Sandu Frunză despre viață și moarte pe urmele lui Theophil Magus

Standard

teophil-magus_-_moarte-si-viata-roman-nuvele-povestiri-eikon-2017De multe ori am simțit cum cărțile îmi dau o nouă versiunea a mea. M-au ajutat, adesea, să trăiesc un destin literar sau unul aparținînd unei estetici existențiale. Așa cum nu mi-a fost deloc mică mirarea să constat că ele pot fi mai fidele decît toți cei pe care destinul poate să îi aducă, la un moment dat, în viața unui om. Însă, o modalitate specială de situare în experiență pe care o pot prilejui cărțile este cea care poate fi cuprinsă în ideea „întîlnirilor admirabile”, a întîlnirilor cu forme ale alterității care nu îți sînt proprii, dar pe care le poți trăi prin participarea la misterul adus de cuvîntul cărții sau de magia combinațiilor numărului restrîns de litere specifice unei limbi, realizate pe parcursul unui text, ce pare să aibă o deschidere nemărginită. Fiul meu mi-a atras atenția că unul dintre cele mai fermecătoare aspecte pe care le aduc cărțile în viața noastră este legat de această procedură magică prin care combinații diverse ale unor entități finite ne integrează într-un univers pe care îl putem percepe ca fiind infinit.

O astfel de întîlnire admirabilă mi-a fost oferită de recenta carte publicată de Leonard Oprea sub titlul Theophil Magus – Moarte și Viață.[1] O carte în spiritul reconfortant, dar în același timp devastator, cu care autorul ne-a obișnuit în cărțile sale. O „combinație de înțelepciune, mister și farmec literar”, cum bine sesiza Alex Ștefănescu[2], afirmație ce poate servi ca etichetă de marketizare a întregii opere a lui Leonard Oprea.

Mărturisesc că atunci cînd, pentru prima oară, un tînăr prieten a găsit de cuviință să îmi dedice cartea sa,[3] cea mai consistentă teză de doctorat despre Paul Ricoeur elaborată pînă acum, am considerat că este vorba despre un joc intelectual și de o complicitate intelectuală trăită în lumina unui magistru comun pe care îl aveam împreună cu Vasile Cătălin Bobb. Atunci cînd mi-am găsit numele în dedicația tipărită pe volumul lui Leonard Oprea, sub forma unei dedicații colective pentru cîțiva dintre prietenii săi, am simțit că numele meu participă la fenomenul unei integrări simbolice pentru care nu mă simțeam pregătit, dar care deja se realiza sub ochii mei, dincolo de participarea mea fizică sau mentală la misterul acestei incluziuni. Am trăit ca pe o mare provocare această formă de prezență a absenței pe care am păstrat-o în registrul meu existențial.

Pus într-o asemenea ipostază a prieteniei și a bucuriei de a fi împreună, am avut intuiția unui fenomen asemănător cu cel sugerat de titlul cărții Theophil Magus – Moarte și Viață. Este vorba despre relația privind prezența absentă sau absența prezentă specifică proximității și conviețuirii dintre Moarte și Viață. Una dintre cele mai provocatoare idei, ce străbate ca un fir comun cărțile lui Leonard Oprea, este cea care înfățișează viața ca energie și materie a iubirii și moartea ca matriță  în care este turnată viața. În felul acesta, viața capătă consistență și ne apare ca ceva valoros și dezirabil de construit și de desăvîrșit pînă la capăt – dar un capăt situat de Leonard Oprea undeva în nesfîrșirea transcendenței.

Deși perioada complicată pe care o parcurg mă împiedică să savurez volumul Theophil Magus – Moarte și Viață cu aceeași intensitate cu care am participat la feeria celorlalte cărți ale lui Leonard Oprea, nu pot să nu sesizez măiestria cu care autorul ne poartă la granița dintre real și imaginar, realitate cotidiană și ficțiune literară, dintre vulgaritatea și banalitatea vieții și misterul hristic al magicianului transilvan.

Cu cît citesc mai multe din textele sale, constat că în privința perspectivei magico-esoterice asupra vieții mă despart multe lucruri de Leonard Oprea. Dar ceea ce ne unește este mai ales taina de a trăi iubirea ca esență a vieții și de a percepe moartea ca pe o formă a iubirii. Însă, spre deosebire de mine, Leonard Oprea face din aceste elemente o formă de esoterism creștin, la care simt că eu încă nu am acces. Cu toate acestea, lectura cărților lui îmi dă posibilitatea să percep existența mai multor trepte de inițiere ce trebuie parcurse pentru a intra în lumea valorilor iudeo-creștine pe care le promovează figura și vocea profetică  simbolizată de Theophil Magus.

Pentru a ne situa în orizontul său sufletesc, dezmărginit de cele două granițe – a morții și a vieții – Leonard Oprea ne pune în situații demne de roman, nuvele, povestiri. Ca un cadru general al parcurgerii inițierii noastre, Leonard Oprea ne oferă, de fapt, crîmpeie din destinul său american, asumat sub forma tiparelor originare ale visului american, frînturi din destinul său românesc, pe care îl reabilitează prin reconstrucția de mituri puse în gura lui Theophil Magus, dar și proiecții pentru un destin viitor al omului postmodern orientat spre trăirea imaginarului său simbolic prin intermediul gesturilor, al faptelor de viață și al acțiunilor cotidiene.

Leonard Oprea este tragic, ritualic sau sacrificial, la fel cum este spumos, caustic și jovial – în funcție de situație – fie că vorbește despre înjurătură, despre vorba bună sau despre rugăciune. De fiecare dată cuvîntul potrivit este la el pentru că autorul are conștiința faptului că întotdeauna Cuvîntul este cu el.

 

[1] Leonard Oprea, Theophil Magus – Moarte și Viață. Roman, nuvele, povestiri, Prefață de Alex Ștefănescu, (București: Editura Eikon, 2017).

[2] Alex Ștefănescu, „Cum și-a salvat scrisul Leonard Oprea”, prefață la Leonard Oprea, Theophil Magus – Moarte și Viață. Roman, nuvele, povestiri, (București: Editura Eikon, 2017), 7.

[3] Vasile Cătălin Bobb, Hermeneutica şi problema răului în filosofia lui Paul Ricoeur, (Cluj-Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană, 2015).

Reclame

Sandu Frunză despre omul cu vocația transfigurării spațiului public

Standard

leonardoprea_lehamitealuitheophilmagus_coperta_desf

Leonard Oprea pare a fi un personaj coborît din Psalmii lui David. Fiorul existențial pe care îl transmit scrierile sale pare a izvorî din adîncimile sacrului. Reflecțiile lui Leonard Oprea sînt deopotrivă originare și originale, deoarece reușesc să îmbine foarte bine dimensiunea psalmică cu cea a unei liturghii cosmice. Deși l-am întîlnit în viața reală, dincolo de întîlnirea sub semnul eternității, nu cred că mi-ar fi ușor să îl descriu pe autor. Cu toate acestea, cred că mi-ar fi simplu să selectez cîteva imagini din Psalmi care să redea imaginea interiorității sale și a vieții sale intersubiective.

Nu voi face asta aici, deoarece nu în ritmul versificărilor și al melodicității psalmilor vreau să îl surprind pe Leonard Oprea, ci în calitatea sa de creator al lui Theophil Magus. Sînt multe lucruri pe care autorul le-a adus lumii noastre. Multe din ele îl fac remarcabil. Nu știu  care vor fi reținute de istorie. Dar ar fi fost de ajuns să ni-l aducă pe  Theophil Magus pentru a-și asigura un loc printre nemuritori. Theophil Magus este un dar adus românilor pentru a putea citi în cheie postmodernă înțelepciunea tradiției din Tanakh sau pentru a înțelege în cheie personală învățătura copilului care se naște în simplitatea ieslelor Betlehemului și ajunge să fie stăpînitor al pămîntului și al cerului. El este, în același timp, profetul unei energii cu totul speciale ce unifică tradițiile sub semnul unei trăiri interioare ce vine din străfundul pămîntului, se alimentează din viața pămîntenilor și apoi urcă pînă la cer tot ceea ce este pămîntesc. Este modul dumnezeiesc în care Theophil Magus ne învață despre coborîrea lui Dumnezeu la oameni și ridicarea ființelor umane pînă la nivelul trăirii vieții lui Dumnezeu. Una dintre cele mai importante învățături cu care ne învăluie scrierile lui Leonard Oprea este răspunsul la întrebarea: cum putem trăi, cu viața noastră, însăși viața lui Dumnezeu? Mi s-ar părea o impietate ca eu să sintetizez aici răspunsul și să nu las cititorilor mei bucuria de a descoperi, pe cont propriu, răspunsurile simple la această întrebare.

Una dintre contribuțiile pe care Leonard Oprea dorește să le lase creației universale constă în noul gen reflexiv prin care îl face viu în discurs pe Theophil Magus: Respirația.

Noua sa carte, Lehamitea lui Theophil Magus[1], ne oferă experiența unor asemenea „respirații”. Încă din Partea a treia  a volumului Trilogia lui Theophil Magus. Calea și adevărul și viața[2], cititorul român s-a putut familiariza cu acest gen și cu farmecul existențial ce izvorăște din respirațiile lui Leonard Oprea. Din volumul de față, aflăm, printre altele, că „respirația” „este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație (aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc.) încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane”.

Unul dintre prieteni m-a întrebat: de ce cred că e ceva nou, avînd în vedere că textele lui Leonard Oprea au intensitate maximă deoarece se termină într-o concentrare poetică cum este haiku-ul; și, totuși, haiku-ul nu a fost inventat de el. Noul gen de eseu creat de Leonard Oprea nu este important numai prin forma relativ fixă pe care o propune, ci prin modalitatea specifică de a întreba, de a răspunde și de a regenera viața și arta de a trăi frumos. Intensitatea respirațiilor sale nu este dată de forma relativ fixă (deși are și aceasta un rol foarte important), ci de manifestarea unei maxime creativități ce se naște în sufletul cititorului și îl apropie de infinit. Prezența Infinitului în deschiderea reflexivă a sufletului este una dintre virtuțile centrale ale respirațiilor lui Leonard Oprea.

Nu în toate, dar în multe din respirațiile lui Leonard Oprea am deslușit prezența inițiatică a unei vocații mistice pe care am mai întîlnit-o, în tinerețea mea, în paginile scrierii anonime Pelerinul rus[3]. Elemente ale unei asemenea vocații am mai găsit în poezia lui Sergei Esenin,  în romanele lui Feodor Dostoievski, în meditațiile etice ale lui Lev Șestov sau în reflecțiile teologico-metafizice ale lui Nicolai Berdiaev. E adevărat că aș putea la fel de bine să îl amintesc pe Paisie Velicicovschi, sau să cinstesc numele altor gînditori. Insă, important este pentru mine, în acest context, să amintesc că această vocație are în cazul magului postmodern, Theophil Magus alias Leonard Oprea, rolul unei soluții pentru transfigurarea realității imediate și pentru trăirea firescului vieții îmbibată de o sacralitate puternică, dar neviolentă, care așteaptă să fie descoperită și trăită.

Dincolo de acest registru al vibrațiilor ultime, un aspect important a fost evidențiat de Vladimir Tismăneanu atunci cînd afirma despre Leonard Oprea că „este un moralist într-un univers în care prea mulți se joacă de-a principiile. Nu înțelege să tacă atunci cînd conștiința îi dictează să vorbească tranșant, apărînd acele repere fără de care ne-am pierde ca ființe morale”. Aș adăuga faptul că autorul are o capacitate cu totul specială de a transforma exigența etică într-un act cultural, de a transforma pledoaria ascetică și mistică într-o prezență genuină a culturii cotidiene. În această calitate mi-ar plăcea să îl văd pe Leonard Oprea invitat la tîrgurile de carte pentru a se manifesta în registru cultural, la conferințe cu tinerii pentru a le transmite cîte ceva din universul valorilor românești și universale, la spectacolele organizate cu diverse ocazii festive de autoritățile din orașele patriei pentru a marca, astfel, un moment de înțelepciune venită din taina hristică a manifestării omului în comunitatea sa. Să fie invitat pur și simplu să se întîlnească cu oamenii și să le dezvăluie învățăturile misterioase ale lui Theophil Magus. Aștept, cu îndelungă răbdare, asemenea momente ale prezenței de grație a culturii române în spațiul public.

 

 

 

[1] Leonard Oprea, Lehamitea lui Theophil Magus, prefață de Christian Crăciun, Postfață de Mirela Roznoveanu și Vladimir Tismăneanu, (București: Eikon, 2016).

[2] Leonard Oprea, Trilogia lui Theophil Magus. Calea și adevărul și viața, Ediție adăugită și revizuită, Prefață de Vladimir Tismăneanu, Postfață Liviu Antonesei, (București: Eikon, 2016).

[3] *** Pelerinul rus, traducere de Paulin Lecca, (București: Sophia, 2002).

Sandu Frunză despre comunicare, iubire și magie

Standard

 

Trilogia Teophil Magus_Leonard OpreaStau sub impresia cărții lui Leonard Oprea, „Trilogia lui Theophil Magus”, fără a putea ieși din ea în așa măsură încît să pot scrie o prezentare a ei. Captivitatea plăcută a cărții lui Leonard Oprea este dată de faptul că el nu există ca autor, el ne transmite o învățătură a unui personaj mitologic modern, Theophil Magus. Nedreaptă mi se pare puțina cunoaștere a acestei cărți și circulația insuficientă, deși aș putea spune că, în termenii pieței de carte românești, volumul are statutul unui bestseller.

Nu am nici cea mai mică îndoială. Dacă ar fi avut parte de o marketizare asemănătoare cu cea a cărților lui J. K. Rowling, cartea lui Leonard Oprea ar fi una dintre cele mai cumpărate și citite cărți. Adesea un text de calitate nu este îndeajuns de prezent în mîinile cititorilor deoarece, din motive diverse, nu s-a putut bucura de o publicitate pe măsura talentului, sensibilității și creativității pusă în joc de către autor. În lipsa unei piețe a promovării de carte în spațiul nostru cultural, printre marile atuuri ale cărții Trilogia lui Theophil Magus[1] am putea numi: universul viu pe care îl creează, forța magică a manifestărilor personajului central al istorisirilor, experiențele spirituale de maximă intensitate, dar mai ales puterea hristică ce alimentează întregul demers al autorului.

Cartea lui Leonard Oprea se adresează unei dimensiuni speciale a sensibilității umane. Astfel, mă aștept ca orice copil care s-a lăsat fascinat de magia lui Harry Potter (sau a altor personaje create de autori de succes cum ar fi Lewis sau Tolkien) să vibreze la un personaj cum este Theophil Magus de îndată ce ajunge spre sfîrșitul adolescenței, cînd magia se cere însoțită de înțelepciune. Mi se pare inevitabil ca tinerii cu o asemenea sensibilitate să se abandoneze ritmului interior al magiei create de Leonard Oprea în transcrierea învățăturilor magicianului transilvan. Așa cum mi se pare firesc ca orice persoană matură care a trăit cu sufletul la gură aventurile imagistice în care a fost atrasă de Harry Potter să se lase călăuzită de magia sapiențială a lui Theophil Magus. De altfel, orice ființă cu sensibilitate cosmică ar fi firesc să vibreze la intrarea într-un asemenea univers.

Magia personajului transilvan pare să aibă în centrul său o lege unică, o lege ce guvernează toate mecanismele umanității noastre: legea iubirii. Magia pusă în joc de Leonard Oprea izvorăște din tradiție și se împletește armonios cu nevoile spirituale ale omului contemporan. În felul acesta, el elimină toate disputele privitoare la conflictul dintre magie și spiritualitate apelînd la forța extraordinară a unei sensibilități pe care Mircea Eliade a numit-o în termeni culturali „creștinismul cosmic românesc”. Aceasta este poarta intrării în magia iubirii hristice.

Metoda utilizată de Leonard Oprea în transcrierea mesajelor lui Theophil Magus este cea a unei hermeneutici rabinice mînuită cu o măiestrie asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt. Însă, în timp ce Monahul de la Rohia utiliza cultura teologică pentru a construi o teologie a culturii, Theophil Magus ne împresoară cu o filosofie a spiritului ce presupune coborîrea minții în inimă, presupune o unire a minții cu inima, a rațiunii cu credința, a comunicării cu trăirea. Theophil Magus ne propune iubirea ca formă a comunicării și comunicarea ca formă a iubirii – prin care omul postmodern se poate regăsi, vindeca și salva.

 

[1] Leonard Oprea, Trilogia lui Theophil Magus. Calea și adevărul și viața, Ediție adăugită și revizuită, Prefață de Vladimir Tismăneanu, Postfață Liviu Antonesei, (București: Eikon, 2016).