Sandu Frunză despre comunicare, criza europeană și depășirea ei

Standard

why europe

Am afirmat de multe ori că unul dintre locurile în care orice tînăr ar trebui să își dorească să petreacă măcar o perioadă din viața sa este Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

FSPAC este un loc privilegiat în care se întîlnesc cunoașterea și cercetarea, dezvoltarea personală și stimularea creativității, practicile profesionale și comunicarea etică și eficientă. Este un tărîm al bucuriei de a trăi noi experiențe și de a învăța.

În același timp, FSPAC este un loc ce face posibile și o serie de întîlniri admirabile cu oameni și cărți. La o astfel de întîlnire am participat azi. Ea a fost prilejuită de prezentarea unui volum colectiv coordonat de Alina Bârgăoanu, Raluca Buturoiu și  Loredana Radu.[1] Volumul Why Europe? Narratives and Counter-narratives of European Integration, (Frankfut am main: Peter Lang, 2017) pune împreună cercetările realizate în proiectul Jean Monnet Chair – Eu Communication and the European Public Sfere și cuprinde analize realizate de un grup de cercetători de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București și cercetători din mai multe țări europene. Perspectiva adoptată este cea a analizei de discurs și a practicilor de comunicare.  Ceea ce dă coerența și forța explicativă a acestui volum este tocmai faptul că aduce comunicarea ca un instrument de relevare a problemelor europene, de înțelegere a lor și ca modalitate esențială în soluționarea lor. Nici o altă perspectivă nu ar fi putut să dea autorilor o mai bună înțelegere a problemelor și o mai mare deschidere spre înțelegerea posibilelor soluții ce ar putea fi formulate în viitor. Nu vreau să afirm că nu se pot obține rezultate excelente din perspectiva științelor politice, a sociologiei sau  a altor discipline, dar nici o altă abordare nu poate mai bine decît comunicarea să investigheze această problemă printr-un angajament de tip interdisciplinar.

Iată cum sintetizează coordonatoarele volumului obiectivele principale pe care autorii le asumă în acest volum:

  1. ​​realizarea unor demersuri teoretice și aplicate menite să explice noile modalități prin care practicile specifice comunicării au o influență majoră în dezvoltarea sferei publice europene și în creșterea gradului de integrare europeană;
  2. cercetarea unor aspecte privind mecanismele de comunicare în Uniunea Europeană și a rolului pe care acestea îl au în consolidarea integrării europene, insistîndu-se pe modalitățile diverse prin care comunicarea mediatică a pus în valoare subiectele legate de Uniunea Europeană în perioadele de criză pe care le-a parcurs – îndeosebi în ceea ce privește criza imigranților;
  3. investigarea percepțiilor, reprezentărilor, trăirilor și atitudinilor cetățenilor obișnuiți și cele ale reprezentanților elitei politice în vederea stabilirii unor strategii de reducere a respingerii alterității, de diminuare a populismului, negaționismului și extremismului, aflate într-un proces de continuă creștere în toate spațiile culturale ale Uniunii Europene.[2]

Am avut fericirea să constat că cei prezenți în sală au intrat în vibrația pozitivă a mesajelor pe care le propune această carte, în ciuda complexității și angoaselor trezite de situațiile pe care le analizează. Frumusețea întîlnirii a fost depășită doar de frumusețea specifică tinerilor ce au umplut sala cu entuziasmul și plinătatea prezenței lor.

 

[1] Alina Bârgăoanu, Raluca Buturoiu and Loredana Radu (eds.), Why Europe? Narratives and Counter-narratives of European Integration, (Frankfut am Main: Peter Lang, 2017). Prezentarea cărții a fost făcută de Delia Balaban, Mihnea Stoica și Sandu Frunză, cu prezența Alinei Bârgăoanu, una dintre cele trei coordonatoare ale volumului.

[2] Alina Bârgăoanu, Raluca Buturoiu and Loredana Radu (eds.), Why Europe? Narratives and Counter-narratives of European Integration, (Frankfut am Main: Peter Lang, 2017), 9.

Anunțuri

Sandu Frunză despre populism ca patologie europeană

Standard

MihneaPopulismul ca expresie a radicalismului politic a devenit parte a scenei politice din România. Populismul din spațiul românesc nu este atît de vizibil în preocupările cercetătorilor, comparativ cu cel din alte țări ale Europei de Est. Lipsa unei perspective comparative este suplinită, cel puțin parțial, de recenta carte despre populismul dreptei radicale europene în  contemporaneitate: Populismul în Europa. Dezvoltare istorică, discurs politic și susținători ai dreptei radicale[1], publicată de Mihnea S. Stoica, asistent universitar doctor la Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Romania.

Deși studiile comparate asupra populismului nu au acordat o atenție prea mare României, cercetările arată că, cel puțin din punctul de vedere al comunicării politice, trăsăturile populismului românesc sînt foarte asemănătoare cu cele ale populismului din alte spații politice din Europa Răsăriteană. Mihnea S. Stoica explică lipsa unei atenții majore acordate populismului din România prin faptul că acesta nu a ajuns la guvernare, în ciuda unei prezențe zgomotoase în campaniile electorale. Atenția a fost concentrată îndeosebi asupra partidelor populiste din țările estului european în care acestea au ajuns la guvernare, așa cum s-a întîmplat în Ungaria sau Polonia. Pe lîngă faptul că ne aduce o imagine asupra populismului în România, volumul propus de Mihnea Stoica este valoros pentru perspectiva ce o oferă asupra situației actuale a Europei, aflată sub asediul curentelor populismului radical.[2]

Cartea lui Mihnea Stoica are două părți, relativ egale. Prima parte aduce o abordare teoretică a naturii populismului contemporan, propune analize conceptuale, relevă controversele existente în literatura de specialitate în privința situării populismului în sfera ideologiilor sau în cea a strategiilor politice. A doua parte este una aplicată, ea ne aduce o perspectivă empirică asupra modului în care populismul influențează electoratul fidel partidelor de dreapta radicală analizate în partea teoretică.

Foarte bun cunoscător al fenomenului populist, avînd o bună înțelegere a istoriei recente, Mihnea Stoica analizează populismul în raport cu dreapta radicală europeană. El se oprește asupra partidelor ce au înregistrat rezultate semnificative în campaniile electorale din diverse tări europene, recurgînd la o retorică a violenței menită să creeze un trend aparte în politicile naționale și să le conducă spre obținerea unor procentaje mari în urma alegerilor. Astfel, unul dintre scopurile principale ale cărții este acela de a releva modul în care au evoluat partidele populiste în cadrul alegerilor naționale sau europene mizînd în permanență pe creșterea graduală a violenței retorice ca mecanism al sporirii competitivității lor pe piața comunicării politice.

O contribuție importantă își aduce autorul la clarificarea statutului populismului. El ne pune în fața unei controverse aproape de nerezolvat în ceea ce privește definirea populismului fie ca ideologie, fie ca strategie politică. Utilizînd un instrumentar științific adecvat, autorul reușește să părăsească perspectivele extreme privind sfîrșitul ideologiilor și negarea importanței ideologiilor în construcția politică și mai ales în comunicarea electorală. Aici trebuie evidențiat modul în care autorul își pune la lucru priceperea sa de istoric al ideilor, care face apel la momentele cheie în dezvoltarea istorică a conceptului pentru a releva transformările pe care le suferă populismul și ideologia de-a lungul timpului, și pentru a pune în lumină metamorfozele care au loc mereu sub ochii noștri de participanți la sfera politică europeană. Constatăm că în această dispută,  populismul, așa cum se întîmpla anterior și cu ideologia, capătă o conotație preponderent negativă fiind asociat cu mișcările radicale. Preocupat fiind să stabilească identitatea politică a populismului,  Mihnea Stoica adoptă o poziție foarte echilibrată ce relevă că populismul poate fi întîlnit atît la dreapta cît și la stînga scenei politice. Mai mult decît atît, populismul este un mod de manifestare pe care autorul îl regăsește chiar și la partidele sau mișcările aflate la centrul spectrului politic. El argumentează convingător faptul că, atunci cînd întîlnim o mișcare politică populistă, putem constata că ea poate cu ușurință să evite să fie situată la una sau alta dintre extremele spectrului politic. Evitarea extremelor este facilitată de faptul că pe parcursul analizelor autorul canalizează discuțiile în așa fel încît să devină clar faptul că el consideră populismul ca fiind o (supra)strategie politică.

Așa cum afirmă textual Mihnea S. Stoica, „astăzi, acest fenomen se prezintă mai degrabă sub forma unei supra-strategii politice, utilizând elemente retorice precum reducționismul politic, anti-elitismul, stigmatizarea sau apelul la democrația directă. Sunt operațiuni menite a câștiga încrederea electoratului fără a-i propune și un suport ideologic solid. […] Cu toate acestea, este important să subliniem că populismul funcționează în imediata proximitate a ideologiilor, motiv pentru care studiile cu privire la populism servesc, fie și involuntar, drept ”site conceptuale”: ceea ce rămâne deasupra acestei ”site” e populismul, ceea ce trece prin ea este ideologia în forma sa pură.”

Cea de a doua parte a cărții lui Mihnea Stoica ne arată un cercetător cu o pricepere specială în a îmbina analizele statistice specifice științelor politice, cu abordarea istorică și cu cercetarea demografică. O astfel de abordare interdisciplinară îl ajută să circumscrie profilul alegătorilor partidelor populiste din șapte țări europene și să cartografieze dispersia acestora pe colegii electorale. Aceste date reprezintă materiale foarte utile atît pentru argumentarea din cartea de față cît și pentru alte posibile viitoare cercetări. Pentru obținerea lor s-a recurs cu deosebire la o metodologie nouă, utilizîndu-se datele furnizate de către institutul de cercetare olandez Kieskompas B.V., cu sediul la Amsterdam, institut cu care autorul a colaborat în calitate de expert pentru spațiul cultural românesc, cu ocazia alegerilor europarlamentare din anul 2014.

O relevanță deosebită în economia cărții o are încercarea autorului de a construi profilul socio-demografic al alegătorilor celor șapte partide populiste de dreapta radicală folosite ca studii de caz. Astfel, ni se oferă informații științifice valoroase despre persoanele care au declarat că vor vota cu Frontul Național (Franța), Liga Nordului (Italia), Partidul Libertății din Austria (Austria), Partidul pentru Libertate (Olanda), Adevărații Finlandezi (Finlanda), Partidul Poporului Dan Diaconescu (România) și Partidul Independenței Regatului Unit (Marea Britanie): vârstă, gen, educație, religiozitate și/sau religie, situație la locul de muncă, zona locuită (urban mic/mediu sau mare, suburbie a urbanului mare, rural) și interes în politică. Totodatӑ, a fost relevată distribuția pe colegii electorale a acestor persoane. Pe aceste date, folosind o metodologie adecvată și bine fundamentată, Mihnea Stoica construiește profilul socio-demografic al alegătorilor partidelor populiste din șapte țări europene, printre care și România, o apariție mai rară în analizele comparative în științele politice ce vizează această temă.

Alegerea studiilor de caz este una echilibrată, autorul situîndu-se pe o poziție științifică de analiză. Obiectivitatea de care dă dovadă îl ajută să abordeze într-o manieră personală fenomene politice ce pot fi regăsite atît în Europa Occidentală, cît și în Europa de Est, punînd într-o lumină specifică atît partide care s-au dezvoltat timpuriu, cît și partide recente, care au cunoscut o ascensiune importantă într-un timp foarte scurt de la apariția lor. În felul acesta, Mihnea Stoica ne propune atît o imagine actuală a populismului, cît și o excelentă incursiune în dezvoltarea istorică a populismului.

Concluzii foarte importante pot fi trase pe marginea analizei în perspectivă istorică. Autorul ne convinge că dezvoltarea istorică a fenomenului demonstrează faptul că mișcările populiste actuale au foarte puține legături cu populismul clasic, de exemplu cu cel apărut în Statele Unite ale Americii sau cu cel din Rusia Țaristă la mijlocul secolului al XIX-lea sau cu mișcarea poporanistă din România. Diferențele dintre acestea și populismul contemporan sînt bine explicate îndeosebi prin apelul la trei perspective: cea lingvistică, cea istorico-geografică și cea politico-ideologică.

Complexitatea temei îl obligă pe autor să recurgă la o abordare interdisciplinară ce aduce împreună principii, idei, date și aspecte metodologice din domenii precum istoria, științele politice, științele comunicării. Avînd în vedere dinamica deosebită a temei abordate, autorul aduce împreună instrumente de cercetare diverse, pe care le pune în slujba unei analize nuanțate fructificând deschiderile pe care le oferă toate cele trei discipline. Sînt cu totul remarcabile stilul de abordare, profunzimea interpretărilor și acuratețea analizelor, oferindu-ne analize semnificative ale retoricii populiste din spațiul politic european.

Cartea lui Mihnea Stoica ne ajută să înțelegem mai bine crizele politice care bîntuie azi Europa și oferă o imagine amenințătoare, care ar trebui să ne îndemne spre o regîndire a politicii, mai ales în ceea ce privește estul european. Destul de multă vreme după ce în Europa pasiunile populiste se vor diminua, în Estul Europei, și în mod specific în România, acest discurs va fi în creștere în spațiul public.

 

[1] Mihnea S. Stoica, Populismul în Europa. Dezvoltare istorică, discurs politic și susținători ai dreptei radicale, (Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană, 2017).

[2] Printre lucrările pe teme similare ale autorului pot fi consultate și Mihnea Simion Stoica, „The Corrosion of an Ideological Identity? Differences between the Christian-Democratic Discourse and the Attitude of the Faithful Electorate”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 13, issue 38 (Summer 2014): 21-38; Mihnea S. Stoica, „Political myths of the populist discourse”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 16, issue 46 (Spring 2017): 63-76.