Sandu Frunză despre dăruire, motivație și personalitate

Standard

maslow

Este timpul potrivit pentru a celebra și a dărui. Respectul și recunoașterea mi se par cele mai importante moduri prin care femeile pot fi celebrate în această perioadă și pe tot parcursul anului. Fără îndoială, o sărbătoare destinată celebrării femeii este cel mai bine valorizată prin reamintirea recunoașterii de care femeia trebuie să se bucure în societate, de dezbaterile privind drepturile și afirmarea femeii în sfera profesională, de dialogul privind respectul cuvenit în viața personală sau în sfera publică etc. Însă, nu din perspectiva acestor probleme majore doresc să vă rețin atenția acum. Aș dori să mă opresc asupra darului, deși acesta poate apărea ca un aspect secundar din perspectiva afirmării sociale și politice a femeilor. Cu toate acestea, nevoia de a dărui pare a fi o coordonată importantă a condiției relaționale a ființei umane.

Sub influența lecturilor mele din textele lui Georges Bataille și din alte lucrări antropologice, am susținut mereu că darul intră într-o logică  a schimbului. Darul atrage după sine un alt dar, altfel el nu se realizează pe deplin ca dar.[1] E adevărat că, cel mai adesea, dăruirea nu se rezumă la schimbul de obiecte, ci vizează o construcție care se realizează pe un plan superior celui al lumii obiectelor și al schimbului acestora. Cel mai adesea, relevanța darului este resimțită ca ceva ce intervine în orizontul spiritual, chiar și atunci cînd darul poate lua forma unor obiecte dintre cele mai rudimentare cu putință. Unul dintre cele mai frumoase exemple de daruri pe care le pot concepe în viața mea și a altora sînt cărțile. Ele pot fi oferite ca exemple ale darului prin excelență deoarece au capacitatea de a juca, în cea mai mare măsură, rolul unor entități cu o valoare interpersonală. Mai mult decît atît, una dintre caracteristicile speciale ale darului este aceea că el oferă, odată cu obiectul darului, o întreagă lume de semnificații. Mai mult decît orice alt obiect, cărțile au această capacitate de participare simbolică la lumea pe care darul o aduce cu sine în viața celui dăruit.

Ca un posibil dar, pe care îl putem aduce femeilor din viața noastră, doresc să semnalez aici o carte ce poate aduce o bogăție inepuizabilă în viața oricui ați dori să o dăruiți: Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate.[2] Cartea nu se adresează în mod special femeilor, dar o recomand ca pe un dar posibil deoarece reprezintă o operă clasică în dezvoltarea psihologiei. Recunoscut ca întemeietor al psihologiei umaniste, Abraham H. Maslow modelează pentru totdeauna înțelegerea fundamentelor motivației umane și este un autor tot mai influent în domenii precum filosofia, comunicarea, publicitatea, resurse umane, strategiile organizaționale, etica managerială etc.

O influență aparte o au ideile sale în dezvoltarea personală, cultivarea sinelui, coaching etc. Nici un discurs motivațional nu mai poate face azi abstracție de ideile puse în mișcare de Maslow. Cea mai cunoscută dintre contribuțiile sale este construcția piramidei ce înfățișează ierarhia trebuințelor umane, în vîrful căreia este situată nevoia naturală de autorealizare a ființei umane ca actualizare a sinelui. Autorul o propune ca pe o schemă generală de interpretare a dezvoltării motivației și personalității umane. Ea este rezultatul unui efort teoretic original și de mare complexitate în care datele experimentale sînt întrețesute de o reflecție filosofică de profunzime, care pune de acord datele științifice cu fundamentele filosofice ale condiției umane.

În clarificarea modului de a fi al omului în lume și a principiilor realizării autentice a ființei umane, Maslow pleacă de la caracterul prin excelență pozitiv al felului de a acționa al omului. El refuză să accepte orice teorie privind prezența unor instincte distructive intrinseci naturii umane.  Realizarea trebuințelor umane trebuie să se producă într-un mod natural, nu se poate stabili nici o relație directă între lupta pentru satisfacerea acestor nevoi și manifestările de violență din viața omului. Într-o asemenea perspectivă, fie că e vorba de trebuințele primare sau de cele superioare, „trebuințele (motive, impulsuri, pulsiuni) primare nu sunt malefice și nici păcătoase. Nu e nimic neapărat rău în a dori și a avea nevoie de hrană, siguranță, apartenență și dragoste, acceptare socială, acceptare de sine și actualizare a sinelui. Dimpotrivă, majoritatea oamenilor din diferite culturi ar considera aceste dorințe – într-o formă autohtonă sau alta – dezirabile și lăudabile. Chiar cu un maximum de precauție științifică, tot ar trebui să spunem că sunt neutre și nu rele”.[3] Satisfacerea nevoilor specific umane nu trebuie privită ca o luptă pentru existență bazată pe un instinct care izvorăște din modul de a fi al omului. Prezența violenței în acțiunea umană trebuie privită din perspectiva concepției care „spune că distructivitatea sau agresivitatea este un comportament secundar sau derivat, nu o motivație primară. Aceasta presupune să ne așteptăm ca, la ființa umană, comportamentul ostil sau distructiv să se dovedească a fi rezultatul unui motiv identificabil, reacția la o altă stare de fapt, produs și nu sursă originară”.[4] Maslow afirmă pe baze etologice, antropologice, științifice înclinația naturală a omului înspre realizarea binelui. Acest element al gîndirii pozitive fertilizează întregul cîmp al reflexiilor sale cu privire la devenirea umană.

Pentru a ajunge să trăiască o viață bună, omul trebuie să parcurgă cu încredere toți pașii necesari realizării sale. El trebuie să se îngrijească de nevoile sale primare, care au în vedere faptul că omul există în lume ca ființă biologică ce are nevoi de natură fizică, așa cum trebuie să fie preocupat și de asigurarea securității vieții sale prin obținerea unei siguranțe și a unei stări de confort în raport cu situarea sa în lume ca mediu al desfășurării vieții. Această sferă a nevoilor de bază, determinate de faptul că omul este o ființă corporală ce trăiește într-un univers fizic, trebuie completată, după Maslow, de preocuparea pentru realizarea trebuințelor de natură socială, cele ce privesc universul relațional al persoanei ce trăiește într-un univers al valorilor bazate pe alteritate, pe dialog, pe viața trăită împreună cu ceilalți. Manifestarea omului ca ființă socială atrage după sine și nevoia individului de recunoaștere. Iar în satisfacerea acestei trebuințe cred că intervin două dintre cele mai importante elemente fără de care nu putem concepe azi autenticitatea ființei umane și tot ceea ce poate să ne apară semnificativ din perspectiva dezvoltării personale. Este vorba de respectul față de sine și respectul față ceilalți. Respectul joacă aici nu doar rolul unui instrument de comunicare, al unui cadru etic al conviețuirii, ci și al unei categorii de trasare a condițiilor de posibilitate ale existenței omului postmodern. Toate acestea își găsesc împlinirea la nivelul ființei umane o dată cu trecerea la cel de al cincilea nivel al dezvoltării umane. El corespunde actualizării sinelui, proces pe care Maslow îl pune la baza unei psihologii universale. Nimic din ceea ce este omenesc nu poate fi lăsat la o parte în dezvoltarea personală. Totul trebuie cuprins în acțiunea de obținere a armoniei personale și a unei vieți mai bune: de la nevoia de somn sau de sex pînă la nevoia de recunoaștere sau de succes, de la nevoia de iubire[5] pînă la cea de transcendere în raport cu o transcendență ce își face loc în orizontul condiției umane. Această stare de împlinire personală trebuie experimentată și trăită în prezent[6], fie că e vorba de pacienți supuși unui proces terapeutic, fie că e vorba de beneficiari ai consilierii de dezvoltare personală și de îmbunătățire a calității relațiilor interpersonale.[7]

O carte cum este cea a lui Abraham H. Maslow poate fi un dar potrivit pentru orice persoană îndrăgită din viața noastră deoarece teoriile sale au părăsit situația experimentului de laborator transformînd întreaga viață a omului într-un laborator al experiențelor semnificative din punct de vedere al condiției umane. Este unul dintre motivele pentru care teoriile sale sînt azi utile atît pentru rezolvarea problemelor individuale în dezvoltarea personală cît și în dezvoltarea în carieră și în mediile profesionale, în înțelegerea mecanismelor instituționale de valorizare a creativității personale, în orientarea politicilor organizaționale de dezvoltare a resursei umane și a politicilor de responsabilitate socială sau în descifrarea provocărilor cărora trebuie să le facă față lumea contemporană.

Putem să nu fim de acord cu afirmațiile lui Maslow cu privire la anumite distorsiuni pe care o interpretare greșită a luptei pentru emanciparea femeilor le poate aduce în dezvoltarea persoanei.[8] Dar nu putem face abstracție de faptul că teoriile lui pun în valoare o dimensiune specific feminină a existenței. Este vorba îndeosebi de o totalizare simbolică prezentă în actul actualizării sinelui, chiar dacă putem accepta că există o posibilitate de nuanțare a diferențelor existente în ceea ce privește stabilirea de priorități în cazul bărbaților și a femeilor. Această dimensiune este una cu deschideri holistice și relevă gîndirea pozitivă, creativitatea, construcția existenței bazată pe valori, accentul pus pe umanitate, dar și pe idealul valorizării nevoilor particulare ale fiecărei persoane în parte – elemente ce conviețuiesc cu o etică a grijii specifică ontologiei relaționale a sufletului feminin.

 

[1] Sandu Frunză, Advertising constructs reality. Religion and advertising in the consumer society, (București: Tritonic, 2014).

[2] Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, Traducere de Andreea Răsuceanu, Prefață de Robert Frager, Postfață de Ruth Cox, Ediția a treia, (București: Editura Trei, 2013).

[3] Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, 213.

[4] Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, 226-227. Într-o cheie asemănătoare poate fi citită și lucrarea lui Erich Fromm,  Anatomia distructivității umane, Traducere de Oana Maria Nica, (București: Editura Trei, 2015). Fromm consideră că distructivitatea nu derivă din natura umană, ci este una dintre formele pe care le ia deformarea personalității umane. Cîteva aspecte privind gîndirea lui Erich Fromm pot fi urmărite în „Sandu Frunză despre fața întunecată a iubirii”, 12 februarie 2018.

[5] Recomand ca cei ce doresc să citească această carte să înceapă cu capitolul „Iubirea la oamenii aflați în procesul actualizării sinelui”, paginile 341-372.

[6] În general, teoriile psihologice care recurg la o fundamentare filosofică au ca tendință să releve importanța situației actuale în demersul terapeutic. O lectură lămuritoare în acest sens poate fi Dave Mann, Terapia Gestalt. 100 de teme și tehnici fundamentale, Traducere de Brândușa Popa, (București: Editura Trei, 2013).  Dave Mann afirma: ”Eu privesc terapia gestalt ca fiind o călătorie de descoperire. Noi explorăm felul în care fiecare își întîlnește lumea, cum răspunde la situația lui și felul în care influențează situațiile trecute și prezente procesul fiecăruia (și al nostru) de a întîmpina ceea ce este „aici și acum”, facem toate aceste lucruri în timp ce ne implicăm activ în relația cu clientul ca parte a situației lui”, paginile 21-22.

[7] Am scris despre importanța universului relațional în „Sandu Frunză despre Dragobete în vizită la psihoterapeut”, 21 februarie, 2018,   pe marginea cărții Carl R. Rogers, A deveni o persoană. Perspectiva unui psihoterapeut, Traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto, Cuvînt înainte de Florentina Palade, ediția a doua, București: Editura Trei, 2014. Modul în care principiile psihologiei umaniste pot interveni în dezvoltarea unor relații terapeutice autentice, care să conducă la autocunoaștere, acceptare de sine și transformare personală poate fi urmărit și în Carl S. Rogers, Terapia centrată pe client. Practica ei actuală, implicații și teorie, Traducere de Corina Dedu, (București: Editura Trei, 2015).

[8] Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, 32-33. Cîteva precizări din perspectivă feministă sînt schițate de Ruth Cox în reflecțiile privind „teoria motivației, a actualizării sinelui și psihologia femeii” prezente în postfața cărții: Ruth Cox, „Bogata recoltă a lui Abraham Maslow”, în Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, 532-534. O critică radicală la adresa „falocentrismului”, considerat de unele feministe că ar sta la baza ierarhiei nevoilor fundamentale teoretizate de Maslow, poate fi urmărită în Dallas Cullen and Lise Gotell, „From Orgasm to Organization: Maslow, Women’s Sexuality and the Gendered Foundations of the Needs Hierarchy”, Gender, Work and Organizations, Vol. 9 No. 5 (2002): 537-555.

Reclame

Sandu Frunză despre dezvoltarea de competențe profesionale cerute de piața muncii

Standard
  1. Ambiguitate motivațională și necesitatea consilierii

Atunci cînd vine vorba de alegerile pe care trebuie să le facă, tinerii ne apar mai degrabă ca fiind dezorientați în ceea ce privește dezvoltarea lor profesională, dezvoltarea unei cariere sau dezvoltarea lor personală. Absența unui examen de admitere la intrarea în Universitate și organizarea concursului de admitere doar pe baza unui dosar influențează lipsa unei motivații reale pentru alegerea unui anumit program de studiu care să fie în concordanță cu o alegere conștientă, informată și orientată spre necesitatea formării unor competențe și deprinderi personale care să fie ulterior valorificate pe piața muncii. Este vizibil acest lucru chiar și în cazul unor programe de succes cum sînt cele oferite de Departamentul de comunicare, Relații publice și Publicitate de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Afirmațiile din acest text se bazează pe analiza interviurilor realizate de colegii mei (în cadrul cercetării lor într-un grant[1]), cu studenții și masteranzii de la programele de comunicare și relații publice, publicitate, jurnalism, comunicare politică, științe politice și  administrație publică. În cele ce urmează, voi aduce în discuție cîteva elemente presupuse de dezvoltarea unei cariere a absolvenților ce doresc să profeseze în domeniile de pregătire oferite de programele de comunicare, relații publice și publicitate. Am constat, astfel, caracterul cel mai adesea întîmplător al opțiunii candidaților pentru o anumită specializare, intervenția unor factori conjuncturali și lipsa unui sistem eficient de consiliere în carieră în sistemul de învățămînt preuniversitar. Totodată se poate desprinde și o lipsă a influenței centrelor de carieră din universități în ceea ce privește acțiunea eficientă de îndrumare a posibililor candidați pentru programele de învățămînt oferite. Ele se află încă la început și au o bună concentrare asupra oferirii de soluții pentru tinerii din mediul universitar, fără a avea un focus precis asupra activităților ce ar putea să le desfășoare în colaborare cu structuri similare din mediul preuniversitar.

Se recomandă în acest sens nu numai o promovare etică și eficientă a programelor universitare, o mai activă prezență a ofertei universitare în licee, o mai vizibilă prezență în spațiul virtual și consiliere oferită online pentru toți tinerii interesați să urmeze un program universitar, ci și o colaborare efectivă a centrelor de carieră din universități cu consilierii din mediul preuniversitar. Universitățile ar trebui să creeze astfel de rețele de consiliere necesare pentru punerea în valoare a potențialului real al tinerilor aflați în perioada ultimilor doi ani ai pregătirii lor preuniversitare.

Din răspunsurile oferite de tinerii studenți, putem sesiza o anumită ambiguitate în formularea opțiunilor, o lipsă a unei motivații puternice, o lipsă a unui sistem de valori care să coreleze opțiunea tinerilor cu o anumită profesie obținută prin urmarea unui program universitar. Constatăm că motivele pentru alegerea unui program de studiu pot fi dintre cele mai variate: de la dorința de a pleca de acasă și a ajunge în orașul Cluj pînă la motivații difuze legate de descoperirea unui talent personal (care cel mai adesea are doar legături exterioare cu domeniul ales); avem o varietate de moduri de a motiva, de la afirmația că toate programele fiind proaste a ales unul prost dar convenabil și comod pînă la afirmația că a ales cel mai bun departament din țară potrivit clasificărilor din evaluarea universităților; sau întîlnim, mai rar, argumentarea legată de pasiune, de continuarea firească a unor preocupări personale și dorința de a urma o carieră într-un anumit domeniu. Este interesantă în formularea unei opțiuni pentru un program de studiu lipsa unei motivații de natură financiară sau a motivațiilor de natură economică legate de cariera de mai tîrziu .

Pe baza răspunsurilor oferite de studenți putem deduce că influența în orientarea spre alegerea unui anumit program de studiu poate veni din partea profesorilor, din partea părinților sau a unui membru de familie, din partea grupului de prieteni. Însă, respondenții nu invocă forme instituționalizate de influențare, orientare și consiliere.

Avînd în minte această situație – într-o universitate care are o dimensiune antreprenorială sau e preocupată de corelarea programelor cu calificările cerute pe piața muncii – putem să dezvoltăm acele mecanisme de persuasiune și selecție care să ducă la o cît mai bună informare, la o punere în valoare a potențialului tinerilor ca viitori actori pe piața muncii, la o cît mai adecvată alegere în funcție de preferințele personale și de nevoile exprimate de mediul de afaceri și de dezvoltarea diverselor sectoare ale societății. Una dintre soluții este aceea ca pe lîngă tipul de consiliere și de acțiune ce pot veni dinspre psihologie și științele educației, să fie valorificată vocația practică și interdisciplinară a științelor comunicării și să fie dezvoltate în univesități structuri instituționale de consiliere în cadrul programelor de comunicare și publicitate.

Departamentele de comunicare, relații publice și publicitate au logistica necesară pentru implementarea unor programe de comunicare, consiliere și de dezvoltare personală care să fie utilizate pentru consilierea, orientarea și eficientizarea plasării pe o piață a calificărilor dinamică, așa cum întîlnim în România și în țările Uniunii Europene. Intervenția specializată trebuie precedată de preocuparea acestor Departamente pentru oferirea în curriculum existent a acelor elemente care să concentreze expertiza profesională necesară acestor tipuri de demersuri cerute de încadrarea în programe universitare adecvate de formare a viitorilor specialiști pentru piața muncii.

2) Teorie și practică în pregătirea unei cariere 

Dacă la intrarea în facultate studenții nu au o motivație economică și financiară, putem constata o evoluție a discursului dinspre ieșirea din indiferență și pasiunile personale spre necesitatea unei abordări pragmatice, în termenii dorinței de a obține o calificare cu o bună recunoaștere de către angajator și de către societate. În acest sens, este semnificativă discuția privind compatibilizarea competențelor dobândite în urma studiilor cu cerințele pieței muncii.

Din interviurile cu studenții deducem că există o tendință generală, un fel de stereotip cultural al culturii noastre economice, care relevă că angajatorii consideră că facultățile nu sînt capabile să ofere competențele practice și abilitățile necesare unei bune încadrări a absolvenților de universități în cîmpul profesional. Acest stereotip este cultivat și în rîndul studenților, astfel încît putem sesiza o îngrijorare în rîndul acestora cu privire la tipul de respingere pe care o să îl experimenteze o dată cu finalizarea studiilor. Această îngrijorare se dezvoltă, uneori într-o teamă efectivă că timpul petrecut în Universitate este mai degrabă un timp irosit.

Acest lucru este vizibil în modul în care studenții se raportează la conținuturile programelor de învățămînt. O atitudine generală este aceea de a firma că li se oferă prea multă teorie și prea puțină practică. Conștientizarea acestei insuficiente prezențe a laturii aplicate, practice, determină fie o atitudine disprețuitoare, fie una de negare a valorii dobîndirii de competențe teoretice. Însă, în multe cazuri constatăm că deși conștientizează că teoria este importantă din punct de vedere al formării lor profesionale, tinerii consideră că aceasta devine inutilă de îndată ce ei trebuie să facă față cerințelor angajatorilor.

În general, ceea ce studenții consideră că trebuie să li se ofere de către facultate, pentru a avea șansa dezvoltării unei cariere, este necesitatea unui grad mai înalt de aplicabilitate a cunoștințelor predate, programe de practică profesională mai riguros conduse și desfășurate sub presiunea responsabilității tuturor părților implicate, oferirea de cursuri care să îi formeze în meserie, cu tehnicile efective de lucru și cu dimensiunea situațională a practicii profesiei.

3) Profesioniștii și ”școala profesională”

Atunci cînd li se cere studenților să ofere sugestii de îmbunătățire a curriculei pentru a se putea asigura o mai bună compatibilizare a curriculei cu cerințele de pe piața muncii, putem sesiza, ca o cerință generală, interesul tinerilor pentru acele elemente, lipsite de mare complexitate, prin care se pot obține abilitățile de a realiza produse vizibile, ușor de realizat, cu un impact imediat din punct de vedere al dovedirii eficacității muncii depuse.

Analiza ofertei de cursuri pusă la dispoziție de Departamentul de Comunicare, Relații publice și Publicitate din cadrul FSPAC, UBB poate evidenția faptul că, deși uneori nu sînt concentrate în cursuri separate, tipul de competențe solicitate de respondenți sînt, în general, oferite ca finalitate în programele de studii. Ceea ce cer respondenții este îmbunătățirea curriculară sub forma unor cursuri care să ofere deprinderile de bază ale unui domeniu de activitate, în forma în care este cunoscută ca o practică în școlile de meserii sau în școlile profesionale. Fără a neglija necesitatea dobîndirii unor asemenea abilități practice, probabil că ar fi necesară o reorientare profesională a acestora spre cursuri cu specific universitar și cu o preponderență mai mare prezenței tinerilor în organizațiile economice pentru care dorim să îi pregătim.

Dacă, cel mai adesea, conținuturile învățării sînt contestate datorită caracterului lor teoretic, sesizăm că există un consens aproape general cu privire la profesionalismul foarte ridicat al profesorilor cu care respondenții au studiat pe parcursul anilor de studiu. Cu mici excepții sau sub rezerva că uneori sînt mai buni teoreticieni decît practicieni, respondenții sînt înclinați să vorbească în termeni foarte pozitivi despre formatorii lor. Se semnalează și faptul că acestora ar trebui să li se alăture practiceni din domeniile pentru care studenții sînt pregătiți. Din punct de vedere al Universității, dificultatea apare o dată cu cadrul legislativ ce impune (în mod inevitabil și foarte firesc) îndeplinirea anumitor condiții formale, standarde obligatorii și criterii minimale pentru a putea desfășura activități didactice sau de cercetare în universitate. Practicenii, cel mai adesea, nu arată un interes pentru îndeplinirea acestor formalități, iar în această situație anagajarea lor ca asociați în activități didactice este foarte dificilă.

Este important, însă, să reținem că respondenții consideră că profesorii lor fac diferența în mediul profesional și cultivă o relație benefică în raport cu studenții.

4) Șapte recomandări generale pentru o mai bună corelare a programului de învățămînt cu cerințele de formare ale studenților:

  1. Este necesară o precizare curriculară care să sublinieze că absolvenții specializării de comununicare, relații publice, publicitate au competențe privind activitatea de consultanță și consiliere, inclusiv în domeniul consilierii etice (organizaționale și individuale) și a consilierii de dezvoltare în carieră.
  2. Este necesară schimbarea locului unor discipline în planul de învățămînt, astfel încît să se evite situația reclamată de studenți potrivit căreia în anul terminal se fac discipline teoretice după ce deja în anul anterior erau supuși unor examene în care li se cerea aplicarea teoriilor.
  3. Este necesar un efort susținut de schimbare de mentalitate în rîndul angajatorilor. Aceștia cultivă cu înverșunare stereotipul că pregătirea teoretică a absolvenților este inutilă, că ea nu are nici o valoare din punct de vedere al practicienilor. Acest stereotip ajunge să fie asumat și de către studenți, ceea ce îi demotivează în efortul de dobîndire a unei pregătiri profesionale complexe.
  4. Profesorii trebuie să depună un efort mai mare în ceea ce privește dezvoltarea dimensiunii aplicate a cursurilor, de fiecare dată cînd acest lucru este posibil. Consultarea programelor de învățămînt m-a condus la concluzia că majoritatea cusurilor insistă asupra finalității practice a demersului din cadrul cursurilor. Faptul că apare o discordanță între ceea ce pretind profesorii că oferă și modul în care este receptat cursul trebuie să îi determine pe profesori să sublinieze, de fiecare dată, în fiecare situație în parte, finalitatea practică, dimensiunea aplicativă a conținuturilor predării, importanța cunoștințelor dobîndite în practica profesiei. Avînd în vedere prestigiul de care se bucură profesorii în rîndul respondenților, ar trebui să fie o misiune foarte simplă, dar care necesită a nuanțare constantă în procesul de predare.
  5. Este necesar ca disciplinele din planul de învățămînt să se autodefinească mai clar (în sensul că sînt preponderent introductive și teoretice sau sînt mai degrabă avansate și aplicate) și să accentueze în procesul de predare acest statut, inclusiv în modul de evaluare a studenților.
  6. E necesară o mai atentă îndrumare a studenților în programele de practică profesională. Se impune o mai bună colaborare cu organizațiile în care studenții fac practică. Recomandăm ca acestea să aibă o mai mare pondere în planul de învățămînt, atunci cînd este posibil.
  7. Se recomandă schimbarea/clarificarea conținutului examenului de licență. Ar trebui ca acesta să fie unul care să pună în mai mare măsură accentul pe cunoaștere, competențe și aptitudinile practice, aplicate, pe așteptările pe care le au angajatorii din partea absolvenților noștri.

 

[1] Grantul POSDRU/156/1.2/G/136845 „Dezvoltarea spiritului antreprenorial și competențe profesionale sporite pentru studenții din Regiunea Nord-Vest”, coordonat de Ioan Hosu.