Cu Joana Rita Sousa despre practici filosofice și filosofia pentru copii în Portugalia

Standard

joana_rita_sousa

Sandu Frunză: Sunteți recunoscută ca un filosof practician de succes. Cât de răspândite sunt practicile  filosofice în Portugalia și cât de deschise sunt mediile universitare spre filosofia aplicată și practicile filosofice?

Joana Rita Sousa[1]În Portugalia există oameni care lucrează în domeniul filosofiei aplicate de când a fost implementată P4C (Filosofia pentru copii). Acest lucru s-a întâmplat în jurul anului 1986/1987 cu lucrările publicate de Ana Maria Vieira de Almeida, Zaza Carneiro de Moura și Maria José Figueiroa-Rego. La acea vreme, Sociedade Portuguesa de Filosofia (Societatea Portugheză de Filosofie) a fost implicată prin furnizarea de programe de instruire și, de asemenea, prin traducerea a două dintre lucrările lui Matthew Lipman.

De atunci, P4C a crescut constant, iar în prezent face parte din programele academice avansate de la două universități portugheze Universidade dos Açores (Universitatea din Azore) și  Universidade Católica Portuguesa (Universitatea Catolică Portugheză).

Pe vremea când am studiat filosofia (din 1996 până în 2001) nu am știut nimic despre P4C sau Filosofia aplicată. Am descoperit-o câțiva ani mai târziu, când studiam Resursele Umane. Prima mea abordare a fost în domeniul consilierii și consultanței filozofice (am scris o disertație de master despre resursele umane și rolul filosofului în companii), dar m-am îndrăgostit de P4C și de munca pe care o putem face cu copiii.

Acum avem un nou Centro de Filosofia para Crianças e Jovens (Centru de filosofie pentru copii și tineri) care face primii pași. De asemenea, avem o mulțime de educatori și profesori implicați la modul serios în demersurile de tip P4C. Nu am cifre de împărtășit cu dumneavoastră, deoarece cred că nu este ușor să colectăm aceste date: P4C nu face parte din programa școlară, iar școlile sunt libere să o integreze în activitățile lor.

Începând cu 2011/2012 m-am îndepărtat de domeniul consultanței filosofice, pentru că m-am dedicat în totalitate P4C. Acesta este motivul pentru care nu am informații actualizate pentru a vă împărtăși acest lucru.

Sandu Frunză: Care ar fi cel mai important lucru care ar trebui să se întîmple în spațiul cultural portughez pentru ca filosofia pentru copii să capete o cît mai mare vizibilitate?

Joana Rita Sousa: Cred că în Portugalia trebuie să punem oamenii laolaltă, să construim o rețea de sprijin pentru persoanele care doresc să adopte cadrul P4C. Acesta este un lucru căruia îi sunt devotată: să construiesc o comunitate portugheză P4C (și puteți traduce P4C prin Filosofie pentru comunități, așa cum face SAPERE). Pentru a putea face asta m-am înscris în rețelele ICPIC și SOPHIA. Acest lucru mi-a permis să întâlnesc persoane din domeniu a căror activitate o studiez și care mă inspiră în practica mea. Pe unii am avut șansa să-i întâlnesc față către față, pe alții online (cum ar fi, de pildă, Walter Kohan, Karin Murris, Peter Worley, Nick Chandley, Roger Sutcliffe, Angélica Sátiro, Félix García Moriyón).

Sandu Frunză: Una dintre practicile filosofice care cunosc o dezvoltare foarte rapidă pe plan internațional este consilierea filosofică. Care este raportul consilierii filosofice cu celelalte tipuri de consiliere în spațiul cultural portughez?

Joana Rita Sousa: Așa cum spuneam, am studiat consilierea și consultanța filosofică acum câțiva ani, pentru primul meu masterat. Pe atunci eram interesată să explorez posibilul rol al filosofilor în companii. Am avut onoarea să-l am pe Jose Barrientos Rastrojo drept supervizor, unul din numele spaniole de referință din acest domeniu.

În Portugalia există două asociații care se concentrează pe acest domeniu, dar în prezent nu sunt la curent cu privire la detaliile privind activitatea lor. Așa cum am spus mai devreme, m-am concentrat doar pe P4C, într-o abordare de tip filosofie pentru comunități. Nu practic consiliere filosofică, iar consilierea individuală nu este domeniul meu de specializare.

Sandu Frunză: Sunteți recunoscută pe plan internațional ca un practician la nivel de excelență al filosofiei pentru copii. Care este specificul abordării dumneavoastră în filosofia pentru copii?

Joana Rita Sousa: Lucrez cu copiii din 2008. Când am început să practic P4C am fost implicată și în abordări axate pe creativitate (cum sunt cele propuse de Tony Buzan și Edward de Bono). Nu am început să lucrez cu texele scrise de Lipman, nici cu structura de lucru a lui Lipman. Am început să lucrez cu imagini, cărți cu poze, jocuri pe care le-am creat special pentru ateliere.

De atunci mi-am consolidat formarea participând la sesiuni de training realizate de Institute de Pratique Philosophiques (Institutul de Practici Filosofice), Centro de Filosofia para Niños (Centrul de filosofie pentru copii), SAPERE, Dialogue Works și cu facilitatori și practicieni portughezi precum Gabriela Castro, Celeste Machado, Magda Carvalho, Dina Mendonça și Tomás Magalhães Carneiro.

Specificul abordării mele este că nu mă limitez la un singur model de facilitare. Fac tot posibilul să mă pregătesc cu diferite persoane, pentru ca să pot oricând să mă adaptez grupului cu care lucrez. Am învățat importanța adaptării la grup după ce am petrecut mulți ani călătorind prin Portugalia și lucrând cu copiii în diferite contexte.

Sandu Frunză: Am sesizat că aveți o prezență cu totul specială pe rețelele de socializare. Criza bioetică și pandemică manifestată la nivel global au pus în evidență importanța pe care o joacă în viața noastră comunicarea din rețelele sociale. Cum vedeți participarea filosofilor în acest nou context, ce exemple de bune practici filosofice în social media ne puteți oferi?

Joana Rita Sousa: Criza pandemică ne-a împins pe toți către rețelele de socializare și alte forme de comunicare online care ne permit să fim apropiați, chiar dacă totuși depărtați fizic.

Reputația proiectului meu s-a bazat pe prezența mea pe rețelele de socializare și aceasta este cea mai bună „carte de vizită” a mea. De la blog la Facebook, de la Twitter la Instagram, dedic o mulțime de ore pentru planificarea conținutului care-i poate ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine ce este P4C. Făcând acest lucru, îmi expun cunoștințele, continui să lucrez în domeniul P4C și stabilesc conexiuni cu oameni din alte părți ale lumii.

M-am alăturat proiectelor pedagogice pe rețelele de socializare încă din 2008 și consider că există foarte mult potențial pentru comunitatea educațională. Desigur, trebuie să avem acces la echipamente și internet pentru ca acest potențial să funcționeze.

Trebuie spus că lucrez și ca strateg digital și îmi place să încerc mereu lucruri noi în comunicare și social media. Îmi folosesc propriile canale de comunicare pe post de laborator experimental.

În acest context #covid19 am putut să cunosc multe proiecte de filozofie din întreaga lume. Am stabilit conexiuni minunate cu oameni din Brazilia, pentru că vorbim aceeași limbă. Acesta este motivul pentru care vă recomand să faceți vizită pe paginile lui Isto Não é Filosofia, Elisa Oliveira și Fabiana Lessa.

Edutopia a fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru mine, în ceea ce privește conținutul și prezența social media.

În social media (la fel ca în P4C) contextul joacă un rol important în rezultatele obținute. De asemenea, ar trebui să vă concentrați pe construirea unei comunități. Uitați de reperele strict cantitative (numărul de “like” sau “share”) și ascultați-vă publicul; este cea mai bună modalitate de a te angaja și de a obține relevanță pe nișa ta.

 

[1] Joana Rita Sousa este o filosoafă portugheză. Lucrează în P4C (filozofie pentru copii) din 2008, ca facilitator și ca formator. Are un master în P4C și peste 600 de ore de practică în dezvoltarea unor ateliere de filozofie cu copii, adolescenți și, de asemenea, cu adulți.

Site web: https://filosofiaparacriancas.pt/

 

Cu Iulia Grad despre practicile filosofice și clubul de filosofie pentru copii în lumea care se pregătește cu timiditate să iasă din pandemie

Standard

iuliagrad2

Sandu Frunză: Sînt tentat să vă pun întrebări legate de etica în comunicare, de etică organizațională și consultanță etică, avînd în vedere că în ultima vreme ați publicat cîteva studii valoroase pe aceste teme. În același timp, vreau să amintesc pentru cititorii noștri și faptul că aveți cercetări semnificative pe problematica eticii în publicitatea care îi implică pe copii, fie ca protagoniști, fie în calitate de consumatori. Dar nu am să vă cer de data asta să ne vorbiți de deontologie sau de aplicații ale eticii la viața profesională. Aș dori să remarc activitatea dumneavoastră în domeniul filosofiei aplicate. Sînteți printre cele mai entuziaste și active organizatoare ale Clubului de filosofie pentru copii. Aș vrea să faceți pentru cititorii noștri o introducere în această practică filosofică în care copiii sînt incluși ca parte activă a reflecției și creativității filosofice.

Iulia Grad: Într-adevăr, activitatea de mea de cercetare abordează în special teme din zona eticii în comunicare. Dar sunt foarte entuziasmată și în ceea ce priveşte activitatea mea în cadrul Clubului de filosofie cu copiii. Domeniul filosofiei pentru  copii (P4C)  poate fi înscris în categoria demersurilor de scoatere a filosofiei din limitele turnului de fildeş şi de „punere la treabă”, în formule diluate, bineînţeles, în contextul vieţii concrete obişnuite. P4C porneşte de la premiza că filosofia se împacă spontan, neforțat cu mirarea naturală a copiilor şi cu intuiţiile lor. Trebuie, bineînțeles, să păstrăm proporţiile atunci când vorbim despre „concepte filosofice.” Este vorba de forme diluate, care rețin articulaţiile esenţiale ale unei teme filosofice, şi care prezintă problema în contextul unei poveşti, cu rol de stimul.

Există preocupări în domeniul filosofiei pentru copii de decenii bune, numele cele mai cunoscute fiind în acest sens, Matthew Lipmann sau David White. Şi evoluţia recentă a P4C este foarte interesantă, existând mai multe direcţii de cercetare şi de practică. In UK, de exemplu, sunt Peter Worley de la  The Philosophy Foundation sau Jason Buckley, The Philosophy Man. În România, deşi trendul este mai timid, există centre active, cum ar fi cel coordonat de dl. prof. Marin Bălan de la Bucureşti. În Cluj Napoca primele preocupări în zona P4C au fost inițiate de dna prof. Monica Diaconu.

Sandu Frunză: Orașul Cluj este în tot mai mare măsură nu numai orașul filosofului Lucian Blaga, nu doar centrul unei reflecții filosofice foarte importante prin filosofii legați de Universitatea Babes-Bolyai, ci și prin faptul că se constituie ca un model de cultivare și de impunere în conștiința publică a unei practici filosofice destul de puțin cunoscută publicului larg: filosofia pentru copii. Cum a apărut această inițiativă și în ce fel se dezvoltă activitatea de club filosofic pentru cei mici?

Iulia Grad: Contactul meu cu filosofia pentru copii se datorează Mihaelei Frunză, căreia îi sunt foarte recunoscătoare. Ea a început în 2016 colaborarea cu Biblioteca Judeţeană clujeană, organizând pe parcursul unei luni întâlniri pe teme filosofice cu copii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani. În 2017 programul a fost dezvoltat şi la Filiala Traian Brad a BJC într-un proiect câştigat în cadrul competiţiei Com’on Cluj. Cu această ocazie, echipa clubului s-a extins, şi am fost şi eu cooptată, alături de Ariana Guga şi Iulia Medveschi. După această etapă, proiectul coordonat de Mihaela a luat avânt şi acum, sau mai precis, înainte de pandemie, fiecare filială a BJC găzduia un club de filosofie; s-au alăturat echipei şi Liana Precup şi Persida Bec, care îşi scriu tezele de doctorat pe teme de filosofie pentru copii, precum şi studenţii care fac cursul opţional de filosofie pentru copii.

Activităţile se construiesc în jurul discuţiilor pe care copiii le iniţiază pornind de la un stimul. În cazul Clubului nostru este vorba de cele mai multe ori despre o poveste. Dar stimulii pot fi video-uri, cântece, imagini, etc. Ţinând cont că avem deja ceva experiență la club, s-au dezvoltat câteva obiceiuri şi unul important este citirea poveştilor cu voce tare de către fiecare dintre participanţi, pe rând. Funcţionează în opinia noastră ca un bun exerciţiu de cultivare a respectului şi a toleranţei reciproce; pare un termen puternic, dar este vorba despre participanţi cu vârste care variază de pe la 7 ani, când abia învaţă să citească până în jur de 12, când sunt deja, mulţi dintre ei, cititori înrăiţi. Copiii au răbdare unul cu celălalt, se ajută iar această atitudine se menţine şi în etapa următoare a fiecărei întâlniri, cea cu discuţiile, când se întâmplă să se mai încingă spiritele. Însă, un fapt pe care l-am remarcat este deschiderea copiilor spre dialog, spre argumentele celorlalţi,  uşurinţa cu care ei se repoziţionează în funcţie de cât de convingătoare sunt argumentele celorlalţi. Cultivarea dialogului şi a deschiderii într-un cadru în care miza nu e formularea răspunsului corect definitiv este în opinia mea unul dintre aspectele definitorii pentru ceea ce facem noi la club. Din acest motiv, sintagma care descrie cel mai bine activitatea clubului nostru este „comunităţi de dialog”.

În aceeaşi ordine de idei, o altă chestie pe care am remarcat-o este uşurinţa cu care copiii rezistă tentaţiei moralizării.  Deşi sunt subliniate, evident, alegerile corecte, virtuţile, comportamentele bune, etc. perspectiva aceasta nu acaparează discuţia şi copiii intuiesc articularea conceptuală filosofică a poveştii. Foarte rar se întâmplă ca răspunsurile să fie monolitice, nesurprinzătoare şi bineînţeles neajustate sau ne-updatate până la sfârşitul întâlnirii. 

Sandu Frunză:  Știu că, o dată cu suspendarea activităților didactice, activitatea cu micii filosofi s-a intensificat aici la Cluj. Ce a schimbat situația de criză medicală, care ne-a luat prin surprindere, în activitatea clubului de filosofie? Cum a fost trecerea la experiența spațiului virtual? A fost vorba doar despre o schimbare a mediului de transmitere a mesajului datorată imposibilității organizării unor întîlniri față către față sau situația de excepție prin care am trecut în perioada stării de urgență a adus ceva nou și în privința tematizărilor și a atitudinilor copiilor față de reflecția filosofică?

Iulia Grad: Da, activitatea Clubului nu a fost încurcată de marea mutare în online cauzată de pandemie. Din contră, am putea spune. Cred că o mare parte din cei care avem privilegiul accesului la internet şi la tehnologia de comunicare  putem să spunem că situaţia actuală ne-a învățat ceva nou, prin faptul că ne-a scos din zona de confort şi ne-a obligat să utilizăm instrumente de a căror existenţă doar ştiam, fără să ne sinchisim să le cunoaştem mai bine. Totuşi, mărturisesc că, în ciuda acestui câştig, ideea ca situaţia actuală să se prelungească pe termen lung mă înspăimântă.

În ceea ce priveşte activitatea clubului, Mihaela Frunză şi Liana Precup sunt cele care au găsit foarte repede variante de scenarii şi soluţii la posibilele probleme cu care ne-am putea confrunta în  online. Ele s-au ocupat foarte eficient de partea care este de fapt cea mai solicitantă în desfăşurarea activităţilor clubului în noile condiţii, organizarea atelierelor. După cum aţi menţionat şi dumneavoastră, Clubul de filosofie cu copiii s-a adaptat foarte bine la noile condiţii, ajungând la un impresionant număr de 20 de ateliere de filosofie la care au participat în jur de 80 de copii din mai multe oraşe din România şi chiar din mai multe țări.

Copiii s-au adaptat şi mai bine noului format, atât membrii vechi ai clubului, cât şi nou-veniţii. E uimitor cât de uşor găsesc ei toate butoanele pe care tu te chinui destul de mult să le dibuieşti! Eu mărturisesc că o dată a trebuit să dezactivez mai multe funcţii pentru că deja copiii erau mult prea în largul lor cu „screen share” sau „mute all”. Dincolo de micile provocări de natură  tehnică, este evident că asta este lumea lor, până la urmă.

Un aspect pozitiv important este faptul că avem participanţi din alte oraşe şi chiar din alte ţări, ceea ce ne-a convins că, şi după ce  vom reveni la normal, activitatea în online a clubului trebuie neapărat să continue.

Referitor la tematica abordată, nu am dorit să facem trimiteri evidente la pandemie, din contră, am evitat abordarea directă a subiectului. Însă poveştile de la care am pornit au permis atingerea tangenţială a situaţiei actuale. De exemplu, o poveste despre super eroi în care am vorbit despre putere şi responsabilitate, sau o altă poveste în care am vorbit despre modul în care limbajul ne determină gândirea au permis trimiteri la situaţii cu care ne confruntăm toţi, în contextul pandemiei, inclusiv copiii.

Sandu Frunză: Dumneavoastră – ca profesoară care predă etici aplicate la Universitate, ca specialistă în arta dialogului interpersonal și în dialogul intercultural – cum vă poziționați în cîmpul activităților cu copiii? Ce provocări vă aduce pe plan intelectual, civic și profesional implicarea în activitățile clubului de filosofie pentru copii?

Iulia Grad: Cu siguranţă, să lucrezi cu tinerii este un privilegiu pe care îl conştientizează orice profesor. E drept, acest privilegiu vine cu provocări serioase şi mai ales cu spectrul anacronismului care planează mereu asupra profesorului.

Cred că provocarea majoră constă în a reuşi să fii convingător în prezentarea relevanţei astăzi a conceptelor şi ideilor filosofice clasice şi a importanţei majore a instrumentelor specifice reflecţiei filosofice. Gândirea logică, argumentată, gândirea critică, curajul de a merge dincolo de aparenţe şi dincolo de limitele confortului şi astfel deschiderea către dialogul cu celălalt sunt apanajul filosofiei, şi sunt, în acelaşi timp, instrumentele indispensabile unei situări sănătoase în vremurile tulburi în care trăim.  Până la urmă, acestea constituie arma fiecăruia dintre noi în faţa fenomenului care, deşi dificil de definit, defineşte lumea în care trăim: asaltul asupra adevărului prin intermediul celei mai eficiente tactici, cultivarea indiferenţei faţă de adevăr. În acest context, beneficiile, dovedite ştiinţific, ale apropierii copiilor de reflecţia de tip filosofic devin cu atât mai clare. Iar perspectiva propusă de Matthew  Lipman este reconfirmată. Lipman spune că miza educaţiei trebuie să fie formarea gândirii, referindu-se aici la mai multe dimensiuni  precum cea critică, a celei creative şi a celei care priveşte grija, precum şi a aspectului reflexiv. Si consideră că o contribuţie fundamentală în vederea realizării acestei misiuni ar fi introducerea filosofiei în curriculumul ciclului şcolar primar şi gimnazial.

Sandu Frunză: La ce schimbări vă așteptați o dată cu ieșirea din pandemie? Care va fi, în general, trendul de răspîndire a practicilor filosofice (a activităților cluburilor de filosofie pentru copii, a consultanței etice și a consilierii filosofice etc.) în perioada în care vom încerca să învățăm să conviețuim cu COVID 19 fără a ne lăsă afectați în ceea ce privește asumarea frumuseții vieții pe care o merităm ca trecători prin cea mai bună dintre lumile posibile?

Iulia Grad: Nu cred că pandemia va genera schimbări majore în viaţa noastră. Cu siguranţă, toată povestea, prin puterea şi viteza cu care ne-a lovit, ne-a dezorientat, ne-a obligat să ne rearanjăm vieţile şi să ne reevaluăm priorităţile, atât la nivel individual, cât şi social. Iar asta presupune confruntarea cu întrebări care sunt, în esenţă, filosofice. În acest context, diferitele practici filosofice, care au cunoscut o evoluţie interesantă şi înainte de pandemie, devin şi mai relevante. Multe aspecte ale vieţii noastre vor fi o perioadă sub impactul pandemiei, cum ar fi relaţia cu boala, cu alteritatea, cu autoritatea; sau, relaţia cu tehnologia, rolul major pe care îl joacă în contextul crizei actuale, atât în calitate de colac de salvare pentru vieţile, personale şi profesionale, ale multora dintre noi, cât şi ca vehicul al forţelor extrem de nocive ale dezinformării şi propagandei.  Cu siguranță, sunt multe lecţii de învăţat aici, dar mă gândesc că, încet-încet, lucrurile vor reintra în normalul de dinainte de pandemie.

Cu Tudor Cătineanu despre filosofie, practici filosofice și deontologie

Standard

poza tudor 2

Sandu Frunză: Sînteți o figură simbolică a creației filosofice în România. Lucrările dumneavoastră de etică și deontologie sînt un reper fundamental al reflecției filosofice. Atît originalitatea lor cît și profunzimea la care ne duc analizele nuanțate pe care le propuneți fac ca textele dumneavoastră să fie un continuu izvor de inspirație și de trezire a creativității. Aș vrea să ne spuneți: Ce părere aveți despre conceptul de practici filosofice?

 Tudor Cătineanu: La întrebarea privind „practicile filosofice”, vă răspund teoretic și filosofic. Cuvântul „filosofie”, după cum știm, înseamnă „dragoste de înțelepciune”. Avem și expresia populară „Dacă tăceai, filosof rămâneai!” Acest ultim enunț vrea să ne spună că nu este treaba Filosofului să intervină în problemele practice și curente ale cetății. Sarcina lui este una contemplativă și reflexivă, nu una pragmatică. Sarcina fundamentală a Filosofiei constă în elaborarea unei Viziuni asupra Existenței, iar această Viziune poate fi una sistematică sau una nesistematică, dar necesar coerentă, în ambele cazuri.

Aristotel a făcut distincția dintre  latura „esoterică” și latura „exoterică” a oricărei Filosofii. Pe plan „esoteric”, oricare Filosof se ocupă de elaborarea Filosofiei lui, făcând abstracție de tot ceea ce îl înconjoară, deci stând, cum se spune, în „Turnul de fildeș”. Latura exoterică vizează expunerea viziunii lui în fața celorlalți, a altora. Acești alții sunt de regulă elevii și viitorii discipoli, instruiți și educați în „Liceul” lui Aristotel. Aici, se cuvine să distingem între „a instrui” și „a educa”. Instruirea este reflexivă și informațională, pe când educația este una etică și axiologică, mai nou, și deontologică. Aici apare și un posibil paradox: poți fi instruit enciclopedic, dar să fii lipsit de caracter, adică de Bun-simț. Invers, poți  să ai Bun-simț, dar să fii lipsit de cultură, să fii „un om simplu”, cum se spune. Și oamenii simpli au viziunea lor, care de regulă este religioasă. Relația dintre Filosofie – ca Metafizică – și Teologie, este și azi una deschisă și problematică. Oricum, pe latură exoterică, majoritatea copiilor primesc o instrucțiune și o educație religioasă, încă din familie, iar cu Filosofia iau contact abia la Liceu (nu la cel al lui Aristotel). Din păcate, prin inițiativa unui „filosof” coleg, ajuns Ministrul Învățământului, ponderea Filosofiei în Licee a scăzut dramatic. În acest context, recentele inițiative privind „Educația filosofică a copiilor” sunt absolut binevenite, iar aici eu vă aduc un cuvânt de laudă, d-voastră și soției, doar ca un fost Profesor.

Personal, aș putea ilustra ideea nevoii de Filosofie a copiilor, printr-o secvență biografică personală. Ca tot omul, am fost și eu copil. Mama Silvia era o ființă profund religioasă și era solista Corului bisericesc din comuna Teaca. Tata Victor a fost mai mulți ani prizonier de război în Siberia. Frecventa Biserica doar duminical, sau de sărbători, dar avea și unele îndoieli în materie de credință. În Teaca, părintele Narița organiza, în fiecare Sâmbătă, lecții de educație religioasă a copiilor, la care participam constant. Ajuns la liceul „Al. Papiu Ilarian”, la internat, într-o noapte nu am mai putut adormi. Pentru prima dată în viața mea, am intuit vag, tulbure, dar am intuit Infinitul spațial. Atunci au început îndoielile și întrebările. Am stat de vorbă cu un admirabil Pedagog, iar dânsul m-a orientat spre cărțile de Filosofie, care erau în Biblioteca Liceului. Am început cu „Dialogurile” lui Platon și am mers mai departe. La Liceu nu se preda Filosofia, deci Pedagogul a avut rolul pe care inițiatorii recentei mișcări privind educația filosofică a copiilor, îl au astăzi. Această mișcare are o premisă psihologică și epistemologică mult mai temeinică decât s-ar putea crede. Dacă folosim cuvântul „orizont”, în înțelesul lui Lucian Blaga, copiii, aflați în pragul adolescenței, au un orizont perceptiv, inclusiv spațio-temporal, mult mai amplu decât cred maturii, adică mulți dintre aceștia. Unul dintre copiii mei, cam pe la 8-9 ani, m-a întrebat:  „Tată, dar eu unde eram, pe când încă nu eram?”

NB. Ca o completare istorică, cele mai multe viziuni filosofice aveau și un model uman dezirabil, promovând, ca o virtute fundamentală, Înțelepciunea. Ea a fost exprimată și ca „Simț al măsurii”, încă de la Aristotel. Inclusiv Jean Piaget face distincția între „Iluziile cognitive” ale Filosofiei și „Înțelepciunea” ei. Dar simțul măsurii îl găsim și în cultura populară, în zicătoarea „Ce-i prea mult nu-i sănătos”. Aceasta înseamnă că orice consiliere filosofică trebuie să se miște între ce ne spun filosofii și ce ne spune Bunul-simț, prezent categoric în simțul comun  și Bunul-simț al oricărui popor. Dacă nu mă înșel, recentul promotor al ideii „consilierii filosofice”, adică Lou Marinoff, merge chiar pe această idee. A găsi o conjuncție între vârful Piramidei (Metafizica) și baza ei (oamenii simpli) este o operație și o operă profund umană, una de Omenie.

Sandu Frunză: Vă prețuim ca etician, ca metafizician, ca filosof al sensibilității și practician pe terenul culturii, dar mai ales ca Profesor. De-a lungul anilor, ați predat mai multe discipline. Cum ați asigurat aspectul lor practic – cel pe care l-am putea asocia astăzi cu idea de filosofie aplicată și de practici filosofice?

Tudor Cătineanu: Într-adevăr, înainte de a ajunge și la Mass-media, am avut o lungă carieră didactică, predând mai multe discipline teoretice. După terminarea „Facultății de Filologie” (1964), am fost Profesor la Sighișoara. Am fost și Director-adjunct, responsabil cu un „Cămin de fete orfane”, aflat lângă școală. A fost o experiență șocantă, să văd atâta suferință la niște copii nevinovați, loviți de soartă. Aici am învățat lecția diferenței dintre „a critica”, „a indica” „a sfătui” și „a ajuta” efectiv. Orientarea mea fundamentală, ca dascăl și om, rămâne una constructivă. Într-o situație dezastruoasă, de pustiu, chiar dacă se ivește doar un firicel de iarbă verde, trebuie („se cuvine”, „se cade”, ar spune Constantin Noica) să avem grijă de el, de acel firicel. Ajuns la Universitatea clujeană, după apariția „Codului eticii și echității socialiste”, am lucrat ca un sclav ca să elaborez Cursul de Etică. El a apărut în două volume,  fără nici un citat din Ceaușescu sau din Documentele PCR. Presupun că și aceasta era o lecție virtual „practică”, pentru studenți, pentru alți autori și cititori. Și Althusser vorbea despre „practica teoretică”. După 1989 am propus la Ministerul Învățământului introducerea Retoricii în Învățământul universitar. Propunerea s-a aprobat, dar tot eu m-am obligat să elaborez Cursul de Retorică, predat mai apoi de către Ștefan Maftei. Funcția fundamentală a Retoricii este capacitatea ei persuasivă, de formare a convingerilor. Aici, distingem trei concepte: certitudinea (C1) care este științifică, apoi convingerea (C2) care este morală, și credința (C3) care este religioasă. Relația Pro-Contra este fundamentul Retoricii, iar aici dialogul, esențial pentru informația și formarea caracterelor, are un spațiu nelimitat. La toate cursurile și seminariile mele, am mers pe valorificarea pozitivă a ceea ce este virtual pozitiv în poziția ascultătorilor, nu pe îndoiala, rezerva, critica sau pe „desființarea” lor.

În anul 1978, în Programa „Catedrei de Filosofie” a fost introdus cursul de „Teoria și practica Presei”, care se preda până atunci numai la „Universitatea” din București. Profesorul Nicolae Kallós mi l-a încredințat mie. Am lucrat o vară întreagă în biblioteca de la „Ștefan Gheorghiu”, pentru a elabora cursul. Practica , împreună cu studenții – între care era  și Vasile Sebastian Dâncu – o făceam la revistele clujene: „Făclia”, „Tribuna”, „Steaua”. Din păcate, dacă înainte de revoluție, Presa era subordonată Dictatorului, după revoluție, ea a devenit liberă, fiind apoi marcată de libertinism și libertinaj. Încercările de a elabora un  Cod, fie el etic sau deontologic, au eșuat, în pofida strădaniei unor oameni de valoare, cum este Cristian Tudor Popescu. Mass-media se află azi la cel mai scăzut nivel al său din ultimele decade, ceea ce este evident în modul diferit, dar și conflictual, în care abordează Pandemia. Semnificative sunt aici mai ales „Dezbaterile” cu mai mulți invitați. Fiecare vine cu  opinia lui „personală”, iar dezbaterea devine o zbatere, un „infern al opiniilor”, fără nici o undă de consens sau o concluzie, încât privitorul pleacă și mai nedumerit decât a fost înainte de Dezbatere (adică „Des-zbatere”).

Sandu Frunză: Ca filosof și etician aveți și o expertiză extinsă în comunicarea mediatică și deontologia mass media. Textele dumneavoastră privitoare la deontologia mass-media sînt o bibliografie ce nu mai poate fi ocolită nici de teoreticienii eticilor profesionale, nici de practicienii preocupați de deontologie. Dincolo de fenomenul mediatic și deontologia sa, ce așteptări ar trebui să avem de la deontologie în perspectiva vieții noastre practice?

Tudor Cătineanu: În sfârșit, intră pe rol și Deontologia. Cuvântul „deontologie” circulă glorios în toate spațiile verbale, dar latura lui practică, aplicativă, exoterică, dacă vreți, pare rămasă în somn, într-unul cu vise frumoase. Am publicat la editura „Lambert” o carte apărută ulterior și în limba română: „Deontologia Opiniei între Etică și Retorică”. Deontologia este o disciplină mixtă, sau de intersecție. Ea încearcă să găsească o conexiune optimă între două tipuri de valori: valorile etice, sau morale și valorile profesionale. În esență, primele implică Bunul-simț, secundele implică eficiența și calitatea realizării  produselor. În principiu, sunt posibile atâtea Deontologii câte Profesiuni există. Putem face aici o analogie cu „Decalogul”. Decalogul iudeo-creștin este un Cod religios. Dacă îi analizăm structura, putem vedea că doar primele 4 Norme (Porunci) sunt religioase, celelalte 6 fiind etice (morale). Similară este și situația din „Codul lui Hippocrat”, în care sunt intim corelate Normele medicale cu Normele etice (morale). Toate codurile deontologice se confruntă cu problema proporției dintre componenta etică (morală) și componenta profesională a oricărei Norme din același Cod. Aici se poate cădea în două extreme: ori în moralizarea vagă, ori în tehnicismul îngust.

Sandu Frunză: Pe plan internațional există o tendință de profesionalizare a practicilor deontologice și a apărut o ofertă extinsă în ceea ce privește consultanța etică. Cum credeți că se va dezvolta consilierea și consultanța etică în spațiul nostru cultural?

Tudor Cătineanu: Dacă este vorba de „consultanță”,cuvântul este destul de echivoc, fiind și plurivalent. Și George Călinescu zicea poetic: „Consult toți filosofii / Pe Platon și Socrat / Să văd dacă pantofii / Sunt semn c-a existat”. Era vorba de Otilia, care a plecat definitiv. În mod serios – deci ne-poetic – un consultant este un specialist autentic, într-un domeniu sau altul. El oferă, de regulă, contra-cost, idei, sfaturi, sugestii, celui care l-a angajat în calitate de consilier. În ce privește consultanța etică, eu nu prea îi văd rostul și mi se pare că nu este deocamdată validată ca post oficial la „Resurse umane”. În principiu, dacă cel care o cere este un om moral, nu are nevoie de consultanță etică, iar dacă este imoral, cu atât mai puțin; el va face „cum îl taie capul”, sau va face „cum vrea el, pentru că el poate”. Evident că rămâne deschisă problema consultanței cu salariații, cu subalternii Șefului. Consultanța juridică este cu totul altceva, dat fiind haosul interpretabil sau labirintul juridic din țara noastă, cel puțin azi. În acest context, și consultanța deontologică își poate găsi locul potrivit, întrucât cel care o oferă stăpânește egal atât valorile etice (morale) cât și valorile profesionale (juridice). Dacă nu se recurge la cele două consultanțe, în locul mustrărilor etice, moralizatoare, va veni, cândva, cumva, sancțiunea vieții reale.

Sandu Frunză: De la apariția pandemiei se promovează ideea că, după această experiență, umanitatea nu va mai fi la fel, lumea va suferi modificări radicale în chiar țesătura ei intimă. Se presupune că avem o lecție de învățat din această criză și că va trebui să ne însușim un nou mod de raportare la natură. Vă rugăm să ne spuneți: cum credeți că va arăta lumea în care urmează să trăim? Cum vedeți viitorul Planetei Pămînt după această pandemie?

Tudor Cătineanu: În ultima mea carte, „Retorică și Metafizică”- apărută la Editura Academiei Române, 2019 – am un capitol numit „Natură și Cultură”. Între cele două niveluri ale Existenței, există cel puțin 7 relații, nu doar una sau două. Un clasic al Filosofiei  zicea că „Natura se răzbună pentru oricare secret pe care omul i-l fură”. În românește ar merge „Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!”. Ideea unificării planetare este absolut corectă, întrucât planeta Pământ este doar una, în întreg Universul. Un istoric al arhitecturii poate evidenția că toate casele apărute pe suprafața Pământului, dincolo de toate diferențele specifice dintre ele, au și un nucleu comun, o matrice identică. Tot așa, un etician poate constata că, dincolo de toate diferențele de domeniu, de formulare sau de stil, toate proverbele și zicătorile populare au și o latură de consens, de care se ocupă disciplina numită Paremiologie. De aceea a și fost formulată ideea unei limbi univerale, a pământenilor, pentru care Constantin Noica a propus cuvântul românesc „ÎNTRU”. Dincolo de optimismul naiv și pesimismul steril, eu cred că așa cum s-a descurcat de la „hommo himeris” (omul cavernelor) până în ziua de azi (omul castelelor sau a caselor supra-etajate), tot așa se va descurca și mai departe, probabil întru Eternitate.

În Natură există doar Legi, nu și excepții de la Legi, hazardul mascând  doar provizoriu, alte Legi, încă necunoscute. În societate și în cultură există doar Norme sau Reguli, în care pot fi prezente și excepțiile. „Legile juridice”, deși le numim „Legi”, sunt doar Norme sau Reguli, omenești fiind ele, fără excepție. În ultima vreme, cu ocazia acestei Pandemii nedemne, unii juriști transformă excepțiile în alte Reguli, lăsând astfel deschisă calea  Pandemiei, nu cea a Omeniei.