Sandu Frunză despre Jurnalul Amurgului Iubirii adus la lumină de Aurel Codoban

Standard

codoban

Cine dintre cei care l-au cunoscut pe filosoful Aurel Codoban nu ar dori să îi citească primul său roman, imediat la apariția sa? Cine ar putea să stea departe de o asemenea lectură după ce a citit Amurgul iubirii, o capodoperă a filosofiei iubirii? Cine ar putea să fie atît de ascetic încît să nu își ofere plăcerea intensă de a răsfoi, pe îndelete, Jurnalul Amurgului Iubirii?

Pentru publicul larg, nefamiliarizat cu ierarhiile filosofice de la noi, am să menționez că Aurel Codoban este unul dintre cei mai importanți filosofi români. Domeniile în care are contribuții originale sînt filosofia religiilor, hermeneutica, semiologia, comunicarea și consilierea interpersonală. Este promotorul în cultura noastră a filosofiei ca gen literar. Complexitatea gîndirii sale filosofice îl apropie de marea gîndire europeană și îl alătură marilor eseiști contemporani. Dacă ar trebui să fac o paralelă, cu scopul de a releva locul pe care Aurel Codoban îl ocupă în acest context, aș putea spune că Aurel Codoban cultivă o paradigmă de gîndire asemănătoare cu cea a lui Pascal Bruckner. Cei doi autori au în comun atît preocuparea comună pentru filosofie și pentru literatură cît și o profundă înțelegere a sufletului omului postmodern, a înstrăinărilor la care acesta a fost supus și a mecanismelor prin care el se mai poate salva. Sînt convins că toți cititorii de limbă română a lui Bruckner vor găsi o plăcere sporită de a citi Jurnalul Amurgului Iubirii pus la dispoziția publicului de Aurel Codoban[1], chiar dacă vor găsi suficiente motive, îndreptățite, de a pune în planuri diferite lucrările celor doi mari gînditori.

Remarcabil este faptul că Jurnalul Amurgului Iubirii este în același timp cartea unei iubiri și o carte despre iubire. Volumul ne spune o incitantă poveste de iubire desfășurată în mediile universitare, cu rigorile dar și cu libertățile pe care acestea le presupun. Cartea are o dimensiune exoterică și una esoterică. La nivel exoteric, sesizăm o formulă ușor autobiografică, incitantă, vie, epică și lirică în același timp. Cu toate acestea, cred că ar fi nepotrivit să privim cartea doar ca un roman autobiografic. Ea aduce scene credibile din punct de vedere al vieții cotidiene doar pentru că autorul este conștient de faptul că, cel mai adesea, „viața bate filmul”. Prin urmare, e firesc ca cele mai expresive pagini ale unui roman de calitate (cum este cel propus aici de Aurel Codoban) să fie cele create după modele și rețete care ar putea oricînd să facă față unei experiențe reale. Le dau crezare și celor ce susțin că „fantezia depășește realitatea” avînd în vedere că personajele lui Aurel Codoban sînt atît de bine construite încît par a fi parte a universului familiar al romancierului. În același timp, cartea are și o dimensiune esoterică presărată în reflecțiile filosofice asupra iubirii, aduse în discuție sub pretextul unui exercițiu editorial. Autorul introduce astfel un tip de reflexivitate erotică adusă de vizualizarea Ideii iubirii, care (la un nivel esoteric de lectură) situează întreg registrul cărții undeva dincolo de plăcerea erotică și extazul adus de contemplarea iubirii ca poveste și a unei povești despre iubire.

Nu am de gînd să rezum cartea, nici să exemplific cu scenele la care ar trebui să vă opriți cu prioritate. Dar am să relev faptul că puteți trăi experiențe dintre cele mai diverse. Puteți să pregustați „Cât de reală este dulceața primă a iubirii”, să vă bucurați de o poveste din care să aflați modul în care „Iubirile trecute anticipează viitoarea iubire”, să înțelegeți faptul că „Iubirea e schimbare și trăiește din schimbare”. Totodată, veți putea să aflați de la Aurel Codoban mai multe lucruri „Despre gelozie și alți demoni” și să asistați împreună cu acesta la „Eutanasierea erotică a unei mari iubiri”. Sper că aceste titluri preluate din cuprinsul cărții lui Aurel Codoban vă dau o imagine despre firul epic și despre dimensiunea reflexivă a cărții, dar, în același timp, vă și ispitesc să vă doriți să citiți acest roman.

Fiind sub impresia puternică a lecturii romanului, mă aștept ca această carte să stîrnească o paletă foarte largă de comentarii și controverse. Dar, în același timp, cred că este o carte ce nu va lipsi de pe noptiera niciunei femei care dorește să își ofere o lectură de seară în care să simtă puterea și beneficiile iubirii sau să retrăiască nostalgiile iubirilor pierdute. Totodată, văd cartea răsfoită de mîinile tinerilor citind în Grădina Botanică sau în Parc, după cum mă aștept să fie deschisă în birourile de sticlă ale orașelor de către toți cei ce vor să își petreacă pauza de cafea sau pauza de masă într-un mod plăcut, dar spiritualizat.

Romanul lui Aurel Codoban are calitatea de a se adresa fiecărui cititor în registrul său personal. Așa că cel mai bine ar fi să intrați cu încredere în Jurnalul Amurgului Iubirii și să vă lăsați fascinanți de povestirea și înțelepciunea sa.

 

[1] Aurel Codoban, Jurnalul Amurgului Iubirii, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2018).

Reclame