Sandu Frunză despre etică și spiritualitate cu Moise Cordovero și Lucian-Zeev Herșcovici

Standard

palmierul_deborei_coperta

Etica este o modalitate naturală de a-l orienta pe om spre valorile sale și spre actualizarea lor sub semnul spiritualizării fiecărui act al vieții cotidiene. Etica face parte din condiția umană. Tocmai de aceea, omul frumos este considerat a fi omul care întruchipează virtuțile morale. Această identificare a binelui și frumosului este posibilă fiindcă percepem aceste valori ca modalități ale unei practici spirituale ce îl îmbunătățește și îl desăvîrșește pe om. De altfel, este sugestiv că, atunci cînd Dumnezeu a contemplat lucrurile și ființele pe care le-a creat, ajunge să constate că ele sînt bune și ne lasă să înțelegem faptul că sînt și frumoase, în același timp. Aceste semnificații ne sînt accesibile deoarece etica este o structură fundamentală a ființei umane ca ființă spirituală.

O modalitate de a aduce  împreună etica și spiritualitatea a fost pusă, de curînd, la dispoziție de Lucian-Zeev Herșcovici – unul dintre savanții români de la Ierusalim. Lucian-Zeev Herșcovici are meritul de a dărui culturii române o carte fascinantă de spiritualitate iudaică: Palmierul Deborei (Tomer Dvora) de Moise Cordovero.[1]

Lucian-Zeev Herșcovici nu este un cabalist, deși este unul dintre puținii savanți români care ar putea să fie, avînd toate premisele culturale și de îmbunătățire personală care să îi permită un asemenea statut. El este mai degrabă un împătimit al textelor, al tradiției și al semnificațiilor de profunzime pe care le putem desprinde pentru viața noastră atunci cînd intrăm în contact cu tainele ascunse ale semnificațiilor inefabile ale textelor.

Din Prefața[2] oferită de traducător, deducem că alegerea acestei cărți nu este deloc întîmplătoare. El pleacă de la premisa că acest text al lui Moise Cordovero (1522-1570) este una dintre cele mai bune modalități de a oferi o punte de legătură între cultura iudaică și aspirațiile etice ale omului occidental. Meritul cel mai mare al acestei cărți este socotit a fi acela că dă o soluție specifică tradiției iudaice pentru a spori sufletește omul secolului XXI. Ea se adresează nu doar evreilor, ci fiecărui om modern dornic să reunească spiritualitatea cu viața printr-o practică adecvată de asumare a valorilor. Este vorba despre o carte care ne învață că educația și tradiția sînt două instrumente care pot consolida viața individuală, iar cărțile sînt cele mai bune cărămizi necesare acestei construcții. Ea nu se mai adresează doar poporului Cărții, ci tuturor celor care înțeleg că tradiția (fie ea scrisă sau orală) poate fi o resursă vie pentru viața zilnică.

Palmierul Deborei îmbină reflecția filosofică cu cea zoharică, combină etica cu mistica într-un exercițiu inițiatic de desăvîrșire morală a omului. Cartea are zece capitole, potrivit celor zece elemente fundamentale ale Arborelui Sefirotic. Parcurgerea fiecăruia dintre aceste capitole face parte dintr-un demers inițiatic în care ființa umană asumă atributele divine reprezentate de fiecare dintre sefiroturi. În felul acesta, omul devine o ființă care preia calitățile lui Dumnezeu. În mod obișnuit, vorbim despre acest proces în termeni de  îndumnezeire a omului prin asumarea condiției sale etice în relația cu alteritatea umană. Această dinamică presupune o stare permanentă de trezvie, deoarece, așa cum Moise Cordovero afirmă, „Somnul este ca un fel de moarte și pomul morții domnește”.[3]

Unul dintre cele mai interesante aspecte puse în evidență de Lucian-Zeev Herșcovici este încercarea lui Moise Cordovero de a consacra respectul ca valoare centrală a Cabalei. În felul acesta, putem sesiza că respectul devine un element unificator al tradiției, care cuprinde deopotrivă Tora, Talmudul și Cabala. Atfel, experiența mistică, dezvăluită de intrarea omului în dinamica celor 10 Sefiroturi, vorbește omului despre raporturile sale cu propria sa persoană, cu familia, cu comunitatea în sens mai restrîns sau mai larg, despre raporturile sale cu profesia sa sau cu diversele roluri pe care le joacă în viața socială, precum și despre modul în care se raportează la lume.

În același timp, aflăm că respectul îl ține pe om și în preajma lui Dumnezeu. Un pasaj explicativ oferit de Lucian-Zeev Herșcovici este edificator în acest sens: „Vorbind despre poziția omului în familie, în societate și în privința rolului studiului Torei în viața sa, Rabi Moise Cordovero se referă la prezența Nimbului lui Dumnezeu (HaȘekhina) în viața acestuia. În limba ebraică, cuvîntul Șekhina (Nimbul lui Dumnezeu) este de genul feminin. În viață, omul se află între două elemente de genul feminin: soția sa (ceea ce reprezintă căsnicia, pacea în familie) și HaȘekhina, care îi asigură pacea omului corect. Față de soția lui, bărbatul are obligații de soț, precum și obligații materiale: căsătoria și familia au apărut pentru a adapta instinctul omului la atributele Divinității. Prin respect față de normele juridice halahice, față de studiul Torei, față de familie și față de comunitatea socială din care face parte, omul determină Nimbul lui Dumnezeu (Șekhina) să fie alături de el și să rămînă alături de el și să îl protejeze, apărîndu-l de rele, întodeauna”.[4] Aceasta este una dintre cele mai importante chei de lectură pentru cuvintele lui Moise Cordovero din cel de al X-lea capitol: „omul se poate lega pe sine însuși de Sfințenie, cu Coroana Nimbului lui Dumnezeu (HaȘekhina), în așa fel încît această Coroană să nu cadă de pe capul lui niciodată”.[5]

Palmierul Deborei este una dintre cele mai importante cărți din tradiția mistică a iudaismului, apărută postum, în 1589 la Veneția. Ea este o carte valoroasă pînă azi deoarece este inspirată de ideea că omul trebuie să se comporte așa cum se poartă Dumnezeu, în marea sa dragoste față de om.[6] Moise Cordovero aduce ca fundal întreaga învățătură a Cabalei pentru a ilustra frumusețea și măreția acestui comportament al ființei umane.

[1] Moise Cordovero, Palmierul Deborei, traducere din limba ebraică, prefață și note de Lucian-Zeev Herșcovici, (București: Editura Herald, 2015).

[2] Lucian-Zeev Herșcovici, „Prefață”, în Moise Cordovero, Palmierul Deborei, 7-19.

[3] Moise Cordovero, Palmierul Deborei, 127.

[4] Lucian-Zeev Herșcovici, „Prefață”, în Moise Cordovero, Palmierul Deborei, 19.

[5] Moise Cordovero, Palmierul Deborei, 132.

[6] Moise Cordovero, Palmierul Deborei, 52.

Anunțuri

Sandu Frunză despre succes și dezvoltarea profesională

Standard
  1. Perspective generale asupra succesului

Sistemul universitar oferă o rețetă de success în dezvoltarea profesională prin strategiile de cultivare a competențelor profesionale, a competențelor transversale, a competențelor ce deschid tînărul angajat în sistemul de educație universitară spre un cîmp al acțiunii în care să pună împreună cunoașterea dobîndită cu abilitățile practice cultivate de-a lungul parcurgerii programului de studiu. Dincolo de gîndirea prin stereotipuri negative a sistemului de pregătire profesională universitară, trebuie să vedem faptul că o cale spre success professional este aceea care aduce o pregătire teoretică solidă, care să stea la temelia dezvoltării abilităților practice și a competențelor de aplicare a acesteia. Această pregătire a fundamentelor nu este un exercițiu în sine, ci se realizează în vederea construirii unei matrici, care are contururi mobile, dar în același timp oferă cadrul pentru dezvoltarea certitudinilor de care avem nevoie pentru a ne simți în siguranță și pentru a acționa cu încredere. Pe acest fundament se edifică mai departe capacitatea noastră practică de a acționa pe baza cunoașterii și creativității în planul acțiunii practice, poductive.

Dacă luăm ca exemplu un domeniu cum este cel al științelor comunicării, din modul de descriere a calificării în RNCS vom sesiza că printre competențele pofesionale pe care le oferă programele de pregătire în domeniul științelor comunicării se numără: capacitatea de utilizare a limbajului de specialitate, a cunoștiințelor din domeniul comunicării, a metodelor specifice; capacitate de utilizare a noilor tehnologii de comunicare și infomare; utilizarea strategiilor și tehnicilor de comunicare; realizarea de activități de promovare a produselor și alte activități specifice comunicării comerciale; acordarea de asistență de specialitate și de consultanță în comunicarea de criză și mediere a conflictelor. Totodată, sînt enumerate competențe transversale ce au în vedere gîndirea critică și argumentativă, lucrul în echipe interdisciplinare, autoevaluarea pofesională și orientarea spre satisfacerea cerințelor de pe piața muncii, abilități de soluționare a problemelor deontologice etc.

Aceste elemente par să fie acceptate ca fiind un cadru general al unei bune specializări în științele comunicării. Fără îndoială, dincolo de aceste descrieri tehnice și schematice, calificarea în domeniul științelor comunicării presupune multe nuanțe, iar acestea sunt marcate de programe de studii complexe, cu planuri de învățămînt diversificate și specializate în același timp, pe parcursul unui program de învățămînt susținut cu syllabus-uri foarte nuanțate sub aspectul conținutului, al metodologiilor, al elementelor practice, al principiilor teoretice expuse și al tipurilor de evaluare adoptate.

O îmbunătățire a acestor formulări ar putea fi făcută în sensul completării lor astfel încît să fie clară calitatea de consilier a specialistului în comunicare, calitatea sa de expert în domeniul construcției de imagine, calitatea sa de specialist în modelarea dezbaterilor pe teme legate de interesul public. În același timp, ar trebui să reiasă clar că revine comunicatorilor menirea de a participa la activități de dezvoltare de brand, de branding personal, aspecte ce nu sînt evidente din descrierea calificării. Totodată, ar fi firesc ca domeniul deontologiei să fie considerat ca fiind parte a pregătirii de bază. Competențele în sfera eticii profesionale nu trebuie să fie puse sub semnul competențelor transversale, deoarece ele țin de sfera valorilor intrinseci ale profesiilor legate de științele comunicării. Competențele etice sînt parte a profesionalizării specialiștilor în comunicare, etica este parte a asigurării succesului în cariera de comunicator.

Succesul presupune un drum anevoios, presărat cu multe prilejuri de poticnire și dezamăgire. El vine la capătul unei atitudini constante de cultivare a eticii muncii și a îndatoririlor ce le avem în raport cu propria persoană, în raport cu ceilalți și în raport cu profesia noastră.

Nu există o lumină mai orbitoare decît dorința de a obține succesul imediat, fără un parcurs inițiatic în lumea cunoașterii și a comunicării, fără implicarea interioară și fără sacrificii în planul vieții cotidiene. Puțini sînt cei care înțeleg că în realitate, succesul reprezintă ”luminița de la capătul tunelului”, că bucuria succesului este dată de drumul pînă la ea și că dacă acest drum nu ne pregătește pentru întîlnirea cu lumina, ea ar putea să ne piardă în aceeași măsură în care eșecul este trăit ca o pierdere dureroasă.

Atunci cînd Ileana Vulpescu afirma că ”succesul trebuie să îl facă pe om mai bun”, ea avea în vedere o etică a succesului ce se răsfrînge în toate actele celui ce parcurge un drum spre succes. Parcurgerea drumului spre succes este, fără îndoială, o înaintare spre umanitatea noastră într-un proces în care toate relațiile pe care le instaurăm se umanizează și toată lumea devine mai umană. Acesta e sensul în care trebuie percepută afirmația că omul trăiește în lume, deși știe că el nu se confundă cu lumea. Am în vedere aici afirmația lui Dumitru Stăniloae potrivit căreia termenul ”lume” vine de la lumen, adică de la ”lumină”, iar omul trăiește armonios în lumea sa care stă în lumină.

În istoria culturală a umanității, sistemul educațional s-a dovedit o preocupare permanentă de a-l pune pe om în lumină. Așa cum am arătat în alte texte, sistemul educațional a fost analizat de Mircea Eliade ca un sistem inițiatic, unul ce nu doar luminează ființa umană, ci o și pune în lumina unor modele, o pune pe cale, îi oferă instrumentele cu care poate să construiască o viziune, iar uneori îi dă și darul vederii creatoare și a trăirilor înalte. Astfel, sistemul educațional s-a dovedit a fi mereu o sferă a practicării valorilor, un orizont al proiectării idealurilor.

Această concentrare a sistemului educațional pe umanitatea noastră și pe ceea ce ne situează în interiorul sau în relație cu ierarhiile de valori am găsit-o exprimată în îndemnul lui Albert Einstein: ”încearcă să fii un om de valoare și nu neapărat un om de succes”. O dată ce înțelegem că centrul succesului nu este propria noastră persoană, putem înțelege de ce un înțelept precum Napoleon Hill spunea că „Marile reușite se dobândesc cu sacrificii mari și nu sunt niciodată rezultatul egoismului”. Este necesar să înțelegem că, uneori, pentru a avea un surplus trebuie mai întîi să diminuăm ceea ce avem. Este valabil, cel mai adesea, în dezvoltarea personală atunci cînd pornim de la o treaptă de succes binemeritat înspre o treaptă mai înaltă a succesului. Trebuie să știm să dozăm atît pașii înainte cît și pașii înapoi pe care trebuie să îi facem. Mai întîi pentru a ajunge la o relație armonioasă în raport cu propriile noastre aspirații și mai apoi pentru a ajunge să înțelegem misiunea reală ce o avem de îndeplinit în raport cu ființa noastră interioară și în raport cu ființele exterioare. Un exemplu sugestiv în acest sens este cel al modelului spiritual reprezentat în simbolistica biblică de Ioan Botezătorul. Trebuie să ne amintim că acesta a înțeles că el trebuie pentru moment să devină mai ”mic” pentru ca Iisus să fie vizibil cît este de ”mare”. Un astfel de gest de umilință în fața propriului nostru ego este uneori profitabil pentru creșterea spirituală, iar aceasta din urmă poate fi dătătoare de sens și de succes. Din perspectiva conștiinței creștine, un pas înapoi făcut de personajul biblic a însemnat un pas înainte pentru umanitate și o mai pregnantă punere în lumină a puterii personajului care a făcut posibile semnele teofanice.

Succesul ne pune mereu în fața unei atitudini inițiatice. În felul acesta am perceput afimația făcută de Oprah Winfrey: ”Pentru fiecare din noi care reușește, există cineva care ne-a arătat calea”. Îmi amintesc de faptul că Socrate vorbea de un daimon interior ce îi arăta în momentele dificile calea. Am întîlnit și oameni care legau începutul succesului lor de o persoană din familie, de un maestru spiritual sau de un om considerat ca model de practică profesională. De fiecare dată e vorba de aceeași energie a întrajutorării pe care o punem în mișcare atunci cînd sîntem puși în situații ale acțiunii etice. Acțiunea în vederea realizării celorlalți creează un mediu al unei acțiuni etice care influențează benefic toți factorii implicați. Tocmai de aceea mi se pare potrivită afirmația lui Zig Ziglar: “Poți avea orice îți dorești în viață, dacă doar vei ajuta alți oameni să obțină ce își doresc.” Avem aici o perspectivă asupra succesului bazată pe o etică a grijii față de celălalt. Așa cum nu pot fi fericit decît împreună cu ceilalți, tot astfel succesul meu personal trebuie să îi aibă în vedere pe ceilalți, dimpreună cu mine și cei ce sînt apropiați în raport cu mine.

2) Percepții ale studenților asupra factorilor ce favorizează succesul

Un aspect important în viața oricărui tînăr este proiecția pe care și-o face în legătură cu ceea ce se va regăsi ca succes în viața sa pofesională.[1] În termeni generali, succesul este legat de rezultatele dorite. Acestea pot fi variate, în funcție de motivațiile ce stau în spatele lor, de resursele alocate, de timpul investit. Percepțiile tinerilor legate de factorii ce asigură succesul sînt dintre cele mai diverse. Ele pot viza elemente dintre cele mai puțin uzuale, cum ar fi ideea că trebuie să fii autodidact pe parcursul întregii vieți, pînă la ideea stranie potrivit căreia nu trebuie să faci niciodată nimic pe gratis. Există tineri care cred că să ai diplomă nu înseamnă nimic pe piața muncii, așa cum alții pun pe primul loc studiile. O opinie răspîndită este aceea că o condiție pentru a avea succes este să faci ceea ce îți place, să ai șansa de a desfășura o muncă de care ești pasionat. Nu lipsește ideea că succesul depinde de recomandările pe care le ai, cine te recomandă este un fel de factor magic într-o rețetă a succesului. Din interviurile cu studenții noștri constatăm că deși unul dintre respondenți susține: ”Nu cred că există o metodă a succesului”, în general, respondenții sînt înclinați să dea o soluție a succesului în viața profesională, ca un fel de rețetă pe modelul celor întîlnite pe rețelele de socializare.

Observăm aici nevoia tinerilor de a avea un manual de reguli de urmat pentru atingerea succesului, de un fel de rețetar care să aducă succesul, fericirea și poate chiar și dragostea. Într-un asemenea manual ar trebui să își găsească locul perseverența; gîndirea pozitivă; inteligența, am putea spune chiar inteligența emoțională; sociabilitatea, înțeleasă ca abilitate de a lucra în grup și de a fi parte a unui netwok; capacitatea de a stabilii obiective clare și de a previziona soluții; devotamentul și consecvența, etc. De fiecare dată cînd observ această tendință îmi amintesc că unul dintre autorii mei preferați afirma că ”Sîntem în căutarea unui manual de reguli ale vieții. Abia cînd sesizăm că el nu există devenim conștienți de dimensiunea personală”. Această dimensiune personală apare adesea ca o dimensiune implicită în răspunsurile celor tineri. În programele educaționale, însă, nu ne putem feri de schematizări și de rețetare. Poate și pentru că, în chip benefic, avem un reper în descrierea calificărilor profesionale, care ne cere să aducem persoanele implicate în programul de pregătire la un numitor comun, fără a nivela excepțiile pozitive.

Nu putem face abstracție, însă, de faptul că adesea tinerii privesc succesul în carieră cu o doză suplimentară de maturitate. Cariera este tratată în termeni de valori, de adaos adus de valorile interioare, de corelarea valorilor personale cu cele ale grupului profesional și al comunității în general. Sînt valorizate aspecte ce scapă de obicei în astfel de evaluări: importanța culturii generale; educația obținută în familie; ideea că trebuie ”să citești ca să îți dezvolți gândirea în cât mai multe domenii posibile”, dar și importanța dezvoltării personale. Principiul plăcerii e nelipsit din mentalitatea tinerilor și atunci cînd e vorba de succesul în carieră. Această atitudine hedonistă poate fi explicată printr-o corelare a nevoilor de împlinire pe plan individual cu dorința de realizare pe plan profesional. Ideea larg răspîndită că a face ceea ce îți place în activitatea profesională presupune o împlinire a pasiunilor pe un plan superior al creativității e benefică din punct de vedere al dezvoltării armonioase a tinerilor. Acest lucru este benefic pentru formarea profesională, avînd în vedere că programele de pregătire profesională urmăresc o pregătire complexă a celor angajați în acțiunile de formare și perfecționare.

Apar însă și impresii formatate de stereotipurile sociale potrivit cărora în dauna pofesionalismului sînt preferate pe piața muncii metode ale obținerii succesului pe bază de pile și relații, prin utilizarea unor arme ca tupeul și îndrăzneala, după cum se mai crede că meseria trebuie furată, ea nu se învață într-un proces constant, transparent și instituționalizat de pregătire profesională.

Percepțiile asupra factorilor de succes combină aspectele negative și pe cele pozitive. Dintre factorii pozitivi putem aminti: munca asiduă și perseverența; asumarea riscurilor; experiența de viață; documentarea foarte bună; creativitatea; capacitatea de adaptare la situații noi; capacitatea de a ține pasul cu noile tendințe; capacitatea de a te face plăcut și respectat, existența unui bun plan de afaceri. La care se adaugă și ideea că succesul în afaceri poate fi stimulat și prin participarea la ”diferite cursuri de formare, de antreprenoriat, de dezvoltare a abilităţilor”, potrivit convingerii exprimată de un tînăr.

În același timp, constatăm o serie de factori negativi care mută opțiunile de pe asumarea personală a unui rol în dezvoltarea unei afaceri de succes dinspre factorii personali înspre cei exteriori. Cel mai mult pare să conteze în mentalitatea tinerilor cît de mult pot fi ajutați de cei din jur, fie că e vorba de colectivul din care aleg să facă parte, fie de persoane care să îi ajute să pornească o afacere. Se poate observa un grad sporit de neîncredere în forțele proprii în ceea ce privește posibilitatea de a reuși într-o afacere. Sesizăm aici lipsa unei educații antreprenoriale și necesitatea de a compensa prin externalizarea problemei, care este evident o problemă în mare măsură legată de dezvoltarea personală și de asumarea unor exigențe profesionale care implică o doză de risc.

3) În loc de concluzii

 Un aspect important în modul în care tinerii își formulează răspunsuri este ideea că ai succes dacă în activitatea pe care o desfășori pui în joc resursele tale de pasiune și creativitate. Putem să îl credem pe cuvînt pe Steve Jobs atunci cînd susține că „singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubești ceea ce faci.” Aceasta poate fi o resursă foarte bună a succesului. Am mai întîlnit o asemenea atitudine la una dintre cele mai de succes personalități, Calvin Klein, care afirma: ”Nu m-am bazat pe succes. De aceea poate sunt un om de succes”. Tematizarea succesului nu trebuie să se tansforme într-o obsesie a succesului. El se naște natural, în urma unor demersuri constante bazate pe muncă și investiție emoțională și creativă, în urma unor acțiuni ferme de realizare a obiectivelor personale, ale organizației, dar și ale comunității în care îți desfășori activitatea. Acest angajament personal constant este avut în vedere de Andrew Carnegie atunci cînd ne spune: „Ca să reușești, găsește-ți un drum și ține-te de el.” Capacitatea de a nu renunța chiar în situații de criză, de insatisfacție personală sau chiar de eșec este socotită a fi una dintre virtuțile unui om de succes. Thomas Edison constata că ”mulți dintre cei ce eșuează în viață sunt persoane care nu au realizat cât de aproape au fost de succes în momentul când au renunțat”. Dar poate din literatura motivațională ar trebui să reținem în primul rînd afimația lui Theodore Roosevelt: ”Unicul ingredient important în formula succesului este să ştii să fii prietenos cu oamenii”. Această continuă afirmare a umanității noastre ne ferește să umblăm pe căi lăturalnice, ea ne menține pe drumul unei acțiuni etice și eficiente.

4) Cinci recomandări pentru programele universitare destinate tinerilor de succes

  1. Programele de orientare în carieră și cele de dezvoltare personală trebuie să ocupe un loc mai important în formarea profesională a studenților. Teoriile motivaționale trebuie să fie îmbinate cu exemple de bune practici în dezvoltarea profesională, în făurirea unei cariere și în practicile de afaceri. Avînd în vedere percepția negativă pe care o au asupra relațiilor pe piața muncii, în pregătirea generală a tinerilor trebuie acordată o mai mare importanță (la toate cursurile din planul de învățămînt) sublinierii beneficiilor pe care practicile etice le aduc în relațiile profesionale și în eficiența muncii.
  2. În acest sens competențele etice este firesc să fie introduse în lista competențelor profesionale, nu a celor transversale, deși caracterul benefic al acestora din urmă este unul maxim. Îmbinarea eticii și eficienței este o condiționare obligatorie pentru orice cale spre obținerea succesului. O privire în oglinda eticii poate să ne ferească de eșec, iar dacă eșecul vine peste noi, el poate fi diminuat în efectele sale distructive.
  3. E necesar ca în cazul fiecărui curs să fie introduse elemente de educație antreprenorială sau să se ofere deschideri pentru cultivarea unei asemenea mentalități. Acolo unde este posibil ar fi utilă și introducerea unor perspective manageriale și de leadership. Nu cred că introducerea unor cursuri separate pe aceste teme ar aduce un spor de creștere a conștiinței antreprenoriale și de leadership. Cred că soluția cea mai potrivită este cea a introducerii unor elemente în cursurile deja existente în planul de învățămînt. Aceasta nu diminuează importanța oferirii unor cursuri opționale de profil.
  4. Necesitatea de a recurge la modele și de a propune modele de succes, dacă e posibil din mediul cultural românesc. Dacă nu pot fi identificate astfel de exemple, în funcție de specificul fiecărui curs în parte, se poate recurge la exemple de succes în planul culturii globale, avînd în vedere adevărul afirmației lui Jerome K. Jerome: ”Oamenii de succes sunt la fel pretutindeni”.
  5. Tematizarea succesului este una semnificativă deoarece percepția generală asupra succesului este că acesta face parte din rîndul valorilor profesionale ce poate juca rolul de valoare intrinsecă. Prin urmare, orice concluzie pe marginea tematizării acestei valori poate fi extrapolată, în mod nuanțat, și asupra altor valori.

 

[1] Perspectiva tinerilor studenți este desprinsă din analiza interviurilor realizate de colegii mei cu studenții și masteranzii de la programele de comunicare și relații publice, publicitate, jurnalism, comunicare politică, științe politice și administrație publică în cadrul grantului POSDRU/156/1.2/G/136845 „Dezvoltarea spiritului antreprenorial și competențe profesionale sporite pentru studenții din Regiunea Nord-Vest”, coordonat de Ioan Hosu.

Sandu Frunză despre dezvoltarea de competențe profesionale cerute de piața muncii

Standard
  1. Ambiguitate motivațională și necesitatea consilierii

Atunci cînd vine vorba de alegerile pe care trebuie să le facă, tinerii ne apar mai degrabă ca fiind dezorientați în ceea ce privește dezvoltarea lor profesională, dezvoltarea unei cariere sau dezvoltarea lor personală. Absența unui examen de admitere la intrarea în Universitate și organizarea concursului de admitere doar pe baza unui dosar influențează lipsa unei motivații reale pentru alegerea unui anumit program de studiu care să fie în concordanță cu o alegere conștientă, informată și orientată spre necesitatea formării unor competențe și deprinderi personale care să fie ulterior valorificate pe piața muncii. Este vizibil acest lucru chiar și în cazul unor programe de succes cum sînt cele oferite de Departamentul de comunicare, Relații publice și Publicitate de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Afirmațiile din acest text se bazează pe analiza interviurilor realizate de colegii mei (în cadrul cercetării lor într-un grant[1]), cu studenții și masteranzii de la programele de comunicare și relații publice, publicitate, jurnalism, comunicare politică, științe politice și  administrație publică. În cele ce urmează, voi aduce în discuție cîteva elemente presupuse de dezvoltarea unei cariere a absolvenților ce doresc să profeseze în domeniile de pregătire oferite de programele de comunicare, relații publice și publicitate. Am constat, astfel, caracterul cel mai adesea întîmplător al opțiunii candidaților pentru o anumită specializare, intervenția unor factori conjuncturali și lipsa unui sistem eficient de consiliere în carieră în sistemul de învățămînt preuniversitar. Totodată se poate desprinde și o lipsă a influenței centrelor de carieră din universități în ceea ce privește acțiunea eficientă de îndrumare a posibililor candidați pentru programele de învățămînt oferite. Ele se află încă la început și au o bună concentrare asupra oferirii de soluții pentru tinerii din mediul universitar, fără a avea un focus precis asupra activităților ce ar putea să le desfășoare în colaborare cu structuri similare din mediul preuniversitar.

Se recomandă în acest sens nu numai o promovare etică și eficientă a programelor universitare, o mai activă prezență a ofertei universitare în licee, o mai vizibilă prezență în spațiul virtual și consiliere oferită online pentru toți tinerii interesați să urmeze un program universitar, ci și o colaborare efectivă a centrelor de carieră din universități cu consilierii din mediul preuniversitar. Universitățile ar trebui să creeze astfel de rețele de consiliere necesare pentru punerea în valoare a potențialului real al tinerilor aflați în perioada ultimilor doi ani ai pregătirii lor preuniversitare.

Din răspunsurile oferite de tinerii studenți, putem sesiza o anumită ambiguitate în formularea opțiunilor, o lipsă a unei motivații puternice, o lipsă a unui sistem de valori care să coreleze opțiunea tinerilor cu o anumită profesie obținută prin urmarea unui program universitar. Constatăm că motivele pentru alegerea unui program de studiu pot fi dintre cele mai variate: de la dorința de a pleca de acasă și a ajunge în orașul Cluj pînă la motivații difuze legate de descoperirea unui talent personal (care cel mai adesea are doar legături exterioare cu domeniul ales); avem o varietate de moduri de a motiva, de la afirmația că toate programele fiind proaste a ales unul prost dar convenabil și comod pînă la afirmația că a ales cel mai bun departament din țară potrivit clasificărilor din evaluarea universităților; sau întîlnim, mai rar, argumentarea legată de pasiune, de continuarea firească a unor preocupări personale și dorința de a urma o carieră într-un anumit domeniu. Este interesantă în formularea unei opțiuni pentru un program de studiu lipsa unei motivații de natură financiară sau a motivațiilor de natură economică legate de cariera de mai tîrziu .

Pe baza răspunsurilor oferite de studenți putem deduce că influența în orientarea spre alegerea unui anumit program de studiu poate veni din partea profesorilor, din partea părinților sau a unui membru de familie, din partea grupului de prieteni. Însă, respondenții nu invocă forme instituționalizate de influențare, orientare și consiliere.

Avînd în minte această situație – într-o universitate care are o dimensiune antreprenorială sau e preocupată de corelarea programelor cu calificările cerute pe piața muncii – putem să dezvoltăm acele mecanisme de persuasiune și selecție care să ducă la o cît mai bună informare, la o punere în valoare a potențialului tinerilor ca viitori actori pe piața muncii, la o cît mai adecvată alegere în funcție de preferințele personale și de nevoile exprimate de mediul de afaceri și de dezvoltarea diverselor sectoare ale societății. Una dintre soluții este aceea ca pe lîngă tipul de consiliere și de acțiune ce pot veni dinspre psihologie și științele educației, să fie valorificată vocația practică și interdisciplinară a științelor comunicării și să fie dezvoltate în univesități structuri instituționale de consiliere în cadrul programelor de comunicare și publicitate.

Departamentele de comunicare, relații publice și publicitate au logistica necesară pentru implementarea unor programe de comunicare, consiliere și de dezvoltare personală care să fie utilizate pentru consilierea, orientarea și eficientizarea plasării pe o piață a calificărilor dinamică, așa cum întîlnim în România și în țările Uniunii Europene. Intervenția specializată trebuie precedată de preocuparea acestor Departamente pentru oferirea în curriculum existent a acelor elemente care să concentreze expertiza profesională necesară acestor tipuri de demersuri cerute de încadrarea în programe universitare adecvate de formare a viitorilor specialiști pentru piața muncii.

2) Teorie și practică în pregătirea unei cariere 

Dacă la intrarea în facultate studenții nu au o motivație economică și financiară, putem constata o evoluție a discursului dinspre ieșirea din indiferență și pasiunile personale spre necesitatea unei abordări pragmatice, în termenii dorinței de a obține o calificare cu o bună recunoaștere de către angajator și de către societate. În acest sens, este semnificativă discuția privind compatibilizarea competențelor dobândite în urma studiilor cu cerințele pieței muncii.

Din interviurile cu studenții deducem că există o tendință generală, un fel de stereotip cultural al culturii noastre economice, care relevă că angajatorii consideră că facultățile nu sînt capabile să ofere competențele practice și abilitățile necesare unei bune încadrări a absolvenților de universități în cîmpul profesional. Acest stereotip este cultivat și în rîndul studenților, astfel încît putem sesiza o îngrijorare în rîndul acestora cu privire la tipul de respingere pe care o să îl experimenteze o dată cu finalizarea studiilor. Această îngrijorare se dezvoltă, uneori într-o teamă efectivă că timpul petrecut în Universitate este mai degrabă un timp irosit.

Acest lucru este vizibil în modul în care studenții se raportează la conținuturile programelor de învățămînt. O atitudine generală este aceea de a firma că li se oferă prea multă teorie și prea puțină practică. Conștientizarea acestei insuficiente prezențe a laturii aplicate, practice, determină fie o atitudine disprețuitoare, fie una de negare a valorii dobîndirii de competențe teoretice. Însă, în multe cazuri constatăm că deși conștientizează că teoria este importantă din punct de vedere al formării lor profesionale, tinerii consideră că aceasta devine inutilă de îndată ce ei trebuie să facă față cerințelor angajatorilor.

În general, ceea ce studenții consideră că trebuie să li se ofere de către facultate, pentru a avea șansa dezvoltării unei cariere, este necesitatea unui grad mai înalt de aplicabilitate a cunoștințelor predate, programe de practică profesională mai riguros conduse și desfășurate sub presiunea responsabilității tuturor părților implicate, oferirea de cursuri care să îi formeze în meserie, cu tehnicile efective de lucru și cu dimensiunea situațională a practicii profesiei.

3) Profesioniștii și ”școala profesională”

Atunci cînd li se cere studenților să ofere sugestii de îmbunătățire a curriculei pentru a se putea asigura o mai bună compatibilizare a curriculei cu cerințele de pe piața muncii, putem sesiza, ca o cerință generală, interesul tinerilor pentru acele elemente, lipsite de mare complexitate, prin care se pot obține abilitățile de a realiza produse vizibile, ușor de realizat, cu un impact imediat din punct de vedere al dovedirii eficacității muncii depuse.

Analiza ofertei de cursuri pusă la dispoziție de Departamentul de Comunicare, Relații publice și Publicitate din cadrul FSPAC, UBB poate evidenția faptul că, deși uneori nu sînt concentrate în cursuri separate, tipul de competențe solicitate de respondenți sînt, în general, oferite ca finalitate în programele de studii. Ceea ce cer respondenții este îmbunătățirea curriculară sub forma unor cursuri care să ofere deprinderile de bază ale unui domeniu de activitate, în forma în care este cunoscută ca o practică în școlile de meserii sau în școlile profesionale. Fără a neglija necesitatea dobîndirii unor asemenea abilități practice, probabil că ar fi necesară o reorientare profesională a acestora spre cursuri cu specific universitar și cu o preponderență mai mare prezenței tinerilor în organizațiile economice pentru care dorim să îi pregătim.

Dacă, cel mai adesea, conținuturile învățării sînt contestate datorită caracterului lor teoretic, sesizăm că există un consens aproape general cu privire la profesionalismul foarte ridicat al profesorilor cu care respondenții au studiat pe parcursul anilor de studiu. Cu mici excepții sau sub rezerva că uneori sînt mai buni teoreticieni decît practicieni, respondenții sînt înclinați să vorbească în termeni foarte pozitivi despre formatorii lor. Se semnalează și faptul că acestora ar trebui să li se alăture practiceni din domeniile pentru care studenții sînt pregătiți. Din punct de vedere al Universității, dificultatea apare o dată cu cadrul legislativ ce impune (în mod inevitabil și foarte firesc) îndeplinirea anumitor condiții formale, standarde obligatorii și criterii minimale pentru a putea desfășura activități didactice sau de cercetare în universitate. Practicenii, cel mai adesea, nu arată un interes pentru îndeplinirea acestor formalități, iar în această situație anagajarea lor ca asociați în activități didactice este foarte dificilă.

Este important, însă, să reținem că respondenții consideră că profesorii lor fac diferența în mediul profesional și cultivă o relație benefică în raport cu studenții.

4) Șapte recomandări generale pentru o mai bună corelare a programului de învățămînt cu cerințele de formare ale studenților:

  1. Este necesară o precizare curriculară care să sublinieze că absolvenții specializării de comununicare, relații publice, publicitate au competențe privind activitatea de consultanță și consiliere, inclusiv în domeniul consilierii etice (organizaționale și individuale) și a consilierii de dezvoltare în carieră.
  2. Este necesară schimbarea locului unor discipline în planul de învățămînt, astfel încît să se evite situația reclamată de studenți potrivit căreia în anul terminal se fac discipline teoretice după ce deja în anul anterior erau supuși unor examene în care li se cerea aplicarea teoriilor.
  3. Este necesar un efort susținut de schimbare de mentalitate în rîndul angajatorilor. Aceștia cultivă cu înverșunare stereotipul că pregătirea teoretică a absolvenților este inutilă, că ea nu are nici o valoare din punct de vedere al practicienilor. Acest stereotip ajunge să fie asumat și de către studenți, ceea ce îi demotivează în efortul de dobîndire a unei pregătiri profesionale complexe.
  4. Profesorii trebuie să depună un efort mai mare în ceea ce privește dezvoltarea dimensiunii aplicate a cursurilor, de fiecare dată cînd acest lucru este posibil. Consultarea programelor de învățămînt m-a condus la concluzia că majoritatea cusurilor insistă asupra finalității practice a demersului din cadrul cursurilor. Faptul că apare o discordanță între ceea ce pretind profesorii că oferă și modul în care este receptat cursul trebuie să îi determine pe profesori să sublinieze, de fiecare dată, în fiecare situație în parte, finalitatea practică, dimensiunea aplicativă a conținuturilor predării, importanța cunoștințelor dobîndite în practica profesiei. Avînd în vedere prestigiul de care se bucură profesorii în rîndul respondenților, ar trebui să fie o misiune foarte simplă, dar care necesită a nuanțare constantă în procesul de predare.
  5. Este necesar ca disciplinele din planul de învățămînt să se autodefinească mai clar (în sensul că sînt preponderent introductive și teoretice sau sînt mai degrabă avansate și aplicate) și să accentueze în procesul de predare acest statut, inclusiv în modul de evaluare a studenților.
  6. E necesară o mai atentă îndrumare a studenților în programele de practică profesională. Se impune o mai bună colaborare cu organizațiile în care studenții fac practică. Recomandăm ca acestea să aibă o mai mare pondere în planul de învățămînt, atunci cînd este posibil.
  7. Se recomandă schimbarea/clarificarea conținutului examenului de licență. Ar trebui ca acesta să fie unul care să pună în mai mare măsură accentul pe cunoaștere, competențe și aptitudinile practice, aplicate, pe așteptările pe care le au angajatorii din partea absolvenților noștri.

 

[1] Grantul POSDRU/156/1.2/G/136845 „Dezvoltarea spiritului antreprenorial și competențe profesionale sporite pentru studenții din Regiunea Nord-Vest”, coordonat de Ioan Hosu.