Ioan Chirilă: multiculturalismul și interculturalismul trebuie să fie un teren al echilibrului și al armoniei

Standard

chirila 2mDistinse profesor Ioan Chirilă, ne aflăm în perioada încheierii celui de al doilea mandat de Președinte al Senatului Universității Babeș-Bolyai, o instituție recunoscută pe plan internațional pentru promovarea dialogului, a pluralismului, a multiculturalismului. Vă rog să ne spuneți care sunt principalele elemente pe care dumneavoastră, din postura de Președinte, le-ați susținut pentru dezvoltarea instituțională pe linia inovației, creativității și diversității culturale?

Ioan Chirilă: Forul care are responsabilitatea adoptării politicilor universitare, potrivit Legii 1/2012, este Senatul Universității. El adoptă hotărârile menite să promoveze în UBB inovația, creativitatea și diversitatea. Privind retrospectiv, putem observa că în primul mandat au fost realizate peste 1200 de hotărâri, iar în al doilea mandat aproape 700, ceea ce denotă faptul că prin deciziile luate în primul mandat s-a ajuns la un nivel de stabilitate crescut. În primul mandat au fost adoptate documentele de politică academică ce aveau în vedere racordarea politicii lingvistice a UBB la specificul legislativ al UE, la adoptarea cât mai completă a filosofiei curriculare în spiritul Bologna, cu accent deosebit pe crearea de competențe, inovare și creativitate, tutoriat și practici de  comunicare și comunionale. Printre realizările din primul mandat, care au continuat să fie consolidate și dezvoltate în cel de al doilea, aș putea aduce în discuție faptul că în Senatul UBB am adoptat documente privind dezvoltarea, clasificarea și dezvoltarea Centrelor de cercetare, a obținerii granturilor de cercetare naționale și internaționale, am adoptat prevederile privind afilierea la diverse clustere, chiar dacă o parte dintre acestea s-au materializat doar în timpul celui de al doilea mandat. Toate acestea au făcut parte dintr-un efort de conectare la viața academică internațională, prin ele am stimulat și am susținut conexiuni internaționale interuniversitare, iar în realizarea unora dintre ele am fost implicat direct.

Universitatea este un spațiu al dialogului și al afirmării identității culturale. Pentru Transilvania aceasta este marcată istoric. De aceea UBB a dezvoltat un proiect multicultural, recunoscut ca atare de forurile europene în 1995. Senatul a adoptat soluții practice menite să susțină și să dezvolte existența celor trei linii de studii prin atragerea de specialiști din străinătate, prin păstrarea conexiunilor cu mediul diplomatic și cu mediile de afaceri din țările susținătoare. De altfel, însăși configurația Senatului este o imagine clară a multiculturalității. În acest sens se pot vedea regulile de reprezentare ale fiecărei linii de studii stabilite de Metodologiile de specialitate adoptate de către Senat.

Multiculturalismul este parte a creativității și identității Universității noastre. Această identitate construită pe principiile pluralismului are și o componentă religioasă. Așa se face că UBB are patru Facultăți de Teologie, două cu limba de studiu română și două cu limba de predare maghiară. In acest domeniu, marcat de pluralismul religios, am organizat câteva Centre de cercetare comune celor patru teologii: Centrul de studii biblice, Centrul de studii ecumenice și de dialog interreligios, Centrul de bioetică, acestea sunt veritabile medii dialogale interconfesionale, de mediere și management al conflictelor, de dialog între știință și religie. În acest perimetru, personal am elaborat un volum propriu și am publicat două volume coordonate, iar în cadrul organizațiilor internaționale am fost mediator, membru în joint groups și în trialog.

Deciziile Senatului, în care am avut onoarea să dețin calitatea de Președinte, au pus în practică principiile Cartei UBB, fapt care a contribuit la consolidarea multiculturalității. S-a creat astfel un mediu de formare și creație culturală în specificul identitar, în spiritul irenic și al unui dialog susținut, caracteristic unui construct educativ-formativ multicultural cu performanțe deosebite.

Multiculturalitatea este și un bun context de a spori atractivitatea studenților străini, aceasta fiind susținută și de faptul că prin deciziile luate am aprobat funcționarea unor programe de studiu integral în limbi de circulație internațională. La aceasta se adaugă politicile lingviste foarte inspirate adoptate în Universitatea noastră, prin care au fost consolidate de-a lungul timpului programe fără de care Universitatea noastră nu ar mai putea fi concepută și care trebuie susținute în continuare să realizeze o dezvoltare pe linia excelenței și a vizibilității globale.

Deși nevoia de dialog, de afirmare a pluralismului și acceptare a diversității este mai mare ca oricând, pe plan internațional politicile multiculturale par a fi lăsate undeva în umbră, comparativ cu importanța ideologică acordată multiculturalismului în deceniul trecut. Cum resimțiți astăzi nevoia de a întări caracterul multicultural al UBB și care credeți că va fi trendul în deciziile noastre educaționale pe linia consolidării multiculturale?

Ioan Chirilă: Nu am nici o îndoială: dezvoltarea pe principiile multiculturalismului și interculturalismului este o realitate pe care nu o putem eluda. Ea ține de structura noastră identitară și de valorile fundamentale la care ținem. Trebuie mereu să ne situăm pe acest teren, care trebuie să fie unul al echilibrului și al armoniei. Însă, ceea ce observați este extrem de corect, proiectul multicultural european pare a face pași înapoi. Există declarații politice celebre în acest sens, deși însăși UE a apărut ca un proiect multicultural. Din păcate suntem într-un moment în care nu se insistă în chip suficient pe mediul cultural ca bază a unității, a dialogului și a sistematizării unei societăți real sustenabile. Fondatorii UE afirmau faptul că în proiectul european componenta culturală este una la fel de importantă  precum elementele și motivațiile de factură economică și politică. Prin urmare, eu susțin continuarea proiectului universitar multicultural prin aplicarea corectă a filosofiei Bologna și a ECTS, prin care mobilitatea studenților, a profesorilor și a cercetătorilor să se realizeze în așa fel încât să contribuie și la afirmarea acestor principii ale recunoașterii alterității, ale pluralismului cultural și ale afirmării identitare în spiritul interculturalismului. Însă, trebuie să avem conștiința faptului că politicile multiculturale trebuie însoțite de practici interculturale în vederea creării unei comunități a dialogului și a creativității universitare.

Totodată, cred că Universitatea a intrat în era digitală și trebuie să valorifice avantajele acestei lumi globale. De exemplu, cred că prin mijlocirea comunicării online unele cursuri de la partenerii din străinătate ar putea fi susținute și pentru studenții noștri, eventual într-un raport de reciprocitate. Sau cercetătorii, prin conectarea temelor de cercetare românești cu cele din UE, ar putea să fie parte a unor echipe de cercetare internaționale. În felul acesta ar putea crește atât vizibilitatea și poziționarea UBB, cât și accesibilitatea studenților străini în mediul universitar românesc – fapt care ar consolida aspectul multicultural în chip substanțial și în conformitate cu exigențe de calitate crescute. Cred că pentru viitor în acest domeniu este nevoie de o strategie coerentă, de predictibilitate în politicile de personal, de noi acorduri de colaborare internațională, de o decizie clară de natură financiară menită să susțină atât liniile de predare ale minorităților, cât și programele de predare în limbi internaționale. Pe viitor ar trebui acordată și o atenție sporită la realizarea armonizării curriculare a programelor noastre cu cele din Universitățile cu care dorim să colaborăm și de la care am putea să primim sprijin.

Este cât se poate de evident faptul că prin profilul dumneavoastră spiritual și științific ați susținut mereu cultivarea pluralismului în Universitate. Care ar putea fi elementele principale în jurul cărora se poate contura un program de construcție a pluralismului valorilor și a resurselor creativității în UBB, dublat de un program de comunicare și promovare a lor în spațiul cultural internațional?

Ioan Chirilă:  Pentru dezvoltarea unei axiologii obiective, potrivită spiritului societății actuale înțeleasă ca societate care se adaptează exigențelor erei digitale, trebuie plecat de la dialogicul identitar și de la practicile concrete ce vizează valorizarea alterității. Astfel, ca om cu o formație teologică susțin ideea slujirii celuilalt, iar ca om de știință susțin aspectul complementar al adevărurilor științifice. Acestea nu trebuie privite ca două dimensiuni separate, deoarece ele  se circumscriu într-o dinamică a unități și unicității adevărului.

Dacă vorbim în termeni de bune practici, de recunoaștere și de comunicare, atunci cred că ar trebuie să avem în minte două dimensiuni. Una dintre acestea vizează modul în care fiecare cadru didactic și cercetător, fiecare student, fiecare membru al comunității noastre universitare devine purtătorul acestor valori și resurse. Cealaltă dimensiune presupune angajamentul instituțional în stimularea și crearea cadrului propice pentru inovare, creativitate, dialog multicultural și interferențe multiculturale, practici interculturale și asumări pluraliste. Sunt convins că viitorul Rector al UBB va reuși să pună cele două dimensiuni într-o strategie comună de redare a demnității profesionale a profesorilor și cercetătorilor, de punere în valoare a potențialului pe care îl au studenții noștri, de valorizare a profesionalismului tuturor membrilor comunității noastre universitare, dar și de comunicare eficientă a tot ceea ce Universitatea noastră are de oferit comunității academice internaționale.

 

Sandu Frunză despre Ierusalim și cîteva personalități minunate prezente la UBB

Standard

IerusalimUna dintre cele mai puternice comparații, care relevă diferența dintre viața citadină a orășenilor occidentali și viața locuitorilor Cetății Sfinte a Ierusalimului, am găsit-o la  Yehuda Amichai. Pentru a releva misterul unic al Ierusalimului, poetul compară atmosfera marilor orașe cu cea a Orașului sfînt. El ne încredințează că, așa cum deasupra orașelor noastre occidentale aerul are o densitate aparte, dată de încărcătura ce emană din desfășurarea vieții noastre cotidiene, tot așa, desupra orașului sfînt aerul e mai dens prin încărcătura specială dată de rugăciunile înălțate de pelerini, de locuitorii cetății și de visele lor proiectate înspre cer.

Din această perspectivă mă  întreb, uneori, cum mai rezistă Ierusalimul fără a se răsturna în neantul deschis de ura, de violența și de lipsa iubirii care sapă atît de adînc la temelia Cetății Sfinte? Iar răspunsul meu de ființă limitată de orizontul umanității mele nu poate fi decît tot unul metaforic. Și îmi răspund: Ierusalimul mai stă în picioare numai pentru că el este ținut în verticalitatea sa nu de structura ascensională a iubirii umane, nu de năzuințele noastre spre transcendență, ci  e susținut de aripile îngerilor pe care Dumnezeu alege să îi trimită ca pe niște mediatori ce au misiunea de a înlătura ruptura și distanța dintre El și noi și dintre noi.

Clujul mi-a oferit ieri o întîlnire foarte specială cu Ierusalimul. Centrul de Studii Biblice al Universității Babeș-Bolyai ne-a propus pentru perioada 7-8 decembrie 2017 conferința „Religion and Human Rights: Friends or Foes”. M-am bucurat să îi regăsesc în program pe Jadranka Rebeka Anic, Ioan Chirilă, Istvan Csonta, Predrag Dragutinovic, Gabor Finali, Csilla Gyngyosi, Marius Harosa, Alexandru Ioniță, Lehel Leszai, Andras Mate-Toth, Martin Meiser, Veronica Rebreanu, Jozsef Szecsi, Tamas Szilagyi, Reka Szilardi, Stefan Tobler, Ekaterini Tsalampouni, Marius Furtună, Mozes Noda, Korinna Zamfir. Dar mai ales sînt fericit că în această întîlnire am avut prilejul să îl cunosc pe Lucian Turcescu.

Însă, miracolul unei întîlniri de suflet cu Ierusalimul mi-a fost prilejuit de faptul că programul celei dintîi zi a conferinței internaționale s-a încheiat cu un concert de muzică evreiască, JERUSALEM OF GOLD, susținut de Robert Laczko Vass și Andras Szep. Cîntecele au fost interpretate în mai multe limbi – printre care română, maghiară, engleză, franceză, ebraică, idiș, ladino etc. Deși din repertoriul propus, eu rezonez mai bine cu alte piese, de data aceasta am vibrat cel mai profund cu celebrul cîntec „This Land is mine”. O foarte plăcută supriză a fost pentru mine versiunea în limba maghiară a cîntecului „Jerusalem of Gold” (Jeruzsalem, kedvesem). Eram obișnuit să ascult versiunea ebraică a cîntecului  „Yerushalayim Shel Zahav” interpretată de Ofra Haza. Am constatat cu acest prilej că e la fel de frumos să cînți Ierusalimul și în altă limbă și chiar în toate limbile lumii.

Mi s-a părut minunat acest efort de a face din Ierusalim un loc al limbii tale și de a face limba ta să vibreze în cîntarea Ierusalimului. Cei doi tineri artiști, prin talentul lor ieșit din comun, au făcut ca totul să pară un act ritualic în care mulțimea limbilor, a situațiilor existențiale și a idealurilor culturale dintre cele mai diverse să rezoneze într-un registru comun al nevoii de colaborare, de dialog și de pace lăuntrică.

Mi-am amintit în acest context una dintre cele mai pline de amărăciune întrebări pe care Emmanuel Levinas și-o punea în lucrarea sa Dificila libertate. Plecînd de la constatarea că monoteismul „a făcut suportabil omul celuilalt om, determinîndu-l pe celălalt să răspundă, făcînd posibilă toată această economie a solidarității”,[1] el se întreabă cum e posibil ca dorinței de dialog exprimată de membrii comunității iudaice, ceilalți membri ai comunităților monoteiste să nu răspundă solidar cu aceeași dorință de a dialoga și de a construi în comun. Discutînd despre Ierusalim ca oraș al celor trei mari religii monoteiste (într-un capitol dedicat Ierusalimului, din cartea mea despre fundamentalismul religios)[2] am relevat cîteva aspecte privind nevoia unei investiții comune de sens, care să ducă la o acțiune comună a iudeilor, creștinilor și musulmanilor. Cu alte ocazii am relevat rolul pe care Islamul ca religie a păcii ar trebui să îl joace în democratizarea Orientului, așa cum am vorbit și de centralitatea Creștinismului ca axis mundi al iubirii în îmbogățirea culturii occidentale și în modelarea lumii din afara occidentului. Am avut mereu speranța că (plecînd de realitatea că Israelul de azi simbolizează cea mai avansată formă de democrație din zona sa geografică) creștinii și musulmanii își vor aduce partea lor semnificativă în dialogul cu Iudaismul, în numele unei conviețuiri sub semnul valorilor cuprinse în simbolismul plural al culturii legată de spiritul transcendent al Cetății Ierusalimului.

Sentimentele mele de încredere și optimism sînt astăzi potențate de conștiința faptului că, în multe locuri din lume, există oameni minunați cum sînt cei amintiți mai sus. Ei sînt printre cei ce au ales să dialogheze în aceste zile la Cluj sub semnul deschiderilor gîndirii biblice, al pluralismului și al multiculturalismului. În plus, sînt încă vrăjit de interpretarea pe care Robert Laczko Vass și Andras Szep (combinînd traducerea în opt limbi în interpretarea cîntării lor) au dat-o cîntecului „Hevenu shalom aleichem”.

[1] Emmanuel Levinas, „Monoteism și limbaj”, Emmanuel Levinas, Dificila libertate, Traducere, note și postfață de Țicu Goldstein, (București: Hasefer, 1999), P. 221

[2] Sandu Frunză, Fundamentalismul religios şi noul conflict al ideologiilor, ediția a doua, revăzută și adăugită, (Ed. Școala Ardeleană, Cluj, 2016).

Sandu Frunză despre o istorie a Transilvaniei multiculturale

Standard

istoria-transilvaniei

Multiculturalismul reflectă un mod de a fi al locuitorilor Transilvaniei, indiferent cum s-ar numi ei. Cu foarte mult timp înainte de a fi formulată ca ideologie, multiculturalismul a fost un mod de viață pentru transilvăneni. Diversitatea culturală nu este doar o dovadă a manifestării spiritului liber creator, ci și un semn al unei bune situări în existență în raport cu ceilalți. Indiferent de convingerile noastre ideologice, culturale sau spirituale, prezența diversității trebuie să funcționeze ca un liant. Ea unește oamenii mai degrabă decît să îi separe în funcție de diferențele pe care le afirmă. Acest avantaj al diversității funcționează și ca o modalitate de supraviețuire și de adaptare, de conservare și integrare. Putem să ne amintim că, în ciuda dificultăților inerente unui asemenea eveniment major, Transilvania a putut cu ușurință să se conecteze la noua realitate culturală a României la 1918. Am în vedere aici o dinamică a integrării culturale, facilitată, desigur, de o populație românească majoritară – pe întreg teritoriul ce forma harta României în 1918 – și cu o prezență importantă a unui număr semnificativ de minorități culturale.

În întîmpinarea pregătirilor ce au loc pentru sărbătorirea celor 100 de ani ce s-au scurs de la regăsirea de sine a celor ce trăiesc în acest spațiu cultural, Editura Școala Ardeleană ne propune o a doua ediție a cărții Istoria Transilvaniei, avîndu-i ca autori pe doi dintre cei mai semnificativi  istorici de azi: Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan.[1]

Sîntem obișnuiți în Ardeal cu discursuri istorice diferite, în funcție de apartenența culturală a celor care le practică. Folosind instrumente de lucru și surse bibliografice foarte bogate, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan ne propun o incursiune într-o istorie vie, îm ciuda faptului că discursul asupra istoriei stă, inevitabil, sub uzura trecerii timpului, în ciuda faptului că istoria se bazează în cea mai mare măsură pe memorie și documente. Dintr-o asemenea construcție, ne spun cei doi autori, nu lipsește experiența personală, subiectivă. Istoria ca disciplină include și o doză de subiectivitate, îm ciuda discursului său științific. În volumul de față această dimensiune poate fi sesizată în faptul că „prezentarea memoriei colective transilvane, deși tinde, cel puțin în cazul de față, să nu omită faptele de bază ale niciunui grup etnico-religios din regiune, pune totuși accentul pe viața majorității locuitorilor”.[2]

Ca o valoare deosebită a acestei cărți, doresc să subliniez aici multiculturalismul asumat al celor doi autori, aflați în această vreme la conducerea Universității Babeș-Bolyai, o universitate multiculturală paradigmatică pentru cultura europeană. Mai mult ca oricînd avem nevoie de afirmarea necesității cultivării respectului pentru adevăr, pluralitate și pentru alteritate în același timp, ca o valoare centrală a discursului academic și a comunicării științifice și culturale. În spiritul respectului și al valorilor universale, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan proiectează întregul lor demers pe un ecran care să facă vizibile valorile tuturor locuitorilor Transilvaniei, care au trăit uneori separat, alteori împreună, dar au contribuit, mereu, la o construcție comună a ceea ce înseamnă azi civilizația europeană.

În felul acesta, cei doi istorici ne oferă nu numai istoria încărcată – deopotrivă de suferință și de bucurii – a unui ținut, ci și un construct mental, un model de toleranță și un mod de a trăi împreună. Transilvania, desigur, nu e doar o stare de spirit, nu e un loc mitologic, chiar dacă putem vorbi de istoria ei ca o paradigmă a dialogului și a strategiilor compromisului pusă în practică de dragul conviețuirii. Ființa multiculturală a acestui ținut a fost foarte bine surprinsă de autori atunci cînd ne spun despre Transilvania că „E singurul loc din Europa unde o biserică bizantină stă lîngă o basilică romanică, lîngă o biserică gotică și lîngă alta barocă, toate vecine cu o sinagogă! De asemenea, singurul loc în care un locaș de cult ortodox este la cîțiva pași de unul greco-catolic, de altul romano-catolic, de unul calvin, de altul luteran sau unitarian. Aceasta spune mai mult despre conviețuirea pașnică decît despre conflicte, iar mesajul acestei lucrări este generos: trecutul trebuie cunoscut nu pentru încrîncenare și răzbunare, ci pentru destindere și înțelegere”.[3]

Pe lîngă faptul că sînt cercetători ai istoriei recunoscuți și foarte buni profesori, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan au și un dar aparte al povestirii. Lectura Istoriei Transilvaniei este extrem de captivantă, în ciuda multor date și elemente tehnice la care discursul științific îi obligă pe autori. Spiritul acestei cărți este greu de pus în pagină. El trebuie surprins de fiecare cititor în parte. Așa că mă rezum doar la a releva ce cuprinde cartea: alături de considerațiile introductive, volumul ne propune următoarele capitole: I. Lumea antică traco-dacică; II. Sigiliul Romei; III. Lumea evului mediu; IV. Domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania (1599-1601); V. Secolul al XVII-lea: Aspecte generale; VI. Spiritualitatea modernă timpurie a Stărilor (secolele al XVI-lea și al XVII-lea); VII. Cultura și educația românilor la cumpăna dintre medieval și modern – între orizonturile bizantin, latin și protestant; VIII. Cultura modernă a secolului al XVII-lea; IX. Noi orizonturi politice: Ragimul Habsburgic; X. Transilvania în jurul anului 1800: La cumpăna dintre secole, la cumpăna dintre lumi; XI. Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania; XII. Structuri administrative și realități socioeconomice în Transilvania între 1849 și 1914; XIII. Regimul neoabsolutist; XIV. Epoca liberală; XV. Dualismul Austro-Ungar (1867-1914; XVI. Cultura transilvăneană între Revolția Pașaoptistă și Unirea din 1918; XVII. Transilvania în anii Primului Război Mondial; XVIII. Unirea Transilvaniei cu România; XIX. Transilvania după 1920; Bibliografie selectivă; Indici.

Școala Ardeleană ne oferă nu numai o carte de istorie, ci și un produs cultural seducător. O carte repezentativă pentru brandul Școala Ardeleană din punct de vedere al cărții înțeleasă ca obiect cultural. O ediție elegantă, impunătoare, care atrage ochiul și mintea posibilului cititor. O carte cu pagini lucioase, cu imagini color și cu o concepție grafică inspirată. Volumul cuprinde în interiorul textului, în alb negru sau color, hărți, situri istorice, imagini ale unor produse culturale, fotografii ale unor personalități ce au marcat istoria Transilvaniei. O performanță editorială de nivel occidental, cu o rigoare științifică înaltă, cu o relatare istorică adecvată unui public educat cît mai larg și cu o ținută atrăgătoare pentru oricine își propune să deschidă și să răsfoiască această carte prezentă în rafturile librăriilor și, sperăm, foarte curînd și în biblioteci.

[1] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Ediția a II-a revăzută şi adăugită, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2016), 422 pagini. Printre textele celor doi autori, disponibile online, putem aminti: Ioan-Aurel Pop, „Religiones and Nationes in Transylvania During the 16th Century: Between Acceptance and Exclusion”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 12 issue 34 (2013): 209-236; Ioan-Aurel Pop, „Additional Observations Regarding the Phrase Religio Romana in a Transylvanian Document Dated 6 June 1574”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 14 issue 41 (2015): 3-21. Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, „From Tradition to Modernization. Church and the Transylvanian Romanian Family in the Modern Era”, Journal for the Study of Religions and Ideologies,vol 7 issue 20 (2008): 107-133; Ioan Bolovan, „Modernization and Propaganda: Periodicals, Ecclesiastical Circulars and the Romanian Society in Transylvania during the Modern Period”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 15 issue 44 (2016): 137-152.

[2] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, 9.

[3] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, 394.