Sandu Frunză despre o istorie a Transilvaniei multiculturale

Standard

istoria-transilvaniei

Multiculturalismul reflectă un mod de a fi al locuitorilor Transilvaniei, indiferent cum s-ar numi ei. Cu foarte mult timp înainte de a fi formulată ca ideologie, multiculturalismul a fost un mod de viață pentru transilvăneni. Diversitatea culturală nu este doar o dovadă a manifestării spiritului liber creator, ci și un semn al unei bune situări în existență în raport cu ceilalți. Indiferent de convingerile noastre ideologice, culturale sau spirituale, prezența diversității trebuie să funcționeze ca un liant. Ea unește oamenii mai degrabă decît să îi separe în funcție de diferențele pe care le afirmă. Acest avantaj al diversității funcționează și ca o modalitate de supraviețuire și de adaptare, de conservare și integrare. Putem să ne amintim că, în ciuda dificultăților inerente unui asemenea eveniment major, Transilvania a putut cu ușurință să se conecteze la noua realitate culturală a României la 1918. Am în vedere aici o dinamică a integrării culturale, facilitată, desigur, de o populație românească majoritară – pe întreg teritoriul ce forma harta României în 1918 – și cu o prezență importantă a unui număr semnificativ de minorități culturale.

În întîmpinarea pregătirilor ce au loc pentru sărbătorirea celor 100 de ani ce s-au scurs de la regăsirea de sine a celor ce trăiesc în acest spațiu cultural, Editura Școala Ardeleană ne propune o a doua ediție a cărții Istoria Transilvaniei, avîndu-i ca autori pe doi dintre cei mai semnificativi  istorici de azi: Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan.[1]

Sîntem obișnuiți în Ardeal cu discursuri istorice diferite, în funcție de apartenența culturală a celor care le practică. Folosind instrumente de lucru și surse bibliografice foarte bogate, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan ne propun o incursiune într-o istorie vie, îm ciuda faptului că discursul asupra istoriei stă, inevitabil, sub uzura trecerii timpului, în ciuda faptului că istoria se bazează în cea mai mare măsură pe memorie și documente. Dintr-o asemenea construcție, ne spun cei doi autori, nu lipsește experiența personală, subiectivă. Istoria ca disciplină include și o doză de subiectivitate, îm ciuda discursului său științific. În volumul de față această dimensiune poate fi sesizată în faptul că „prezentarea memoriei colective transilvane, deși tinde, cel puțin în cazul de față, să nu omită faptele de bază ale niciunui grup etnico-religios din regiune, pune totuși accentul pe viața majorității locuitorilor”.[2]

Ca o valoare deosebită a acestei cărți, doresc să subliniez aici multiculturalismul asumat al celor doi autori, aflați în această vreme la conducerea Universității Babeș-Bolyai, o universitate multiculturală paradigmatică pentru cultura europeană. Mai mult ca oricînd avem nevoie de afirmarea necesității cultivării respectului pentru adevăr, pluralitate și pentru alteritate în același timp, ca o valoare centrală a discursului academic și a comunicării științifice și culturale. În spiritul respectului și al valorilor universale, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan proiectează întregul lor demers pe un ecran care să facă vizibile valorile tuturor locuitorilor Transilvaniei, care au trăit uneori separat, alteori împreună, dar au contribuit, mereu, la o construcție comună a ceea ce înseamnă azi civilizația europeană.

În felul acesta, cei doi istorici ne oferă nu numai istoria încărcată – deopotrivă de suferință și de bucurii – a unui ținut, ci și un construct mental, un model de toleranță și un mod de a trăi împreună. Transilvania, desigur, nu e doar o stare de spirit, nu e un loc mitologic, chiar dacă putem vorbi de istoria ei ca o paradigmă a dialogului și a strategiilor compromisului pusă în practică de dragul conviețuirii. Ființa multiculturală a acestui ținut a fost foarte bine surprinsă de autori atunci cînd ne spun despre Transilvania că „E singurul loc din Europa unde o biserică bizantină stă lîngă o basilică romanică, lîngă o biserică gotică și lîngă alta barocă, toate vecine cu o sinagogă! De asemenea, singurul loc în care un locaș de cult ortodox este la cîțiva pași de unul greco-catolic, de altul romano-catolic, de unul calvin, de altul luteran sau unitarian. Aceasta spune mai mult despre conviețuirea pașnică decît despre conflicte, iar mesajul acestei lucrări este generos: trecutul trebuie cunoscut nu pentru încrîncenare și răzbunare, ci pentru destindere și înțelegere”.[3]

Pe lîngă faptul că sînt cercetători ai istoriei recunoscuți și foarte buni profesori, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan au și un dar aparte al povestirii. Lectura Istoriei Transilvaniei este extrem de captivantă, în ciuda multor date și elemente tehnice la care discursul științific îi obligă pe autori. Spiritul acestei cărți este greu de pus în pagină. El trebuie surprins de fiecare cititor în parte. Așa că mă rezum doar la a releva ce cuprinde cartea: alături de considerațiile introductive, volumul ne propune următoarele capitole: I. Lumea antică traco-dacică; II. Sigiliul Romei; III. Lumea evului mediu; IV. Domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania (1599-1601); V. Secolul al XVII-lea: Aspecte generale; VI. Spiritualitatea modernă timpurie a Stărilor (secolele al XVI-lea și al XVII-lea); VII. Cultura și educația românilor la cumpăna dintre medieval și modern – între orizonturile bizantin, latin și protestant; VIII. Cultura modernă a secolului al XVII-lea; IX. Noi orizonturi politice: Ragimul Habsburgic; X. Transilvania în jurul anului 1800: La cumpăna dintre secole, la cumpăna dintre lumi; XI. Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania; XII. Structuri administrative și realități socioeconomice în Transilvania între 1849 și 1914; XIII. Regimul neoabsolutist; XIV. Epoca liberală; XV. Dualismul Austro-Ungar (1867-1914; XVI. Cultura transilvăneană între Revolția Pașaoptistă și Unirea din 1918; XVII. Transilvania în anii Primului Război Mondial; XVIII. Unirea Transilvaniei cu România; XIX. Transilvania după 1920; Bibliografie selectivă; Indici.

Școala Ardeleană ne oferă nu numai o carte de istorie, ci și un produs cultural seducător. O carte repezentativă pentru brandul Școala Ardeleană din punct de vedere al cărții înțeleasă ca obiect cultural. O ediție elegantă, impunătoare, care atrage ochiul și mintea posibilului cititor. O carte cu pagini lucioase, cu imagini color și cu o concepție grafică inspirată. Volumul cuprinde în interiorul textului, în alb negru sau color, hărți, situri istorice, imagini ale unor produse culturale, fotografii ale unor personalități ce au marcat istoria Transilvaniei. O performanță editorială de nivel occidental, cu o rigoare științifică înaltă, cu o relatare istorică adecvată unui public educat cît mai larg și cu o ținută atrăgătoare pentru oricine își propune să deschidă și să răsfoiască această carte prezentă în rafturile librăriilor și, sperăm, foarte curînd și în biblioteci.

[1] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Ediția a II-a revăzută şi adăugită, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2016), 422 pagini. Printre textele celor doi autori, disponibile online, putem aminti: Ioan-Aurel Pop, „Religiones and Nationes in Transylvania During the 16th Century: Between Acceptance and Exclusion”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 12 issue 34 (2013): 209-236; Ioan-Aurel Pop, „Additional Observations Regarding the Phrase Religio Romana in a Transylvanian Document Dated 6 June 1574”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 14 issue 41 (2015): 3-21. Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, „From Tradition to Modernization. Church and the Transylvanian Romanian Family in the Modern Era”, Journal for the Study of Religions and Ideologies,vol 7 issue 20 (2008): 107-133; Ioan Bolovan, „Modernization and Propaganda: Periodicals, Ecclesiastical Circulars and the Romanian Society in Transylvania during the Modern Period”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 15 issue 44 (2016): 137-152.

[2] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, 9.

[3] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, 394.

Anunțuri

Sandu Frunză despre oamenii Rectorului Ioan-Aurel Pop

Standard

rectorat Oamenii! În comunitatea egalilor nimic nu este mai important decît oamenii!

Așa a afirmat în mod repetat academicianul Ioan-Aurel Pop, iar apoi această afirmație a fost preluată și de contracandidații săi la funcția de Rector și de alți candidați de la alte Universități din țară. Avînd în vedere că, așa cum ne-a obișnuit în primul său mandat, Rectorul Ioan-Aurel Pop va delega responsabilitățile de coordonare și de decizie membrilor echipei sale, în funcție de competențele fiecăruia, cred că e bine să vedem foarte pe scurt cine sînt oamenii pe care domnia sa a decis să îi pună în fruntea comunității egalilor. Părintele meu spiritual îmi spunea că dacă dorești ca lucrurile să meargă bine, atunci trebuie să găsești binele ce sălăsluiește în fiecare om. Acesta este un proces de umanizare a omului care se situează în logica înomenirii lui Dumnezeu și a metamorfozării în bine a întregii creații. În căutarea binelui, am să notez aici doar cîteva elemente ce mi se par relevante, din puținele date pe care le am despre distinsele colege și distinșii colegi. Pentru că este una favorabilă, aș vrea să cred că imaginea celor care ne reprezintă relevă o imagine a cea ce sîntem noi, membri comunității universitare.

În 14 martie Senatul Universității Babeș-Bolyai sub președenția distinsului pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă a validat noua echipă de prorectori a Universității Babeș-Bolyai pentru mandatul 2016 – 2020 al rectorului acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.

Trei personalități noi au intrat în acest for de conducere al Universității: prof. univ. dr. Daniel David, conf. univ. dr. Cristian Litan, conf. univ. dr. Markó Bálint.

Cea mai spectaculoasă apariție în noua listă a prorectorilor este, fără îndoială, prof. univ. dr. Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și director de cercetare la Institutul Albert Ellis din New York. Un om de știință remarcabil prin cercetările sale, dar în același timp și o personalitate foarte prezentă în dezbaterile publice, culturale și științifice din România, prof. univ. dr. Daniel David este și una dintre cele mai vizibile personalități clujene în plan științific internațional. Prezența sa în echipa academicianului Ioan-Aurel Pop este una menită să dea un semnal cu privire la fidelitatea Rectoratului UBB față de principiile excelenței în cercetare și predare. Pe parcursul campaniei sale de alegeri pentru funcția de rector, academicianul Ioan-Aurel Pop a menționat importanța cercetării și faptul că UBB este în primul rînd o universitate de cercetare avansată. Prezența în echipa sa a prof. univ. dr. Daniel David vine să confirme coerența programului și a acțiunii manageriale, cu atît mai mult cu cît acesta va fi prorector responsabil cu cercetarea, competitivitatea, excelența și cu publicaţiile științifice. Ne așteptăm să fie cea mai dinamică dimensiune a dezvoltării UBB din următorii ani.

Conf. univ. dr. Cristian Marius Litan vine de la cea mai mare facultate a universității, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), este specialist în metode cantitative în economie (și în general în științe sociale), teoria jocurilor și aplicații, econometrie aplicată. Este apreciat pentru profesionalismul și entuziasmul său în activitatea didactică și de cercetare, pentru angajarea în activități de construcție instituțională cu relevanță pe plan național și cu o reală deschidere internațională. Conf. univ. dr. Cristian Marius Litan este prorectorul responsabil cu formarea continuă, învățământul la distanță și cu activitatea cunoscutei edituri Presa Universitară Clujeană.

Conf. univ. dr. Markó Bálint este unul dintre cei doi prorectori pe care îi propune linia maghiară de studii. Este doctor în științele mediului, desfășoară activități ca expert biolog, activități științifice de cartarea insectelor, faunistică și taxonomie, activități științifice de evaluare a amenințărilor actuale și potențiale pentru speciile de interes comunitar, în special în cazul furnicilor. Are o foarte bună recunoaștere națională și internațională în calitate de cadru didactic și cercetător la UBB, dar și ca membru în asociații profesionale precum Societatea Lepidopterologică Română, Societatea Muzeului Ardelean, Asociația „Apáthy István Egyesület”, Uniunea Internațională pentru Studiul Insectelor Sociale, secția Central-Europeană (IUSSI), Societatea Entomologică din Ungaria. Conf. univ. dr. Markó Bálint este prorectorul responsabil de extensii universitare și de asigurarea calității. Imi amintesc cu plăcere că doi dintre savanții ce și-au pus amprenta asupra mea în analiza fenomenului religios au fost pasionați în copilărie de entomologie. Am visat și eu în copilărie să fiu entomolog, în adolescență am dorit să fiu geolog, iar apoi am ales să fiu filosof și încă mai persist în această alegere. Nu îl cunosc pe conf. univ. dr. Markó Bálint dar, din perspectiva nostalgiilor mele, numirea domniei sale mi-a ajuns la suflet.

Conf. univ. dr. Anna Sòos ocupă pentru un nou mandat funcția de prorector. Domnia sa este responsabilă de linia maghiară și de curriculum. Conf. univ. dr. Anna Sòos este profesoară la Facultatea de Matematică şi Informatică unde predă cursuri de Teoria probabilităţilor, Statistică matematică, Inteligenţă artificială, Programare logică şi funcţională, Procese stocastice şi fractali, Metode de căutare stocastice, Analiza fenomenelor stocastice. Aș dori să evidențiez faptul că doamna profesoară Anna Sòos este secretar de redacție la Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Mathematica. În calitatea mea de redactor de revistă consider că activitatea redacțională trebuie prețuită și evidențiată în special pentru că ea presupune multă expertiză și multă dăruire pusă în slujba promovării rezultatelor muncii de cercetare și creație a celorlalți. Doar oamenii cu totul speciali pot să sacrifice și să investească din timpul vieții lor pentru a da vizibilitate și a sprijinii punerea în circulație a ideilor și a rezultatelor muncii altora. Totodată, conf. univ. dr. Anna Sòos și-a pus în valoare activitatea sa ce a fost fructificată cu rezultate excelente în granturi de cercetare și în publicații semnificative.

Prof. univ. dr. Rudolf Gräf este și domnia sa profesor la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Domnia sa reprezintă elementul de continuitate al echipelor ce se succedă în ultimii ani la conducerea universității. Am putea spune că este un fel de garant al caracterului multicultural al UBB și o manifestare vie a spiritului multiculturalității. În același timp, prof. univ. dr. Rudolf Gräf este cercetător știinţific principal II la Centrul de Studii Transilvane de pe lîngă Academia Română. Este autor al unui număr mare de publicații, așa cum putem vedea în listele cercetătorilor din domeniul istorie. Prof. univ. dr. Rudolf Gräf este prorector responsabil de linia germană şi cooperarea cu mediul cultural german, responsabil de resurse umane și responsabil cu studiile doctorale. Domnia sa este un simbol viu al transformărilor la care a fost supusă universitatea și mai ales conducerea universității la sfîrșitul mileniului trecut și după intrarea în noul mileniu.

Prof. univ. dr. Mihaela Luţaş este profesoară la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea se bucură de prezența a 3 prorectori în actuala echipă de conducere a Universității. S-a remarcat îndeosebi prin activitățile desfășurate sub egida Jean Monnet Chair of European Economic Integration. A desfășurat o intensă activitate de cercetare în cadrul unui număr impresionant de granturi și are o listă extinsă de lucrări de specialitate, produs al îmbinării activității de cercetare cu cea didactică. Prof. univ. dr. Mihaela Luţaş este prorector responsabil de relaţia cu mediul de afaceri, fundraising, de relaţia cu alumni și de practica studenţească. Mă bucură faptul că echipa Rectorului are în componența sa 2 femei, cu atît mai mult cu cît își continuă mandatul preluat în urmă cu 4 ani. Aș fi preferat să fie desemnate mai multe femei în echipă. Dar probabil că încă Universitățile, ca și societatea românească, nu sînt suficient de pregătite pentru a da un exemplu de practici privind egalitatea de șanse. Accesul femeilor la pozițiile manageriale de vîrf este încă o problemă ce ține de tiparele noastre mentale. Ca dovadă că atunci cînd a cerut colegilor senatori votul pentru președenția senatului UBB, prof. univ. dr. Mihaela Luţaş a obținut un număr infim de voturi. Dar trebuie să fim optimiști și să vedem ca pozitiv faptul că 2 femei au făcut și fac parte din echipa Rectorului Ioan-Aurel Pop.

Prof. univ. dr. Ioan Bolovan este profesor la Facultatea de Istorie și Filosofie și cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române. Susţine cursuri despre istoria populaţiei Europei, demografie istorică, politici demografice şi istoria Revoluţiei de la 1848. O activitate meritorie desfășurată în cadrul Centrului de Studii Transilvane este aceea de redactor la una dintre cele mai importante reviste ISI (Thomson Reuters) din România, Transylvanian Review, care a devenit o platformă interdisciplinară de promovare a cercetării științifice românești în dialog cu ceea ce se produce în plan mondial în domeniul istoriei și în cel al studiilor de arie. Prof. univ. dr. Ioan Bolovan este unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai academicianului Ioan-Aurel Pop. Cred că nu exagerez dacă afirm că cei doi sînt legați printr-o nobilă prietenie. În această echipă, prof. univ. dr. Ioan Bolovan este simbolul sprijinului permanent și al încrederii. Nici un fel de construcție instituțională nu este posibilă fără încredere. Tocmai de aceea intră în logica oricărui manager să se asigure că atunci cînd lucrează cu o echipă există o persoană care ia asupra sa aceste atribute ale stabilității și încrederii. Fără a fi desemnată, ea apare cel mai adesea în mod informal. În numele colaborării lor îndelungate, acest rol este preluat de această dată de prorectorul Ioan Bolovan. Prof. univ. dr. Ioan Bolovan rămîne în continuare prorector responsabil de administraţie şi patrimoniu și responsabil de relaţia cu studenţii.

Prof. univ. dr. Dan Lazăr este profesor la Departamentul de Administraţie Publică din cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării. Prof. univ. dr. Dan Lazăr este considerat a fi cel mai puternic om din actuala echipă. El este un simbol al continuității, eficienței și bunei guvernări. A fost perceput ca prorectorul care se gîndește la oameni datorită efortului său de a menține distribuirea bonurilor de masă pentru angajații UBB. Multă lume crede că acest sistem de recompensare aparține ministerului, în fapt a fost inițiativa academicianului Ioan-Aurel Pop și a fost un proiect pus în aplicare, din fondurile proprii ale universității, prin efortul constant al prorectorului Dan Lazăr. Spiritul eficienței dobîndit în activitățile sale de personalitate publică a fost pus la lucru și în postrura sa de prorector. Pe lîngă activitatea administrativă, prof. univ. dr. Dan Lazăr se bucură de aprecierea specialiștilor pentru activitatea sa didactică și de cercetare. Prof. univ. dr. Dan Lazăr este prorectorul responsabil de finanţare, de programele europene și de informatizare.

Prof. univ. dr. Călin Rus este profesor la Departamentul de Comunicare, Relații Pulbice și Publicitate din cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării. Predă cursurile de Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice, Bazele PR, PR si publicitate. Metode si instrumente, PR Politic, Campanii și strategii de PR, PR şi autoevaluarea, Psihologie Socială, Comunicare interpersonală. Publicațiile sale urmează teme din această sferă de preocupări. A fost supranumit „prorectorul invizibil” – aluzie la prezența sa discretă, discreție cu care ne-au obișnuit consilierii de comunicare în mediile lor profesionale. Nici unul dintre prorectorii din primul mandat nu s-a bucurat de un sprijin atît de mare ca prof. univ. dr. Călin Rus. Pe de o parte, a fost singurul prorector căruia Universitatea i-a pus la dispoziție o mașină personală (mașina cu care înainte circula fostul rector Andrei Marga) și i-a angajat un șofer personal, aflat la dispoziția domniei sale. Un asemenea statut special poate fi explicat prin faptul că în societatea postmodernă comunicarea este atît de importantă încît este un loc comun să spunem că realitatea e construită de comunicare. Pe de altă parte, la alegerile recente, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării l-a investit pe prof. univ. dr. Călin Rus cu toată încrederea alegîndu-l în toate structurile colective de conducere: ca membru în Consiliul Departamentului, ca membru în Consiliul profesoral al Facultății, ca membru în Senatul Universității. Nici un prorector nu se mai bucură de o asemenea susținere pe toate planurile. Probabil că acest sprijin general face parte dintr-un proiect mai larg pe care eu nu îl cunosc și pe care nu intenționez să caut să îl înțeleg. Prof. univ. dr. Călin Rus va fi în continuare prorectorul responsabil de comunicare și PR al Universității Babeș-Bolyai. Într-o societate a comunicării generalizate, această postură mi se pare similară cu cele ale personajelor demiurgice din marile mitologii.

Deși nu este propus de Rector printr-un sistem similar cu cel al prorectorilor, asimilat cu funcția de prorector este și Directorul CSUD. Atunci cînd o să sosească timpul, avem toate motivele să credem că prof. univ. dr. Andrei-Dorin Mărcuș va fi reconfirmat în fruntea acestei importante structuri a Universității Babeș-Bolyai. CSUD și-a consolidat imaginea pozitivă sub mandatul domniei sale și a devenit un reper al internaționalizării UBB.

Ceea ce citiți aici nu este o analiză a activității de pînă acum a celor ce fac parte din noua echipă managerială a UBB. Este doar o proiecție subiectivă și o lectură partizană a celor cîteva date pe care le aveam. În mod voit perspectiva mea este una optimistă. Poate e un păcat al meu faptul că mă mărginesc să văd doar partea luminoasă a lucrurilor și a lumii. Mai ales atunci cînd este vorba despre oameni de la care mă aștept să facă mai bună lumea în care trăim. Fiecare cu mica sa contribuție acolo unde îl cheamă vremelnic datoria.

echipa 2

 

 


 

Sandu Frunză despre mărțișorul literar de la Horia Bădescu pentru Irina Petraș

Standard

Afis-Horia-Badescu-Muzeul-de-Arta-Cluj”Erau acolo tomuri masive, zăcând de vechime ori răspândind în jur mirosul ațâțător de cerneală proaspătă, ascunzîndu-și trupurile scorojite ori mătăsoase între coperțile din piele maronie sau lucitoarele griuri ale pânzelor, erau fascicole elegante, subțiri, etalând discret sau obraznic esoterice vocabule latine, formule savante purtând girul unor celebre universități. Se clădeau în movile de o bizară și fermecătoare arhitectură, se lungeau ori îngenuncheau pieziș pe etajare, sprijinind discret făpturile obosite ale altora, se despuiau viclean, abia ridicîndu-și un colț de pagină, lăsând ochiului fascinația unor imagini sau semne matematice ori vorbe ciudate care chemau către pătimașe ascunzișuri”, scria Horia Bădescu în Zborul gâștei sălbatice[1]. Este un citat asupra căruia ne-a atras atenția, cu ocazia lansării cărții lui Horia Bădescu, doamna Irina Petraș. De atunci îl simt, uneori, cum mă urmărește în inima și mintea mea.

Pentru a vorbi de această preocupare a minții și inimii mele, nu mă voi opri în detaliu nici asupra lănsării de carte și nici asupra cărții. Așa cum arătam într-un mesaj pentru profesorul meu din copilărie, poetul Emil Bălăi, lansarea a fost o întîlnire cu un succes de public spectaculos. Trebuia să ne așteptăm că va fi ceva extraordinar, avînd în vedere invitații ce au fost rugați să cuvînteze la acest eveniment. Intervențiile au relevat nu numai polisemantismul mesajului cărții, ci și posibilitățile multiple de a o lectura. Astfel că Irina Petraș, președinta Filialei Uniunii Scriitorilor Cluj, ne-a dus pe latura esoterică, lirică, picturală și arhitecturală a cărții. Ioan Aurel Pop, Rectorul UBB, a relevat dimensiunea istorică, culturală și socială a romanului. A avut un discurs cu multă substanță, mobilizator și inspirațional. Cu erudiția și sensibilitatea sa, Andrea Hedeș a fost ca o perlă pusă la gîtul unei gîște salbatice. E o metaforă care poate părea nepotrivită, dar vă asigur că vrea să însemne ceva extrem de pozitiv în acest context. Vasile George Dâncu, editorul de la Școala Ardeleană, a fost pe cît de scurt pe atît de convingător în privința iubirii cu care cititorii îl înconjoară pe Horia Bădescu. A reușit să elimine orice ambiguitate din afirmația de altă dată a lui Liviu Petrescu, care ne atrăgea atenția că ”este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatura română contemporană”. De la Vasile George Dâncu încoace, e clar! Iubirea dintre Matei și Maria nu este altceva decît iubirea ce ne aduce pe noi cititorii într-o relație de reciprocitate cu Horia Bădescu. Lucian Kovacs Nastasă, directorul Muzeului de Artă și moderatorul întîlnirii, a fost simpatic, primitor și spiritual.

Dar nu despre atmosfera lansării vreau să relatez aici. Scriu aceste rînduri despre pasajul citat din Horia Bădescu cu dorința de a reîntoarce bucuria extrem de luminoasă a acestui text, ca pe un dar. Intenția mea este să ofer lumea acestui text ca pe un mărțișor creat de Horia Bădescu pe care eu doresc să îl ofer Irinei Petraș. Nu trebuie înțeles din acest gest nimic altceva decît că e posibil ca afirmația lui Nicolae Steinhardt, ”dăruind vei dobândi”, să fie adevărată. Cu toții acceptăm că nu știm niciodată cine este cel ce dăruiește și cine este cel care primește. Așadar, cel mai simplu este să facem din însăși existența noastră un dar. Poate în felul acesta, prin miracol, transgresiune sau contagiune viața celorlalți se va schimba cu fiecare îmbunătățire din viața noastră.

Am simțit nevoia să vorbesc de textul citat la început, deoarece citirea sa de către Irina Petraș cu ocazia lansării cărții lui Horea Bădescu mi-a produs o experiență de neuitat. Vibrația profundă a textului lecturat mi-a adus experiența fulgurantă a coborîrii minții în inimă și a pătrunderii în lumea fantasmelor mele o dată cu ea.

Una dintre aceste fantasme este cea a dorinței mele, de vreme îndelungată, de a avea un birou asemănător cu spațiul ce poate fi ghicit, doar în oglinda apei, din textul citat din romanul lui Horea Bădescu. Am avut senzația trăirii aievea a unui asemenea spațiu mental în biroul lui Moshe Idel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim sau în cel de la Institutul Hartman, cu adevărat un birou de savant. Am sperat că voi avea și eu ca profesor la Universitatea mea un asemenea birou care să semene mai degrabă cu o bibliotecă rabinică decît cu un spațiu profesoral. Atunci cînd Facultatea mea a cumpărat spații noi, am început să visez cu ochii deschiși, dorind să primesc un loc pe care să îl umanizez cu cărți, ceea ce încă nu s-a întîmplat. Mai am răbdare. Și în ceea ce privește încăperea și mai ales am tot mai multă răbdare cu mine. Pînă atunci pot funcționa discret și liniștit în biroul elegant și confortabil pe care șeful de departament a decis să îl împartă cu mine. Uneori sînt tentat să cred că ceea ce doresc, de fapt, nu este un loc din lumea fizică ci mai degrabă un refugiu imaginar. Îmi permit, așadar, în fanteziile mele, să sper că voi avea cîndva un spațiu așa cum în termeni magici ar putea fi descris doar de talentata J. K. Rowling. Sau unul ce ar putea fi redat adecvat doar în termenii fascinației specifici lui C. S. Lewis. Nu știu, însă, dacă nu ar fi mai potrivit chiar unul care ar putea fi descris în temenii feminității absolute, așa cum se întîmplă la Horia Bădescu în paginile din care face parte și pasajul încă de la început citat.

O altă fantasmă a mea este cea care vizează o formă de relație spirituală cu cărțile prezente în viața mea. Încă de tînăr am utilizat în imaginarul meu elemente luate din gîndirea lui Platon sau Socrate, chiar dacă cu vremea am devenit mai kantian, iar azi mi se pare mai potrivit să fiu levinasian. Văzînd cum Horia Bădescu descrie cărțile folosind imaginea unor trupuri feminine care „se lungeau ori îngenuncheau pieziș pe etajare”, am realizat că niciodată nu m-am gîndit să relaționez cărțile cu metafore ale feminității. Întodeauna le-am pus sub semnul unui simbolism al androginului sau mai exact a tipului de împlinire spirituală revelat de acesta. Sub presiunea mitologiei descătușate de Platon, am conceput mereu relația mea cu cărțile ca o formă de căutare și împlinire mereu actuală și mereu amînată. O relație ce stă sub semnul unui dor cosmic ce trebuie trăit pînă la capăt și mereu reluat cu fiecare carte, într-un proces de refacere perpetuă a unei unități pe care numai cartea o poate media.

Dar probabil că asocierea cărții cu feminitatea ține de o înțelepciune la care, pentru a avea acces, mai am de așteptat. Din această perspectivă, nu am de gînd să pun în vreun fel la îndoială universul inițiatic construit de Horia Bădescu în cartea sa.

Sub semnul unei participări la o lume comună a simbolurilor și a materializării acestora, am ales acest citat din Horia Bădescu pentru a-l re-întoarce sub forma unui mărțișor pentru Irina Petraș. În același timp, aș dori să fie primit ca un mărțișor de către toți cei ce vor dori vreodată să răsfoiască romanul lui Horia Bădescu – Zborul gâștei sălbatice.

 

[1] Horia Bădescu, Zborul gâștei sălbatice, roman, ediția a II-a, necenzurată, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2015), 39.

Sandu Frunză despre Marcel Pop și Gheorghe Fătăcean – candidați pentru poziția de rector al UBB

Standard

universitateaMă simt privilegiat de faptul că cei trei candidați pentru rectoratul Universității Babeș-Bolyai fac parte, toți trei, dintre prietenii mei. Desigur, trebuie să luați cuvîntul „prieten” în sens mai larg, calitate ce se referă la tipul special de relații de colaborare și respect pe care îl presupune participarea la comunitatea egalilor. Pentu cei care nu știu, menționez că cei trei candidați sînt Academician Ioan Aurel Pop, Prof. univ. dr. Marcel Pop și Conf. univ. dr. Gheorghe Fătăcean.

M-am bucurat să îi întîlnesc azi la Facultate pe doi dintre candidați: Prof. univ. dr. Marcel Pop și Conf. univ. dr. Gheorghe Fătăcean. Mi se pare semnificativ faptul că i-am întîlnit prima oară acum patru ani în contextul campaniei pentru alegeri pentru funcția de rector al UBB. M-am bucurat atunci de sprijinul lor în calitate de susținători ai Academicianului Ioan Aurel Pop. Personal consider că au fost printre cei care au făcut tot ceea ce le-a stat fiecăruia în putință în acel moment pentru a sprijini obținerea unui mandat de rector de către Academicianul Ioan Aurel Pop. Așa cum e bine știut, Marcel Pop a devenit unul dintre prorectori, în timp ce Gheorghe Fătăcean a preferat să se lanseze mai degrabă în spațiul public și în viața cetății, performînd în același timp și în plan universitar. Astăzi susținătorii de altă dată ai domnului academician sînt în postura onorantă de contracandidați.

Marcel Pop vine din postura de om din echipa rectorului – de aprecierea căruia s-a și bucurat, iar cu eleganța bineștiută rectorul Ioan Aurel Pop a și menționat acest lucru în una dintre intervențiile sale publice. El este expresia unei nemulțumiri, asupra căreia nu mă voi opri aici, dar pe care o vor putea descifra cei ce îi vor analiza programul managerial.

Gheorghe Fătăcean (ca și Marcel Pop) vine dinspre științele economice, de la cea mai mare facultate din Universitatea noastră. El a reprezentat, încă de cînd l-am cunoscut, simbolul unui entuziasm legat de dorința de a realiza „mai binele” în mediul universitar. El reprezenta încă de atunci, și continuă să simbolizeze și azi, visul oricărui tînăr universitar de a vedea valorile clasice ale universității și misiunea ei împlinite pe un plan ideal. El face parte dintre idealiștii ce l-au urmat pe rectorul Ioan Aurel Pop în demersurile sale de schimbare în bine a Universității noastre și pare să candideze azi în numele acestor valori. Cîți dintre idealiștii de altă dată partizani ai proiectului universitar al rectorului Ioan Aurel Pop l-ar putea urma pe conf. univ. dr. Gheorghe Fătăcean vom putea vedea după numărătoarea voturilor din ziua alegerilor.

Nu am să analizez aici programele celor doi candidați pe care îi privesc cu respect, ca pe doi prieteni ce și-au asumat responsabilitatea de a face ceva pentru noi și pentru comunitatea noastră universitară. Însă am sesizat că, în ciuda unor diferențe de conținut, ele participă deopotrivă la spiritul excelenței și al normalității pe care l-a adus Ioan Aurel Pop pe parcursul mandatului său. În ce privește stilul, este firesc ca fiecare să se exprime în felul său cel mai propriu și în felul în care își imaginează că pot cuvintele să îl exprime. Nu pot decît să cred că se vor număra, în anii viitori, printre colaboratorii firești ai rectorului Ioan Aurel Pop.

Deși cei trei candidați sînt deopotrivă pe lista prietenilor mei, de data aceasta nu sînt într-o poziție dilematică sau trilematică. Așa cum am mai spus, cu toată aprecierea ce o am față de ceilalți candidați, eu cred că universitatea și comunitatea culturală clujeană vor avea de cîștigat printr-un nou mandat al academicianului Ioan Aurel Pop în funcția de rector la Universitatea Babeș-Bolyai. Am povestit despre academicianul Ioan Aurel Pop cu altă ocazie, prin urmare nu voi mai face acest lucru de această dată.

Sandu Frunză despre Ioan Aurel Pop, continuitate, performanță și excelență

Standard

PopCu toții sîntem marcați de perioada alegerilor universitare, indiferent că sîntem sau nu implicați direct în alegeri. La Universitatea Babeș-Bolyai mîine, 1 februarie 2016, este ultima zi în care se pot înscrie în cursă cei ce doresc să îi ia locul academicianului Ioan Aurel Pop în biroul de la etajul întîi al Clădirii centrale a UBB.

Fiind o zi de duminică, am preferat să văd lucrurile doar din perspectiva părții pline a paharului, lăsînd pe altă dată să contemplu cealaltă parte, goală, a paharului. Am preferat azi să fac o lectură de weekend a documentelor cu care se prezintă în fața comunității egalilor Rectorul Academician Ioan Aurel Pop. Nu voi recurge la o analiză, ci la o expunere în cheie duminicală a ideilor ce le-am desprins din documentele propuse la înscrierea pentru un nou mandat. Am preferat să plasez gîndurile mele sub semnul a trei culori pe care eu le prefer datorită expresivității lor recunoscute și datorită semnificațiilor simbolice pozitive pe care acestea le au în percepția mea.

Astfel, voi pune sub semnul codului albastru liniștea, pacea, încrederea, loialitatea și înțelepciunea; sub semnul codului galben voi aduce lumina, caldura, creativitatea, asigurarea continuității în ordinea vieții și a stării de bine; iar sub semnul codului roșu voi plasa energia, bucuria, curajul și pasiunea, dar și tenaticitatea și puterea.

Nu am de gînd să insist foarte mult asupra corelațiilor, ci voi expune cîteva idei ce îmi trec prin minte și vreau să le împărtășesc cu prietenii mei folosind ca pretext expresivitatea ccodului culorilor:

  1. Codul albastru poate fi reliefat de principiul Rectorului Ioan Aurel Pop: universitatea este reprezentată de comunitatea egalilor, ea nu este o instituție rigidă, ci mai degrabă reprezintă un organism viu ce acționează după o logică interioară bazată pe ideea cultivării performanței și excelenței. Pe perioada primului mandat, Academicianul Ioan Aurel Pop și-a pus în joc inteligența administrativă și a reușit să diminueze stările conflictuale stimulînd, în același timp, concurența și competitivitatea specifice mediului universitar. A avut înțelepciunea de a delega participarea la decizie și la construcția universitară membrilor echipei sale și fiecărui membru al comunității universitare realizînd un mecanism de colaborare în universitate benefic dezvoltării ei, după perioada tensionată și cu tendințe totalitare din ultimii ani de dinainte de alegerea sa ca Rector. Această responsabilizare a fiecărui membru în raport cu ceea ce se întîmplă în comunitate este menită să întărească, printre altele, pe de o parte, loialitatea față de instituție și misiunea ei educațională, culturală și de cercetare, iar pe de altă parte să întărească încrederea între membrii comunității egalilor și între aceștia și diferitele categorii de oameni pe care îi deservesc.
  2. Codul galben poate fi pus în evidență prin convingerea Rectorului Ioan Aurel Pop că oamenii sînt tezaurul cel mai important, UBB nu are o bogăție mai mare decît oamenii săi. Studenților li se asigură un loc privilegiat în mesajul pe care Rectorul îl transmite comunității egalilor deoarece rostul universității este unul educațional, ea are în vedere plasarea tinerilor într-un univers al cunoașterii, creativității și dobîndirii de competențe și aptitudini specifice, inclusiv în ceea ce privește dobîndirea calităților umane. Studenții ca valoare intrinsecă a universității sînt plasați în strînsă legătură cu dascălii lor, cu cadrele didactice (atît cu cele ce simbolizează tradiția și inovarea, cît și cu cadrele didactice foarte tinere ce aduc cu ele suflul unei schimbări mai rapide și a unei conexiuni performante cu necesitățile pieței muncii și ale lumii în care trăim). Mă simt confortabil cu această plasare într-o deschidere luminoasă pe care o face Academicanul Ioan Aurel Pop în raport cu responsabilitatea pe care o avem față de generațiile de acum și față de generațiile viitoare. Îți dă sentimentul unei transcenderi firești și necesare, care te implică și îți dă libertatea de a participa la un efort de materializare a idealurilor proprii și ale celor ale comunității universitare.
  3. Codul roșu poate fi ilustrat cu ideea Rectorului Ioan Aurel Pop că puterea trebuie folosită pentru a transforma pasiunea și priceperea în plusvaloare. Aceasta presupune canalizarea energiilor tuturor membrilor comunității egalilor spre internaționalizarea rezultatelor cercetării, spre corelarea conținuturilor învățării (din planurile noastre de învățămînt și din fiecare syllabus în parte) cu cele întîlnite la universitățile de prestigiu recunoscute în context global, spre asimilarea cunoașterii în formarea proprie și în strînsă relație cu o piață a muncii națională și transnațională în același timp etc. În felul acesta, ideea internaționalizării universității, a programelor sale de studii, dar și a personalităților sale se poate transforma dintr-o figură retorică înt-o practică eficientă.

Am folosit codul celor trei culori pentru a releva cîteva elemente care dau conținut chemării de a fi împreună pe care o adresează academicianul Ioan Aurel Pop sub semnul continuității mandatului său – ceea ce presupune, în viziunea sa, o implicare mai activă decît pînă acum, în treburile universității și în destinul ei, a tuturor celor ce le pasă și iubesc Alma Mater Napocensis.