Sandu Frunză despre necesitatea unui proiect de dezvoltare personală și comunitară

Standard

modernitatea_tendentialaDeja se simt în atmosferă vibrațiile blînde ale următoarei perioade de agitație prilejuită de începutul anului școlar și a celui universitar. Începe un nou  ciclu al formării și devenirii interioare. Ca la fiecare început, trebuie să ne punem problema reflecției asupra proiectului nostru de dezvoltare mentală și sufletească, a coerenței proiectului nostru de creștere spirituală. Nu putem ocoli o gîndire continuă a valorilor și idealurilor care dau consistență proiectului nostru. Dacă în privința valorilor exercițiul reflexiv pare mai simplu, deoarece el este strîns legat de modul nostru de asumare a valorilor în viața de zi cu zi, în privința idealurilor lucrurile par a fi mai complicate. Ele par să se sustragă cotidianului și avem tendința de a le conferi un loc aparte proiectîndu-le într-un fel de realitate paralelă, spre care ne îndreptăm, dar față de care rămînem mereu la distanța ce separă realul de ideal.

Aceste realități paralele au, însă, un loc adecvat de intersecție. Ele pot să devină aproape o realitate unică în lumea imaginativă a vieții noastre interioare. Fiecare dintre noi tinde să devină o întruchipare a propriului său ideal. Important este să nu transformăm această proiecție într-o fantasmă  sau într-un fetiș extrem de accesibil. Lumea fantasmei, deși e benefică prin stimularea creativității poate fi și malefică atunci cînd simțul realității nu contrabalansează prin păstrarea distanței ce menține autonomia individului în raport cu fantasmele sale. Îmi vine aici în minte imaginea prințului din Levant din poezia „Mistrețul cu colți de argint” dăruită culturii române de Ștefan Aug. Doniaș. O stare patologică în raport cu idealul poate fi indusă și de transformarea idealului într-un fetiș. Plăcerea produsă de fetiș exercită o formă de seducție care elimină jocul de roluri între seducător, sedus și seducție. Această formă de nivelare diminuează pînă la eliminare distanța dintre realitatea vieții și frumusețea idealului de atins.

Idealul se sprijină pe o ontologie a distanței și a creșterii permanente. Tocmai de aceea, în dezvoltarea personală trebuie să avem un proiect coerent de relaționare între dorința noastră de creștere, valorile pe care le asumăm și idealurile ce dau consistență proiectului nostru de viață. În procesul dezvoltării personale, atingerea idealului presupune un act permanent de transcendere. De aceea, dacă ne fixăm un ideal cu un standard prea scăzut, el ajunge să dispară în procesul dezvoltării noastre înainte de atingerea potențialului nostru de creștere. Așa cum, dacă ne fixăm idealuri care nu sînt corelate cu valorile pe care le practicăm și cu resursele personale de care dispunem, putem ajunge la trăirea unei crize a imposibilității apropierii de idealurile pe care ni le proiectăm. E necesară o bună dozare a distanței dintre locul în care ajungem și idealurile care ne servesc drept orizont al atingerii țintelor noastre de creștere. În cazul în care nu putem calibra singuri relația dintre apropiere și distanță, avem oricînd la dispoziție soluții multiple pe piața ofertelor de consiliere.

Această exigență este valabilă atît în ceea ce privește indivizii, cît și în proiectele pe care le construim la nivelul comunităților. Una dintre cele mai interesante construcții ce pot fi semnificative pentru ceea ce se întîmplă la acest nivel este oferită de una dintre cele mai comentate cărți din producția de carte românească. Este vorba de Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății – o carte excelentă propusă de Editura Tritonic, avîndu-l ca autor pe cunoscutul profesor, autor și formator de conștiințe Constantin Schifirneț.[1]

Autorul nu numai că dovedește o foarte bună înțelegere a apariției și evoluției conceptului de modernitate și a practicilor privind modernizarea în occident și în afara lumii occidentale, el face și un pas mai departe, configurînd o perspectivă personală asupra semnificației modernității în diverse contexte culturale și politice. El constată că modernitatea clasică occidentală ni se relevă ca un proiect asumat de-a lungul unei perioade extinse de evoluție constantă a societăților occidentale, prin punerea în mișcare a unor mecanisme ce angrenau toate dimensiunile societății. Într-o parte a lumii occidentale, ca și în afara ei, aceste evoluții se realizează cu anumite disfuncționalități. Ele se datorează în primul rînd caracterului parțial al asumării proiectului de modernizare a societății. Pentru a ilustra acest fenomen, Constantin Schifirneț utilizează conceptul de modernitate tendențială. El reflectă faptul că în unele societăți modernitatea este impusă de o elită al cărei proiect de modernizare nu curpinde toate palierele societății, ci se realizează doar ca un proiect parțial, predominant cultural și politic. Cel mai adesea este vizibil faptul că în astfel de contexte ale modernizării nu există o corelație directă între construcția culturală și politică și idealul dezvoltării economice. O asemenea lume a decalajelor creează o serie de disfuncționalități vizibile la nivelul idealurilor de care e mînat procesul de modernizare. Autorul surprinde prin conceptul de modernitate tendențială cea mai mare parte a acestor crize ale modernității și modernizării.

În conștiința autorului, problemele apar în special datorită faptului că modernitatea este mai mult o tendință decît o evidență de viață care să dea imaginea generală a ceea ce se întîmplă efectiv în societate. Fenomenul poate fi explicat prin faptul că ideea modernității nu a fost interiorizată ca un fundament axiologic și ca un ideal de viață de fiecare persoană ce face parte dn organismul social, nu a fost asumată de toate instituțiile și nu este o preocupare centrală pentru toate grupurile de interese din societate. În felul acesta, comunitatea nu poate funcționa ca un organism viu, cu o creștere unitară în jurul idealului care dă consistență proiectului de dezvoltare comunitară.

Analizînd dinamica proceselor sociale de schimbare istorică în diferite contexte naționale şi regionale, Constantin Schifirneț arată că modernitatea tendenţială reflectă, printre altele, în special două aspecte. Pe de o parte, faptul că uneori modernizarea se produce sub forma unor transformări impuse de către o elită ca ideal practic pentru o majoritate ce se manifestă ca o masă indiferentă sau ostilă schimbării. Pe de altă parte, modernizarea ca proces nu este dezvoltată în mod clar și coerent în jurul unei construcții instituţionale moderne. În fiecare dintre aceste situații, modernitatea apare mai degrabă ca un ideal parțial decît ca o practică efectivă asumată la nivel personal și instituțional.

Atunci cînd vorbim despre modernitate asociem acest concept cu lumea occidentală și constatăm că există o evoluție istorică mai lentă în privința orientării spre valorile modernității în spațiile culturale din afara lumii occidentale. Tendința de a extinde proiectul modenității occidentale în zonele de dincolo de civilizația occidentală a fost adesea criticată. Există și în prezent voci puternice care afirmă că modelul occidental de modernizare nu este unul universal, că nu este o rețetă obligatorie a dezvoltării comunitare și nu poate fi impus cu forța altor spații economice și culturale. În termenii utilizați de Constantin Schifirneț, caracterul tendențial al modernizării din aceste societăți este unul dominant.

De altfel, potrivit autorului, putem sesiza că și în unele spații culturale (printre care poate fi enumerat și cel românesc) care au adoptat în mod deschis principiile și valorile modernității ca ideal de viață cotidiană modernitatea tendențială este dominantă. Din lucrarea Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății putem înțelege că o astfel de exemplificare poate fi oferită de faptul că „societatea românească de astăzi nu dispune de un program național de dezvoltare în care modernitatea, ca dominantă a întregului proiect de modernizare, să fie asumată”.[2] De altfel, în alte lucrări, Constantin Schifirneț constată că însăși „Europenizarea este o realitate edificată, până în prezent, preponderent, prin mecanisme formale. Deşi dispune de structuri instituţionale, valori şi simboluri proprii, impactul Uniunii Europene nu se regăseşte, necondiţionat, în atitudini şi comportamente proeuropene. Pentru a deveni viabilă, această structură politică are nevoie de cetăţeni care dau sens identităţii europene”.[3]

Această reîntoarcere la cetățean este o propunere valoroasă pe care trebuie să o reținem din analizele foarte fine și nuanțate făcute de Constantin Schifirneț. Ea poate fi o bună platformă pentru înțelegerea unei strînse corelații dintre individ și comunitate. Individul dă sens și semnificație vieții comunitare, așa cum comunitatea se constituie ca orizont al punerii în valoare a individului. Ne apare astfel cu destulă claritate faptul că dezvoltarea personală a fiecărui membru al comunității duce la o creștere în viața mai bună a comunității. Fiecare investiție pe care individul o face în dezvoltarea propriei sale persoane este o participare la idealul dezvoltării vieții comunitare, la prosperitatea pe care membrii comunității o pot resimți ca un bun comun.

Reflecțiile autorului ne pun în față problematizarea propriului nostru proiect personal și comunitar. Ele sînt un îndemn de ieșire din zona tendențialului și intrarea într-un proces de transcendere dinspre real înspre ideal, prin punerea la lucru a valorilor și idealurilor în dinamica propriei noastre dezvoltări personale. Reflecția sociologică, teoretizarea politologică și fundamentele antopologice aduse în discuție de Constantin Schifirneț sînt elemente puse la dispoziție pentru a le utiliza ca structuri ale construcției unui proiect viabil de dezvoltare personală și comunitară.

 

[1] Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă

a societății, (București: Tritonic, 2016).

[2] Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă

a societății, (București: Tritonic, 2016), 14.

[3] Constantin Schifirneţ, „Prefaţă”, în Constantin Schifirneţ, Mădălina Boţan, Valeriu Frunzaru, Alexandru I. Cârlan, Ion Stavre, Nicoleta Corbu, Arthur Suciu, Europenizarea societăţii româneşti şi mass-media, (Bucureşti: Comunicare.ro, 2011), 7.

 

*text preluat de pe Atelier de Comunicare și Dezvoltare Personală

 

Anunțuri