Sandu Frunză despre Hannah Arendt în lectura lui Horaţiu Crişan

Standard

hannah arendtÎn ciuda faptului că reprezintă una dintre cele mai revelatoare creaţii din filosofia şi teoria politică occidentală, filosofia propusă de Hannah Arendt este insuficient dezbătută în cultura românească. Această convingere îmi este întărită de cartea lui Horaţiu Crişan despe Hannah Arendt și filosofia sa. Ea ne aduce o lectură în manieră monografică a acestei opere singulare în ansamblul filosofiei contemporane, cu un impact deosebit în dezvoltarea filosofiei politice şi a teoriilor politice din secolul XX. Demersul său este cu atît mai remarcabil cu cît constatăm absenţa în filosofia românească a unor preocupări sistematice privitoare la filosofia propusă de Hannah Arendt. Acest gol începe să fie umplut de cartea Hannah Arendt. Arhitectonica facultăților umane și fondarea politicului[1] publicată de Horaţiu Crişan.

Autorul afimă, pe bună dreptate, că opera scrisă de Hannah Arendt, reprezintă „un punct de turnură în filosofia politică occidentală”. În relevarea acestei contribuții, Horațiu Crișan îşi organizează cartea pe cinci paliere gîndite în așa fel încît să acopere întreaga sferă a acestei opere. Demersul său are darul de a fixa și consolida poziţia operei autoarei în rîndul gînditorilor care au reconstruit din temelii filosofia politică occidentală în secolul XX.

Nu am să detaliez cele cinci dimensiuni ale operei, dar trebuie să remarc că, pe parcursul celor cinci capitole ale cărții, Horațiu Crișan dezvoltă o perspectivă personală de înţelegere a dinamicii construcţiei filosofice realizată de Hannah Arendt. Arhitectura acestei construcții este una concentrică. Ea înaintează de la un capitol la altul, apelînd la ramificaţiile ei semnificative spre centrul reflecțiilor arendtiene, reprezentat de „teoria politică”. Acest demers devine unul și mai semnificativ din perspectiva unei posibile aplicări a acestei filosofii în contextul istorico-politic românesc. Această contextualizare creează premisele unei contribuții personale semnificative pe care filosoful o aduce, avînd în vedere că în spațiul public românesc se reclamă mereu o regîndire a politicului, o reconceptualizare a sferei politice și chiar o reconstrucţie a politicului ca atare.

Înțelegem în acest fel modul în care conceptele filosofice arendtiene devin funcționale în clarificarea teoretică a practicilor politice românești. Acest apel la dinamica teoretizării și practicii politice este o abordare în deplină concordanță cu logica interioară a operei filosofice analizate. Horațiu Crișan reușește să pună foarte bine în lumină maniera în care metoda fenomenologică este prezentă în filosofia propusă de Hannah Arendt în procesul de regîndire şi redefinire a unor concepte precum cel de lume, de intersubiectivitate, de pluralitate, de analiză a facultăţilor umane – evidențiind, în același timp, diverse tipuri de relaţionări între acestea. Totodată, el reuşeşte să facă distincţii de nuanţă care relevă şi rezervele pe care Hannah Arendt le manifestă faţă de metoda fenomenologică şi în special faţă de opera lui Heidegger.

Din punct de vedere al sensibilității filosofice românești, o analiză importantă este cea care are în centrul său cartea Originile Totalitarismului cuprinzînd o interesantă şi pertinentă dezbatere privitoare la „condiţia umană”. De această dată, remarcabil este efortul lui Horațiu Crișan de a releva originalitatea concepţiei arendtiene privind natura totalitarismului. El pune în lumină modul original în care este teoretizat conceptul de totalitarism, prin apel la ideea de transformare a naturii umane. Pe acest fundal sînt schițate celelalte noţiuni ce vor fi tratate de Arendt în textele de mai tîrziu, cum ar fi, de exemplu, lucrarea Condiţia umană.

De reținut sînt analizele lui Horațiu Crișan din capitolul Condiţia umană ca vita activa, cel mai amplu şi cel mai important în economia cărții. Din varietatea problemelor dezbătute de un interes deosebit mi se pare modul în care este relevată specificitatea filosofiei propusă de Hannah Arendt prin comparaţie cu filosofia lui Martin Heidegger. Nu este vorba aici de relația dintre filosof și ucenica sa în ale filosofiei și chiar în cele ale iubirii, așa cum putem vedea în schimbul epistolar al acestora. Incursiunea este una de adîncime și are avantajul de a ajunge la un bun echilibru în ceea ce priveşte raportul dintre filosofia arendtiană şi cea heideggeriană, recurgînd la afirmarea pluralităţii umane ca fapt originar în tematizarea domeniului politic.

Un demers remarcabil este acela prin care autorul contextualizează reflecţia arendtiană îndreptată spre fenomenul revoluţionar din volumul On Revolution. Horațiu Crișan ne convinge asupra faptului că perspectiva dezvoltată în această lucrare reprezintă un moment de instituire sau reconsiderare a politicului, ca domeniu de manifestare a libertăţii. Expresivitatea filosofică este evidențiată în cartea de față de arhitectonica facultăţilor spiritului, din ultimul capitol al cărții. Ea încununează analizele autorului referitoare la viaţa activă şi la facultăţile pe care ea le potenţează, elemente care, în opera arendtiană, au un statut ce se cere îndelung explicitat.

Nuanțările permanente aduse în interpretarea textelor propuse de Hannah Arendt relevă faptul că tînărul filosof, Horațiu Crișan, este unul dintre cei mai fini comentatori ai operei acesteia, capabil să aducă o contribuţie personală la dezvoltarea temei abordate și să facă din opera complexă a autoarei o cale mereu deschisă înțelegerii, explicării și creativității.

[1] Horaţiu Crişan, Hannah Arendt. Arhitectonica facultăților umane și fondarea politicului (Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2013).

Reclame