Sandu Frunză despre comunicare și management centrat pe valori etice

Standard

antonio-sandu

Avem încredere în faptul că etica muncii îi determină pe profesioniștii din administrația publică să acționeze în vederea realizării binelui public și al binelui fiecărui membru al comunității în parte. Chiar dacă uneori realitatea ne contrazice, avem proiecția ideală a locuitorului cetății tratat ca un bun cetățean și respectat în unicitatea și diversitatea sa. În relația noastră cu autoritatea publică, cu instituțiile publice și mai ales cu personalul ce oferă servicii publice avem un nivel ridicat de încredere și așteptare în ceea ce privește comunicarea etică și eficientă.

În lucrarea sa Relații publice și comunicare pentru administrația publică, Antonio Sandu relevă faptul că valoarea etică a încrederii „legitimează procesul de comunicare, rolul comunicatorului instituțional fiind, printre altele, acela de a construi încrederea publică în interiorul și la nivelul instituției publice”.[1] Practicile etice sînt parte a statutului profesional al comunicatorilor și mai ales a celor ce ocupă poziții de relații publice. Nu ne referim aici la serviciile de relații cu publicul (deși aceștia sînt foarte importanți), ci la comunicatori. Cei din urmă se constituie ca un model profesional în care etica este parte intrinsecă a îndeplinirii actului de comunicare.

Cartea lui Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică mizează pe o cultură a construirii realității în comunicare. Punctul său de plecare este o viziune constructivistă ce presupune construirea realității în comunicare și valorizarea ei din perspectiva unei experiențe de limbaj și este dezvoltată spre o perspectivă transmodernă de reinterpretare ștințifică a realității. Autorul recurge aici, pe de o parte, la o prezentare, iar pe de altă parte la o critică a ideilor lui Habermas cu referire la acțiunea comunicativă, construcția instituțională, deficitul de democrație etc. Pe acest fundal, cititorul se poate familiariza cu elemente esențiale de filosofie a comunicării, de deontologie, cu o serie de instrumente de comunicare instituțională și comunicare publică sau cu elemente ale comunicării manageriale.

Volumul lui Antonio Sandu ne provoacă prin aducerea în discuție a unor elemente de programare neuro-lingvistică, prin conturarea rolului comunicatorului instituțional sau prin relevarea importanței unei gîndiri strategice în comunicarea instituțională. Pentru a releva importanța PR-ului în comunicarea publică, autorul face o serie de precizări cum ar fi sublinierea importanței faptului că în administrația publică o ședință în care se iau decizii pentru comunitate trebuie să fie transformată într-un eveniment de comunicare menit să dea consistență procesului de aplicare a deciziilor. Totodată, volumul prezintă succint probleme legate de elaborarea mesajelor ce țin de comunicarea instituțională, de relația instituțiilor cu mass media, de comunicarea în spațiul virtual. Un loc aparte îl au provocările pe care le aduce înlocuirea întîlnirii față-către-față cu „proximitatea virtuală, proces generat de interpunerea rețelei de internet”. Fiind unul dintre puținii noștri experți în metode apreciative, Antonio Sandu nu putea să ocolească aspecte cum ar fi cele privind interviul apreciativ ca strategie de comunicare internă în organizație sau auditul apreciativ al comunicării interne.

Deși sînt doar parțial de acord cu modul în care se raportează la responsabilitatea socială (CSR), cred că merită să dăm atenție reflecțiilor lui Antonio Sandu privind transformările la care este supusă responsabilitatea din perspectiva transmodernă adoptată de autor. Interesantă este propunerea sa: „Insistăm asupra necesității de înlocuire a sintagmei etică în afaceri, care reprezintă pentru înțelesul comun o serie de principii care guvernează un anumit bussines care-l face să fie etic. În locul acestei sintagme se poate utiliza ideea de management centrat pe valori etice.”[2] Acceptăm această provocare ca pe o invitație pe care o lansează Antonio Sandu pentru a ne ține aproape de cercetările viitoare în care va dezvolta această perspectivă.

Pentru a pune în valoare pespectiva sa asupra relațiilor publice și a comunicării, autorul își prezintă ideile sub forma unui curs universitar în care se îmbină caracterul sistematic și dezvoltarea schematică a ideilor, cu sugestii de lectură, de exerciții ce pot fi efectuate pentru aprofundarea temelor, ideilor și conceptelor. Cu toate acestea, cartea se adresează unui public mult mai larg: de la studenții ce vor să devină comunicatori pînă la personalul interesat de înțelegerea mecanismelor manageriale ale comunicării publice.

Schematizările propuse de Antonio Sandu au meritul de a aduce în discuție fie aspecte generale ale disciciplinei, fie o serie de particularități ale abordării temelor discutate. După o scurtă incursiune propusă de autor, rolul esențial revine cititorului. Se presupune că acesta intră într-un joc de învățare și asumă un efort de cunoaștere și aprofundare pe cont propriu, cu un ghidaj specific mecanismelor învățării centrată pe student. Relații publice și comunicare pentru administrația publică este un ghid introductiv de învățare util pentru toți cei ce doresc să pornească pe cont propriu în descifrarea și învățarea mecanismelor comunicării instituționale.

 

 

[1] Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică, (București: Tritonic, 2016), 11.

[2] Antonio Sandu, Relații publice și comunicare pentru administrația publică, (București: Tritonic, 2016), 172.

Reclame