Cu Iulia Grad despre practicile filosofice și clubul de filosofie pentru copii în lumea care se pregătește cu timiditate să iasă din pandemie

Standard

iuliagrad2

Sandu Frunză: Sînt tentat să vă pun întrebări legate de etica în comunicare, de etică organizațională și consultanță etică, avînd în vedere că în ultima vreme ați publicat cîteva studii valoroase pe aceste teme. În același timp, vreau să amintesc pentru cititorii noștri și faptul că aveți cercetări semnificative pe problematica eticii în publicitatea care îi implică pe copii, fie ca protagoniști, fie în calitate de consumatori. Dar nu am să vă cer de data asta să ne vorbiți de deontologie sau de aplicații ale eticii la viața profesională. Aș dori să remarc activitatea dumneavoastră în domeniul filosofiei aplicate. Sînteți printre cele mai entuziaste și active organizatoare ale Clubului de filosofie pentru copii. Aș vrea să faceți pentru cititorii noștri o introducere în această practică filosofică în care copiii sînt incluși ca parte activă a reflecției și creativității filosofice.

Iulia Grad: Într-adevăr, activitatea de mea de cercetare abordează în special teme din zona eticii în comunicare. Dar sunt foarte entuziasmată și în ceea ce priveşte activitatea mea în cadrul Clubului de filosofie cu copiii. Domeniul filosofiei pentru  copii (P4C)  poate fi înscris în categoria demersurilor de scoatere a filosofiei din limitele turnului de fildeş şi de „punere la treabă”, în formule diluate, bineînţeles, în contextul vieţii concrete obişnuite. P4C porneşte de la premiza că filosofia se împacă spontan, neforțat cu mirarea naturală a copiilor şi cu intuiţiile lor. Trebuie, bineînțeles, să păstrăm proporţiile atunci când vorbim despre „concepte filosofice.” Este vorba de forme diluate, care rețin articulaţiile esenţiale ale unei teme filosofice, şi care prezintă problema în contextul unei poveşti, cu rol de stimul.

Există preocupări în domeniul filosofiei pentru copii de decenii bune, numele cele mai cunoscute fiind în acest sens, Matthew Lipmann sau David White. Şi evoluţia recentă a P4C este foarte interesantă, existând mai multe direcţii de cercetare şi de practică. In UK, de exemplu, sunt Peter Worley de la  The Philosophy Foundation sau Jason Buckley, The Philosophy Man. În România, deşi trendul este mai timid, există centre active, cum ar fi cel coordonat de dl. prof. Marin Bălan de la Bucureşti. În Cluj Napoca primele preocupări în zona P4C au fost inițiate de dna prof. Monica Diaconu.

Sandu Frunză: Orașul Cluj este în tot mai mare măsură nu numai orașul filosofului Lucian Blaga, nu doar centrul unei reflecții filosofice foarte importante prin filosofii legați de Universitatea Babes-Bolyai, ci și prin faptul că se constituie ca un model de cultivare și de impunere în conștiința publică a unei practici filosofice destul de puțin cunoscută publicului larg: filosofia pentru copii. Cum a apărut această inițiativă și în ce fel se dezvoltă activitatea de club filosofic pentru cei mici?

Iulia Grad: Contactul meu cu filosofia pentru copii se datorează Mihaelei Frunză, căreia îi sunt foarte recunoscătoare. Ea a început în 2016 colaborarea cu Biblioteca Judeţeană clujeană, organizând pe parcursul unei luni întâlniri pe teme filosofice cu copii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani. În 2017 programul a fost dezvoltat şi la Filiala Traian Brad a BJC într-un proiect câştigat în cadrul competiţiei Com’on Cluj. Cu această ocazie, echipa clubului s-a extins, şi am fost şi eu cooptată, alături de Ariana Guga şi Iulia Medveschi. După această etapă, proiectul coordonat de Mihaela a luat avânt şi acum, sau mai precis, înainte de pandemie, fiecare filială a BJC găzduia un club de filosofie; s-au alăturat echipei şi Liana Precup şi Persida Bec, care îşi scriu tezele de doctorat pe teme de filosofie pentru copii, precum şi studenţii care fac cursul opţional de filosofie pentru copii.

Activităţile se construiesc în jurul discuţiilor pe care copiii le iniţiază pornind de la un stimul. În cazul Clubului nostru este vorba de cele mai multe ori despre o poveste. Dar stimulii pot fi video-uri, cântece, imagini, etc. Ţinând cont că avem deja ceva experiență la club, s-au dezvoltat câteva obiceiuri şi unul important este citirea poveştilor cu voce tare de către fiecare dintre participanţi, pe rând. Funcţionează în opinia noastră ca un bun exerciţiu de cultivare a respectului şi a toleranţei reciproce; pare un termen puternic, dar este vorba despre participanţi cu vârste care variază de pe la 7 ani, când abia învaţă să citească până în jur de 12, când sunt deja, mulţi dintre ei, cititori înrăiţi. Copiii au răbdare unul cu celălalt, se ajută iar această atitudine se menţine şi în etapa următoare a fiecărei întâlniri, cea cu discuţiile, când se întâmplă să se mai încingă spiritele. Însă, un fapt pe care l-am remarcat este deschiderea copiilor spre dialog, spre argumentele celorlalţi,  uşurinţa cu care ei se repoziţionează în funcţie de cât de convingătoare sunt argumentele celorlalţi. Cultivarea dialogului şi a deschiderii într-un cadru în care miza nu e formularea răspunsului corect definitiv este în opinia mea unul dintre aspectele definitorii pentru ceea ce facem noi la club. Din acest motiv, sintagma care descrie cel mai bine activitatea clubului nostru este „comunităţi de dialog”.

În aceeaşi ordine de idei, o altă chestie pe care am remarcat-o este uşurinţa cu care copiii rezistă tentaţiei moralizării.  Deşi sunt subliniate, evident, alegerile corecte, virtuţile, comportamentele bune, etc. perspectiva aceasta nu acaparează discuţia şi copiii intuiesc articularea conceptuală filosofică a poveştii. Foarte rar se întâmplă ca răspunsurile să fie monolitice, nesurprinzătoare şi bineînţeles neajustate sau ne-updatate până la sfârşitul întâlnirii. 

Sandu Frunză:  Știu că, o dată cu suspendarea activităților didactice, activitatea cu micii filosofi s-a intensificat aici la Cluj. Ce a schimbat situația de criză medicală, care ne-a luat prin surprindere, în activitatea clubului de filosofie? Cum a fost trecerea la experiența spațiului virtual? A fost vorba doar despre o schimbare a mediului de transmitere a mesajului datorată imposibilității organizării unor întîlniri față către față sau situația de excepție prin care am trecut în perioada stării de urgență a adus ceva nou și în privința tematizărilor și a atitudinilor copiilor față de reflecția filosofică?

Iulia Grad: Da, activitatea Clubului nu a fost încurcată de marea mutare în online cauzată de pandemie. Din contră, am putea spune. Cred că o mare parte din cei care avem privilegiul accesului la internet şi la tehnologia de comunicare  putem să spunem că situaţia actuală ne-a învățat ceva nou, prin faptul că ne-a scos din zona de confort şi ne-a obligat să utilizăm instrumente de a căror existenţă doar ştiam, fără să ne sinchisim să le cunoaştem mai bine. Totuşi, mărturisesc că, în ciuda acestui câştig, ideea ca situaţia actuală să se prelungească pe termen lung mă înspăimântă.

În ceea ce priveşte activitatea clubului, Mihaela Frunză şi Liana Precup sunt cele care au găsit foarte repede variante de scenarii şi soluţii la posibilele probleme cu care ne-am putea confrunta în  online. Ele s-au ocupat foarte eficient de partea care este de fapt cea mai solicitantă în desfăşurarea activităţilor clubului în noile condiţii, organizarea atelierelor. După cum aţi menţionat şi dumneavoastră, Clubul de filosofie cu copiii s-a adaptat foarte bine la noile condiţii, ajungând la un impresionant număr de 20 de ateliere de filosofie la care au participat în jur de 80 de copii din mai multe oraşe din România şi chiar din mai multe țări.

Copiii s-au adaptat şi mai bine noului format, atât membrii vechi ai clubului, cât şi nou-veniţii. E uimitor cât de uşor găsesc ei toate butoanele pe care tu te chinui destul de mult să le dibuieşti! Eu mărturisesc că o dată a trebuit să dezactivez mai multe funcţii pentru că deja copiii erau mult prea în largul lor cu „screen share” sau „mute all”. Dincolo de micile provocări de natură  tehnică, este evident că asta este lumea lor, până la urmă.

Un aspect pozitiv important este faptul că avem participanţi din alte oraşe şi chiar din alte ţări, ceea ce ne-a convins că, şi după ce  vom reveni la normal, activitatea în online a clubului trebuie neapărat să continue.

Referitor la tematica abordată, nu am dorit să facem trimiteri evidente la pandemie, din contră, am evitat abordarea directă a subiectului. Însă poveştile de la care am pornit au permis atingerea tangenţială a situaţiei actuale. De exemplu, o poveste despre super eroi în care am vorbit despre putere şi responsabilitate, sau o altă poveste în care am vorbit despre modul în care limbajul ne determină gândirea au permis trimiteri la situaţii cu care ne confruntăm toţi, în contextul pandemiei, inclusiv copiii.

Sandu Frunză: Dumneavoastră – ca profesoară care predă etici aplicate la Universitate, ca specialistă în arta dialogului interpersonal și în dialogul intercultural – cum vă poziționați în cîmpul activităților cu copiii? Ce provocări vă aduce pe plan intelectual, civic și profesional implicarea în activitățile clubului de filosofie pentru copii?

Iulia Grad: Cu siguranţă, să lucrezi cu tinerii este un privilegiu pe care îl conştientizează orice profesor. E drept, acest privilegiu vine cu provocări serioase şi mai ales cu spectrul anacronismului care planează mereu asupra profesorului.

Cred că provocarea majoră constă în a reuşi să fii convingător în prezentarea relevanţei astăzi a conceptelor şi ideilor filosofice clasice şi a importanţei majore a instrumentelor specifice reflecţiei filosofice. Gândirea logică, argumentată, gândirea critică, curajul de a merge dincolo de aparenţe şi dincolo de limitele confortului şi astfel deschiderea către dialogul cu celălalt sunt apanajul filosofiei, şi sunt, în acelaşi timp, instrumentele indispensabile unei situări sănătoase în vremurile tulburi în care trăim.  Până la urmă, acestea constituie arma fiecăruia dintre noi în faţa fenomenului care, deşi dificil de definit, defineşte lumea în care trăim: asaltul asupra adevărului prin intermediul celei mai eficiente tactici, cultivarea indiferenţei faţă de adevăr. În acest context, beneficiile, dovedite ştiinţific, ale apropierii copiilor de reflecţia de tip filosofic devin cu atât mai clare. Iar perspectiva propusă de Matthew  Lipman este reconfirmată. Lipman spune că miza educaţiei trebuie să fie formarea gândirii, referindu-se aici la mai multe dimensiuni  precum cea critică, a celei creative şi a celei care priveşte grija, precum şi a aspectului reflexiv. Si consideră că o contribuţie fundamentală în vederea realizării acestei misiuni ar fi introducerea filosofiei în curriculumul ciclului şcolar primar şi gimnazial.

Sandu Frunză: La ce schimbări vă așteptați o dată cu ieșirea din pandemie? Care va fi, în general, trendul de răspîndire a practicilor filosofice (a activităților cluburilor de filosofie pentru copii, a consultanței etice și a consilierii filosofice etc.) în perioada în care vom încerca să învățăm să conviețuim cu COVID 19 fără a ne lăsă afectați în ceea ce privește asumarea frumuseții vieții pe care o merităm ca trecători prin cea mai bună dintre lumile posibile?

Iulia Grad: Nu cred că pandemia va genera schimbări majore în viaţa noastră. Cu siguranţă, toată povestea, prin puterea şi viteza cu care ne-a lovit, ne-a dezorientat, ne-a obligat să ne rearanjăm vieţile şi să ne reevaluăm priorităţile, atât la nivel individual, cât şi social. Iar asta presupune confruntarea cu întrebări care sunt, în esenţă, filosofice. În acest context, diferitele practici filosofice, care au cunoscut o evoluţie interesantă şi înainte de pandemie, devin şi mai relevante. Multe aspecte ale vieţii noastre vor fi o perioadă sub impactul pandemiei, cum ar fi relaţia cu boala, cu alteritatea, cu autoritatea; sau, relaţia cu tehnologia, rolul major pe care îl joacă în contextul crizei actuale, atât în calitate de colac de salvare pentru vieţile, personale şi profesionale, ale multora dintre noi, cât şi ca vehicul al forţelor extrem de nocive ale dezinformării şi propagandei.  Cu siguranță, sunt multe lecţii de învăţat aici, dar mă gândesc că, încet-încet, lucrurile vor reintra în normalul de dinainte de pandemie.

Sandu Frunză despre invitația la inocență într-o lume care și-a pierdut candoarea

Standard

oana-boc

Poezia ne face liberi. Fără un sentiment acut al libertății, existența umană și-ar pierde dimensiunea sa poetică. Este una dintre explicațiile pentru care poezia va rămîne un factor cultural semnificativ în orice cultură construită pe idealul comunicării. Dialogul ține de o cultură a oamenilor liberi. Numai oamenii liberi pot avea relații de dialog. În plan social-politic putem spune că numai o lume în care comunicarea devine centrul organizator al întregii existențe face posibilă societatea democratică. Sistemele totalitare pervertesc natura umană, schematizează relațiile interumane, golesc de conținut iubirea, morala și conviețuirea tocmai pentru că distorsionează sau întrerup căile spre dialog. Prin intermediul dialogului instaurăm relațiile democratice, așa cum dialogul este măsura relațiilor între egali în comunicarea interpersonală. Într-un asemenea sistem, ceea ce contează este conectivitatea, relația, construită în comunicare.[1] Comunicarea este condiția de posibilitate a oricărei cunoașteri, a oricărei etici, a oricărei ființări. Din perspectiva unei poetici a comunicării, putem spune că dialogul poate căpăta una dintre cele mai expresive forme în metaforele iubirii, ale restaurării relațiilor existențiale sau ale regăsirii de sine a omului ca ființă cosmică aflată într-o strînsă conexiune cu mediul și cu celelalte ființe înconjurătoare.

Dialogul devine, astfel, un instrument de legitimare individuală și comunitară. Precum în societatea modernă cunoașterea era cea care dădea legitimitate, în societatea postmodernă comunicarea ia locul cunoașterii, așa cum (în ultimii ani) a arătat, într-o manieră aproape profetică, filosoful Aurel Codoban. Dialogul este apanajul omului democratic, el nu se poate construi decît în lumea în care subiectul care comunică îl concepe ca pe un egal pe subiectul căruia i se adresează și care îi răspunde. Iulia Grad a evidențiat foarte bine faptul că modul în care aceste elemente au fost valorizate în realitatea virtuală ne-a dovedit rolul decisiv al comunicării în devenirea umană[2] într-o epocă pe care o putem numi postmodernă, deși deja există suficienți autori care o descriu ca fiind post-umanistă.

Indiferent de etichetele pe care le-am putea afișa, deja sîntem într-un moment în care dezvoltarea tehnologică redeschide omul spre poezie și filosofie, adică spre libertate și spre asumarea ei reflexivă. De aceea o filosofie a comunicării ar trebui să stea la baza formării oricărui intelectual în societatea actuală și ar trebui să fie unul din factorii majori care să structureze discursul în educația asociată cu domeniile științelor sociale, științelor comunicării și a științelor umaniste.

Una dintre cele mai expresive forme de recuperare a comunicării ca dimensiune existențială intrinsecă naturii umane am găsit-o cultivată în volumul ”Scrisoarea Evei” semnat de Oana Boc.[3] Ni se relevă aici, prin mijlocirea expresivității poetice, o filosofie a comunicării în care trupul devine instrumentul total al comunicării. Oana Boc propune în poezia sa o mistică a corporalității în care corpurile îndrăgostite devin două structuri ale unui dialog spiritual. Sîntem obișnuiți, de la Gabriel Marcel și Martin Buber pînă la Mihai Șora și Aurel Codoban, să considerăm dialogul ca fiind o platformă ontologică pe care se poate construi întreaga existență. Cu Oana Boc dialogul capătă o dimensiune cosmică prin consistența și extensiunea pe care i-o dă iubirea. Iubirea ca formă de eliberare și ca asumare mai apoi a libertății devine un marcator existențial al comunicării.

Într-unul din poemele mele preferate se spune „Fără tine / sunt atât de singură și departe / ca sufletul / când de trupul lui se desparte”.[4] O asemenea perspectivă ne lasă imaginarul poetic să călătorească în zone diverse ale manifestării iubirii: de la iubirea ca împlinire prin dăruirea reciprocă, la iubirea ca imposibilitate de realizare în planul mundan, pînă la nivelul totalizării aspiraționale a iubirii ca unire și dialog în misterul visului lui Dumnezeu. Nici abandonul, nici sacrificiul, nici arderea de tot nu pot să stăvilească entuziasmul erotic al Oanei Boc. Ea are ca suport motivațional nostalgiile androginice, aspirațiile iluminării dialogului lăuntric, extazul regăsirii trupurilor prin transcenderea cărnii, fiecare dintre acestea regăsindu-se, în diverse formule poetice, ca principii transfiguratoare ale erosului. Autoarea se află într-o permanentă luptă și regăsire de sine în această reconstrucție mistică a erosului cînd împlinit, cînd pierdut, cînd regăsit într-o lumină nouă. Așa cum putem desprinde, de exemplu, din versurile: „În trupul tău în flăcări / am coborât cu trupul meu în flăcări, / atunci când m-ai strigat / la fel cum strigă noaptea după lună, / noaptea aceea imensă și plină / în care am răsărit prinși împreună / într-o nepământeană și rotundă lumină”.[5]

Într-o lume în care sexualitatea și-a pierdut candoarea, Oana Boc recuperează un cosmos în care „perfecțiunea se atinge prin recunoașterea și fructificarea, împreună, a scindării intime. Eva e gata oricând să muște a doua oară din mărul oprit, căci uniunea visată a celor doi e, pentru ea, una a împlinirii prin celălalt, prin adâncă recunoaștere reciprocă”[6], așa cum remarca Irina Petraș.

Folosind o structură mitică de modelare a dialogului trupurilor mînate de jocul erotic, Oana Boc restaurează inocența erosului care se hrănește din metamorfozele umane ale iubirii. Numai prin firescul său omenesc, erosul poate fi trăit în lumina divină și în transfigurarea întunericului său. „Dar vreau să te pătrund, să te cunosc / și să-nțeleg / de ce ne pierdem uneori, / de ce de tine mă dezleg, / când eu nu pot să fiu decât a ta și tu nu poți să fii decât al meu, / fiindcă nu poți iubi așa frumos / pe-altcineva, / decât pe mine, Eva ta, / așa cum ne visase-adesea Dumnezeu”[7], scrie Oana Boc într-o doxologie a iubirii în care corporalitatea mediază experiența sacrului prin autenticitatea manifestării și întrepătrunderilor ei.

Trupul, lumina și iubirea sînt trei instrumente poetice cu care Oana Boc reconstruiește inocența într-o lume care și-a pierdut candoarea.

 

[1] Buber, Martin, Eu și Tu, Traducere și prefață de Ștefan Aug. Doinaș, (București: Humanitas, 1992).

[2] Iulia Grad, Filosofia dialogului și criza comunicării în gândirea lui Martin Buber, (Cluj: Eikon, 2013).

[3] Oana Boc, Scrisoarea Evei. Poezii, Postfață de Irina Petraș, (Cluj-Napoca: Editura Limes, 2017).

[4] Oana Boc, „Fără tine”, în Oana Boc, Scrisoarea Evei. Poezii, 79.

[5] Oana Boc, „Lună plină”, în Oana Boc, Scrisoarea Evei. Poezii, 84.

[6] Irina Petraș, „Postfață: Cuvintele iubirii, cuvintele puterii”, în Oana Boc, Scrisoarea Evei. Poezii, 89-90.

[7] Oana Boc, „Scrisoarea Evei”, în Oana Boc, Scrisoarea Evei. Poezii, 8.