Sandu Frunză despre bani, diamante și alte puteri interioare

Standard

827556Dezvoltarea personală este una dintre mărfurile americane cel mai bine vîndute în întreaga lume. Ea are o cerere mereu în creștere și pe piața ideilor și a nevoii de îmbunătățire a vieții din România. Pastorilor creștini americani le datorăm crearea instrumentelor și punerea fundamentelor științei dezvoltării personale, așa cum o vedem practicată azi. A devenit treptat o știință și o practică din ce în ce mai înfloritoare, desprinsă de contextul religios, dar rămînînd mereu în proximitatea acestuia prin nevoia de autenticitate și de valori pe care o aduce cu sine. După mai mult de un secol de creație și propovăduire, știința dezvoltării personale s-a încetățenit și la noi și începe să aibă un profil propriu prin efortul unui număr mare de autori și purtători de discursuri motivaționale, îndeosebi bărbați, dar cu o vizibilitate foarte bună și a autoarelor și a creatoarelor de povestiri motivaționale. Fenomenul face parte din normalitatea pe care o aduce globalizarea într-o țară de cultură occidentală cu o orientare spirituală majoritar creștină. O asemenea creștere a interesului pentru dezvoltarea personală este explicabilă prin faptul că teoria și practica dezvoltării personale valorifică un fond general al înțelepciunii prezentă, în moduri specifice și pe diverse trepte de elaborare, în toate culturile.

Unul dintre personajele cele mai fascinante din literatura motivațională americană este Russell Herman Conwell, un pastor baptist care a trăit între 15 februarie 1843 și 6 decembrie 1925. Este vorba despre un personaj încărcat de toată mitologia literaturii motivaționale. Este mereu invocat pentru cartea sa Hectare de diamante[1], o broșură redactată pe baza unei conferințe pe care autorul a susținut-o de mai mult de șase mii de ori. Susținînd acest discurs, Russell H. Conwell a fost răsplătit de publicul său cu peste un milion de dolari. Cu banii strînși de pe urma susținerii acestor conferințe a fondat Universitatea Temple din Philadelphia.

Este vorba de o conferință ce vorbește despre eșec, despre succes și mai ales despre curajul de a porni într-o călătorie a confruntării cu propriile neajunsuri pentru a pune în lumină calitățile proprii, acele resurse pe care fiecare individ poate să le pună în slujba comunității sale. După cunoscutul tipar al discursurilor de dezvoltare personală, Russell H. Conwell ne spune mai multe povestiri despre oameni, despre lucrurile importante pentru viața lor zilnică. Cea mai cunoscută dintre poveștile existențiale pe care le aduce în atenția publicului său este una care marchează întregul demers din această carte.

El ne povestește un episod biografic în care, în timpul unei călătorii de-a lungul Tigrului și Eufratului, ghidul său, un arab bătrîn pe care l-a angajat în Bagdad, printre nenumăratele povești a ținut să îi relateze și una pe care o ținea doar pentru prietenii săi speciali. Este povestea persanului Ali Hafed, un om bogat și mulțumit de bunăstarea pe care o avea. Era bogat pentru că se simțea mulțumit cu averea, soția și copiii săi. Într-o zi, el primește la fermă un bătrîn preot budist, un înțelept care îi dezvăluie tainele creației lumii, iar cosmogonia prezentată l-a condus spre relatarea modului în care s-au format diamantele și valoarea inestimabilă pe care acestea o au pentru oameni. În felul acesta, se naște în bătrînul fermier dorința de a fi posesorul unei asemenea surse de bogăție, ce părea inepuizabilă. Dintr-o dată fermierul bogat devine nemulțumit de tot ceea ce avea, devine nemulțumit de ceea ce primise și acumulase pe parcursul întregii sale vieți. În ciuda faptului că avea tot ceea ce îl putea face fericit, în ciuda bogățiilor pe care le deținea, el a început să se simtă dintr-o dată din ce în ce mai sărac și mai nemulțumit. După o noapte de neliniște, decide să afle de la bătrînul preot modul în care poate să găsească diamante pentru a deveni putred de bogat. Vinde proprietățile sale, pleacă în căutarea diamantelor în ținuturi îndepărtate, iar la capătul călătoriei îl găsim rătăcind sărac și punîndu-și capăt zilelor în apele mării. Răpus de propria sa tentație, epuizat de seducătoarea sa dorință de a deține cele mai mari resurse de îmbogățire ale lumii, părăsește lumea găsindu-și sfîrșitul, în mod simbolic, în valurile înspumate. Povestirea are, însă, și o continuare. Ea îl pune pe același înțelept budist față în față cu noul proprietar al fermei vîndută de bogatul însetat de posesia diamantelor. Noul proprietar este exemplar din perspectiva unui alt tip de alegere și de destin. Succesorul lui Ali găsise în albia rîului ce trecea prin grădină o piatră ce reflecta o lumină ciudată. Era, de fapt, un diamant. A luat piatra și a dus-o în locuința sa. Bătrînul înțelept, venit în vizită la noul proprietar, a recunoscut de la prima privire această piatră neobișnuită ca fiind un diamant. A mers împreună cu proprietarul în grădină, au răscolit împreună cu mîinile și au găsit multe alte pietre cu mult mai valoroase decît cea uitată de proprietar pe polița căminului său și asupra căreia privirea înțeleptului vizitator a căzut ca din întîmplare. Povestea are un sîmbure de adevăr, deoarece pe locul respectiv există pînă azi o foarte mare mină de diamante.

Ghidul arab îi dă lui Russell H. Conwell și o morală în marginea acestei povești, după cunoscutul obicei al povestitorilor orientali: „Dacă Ali Hafed ar fi rămas acasă și ar fi săpat în pivnița sa, în ogoarele sale sau în grădină, în loc să sufere de foame și să moară în mizerie, luîndu-și viața pe un tărîm străin, ar fi avut „hectare de diamante””.[2] Nu este vorba de această dată de o călătorie inițiatică în urma căreia fiul risipitor se întoarce la confortul și norocul casei sale. Nu este vorba de un demers inițiatic de natură mentală în care rătăcirea în lumi străine te ajută să conștientizezi ceea ce e valoros la tine acasă, în propria ta viață. Ali Hafed a căzut pradă propriei sale neînțelegeri. Ni se cere aici să învățăm nu din greșelile proprii, ci din cele ale lui Ali. În loc să trecem prin experiența eșecului, Russell H. Conwell consideră că ar fi bine să sesizăm că norocul este aici, lîngă noi. Trebuie doar să ne oferim un moment de reflecție care să ne includă pe noi și să îi aibă în vedere și pe ceilalți. Succesul se poate găsi la capătul unei munci bazată pe o asemenea reflecție ce vizează binele comun, care poate fi și al nostru și poate să lucreze pentru noi.

Bogăția are forme multiple. Ea nu trebuie să fie un scop în sine. Ea se sedimentează ca o stare de mulțumire în raport cu binele pe care îl faci în jurul tău, ca o acumulare de bucurie a slujirii pe care o aduci în raport cu comunitatea ta. Sensul succesului este acela care face din actele tale de natură economică, de factură comercială, ceva care are o semnificație spirituală ultimă. Succesul este ceva semnificativ pentru oameni tocmai pentru că el individualizează o persoană aflată într-o strînsă conexiune cu membri comunității sale.

Orice tip de bogăție, inclusiv cea măsurată în bani, trebuie căutată cu același scop. Este vorba despre punerea în mișcare a unei puteri ce aduce oamenii împreună pentru realizarea unui bine comun, care face viața să devină mai bună pentru fiecare individ. Fiecare individ poate să își dorească să obțină și o putere financiară, deoarece ea poate pune în mișcare alte forme ale manifestării personale. În acest context trebuie citite afirmațiile lui Russell H. Conwell: „Banii înseamnă putere și trebuie să fiți destul de ambițioși pentru a-i obține. Trebuie să fiți, pentru că puteți face mai mult bine cu ei decît fără ei. Datorită banilor a fost tipărită Biblia voastră, datorită lor au fost construite bisericile voastre, au fost trimiși misionarii voștri, sunt plătiți predicatorii voștri și nu ați avea prea mulți, dacă nu i-ați plăti. … Omul care primește salariul cel mai mare poate face cel mai mult bine cu puterea pe care i-o conferă banii. … Bineînțeles că există lucruri mai importante decît banii. … Știu prea bine că există lucruri mai solemne și mai mărețe. Dragostea este lucrul cel mai de preț pe acest pămînt, însă norocos este îndrăgostitul care are mulți bani. Banii înseamnă putere, banii înseamnă forță, banii fac atît bine, cît și rău. În mîinile oamenilor buni pot realiza și au realizat lucruri bune”.[3]

În aparență, este greu de armonizat un asemenea îndemn la acumularea de bani cu asumarea unei poziții creștine. Sîntem obișnuiți mai degrabă cu metafora care ne spune că banul este ochiul dracului și cu afirmații sapiențiale mai jucăușe din care desprindem că banii nu aduc fericirea. Și, este evident, ca întotdeauna, în orice exagerare este și ceva ce poate fi considerat un strop de adevăr. Exemple de viață ne ajută să constatăm că persoane care au cîștigat la jocuri de noroc sume mari, nu au fost capabile să le gestioneze, sau oameni care au primit, din diverse motive, sume mari sau moșteniri semnificative, au ajuns în scurt timp la sărăcie și suferință. Mai mult, în privința banilor se vorbește de existența unei fascinații cu totul ieșite din comun. În mod aproape inexplicabil, acumularea banilor pare să se manifeste cu o seducție orbitoare. În toate formele de acumulare, oamenii ajung la un moment dat să considere că acumularea este una suficientă. Această mulțumire nu apare niciodată în ceea ce privește acumularea banilor. Oricît de mulți, banii nu sînt niciodată îndeajuns. Acesta este secretul cel mai ascuns al seducției banilor.

Însă nu acumularea ca atare este problematică din perspectiva asumată de Russell H. Conwell. Dacă ne dorim să avem bani, ar fi firesc, în logica desfășurată aici de Conwell, să ne dorim să fim mai întîi oameni mai buni. Deoarece banii lucrează bine în mîinile și cu mintea oamenilor buni. Acumularea de bogății poate fi bună sau rea în funcție de cît de mult contribuie la creșterea noastră interioară. Cît de bogată este viața noastră interioară se poate vedea din cît de mult sîntem în stare să investim în satisfacerea trebuințelor și în fericirea celorlalți. Din perspectiva succesului, ceilalți sînt cea mai mare putere interioară pe care o persoană o poate avea.

Bogățiile cele mai mari sînt în proximitatea noastră, sînt sub ochii noștri. Adesea nu sîntem destul de atenți pentru a le sesiza, pentru a le vedea. De cele mai multe ori, cea mai mare bogăție sînt cei de lîngă noi. Sau cel puțin ei pot fi o garanție a procesului conștientizării stării de mulțumire, de creștere și de îmbogățire.

[1] Russell H. Conwell, Hectare de diamante, traducere de Nicolae Pintea, (București: Editura Act și Politon, 2014).

[2] Russell H. Conwell, Hectare de diamante, traducere de Nicolae Pintea, (București: Editura Act și Politon, 2014), 15.

[3] Russell H. Conwell, Hectare de diamante, traducere de Nicolae Pintea, (București: Editura Act și Politon, 2014), 30-32.

Anunțuri