Sandu Frunză despre o preocupare constantă privind etica și integritatea în educație și cercetare

Standard

antonio_Etica si integritateÎn tot mai mare măsură discuțiile despre etică și integritate ocupă un loc important în spațiul universitar. Ele au meritul de a aduce în atenția publicului dezbateri riguroase realizate cel mai adesea în cadrul unor întruniri ale specialiștilor din diverse centre universitare din România și uneori cu o semnificativă participare internațională. O vreme, încălcarea principiilor eticii în educație și cercetare a dus la ample dezbateri mediatice, care au făcut deliciul publicului deoarece în centrul preocupărilor erau abaterile săvîrșite de personalități publice și de către politicieni. În ultima vreme, problemele au intrat în atenția specialiștilor din universități și se poartă tot mai mult într-un limbaj tehnic, dar suficient de clar și de simplu ca să fie înțeles de către publicul larg, interesat de practicile etice legate de educație, cercetare, publicarea rezultatelor cercetării etc.

O expunere deopotrivă academică și destinată publicului larg a tematicii integrității și eticii în cercetare și educație ne propune volumul Etică şi integritate în educaţie şi cercetare, coordonat de Antonio Sandu și Bogdan Popoveniuc.[1] Un merit al volumului este că își propune să iasă din zona instrumentalizării eticii legată de politicieni și de retorica politică și reușește, prin dezbateri, să elucideze, chiar dacă fragmentar, elemente esențiale privind comportamentul etic în spațiul educațional, cu referințe speciale la problematica adusă de activitățile de cercetare, de redactare și de publicare a rezultatelor cercetării științifice. Coordonatorii volumului au găsit o soluție echilibrată de exercitare a spiritului analitic și a spiritului critic. Ei sînt promotorii întreprinderii unor analize riguroase cu o expunere clară și utilă a concluziilor la care investigațiile științifice au ajuns.

Cele patru părți ale volumului sînt foarte sugestive cu privire la preocupările autorilor prezenți în această carte: Perspective etice în educație și formareEtica în cercetare și inovare, Evaluarea etică a tehnologiilor, Etica publicării științifice şi a comunicării cunoașterii.  În primul rînd, se reflectă aici foarte bine intenția exprimată a coordonatorilor: „Volumul reunește lucrări ale unor autori cu expertiză în diverse domenii de educație şi cercetare, cum ar fi filosofie, sociologie, științele educației, bioetică, psihologie, drept, inginerie, asistentă̆ socială, științe politice, biologie, medicină, economie, protecția mediului, fizică, silvicultură, cu toții preocupați de o tratare integrată a subiectului eticii, domeniu prin excelență transdisciplinar”.[2] Volumul reflectă, în același timp, o preocupare constantă pentru etică și integritate în toate sferele sistemului educațional și în cîmpul cercetărilor științifice. Etica și integritatea încep să devină o constantă pe care profesioniștii nu o mai privesc doar ca pe o problemă de dezbateri academice, ci și ca pe o latură esențială a dezvoltării profesionale, a credibilității didactice, a încrederii în valoarea creației științifice.

Aș vrea să semnalez îndeosebi modul în care coordonatorii volumului disting între etică și integritate. Antonio Sandu și Bogdan Popoveniuc consideră etica drept o valoare legată de demnitatea umană, prin urmare este o valoare intrinsecă în orice relație de învățare. Integritatea este privită ca o valoare ce se naște pe terenul eticii, dar este absorbită în forme particulare ale practicilor etice în educație și în variate domenii în care preocupările deontologice devin importante. În felul acesta, autorii încearcă se depășească perspectiva ce explica relația dintre etică și integritate ca relație între parte și întreg, plasînd etica la un nivel metadiscursiv, iar integritatea plasînd-o în interiorul discursului ca parte a aplicării la nivelul profesiilor implicate. În volumul de față, se au în vedere cu deosebire profesiile  din sfera educației și a cercetării.[3]

Indiferent ce schemă de relaționare a eticii și integrității am folosi, este important să conștientizăm că – potrivit volumului Etică şi integritate în educaţie şi cercetare– ele formează un întreg și asumarea lor ne face să resimțim faptul că participăm la o lume comună, mai bună. Ea presupune, pe de o parte, preocupările individuale privind implicarea fiecărei persoane în „construcţia propriei identităţi etice” și, pe de altă parte, elementele unei etici instituționale bazate pe regulile cultivate de profesioniștii din diverse domenii ale educației și cercetării.

 

[1] Antonio Sandu, Bogdan Popoveniuc (coord.), Etică şi integritate în educaţie şi cercetare, (București: Tritonic, 2018). Volumul cuprinde texte semnate de Jean-Pierre Cléro, Mariana Leabu, Mircea Leabu, Daniela Jeder, Roxana-Ionela Achiricesei, Ioan Cezar Anuței, Alexandra Huidu, Antonio Sandu, Ana Voichița Tebeanu, George Florian Macarie, Daniela-Tatiana Agheorghiesei, Bogdan Popoveniuc, Laurențiu Dan Milici, Mariana Rodica Milici, Laura Bouriaud, Mitică Drăgușin, Vasile Pătrașcu, Tomiță Ciulei, Horea Mihai Bădău.

[2]Antonio Sandu, Bogdan Popoveniuc, „Introducere. Etică şi integritate în educaţie şi cercetare”, în Antonio Sandu, Bogdan Popoveniuc (coord.), Etică şi integritate în educaţie şi cercetare, (București: Tritonic, 2018), 14.

[3]Antonio Sandu, Bogdan Popoveniuc, „Introducere. Etică şi integritate în educaţie şi cercetare”, 9.

Reclame

Sandu Frunză despre nevoia de consiliere etică

Standard

antonio-sandu-etica-si-deontologie-profesionala

Oscilăm mereu între îndoială și certitudini. Unul dintre motive este lipsa asumării unei filosofii de viață. Un altul ar putea fi relativizarea valorilor și a criteriilor de practicare a unui comportament bazat pe valori. Există o cale destul de simplă pe care o putem urma și în spațiul cultural românesc. Ea poate fi preluată și adaptată din lumea occidentală, în special cea americană. Într-un asemenea spațiu al căutării unei vieți cît mai bune, găsirea unei căi de echilibru – între îndoielile ce îi apasă pe indivizi pînă la starea de criză și certitudinile ce îi pot transforma în niște mecanisme de decizie automată – este facilitată de nenumăratele forme de consiliere la care apelează atît organizațiile cît și indivizii. Printre acestea, aș aminti consilierea filosofică și consilierea etică. Aș putea foarte simplu să le suprapun într-o formă de consiliere unică, dar prefer să le las distincte, din motive de nuanțe ale practicii consilierii și de modalități cu grade de aplicabilitate diferite, în funcție de situația concretă de consiliere. Iar în cazul de față vreau să mă opresc doar asupra cîtorva elemente privind consilierea etică.

Doresc să semnalez aici o carte ce integrează cîteva elemente de consiliere etică în preocupările mai largi de etică profesională. Este vorba despre Etică și deontologie profesională semnată de Antonio Sandu.[1] Semnificativ mi se pare faptul că discuția despre consilierea etică este purtată în contextul filosofiei morale, al eticilor aplicate, al bioeticii, al codificării etice, al eticii manageriale și în general al eticii profesionale. Aceasta presupune nu numai o profesionalizare a eticii, nu numai afirmarea eticii ca un domeniu special de expertiză[2], ci și transformarea eticii în cîmp al unei practici profesionale bazate pe consilierea filosofică. Nu vorbesc aici de terapie, aceasta este terenul pe care îl las în seama terapeuților, ci de consilierea bazată pe nevoia încorporării în viața noastră cotidiană a acțiunii marcate de alegeri și decizii morale.

Un asemenea tip de consiliere este privilegiat de Antonio Sandu în ceea ce privește rezolvarea dilemelor morale. Îndeosebi atunci cînd sîntem puși în situații dilematice personale cred că putem apela cu folos la consilierea etică. Însă, așa cum relevă autorul, deja avem un cadru al exercitării consilierii etice în cadre instituționale avînd în vedere că „În România este introdusă profesia de consilier de etică prin legea numărul 7/2004, care prevede la Art. 21 numirea de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice a unui funcționar public, de regulă din cadrul compartimentului de resurse umane pentru a efectua consilierea de etică și monitorizarea respectării normelor de conduită … persoanele cu atribuții de consiliere etică acordă consultanță și asistență funcționarilor publici, monitorizează aplicarea prevederilor codului de conduită a funcționarului public și întocmește rapoarte trimestriale, privind respectarea normelor de conduită de către funcționarii publici”.[3]

Una dintre situațiile în care consilierea etică poate juca un rol important în decizia instituțională este cea care privește relația dintre etic și juridic. Antonio Sandu ne propune o analiză a complexității raporturilor dintre filosofia morală și drept, orientîndu-ne, în cele din urmă, spre o relație dintre etic și juridic din perspectiva afirmării necesității unei etici a conformității.[4] Rămînerea la o etică a conformității ar putea duce la riscul ca o lege, sau o serie de prevederi legale, deși conforme din punct de vedere juridic să intre în conflict cu tradiția, cu cutumele, cu morala comunității sau cu practicile etice ale indivizilor. Tocmai de aceea, etica trebuie privită sub un spectru larg, care integrează, chiar în situații instituționale, și elementele esențiale ale culturii etice dintr-un anumit spațiu cultural. În felul acesta se poate evita conflictul între opțiunile etice individuale sau comunitare și cei ce instrumentează demersuri juridice considerate neconforme cu așteptările din orizontul etic al culturii comunitare. Cu atît mai mult cu cît, de fapt, consilierea etică poate căpăta forme diverse ce se adresează mediului de afaceri, instituțiilor publice, universităților etc.

Atunci cînd se raportează la persoane, Antonio Sandu pare înclinat să ducă procesul consilierii etice și cel al consilierii filosofice în vecinătatea terapeutică. Probabil multele referințe la temele de bioetică ar putea explica această tendință. Important este, însă, că  el rămîne la o opțiune existențială în care are loc rezolvarea dilemelor etice în plan individual.

La nivelul consilierii individuale, consilierea etică ne apare ca o acțiune strategică de ieșire din starea de vulnerabilitate, prin reconstrucția etică a viziunii asupra problemei ivite și asupra consecințelor etice a acțiunilor desfășurate. Printre beneficiile ce le putem semnala se numără: creșterea autonomiei persoanei, dezvoltarea capacității de a lua decizii, dobîndirea calităților necesare evaluării a ceea ce este acceptabil din punct de vedere etic, dezvoltarea capacității de stabilire a priorităților în rezolvarea problemor etice, îmbunătățirea calității  vieții interioare și a modului de situare în lume etc.

Consilierea etică își poate găsi un teren bun nu numai în modernizarea instituțiilor publice și în creșterea performanței lor etice, nu numai în etica afacerilor și în acțiunile de responsabilitate socială a organizațiilor, ci și în nevoia individului de a se reconstrui pe sine într-o manieră responsabilă, care presupune asumarea vocației etice personale ca artă de a trăi.

 

[1] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, (Iași: Editura Lumen, 2012).

[2] Mihalea Frunză, Expertiză etică și acțiune socială, (București: Tritonic, 2011).

[3] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, 183.

[4] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, 49 și următoarele.

Sandu Frunză despre comunicare și management centrat pe valori etice

Standard

antonio-sandu

Avem încredere în faptul că etica muncii îi determină pe profesioniștii din administrația publică să acționeze în vederea realizării binelui public și al binelui fiecărui membru al comunității în parte. Chiar dacă uneori realitatea ne contrazice, avem proiecția ideală a locuitorului cetății tratat ca un bun cetățean și respectat în unicitatea și diversitatea sa. În relația noastră cu autoritatea publică, cu instituțiile publice și mai ales cu personalul ce oferă servicii publice avem un nivel ridicat de încredere și așteptare în ceea ce privește comunicarea etică și eficientă.

În lucrarea sa Relații publice și comunicare pentru administrația publică, Antonio Sandu relevă faptul că valoarea etică a încrederii „legitimează procesul de comunicare, rolul comunicatorului instituțional fiind, printre altele, acela de a construi încrederea publică în interiorul și la nivelul instituției publice”.[1] Practicile etice sînt parte a statutului profesional al comunicatorilor și mai ales a celor ce ocupă poziții de relații publice. Nu ne referim aici la serviciile de relații cu publicul (deși aceștia sînt foarte importanți), ci la comunicatori. Cei din urmă se constituie ca un model profesional în care etica este parte intrinsecă a îndeplinirii actului de comunicare.

Cartea lui Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică mizează pe o cultură a construirii realității în comunicare. Punctul său de plecare este o viziune constructivistă ce presupune construirea realității în comunicare și valorizarea ei din perspectiva unei experiențe de limbaj și este dezvoltată spre o perspectivă transmodernă de reinterpretare ștințifică a realității. Autorul recurge aici, pe de o parte, la o prezentare, iar pe de altă parte la o critică a ideilor lui Habermas cu referire la acțiunea comunicativă, construcția instituțională, deficitul de democrație etc. Pe acest fundal, cititorul se poate familiariza cu elemente esențiale de filosofie a comunicării, de deontologie, cu o serie de instrumente de comunicare instituțională și comunicare publică sau cu elemente ale comunicării manageriale.

Volumul lui Antonio Sandu ne provoacă prin aducerea în discuție a unor elemente de programare neuro-lingvistică, prin conturarea rolului comunicatorului instituțional sau prin relevarea importanței unei gîndiri strategice în comunicarea instituțională. Pentru a releva importanța PR-ului în comunicarea publică, autorul face o serie de precizări cum ar fi sublinierea importanței faptului că în administrația publică o ședință în care se iau decizii pentru comunitate trebuie să fie transformată într-un eveniment de comunicare menit să dea consistență procesului de aplicare a deciziilor. Totodată, volumul prezintă succint probleme legate de elaborarea mesajelor ce țin de comunicarea instituțională, de relația instituțiilor cu mass media, de comunicarea în spațiul virtual. Un loc aparte îl au provocările pe care le aduce înlocuirea întîlnirii față-către-față cu „proximitatea virtuală, proces generat de interpunerea rețelei de internet”. Fiind unul dintre puținii noștri experți în metode apreciative, Antonio Sandu nu putea să ocolească aspecte cum ar fi cele privind interviul apreciativ ca strategie de comunicare internă în organizație sau auditul apreciativ al comunicării interne.

Deși sînt doar parțial de acord cu modul în care se raportează la responsabilitatea socială (CSR), cred că merită să dăm atenție reflecțiilor lui Antonio Sandu privind transformările la care este supusă responsabilitatea din perspectiva transmodernă adoptată de autor. Interesantă este propunerea sa: „Insistăm asupra necesității de înlocuire a sintagmei etică în afaceri, care reprezintă pentru înțelesul comun o serie de principii care guvernează un anumit bussines care-l face să fie etic. În locul acestei sintagme se poate utiliza ideea de management centrat pe valori etice.”[2] Acceptăm această provocare ca pe o invitație pe care o lansează Antonio Sandu pentru a ne ține aproape de cercetările viitoare în care va dezvolta această perspectivă.

Pentru a pune în valoare pespectiva sa asupra relațiilor publice și a comunicării, autorul își prezintă ideile sub forma unui curs universitar în care se îmbină caracterul sistematic și dezvoltarea schematică a ideilor, cu sugestii de lectură, de exerciții ce pot fi efectuate pentru aprofundarea temelor, ideilor și conceptelor. Cu toate acestea, cartea se adresează unui public mult mai larg: de la studenții ce vor să devină comunicatori pînă la personalul interesat de înțelegerea mecanismelor manageriale ale comunicării publice.

Schematizările propuse de Antonio Sandu au meritul de a aduce în discuție fie aspecte generale ale disciciplinei, fie o serie de particularități ale abordării temelor discutate. După o scurtă incursiune propusă de autor, rolul esențial revine cititorului. Se presupune că acesta intră într-un joc de învățare și asumă un efort de cunoaștere și aprofundare pe cont propriu, cu un ghidaj specific mecanismelor învățării centrată pe student. Relații publice și comunicare pentru administrația publică este un ghid introductiv de învățare util pentru toți cei ce doresc să pornească pe cont propriu în descifrarea și învățarea mecanismelor comunicării instituționale.

 

 

[1] Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică, (București: Tritonic, 2016), 11.

[2] Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică, (București: Tritonic, 2016), 172.