Sandu Frunză despre o introducere generală în practica filosofică și consilierea filosofică

Standard

Hategan_ConsiliereaFilosofica si eticaO carte binevenită în contextul cultural românesc. Nu este doar un volum destinat consilierilor sau practicienilor în filosofie, este o lucrare foarte utilă pentru potențialii participanți în programele de consiliere filosofică sau în cele vizate de diverse practici filosofice. Fiind vorba de o practică  puțin cunoscută în România, cred că e un lucru foarte potrivit ca cei familiarizați cu practica și consilierea filosofică, în mod repetat și cu mijloace variate, să aducă publicului – într-un limbaj cît mai simplu – un plus de cunoaștere despre fenomenul foarte complex și fascinant al consilierii filosofice. Volumul Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România[1] are meritul de a ne aduce cîteva secvențe privind practicile filosofice filtrate prin experiența cîtorva autori din România în sprijinul înțelegerii fenomenului de către posibilii clienți ai consilierii filosofice și filosofiei practice.

Înainte de a practica filosofia și a face consiliere, filosofii trebuie să își facă, în moduri cît mai variate, cunoscute practicile și stilurile culturale pe care le propun. Este nevoie ca publicul să înțeleagă faptul că, pe lîngă discursul foarte elaborat, abstract și uneori inaccesibil al filosofilor, mai există și forme de filosofare la care publicul cultivat și cu sensibilitate filosofică poate avea destul de ușor acces. El trebuie conștientizat inclusiv de faptul că poate beneficia de anumite servicii filosofice, fie că e vorba de indivizi, grupuri sau organizații.

Cele mai importante două texte din acest volum sînt semnate, în opinia mea, de Claudiu Mesaroș și Laurențiu Staicu. Oferindu-ne o „Scurtă prezentare a naturii și tipologiei practicilor filosofice”[2], Claudiu Mesaroș ne aduce clarificări foarte utile ale conceptului de practică filosofică și ne oferă explicații cu privire tipurile de filosofie practică de care ne putem bucura: consilierea de grup, filosofia cu copiii, filosofia pentru deținuți, filosofia pentru grupuri vulnerabile sau defavorizate, dialogul socratic nelsonian, consilierea organizațională, cafeneaua filosofică, telefonul consilierului filosof, practicarea filosofiei cu ajutorul tehnologiei, dialogul filosofic radiofonic, festivalul de filosofie, plimbarea filosofică. Explicații foarte lămuritoare sînt oferite de autor. Ele sînt făcute în stilul școlii lui Lou Marinoff, un filosof foarte influent printre practicienii filosofiei la Timișoara.

Încercînd să răspundă la întrebarea „Cît de practică e filosofia practică”, Laurențiu Staicu ne răspunde ca un practician într-ale filosofiei, care are și o foarte bună pregătire teoretică în filosofie. Un aspect esențial este cel al specificului filosofiei înțeleasă ca terapie. Răspunzînd nevoilor societății în care trăiesc, filosofii contemporani au instituit un nou mod de raportare la filosofie și la valorile ei, astfel încît, „filosofia practică s-a transformat și ea într-un serviciu ca oricare altul, distribuit și normat aritmetic, riguros în ședințe sau sesiuni de consiliere privată, oferite contra cost celor frămîntați de întrebări filosofice sau pur și simplu dornici să dobîndească o lămurire elevată cu privire la felul în care ne putem orienta rațional în lume.”[3]Cu toate că și-a găsit un loc propriu pe piața consilierii, ca serviciu special de îngrijire și ajutor, consilierea filosofică este, pentru practicianul român, mai degrabă ceva consistent de oferit în registru educațional decît în zona terapeutică. Laurențiu Staicu relevă caracterul fragmentar al practicilor, neexistînd o practică unitară a consilierii filosofice și neputîndu-se realiza o reglementare a practicilor, care ar fi în discordanță cu libertatea și originalitatea revendicate de creatorii și practicienii din sfera filosofiei. Această situație contribuie suplimentar la întărirea convingerilor care, în principal, „păstrează consilierea filosofică în aria unui tip de dialog cu funcție mai degrabă educativă, decît terapeutică, un dialog avînd ca scop asumat … clarificarea problemelor personale ale clientului prin analiză critică și depășirea crizei sau problemei care a declanșat nevoia de consiliere printr-o înțelegere rațională, o explicitare sistematică a mecanismelor mai ample ale lumii ca atare sau, uneori, ale unei situații particulare sau ale unei practici sociale în care trăiește persoana pe care o consiliem”.[4]

Un domeniu foarte important, cu mari perspective de dezvoltare și în cultura instituțională din România este cel al practicilor etice. În tot mai mare măsură consilierea etică își face loc și în instituțiile statului și în mediul educațional și în mod progresiv în mediul afacerilor. Organizațiile economice se revendică tot mai mult a fi participanți etici în relațiile economice globale. Astfel, nevoia de consiliere etică este în creștere, în toate domeniile, concomitent cu revendicări tot mai dese de participare a indivizilor la viața comunității promovînd principiile integrității. Un capitol foarte important ne aduce reflecțiile din „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”[5]propuse de Mihaela Frunză. Textul face parte dintr-o lucrare mai amplă a autoarei, paginile de față ne clarifică statutul expertului în etică, principalele elemente pe care se construiește consilierea etică, ne introduce în formele pe care le poate avea expertiza etică în România. Un aspect important este cel al profilului consilierului de etică. Mihaela Frunză ne spune că „profilul profesional al expertului în etică ar trebui să facă parte deschiderea spre o practică interdisciplinară a cunoașterii și cercetării, fără nici o divergență cu sfera foarte specializată a domeniului de aplicare și cu caracterul integrator al eticii ca disciplină născută și întreținută în dinamismul ei pe terenul filosofiei. Totodată, îmbinarea atitudinii reflexive cu gîndirea critică, a tehnicilor de interpretare cu interpretarea regulilor, a atitudinii responsabile cu comunicarea etică, pare să facă parte din instrumentarul profesioniștilor din consiliere etică”.[6]

În aceeași parte a volumului Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, privind etica și consilierea, un text cu o deschidere spre tematizarea globală a reflecțiilor și practicilor etice ne este oferit de Maria Sinaci într-o discuție foarte convingătoare despre „Globalizare și etică globală în secolul XXI”[7].

Demne de o atenție specială sînt textele în care ni se propun analize privind unele aspecte privind fundamentele filosofice și culturale ale consilierii filosofice și filosofiei practice. Unul dintre cei mai buni practicieni și teoreticieni în consultanța de comunicare și consilierea filosofică este Aurel Codoban. Pornind de la asocierea dintre filosofie și comunicare, filosoful ne arată modul în care înțelepciunea de a trăi poate fi cultivată în lumea construită pe comunicare. Făcînd un excurs prin preocupările filosofilor în diverse etape ale dezvoltării filosofiei – de la centralitatea preocupărilor privind existența, la cele privind cunoașterea și apoi la cele ce privilegiază comunicarea – Aurel Codoban așază practica filosofică la interferența dintre comunicare și înțelepciune. În felul acesta, pentru a releva rolul semnificativ pe care îl poate juca filosofia în viața unui client care apelează la serviciile unui filosof, stilistul existențial ne spune că „ceea ce ar putea face filosofia ca iubire de comunicare, ca înțelepciune a comunicării, așa cum este practicată ea în consilierea filosofică sau în terapia existențială ar fi să ne schimbe stilul existențial comunicațional, înțelegînd prin aceasta că ne schimbă felul în care comunicăm cu noi înșine și felul cum comunicăm, prin propria noastră existență, cu ceilalți”[8]. Pentru cunoscătorii filosofiei lui Aurel Codoban, ceea ce nu este vizibil în textul de față, este demersul de hermeneutică a iubirii pe care autorul își construiește întreg eșafodajul practicării filosofiei ca un instrument de îmbunătățire existențială, în calitate de stilist existențial.

O dimensiune de neocolit în orice introducere în consilierea filosofică este cea a dialogului. Iulia Grad a reușit să aducă în mod strălucit în atenția noastră modelul buberian al dialogului, cu principiul reciprocității, al transcenderii, al cuprinderii alterității absolute și al resemnificării subiectului prin valorizarea în relație a funcției și semnificației cosmice a intersubiectivității.[9] De altfel, dimensiunii dialogice i se acordă un statut special nu numai în contextul acestei discuții, ci și în demersul de fixare a cadrelor generale ale consilierii filosofice exersate de către Laurențiu Staicu[10].

De altfel, consilierea filosofică este în primul rînd o formă de dialog în care se construiește aducerea împreună a elementelor ce pot constitui o conștiință simbolică în care consilierul și cel consiliat se pot regăsi într-o lume comună și pot trăi împreună misterul existențial al revelării de sine și al revelării ființei. În acest orizont trebuie plasate și discuțiile privind rolul terapeutic al filosofiei. Într-o manieră foarte nuanțată, ideea de terapie filosofică este teoretizată de către Ionuț Mladin în ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”.[11] Foarte inspirată este ideea autorului de a releva specificul terapiei filosofice prin alăturarea ei cu alte forme de terapie, psihologică sau psihiatrică, printre care terapia cognitiv-comportamentală. Nu am să mă opresc asupra elementelor comparative, foarte bine expuse, ci asupra concluziei că „filosofia are importante resorturi terapeutice, iar consilierea filosofică poate fi în continuare dezvoltată ca un cîmp practic bazat pe instrumente specifice de intervenție, disponibile în tradiția filosofică, fapt care îi conferă specificitate”[12]. În jocul acesta dintre ceea ce este general și ceea ce este specific în relația de îngrijire și întrajutorare pot să își facă loc foarte multe forme ale intervenției filosofice. Una foarte convingător expusă este intervenția consilierii filosofice într-o situație specială cum este consilierea în penitenciare. În favoarea utilizării consilierii filosofice în acest context pledează Marian Tătaru în textul „Evadarea socratică. Consilierea filosofică în penitenciare”[13].

Nu puteau să lipsească textele legate de gîndirea critică, precum cele semnate de Vasile Hațegan și Gheorghe Clitan. Domeniul gîndirii critice a fost foarte bine dezvoltat pînă acum în România – cu o contribuție bună dinspre filosofie și psihologie și o dezvoltare foarte amplă din partea specialiștilor ce vin dinspre litere. Fiind ceva foarte familiar pentru diverse categorii de public, nu mai insist asupra acestei perspective din filosofia aplicată, așa cum este relevată în volumul de față.

O provocare deosebită căreia trebuie să îi facă față practica filosofică în România este cea adusă de nevoia de profesionalizare și de instituționalizare a practicii consilierii filosofice. Despre dificultățile unui asemenea demers ne vorbește Vasile Hațegan în „Drumul spre profesionalizare al consilierii filosofice”[14]. Nu știu ce anume va face autorul în dezvoltarea reflecției filosofice și a filosofiei aplicate. Îmi este suficient de clar, însă, că poate să își aducă o contribuție importantă în demersul tehnic și instituțional de recunoaștere a acestor practici pe o piață a consilierii foarte dinamică cum este cea românească. Efortul său de coordonare, de implementare, de construcție de rețele și de mediere organizațională cred că poate aduce beneficii dezvoltării unei conștiințe puternice a profesioniștilor din cîmpul practicilor filosofice.

 Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, deși acoperă doar parțial problemele, este un volum foarte util pentru a elimina disconfortul pe care îl aduce întîlnirea cu un domeniu – care pare fie total nou, fie cvasi-necunoscut – cum este cel al consilierii filosofice. Posibilii clienți ai acestor activități au avantajul de a privi de acum consilierea filosofică scoasă de sub umbra esoterică sub care pare a fi ascunsă și de sub ambiguitatea adusă de o practică despre care – pînă de curînd – aproape nimeni în rîndul publicului larg din România nu știa în ce sens și cît de practică este.

Celor care nu sînt familiarizați cu filosofia practică și consilierea filosofică, volumul coordonat de Vasile Hațegan le oferă o bună ocazie pentru a se introduce în acest domeniu ce se așteaptă descoperit și de către românii cu sensibilitate filosofică și cu dorință de îmbunătățire a condiției lor existențiale prin intermediul dialogului și reflecției filosofice.

 

[1]Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019).

[2]Claudiu Mesaroș, „Scurtă prezentare a naturii și tipologiei practicilor filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 137-152.

[3]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 35.

[4]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, 48.

[5]Mihaela Frunză, „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 181-194.

[6]Mihaela Frunză, „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”, 192-193.

[7]Maria Sinaci, „Globalizare și etică globală în secolul XXI”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 195-216.

[8]Aurel Codoban, „Cîtă înțelepciune este în consilierea filosofică”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 62.

[9]Iulia Grad, „O perspectivă dialogică asupra consilierii filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 27-34.

[10]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, 39.

[11]Ionuț Mladin, ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 153-164.

[12]Ionuț Mladin, ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”, 162

[13]Marian Tătaru, „Evadarea socratică. Consilierea filosofică în penitenciare”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 165-178.

[14]Vasile Hațegan, „Drumul spre profesionalizare al consilierii filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 113-135.

Reclame

Sandu Frunză despre nevoia de consiliere etică

Standard

antonio-sandu-etica-si-deontologie-profesionala

Oscilăm mereu între îndoială și certitudini. Unul dintre motive este lipsa asumării unei filosofii de viață. Un altul ar putea fi relativizarea valorilor și a criteriilor de practicare a unui comportament bazat pe valori. Există o cale destul de simplă pe care o putem urma și în spațiul cultural românesc. Ea poate fi preluată și adaptată din lumea occidentală, în special cea americană. Într-un asemenea spațiu al căutării unei vieți cît mai bune, găsirea unei căi de echilibru – între îndoielile ce îi apasă pe indivizi pînă la starea de criză și certitudinile ce îi pot transforma în niște mecanisme de decizie automată – este facilitată de nenumăratele forme de consiliere la care apelează atît organizațiile cît și indivizii. Printre acestea, aș aminti consilierea filosofică și consilierea etică. Aș putea foarte simplu să le suprapun într-o formă de consiliere unică, dar prefer să le las distincte, din motive de nuanțe ale practicii consilierii și de modalități cu grade de aplicabilitate diferite, în funcție de situația concretă de consiliere. Iar în cazul de față vreau să mă opresc doar asupra cîtorva elemente privind consilierea etică.

Doresc să semnalez aici o carte ce integrează cîteva elemente de consiliere etică în preocupările mai largi de etică profesională. Este vorba despre Etică și deontologie profesională semnată de Antonio Sandu.[1] Semnificativ mi se pare faptul că discuția despre consilierea etică este purtată în contextul filosofiei morale, al eticilor aplicate, al bioeticii, al codificării etice, al eticii manageriale și în general al eticii profesionale. Aceasta presupune nu numai o profesionalizare a eticii, nu numai afirmarea eticii ca un domeniu special de expertiză[2], ci și transformarea eticii în cîmp al unei practici profesionale bazate pe consilierea filosofică. Nu vorbesc aici de terapie, aceasta este terenul pe care îl las în seama terapeuților, ci de consilierea bazată pe nevoia încorporării în viața noastră cotidiană a acțiunii marcate de alegeri și decizii morale.

Un asemenea tip de consiliere este privilegiat de Antonio Sandu în ceea ce privește rezolvarea dilemelor morale. Îndeosebi atunci cînd sîntem puși în situații dilematice personale cred că putem apela cu folos la consilierea etică. Însă, așa cum relevă autorul, deja avem un cadru al exercitării consilierii etice în cadre instituționale avînd în vedere că „În România este introdusă profesia de consilier de etică prin legea numărul 7/2004, care prevede la Art. 21 numirea de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice a unui funcționar public, de regulă din cadrul compartimentului de resurse umane pentru a efectua consilierea de etică și monitorizarea respectării normelor de conduită … persoanele cu atribuții de consiliere etică acordă consultanță și asistență funcționarilor publici, monitorizează aplicarea prevederilor codului de conduită a funcționarului public și întocmește rapoarte trimestriale, privind respectarea normelor de conduită de către funcționarii publici”.[3]

Una dintre situațiile în care consilierea etică poate juca un rol important în decizia instituțională este cea care privește relația dintre etic și juridic. Antonio Sandu ne propune o analiză a complexității raporturilor dintre filosofia morală și drept, orientîndu-ne, în cele din urmă, spre o relație dintre etic și juridic din perspectiva afirmării necesității unei etici a conformității.[4] Rămînerea la o etică a conformității ar putea duce la riscul ca o lege, sau o serie de prevederi legale, deși conforme din punct de vedere juridic să intre în conflict cu tradiția, cu cutumele, cu morala comunității sau cu practicile etice ale indivizilor. Tocmai de aceea, etica trebuie privită sub un spectru larg, care integrează, chiar în situații instituționale, și elementele esențiale ale culturii etice dintr-un anumit spațiu cultural. În felul acesta se poate evita conflictul între opțiunile etice individuale sau comunitare și cei ce instrumentează demersuri juridice considerate neconforme cu așteptările din orizontul etic al culturii comunitare. Cu atît mai mult cu cît, de fapt, consilierea etică poate căpăta forme diverse ce se adresează mediului de afaceri, instituțiilor publice, universităților etc.

Atunci cînd se raportează la persoane, Antonio Sandu pare înclinat să ducă procesul consilierii etice și cel al consilierii filosofice în vecinătatea terapeutică. Probabil multele referințe la temele de bioetică ar putea explica această tendință. Important este, însă, că  el rămîne la o opțiune existențială în care are loc rezolvarea dilemelor etice în plan individual.

La nivelul consilierii individuale, consilierea etică ne apare ca o acțiune strategică de ieșire din starea de vulnerabilitate, prin reconstrucția etică a viziunii asupra problemei ivite și asupra consecințelor etice a acțiunilor desfășurate. Printre beneficiile ce le putem semnala se numără: creșterea autonomiei persoanei, dezvoltarea capacității de a lua decizii, dobîndirea calităților necesare evaluării a ceea ce este acceptabil din punct de vedere etic, dezvoltarea capacității de stabilire a priorităților în rezolvarea problemor etice, îmbunătățirea calității  vieții interioare și a modului de situare în lume etc.

Consilierea etică își poate găsi un teren bun nu numai în modernizarea instituțiilor publice și în creșterea performanței lor etice, nu numai în etica afacerilor și în acțiunile de responsabilitate socială a organizațiilor, ci și în nevoia individului de a se reconstrui pe sine într-o manieră responsabilă, care presupune asumarea vocației etice personale ca artă de a trăi.

 

[1] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, (Iași: Editura Lumen, 2012).

[2] Mihalea Frunză, Expertiză etică și acțiune socială, (București: Tritonic, 2011).

[3] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, 183.

[4] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, 49 și următoarele.

Sandu Frunză despre Ghidul de bune practici în consiliere

Standard

coperta_0001

Devine, și pentru România, o necesitate tot mai mare elaborarea de instrumente utile cum e Ghidul de bune practici privind consilierea și orientarea profesională, stagiile de practică și întreprinderile simulate propus de un colectiv format din Claudia Crișan, Andreea Călin, Alexandra Oltean, Cordelia Elena Bădescu, Cristina Haruța, Octavian Moldovan, Dan-Octavian Balica, Paula-Mariana Beudean, Bogdan-Andrei Moldovan.

Moda occidentală a consilierii pentru o cît mai mare varietate de domenii a devenit și o realitate românească. Trebuie să ne așteptăm ca moda culturală a consilierii să pătrundă înspre cele mai particulare domenii ale vieții noastre, inclusiv în ceea ce privește deciziile pe care trebuie să le luăm sau alegerile pe care putem să le facem. Face parte din cultura postmodernă fragmentarea la infinit a realității, a posibilităților de alegere, a perspectivelor asupra valorilor, a formelor de autenticitate etc. În plus, constatăm că deși oamenii vorbesc unii cu alții, ei de fapt nu dialoghează, iar în acest context nevoia de a fi ascultat se învecinează cu nevoia de a fi însoțit de cineva pe drumul pe care îl parcurgi. Consilierul este în primul rînd un astfel de ”tovarăș” de drum. El este accesat ca un fel de voce interioară, ca un fel de oglindă a conștiinței, ca un catalizator al voinței sau ca un element special ce creează o chimie aparte și o armonie cu lumea proprie, cu lumea celorlați și chiar cu lumea lucrurilor înconjurătoare.

Astfel, consilierea etică și existențială adresată indivizilor, consilierea de responsabilitate socială adresată organizațiilor sau consilierea de dezvoltare personală adresată deopotrivă grupurilor și indivizilor sînt cîteva dintre formele pe care consilierea le ia chiar și în mediul cultural și organizațional românesc. La acestea se mai pot adăuga diverse forme de construcție și marketizare a persoanei, cum ar fi, de exemplu, brandingul personal sau un nivel mai special al consilierii ce este însoțită și de terapie, practicată doar de persoane cu o anumită calificare și recunoaștere profesională.

Una dintre formele importante de consiliere ce a început să ia un avînt binemeritat în universitățile românești este consilierea și orientarea profesională. Ea este atractivă pentru tineri îndeosebi în forma consilierii în carieră. Despre importanța activităților de consiliere, implementarea acestora și eficientizarea lor se vorbește în prima secțiune a Ghidului amintit. Această preocupare privind orientarea tinerilor este completată, în cea de a doua parte, cu date privind așteptările pe care le au studenții în raport cu stagiile de practică, în strînsă relație cu așteptările pe care le au legat de abilitățile, competențele și pașii de dezvoltare personală la care pot spera să le dobîndească în urma acestor stagii. În cea de a treia secțiune, destinată dezvoltării spiritului antreprenorial în rîndul studenților, aceștia sînt introduși în lumea consilierii pentu activitatea întreprinderii simulate – de la înființarea și organizarea întreprinderii simulate pînă la elemente de evaluare foarte elaborate. Importante sînt și anexele Ghidului în care se oferă fomulare și chestionare de evaluare în activitățile de consiliere.

Valoarea unui Ghid trebuie experimentată de oricine vrea să îl utilizeze. Deși nu trebuie să ne așteptăm de la un Ghid să ne ofere rețete de dezvoltare a unei cariere, rețete de dezvoltare personală sau rețete sigure ce ne duc la succes, asemenea instrumente de lucru își dovedesc utilitatea atunci cînd ele sînt utilizate de profesioniști pasionați și cu dorință de a veni în întîmpinarea celor ce se află la început de carieră. Este un bun început pentru a ajunge la dobîndirea treptată a unei cunoașteri și practici ce poate fi transformată în artă a consilierii.