Sandu Frunză despre privilegiul de a trăi în cea mai bună dintre lumile posibile

Standard

fspacÎn activitățile de Tutorial desfășurate azi, unul dintre studenții din anul întîi m-a întrebat: ce m-a făcut să aleg să fiu profesor la Facultatea lui preferată? Era vorba, evident, nu numai despre Facultatea lui, ci și despre Facultatea mea preferată (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB), în care simt că este o binecuvîntare să îmi duc viața în ultimii mai bine de 10 ani și unde sper că divinitatea îmi va da puterea de a mă regăsi (cu sănătate, muncă și pasiune) în următorii ani. M-am exprimat bine, nu e vorba doar de a-mi desfășura activitatea didactică și de cercetare, ci și de a-mi trăi viața în cel mai frumos mod posibil. Pentru că FSPAC este în primul rînd un mod de a fi și de ați trăi valorile fundamentale și abia în al doilea rînd un loc de muncă. FSPAC este un tărîm prin excelență al dialogului și al punerii împreună a omeniei, a toleranței, a gîndirii critice și a pluralității opțiunilor și viziunilor asupra lumii.

Cred că, în cea mai mare măsură, confortul pe care ți-l dă calitatea de membru al comunității FSPAC – fie că ești profesor, student sau ocupi vreuna dintre pozițiile administrative sau personal auxiliar – are la bază strategia competitivității și a dezvoltării personale care modelează viața academică organizațională. Climatul etic, acordarea de sprijin celor aflați în situații dificile, sprijinul oferit tuturor inițiativelor desfășurate în vederea realizării binelui public, susținerea prin toate mijloacele societății digitale a proceselor de predare și  învățare, stimularea creativității și inovării în activitățile de cercetare, crearea unui cadru propice pentru afirmarea personală, înțeleasă ca un bun prețios pentru dezvoltarea întregii comunități etc. – ar putea fi enumerate ca tot atîtea dimensiuni pe care se construiește ideea unei vieți bune trăite în calitate de membru al comunității academice a FSPAC.

În urmă cu 10 ani și cîteva luni am plecat de la Catedra de Filosofie Sistematică a UBB (pe care nu aș putea niciodată să o descriu altfel decît utilizînd simbolurile specifice unei lumi paradisiace) pentru că doream să fac lucruri mai aplicate și să dezvolt o serie de practici filosofice într-un mediu în care am avut intuiția că o să găsesc foarte mulți oameni cu deschidere spre astfel de activități. În felul acesta, am descoperit la FSPAC că am privilegiul de a trăi în cea mai bună dintre lumile posibile. Nu am simțit nevoia unei celebrări a celor 10 ani deoarece viața mea în toți acești ani s-a desfășurat în tot firescul ei.