Sandu Frunză despre comunicarea și practicarea consilierii filosofice și a practicilor filosofice

Standard

antonio consiliereConsilierea filosofică devine în tot mai mare măsură o soluție la care se poate apela și în spațiul nostru cultural. Diversele tipuri de consiliere lasă un loc, chiar dacă încă modest, și pentru această practică a dialogului și înțelepciunii pe care o regăsim sub forma consultanței etice și deontologice, a consilierii interpersonale, a consilierii de grup, a consilierii de dezvoltare personală realizată pe principii filosofice, a cafenelelor filosofice, a dezbaterilor filosofice, sub forma intervențiilor filosofice ale gîndirii critice etc.

Chiar dacă pare să rămînă o preocupare marginală pentru filosofii români ai zilelor noastre, în ultimii ani există o evidentă preocupare pentru filosofia aplicată și pentru dezvoltarea practicilor filosofice în spațiul reflecției filosofice de la noi. În majoritatea centrelor universitare avem astfel de preocupări, unele dintre acestea dezvoltîndu-se în adevărate puncte de creativitate în orizontul practicilor filosofice și al consilierii. Trendul este unul pozitiv și cred că se manifestă, pe de o parte, sub forma unei responsabilități pe care profesorii de filosofie din universități o resimt în raport cu propria lor profesie și în raport cu nevoile societății în care trăiesc, iar pe de altă parte, sub forma unei creativități ce răspunde sensibilității umane și așteptărilor de armonizare a acesteia în contextul dezvoltărilor tehnologice care au luat o amploare care ne ia mereu prin surprindere.

Deși în multe din țările în care, în ultimii 40, s-au dezvoltat practicile filosofice sesizăm că acestea capătă viabilitate prin desprinderea de modul academic în care se făcea filosofie, cred că în România un asemenea demers trebuie să vină dinspre mediile universitare și să se structureze în raport cu diverse cerințe ale societății, ale pieței, ale indivizilor care se confruntă cu probleme dintre cele mai complexe în viața de zi cu zi. Este o datorie morală a profesorilor de filosofie (îndeosebi a celor din Universități, dar nu numai) să redea filosofiei una dintre formele și utilizările sale tradiționale, care a fost pusă în paranteze sau a fost lăsată pe un plan secund în anumite perioade ale predării, comunicării și aplicării filosofiei.

Consilierea filosofică apreciativă[1] este o carte ce marchează foarte bine acest tip de preocupări sub coordonarea lui Antonio Sandu. Este vorba de o culegere de texte scrise de Antonio Sandu și de o parte a colaboratorilor săi. Din cele 10 capitole ale cărții două sînt scrise de Antonio Sandu împreună cu Simona Ponea și unul este scris împreună cu Ana Frunză. Dacă articolele și cărțile publicate pînă acum îl înfățișau ca un gînditor semnificativ în domeniul eticilor aplicate și al filosofiei aplicate, volumul de față ne aduce și semnele unui creator de școală de gîndire filosofică cu preocupări relevante în consultanța etică și consilierea filosofică.

Antonio Sandu ni se înfățișează ca una dintre cele mai reprezentative voci în teoria și practica filosofică. Putem sesiza că textele publicate în timp de Antonio Sandu fac ca acesta să fie o resursă foarte valoroasă, de neocolit pentru tema noastră. Nici măcar o analiză superficială a consilierii filosofice din România, cum este cea propusă de Vasile Hațegan în „Premisele consilierii filosofice în România”[2], cuprinsă în primul manual despre consilierea filosofică publicat sub semnătura unui autor român, nu a putut face abstracție de necesitatea de a trimite la lucrările lui Antonio Sandu, chiar dacă i-a lăsat pe dinafară pe alți autori români valoroși care nu ar fi trebuit să lipsească dintr-o astfel de lucrare. Avînd în vedere perioada scurtă de cînd putem vorbi de contribuții relevante în consilierea filosofică în spațiul cultural românesc, putem să ne propunem să afirmăm că Antonio Sandu este deja un clasic al reflecțiilor pe marginea practicilor privind consultanța etică și a consilierii filosofice.

În Consilierea filosofică apreciativă se pledează pentru utilizarea filosofică a metodelor apreciative, impuse în lumea occidentală pornind de la lucrările lui  David Cooperrider, iar în spațiul academic românesc de autori precum Antonio Sandu și Ștefan Cojocaru. Astfel, autorul consideră că „Predarea apreciativă a filosofiei poate fi văzută ca o modalitate de a face filosofie, mai precis o filosofie aplicată. Propunem transformarea clasicelor prelegeri în adevărate module de consiliere filosofică, pornind de la interpretarea propriei experiențe de viață ale studenților, raportată la temele și motivele filosofice”.[3]

Avem aici o intuiție foarte bună. Consilierea filosofică trebuie învățată în programele de filosofie. Nu există nici o contradicție între modul academic de a filosofa și modalitățile diverse de aplicare a filosofiei, așa cum putem vedea în întreaga istorie a filosofiei, chiar dacă cel mai adesea acest tip de intervenție filosofică avea în vedere doar o elită căreia îi era destinată. Azi constatăm o democratizare a accesului la consiliere în general și este firesc ca acest fenomen să includă și consilierea filosofică, pe care trebuie să o oferim unor beneficiari dintre cei mai diverși, aflați pe scara valorică a propriei lor vieți.

Antonio Sandu, ca profesor universitar, face referință la aplicarea acestei exigențe la proximitatea sa cea mai firească atunci cînd afirmă că „Destinul actual al filosofiei în spațiul educațional este acela de a pune în mâna studenților modalități de înțelegere și instrumente interpretative cu privire la procesele de negociere continuă a interpretărilor şi principiilor care îi stau la bază, precum şi a modalităților de decriptare a semnificațiilor ascunse în chiar procesul de interpretare”.[4]

Pornind de la o asemenea perspectivă ne așteptăm ca așa cum avem lucrări admirabile de istorie a ideilor și conceptelor filosofice, să avem și lucrări sistematice și aplicate cu privire la practicile filosofice. Mai mult decît atît, ne așteptăm ca pe lîngă rolul de creatori de filosofie și de profesori de filosofie, absolvenții de filosofie să intre și pe terenul diverselor forme ale filosofiei aplicate și să devină practicieni și consilieri în diverse arii ale nevoii de reflecție filosofică și de modelare dialogică a experiențelor de viață.

O problemă ce apare acut spre finalul construcțiilor ideatice propuse de Antonio Sandu este cea care privește profesionalizarea practicilor filosofice și a consilierii filosofice. Așa cum a făcut-o și altă dată, autorul afirmă că trebuie să intre pe piața consilierii filosofice doar persoane care au urmat un program consistent de filosofie. Antonio Sandu ne spune: „atragem atenția asupra unor tendințe apărute chiar în interiorul comunității practicienilor consilierii filosofice de a trimite în derizoriu consilierea filosofică prin formări profesionale ineficiente, didacticiste şi reducționiste, care generează o derivă interpretativă a ideii de consiliere filosofică spre o discuție terapeutică, vag umanistă și nesistematică”.[5] Deși nu cunosc astfel de programe de formare, cred că pericolul unor astfel de întreprinderi poate să apară. De aceea, ar trebui ca programele de filosofie din universități să ofere acest tip de formare la capătul unui ciclu sistematic. Totodată, specialiștii în filosofie ar putea să recurgă la forme multiple de formare continuă pe care să le ofere sub forma unor programe postuniversitare destinate în primul rînd absolvenților de filosofie, dar și absolvenților din alte discipline sociale și umaniste care au deja o bună inițiere în domeniul filosofiei. Cred și eu că ar trebui să lăsăm consilierea filosofică pe seama celor ce au urmat programe de pregătire în domeniul filosofie. Dar, în unele domenii, realitatea ne-a luat-o înainte.

Trebuie să sesizăm existența în trecut a unei inapetențe a filosofilor pentru exercitarea practicilor filosofice. Pentru a răspunde unor nevoi urgente în propriile lor domenii de activitate, specialiștii cu diverse competențe au dus practicile etice și consilierea etică (în forme mai mult sau mai puțin filosofice) pe terenul acțiunii lor personale sau organizaționale. Nu putem face abstracție cel puțin de exemplul practicilor etice. Practicile etice, deontologice și consilierea și consultanța etică au fost în mare măsură abandonate de către persoanele cu formare filosofică, astfel încît specialiști din diverse domenii au preluat discursul etic și l-au aplicat în rezolvarea problemelor profesionale. Filosofii pot să recupereze acest cîmp de acțiune, dar lucrurile au evoluat în așa fel încît nu cred că mai pot să revendice exclusivități în astfel de practici, care deja se dovedesc de succes prin dezvoltarea lor de către profesioniștii care au competențe în propriilor lor zone de specializare și au recurs și la o formare în domeniul eticii. În viitor vor trebui dezvoltate nu numai programe de formare pentru cei ce aleg specializarea în domeniul filosofiei, ci și programe postuniversitare destinate practicienilor din alte domenii.

 

[1] Antonio Sandu (coord.), Consilierea filosofică apreciativă, (Iaşi: Lumen, 2019).

[2] Vasile Hațegan, „Premisele consilierii filosofice în România”, în Vasile Hațegan, Consilierea filosofică. De la practică la profesie, (București: Ars Docendi, 2018), 126-137.

[3] Antonio Sandu (coord.), Consilierea filosofică apreciativă, 222.

[4] Antonio Sandu (coord.), Consilierea filosofică apreciativă, 222.

[5] Antonio Sandu (coord.), Consilierea filosofică apreciativă, 237.