sau de grup, și mai mult decât atât, sunt reglementate ca practică profesională. Am înțeles că există o inițiativă la nivelul Asociației Filosofilor Practicieni din Romania de introducere a profesiei în codul ocupațiilor din România și de creare a unor standarde ocupaționale, inițiativă pe care o salut De asemenea salut inițiativa colegilor de Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara, care au un program masteral internațional deja de prestigiu în ceea ce privește consilierea filosofică, care colaborează cu câțiva dintre cei mai buni consilieri filosofi din lume, numindu-i aici pe Lou Marinoff și Oscar Brenifier dimpreună cu mulți alții și care are deja câteva promoții care au absolvit.

Menționez de asemenea și inițiativa Dumneavoastră și a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca de a realiza cursuri de comunicare și consiliere filsofică de scurtă durată, certificate. Sunt convins că și la nivelul altor universități există programe similare, dar de care nu am eu cunoștință.

Totuși sunt deosebit de onorat să subliniez că primul program cerificat din România în domeniul practicii filosofice s-a realizat în cadrul Conferinței LUMEN din anul 2015 de la Iași, unde trainer a fost practiciana consilierii filosofice Viktoria Chernenko, afiliată la Institut de Pratiques Philosophiques din Paris, filiala Moscova.

Un program masteral în domeniul eticii aplicate și a consilierii de etică a funcționat în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava dar se pare că nu a atras suficienți cursanți, astfel că s-a renunțat la program. La nivelul Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava suntem în curs de organizare a unui program în domeniul eticii în sănătate publică care va avea o importantă componentă etică, inclusiv a unor practici consiliative de etică.

Nu în ultimul rând, vreau să menționez organizarea Cercului de Etică Aplicată și Filosofie Practică „Ekpyrosis”, în cadrul Centrului de Etică Aplicată a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și a Centrului de Cercetări Socio-Umane LUMEN, cu sprijinul Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Printre activitățile pe care deja le avem programate în cadrul Cercului, se numără: Întâlnirile de joia cu Bioetica și Etica Aplicată, o Cafenea Filosofică Virtuală ce va cuprinde un dialog cu Prof.Univ.Dr. Bogdan Popoveniuc, pe tema eticii promovării nicotinei în perioada pandemiei de coronavirus și, de asemenea, o serie de întâlniri virtuale de tip cafenea filosofică virtuală, pornind de la filmele Gattaca și Matrix.

Sunt foarte entuziast de preaplinul de activitate din această perioadă, și doresc pe această cale să-i mulțumesc soției mele pentru susținere și răbdare, și colegilor – atât celor de la Editura Lumen cât și celor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Închei prin a vă mulțumi, Domnule Profesor Sandu Frunză, pentru privilegiul pe care mi l-ați oferit adresându-mi aceste întrebări, care mi-au dat prilejul să-mi rememorez perioade frumoase din activitatea profesională și să prezint cititorilor blogului Dumneavoastră parte din preocupările mele actuale, atât la nivel individual cât și instituțional.

Îmi exprim cele mai alese gânduri și cele mai sincere urări de succes în tot ceea ce întreprindeți!

Sandu Frunză despre comunicarea și practicarea consilierii filosofice și a practicilor filosofice

Standard

antonio consiliereConsilierea filosofică devine în tot mai mare măsură o soluție la care se poate apela și în spațiul nostru cultural. Diversele tipuri de consiliere lasă un loc, chiar dacă încă modest, și pentru această practică a dialogului și înțelepciunii pe care o regăsim sub forma consultanței etice și deontologice, a consilierii interpersonale, a consilierii de grup, a consilierii de dezvoltare personală realizată pe principii filosofice, a cafenelelor filosofice, a dezbaterilor filosofice, sub forma intervențiilor filosofice ale gîndirii critice etc.

Chiar dacă pare să rămînă o preocupare marginală pentru filosofii români ai zilelor noastre, în ultimii ani există o evidentă preocupare pentru filosofia aplicată și pentru dezvoltarea practicilor filosofice în spațiul reflecției filosofice de la noi. În majoritatea centrelor universitare avem astfel de preocupări, unele dintre acestea dezvoltîndu-se în adevărate puncte de creativitate în orizontul practicilor filosofice și al consilierii. Trendul este unul pozitiv și cred că se manifestă, pe de o parte, sub forma unei responsabilități pe care profesorii de filosofie din universități o resimt în raport cu propria lor profesie și în raport cu nevoile societății în care trăiesc, iar pe de altă parte, sub forma unei creativități ce răspunde sensibilității umane și așteptărilor de armonizare a acesteia în contextul dezvoltărilor tehnologice care au luat o amploare care ne ia mereu prin surprindere.

Deși în multe din țările în care, în ultimii 40, s-au dezvoltat practicile filosofice sesizăm că acestea capătă viabilitate prin desprinderea de modul academic în care se făcea filosofie, cred că în România un asemenea demers trebuie să vină dinspre mediile universitare și să se structureze în raport cu diverse cerințe ale societății, ale pieței, ale indivizilor care se confruntă cu probleme dintre cele mai complexe în viața de zi cu zi. Este o datorie morală a profesorilor de filosofie (îndeosebi a celor din Universități, dar nu numai) să redea filosofiei una dintre formele și utilizările sale tradiționale, care a fost pusă în paranteze sau a fost lăsată pe un plan secund în anumite perioade ale predării, comunicării și aplicării filosofiei.

Consilierea filosofică apreciativă[1] este o carte ce marchează foarte bine acest tip de preocupări sub coordonarea lui Antonio Sandu. Este vorba de o culegere de texte scrise de Antonio Sandu și de o parte a colaboratorilor săi. Din cele 10 capitole ale cărții două sînt scrise de Antonio Sandu împreună cu Simona Ponea și unul este scris împreună cu Ana Frunză. Dacă articolele și cărțile publicate pînă acum îl înfățișau ca un gînditor semnificativ în domeniul eticilor aplicate și al filosofiei aplicate, volumul de față ne aduce și semnele unui creator de școală de gîndire filosofică cu preocupări relevante în consultanța etică și consilierea filosofică.

Antonio Sandu ni se înfățișează ca una dintre cele mai reprezentative voci în teoria și practica filosofică. Putem sesiza că textele publicate în timp de Antonio Sandu fac ca acesta să fie o resursă foarte valoroasă, de neocolit pentru tema noastră. Nici măcar o analiză superficială a consilierii filosofice din România, cum este cea propusă de Vasile Hațegan în „Premisele consilierii filosofice în România”[2], cuprinsă în primul manual despre consilierea filosofică publicat sub semnătura unui autor român, nu a putut face abstracție de necesitatea de a trimite la lucrările lui Antonio Sandu, chiar dacă i-a lăsat pe dinafară pe alți autori români valoroși care nu ar fi trebuit să lipsească dintr-o astfel de lucrare. Avînd în vedere perioada scurtă de cînd putem vorbi de contribuții relevante în consilierea filosofică în spațiul cultural românesc, putem să ne propunem să afirmăm că Antonio Sandu este deja un clasic al reflecțiilor pe marginea practicilor privind consultanța etică și a consilierii filosofice.

În Consilierea filosofică apreciativă se pledează pentru utilizarea filosofică a metodelor apreciative, impuse în lumea occidentală pornind de la lucrările lui  David Cooperrider, iar în spațiul academic românesc de autori precum Antonio Sandu și Ștefan Cojocaru. Astfel, autorul consideră că „Predarea apreciativă a filosofiei poate fi văzută ca o modalitate de a face filosofie, mai precis o filosofie aplicată. Propunem transformarea clasicelor prelegeri în adevărate module de consiliere filosofică, pornind de la interpretarea propriei experiențe de viață ale studenților, raportată la temele și motivele filosofice”.[3]

Avem aici o intuiție foarte bună. Consilierea filosofică trebuie învățată în programele de filosofie. Nu există nici o contradicție între modul academic de a filosofa și modalitățile diverse de aplicare a filosofiei, așa cum putem vedea în întreaga istorie a filosofiei, chiar dacă cel mai adesea acest tip de intervenție filosofică avea în vedere doar o elită căreia îi era destinată. Azi constatăm o democratizare a accesului la consiliere în general și este firesc ca acest fenomen să includă și consilierea filosofică, pe care trebuie să o oferim unor beneficiari dintre cei mai diverși, aflați pe scara valorică a propriei lor vieți.

Antonio Sandu, ca profesor universitar, face referință la aplicarea acestei exigențe la proximitatea sa cea mai firească atunci cînd afirmă că „Destinul actual al filosofiei în spațiul educațional este acela de a pune în mâna studenților modalități de înțelegere și instrumente interpretative cu privire la procesele de negociere continuă a interpretărilor şi principiilor care îi stau la bază, precum şi a modalităților de decriptare a semnificațiilor ascunse în chiar procesul de interpretare”.[4]

Pornind de la o asemenea perspectivă ne așteptăm ca așa cum avem lucrări admirabile de istorie a ideilor și conceptelor filosofice, să avem și lucrări sistematice și aplicate cu privire la practicile filosofice. Mai mult decît atît, ne așteptăm ca pe lîngă rolul de creatori de filosofie și de profesori de filosofie, absolvenții de filosofie să intre și pe terenul diverselor forme ale filosofiei aplicate și să devină practicieni și consilieri în diverse arii ale nevoii de reflecție filosofică și de modelare dialogică a experiențelor de viață.

O problemă ce apare acut spre finalul construcțiilor ideatice propuse de Antonio Sandu este cea care privește profesionalizarea practicilor filosofice și a consilierii filosofice. Așa cum a făcut-o și altă dată, autorul afirmă că trebuie să intre pe piața consilierii filosofice doar persoane care au urmat un program consistent de filosofie. Antonio Sandu ne spune: „atragem atenția asupra unor tendințe apărute chiar în interiorul comunității practicienilor consilierii filosofice de a trimite în derizoriu consilierea filosofică prin formări profesionale ineficiente, didacticiste şi reducționiste, care generează o derivă interpretativă a ideii de consiliere filosofică spre o discuție terapeutică, vag umanistă și nesistematică”.[5] Deși nu cunosc astfel de programe de formare, cred că pericolul unor astfel de întreprinderi poate să apară. De aceea, ar trebui ca programele de filosofie din universități să ofere acest tip de formare la capătul unui ciclu sistematic. Totodată, specialiștii în filosofie ar putea să recurgă la forme multiple de formare continuă pe care să le ofere sub forma unor programe postuniversitare destinate în primul rînd absolvenților de filosofie, dar și absolvenților din alte discipline sociale și umaniste care au deja o bună inițiere în domeniul filosofiei. Cred și eu că ar trebui să lăsăm consilierea filosofică pe seama celor ce au urmat programe de pregătire în domeniul filosofie. Dar, în unele domenii, realitatea ne-a luat-o înainte.

Trebuie să sesizăm existența în trecut a unei inapetențe a filosofilor pentru exercitarea practicilor filosofice. Pentru a răspunde unor nevoi urgente în propriile lor domenii de activitate, specialiștii cu diverse competențe au dus practicile etice și consilierea etică (în forme mai mult sau mai puțin filosofice) pe terenul acțiunii lor personale sau organizaționale. Nu putem face abstracție cel puțin de exemplul practicilor etice. Practicile etice, deontologice și consilierea și consultanța etică au fost în mare măsură abandonate de către persoanele cu formare filosofică, astfel încît specialiști din diverse domenii au preluat discursul etic și l-au aplicat în rezolvarea problemelor profesionale. Filosofii pot să recupereze acest cîmp de acțiune, dar lucrurile au evoluat în așa fel încît nu cred că mai pot să revendice exclusivități în astfel de practici, care deja se dovedesc de succes prin dezvoltarea lor de către profesioniștii care au competențe în propriilor lor zone de specializare și au recurs și la o formare în domeniul eticii. În viitor vor trebui dezvoltate nu numai programe de formare pentru cei ce aleg specializarea în domeniul filosofiei, ci și programe postuniversitare destinate practicienilor din alte domenii.

 

[1] Antonio Sandu (coord.), Consilierea filosofică apreciativă, (Iaşi: Lumen, 2019).

[2] Vasile Hațegan, „Premisele consilierii filosofice în România”, în Vasile Hațegan, Consilierea filosofică. De la practică la profesie, (București: Ars Docendi, 2018), 126-137.

[3] Antonio Sandu (coord.), Consilierea filosofică apreciativă, 222.

[4] Antonio Sandu (coord.), Consilierea filosofică apreciativă, 222.

[5] Antonio Sandu (coord.), Consilierea filosofică apreciativă, 237.

Sandu Frunză despre o preocupare constantă privind etica și integritatea în educație și cercetare

Standard

antonio_Etica si integritateÎn tot mai mare măsură discuțiile despre etică și integritate ocupă un loc important în spațiul universitar. Ele au meritul de a aduce în atenția publicului dezbateri riguroase realizate cel mai adesea în cadrul unor întruniri ale specialiștilor din diverse centre universitare din România și uneori cu o semnificativă participare internațională. O vreme, încălcarea principiilor eticii în educație și cercetare a dus la ample dezbateri mediatice, care au făcut deliciul publicului deoarece în centrul preocupărilor erau abaterile săvîrșite de personalități publice și de către politicieni. În ultima vreme, problemele au intrat în atenția specialiștilor din universități și se poartă tot mai mult într-un limbaj tehnic, dar suficient de clar și de simplu ca să fie înțeles de către publicul larg, interesat de practicile etice legate de educație, cercetare, publicarea rezultatelor cercetării etc.

O expunere deopotrivă academică și destinată publicului larg a tematicii integrității și eticii în cercetare și educație ne propune volumul Etică şi integritate în educaţie şi cercetare, coordonat de Antonio Sandu și Bogdan Popoveniuc.[1] Un merit al volumului este că își propune să iasă din zona instrumentalizării eticii legată de politicieni și de retorica politică și reușește, prin dezbateri, să elucideze, chiar dacă fragmentar, elemente esențiale privind comportamentul etic în spațiul educațional, cu referințe speciale la problematica adusă de activitățile de cercetare, de redactare și de publicare a rezultatelor cercetării științifice. Coordonatorii volumului au găsit o soluție echilibrată de exercitare a spiritului analitic și a spiritului critic. Ei sînt promotorii întreprinderii unor analize riguroase cu o expunere clară și utilă a concluziilor la care investigațiile științifice au ajuns.

Cele patru părți ale volumului sînt foarte sugestive cu privire la preocupările autorilor prezenți în această carte: Perspective etice în educație și formareEtica în cercetare și inovare, Evaluarea etică a tehnologiilor, Etica publicării științifice şi a comunicării cunoașterii.  În primul rînd, se reflectă aici foarte bine intenția exprimată a coordonatorilor: „Volumul reunește lucrări ale unor autori cu expertiză în diverse domenii de educație şi cercetare, cum ar fi filosofie, sociologie, științele educației, bioetică, psihologie, drept, inginerie, asistentă̆ socială, științe politice, biologie, medicină, economie, protecția mediului, fizică, silvicultură, cu toții preocupați de o tratare integrată a subiectului eticii, domeniu prin excelență transdisciplinar”.[2] Volumul reflectă, în același timp, o preocupare constantă pentru etică și integritate în toate sferele sistemului educațional și în cîmpul cercetărilor științifice. Etica și integritatea încep să devină o constantă pe care profesioniștii nu o mai privesc doar ca pe o problemă de dezbateri academice, ci și ca pe o latură esențială a dezvoltării profesionale, a credibilității didactice, a încrederii în valoarea creației științifice.

Aș vrea să semnalez îndeosebi modul în care coordonatorii volumului disting între etică și integritate. Antonio Sandu și Bogdan Popoveniuc consideră etica drept o valoare legată de demnitatea umană, prin urmare este o valoare intrinsecă în orice relație de învățare. Integritatea este privită ca o valoare ce se naște pe terenul eticii, dar este absorbită în forme particulare ale practicilor etice în educație și în variate domenii în care preocupările deontologice devin importante. În felul acesta, autorii încearcă se depășească perspectiva ce explica relația dintre etică și integritate ca relație între parte și întreg, plasînd etica la un nivel metadiscursiv, iar integritatea plasînd-o în interiorul discursului ca parte a aplicării la nivelul profesiilor implicate. În volumul de față, se au în vedere cu deosebire profesiile  din sfera educației și a cercetării.[3]

Indiferent ce schemă de relaționare a eticii și integrității am folosi, este important să conștientizăm că – potrivit volumului Etică şi integritate în educaţie şi cercetare– ele formează un întreg și asumarea lor ne face să resimțim faptul că participăm la o lume comună, mai bună. Ea presupune, pe de o parte, preocupările individuale privind implicarea fiecărei persoane în „construcţia propriei identităţi etice” și, pe de altă parte, elementele unei etici instituționale bazate pe regulile cultivate de profesioniștii din diverse domenii ale educației și cercetării.

 

[1] Antonio Sandu, Bogdan Popoveniuc (coord.), Etică şi integritate în educaţie şi cercetare, (București: Tritonic, 2018). Volumul cuprinde texte semnate de Jean-Pierre Cléro, Mariana Leabu, Mircea Leabu, Daniela Jeder, Roxana-Ionela Achiricesei, Ioan Cezar Anuței, Alexandra Huidu, Antonio Sandu, Ana Voichița Tebeanu, George Florian Macarie, Daniela-Tatiana Agheorghiesei, Bogdan Popoveniuc, Laurențiu Dan Milici, Mariana Rodica Milici, Laura Bouriaud, Mitică Drăgușin, Vasile Pătrașcu, Tomiță Ciulei, Horea Mihai Bădău.

[2]Antonio Sandu, Bogdan Popoveniuc, „Introducere. Etică şi integritate în educaţie şi cercetare”, în Antonio Sandu, Bogdan Popoveniuc (coord.), Etică şi integritate în educaţie şi cercetare, (București: Tritonic, 2018), 14.

[3]Antonio Sandu, Bogdan Popoveniuc, „Introducere. Etică şi integritate în educaţie şi cercetare”, 9.

Sandu Frunză despre nevoia de consiliere etică

Standard

antonio-sandu-etica-si-deontologie-profesionala

Oscilăm mereu între îndoială și certitudini. Unul dintre motive este lipsa asumării unei filosofii de viață. Un altul ar putea fi relativizarea valorilor și a criteriilor de practicare a unui comportament bazat pe valori. Există o cale destul de simplă pe care o putem urma și în spațiul cultural românesc. Ea poate fi preluată și adaptată din lumea occidentală, în special cea americană. Într-un asemenea spațiu al căutării unei vieți cît mai bune, găsirea unei căi de echilibru – între îndoielile ce îi apasă pe indivizi pînă la starea de criză și certitudinile ce îi pot transforma în niște mecanisme de decizie automată – este facilitată de nenumăratele forme de consiliere la care apelează atît organizațiile cît și indivizii. Printre acestea, aș aminti consilierea filosofică și consilierea etică. Aș putea foarte simplu să le suprapun într-o formă de consiliere unică, dar prefer să le las distincte, din motive de nuanțe ale practicii consilierii și de modalități cu grade de aplicabilitate diferite, în funcție de situația concretă de consiliere. Iar în cazul de față vreau să mă opresc doar asupra cîtorva elemente privind consilierea etică.

Doresc să semnalez aici o carte ce integrează cîteva elemente de consiliere etică în preocupările mai largi de etică profesională. Este vorba despre Etică și deontologie profesională semnată de Antonio Sandu.[1] Semnificativ mi se pare faptul că discuția despre consilierea etică este purtată în contextul filosofiei morale, al eticilor aplicate, al bioeticii, al codificării etice, al eticii manageriale și în general al eticii profesionale. Aceasta presupune nu numai o profesionalizare a eticii, nu numai afirmarea eticii ca un domeniu special de expertiză[2], ci și transformarea eticii în cîmp al unei practici profesionale bazate pe consilierea filosofică. Nu vorbesc aici de terapie, aceasta este terenul pe care îl las în seama terapeuților, ci de consilierea bazată pe nevoia încorporării în viața noastră cotidiană a acțiunii marcate de alegeri și decizii morale.

Un asemenea tip de consiliere este privilegiat de Antonio Sandu în ceea ce privește rezolvarea dilemelor morale. Îndeosebi atunci cînd sîntem puși în situații dilematice personale cred că putem apela cu folos la consilierea etică. Însă, așa cum relevă autorul, deja avem un cadru al exercitării consilierii etice în cadre instituționale avînd în vedere că „În România este introdusă profesia de consilier de etică prin legea numărul 7/2004, care prevede la Art. 21 numirea de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice a unui funcționar public, de regulă din cadrul compartimentului de resurse umane pentru a efectua consilierea de etică și monitorizarea respectării normelor de conduită … persoanele cu atribuții de consiliere etică acordă consultanță și asistență funcționarilor publici, monitorizează aplicarea prevederilor codului de conduită a funcționarului public și întocmește rapoarte trimestriale, privind respectarea normelor de conduită de către funcționarii publici”.[3]

Una dintre situațiile în care consilierea etică poate juca un rol important în decizia instituțională este cea care privește relația dintre etic și juridic. Antonio Sandu ne propune o analiză a complexității raporturilor dintre filosofia morală și drept, orientîndu-ne, în cele din urmă, spre o relație dintre etic și juridic din perspectiva afirmării necesității unei etici a conformității.[4] Rămînerea la o etică a conformității ar putea duce la riscul ca o lege, sau o serie de prevederi legale, deși conforme din punct de vedere juridic să intre în conflict cu tradiția, cu cutumele, cu morala comunității sau cu practicile etice ale indivizilor. Tocmai de aceea, etica trebuie privită sub un spectru larg, care integrează, chiar în situații instituționale, și elementele esențiale ale culturii etice dintr-un anumit spațiu cultural. În felul acesta se poate evita conflictul între opțiunile etice individuale sau comunitare și cei ce instrumentează demersuri juridice considerate neconforme cu așteptările din orizontul etic al culturii comunitare. Cu atît mai mult cu cît, de fapt, consilierea etică poate căpăta forme diverse ce se adresează mediului de afaceri, instituțiilor publice, universităților etc.

Atunci cînd se raportează la persoane, Antonio Sandu pare înclinat să ducă procesul consilierii etice și cel al consilierii filosofice în vecinătatea terapeutică. Probabil multele referințe la temele de bioetică ar putea explica această tendință. Important este, însă, că  el rămîne la o opțiune existențială în care are loc rezolvarea dilemelor etice în plan individual.

La nivelul consilierii individuale, consilierea etică ne apare ca o acțiune strategică de ieșire din starea de vulnerabilitate, prin reconstrucția etică a viziunii asupra problemei ivite și asupra consecințelor etice a acțiunilor desfășurate. Printre beneficiile ce le putem semnala se numără: creșterea autonomiei persoanei, dezvoltarea capacității de a lua decizii, dobîndirea calităților necesare evaluării a ceea ce este acceptabil din punct de vedere etic, dezvoltarea capacității de stabilire a priorităților în rezolvarea problemor etice, îmbunătățirea calității  vieții interioare și a modului de situare în lume etc.

Consilierea etică își poate găsi un teren bun nu numai în modernizarea instituțiilor publice și în creșterea performanței lor etice, nu numai în etica afacerilor și în acțiunile de responsabilitate socială a organizațiilor, ci și în nevoia individului de a se reconstrui pe sine într-o manieră responsabilă, care presupune asumarea vocației etice personale ca artă de a trăi.

 

[1] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, (Iași: Editura Lumen, 2012).

[2] Mihaela Frunză, Expertiză etică și acțiune socială, (București: Tritonic, 2011).

[3] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, 183.

[4] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, 49 și următoarele.

Sandu Frunză despre comunicare și management centrat pe valori etice

Standard

antonio-sandu

Avem încredere în faptul că etica muncii îi determină pe profesioniștii din administrația publică să acționeze în vederea realizării binelui public și al binelui fiecărui membru al comunității în parte. Chiar dacă uneori realitatea ne contrazice, avem proiecția ideală a locuitorului cetății tratat ca un bun cetățean și respectat în unicitatea și diversitatea sa. În relația noastră cu autoritatea publică, cu instituțiile publice și mai ales cu personalul ce oferă servicii publice avem un nivel ridicat de încredere și așteptare în ceea ce privește comunicarea etică și eficientă.

În lucrarea sa Relații publice și comunicare pentru administrația publică, Antonio Sandu relevă faptul că valoarea etică a încrederii „legitimează procesul de comunicare, rolul comunicatorului instituțional fiind, printre altele, acela de a construi încrederea publică în interiorul și la nivelul instituției publice”.[1] Practicile etice sînt parte a statutului profesional al comunicatorilor și mai ales a celor ce ocupă poziții de relații publice. Nu ne referim aici la serviciile de relații cu publicul (deși aceștia sînt foarte importanți), ci la comunicatori. Cei din urmă se constituie ca un model profesional în care etica este parte intrinsecă a îndeplinirii actului de comunicare.

Cartea lui Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică mizează pe o cultură a construirii realității în comunicare. Punctul său de plecare este o viziune constructivistă ce presupune construirea realității în comunicare și valorizarea ei din perspectiva unei experiențe de limbaj și este dezvoltată spre o perspectivă transmodernă de reinterpretare ștințifică a realității. Autorul recurge aici, pe de o parte, la o prezentare, iar pe de altă parte la o critică a ideilor lui Habermas cu referire la acțiunea comunicativă, construcția instituțională, deficitul de democrație etc. Pe acest fundal, cititorul se poate familiariza cu elemente esențiale de filosofie a comunicării, de deontologie, cu o serie de instrumente de comunicare instituțională și comunicare publică sau cu elemente ale comunicării manageriale.

Volumul lui Antonio Sandu ne provoacă prin aducerea în discuție a unor elemente de programare neuro-lingvistică, prin conturarea rolului comunicatorului instituțional sau prin relevarea importanței unei gîndiri strategice în comunicarea instituțională. Pentru a releva importanța PR-ului în comunicarea publică, autorul face o serie de precizări cum ar fi sublinierea importanței faptului că în administrația publică o ședință în care se iau decizii pentru comunitate trebuie să fie transformată într-un eveniment de comunicare menit să dea consistență procesului de aplicare a deciziilor. Totodată, volumul prezintă succint probleme legate de elaborarea mesajelor ce țin de comunicarea instituțională, de relația instituțiilor cu mass media, de comunicarea în spațiul virtual. Un loc aparte îl au provocările pe care le aduce înlocuirea întîlnirii față-către-față cu „proximitatea virtuală, proces generat de interpunerea rețelei de internet”. Fiind unul dintre puținii noștri experți în metode apreciative, Antonio Sandu nu putea să ocolească aspecte cum ar fi cele privind interviul apreciativ ca strategie de comunicare internă în organizație sau auditul apreciativ al comunicării interne.

Deși sînt doar parțial de acord cu modul în care se raportează la responsabilitatea socială (CSR), cred că merită să dăm atenție reflecțiilor lui Antonio Sandu privind transformările la care este supusă responsabilitatea din perspectiva transmodernă adoptată de autor. Interesantă este propunerea sa: „Insistăm asupra necesității de înlocuire a sintagmei etică în afaceri, care reprezintă pentru înțelesul comun o serie de principii care guvernează un anumit bussines care-l face să fie etic. În locul acestei sintagme se poate utiliza ideea de management centrat pe valori etice.”[2] Acceptăm această provocare ca pe o invitație pe care o lansează Antonio Sandu pentru a ne ține aproape de cercetările viitoare în care va dezvolta această perspectivă.

Pentru a pune în valoare pespectiva sa asupra relațiilor publice și a comunicării, autorul își prezintă ideile sub forma unui curs universitar în care se îmbină caracterul sistematic și dezvoltarea schematică a ideilor, cu sugestii de lectură, de exerciții ce pot fi efectuate pentru aprofundarea temelor, ideilor și conceptelor. Cu toate acestea, cartea se adresează unui public mult mai larg: de la studenții ce vor să devină comunicatori pînă la personalul interesat de înțelegerea mecanismelor manageriale ale comunicării publice.

Schematizările propuse de Antonio Sandu au meritul de a aduce în discuție fie aspecte generale ale disciciplinei, fie o serie de particularități ale abordării temelor discutate. După o scurtă incursiune propusă de autor, rolul esențial revine cititorului. Se presupune că acesta intră într-un joc de învățare și asumă un efort de cunoaștere și aprofundare pe cont propriu, cu un ghidaj specific mecanismelor învățării centrată pe student. Relații publice și comunicare pentru administrația publică este un ghid introductiv de învățare util pentru toți cei ce doresc să pornească pe cont propriu în descifrarea și învățarea mecanismelor comunicării instituționale.

 

 

[1] Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică, (București: Tritonic, 2016), 11.

[2] Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică, (București: Tritonic, 2016), 172.