Sandu Frunză despre transformarea personală prin iubirea de înțelepciune

Standard

platon pentru visatori3d CDR

„Platon pentru visători”. Nu am putut rezista ispitei de a deschide o carte cu un asemenea titlu. Primul lucru ce mi-a venit în minte a fost imaginea unei tinere pe care cu mulți ani în urmă am surprins-o pe o bancă din parcul central din Cluj citind cu emoție și încîntare Banchetul lui Platon. Parcă toată energia solară a Greciei antice se răsfrîngea pe chipul său. Iar din cînd în cînd își ridica privirea din carte și o îndrepta entuziasmată spre trecători ca și cum ar fi dorit să le transmită fără cuvinte ceva din povestea lumii ce se construia în interioritatea sa. Deși eram la o mică distanță, pe banca de pe cealaltă parte de alee, nu am întrerupt-o din experiența sa inițiatică, nu i-am adresat nici un cuvînt, chiar m-am prefăcut că nici măcar nu văd lumina jucăușă de pe chipul ei transfigurat. După cîtva timp am plecat în liniște lăsînd-o să își împlinească bucuria dată de experiența unei lecturi care, sînt sigur, trebuie să o fi urmărit mai apoi toată viața.

Nu am mai întîlnit-o niciodată printre persoanele ce își petreceau timpul în parc. Îmi mai amintesc că pe vremea aceea, mallurile nu existau și oamenii își trăiau viața și își petreceau timpul liber mai degrabă în natură, nu în templele de azi ale consumerismului – pe care toți l-am asumat ca pe o ideologie ce face parte din realitatea banală a vieții noastre. Însă, mi-am amintit de această scenă, de acum mulți ani de zile, atunci cînd, în librărie, mi-a fost adusă în fața ochilor cartea Platon pentru visători. 80 de pastile de filosofie cotidiană pentru a-ți transforma cele mai bune idei în realitate[1], semnată de Allan Percy. Ca autor, Allan Percy este cunoscut publicului românesc deoarece cîteva dintre lucrările lui au apărut în colecția Colibri în una dintre cele mai bune colecții de dezvoltare personală din oferta editorială din România.[2] Este vorba despre cărți de mici dimensiuni, clare și utile, bine dozate pentru un public cititor care – între două preocupări cotidiene care nu suferă amînare, între două întîlniri de afaceri sau într-un interval rămas liber între activitățile urgente ale zilei – își oferă răgazul unor preocupări spirituale legate de dezvoltarea personală, recurgînd la un fond cultural cu un potențial de creștere foarte mare.

În Platon pentru visători, Allan Percy ne oferă cîteva pastille filosofice utile în demersurile noastre de transformare a visurilor în realitate. Este vorba de o carte construită în jurul a 80 de citate atribuite filosofului Platon, fiecare deschide o discuție despre o dimensiune ce poate apărea ca o preocupare personală în procesele de dezvoltare individuală. Autorul folosește aceste citate ca un punct de plecare pentru a releva semnificații profunde ale nevoii de transformare pe care o resimțim fiecare dintre noi ca pe un impuls de a ne îmbunătății propria viață și de a face mai locuibilă lumea în care trăim. Pastilele de înțelepciune practică propuse în această carte sînt importante pentru orice consumator de literatură de dezvoltare personală deoarece prin ele „Platon ne învață, printre multe altele, cum să ne transformăm visurile în realitate, cum să ne gestionăm timpul sau să ne bucurăm de prietenie o viață întreagă, … cum să ducem o viață înțeleaptă și armonioasă, fără să renunțăm la micile și marile bucurii ale vieții.”[3] Finalitatea demersului filosofic desfășurat în această carte este una practică, ea se propune ca un ghid de interpretare, meditație și acțiune orientat spre obținerea unor bucurii spirituale, spre cultivarea luminii lăuntrice, spre obținerea unei relații armonioase cu cei apropiați prin trăirea în comun a unei vieți mereu îmbunătățite.

Allan Percy își prezintă cartea drept un curs de fericire. Pentru a atinge acest ideal ni se propune reînvierea conștiinței că filosofia este importantă deoarece ne apropie de înțelepciune, adică ne apropie de nevoile noastre umane sintetizate în formulele spirituale ce le avem la îndemînă. Chiar dacă nu avem timpul necesar pentru a iubi înțelepciunea, pastilele de înțelepciune practică oferite de Platon pentru visători ne promit că ne vor fi un bun sprijin în asumarea unui mod de viață filosofic și în transformarea filosofiei într-un mod de viață. Platon este cel care ne este pus la îndemînă de această carte. Nu se putea găsi o soluție mai bună, avînd în vedere că filosofia lui Platon aduce pînă la noi practicile filosofice ale unuia dintre cei mai demni de urmat filosofi ai tuturor timpurilor: Socrate, cel care a pus omul și nevoia sa de înfrumusețare prin înțelepciune și căutarea desăvîrșirii în centrul preocupărilor filosofice. Rămîne ca fiecare să ne oferim bucuria întîlnirii cu simplitatea debordantă a afirmațiilor aduse de această carte sub numele lui Platon și să le asumăm existențial ca și cum ar fi principiile de zi cu zi ale dezvoltării noastre personale, ca și cum ele ar da nume propriei noastre vieți. Rămîne să decidem fiecare dacă ne lăsăm ajutați de Platon pentru a deveni fericiți.

 

[1] Allan Percy, Platon pentru visători. 80 de pastile de filosofie cotidiană pentru a-ți transforma cele mai bune idei în realitate, Traducere de Daniela Mitache, (București: Editura Herald, 2017).

[2] Allan Percy, Turistul interior, Traducere de Elena-Anca Coman, (București: Editura Herald, 2017). Allan Percy, Nietzsche pentru stresați, Traducere de Anca Irina Ionescu, (București: Editura Herald, 2015). Allan Percy, Oscar Wilde pentru blazați, Traducere de Anca Irina Ionescu, (București: Editura Herald, 2016). Allan Percy, Kafka pentru deprimați, Traducere de Anca Irina Ionescu, (București: Editura Herald, 2014). Allan Percy, Shakespeare pentru îndrăgostiți, (București: Editura Herald, 2015). Allan Percy, Einstein pentru debusolați, (București: Editura Herald, 2015). Allan Percy, Hesse pentru dezorientați, Traducere de Anca Irina Ionescu, (București: Editura Herald, 2015).

[3] Allan Percy, Platon pentru visători, 8.

Reclame

Sandu Frunză despre mărțișorul literar de la Horia Bădescu pentru Irina Petraș

Standard

Afis-Horia-Badescu-Muzeul-de-Arta-Cluj”Erau acolo tomuri masive, zăcând de vechime ori răspândind în jur mirosul ațâțător de cerneală proaspătă, ascunzîndu-și trupurile scorojite ori mătăsoase între coperțile din piele maronie sau lucitoarele griuri ale pânzelor, erau fascicole elegante, subțiri, etalând discret sau obraznic esoterice vocabule latine, formule savante purtând girul unor celebre universități. Se clădeau în movile de o bizară și fermecătoare arhitectură, se lungeau ori îngenuncheau pieziș pe etajare, sprijinind discret făpturile obosite ale altora, se despuiau viclean, abia ridicîndu-și un colț de pagină, lăsând ochiului fascinația unor imagini sau semne matematice ori vorbe ciudate care chemau către pătimașe ascunzișuri”, scria Horia Bădescu în Zborul gâștei sălbatice[1]. Este un citat asupra căruia ne-a atras atenția, cu ocazia lansării cărții lui Horia Bădescu, doamna Irina Petraș. De atunci îl simt, uneori, cum mă urmărește în inima și mintea mea.

Pentru a vorbi de această preocupare a minții și inimii mele, nu mă voi opri în detaliu nici asupra lănsării de carte și nici asupra cărții. Așa cum arătam într-un mesaj pentru profesorul meu din copilărie, poetul Emil Bălăi, lansarea a fost o întîlnire cu un succes de public spectaculos. Trebuia să ne așteptăm că va fi ceva extraordinar, avînd în vedere invitații ce au fost rugați să cuvînteze la acest eveniment. Intervențiile au relevat nu numai polisemantismul mesajului cărții, ci și posibilitățile multiple de a o lectura. Astfel că Irina Petraș, președinta Filialei Uniunii Scriitorilor Cluj, ne-a dus pe latura esoterică, lirică, picturală și arhitecturală a cărții. Ioan Aurel Pop, Rectorul UBB, a relevat dimensiunea istorică, culturală și socială a romanului. A avut un discurs cu multă substanță, mobilizator și inspirațional. Cu erudiția și sensibilitatea sa, Andrea Hedeș a fost ca o perlă pusă la gîtul unei gîște salbatice. E o metaforă care poate părea nepotrivită, dar vă asigur că vrea să însemne ceva extrem de pozitiv în acest context. Vasile George Dâncu, editorul de la Școala Ardeleană, a fost pe cît de scurt pe atît de convingător în privința iubirii cu care cititorii îl înconjoară pe Horia Bădescu. A reușit să elimine orice ambiguitate din afirmația de altă dată a lui Liviu Petrescu, care ne atrăgea atenția că ”este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatura română contemporană”. De la Vasile George Dâncu încoace, e clar! Iubirea dintre Matei și Maria nu este altceva decît iubirea ce ne aduce pe noi cititorii într-o relație de reciprocitate cu Horia Bădescu. Lucian Kovacs Nastasă, directorul Muzeului de Artă și moderatorul întîlnirii, a fost simpatic, primitor și spiritual.

Dar nu despre atmosfera lansării vreau să relatez aici. Scriu aceste rînduri despre pasajul citat din Horia Bădescu cu dorința de a reîntoarce bucuria extrem de luminoasă a acestui text, ca pe un dar. Intenția mea este să ofer lumea acestui text ca pe un mărțișor creat de Horia Bădescu pe care eu doresc să îl ofer Irinei Petraș. Nu trebuie înțeles din acest gest nimic altceva decît că e posibil ca afirmația lui Nicolae Steinhardt, ”dăruind vei dobândi”, să fie adevărată. Cu toții acceptăm că nu știm niciodată cine este cel ce dăruiește și cine este cel care primește. Așadar, cel mai simplu este să facem din însăși existența noastră un dar. Poate în felul acesta, prin miracol, transgresiune sau contagiune viața celorlalți se va schimba cu fiecare îmbunătățire din viața noastră.

Am simțit nevoia să vorbesc de textul citat la început, deoarece citirea sa de către Irina Petraș cu ocazia lansării cărții lui Horea Bădescu mi-a produs o experiență de neuitat. Vibrația profundă a textului lecturat mi-a adus experiența fulgurantă a coborîrii minții în inimă și a pătrunderii în lumea fantasmelor mele o dată cu ea.

Una dintre aceste fantasme este cea a dorinței mele, de vreme îndelungată, de a avea un birou asemănător cu spațiul ce poate fi ghicit, doar în oglinda apei, din textul citat din romanul lui Horea Bădescu. Am avut senzația trăirii aievea a unui asemenea spațiu mental în biroul lui Moshe Idel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim sau în cel de la Institutul Hartman, cu adevărat un birou de savant. Am sperat că voi avea și eu ca profesor la Universitatea mea un asemenea birou care să semene mai degrabă cu o bibliotecă rabinică decît cu un spațiu profesoral. Atunci cînd Facultatea mea a cumpărat spații noi, am început să visez cu ochii deschiși, dorind să primesc un loc pe care să îl umanizez cu cărți, ceea ce încă nu s-a întîmplat. Mai am răbdare. Și în ceea ce privește încăperea și mai ales am tot mai multă răbdare cu mine. Pînă atunci pot funcționa discret și liniștit în biroul elegant și confortabil pe care șeful de departament a decis să îl împartă cu mine. Uneori sînt tentat să cred că ceea ce doresc, de fapt, nu este un loc din lumea fizică ci mai degrabă un refugiu imaginar. Îmi permit, așadar, în fanteziile mele, să sper că voi avea cîndva un spațiu așa cum în termeni magici ar putea fi descris doar de talentata J. K. Rowling. Sau unul ce ar putea fi redat adecvat doar în termenii fascinației specifici lui C. S. Lewis. Nu știu, însă, dacă nu ar fi mai potrivit chiar unul care ar putea fi descris în temenii feminității absolute, așa cum se întîmplă la Horia Bădescu în paginile din care face parte și pasajul încă de la început citat.

O altă fantasmă a mea este cea care vizează o formă de relație spirituală cu cărțile prezente în viața mea. Încă de tînăr am utilizat în imaginarul meu elemente luate din gîndirea lui Platon sau Socrate, chiar dacă cu vremea am devenit mai kantian, iar azi mi se pare mai potrivit să fiu levinasian. Văzînd cum Horia Bădescu descrie cărțile folosind imaginea unor trupuri feminine care „se lungeau ori îngenuncheau pieziș pe etajare”, am realizat că niciodată nu m-am gîndit să relaționez cărțile cu metafore ale feminității. Întodeauna le-am pus sub semnul unui simbolism al androginului sau mai exact a tipului de împlinire spirituală revelat de acesta. Sub presiunea mitologiei descătușate de Platon, am conceput mereu relația mea cu cărțile ca o formă de căutare și împlinire mereu actuală și mereu amînată. O relație ce stă sub semnul unui dor cosmic ce trebuie trăit pînă la capăt și mereu reluat cu fiecare carte, într-un proces de refacere perpetuă a unei unități pe care numai cartea o poate media.

Dar probabil că asocierea cărții cu feminitatea ține de o înțelepciune la care, pentru a avea acces, mai am de așteptat. Din această perspectivă, nu am de gînd să pun în vreun fel la îndoială universul inițiatic construit de Horia Bădescu în cartea sa.

Sub semnul unei participări la o lume comună a simbolurilor și a materializării acestora, am ales acest citat din Horia Bădescu pentru a-l re-întoarce sub forma unui mărțișor pentru Irina Petraș. În același timp, aș dori să fie primit ca un mărțișor de către toți cei ce vor dori vreodată să răsfoiască romanul lui Horia Bădescu – Zborul gâștei sălbatice.

 

[1] Horia Bădescu, Zborul gâștei sălbatice, roman, ediția a II-a, necenzurată, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2015), 39.