Sandu Frunză despre cei înzestrați cu darul de a ne comunica viitorul

Standard

lucian-vasile-szabo

Colecția Media-Comunicare a Editurii Tritonic ne orientează spre o față mai puțin vizitată a comunicării: cea care aduce împreună imaginarul, fantasticul, science fiction-ul. Este vorba de un tip special de comunicare în care, prin intermediul literaturii, sînt puse împreună extrapolări ale realizărilor științifice, logica științifică și logica imaginarului ce se hrănește din fantezie și din speculația imaginativă.

Volumul lui Lucian-Vasile Szabo, Cartea interviurilor SF,[1] ne propune 33 de interviuri cu autori care au contribuit, de-a lungul timpului, la dezvoltarea literaturii SF în România. Autori din generații diferite, pe unii i-am avut ca repere în lecturile mele încă din adolescență, pe alții îi întîlnesc pentru prima oară datorită acestei cărți delicate și prietenoase. Înainte de a citi cartea, am simțit lipsa unor scurte prezentări biografice a autorilor intervievați. În lipsa lor m-am lăsat dus de biografia mentală pe care suita răspunsurilor a construit-o în cazul fiecăruia în parte. Sînt sigur că Lucian-Vasile Szabo a mizat pe faptul că e o „carte de familie”, pentru cunoscători. În ceea ce mă privește, în ultimii ani nu am mai citit science fiction, astfel încît o parte a autorilor au devenit parte a bucuriei lumii mele doar cu ocazia parcurgerii acestor interviuri. După lectura cărții, nu am mai simțit această absență deoarece fiecare din autori a găsit un mod propriu de a mă face participant la lumea sa interioară, m-a ajutat să intru în mintea sa și să trăiesc un fel de evadare într-o construcție mentală specifică fiecăruia dintre creatorii de lumi imaginare pe care i-am întîlnit și care m-au ajutat să trăiesc pentru cîteva momente în lumea lor dezvăluită în dialogurile cu Lucian-Vasile Szabo. De altfel, autorul interviurilor ne previne încă de la început că una dintre intențiile sale a fost de a releva „latura creativă, imaginarul fiecăruia dintre cei intervievați, în acest sens fiind stimulați să creeze efectiv scenariile unor întîmplări extraordinare, spre exemplu, o întîlnire personală cu un extraterestru ori manevrarea unei mașini a timpului. Desigur, imaginarea unor variante de viitor nu putea lipsi, cum nu puteau fi ocolite previziunile privind locul fiecăruia în aceste scenarii posibile”.[2]

Aș remarca faptul că unele dintre întrebări se repetă în cazul fiecăruia dintre autorii intervievați și în felul acesta cartea capătă o nuanță în plus în ceea ce privește unitatea ei, chiar dacă miza editorului, ca și cea a cititorilor de altfel, este cea a întîlnirii cu diversele construcții mentale pe care le pot propune autorii, chiar atunci cînd se au în vedere pe ei înșiși. Dar chiar prin aceste elemente comune, Lucian-Vasile Szabo reușește să pună foarte bine la lucru imaginarul literar, construcția diurnă sau onirică, sensibilitatea fantastică sau inteligența anticipativă a intervievaților.

Fiind vorba de autori de literatură de anticipație, aș vrea să redau aici cîteva perspective prin care autorii intervievați în volum ne relevă ceva din modul în care ei pot să ne comunice despre viitor, despre elementele lumii noastre cu care se poate construi un viitor ce se lasă mereu descoperit. Iată cîteva exemple prin care autorii ne comunică despre viitor:

Din perspectiva unei existențe paradoxale, George Anania afirmă: „îmi iubesc cu adevărat țara și neamul, nu-i consider absolut deloc pe români depozitari ai tuturor racilelor omenești, nu dușmănesc pe nimeni și trag nădejde, până în zilele prezente, că ne așteaptă pe toți o soartă mai bună. Paradoxul este un mod de viață”.[3]

Vrînd parcă să nea dea o șansă la confluența dintre specificul românesc și ceea ce este global, Mugur Cornilă ne oferă următorul răspuns: „Se vor întîmpla lucruri deosebite, speciale, profunde. Nu știu de ce românii tot adastă la fîntîni seci și la fructe putrede. Noi avem o armă redutabilă: imaginația. Puterea viziunii. Da, nu sîntem nemți și nu știm să învîrtim, ca ei, „șurubul în piuliță”. Dar avem puterea să imaginăm, de la un capăt la altul, o întreagă lume, cu cele mai intime detalii, chiar și numai în noi… Important este să știm să ne dorim lucrurile cu adevărat. Să știm să le „vizualizăm”, iar ele se vor întîmpla”.[4]

Ca un editor entuziast, cu speranța iluminării tuturor prin lectură, Bogdan Hrib  este consecvent cu atitudinile sale programatice afirmînd: „De fapt, nu anticipez nimic, doar sper. Și cred. În educație. Multă educație pentru toate vîrstele. Adică citit”.[5]

Ca un clasic al genului, Alexandru Mironov anticipează: „Mai prevăd apariția rapidă a medicinii regenerative, colaborarea lui Homo Faber cu mușuroiul de nanoboți pe cale să invadeze și apoi să ia în stăpînire industriile, momentul de singularitate care va însemna apariția omului bionic și mîna întinsă către prietenul IA (Inteligența Artificială) și, cum vă spuneam, pasul pe Marte”.[6]

Anunțîndu-ne că îi place să folosească science fiction ca pretext, Dănuț Ungureanu își minimalizează angoasele afirmînd: „Mă tem că viitorul va fi o lume foarte plictisitoare… mă tem că va fi o lume a însinguraților”.[7]

Folosind ca pretext aceste afirmații, aș dori să închei cu un sfat. Dacă vă gîndiți ce ar trebui să luați cu voi în călătoria voastră în viitor, atunci pot să vă spun că ar trebui să luați cu voi, cu singuranță, și Cartea interviurilor SF. În orice timp, volumul de interviuri propus de Lucian-Vasile Szabo poate fi un antidot impotriva plictiselii, împotriva însigurării.

 

[1] Lucian-Vasile Szabo, Cartea interviurilor SF, (București: Editura Tritonic, 2018). Volumul cuprinde interviuri cu George Anania, Costel Baboș, Cătălin Badea-Gheracostea, Lucian Boia, Roxana Brânceanu, Adrian Chifu, Mugur Cornilă, Ștefana Cristina Czeller, Dan Doboș, Balin Feri, Silviu Genescu, Ștefan Ghidoveanu, Mircea Liviu Goga, Michael Hăulică, Bogdan Hrib, Lucian Ionică, George Lazăr, Marcel Luca, Lucian Merișca, Marian Mirescu, Alexandru Mironov, Mircea Opriță, Viorel Pârligras, Ovidiu Pecican, Gheo Radu Pavel, Liviu Radu, Cornel Robu, Liviu Surugiu, Cristian-Mihail Teodorescu, Daniel Timariu, Marian Truță, Dănuț Ungureanu, Horia Nicola Ursu.

[2] Lucian-Vasile Szabo, Cartea interviurilor SF, (București: Editura Tritonic, 2018), 8.

[3] George Anania, „Paradoxul este un mod de viață”, în Lucian-Vasile Szabo, Cartea interviurilor SF, (București: Editura Tritonic, 2018), 16.

[4] Mugur Cornilă, „Scriitorii români au o șansă de a fi auziți mai ușor”, în Lucian-Vasile Szabo, Cartea interviurilor SF, (București: Editura Tritonic, 2018), 68

[5] Bogdan Hrib, „Mi-ar fi făcut mare plăcere să stau la o vorbă lungă, pe-nserat, cu Adam și cu Eva!”, în Lucian-Vasile Szabo, Cartea interviurilor SF, (București: Editura Tritonic, 2018), 132.

[6] Alexandru Mironov, „Am un sistem solid de protecție împotriva prostiei și a răutății”, în Lucian-Vasile Szabo, Cartea interviurilor SF, (București: Editura Tritonic, 2018), 179.

[7] Dănuț Ungureanu, „Îmi place să folosesc cheia science fiction ca pretext”, în Lucian-Vasile Szabo, Cartea interviurilor SF, (București: Editura Tritonic, 2018), 260.

Reclame

Sandu Frunză despre moartea unui om de cultură

Standard

coperta-bhribMoartea unui om de cultură. Am primit-o cu bucurie. Niciodată nu am mai fost bucuros la întîlnirea cu moartea. În fața morții celorlalți rămîn mereu într-o stare de necuvîntare și dezintegrare totală, în ciuda faptului că, în alte situații, pot oricînd să vorbesc despre îngemănarea vieții și a morții, despre forme ale identității dintre iubire și moarte sau despre moartea ca formă a iubirii, despre modul în care moartea luminează sensul vieții noastre cu lumina sa suprafirească, transcendentă, despre moarte ca șansă a devenirii personale în orizontul infinitului și despre multe alte povești ale morții. Această trăire a unei dezontologizări în fața morții celorlalți este, probabil, legată de constatările filosofilor ce încearcă să ne convingă că nu putem avea experiența propriei noastre morți, ci avem doar o experiență a morții mijlocită, mereu mediată de ceilalți.

Cu Moartea unui om de cultură[1] am avut un alt tip de experiență, una culturală. Ea mi-a fost propusă ca un dar de unul dintre amicii mei. M-am prins repede în acest joc cu moartea deoarece mi-a plăcut mult ca idee de marketing. Chiar mi-a apărut ca o strălucită idee de comunicare comercială. Este vorba de cîteva cărți de povești scrise de autorii Tritonic, publicate în format de buzunar, potrivite pentru a fi purtate în gentuța personală (așa cum se întîmplă mereu că fiecare dintre noi are în gentuța sa cîte o carte, de citit în nu se știe ce momente neidentificate). Ele se vînd la Libraria Editurii Tritonic împreună cu o cafea la costul total de 5 lei. Nu am trăit satisfacția de a fi victima unui asemenea procedeu de pomovare a cărții în librărie. Amicul meu a băut el cafeaua și mi-a adus mie plăcerea de a citi povestea despre Moartea unui om de cultură, așa cum este ea relatată de cunoscutul scriitor și editor Bogdan Hrib.

Cartea are în centrul ei dorința de a identifica mobilul unei crime. O crimă ce se desfășoară sub ochii publicului, în timpul unei lansări de carte. Spre finalul lansării, Editorul scoate un pistol și îl împușcă pe autor. Mai departe, cititorul este orientat spre identificarea motivației ce stă la baza unui asemenea gest neobișnuit.

Lectura cărții îți procură o experiență liniștită și plăcută, ca o scurtă plimbare de dimineață în răsăritul soarelui de vară. La lectura cărții este posibil ca editorii să rîdă pe sub mustăță și să trăiască la nivelul imaginarului lor ascuns experiențe similare în care ar fi dorit, dar din fericire nu și-au îndeplinit dorința, de a-l omorî pe un autor exagerat de pretențios și de indolent, sîcîitor și mereu problematic; autorii vor rîde cu satisfacție deoarece ambiguitatea uciderii în final a autorului-editor ne aduce imaginea reconfortantă de „liniște și întuneric”. Cu siguranță cititorii obișnuiți vor fi cei cîștigați, în cea mai mare măsură, deoarece vor putea reface, lăsîndu-se pătrunși de frumusețea și simplitatea scriiturii, o experiență ironică a morții, pe care sigur nu vor avea ocazia să o înțeleagă o dată cu propria lor moarte. Doar acum este momentul cel mai potrivit pentru a descifra Moartea unui om de cultură și mă bucur să vă pot îndemna să porniți în căutarea deslușirii ei.

[1] Bogdan Hrib, Moartea unui om de cultură, (București: Editura Tritonic, 2016).