Sandu Frunză despre secularizare ca dar autentic al lumii creștine

Standard

berger

Nicu Gavriluță ne oferă o excelentă postfață la traducerea cărții America religioasă, Europa seculară? O temă și variațiuni semnată de Peter Berger, Grace Davies și Effie Fokas. Deducem de aici o perspectivă aparte, cu multe elemente de originalitate, dar și cu cîteva ambiguități în interpretările oferite de cei trei gînditori.

Faptul că secularizarea este privită ca un fenomen negativ se datorează unei înțelegeri inadecvate a fenomenului religios pe care o promovează cei trei autori. Inadecvarea practicată de Berger, Davies și Fokas privind secularizarea se naște îndeosebi din două motive. Primul este legat de faptul că dimensiunea negativă a secularizării este abordată în termeni strict sociologici și mai ales din perspectiva practicii religioase. Un asemenea punct de vedere, perfect legitim, devine limitativ de îndată ce o perspectivă stiințifică particulară este oferită ca modalitate ce epuizează ansamblul explicațiilor posibile. Constatăm azi că realitatea secularizării este mult mai complexă și dimensiunea socială a acesteia ar trebui să fie percepută doar ca una dintre multiplele dimensiuni. Un al doilea motiv este legat de faptul că această abordare sociologică restrictivă are ca fundal o premisă teologică de tip creștin. În loc să se pornească, în mod firesc, de la o modalitate socio-antropologică de definire a religiei, se pleacă de la o intuiție creștină a ceea ce înseamnă religia și practica religioasă.

Nu consider a fi ceva negativ nici abordarea sociologică a fenomenului religios și nici utilizarea unei premise creștine în definirea religiei. Ceea ce mi se pare că trebuie să ridice un semn de întrebare este faptul că această abordare și aceste instrumente pot oferi o explicație totalizatoare a fenomenului secularizării. Demonizarea secularizării se naște tocmai pe acest fond al unui model de interpretare care epuizează totalitatea prin explicații ce sînt evident particulare și fragmentare, chiar și atunci cînd pot să dea seama asupra a ceea se întîmplă cu întregul.

De îndată ce ieșim din această hermeneutică totalizatoare, putem vedea și beneficiile secularizării. E foarte important să reținem, împreună cu Nicu Gavriluță și cei trei autori, teza „modernităților multiple”, faptul că nu există o singură formă a modernității și că secularizarea poate fi privită cu efectele sale diferite în diverse modele culturale ale modernizării. Dincolo de diferențele existente în ceea ce privește intensitatea intervenției secularului ca factor de modenizare, nu putem să facem abstracție de locul important pe care îl ocupă laicitatea statului, secularizarea sistemului juridic și a politicilor publice, rolul important al valorilor umaniste și al cunoașterii de tip științific în sistemul de educație etc. Nici măcar „excepționalismul european” pe care îl teoretizează cei trei gînditori nu mai e atît de evident atunci cînd introducem în analiză astfel de elemente.

Fără îndoială, relația strînsă dintre secularizare și modernizare nu exclude faptul că religia este importantă în măsura în care ea funcționează ca un factor cultural și de îmbunătățire spirituală. Deși orientarea din ultimii ani a lui Nicu Gavriluță este cea a promovării unei sociologii creștine, el nu face abstracție de instrumentarul cultural complex pe care îl presupune analiza fenomenului religios. Prin urmare, deși nu dă o semnificație pozitivă secularizării, el nu cade în capcana tratării ei unilaterale sau în cea a respingerii ei.

Vorbind depre România, Nicu Gavriluță își exprimă credința că „această parte a continentului european transcende logica maniheistă de tip ’religios’ vs. ’secular’. Europa de Est este seculară în manifestări și religioasă în substanța profundă a ființei sale”[1]. Avînd în vedere rafinamentul analizelor și nuanțele pe care le-a adus în lucrările sale anterioare, mă aștept ca în elaborările sale viitoare să extindă această concluzie asupra întregii culturi europene. Secularizarea este darul pe care Dumnezeu l-a dat lumii creștine occidentale. Chiar dacă putem accepta că ea nu funcționează, deocamdată, decît în spațiul creștin occidental, este previzibil că unitatea profundă dintre modernitate și laicitate presupune o asumare naturală pentru oricine dorește să  își aproprieze modul de viață occidental.

Deși din punct de vedere al formulărilor conceptuale obișnuiesc să diferențiez între secularizare și laicizare, cel mai adesea utilizez cei doi termeni ca și cum ar fi sinonimi deoarece doresc să arăt că cei doi termeni nu presupun o „ieșire din religie”, ci o modalitate de situare în vecinătatea ei și un mod de conviețuire cu aceasta. Secularizarea (laicizarea) trebuie înțeleasă sub aspectul conținutului din perspectiva a ceea ce Mircea Eliade numea „dialectica sacrului și profanului”. În prea mare măsură dăm glas dimensiunii teologice a religiei, făcînd abstracție de religie ca manifestare și experiență a sacrului. La aceasta se adaugă și faptul că seculariștii au fost percepuți în special prin atitudinile anticlericale și prin orientarea ateistă. Dacă ieșim dintr-o asemenea perspectivă și reevaluăm fondul umanist al fenomenului secularizării, vom sesiza cît de apropiat este de religie și cît de compatibil este cu creștinismul. Mai mult decît atît, putem nuanța modul nostru de privire și să sesizăm că este un produs firesc al creștinismului. În sensul că face parte din logica internă a unei dinamici pe care o cunoaște creștinismul în lumea occidentală.

Azi sîntem în situația în care, cel puțin pentru lumea occidentală, este evident că gînditorii creștini nu pot acționa împotriva laicității fără a fi, concomitent, și anti-creștini. Creștinismul este prezent în spațiul public occidental cel puțin în două forme: cea a valorilor și opțiunilor creștine, pe de o parte, și cea a valorilor creștine secularizate pe care s-a construit cultura și civilizația europeană. O luptă creștină împotriva culturii laice occidentale nu ar însemna decît o modalitate prin care Creștinismul ar lupta pentru restrîngerea sferei sale de influență. Este previzibil că acest loc va trebui împărțit cu toate celelalte religii ce îl vor revendica, potrivit intensității cu care se vor manifesta aceste revendicări. Cel mai probabil, datorită mecanismelor de împărțire a spațiului public, specifice democrației occidentale, acest teritoriu – de pe care laicitatea este alungată – va fi oferit de către creștini religiilor din afara Creștinismului.

 

[1] Nicu Gavriluță, „Ipostaze ale „modernității multiple”: America religioasă și Europa (post)seculară”, Postfață la Peter Berger, Grace Davies, Effie Fokas, America religioasă, Europa seculară? O temă și variațiuni, traducere de Miruna Andriescu, (Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2016).

Anunțuri

Sandu Frunză despre mit, magie și manipulare politică cu Nicu Gavriluță

Standard

gavriluta imagine_32483L-am rugat pe Nicu Gavriluță să îmi răspundă la cinci întrebări despre una dintre recentele sale cărți, Mit, magie și manipulare politică. Nicu Gavriluță este sociolog al religiilor, antropolog şi scriitor. Este membru al mai multor asociații profesionale și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza‘‘ din Iaşi este, printre altele, autorul a 12 volume de autor. Cărțile sale ne pun în față un gînditor rafinat, cu o înțelegere nuanțată și personală a ceea ce se întîmplă cu omul contemporan și lumea sa. Nicu Gavriluță s-a afirmat, prin lucrările sale și prin intervențiile sale publice, drept unul dintre cei mai semnificativi antropologi creștini contemporani.

Reflecțiile despre religie, politică și violență propuse de Nicu Gavriluță capătă o semnificație amplificată în contextul unor evenimente precum cele ce au avut loc în Turcia sau cele de la Nisa din Franța, chiar dacă ele nu fac parte din discuția în jurul cărții. Fiecare dintre aceste evenimente ne arată cîte o frîntură despre consecințele greu explorabile ale abundenței prezenței religiosului în spațiul public și mai ales în sfera ideologică. Așa cum putem deduce din cartea lui Nicu Gavriluță, nu prezența religiei în lumea omului postmodern, ci activismul și radicalismul religios sînt una dintre resursele importante ale prezenței negative a religiei în spațiul public. De exemplu, faptul că extremismul religios se manifestă din ce în ce mai pregnant este o consecință a acestei prezențe accentuate a religiei în contextul global al resurgenței religiosului în spațiul ideologic.

Un exemplu pentru ceea ce ar putea să urmeze pentru omul occidental ar putea fi oferit de situația din ultimii ani a Israelului. Am putea să ne trezim la un moment dat că, sub aspectul manifestării violenței motivată religios, Franța este noul Israel. Am putea să ne așteptăm ca evenimentele din Franța să fie centrul unor acțiuni repetate în Europa perioadei următoare. Aceste acțiuni ar putea să cuprindă manifestările de ultimă oră ale utilizării mașinilor ca un vehicul al terorii și mai apoi să treacă spre acțiunile individuale ale unor tineri care utilizează cuțitul pentru a ataca alți tineri de vîrsta lor. Avem deja acest tip de comportament în Israel și nu este exclus ca el să îi inspire și pe tinerii extremiști europeni. Magia terorismului și manipularea politică a religiei se bazează inclusiv pe acest fenomen al contagiunii.

Însă, dincolo de ceea ce eu aș putea pune sub semnul unui imaginar sumbru, vă invit să citiți aici răspunsurile pe care mi le-a oferit Nicu Gavriluță la întrebările legate de cartea sa:

1.

În recenta carte Mit, magie și manipulare politică[1] aduci cîteva teme din preocupările tale academice, de cercetare și jurnalistice. Aș dori să ne spui: ce semnificație mai pot avea mitul și magia într-o cultură care, pe de o parte este creștină, deci presupunem că este eliberată de mituri, magie și eresuri, iar pe de altă parte este seculară, deci presupunem că este eliberată de sub apăsarea pe care ar putea-o aduce prezența valorilor religioase, a gîndirii dogmatice, a  valorilor alimentate de forțe spirituale sau de ființe invizibile.

Faptul că o cultură creştină sau seculară este eliberată de mituri, magie şi eresuri este o confortabilă prejudecată pentru cei cu gândire leneşă. În Europa de Est şi, mai ales, în România miturile supravieţuiesc la nivelul mentalului social, în universul nostru oniric, în fantezii, creaţii, reprezentări. Aici nu am avut războaie religioase, convertiri forţate, Inchiziţie, terorism scolastic etc. Am avut şi avem ,,creştinism cosmic‘‘ (Mircea Eliade). Imaginile şi reprezentările noastre literare, ştiinţifice, politice sunt saturate de mituri camuflate, de practici magice postmoderne (în sensul dat de Culianu). Cât despre eresuri şi superstiţii, susţin doar că cea mai mare superstiţie a noastră este aceea de a crede că nu avem nicio superstiţie… Semnificaţiile miturilor, magiei, eresurilor trimit la ,,universul nocturn‘‘ al fiinţei umane (Gilbert Durand), la fascinanta ,,componentă iraţională‘‘ a naturii noastre capricioase (Umberto Eco). Le pot detalia pe cele din cartea mea…

2.

Avînd în vedere reflecțiile socio-antropologice pe care le propui, aș dori să ne spui ce crezi cu privire la mișcările de renaștere spirituală de azi, la motivația socială și politică a dezvoltării lor, care sînt resursele religioase pe care le pun în valoare?

Aculturaţia creştinism/păgânism a lăsat urme adânci în timp. O religie dominantă, puternică, deseori excesiv de instituţionalizată şi avidă de a-şi camufla componenta mistică, spirituală, ajunge la un moment dat în criză. Înţeleg criza drept o etapă capitală din celebrul scenariu descensus ad inferos pe care-l traversează acum creştinismul şi societatea occidentală, în mod special cea europeană. Renasc mişcări spirituale în ţările scandinave aducând în prim plan ritualurile vikingilor; se diversifică neaşteptat mişcarea New Age, în special sub forma mişcărilor ecologiste, de apărare a naturii şi de promovare a Drepturilor Pământului; creşte spectaculos în America Latină numărul convertiţilor la mişcările penticostale şi evanghelice; sunt reactivate tehnici yoga în penitenciare, spitale şi firme occidentale. Yoga se mută din ashram-ul himalayan în saloanele actorilor şi sportivilor americani… Motivaţia socială este cea a creşterii coeziunii grupurilor, a cultivării unui puternic sentiment de apartenenţă la grup, a integrării într-un grup religios numeros care asigură protecţie, securitate, bani, venituri, servicii etc. Politica a speculat dintotdeauna sensibilitatea oamenilor faţă de cele religioase. Sacrul este consubstanţial fiinţei umane (Mircea Eliade), aşa că poate fi oricând manipulat în folosul cauzei. Doar un exemplu: Georges Bush câştigă alegerile cu ajutorul protestanţilor americani, extrem de bine implicaţi social. Resursele religioase puse în joc sunt cele axiologice (necesare vieţuirii civilizate) şi, mai ales, cele eschatologice (trimiţând la ,,timpul‘‘ de după timp, adică la mântuire sau la eliberarea spiritului de captivitatea destinală a trupului).

3.

Una dintre temele de mare actualitate discutate în Mit, magie și manipulare politică este cea a terorismului. Am văzut în carte că te preocupa terorismul în context românesc cu privire la evenimentele din România lui decembrie 1989. Încă îi mai căutăm și azi pe teroriștii de atunci și nu îi găsim. Crezi că există posibilitatea ca în noul context internațional, al violenței și al terorii manifestate ca fenomene globale, să avem acte teroriste motivate religios și pe teritoriul României? Din ce zonă ar putea să vină și căror provocări ar putea să se datoreze manifestrea lor?

Terorismul și violența, deseori motivate religios, au devenit fenomene globale, așa cum foarte bine ai arătat. Nu este deloc exclus să avem acte de terorism și pe teritoriul României. Facem parte din UE și NATO. Am trimis trupe în Irak și Afganistan. Al Qaeda și Statul Islamic ne au pe listele lor negre, dar nu cred că suntem cap de listă. Serviciile secrete știu mai bine. Cert este că întâlnirea noastră cu Islamul (autentic sau trădat în substanța lui metafizică și soteriologică) este iminentă. Pe termen mediu și lung, soluția este cea culturală și educativă. Ea presupune cunoașterea profundă a mentalității musulmane și acceptarea Celuilalt. Din fericire, zona Dobrogei oferă un admirabil model social de conviețuire a noastră cu alteritatea islamică. Însă, cei care ne vor provoca în viitor sunt jihadiștii, promotorii unei interpretări literare a Coranului și a multor idei de bază din mistica musulmană.

4.

M-am obișnuit în lucrările tale (și am început să le predau studenților și eu după această schemă a distincțiilor), cu distincția dintre cultura clasică, cultura modernă și cultura de masă. Crezi că dezvoltarea fundamentalismului religios și a terorismului religios ar fi fost posibilă în afara dezvoltării culturii de masă creată și potențată de mass-media?

Răspunsul este da. De ce? Pentru că liderii religioși și militari ai teroriștilor sunt, deseori, foarte ingenioși și creativi. Unii sunt școliți în institute și universități occidentale. Pot să livreze discret și eficient teroarea și moartea pe inedite și spectaculoase căi. Nu este cazul să exemplificăm. Cert este faptul că mass-media și cultura de masă îi ajută enorm. Se subînțelege că nu cele două sunt vinovate de amploarea fundamentalismului religios și de dramele provocate de terorism.

5.

Având în vedere cartea Mit, magie și manipulare politică, dar și alte lucrări ale tale, aș dori să te întreb: la ce ar trebui să ne așteptăm în privința relațiilor dintre religie și politică? Viitorul o să ne aducă o colaborare a acestora sau mai degrabă o separare reală a lor? Există o incompatibilitate între manifestarea puterii politice și exercitarea puterii eclesiatice în societatea democratică post-modernă?

Răspund pe rând. Relațiile religie-politică în viitor se vor complica în Occidentul european și american. Cauzele sunt, printre altele, creșterea populației musulmane din Europa și organizarea ei în partide politice; diversificarea minorităților religioase orientale din SUA și, în timp, din Europa; slăbirea autorității instituționale a creștinismului catolic și protestant de pe o bună parte a bătrânului continent; înmulțirea  numărului de mișcări de contestare a UE, alimentate de străvechi credințe religioase și de mitologii precreștine frecvent revigorate. Politica și religia vor colabora și, ca de fiecare dată în istorie, religia va fi compromisă, iar ,,homo religiosus‘‘ va pierde din credibilitate. Numai că, așa cum am mai spus, sacrul fiind consubstanțial ființei umane (Mircea Eliade), unele ipostaze viitoare ale religiei sunt greu de anticipat acum. Pe de altă parte, eu nu văd o incompatibilitate între manifestarea puterii politice și exercitarea puterii ecleziastice. Condiția este ca între cele două să existe o ,,cooperare distinctă”.

 

[1] Nicu Gavriluță, Mit, magie și manipulare politică, (Iași: Editura Insitutul European, 2015).

Sandu Frunză despre Journal for the Study of Religions and Ideologies în al cincisprezecelea an de apariție

Standard

AJSRI apărut numărul 43 al revistei Journal for the Study of Religions and Ideologies. Toate numerele revistei, publicate  în cei 15 ani de la apariție, sînt accesibile online pe pagina http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/issue/archive Redacția revistei e situată în str. Emmanuel de Martonne Nr. 1 în spațiul oferit de Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În numărul 43 pot fi citite texte semnate de: Richard McDonough, Antonio Sandu, Veselin Mitrović, Bogdan Stancu, Georgel Rednic, Nicolae Ovidiu Grad, Ion Aurel Mironiuc, Claudia Diana Gherman, Araceli Rojas, Aurelian Plopeanu, Ion Pohoață și İdris Yücel.

Journal for the Study of Religions and Ideologies este o revistă de studii religioase interdisciplinare în care apar studii și analize ale fenomenului religios realizate de cercetători din variate domenii și care au preocupări în ceea ce privește cunoașterea religiilor și a ideologiilor. De-a lungul celor 15 ani, în revistă au fost publicate texte semnate de gînditori precum: Moshe Idel, Richard Rorty, Clemens Cavallin, Reuven Firestone, Lucian Zeev Herșcovici, Recep Boztemur, Michael Jones, Leonard Swidler, Aurel Codoban, Marius Jucan, Ioan Chirilă, Mircea Dumitru, Nicu Gavriluță și mulți ații. Practicarea unei etici a cercetării și excelenței în cercetare a fost asigurată de membrii bordului JSRI care, prin munca lor, au făcut efortul academic de a situa revista în bazele de date internaționale și în topul mondial al revistelor academice. Menționez că întreaga activitate redacțională și de review se bazează pe voluntariat. Colaboratorii noștri (de la Universitatea Babeș-Bolyai, de la celelalte Universități din România și mai ales de la Universitățile din străinătate, ce pot fi întîlniți pe siteul JSRI) își pun toată priceperea în slujba unui ideal al dezvoltării și promovării excelenței academice în cercetarea fenomenului religios. Tuturor colaboratorilor, și mai ales membrilor SCIRI și SACRI, le mulțumesc pentru atașamentul lor față de acest proiect editorial, care datorită lor a devenit unul major.

În urmă cu 15 ani, atunci cînd împreună cu Mihaela Frunză am decis înființarea acestei reviste speram ca ea să coalizeze un număr cît mai mare de autori care să dea o perspectivă coerentă asupra ceea ce se întîmplă în domeniul studiului religiilor și ideologiilor într-o perspectivă interdisciplinară. Rezultatele au venit în timp și au dus la o foarte bună recunoaștere pe plan internațional a revistei noastre.

Știu și eu că lauda de sine nu miroase a bine. Dar aș putea să depășesc acest îndemn popular la modestie amintind că Journal for the Study of Religions and Ideologies a fost prima revistă românească ce a fost cuprinsă în mult rîvnita bază de date ISI (Thomson Reuters) cu ani în urmă cînd revistele românești nici nu se gîndeau la o asemenea posibilitate.

Totodată, revista se situează azi pe locul 21 în ierarhia mondială a celor 358 de reviste academice semnificative pe domeniul ei de referință. Este pe locul întîi pentru revistele din România și nu mai există nici o altă revistă românească pe domeniile umaniste și sociale care să se situeze în primele 50 de reviste în ierarhia făcută de SCImago Journal Rank. Prezența și accesibilitatea în baze de date precum SCOPUS, ERIH PLUS, EBSCO etc. relevă o bună situare în acest spațiu al căutării și întîlnirii academice.

Sandu Frunză despre Nicu Gavriluță și cele 5 dimensiuni ale căii de mijloc

Standard

 

Nicu1Mereu am simțit că Iașul și Clujul sînt două paradigme culturale pe cît de înfrățite pe atît de diferite. Situația lor se aseamănă în imaginarul meu cultural cu modelul apropierilor și despărțirilor dintre Atena și Ierusalim înțelese ca paradigme ale creației filosofice și spirituale. Dintre lucrurile ce aduc împreună cele două centre culturale românești aș putea aminti aici măsura, echilibrul și bunul simț.

Astfel, nu mi se pare deloc întîmplător faptul că azi prietenul meu, profesorul Nicu Gavriluță, alege calea de mijloc drept principiu al programului său managerial de candidat pentru obținerea funcției de rector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Este în spiritul Iașului cultural să aducă Universitatea ca etalon al măsurii, al echilibrului și al bunului simț. Toate acestea stau la fundamentul a ceea ce putem percepe drept calea de mijloc sau calea între tradiție și inovare, între profesionalism și dezvoltarea excelenței, între starea de bine și cea de mereu mai bine.

Dintre dimensiunile puse în joc de Nicu Gavriluță, în viziunea sa privind ”calea de mijloc”, aș putea aminti:

  1. Nicu Gavriluță pornește de la premisa că este posibilă dezvoltarea unei strategii realiste care să aducă împreună o viziune teoretico-filosofică de tip clasic asupra Universității cu elemente de pragmatism și eficiență care să facă universitatea competitivă și capabilă să răspundă provocărilor societății dinamice actuale.
  2. Nicu Gavriluță consideră cea mai importantă bogăție pe care o Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași sînt studenții, masteranzii și doctoranzii ei. Dincolo de obișnuitele afirmații privind universitatea centrată pe student sau nevoia de a asculta vocea studenților și de a-i implica în dezvoltarea excelenței universitare, calea de mijloc ce trebuie urmată este considerată a fi ”cea care îmbină pragmatismul și realismul formării profesionale în acord cu piața muncii, cu noblețea prestigiului unei instituții de elită care continuă să formeze oameni și caractere”.
  3. În activitatea sa ca Rector își propune să impună o cale de mijloc care ”cultivă echilibrul între o administrație eficientă și un act educațional de înalt nivel”. Deși funcția pe care aspiră să o ocupe este una managerială, fiind un om de carte, un cercetător pasionat, un iubitor de cultură și un profesor cu o conștiință clară a menirii Universității, Nicu Gavriluță acordă un loc central activității didactice cu tot ceea ce înseamnă profesionalismul cadrelor didactice și nevoia de profesionalizare a studenților implicați în diversele programe de studii oferite de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Activitățile didactice trebuie să fie concepute, potrivit misiunii universității de azi, drept centre de excelență culturală și de cunoaștere, dar și ca locuri privilegiate de pregătire pentru viața comunității și pentru piața muncii. În acest sens importantă este, în proiectul său managerial, cultivarea deopotrivă a experienței extraodinare a profesorilor și cercetătorilor deja consacrați și a promovării cadrelor didactice tinere și a cercetătorilor tineri prin inițierea și dezvoltatea unor proiecte care să fie favorabile acestora.
  4. O dimensiune importantă în practicarea căii de mijloc presupune depășirea spiritului birocratic actual prin dezvoltarea transparenței decizionale și instituționale. Oricît de deschise ar fi spre comunicare stucturile administrative, ele au mereu nevoie de un impuls din partea structurii manageriale în ceea ce privește transparentizarea, îndeosebi aunci cînd este vorba de împărțirea fondurilor, de cheltuirea banilor, de gestionarea avuției materiale comune în conformitate cu nevoile, contribuțiile, meritele și idealurile membrilor comunității academice. Calea de mijloc aleasă aici este cea a unei comunicări etice în interiorul instituției și a unei comunicări etice și eficiente cu toate categoriile de public pe care le deservește universitatea.
  5. Una dintre dimensiunile căii de mijloc pe care o propune Nicu Gavriluță este cea a punerii împreună, pe de o parte, a idealului Universității de a crește ca instituție de prestigiu național, creatoare de cultură națională și continuatoare a tradiției educaționale românești și, pe de altă parte, a idealului creșterii prestigiului mondial al Universității Alexandru Ioan Cuza prin internaționalizarea cercetării științifice și promovarea ei ca obiectiv central al tuturor membrilor comunității universitare. În acest sens, încercînd să depășescă viziunile utopice prezente azi în discursul public despre topurile în care trebuie să se situeze universitățile românești, Nicu Gavriluță propune, ca un prim pas de creștere a universității, situarea Universității Alexandru Ioan Cuza pe o poziție de mijloc între locul pe care azi îl ocupă în ranking-urile internaționale și locul ocupat de cele mai prestigioase universități din lume.

 

Putem sesiza din programul managerial al lui Nicu Gavriluță că ceea ce el numește ”calea de mijloc” nu este o cale comodă a mediocrității. Ea presupune munca de echipă și un punct de start al calității, al profesionalismului, al excelenței și al performanței pe care le-a dobîndit universitatea pînă acum. Calea de mijloc este cea care se construiește între situația actuală și idealurile pe care le presupune îndeplinirea misiunii universității în condițiile provocărilor pe care le aduce în viitor dezvoltarea universității. Pentru realizarea acestui obiectiv, Nicu Gavriluță le cere colegilor săi universitari să fie conștienți de faptul că: ”Avem nevoie de studenți mai mulți, de fonduri mai consistente, de o recunoaștere a muncii noastre și de rezultate valoroase mult mai bine mediatizate internațional”. O garanție a satisfacerii acestei nevoi este investiția de încredere pe care le-o cere în calitatea sa de candidat la funcția de Rector.