Sandu Frunză despre nevoia de consiliere etică

Standard

antonio-sandu-etica-si-deontologie-profesionala

Oscilăm mereu între îndoială și certitudini. Unul dintre motive este lipsa asumării unei filosofii de viață. Un altul ar putea fi relativizarea valorilor și a criteriilor de practicare a unui comportament bazat pe valori. Există o cale destul de simplă pe care o putem urma și în spațiul cultural românesc. Ea poate fi preluată și adaptată din lumea occidentală, în special cea americană. Într-un asemenea spațiu al căutării unei vieți cît mai bune, găsirea unei căi de echilibru – între îndoielile ce îi apasă pe indivizi pînă la starea de criză și certitudinile ce îi pot transforma în niște mecanisme de decizie automată – este facilitată de nenumăratele forme de consiliere la care apelează atît organizațiile cît și indivizii. Printre acestea, aș aminti consilierea filosofică și consilierea etică. Aș putea foarte simplu să le suprapun într-o formă de consiliere unică, dar prefer să le las distincte, din motive de nuanțe ale practicii consilierii și de modalități cu grade de aplicabilitate diferite, în funcție de situația concretă de consiliere. Iar în cazul de față vreau să mă opresc doar asupra cîtorva elemente privind consilierea etică.

Doresc să semnalez aici o carte ce integrează cîteva elemente de consiliere etică în preocupările mai largi de etică profesională. Este vorba despre Etică și deontologie profesională semnată de Antonio Sandu.[1] Semnificativ mi se pare faptul că discuția despre consilierea etică este purtată în contextul filosofiei morale, al eticilor aplicate, al bioeticii, al codificării etice, al eticii manageriale și în general al eticii profesionale. Aceasta presupune nu numai o profesionalizare a eticii, nu numai afirmarea eticii ca un domeniu special de expertiză[2], ci și transformarea eticii în cîmp al unei practici profesionale bazate pe consilierea filosofică. Nu vorbesc aici de terapie, aceasta este terenul pe care îl las în seama terapeuților, ci de consilierea bazată pe nevoia încorporării în viața noastră cotidiană a acțiunii marcate de alegeri și decizii morale.

Un asemenea tip de consiliere este privilegiat de Antonio Sandu în ceea ce privește rezolvarea dilemelor morale. Îndeosebi atunci cînd sîntem puși în situații dilematice personale cred că putem apela cu folos la consilierea etică. Însă, așa cum relevă autorul, deja avem un cadru al exercitării consilierii etice în cadre instituționale avînd în vedere că „În România este introdusă profesia de consilier de etică prin legea numărul 7/2004, care prevede la Art. 21 numirea de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice a unui funcționar public, de regulă din cadrul compartimentului de resurse umane pentru a efectua consilierea de etică și monitorizarea respectării normelor de conduită … persoanele cu atribuții de consiliere etică acordă consultanță și asistență funcționarilor publici, monitorizează aplicarea prevederilor codului de conduită a funcționarului public și întocmește rapoarte trimestriale, privind respectarea normelor de conduită de către funcționarii publici”.[3]

Una dintre situațiile în care consilierea etică poate juca un rol important în decizia instituțională este cea care privește relația dintre etic și juridic. Antonio Sandu ne propune o analiză a complexității raporturilor dintre filosofia morală și drept, orientîndu-ne, în cele din urmă, spre o relație dintre etic și juridic din perspectiva afirmării necesității unei etici a conformității.[4] Rămînerea la o etică a conformității ar putea duce la riscul ca o lege, sau o serie de prevederi legale, deși conforme din punct de vedere juridic să intre în conflict cu tradiția, cu cutumele, cu morala comunității sau cu practicile etice ale indivizilor. Tocmai de aceea, etica trebuie privită sub un spectru larg, care integrează, chiar în situații instituționale, și elementele esențiale ale culturii etice dintr-un anumit spațiu cultural. În felul acesta se poate evita conflictul între opțiunile etice individuale sau comunitare și cei ce instrumentează demersuri juridice considerate neconforme cu așteptările din orizontul etic al culturii comunitare. Cu atît mai mult cu cît, de fapt, consilierea etică poate căpăta forme diverse ce se adresează mediului de afaceri, instituțiilor publice, universităților etc.

Atunci cînd se raportează la persoane, Antonio Sandu pare înclinat să ducă procesul consilierii etice și cel al consilierii filosofice în vecinătatea terapeutică. Probabil multele referințe la temele de bioetică ar putea explica această tendință. Important este, însă, că  el rămîne la o opțiune existențială în care are loc rezolvarea dilemelor etice în plan individual.

La nivelul consilierii individuale, consilierea etică ne apare ca o acțiune strategică de ieșire din starea de vulnerabilitate, prin reconstrucția etică a viziunii asupra problemei ivite și asupra consecințelor etice a acțiunilor desfășurate. Printre beneficiile ce le putem semnala se numără: creșterea autonomiei persoanei, dezvoltarea capacității de a lua decizii, dobîndirea calităților necesare evaluării a ceea ce este acceptabil din punct de vedere etic, dezvoltarea capacității de stabilire a priorităților în rezolvarea problemor etice, îmbunătățirea calității  vieții interioare și a modului de situare în lume etc.

Consilierea etică își poate găsi un teren bun nu numai în modernizarea instituțiilor publice și în creșterea performanței lor etice, nu numai în etica afacerilor și în acțiunile de responsabilitate socială a organizațiilor, ci și în nevoia individului de a se reconstrui pe sine într-o manieră responsabilă, care presupune asumarea vocației etice personale ca artă de a trăi.

 

[1] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, (Iași: Editura Lumen, 2012).

[2] Mihalea Frunză, Expertiză etică și acțiune socială, (București: Tritonic, 2011).

[3] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, 183.

[4] Antonio Sandu, Etică și deontologie profesională, 49 și următoarele.

Anunțuri

Sandu Frunză despre filosofie ca terapie spirituală

Standard

marinoff intrebari

Cu toții sîntem în căutarea unor rețete care să ne asigure prosperitatea, intensitatea trăirii erotice, succesul în afaceri, progresul în carieră, armonia în dragoste sau alte găselnițe și fantezii existențiale. Toți cei ce livrează asemenea rețete par să fie convinși de efectul lor implacabil. Nu ne rămîne decît să ne permitem inocența de a le încerca și a persista în aplicarea lor. Există și cealaltă atitudine, a celor ce vorbesc de astfel de rețete din perspectiva necesității de a acumula o filosofie de viață, care să stea la baza unei construcții de durată a dorințelor noastre materializate în idealuri și în valori. În opinia acestora, nu există rețete nici pentru 7 lucruri care te pot face fericit și nici pentru 10 lucruri care te duc inevitabil spre împăcarea cu tine însuți. Nu există decît viața ca atare și ea trebuie supusă unui efort constant de cultivare a artei de a trăi. În acest sens pot fi citite cuvintele lui Bertrand Russell: „Puțină filosofie este necesară tuturor”.

O posibilă soluție pentru îmbunătățirea calității vieții este propusă de Lou Marinoff în Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața.[1] Filosoful ne sugerează că avem tendința de a recurge la simulacre și rețete existențiale deoarece ne-am îndepărtat de umanitatea noastră, prin excelență reflexivă și înclinată spre explorarea în profunzime a vieții. În acest sens, afirmația lui Socrate – că o existență ce nu este supusă unei analize reflexive este o viață ce nu merită trăită – vine să ne confirme această nevoie de autenticitate a „trestiei gînditoare”, despre care Blaise Pascal ne-a oferit pagini cu o vibrație foarte înaltă.

Una dintre definițiile esențiale ale esenței umane este cuprinsă în afirmația lui René Descartes: „Gîndesc, deci exist”. Am avut bucuria să constat că Dumitru Stăniloae preia din tradiția ortodoxă afirmația metamorfozată în „Iubesc, deci exist”. În aparență cele două afirmații ne pun în fața a două variante de interpretare a omului, una bazată pe gîndire, cealaltă pe trăire. Această divergență de interpretare dispare de îndată ce sesizăm că în gîndirea creștină iubirea presupune o coborîre a minții în inimă, ceea ce înseamnă de fapt o reunificare a registrului gîndirii cu cel al sensibilității. Gîndirea nu este separată de existență, ea presupune o existență trăită sub semnul autenticității.

Accesul la această căutare a autenticității trebuie sesizat atunci cînd citim în cartea lui Lou Marinoff că „Toată lumea are o filosofie de viață, deși în multe cazuri principiile călăuzitoare sunt implicite, și nu explicite. Nu toată lumea poate să-și exprime exact filosofia de viață. Întrebarea importantă este dacă această filosofie funcționează pentru dumneavoastră, împotriva dumneavoastră sau nu funcționează deloc.” Pentru a nu pierde timpul scurt al vieții pe căi lăturalnice, filosoful ne propune să alegem parcurgerea drumului inițiatic al pătrunderii sensului vieții prin învecinarea cu o conștiință filosofică exersată și îmbunătățită cu experiențe filosofice plurale. Pe această direcție se desfășoară pledoaria pentru consiliere filosofică pe care Marinoff o dezvoltă în această lucrare și în alte cărți ale sale.

Într-o anumită măsură, el îl urmează pe Epictet, care constata că „Oamenii nu sînt afectați de ceea ce li se întîmplă, ci de cum înțeleg ei ceea ce li se întîmplă”. Marinoff ne îndeamnă să recurgem la această căutare de sens însoțiți de un consilier filosof. Printre altele, el poate să ne ajute în căutarea răspunsurilor, în punerea întrebărilor, în rezolvarea dilemelor sau în găsirea motivațiilor pentru a merge mai departe. Dar mai ales poate să ne ajute să ne formulăm cît mai clar principiile filosofiei noastre de viață, principii care să acționeze sub semnul firescului în viața cotidiană.

Marinoff nu propune un conflict cu filosofia făcută de dragul filosofiei sau cu filosofia abstractă dezvoltată în mediile academice. Cu toții ne amintim o asemenea critică făcută de Arthur Schopenhauer atunci cînd vocifera împotriva filosofilor de catedră. Aici ni se propune pur și simplu un tip specific de căutare, cel ce vine dinspre valorile personale și se constituie într-o filosofie a vieții cotidiene personale. Pentru a ne convinge de frumusețea ideii de a apela la consilierea filosofică, Lou Marinoff răspunde la întrebări precum: Boală sau disconfort? Cum știți că e corect ceea ce faceți? Sunteți ghidat de rațiune sau de pasiune? Jignirea înseamnă vătămare? Este suferința necesară? Ce este iubirea? Cooperarea este oare cu putință? Cine poate cîștiga „războiul sexelor”? Cine conduce: noi sau mașinile? Sunteți o persoană interesată de spiritualitate? Cum faceți față schimbării? Ca instrumente ajutătoare sînt oferite anexe în care sînt prezentați 99 de gînditori utili în consilierea filosofică, ne sînt oferite lista oganizațiilor de practică filosofică, lista consilierilor certificați și o serie de lecturi suplimentare. Ne sînt date și sînt chestionate elementele cheie pentru construirea unui adăpost filosofic, o construcție care vizează lumea noastră interioară, relația cu ceilalți, cu lumea și cu cosmosul – într-o manieră în care să alimenteze viața de zi cu zi.

Deși nu oferă rețete care ar trebui urmate, filosofia aplicată se constituie la Lou Marinoff ca un ghid prin incertitudinea existențială, o călăuză pe drumul încă nebătătorit al experiențelor fundamentale, ca o carte a inițierii în sensul vieții proprii și al vieții umane în genere.

 

La Casa Iuga, Săliștea de Sus

 

[1] Lou Marinoff, Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața, traducere de Oana Zamfirache, (București: Editura Trei, 2013).