Cu Antonio Sandu despre practicile filosofice în lumea pandemică

Standard

antonio 1

Sunteți sufletul LUMEN – una dintre cele mai active organizații în promovarea eticilor aplicate, a dezbaterilor filosofice cu deschideri interdisciplinare, în formarea și dezvoltarea practicilor etice în organizații și a consilierii filosofice. În același timp, ați publicat lucrări remarcabile pe teme de etică, deontologie, consiliere filosofică apreciativă etc. Aș dori să vă întreb: care este locul practicilor filosofice și cum pot fi ele integrate în preocupările privind viața oamenilor în vremuri de criză cum este cea sub care ne aflăm azi?

Distinse Domnule Profesor Sandu Frunză, în primul rând dați-mi voie să vă mulțumesc pentru aprecierile pe care le formulați la adresa activităților desfășurate de LUMEN și de mine personal, în ceea ce privește cercetările trans și interdisciplinare în domeniul social, a eticii și practicilor filosofice.

Într-adevăr, Asociația noastră derulează activități de promovare a eticii în practica socială de mai bine de 10 ani și ne bucurăm să constatăm că activitatea noastră are un oarecare impact, atât la nivelul academic – și aici mărturie stau citările pe care le primim pentru lucrările publicate, atât ale membrilor echipei Lumen cât și ale mele personal -, participările de excepție cu care personalități din peste 30 de țări din întreaga lume au onorat invitațiile noastre la conferințele Lumen, cât și la nivel profesional, unde am primit solicitări de consultanță în domeniul eticii, mai ales a celei din sfera cercetării și a comunicării științei, a asistenței sociale, a bioeticii.

Revenind la întrebarea Dumneavoastră, cu privire la locul practicilor filosofice în perioade de criză, cu referire la perioada actuală, consider că, în primul rând, filosofia ar trebui să ducă la umanizarea răspunsului/răspunsurilor pe care societatea îl/le dă la diversele crize cu care se confruntă, cu atât mai mult cu cât astăzi ne aflăm într-o criză generată de o problemă de sănătate publică, dar care atinge societatea umană în majoritatea dimensiunilor acesteia. Avem o criză a valorilor, a ceea ce considerăm valori constitutive ale societății moderne occidentale și în primul rând ale celei europene: libertatea de mișcare, libertatea de exprimare, libertatea religioasă – toate restrânse în numele sănătății publice, adică a responsabilității publice a statului față de sănătatea cetățenilor. Restrângerea acestor libertăți nu poate fi admisă decât temporar și punându-se toate deciziile care duc la astfel de restrângeri sub semnul unei valori în mod necesar etice care să legitimeze deconstrucția chiar și temporară a modernității bazate pe libertate.

Această legitimare trebuie căutată în resursele filosofice ale europenității, iar filosofia aplicată, etica aplicată în special, este chemată să legitimeze societatea postpandemică ca una venită să înfăptuiască valorile constitutive ale modelului nostru cultural european în limitele altor valori etice operaționale – acele valori care sunt chemate să ne spună cum anume vom înfăptui în anii ce urmează valorile fundamentale care ne fac să ne gândim la noi înșine – în primul rând ca la ființe umane, libere și responsabile. Această valoare a responsabilității este de ceva vreme în centrul majorității deciziilor etice, fie că vorbim de responsabilitatea față de celălalt în medicină, în cercetare, în proiectarea și dezvoltarea tehnologică, fie că vorbim despre o responsabilitate față de generațiile viitoare – atunci când discutăm despre ecoetică – , dezvoltare durabilă etc.

Această tranziție de la o etică a demnității individuale, cum este cea actuală, pornind de la modelul kantian, deontologic și tranzitând prin filosofia și paradigmele juridice legate de drepturile omului către o etică a responsabilității, nu pentru celălalt-ul imediat ci față de non-prezență – generațiile viitoare, interlocutorul virtual, semenul ignorat din cealaltă parte a lumii care dintr-o dată devine semnificativ datorită accentuării așa-numitului efect aripă de fluture, a virtualizării spațiului și interacțiunilor sociale etc.

Odată cu criza valorilor, care este deocamdată întrevăzută prin grila interpretativă – ca să îl cităm pe Ioan Petru Culianu – a imperialismului pandemiei în discursul public actual, avem o criză a încrederii individuale și publice ce poate duce la construcții identitare tribale, la o regionalizare a solidarității ca reacție la eșecul globalismului corporatist. Filosofia și practica filosofică ar putea fi chemate să urmărească derapajele și excesele parohialiste sau respectiv fals universaliste prin crearea unui discurs bazat pe echilibrul reflectiv și pe acțiune comunicativă orientată atât către individ – ca actor comunicațional individual – cât și către actorii comunicativi colectivi , instituționali sau chiar statali.

Crizei existențiale prin care mulți trecem datorită angoasantei stări de autoizolare și recluziune nemeditativă – practica filosofică îi poate răspunde printr-un ghidaj al discursului interior al persoanelor interesate, care acceptă consilierea filosofică sau etică, dinspre orientarea către angoasa finitudinii – fie ea a propriei existențe, amenințate de virus, fie a limitelor acțiunii imediate gestionate prin infama dar probabil necesara declarație – către interogarea cu privire la sensurile propriei existențe și orientarea către o viață examinată, care să merite cu adevărat să fie trăită și pentru care individul să merite să se implice, să se reangajeze social.

Sunteți unul dintre cei mai buni cunoscători ai consultanței și eticii ce poate fi practicată în organizații. Avînd în vedere că etica organizațională este una dintre cele mai răspîndite forme ale aplicării filosofiei în viața noastră, aș doi să ne spuneți: cum credeți că vor evolua organizațiile în ceea ce privește nevoia de a asigura un climat etic în relațiile interne și în raport cu diverse categorii de public?

Încă o dată vă mulțumesc pentru aprecierile deosebit de generoase la adresa persoanei și activității mele. În primul rând aș vrea să spun că în ultimii ani etica a pătruns în spațiul public pe o nemeritată ușă din dos, nu ca avatar al reconstrucției societății pe fundamente valorice și în special pe cel al responsabilității pentru un celălalt imediat, sau un celălalt non-prezent, ci ca instrument sancționatoriu a unor comportamente indezirabile care exced limita juridicului.

Foarte mulți privesc etica din perspectiva unor interdicții suplimentare care apar în planul exercitării profesiei, în planul educării, al formării profesionale, al comunicării publice etc. Dacă vom întreba mulți dintre studenții care urmează să aprofundeze un curs de etică – academică bunăoară – la ce se așteaptă ei de la acest curs, vom primi numeroase răspunsuri care arată că așteptările merg în direcția unor discursuri (cel mai probabil sterile) împotriva plagiatului, a copiatului în general, sau a necesității unui comportament integru. Eventual, respectivii intervievați ne vor spune că se așteaptă să le fie prezentate sancțiunile care vizează eventualele comportamente lipsite de integritate.

Mai mult, am analizat comparativ codurile etice ale diferitelor profesii – inclusiv liberale, inclusiv din sfera socială – de la noi din țară cu altele similare din țări cu o tradiție etică și cu o experiență amplă în instituționalizarea eticii. Am constatat că instrumentele românești, care vizează un început de management al eticii, au dezvoltată preponderent partea referitoare la sancțiuni, urmată de cea referitoare la abaterile pentru care respectivele sancțiuni se pot aplica și de abia în al treilea plan al registrului discursiv al respectivelor instrumente sunt instituite reguli de bună practică etică, sunt explicitate valori și principii care să gestioneze buna desfășurare a activității profesionale. Pe de altă parte, în instrumente similare – din S.U.A., Canada, Australia etc – am întâlnit largi capitole care operaționalizează valorile profesionale specifice respectivei instituții sau organizații care propune codul de etică și doar la un nivel absolut secund sunt menționate abaterile, fiind clar specificate motivele pentru care respectivele acțiuni pot fi considerate abateri, rațiunea etică care a condus la clasificarea respectivei acțiuni ca fiind abatere și, dacă este cazul, care sunt limitele sancțiunilor ce pot fi aplicate.

În ceea ce privește evoluția eticii instituționale, mi-ar plăcea să cred că aceasta va fi în direcția expertizei etice și a creării unor instrumente de reflecție etică la nivelul profesioniștilor, a creării unei culturi profesionale și instituționale care să includă valorile etice, internalizarea acestora – atât în corpusul de competențe profesionale cât și în conștiința profesională și etică a indivizilor. Pentru aceasta, etica trebuie să iasă din tiparele filosofiei academice – orientată către elită – și creșterea adresabilității eticii către probleme curente, care să-i provoace pe indivizi la reflecție de natură etică.

Profesionalizarea expertizei etice ar trebui să se desfășoare pe mai multe planuri, prin derularea unor audituri de etică instituțională, în instituțiile de învățământ superior de exemplu, în cele medicale, în cele din sfera mass-media etc.

O altă dezvoltare necesară vizează crearea de competențe etice necesare managerilor diverselor organizații, prin traininguri etice și programe de formare în domeniul eticii. Dezvoltarea consilierii de etică – termenul utilizat este de obicei consiliere etică, dar stricto sensoaceasta înseamnă ca practica consiliativă să se desfășoare într-o manieră etică și de aceea noi considerăm că termenul corect este consiliere de etică, care să arate faptul că scopul consilierii îl reprezintă tocmai rezolvarea unor dileme etice – și extinderea acestor practici dincolo de limita minimală stabilită prin cadrul legal și anume existența unor persoane cu atribuții de consiliere etică în instituțiile publice către apariția unor servicii de consiliere de etică în organizații private.

Este absolut necesară profesionalizarea consilierilor de etică, nu doar prin cursuri de scurtă durată, ci chiar prin programe masterale și ulterior prin direcții de formare în etică aplicată, distincte de cele în filosofie în general. În diverse lucrări am susținut necesitatea profesionalizării supervizării de etică care să ofere servicii de supervizare eticienilor și consilierilor de etică pe modelul serviciilor de supervizare din sfera serviciilor sociale, de exemplu. Sunt optimist că multe dintre aceste idei vor fi implementate în practică din ce în ce mai mult. Sunt deosebit de satisfăcut de faptul că în cadrul unui program intitulat „Competență Etică și Integritate Academică în Cercetarea Științifică și Actul Didactic” (CEIACSAD) – ce se desfășoară cu finanțare FDI (UEFISCDI) în universitatea din care fac parte, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – desfășurăm o serie de activități ale Cercului de Etică Aplicată și Practică Filosofică „Ekpyrosis”, în colaborare cu Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN și cu sprijinul Facultății de Drept si Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. De asemenea, în cadrul aceluiași program, vom desfășura și activități de formare profesională în domeniul consilierii filosofice și de etică, întâi în calitate de cursanți ai distinsului Profesor Lou Marinoff, cât și ulterior ca formatori la nivel local. Proiectul include și desfășurarea unor elemente de audit de etică instituțională, dar și promovarea cooperării inter-instituționale în domeniul eticii.

Cu toți simțim efectele pandemiei în special ca efect al suspendării unora dintre drepturile și libertățile ce făceau parte din modul nostru occidental de a ne situa în lume. Faptul că sîntem constrînși la izolare cotidiană, de exemplu, cred că ne creează un tip de disconfort care se traduce prin crize metafizice, dileme morale, angoase existențiale, gol existențial și lipsă de sens etc. Cum poate contribui consilierea filosofică apreciativă la îmblînzirea unor astfel de probleme manifestate la nivel individual și care sînt resursele la care pot  accede cei care doresc să rezolve astfel de situații delicate cu care se confruntă în viața lor cotidiană?

La această întrebare am răspuns parțial în cadrul răspunsului la prima întrebare, atunci când vorbeam de crize și de chemarea pe care filosofia și mai ales etica aplicată ar trebui să o resimtă în a răspunde la aceste provocări.

Ce aș putea adăga aici, sunt câteva informații cu privire la resursele – desigur referitoare la consilierea filosofică și cea de etică – la care cei care sunt interesați pot apela. În primul rând îmi face deosebită plăcere să anunț că pe canalul de youtube Editura Lumen cei interesați pot găsi înregistrările unor prelegeri pe care le-am derulat începând cu 12 martie 2020 și până în prezent, sub semnul Întâlnirilor de joi cu bioetica și etica aplicată și pe care le-am reunit în volumul, în curs de apariție la Editura Lumen, Bioetica în criză sau criza bioeticii? care răspunde la întrebările întregii comunități cât și a celor interesați de bioetică și etică aplicată, referitoare la criza pandemică și la răspunsurile pe care societatea le dă la această criză, am analizat caracterul etic al acestor răspunsuri din perspectiva echității restrângerii unor drepturi, a necesității consimțământului informat – mai ales în cercetarea pe subiecți umani, chiar dacă cercetările se realizează în perioadă de criză majoră în sănătatea publică – , problema infodemiei și a crizei exploziei de fake news, specificul epistemologic al bioeticii și limitele acesteia puternic forțate de imperialismul sănătății publice, de conflictul de valori și princiii etice ce poate apărea în astfel de situații, câteva presupoziții referitoare la perioada post-criză și la societatea post-pandemică, cu accent pe ideea de virtualizare a spațiului social.

Revenind la canalul de youtube menționat, am urmărit de asemenea crearea unor prelegeri online referitoate la consilierea filosofică, până în prezent în acest topic existând 9 videoclipuri disponibile care tratează semnificația consilierii filosofice, relația eu-celălalt din perspectiva consilierii filosofice, consilierea filosofică apreciativă, consilierea filosofică având un fundament spiritual, tehnici de dezvoltare personală specifice consilierii filosofice. Această serie de videoclipuri se dorește a fi o resursă adresată comunității practicienilor în consilierea filosofică, un adevărat curs online pentru cei care doresc să se inițieze sau să-și dezvolte competențele de consilier filosof sau de consilier de etică. Cei interesați pot găsi pe același canal de youtube Editura Lumen o serie de alte videoclipuri referitoare la etica cercetării științifice și a comunicării cunoașterii – publicării științifice – , referitoare la metodologia cercetării în științele sociale etc.

Dincolo de aceste resurse online și, iată, și resurse editoriale pe care am avut privilegiul să le anunț, nu pot să nu menționez faptul că în luna iunie a acestui an se vor vor desfășura online două programe de formare în consilierea filosofică, susținute de Prof. Lou Marinoff din Statele Unite, ce ar fi trebuit să aibă loc la Timișoara, dar care s-au „mutat” online, la fel ca majoritatea activităților de formare sau educație.

De asemenea, în această perioadă se desfășoară o serie de traininguri ale Prof. Oscar Brenifier de la Institut de Pratiques Philosophiques din Franța, însoțite de sesiuni de consiliere filosofică online, tocmai pe tema angoasei generate de pandemie.

Sunt de asemenea în contact cu colegii din Spania, Portugalia, dar și din India, care desfășoară în același timp activități de consiliere filosofică online.

Personal, consider că această perioadă, dincolo de stresul și angoasa inevitabilă, este una care ne dă posibilitatea să ne redescoperim ca persoană și să ne descoperim ca sine, dacă vom aplica o derivă interpretativă de la ideea de carantină și autoizolare mai mult sau mai puțin voluntară către cea de retragere spirituală, către biserica interioară sau, mai mult, către templul propriului sine. Închiderea bisericilor de ziduri, pe care cu toții o deplângem, poate fi însă o invitație la deschiderea Bisericii din inimă, dacă mutăm atenția de la o practică religioasă, exterioară, către practica descoperirii de sine. Sigur că spiritualitatea ca modă, la fel ca și practica filosofică de bon ton și nu în ultimul rând, ceea ce am denumit într-unul din videoclipurile mele disponibile pe youtube, „campionatul mondial de falsă evlavie”, duc la deprecierea spiritualității, tot așa cum infodemia de știri medicale duce la delegitimarea științei în fața părerilor comune exprimate cu emfază de așa-ziși trendsetteri și influenceri dintr-un spațiu social virtualizat cu parfum de simulacru.

Sigur că despre toate aceste teme cititorii interesați pot citi mai pe larg în volumul menționat mai sus, Bioetica în criză sau criza bioeticii? care va apărea în luna mai în limba română la Editura Lumen, și sperăm ca până în toamnă să fie disponibil și în limba engleză, pentru cititorii din întreaga lume.

O ultimă mențiune la această întrebare, este cea referitoare la articolul pe tema medicalizării vieții sociale – tocmai în contextul pandemiei – și rolul consilierii filosofice în diminuarea efectelor negative ale acestei medicalizări, articol propus spre publicare în limba engleză în Revista de Filosofie Aplicată de la Cluj.

În mod personal, Antonio Sandu – filosof, sociolog și profesionist de formație interdisciplinară – cum se implică în dezvoltarea practicilor filosofice și în oferirea de servicii de consiliere filosofică celor ce ar dori să se bucure de acestea?

Interesul meu pentru practicile consiliative s-a trezit în perioada facultății, când am urmat în paralel specializarea de filosofie și cea de asistență socială și când am avut o intuiție că filosofia poate să aibă un cuvânt important de spus în definirea practicilor consiliative, mai ales a celor din sfera socială, unde nu vorbim de psihopatologie ci mai degrabă de crize existențiale sau de crize axiologice, de incapacitatea de gestionare a unor dileme cu care individul se confruntă, sau de vulnerabilități cognitive legate de existența unei proprii viziuni asupra vieții și a sensului acesteia.

În timpul formării mele în asistența socială și ulterior în urma colaborării cu regretata doamnă Profesor Tatiana Dorofte, m-am întâlnit cu practici consiliative subsumate terapiilor centrate pe client – nondirective – , celor rațional-emotive, analizelor tranzacționale, dezvoltând o apetență specială pentru programarea neurolingvistică. Toate aceste practici au fost ințial înțelese de mine în sensul consilierii specifice în asistența socială, perspectivă din care le-am abordat practic, dar și teoretic, în primele mele lucrări științifice.

Toate aceste forme de consiliere, originate în psihoterapii, veneau ca o reacție la ceea ce acum numesc medicalizarea vieții sociale, dar la acea vreme o consideram fuga de psihiatrie – disciplină medicală evitată în acea perioadă (anii ’90). În fiecare dintre aplicațiile practice și programele de consiliere la care participam – nu destule, aș spune astăzi, din perspectiva pasiunii pe care o am pentru acest domeniu – încercam să mă reîntorc la nucleul existențialist fenomenologic – implicit filosofic – al acestor practici consiliative.

Aproximativ în aceeași perioadă (anii 2000) și tot cu referire la asistența socială, am descoperit, datorită profesorului Ștefan Cojocaru, ancheta apreciativă și construcționismul social care mi-au jalonat întreaga activitate științifică atât în sfera filosofiei cât și în cea a sociologiei și a asistenței sociale. Perspectiva social-construcționistă mi-a permis să intuiesc o nouă epistemologie care pune cercetătorul în inseparabilitate cu obiectul cercetării sale. Din punct de vedere al practici filosofice, am descoperit și practicat consilierea filosofică online, prin programul OnlineT, un program de consiliere dedicat tinerilor aflați în căutarea propriei identități și care se confruntă cu dileme existențiale. Abordarea era deja una specific filosofică și datorită adresabilității generale a proiectului, nu doar unor categorii vulnerabile, am avut o derivă a practicii consiliative dinspre asistența socială și consilierea persoanelor vulnerabile către consilierea persoanelor aflate în dileme etice și existențiale.

Proaspăt descoperita practică apreciativă – appreciative inquiry în limba engleză – îmi permitea să pun accentul pe experiențele pozitive și să valorific o altă pasiune a mea, cea pentru practicile meditative și spiritualitatea orientală aplicată. În anul 2008 îmi amintesc că am participat la o conferință organizată chiar de Dumneavoastră, Domnule Profesor Sandu Frunză, pe tema crizei filosofiei, în cadrul căreia prezentam o primă lucrare în care vorbeam de consilierea apreciativă și de latura sa filosofică. În cadrul aceleiași conferințe, în urma audierii unor prezentări care făceau trimitere la lucrările lui Lou Marinoff, cu precădere la cea intitulată Înghite Platon, nu prozac, am avut o perioadă de reflecție cu privire la posibilele corelații între practica consiliativă – deja filosofică – apreciativă și modelul propus de Lou Marinoff, motiv pentru care, în 2011 i-am propus domniei sale să-mi publice o lucrare în revista Philosophical Practice. Journal of the APPAîn care prezentam o schiță de consiliere filosofică apreciativă care venea parțial în contradicție chiar cu modelul de consiliere filosofică propus de Lou Marinoff, datorită orientării spre aspecte pozitive pe care insistam în acest model.

Îi sunt recunoscător Profesorului Marinoff pentru că nu numai că a acceptat la publicare articolul, chiar fără să mă cunoască personal, la acea vreme, dar mai mult, s-a implicat în corectura limbii engleze – proof readingsi copy-edditing– a lucrării.

În ceea ce privește aplicarea în practică, în perioada respectivă am desfășurat experimental activități consiliative, mai ales cu studenții – atât de la Universitatea „ Mihail Kogalniceanu” din Iași cât si de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – exclusiv în privat și exclusiv pe bază de voluntariat. Ulterior, am dezvoltat câteva modele de cafenele filosofice, care au culminat cu proiectul experimental Cafeneaua Filosofică Virtuală, pe care am intitulat-o Virtual Philosophical Café, care urmărea printre altele posibilitatea de virtualizare a practicilor consiliative de grup și era inclusă într-un proiect personal mai amplu, acela al identificării dimensiunilor și limitelor virtualizării spațiului social. În cadrul cafenelelor filosofice și a consilerilor filosofice de grup am urmărit modalități alternative de filosofare și mai ales îmbinarea filosofiei cu literatura și cu filmul, mai ales cu cel din urmă. Am realizat cafenele filosofice pornind de la filmele Gattaca, Matrix, Transcendence și multe altele. Este o experiență excepțională de practică filosofică – aceea de a filosofa împreună cu participanții la cafeneaua filosofică pornind de la film și atrăgându-i pe participanți nu doar să-și expună propriile opinii, ci să aprofundeze propriile temeri, angoase, mai ales cu privire la viitorul legat de singularitatea tehnologică, de societatea medicalizată, de perspectiva transumanistă ș.a.m.d.

În cee ce privește dezvoltarea practicilor filosofice apreciative, m-am aplecat și în manieră teoretică, publicând o serie de articole, reunite ulterior în volumul Consilierea filosofică apreciativă, volum care s-a bucurat de o bună receptare.

Sunt membru al Asociației Române al Filosofilor Practicieni și în același timp sunt deosebit de onorat de a fi membru al American Philosophical Practitioner Association (APPA), dar în același timp sunt onorat să fiu membru al International Bioethics Association. Am participat la numeroase congrese și conferințe pe teme de filosofie practică și consiliere de etică și filosofică, inclusiv organizate sub auspiciile APPA, unde am avut onoarea și privilegiul de a susține atât prezentări teoretice cât și programe de formare în consiliere filosofică și etică.

În cadrul conferințelor LUMEN pe care le-am organizat, am organizat în majoritatea dintre acestea secțiuni dedicate consilierii filosofice sau de etică, dar și secțiuni practice de consultanță etică.

Știu că ați mai oferit programe de training de formare etică și consiliere filosofică. Este astăzi LUMEN în situația de a oferi programe de pregătire în consilierea filosofică apreciativă pentru a răspunde unei piețe a consilierii în continuă extindere? Credeți în viabilitatea unei piețe a practicilor filosofice și a consilierii filosofice și simțiți că puteți fi un furnizor de servicii de formare profesională în această direcție?

Într-adevăr, așa cum spuneam mai sus, am organizat traininguri – în general de scurtă durată – în domeniul eticii și al consilierii filosofice și chiar în această perioadă, așa cum spuneam, implementăm o serie de videoclipuri pe canalul de youtube Editura Lumen unde cei interesați se pot familiariza cu particularitățile consilierii filosofice și de etică, ale consultanței în etică și nu numai și care sunt accesibile complet gratuit.

Am luat în considerare sugestia Dumneavoastră, Domnule Profesor Sandu Frunză, și imediat ce vom încheia de înregistrat videoclipurile destinate acestui subiect, ele vor fi reunite sub forma unui program de formare, online, în care pe lângă înregistrările pe youtube vom oferi sesiuni de consiliere filosofică și sesiuni de întrebări și răspunsuri pentru cei interesați de a aprofunda cunoștințele în domeniu.

În ceea ce privește profesionalizarea domeniului, consider că practica și consilierea filosofică pot fi deja aplicate efectiv, sub forma unor cabinete de consiliere filosofică – pentru dezvoltare personală sau de coaching pentru consilierea de grup. Ambele profesii, atât cea de consilier pentru dezvoltare personală cât și cea de coach implică practici consiliative și pot fi aplicate inclusiv tehnici de consiliere filosofică, individuală sau de grup, și mai mult decât atât, sunt reglementate ca practică profesională. Am înțeles că există o inițiativă la nivelul Asociației Filosofilor Practicieni din Romania de introducere a profesiei în codul ocupațiilor din România și de creare a unor standarde ocupaționale, inițiativă pe care o salut De asemenea salut inițiativa colegilor de Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara, care au un program masteral internațional deja de prestigiu în ceea ce privește consilierea filosofică, care colaborează cu câțiva dintre cei mai buni consilieri filosofi din lume, numindu-i aici pe Lou Marinoff și Oscar Brenifier dimpreună cu mulți alții și care are deja câteva promoții care au absolvit.

Menționez de asemenea și inițiativa Dumneavoastră și a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca de a realiza cursuri de comunicare și consiliere filsofică de scurtă durată, certificate. Sunt convins că și la nivelul altor universități există programe similare, dar de care nu am eu cunoștință.

Totuși sunt deosebit de onorat să subliniez că primul program cerificat din România în domeniul practicii filosofice s-a realizat în cadrul Conferinței LUMEN din anul 2015 de la Iași, unde trainer a fost practiciana consilierii filosofice Viktoria Chernenko, afiliată la Institut de Pratiques Philosophiques din Paris, filiala Moscova.

Un program masteral în domeniul eticii aplicate și a consilierii de etică a funcționat în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava dar se pare că nu a atras suficienți cursanți, astfel că s-a renunțat la program. La nivelul Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava suntem în curs de organizare a unui program în domeniul eticii în sănătate publică care va avea o importantă componentă etică, inclusiv a unor practici consiliative de etică.

Nu în ultimul rând, vreau să menționez organizarea Cercului de Etică Aplicată și Filosofie Practică „Ekpyrosis”, în cadrul Centrului de Etică Aplicată a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și a Centrului de Cercetări Socio-Umane LUMEN, cu sprijinul Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Printre activitățile pe care deja le avem programate în cadrul Cercului, se numără: Întâlnirile de joia cu Bioetica și Etica Aplicată, o Cafenea Filosofică Virtuală ce va cuprinde un dialog cu Prof.Univ.Dr. Bogdan Popoveniuc, pe tema eticii promovării nicotinei în perioada pandemiei de coronavirus și, de asemenea, o serie de întâlniri virtuale de tip cafenea filosofică virtuală, pornind de la filmele Gattaca și Matrix.

Sunt foarte entuziast de preaplinul de activitate din această perioadă, și doresc pe această cale să-i mulțumesc soției mele pentru susținere și răbdare, și colegilor – atât celor de la Editura Lumen cât și celor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Închei prin a vă mulțumi, Domnule Profesor Sandu Frunză, pentru privilegiul pe care mi l-ați oferit adresându-mi aceste întrebări, care mi-au dat prilejul să-mi rememorez perioade frumoase din activitatea profesională și să prezint cititorilor blogului Dumneavoastră parte din preocupările mele actuale, atât la nivel individual cât și instituțional.

Îmi exprim cele mai alese gânduri și cele mai sincere urări de succes în tot ceea ce întreprindeți!

Sandu Frunză despre rezolvarea tuturor problemelor dificile prin apelul la comunicare și filosofie

Standard

marinoff - platon

Una dintre atitudinile maladive pe care o găsim larg răspîndită la omul postmodern este tendința sa de a asocia cu o stare învecinată bolii orice disconfort pe care nu și-l poate explica sau pe care nu îl poate controla. Cunoaștem o înclinație fără precedent înspre accesarea serviciilor medicale sau a celor asociate îngrijirii de tip medical. Sistemul de îngrijire se dezvoltă în felul acesta cu o amploare demnă de o societate a abundenței gata să ofere oricînd noi patologii și noi forme de intervenție în rezolvarea efectelor negative ce le însoțesc. Pe lîngă bolile trupului și cele ce țin de chimia creierului, se înmulțesc tot mai mult bolile pe care le putem asocia, în mod generic, sufletului. Dintre acestea se remarcă în primul rînd cele ce vizează spiritul, iar aici diversele forme de consiliere spirituală ne oferă soluții diverse ce vin dinspre consilierea realizată de către un guru motivațional pînă la cea mai învăluită în taină dintre tipurile de consiliere pe care le avem la dispoziție, consilierea obținută în relația de durată cu un duhovnic personal. În al doilea rînd, se dovedesc tot mai prezente bolile, afecțiunile, sindroamele asociate psihicului, ceea ce face aproape indispensabile formele consilierii adresate psihicului, cu toată complexitatea pe care o presupun, iar aici consilierea psihiatrică și mai ales cea psihologică au ajuns la performanța de a generaliza intervenția, uneori extrem de invazivă, a consilierului sau a personalului medical în zonele cele mai intime ale vieții umane. În al treilea rînd, iar aceasta nu înseamnă în ultimul rînd, avem o serie de neliniști și tulburări pe care le asociem cu dimensiunea noetică a ființei umane, iar în acest caz se dovedește în tot mai mare expansiune, și în tot mai mare măsură funcțională, consilierea de tip filosofic. Cititorul român are o cale privilegiată de acces la înțelegerea relevanței teoriei și practicii consilierii filosofice datorită efortului cultural și științific făcut de Editura Trei pentru editarea în limba română a lucrărilor filosofului Lou Marinoff.[1]

Cu lucrarea Înghite Platon nu Prozac!, filosoful ne introduce, pe de o parte, în lumea dezbaterilor privind efortul său de a impune consilierea filosofică drept un domeniu distinct al consilierii în spațiul cultural american, iar pe de altă parte ne oferă o incursiune fascinantă în lumea consilierii filosofice ca o modalitate de comunicare și dialog ce îi implică pe indivizii sănătoși cu toate probleme pe care le aduce în existența lor complexitatea vieții ca atare. Astfel, pe de o parte, el poartă o polemică intensă cu toate tendințele de supra-medicalizare a comportamentului uman prin etichetare psihiatrică și psihologică și cu monopolul pe care psihologia îl are asupra consilierii non-medicale. Pe de altă parte, filosoful ne propune o metodă în cinci pași prin care putem ajunge la o îmbunătățire a vieții noastre recurgînd la darurile pe care viața efectivă le oferă prin recursul natural la comunicare și filosofie.

Una dintre căile consilierii filosofice, pe care o găsim în scrierile lui Lou Marinoff, este cea sintetizată în acronimul PEACE. Este relevant modul în care este construit numele acestei metode deoarece este de natură să releve importanța pe care o poate avea asumarea filosofică a propriei existențe. Faptul că ai ajuns la conturarea unei filosofii de viață aduce cu sine o pace interioară ce nu înlătură problemele, dar îți oferă fundalul pentru rezolvarea tuturor problemelor dificile. Mai mult decît atît, nu se poate ajunge la pacea socială și armonia între ființele umane fără năzuința apelului la o filosofie a dialogului în toate situațiile comunicării interumane. Filosofia devine, astfel, pentru indivizi o formă de terapie existențială distinctă în raport cu practicile psihiatrice sau cele psihologice și conexată cu practicile filosofice pe care le găsim în sistemele de gîndire puse la dispoziție de istoria filosofiei universale. Pentru susținerea acestui demers, „spre deosebire de terapie,
 în sensul clasic, larg acceptat al termenului, consilierea filosofică însumează diverse forme non-medicale de terapie a dialogului puse în serviciul oamenilor confruntați cu probleme non-patologice”.[2] Consilierea filosofică este propusă de Lou Marinof ca o terapie adresată sferei noetice, care are puterea de a unifica dimensiunea fizică, dimensiunea socială, dimensiunea personală și dimensiunea spirituală specifice condiției umane a omului postmodern. Tocmai de aceea ea este benefică în plan personal, dar este eficientă și în relațiile de grup, în dezamorsarea situațiilor conflictuale și în reconstrucția în comunicare a relațiilor comunitare și instituționale. În felul acesta, filosofia se instalează ca dialog și devine eficientă în viața indivizilor, grupurilor și organizațiilor prin forța deosebită pe care o are situarea în orizontul comunicării. La baza dialogului poate sta gîndirea unui filosof, a unei școli filosofice sau o serie de crîmpeie de filosofie pe care consilierul le poate invoca în concordanță cu problema și situația pe care trebuie să le rezolve. Însă, finalitatea demersului consilierii filosofice este cel mai bine vizibilă în faptul că fiecare persoană în parte are posibilitatea de a dezvolta propria sa filosofie de viață, în baza căreia să se pună mai bine în valoare pe sine în comunicarea continuă cu ceilalți.

Această carte nu poate lipsi din biblioteca nici unei persoane care se iubește pe sine atît de mult încît dorește ca din această abundență a iubirii să îi hrănească cu darurile iubirii și pe cei din jur. Iubirea, de fapt, există doar în măsura în care este comunicată și devine lucrativă în relația cu ceilalți. O iubire intensă își dovedește valoarea doar prin faptul că e împărtășită în cadrul unor acțiuni care îi au în vedere în mod efectiv pe ceilalți.

Înghite Platon nu Prozac! Aplicarea înţelepciunii eterne la problemele de zi cu zi trebuie să fie prezentă pe masa filosofilor, a trainerilor și a practicienilor de dezvoltare personală deoarece, fie că e vorba de o situație terapeutică sau de una de nevoie de creștere personală, e preferabil ca înainte de a recurge la alte forme de îmbunătățire a vieții noastre să ne îmbunătățim recurgînd la calitatea noastră de ființe gînditoare – reflexive și orientate spre comunicare prin chiar natura lor.

Cartea lui Marinoff este un instrument ce ar trebui utilizat pe scară largă de către psihologi și psihiatrii, de către cei ce practică diverse forme de consiliere și de îngrijire. Este o carte ce ne ajută să vedem limitele abordării disciplinare și nevoia de extindere continuă spre sfere interdisciplinare pentru a avea o înțelegere cît mai adecvată a condiției umane și a complexității fără precedent a vieții omului postmodern. Dar, în primul rînd este o carte ce trebuie parcursă de toți cei care au o sensibilitate filosofică ce poate fi creativă în viața lor, respectiv de cei ce nu știu că o au, dar pot să și-o pună în valoare prin apelul la un consilier existențial.

 

[1] Lou Marinoff, Înghite Platon nu Prozac! Aplicarea înţelepciunii eterne la problemele de zi cu zi, Traducere, note și studiu introductiv de Florin Lobonț, (București: Editura Trei, 2010); Lou Marinoff, Puterea lui Tao. Cum să-ți găsești liniștea în vremuri tulburi, Traducere și note de Florin Tudose, (București: Editura Trei, 2015); Lou Marinoff, Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața, traducere de Oana Zamfirache, (București: Editura Trei, 2013). Pentru cea din urmă lucrare, cititorii blogului meu pot să consulte prezentarea mea: Sandu Frunză despre filosofie ca terapie spirituală, august 6, 2016, https://frunzasandu.wordpress.com/2016/08/06/sandu-frunza-despre-filosofie-ca-terapie-spirituala/

[2] Lou Marinoff, Înghite Platon nu Prozac!, 17.

Sandu Frunză despre consacrarea consilierii filosofice ca un tip special de practică filosofică

Standard

hategan-428x600Cu toții simțim nevoia să ne manifestăm creativitatea prin stabilirea unor începuturi. Dorința de inedit face parte din natura noastră, în aceeași măsură în care naturii noastre îi este confortabil să se situeze în comoditatea dată de obișnuințe, de respectarea tabieturilor personale sau a tabuurilor și ritualizărilor comunitare. Cultura occidentală ne-a obișnuit, suplimentar, cu ideea că trebuie să fim întemeietori, deoarece cei ce întemeiază au senzația că sînt cu un pas mai aproape de nemurire față de cei ce stau în rîndul doi sau trei al unei existențe pasive.  În planul creativității, această proiecție nu se stabilește ca element de continuitate (deși elementul continuității este important deoarece face creația imediat recognoscibilă și accesibilă publicului larg), ci pe cel de aparentă ruptură, sau de mutare pe un nou plan,  cred că ar fi mai bine spus. Realitatea cunoscută este astfel ridicată pe un nou plan de existență, marcînd o suită de începuturi pe care le putem așeza sub semnul stabilirii unor noi repere în creația personală și cea comunitară.

Numele lui Vasile Hațegan nu îmi era cunoscut pînă de curînd, la apariția cărții sale Consilierea filosofică. De la practică la profesie.[1] Este vorba de primul îndrumar general în consilierea filosofică oferit de un autor român. Oricît de conectată ar fi creația românească cu cea europeană și cea globală, nu putem face abstracție de importanța unei asemenea întreprinderi pentru contextul cultural și pentru cultura filosofică din România. Vasile Hațegan va rămîne mereu primul autor al unei lucrări sistematice, de anvergură, în consilierea filosofică de la noi. El stabilește o bornă la care ne vom raporta mereu ca la ceva vizibil, ca la un început foarte semnificativ în reflecțiile de filosofie aplicată, chiar dacă, anterior cărții sale, au mai existat în spațiul nostru cultural reflecții valoroase asupra practicii filosofice, consilierii etice, consilierii existențiale etc., în toate centrele universitare semnificative din România.

Apariția acestei cărți este favorizată de un interes crescînd al filosofilor din mediile academice din România pentru etica aplicată, filosofia practică și noile deschideri pe care filosofia le poate oferi prin consultanță și consiliere  filosofică destinate unor categorii de public de la filosofia pentru copii, la filosofia dezvoltării personale, a consilierii filosofice personale, la etica managerială și de responsabilitate socială etc. Privitor la cartea Consilierea filosofică. De la practică la profesie, cred că trebuie să subliniem importanța pe care o au preocupările de dezvoltare a consilierii filosofice la Universitatea din Timișoara unde Florin Lobonț a inițiat un program masteral menit să formeze filosofii practicieni.

O influență importantă asupra familiarizării publicului de la noi cu ceea ce se întîmplă în practicile filosofice în cultura occidentală au avut-o mai ales traducerile din Lou Marinoff[2], una dintre acestea, Lou Marinoff, Ghidul filosofului practician. Teorii, metode, aplicații [3], fiind semnată chiar de către Florin Lobonț împreună cu Vasile Hațegan.

Cred că multe decizii legate de structura cărții Consilierea filosofică. De la practică la profesie au fost luate de Vasile Hațegan sub influența cărții lui Lou Marinoff. El se dovedește un discipol al acestuia, deși perspectiva de abordare pe care o propune este una diferită, cea care presupune angajarea practicilor de mediere în relevarea conținutului, specificului, demersului și tipurilor de relații pe care le desfășoară consilierea filosofică în raport cu alte practici de consiliere sau alte forme de gîndire ce utilizează instrumente specifice filosofiei. Spiritul său de mediator îl face să fie mai sistematic, mai calculat și mai puțin polemic în comparație cu demersul lui Marinoff, ceea ce mi se pare foarte potrivit cu practicile discursive din cultura filosofică românească actuală.

Consilierea filosofică. De la practică la profesie are în primul rînd meritul de a realiza o foarte bună introducere în practica și consilierea filosofică, lămurindu-ne asupra demersului specific și asupra relației consilierii filosofice cu filosofia academică. O parte importantă este destinată prezentării teoretice a principalelor modele de consiliere filosofică aplicate de filosofi practicieni din Germania, America de Nord, Europa, Israel și sînt relevate și cîteva aspecte ce creează premisele consilierii filosofice în România. Ne sînt prezentate metode, instrumente, definiții dar și principalele forme pe care le-a luat pînă acum consilierea filosofică.

Vasile Hațegan dorește să fie nu numai un teoretician al consilierii filosofice, ci și un militant pentru profesionalizarea practicilor de consiliere. El aduce în dezbatere pozițiile divergente ce se nasc cu privire la statutul profesiei de filosof practician. Se conturează, astfel, pe de o parte poziția care ne spune că profesia de consilier filosofic nu ar trebui să fie deloc reglementată, iar pe de altă parte,  poziția care optează pentru o reglementare cît mai sistematică a practicilor de consiliere filosofică. Avînd în vedere că România nu are un cadru general al practicării consilierii filosofice ca profesie, Vasile Hațegan se ocupă în cartea sa și de problemele privind profesionalizarea practicilor filosofice, de aspectele juridice necesare reglementării consilierii filosofice ca profesie liberală în România, este preocupat de recunoașterea instituțională a profesiei de consilier filosofic, de stabilirea unor norme de bună practică, argumentînd inclusiv asupra necesității înființării unui organism de reprezentare a noii profesii. În întreaga dezbatere, autorul se menține constant pe poziția unui mediator între pozițiile divergente, chiar dacă relevă constant importanța reglementării în instituirea unei noi profesii.

Lucrarea lui Vasile Hațegan este un nou început în cercetarea filosofică din România. În acest context, consilierea filosofică se plasează ca una dintre cele mai noi forme de creativitate filosofică, cea care, pe de o parte, readuce filosofia pe terenul vieții cotidiene și o redă individului postmodern, iar pe de altă parte, oferă deschideri pentru reconstrucția vieții organizaționale și pentru noi practici etice, sociale și politice.

 

[1] Vasile Hațegan, Consilierea filosofică. De la practică la profesie, (București: Ars Docendi, 2018).

[2] Lou Marinoff, Înghite Platon nu Prozac, Traducere, note și studiu introductiv de Florin Lobonț, (București: Editura Trei, 2010); Lou Marinoff, Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața, traducere de Oana Zamfirache, (București: Editura Trei, 2013); Lou Marinoff, Puterea lui Tao. Cum să-ți găsești liniștea în vremuri tulburi, Traducere și note de Florin Tudose, (București: Editura Trei, 2015).

[3] Lou Marinoff, Ghidul filosofului practician. Teorii, metode, aplicații, Traducere de Florin Lobonț și Vasile Hațegan, (Timișoara: Editura ESP System, 2016).

Sandu Frunză despre metafizica și consilierea filosofică și existențială

Standard

staicuConsilierea filosofică a devenit o preocupare din ce în ce mai răspîndită. Ea beneficiază azi, în România, de programe de pregătire, inclusiv la nivel de studii de masterat. Motivele sînt multiple. Ele acoperă o plajă largă: de la moda culturală a consilierii pînă la nevoia autentică a ființei umane de a găsi răspunsuri la întrebările fundamentale cu care se confruntă în plan existențial. Cel mai adesea, consilierul filosofic este privit ca un însoțitor de drum cu care să poți comunica și împreună cu care să poți medita asupra problemelor semnificative aduse de reflecție sau autoreflecție în planul unei metafizici a vieții cotidiene.

Ea stă sub semnul dialogului și al comunicării interpersonale, dar în aceeași măsură și sub semnul explorării și comunicării lumii noastre interioare. Deseori, modelul este unul socratic, chiar dacă nici un consilier nu își propune să fie o replică a lui Socrate. Cel mai adesea, demersul are în vedere asumarea unei filosofii de viață care să dea coerență acțiunii individuale într-un univers descris ca fiind unul al crizei și al înstrăinării.

Mi-a reținut atenția cartea filosofului Laurențiu Staicu, consilier filosofic în cadrul Asociației Române de Filosofie Practică, mai întîi prin titlul provocator: Trei istorii metafizice pentru insomniaci, iar apoi prin pledoaria pentru filosofia aplicată.[1]

Laurențiu Staicu ne propune o reîntoarcere la filosofia înțeleasă ca o modalitate de a ne asigura liniștea nopților, pacea zilnică și situarea în orizontul sensului. În mod ilustrativ el ne propune o incursiune în trei tipuri de istorisiri filosofice, care vizează trei întrebări metafizice: de ce există mai degrabă ceva decît nimicul? cine sînt eu? ce este cu adevărat real? Aceste interogații mi se par importante nu atît prin tipul de răspunsuri propuse de autor – deși acestea sînt demne de toată atenția – ci mai degrabă prin punerea acestor interogații la baza unei noi modalități de regîndire a gîndirii și practicii filosofice.

Personal, m-am regăsit mai ales în partea a doua a cărții, cea care vizează discuția despre persoană, identitate și conștiința de sine. Autorul reușește să facă o fascinantă incursiune în teoriile filosofice cu privire la suflet, trup, conștiință și regăsire de sine, făcîndu-le familiare prin intermediul unor structuri ideatice și de limbaj foarte accesibile unui public larg, doritor să aibă o întîlnire personală cu reflecția filosofică. Structura argumentativă devine din ce în ce mai solidă pe parcursul argumentării, mai ales prin trecerea de la un tip de argumentare la altul marcată de fiecare dată cu o răsturnare de stuație reflexivă ce face ca gîndul să se întoarcă mereu asupra lui însuși și să plece mai departe cu încărcături noi de semnificații.

Printre răspunsurile multiple oferite și deconstruite cu referire la problema persoanei și a identității personale, Lurențiu Staicu pare să rezoneze în cea mai mare măsură cu ideea posibilității de reconstrucție continuă a persoanei pornind de la „unul dintre puținele lucruri pe care le știm cu siguranță despre noi înșine: că suntem în viață, că existăm, atîta vreme cît ne putem gîndi la noi înșine și putem interacționa cu lumea care ne înconjoară”.[2] Aici poate interveni rolul pe care îl poate oferi învecinarea cu un consilier filosofic și modelarea pe care o pot aduce practicile filosofice.

Laurențiu Staicu pledează pentru o regîndire a preocupărilor filosofice avînd în vedere „nevoia de a elabora o autentică tehnologie filosofică”. Teoriile filosofice sînt integrate de autor unui proces de creare de tehnici existențiale care să ne facă viața mai ușoară și mai bună. În acest sens, filosofia ar trebui să acționeze după modelul în care teoriile științifice au alimentat dezvoltarea tehnologică. Propunînd o asemenea modalitate de construcție filosofică, filosoful român consideră că  teoriile filosofice „pot fi utile astăzi, în practică, în viața fiecăruia dintre noi, pot fi transpuse în tehnologii de viață. Iar motivul este unul foarte simplu și ușor de sesizat: gîndirea, acea trăsătură definitorie ființelor umane, ne obligă, discret și insesizabil, să trăim întotdeauna pe fundalul unor teorii filosofice despre lume, despre noi înșine, despre natură sau despre relațiile cu semenii noștri sau cu ceea ce ne înconjoară. Mai bine spus, nu putem trăi fără o anume filosofie personală de viață, un ansamblu de opinii, credințe și convingeri care să dea sens lumii”.[3]

Laurențiu Staicu ne oferă și un model de filosofare de acest fel, accesibil cititorului român: lucrările filosofului Lou Marinoff.[4] În felul acesta, el ne orientează spre modurile tradiționale de filosofare, cît și spre filosofia ca mod de viață sau spre o filosofie înțeleasă ca exercițiu spiritual, ca tehnică de a ajunge la o viață mai bună. În orizontul unei asemenea filosofii poți să decizi să fii propriul tău maestru spriritual vizitînd marile sisteme filosofice sau poți să îți alegi un consilier filosofic împreună cu care ai toate premisele să nu stai pe căi lăturalnice și improprii devenirii tale și să parcurgi drumurile filosofiei care să îți fie cele mai proprii și cele mai folositoare în existența de zi cu zi.

 

[1] Laurențiu Staicu, Trei istorii metafizice pentru insomniaci, (București: Editura Trei, 2017).

[2] Laurențiu Staicu, Trei istorii metafizice pentru insomniaci, (București: Editura Trei, 2017), 127.

[3] Laurențiu Staicu, Trei istorii metafizice pentru insomniaci, (București: Editura Trei, 2017), 213.

[4]  Cu una dintre cărțile lui Lou Marinoff cititorii blogului meu se pot întîlni în textul Sandu Frunză, „Sandu Frunză despre filosofie ca terapie spirituală”, 6 august 2016 https://frunzasandu.wordpress.com/2016/08/06/sandu-frunza-despre-filosofie-ca-terapie-spirituala/

 

Sandu Frunză despre filosofie ca terapie spirituală

Standard

marinoff intrebari

Cu toții sîntem în căutarea unor rețete care să ne asigure prosperitatea, intensitatea trăirii erotice, succesul în afaceri, progresul în carieră, armonia în dragoste sau alte găselnițe și fantezii existențiale. Toți cei ce livrează asemenea rețete par să fie convinși de efectul lor implacabil. Nu ne rămîne decît să ne permitem inocența de a le încerca și a persista în aplicarea lor. Există și cealaltă atitudine, a celor ce vorbesc de astfel de rețete din perspectiva necesității de a acumula o filosofie de viață, care să stea la baza unei construcții de durată a dorințelor noastre materializate în idealuri și în valori. În opinia acestora, nu există rețete nici pentru 7 lucruri care te pot face fericit și nici pentru 10 lucruri care te duc inevitabil spre împăcarea cu tine însuți. Nu există decît viața ca atare și ea trebuie supusă unui efort constant de cultivare a artei de a trăi. În acest sens pot fi citite cuvintele lui Bertrand Russell: „Puțină filosofie este necesară tuturor”.

O posibilă soluție pentru îmbunătățirea calității vieții este propusă de Lou Marinoff în Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața.[1] Filosoful ne sugerează că avem tendința de a recurge la simulacre și rețete existențiale deoarece ne-am îndepărtat de umanitatea noastră, prin excelență reflexivă și înclinată spre explorarea în profunzime a vieții. În acest sens, afirmația lui Socrate – că o existență ce nu este supusă unei analize reflexive este o viață ce nu merită trăită – vine să ne confirme această nevoie de autenticitate a „trestiei gînditoare”, despre care Blaise Pascal ne-a oferit pagini cu o vibrație foarte înaltă.

Una dintre definițiile esențiale ale esenței umane este cuprinsă în afirmația lui René Descartes: „Gîndesc, deci exist”. Am avut bucuria să constat că Dumitru Stăniloae preia din tradiția ortodoxă afirmația metamorfozată în „Iubesc, deci exist”. În aparență cele două afirmații ne pun în fața a două variante de interpretare a omului, una bazată pe gîndire, cealaltă pe trăire. Această divergență de interpretare dispare de îndată ce sesizăm că în gîndirea creștină iubirea presupune o coborîre a minții în inimă, ceea ce înseamnă de fapt o reunificare a registrului gîndirii cu cel al sensibilității. Gîndirea nu este separată de existență, ea presupune o existență trăită sub semnul autenticității.

Accesul la această căutare a autenticității trebuie sesizat atunci cînd citim în cartea lui Lou Marinoff că „Toată lumea are o filosofie de viață, deși în multe cazuri principiile călăuzitoare sunt implicite, și nu explicite. Nu toată lumea poate să-și exprime exact filosofia de viață. Întrebarea importantă este dacă această filosofie funcționează pentru dumneavoastră, împotriva dumneavoastră sau nu funcționează deloc.” Pentru a nu pierde timpul scurt al vieții pe căi lăturalnice, filosoful ne propune să alegem parcurgerea drumului inițiatic al pătrunderii sensului vieții prin învecinarea cu o conștiință filosofică exersată și îmbunătățită cu experiențe filosofice plurale. Pe această direcție se desfășoară pledoaria pentru consiliere filosofică pe care Marinoff o dezvoltă în această lucrare și în alte cărți ale sale.

Într-o anumită măsură, el îl urmează pe Epictet, care constata că „Oamenii nu sînt afectați de ceea ce li se întîmplă, ci de cum înțeleg ei ceea ce li se întîmplă”. Marinoff ne îndeamnă să recurgem la această căutare de sens însoțiți de un consilier filosof. Printre altele, el poate să ne ajute în căutarea răspunsurilor, în punerea întrebărilor, în rezolvarea dilemelor sau în găsirea motivațiilor pentru a merge mai departe. Dar mai ales poate să ne ajute să ne formulăm cît mai clar principiile filosofiei noastre de viață, principii care să acționeze sub semnul firescului în viața cotidiană.

Marinoff nu propune un conflict cu filosofia făcută de dragul filosofiei sau cu filosofia abstractă dezvoltată în mediile academice. Cu toții ne amintim o asemenea critică făcută de Arthur Schopenhauer atunci cînd vocifera împotriva filosofilor de catedră. Aici ni se propune pur și simplu un tip specific de căutare, cel ce vine dinspre valorile personale și se constituie într-o filosofie a vieții cotidiene personale. Pentru a ne convinge de frumusețea ideii de a apela la consilierea filosofică, Lou Marinoff răspunde la întrebări precum: Boală sau disconfort? Cum știți că e corect ceea ce faceți? Sunteți ghidat de rațiune sau de pasiune? Jignirea înseamnă vătămare? Este suferința necesară? Ce este iubirea? Cooperarea este oare cu putință? Cine poate cîștiga „războiul sexelor”? Cine conduce: noi sau mașinile? Sunteți o persoană interesată de spiritualitate? Cum faceți față schimbării? Ca instrumente ajutătoare sînt oferite anexe în care sînt prezentați 99 de gînditori utili în consilierea filosofică, ne sînt oferite lista oganizațiilor de practică filosofică, lista consilierilor certificați și o serie de lecturi suplimentare. Ne sînt date și sînt chestionate elementele cheie pentru construirea unui adăpost filosofic, o construcție care vizează lumea noastră interioară, relația cu ceilalți, cu lumea și cu cosmosul – într-o manieră în care să alimenteze viața de zi cu zi.

Deși nu oferă rețete care ar trebui urmate, filosofia aplicată se constituie la Lou Marinoff ca un ghid prin incertitudinea existențială, o călăuză pe drumul încă nebătătorit al experiențelor fundamentale, ca o carte a inițierii în sensul vieții proprii și al vieții umane în genere.

 

La Casa Iuga, Săliștea de Sus

 

[1] Lou Marinoff, Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața, traducere de Oana Zamfirache, (București: Editura Trei, 2013).