Cu Antonio Sandu despre practicile filosofice în lumea pandemică

Standard

antonio 1

Sunteți sufletul LUMEN – una dintre cele mai active organizații în promovarea eticilor aplicate, a dezbaterilor filosofice cu deschideri interdisciplinare, în formarea și dezvoltarea practicilor etice în organizații și a consilierii filosofice. În același timp, ați publicat lucrări remarcabile pe teme de etică, deontologie, consiliere filosofică apreciativă etc. Aș dori să vă întreb: care este locul practicilor filosofice și cum pot fi ele integrate în preocupările privind viața oamenilor în vremuri de criză cum este cea sub care ne aflăm azi?

Distinse Domnule Profesor Sandu Frunză, în primul rând dați-mi voie să vă mulțumesc pentru aprecierile pe care le formulați la adresa activităților desfășurate de LUMEN și de mine personal, în ceea ce privește cercetările trans și interdisciplinare în domeniul social, a eticii și practicilor filosofice.

Într-adevăr, Asociația noastră derulează activități de promovare a eticii în practica socială de mai bine de 10 ani și ne bucurăm să constatăm că activitatea noastră are un oarecare impact, atât la nivelul academic – și aici mărturie stau citările pe care le primim pentru lucrările publicate, atât ale membrilor echipei Lumen cât și ale mele personal -, participările de excepție cu care personalități din peste 30 de țări din întreaga lume au onorat invitațiile noastre la conferințele Lumen, cât și la nivel profesional, unde am primit solicitări de consultanță în domeniul eticii, mai ales a celei din sfera cercetării și a comunicării științei, a asistenței sociale, a bioeticii.

Revenind la întrebarea Dumneavoastră, cu privire la locul practicilor filosofice în perioade de criză, cu referire la perioada actuală, consider că, în primul rând, filosofia ar trebui să ducă la umanizarea răspunsului/răspunsurilor pe care societatea îl/le dă la diversele crize cu care se confruntă, cu atât mai mult cu cât astăzi ne aflăm într-o criză generată de o problemă de sănătate publică, dar care atinge societatea umană în majoritatea dimensiunilor acesteia. Avem o criză a valorilor, a ceea ce considerăm valori constitutive ale societății moderne occidentale și în primul rând ale celei europene: libertatea de mișcare, libertatea de exprimare, libertatea religioasă – toate restrânse în numele sănătății publice, adică a responsabilității publice a statului față de sănătatea cetățenilor. Restrângerea acestor libertăți nu poate fi admisă decât temporar și punându-se toate deciziile care duc la astfel de restrângeri sub semnul unei valori în mod necesar etice care să legitimeze deconstrucția chiar și temporară a modernității bazate pe libertate.

Această legitimare trebuie căutată în resursele filosofice ale europenității, iar filosofia aplicată, etica aplicată în special, este chemată să legitimeze societatea postpandemică ca una venită să înfăptuiască valorile constitutive ale modelului nostru cultural european în limitele altor valori etice operaționale – acele valori care sunt chemate să ne spună cum anume vom înfăptui în anii ce urmează valorile fundamentale care ne fac să ne gândim la noi înșine – în primul rând ca la ființe umane, libere și responsabile. Această valoare a responsabilității este de ceva vreme în centrul majorității deciziilor etice, fie că vorbim de responsabilitatea față de celălalt în medicină, în cercetare, în proiectarea și dezvoltarea tehnologică, fie că vorbim despre o responsabilitate față de generațiile viitoare – atunci când discutăm despre ecoetică – , dezvoltare durabilă etc.

Această tranziție de la o etică a demnității individuale, cum este cea actuală, pornind de la modelul kantian, deontologic și tranzitând prin filosofia și paradigmele juridice legate de drepturile omului către o etică a responsabilității, nu pentru celălalt-ul imediat ci față de non-prezență – generațiile viitoare, interlocutorul virtual, semenul ignorat din cealaltă parte a lumii care dintr-o dată devine semnificativ datorită accentuării așa-numitului efect aripă de fluture, a virtualizării spațiului și interacțiunilor sociale etc.

Odată cu criza valorilor, care este deocamdată întrevăzută prin grila interpretativă – ca să îl cităm pe Ioan Petru Culianu – a imperialismului pandemiei în discursul public actual, avem o criză a încrederii individuale și publice ce poate duce la construcții identitare tribale, la o regionalizare a solidarității ca reacție la eșecul globalismului corporatist. Filosofia și practica filosofică ar putea fi chemate să urmărească derapajele și excesele parohialiste sau respectiv fals universaliste prin crearea unui discurs bazat pe echilibrul reflectiv și pe acțiune comunicativă orientată atât către individ – ca actor comunicațional individual – cât și către actorii comunicativi colectivi , instituționali sau chiar statali.

Crizei existențiale prin care mulți trecem datorită angoasantei stări de autoizolare și recluziune nemeditativă – practica filosofică îi poate răspunde printr-un ghidaj al discursului interior al persoanelor interesate, care acceptă consilierea filosofică sau etică, dinspre orientarea către angoasa finitudinii – fie ea a propriei existențe, amenințate de virus, fie a limitelor acțiunii imediate gestionate prin infama dar probabil necesara declarație – către interogarea cu privire la sensurile propriei existențe și orientarea către o viață examinată, care să merite cu adevărat să fie trăită și pentru care individul să merite să se implice, să se reangajeze social.

Sunteți unul dintre cei mai buni cunoscători ai consultanței și eticii ce poate fi practicată în organizații. Avînd în vedere că etica organizațională este una dintre cele mai răspîndite forme ale aplicării filosofiei în viața noastră, aș doi să ne spuneți: cum credeți că vor evolua organizațiile în ceea ce privește nevoia de a asigura un climat etic în relațiile interne și în raport cu diverse categorii de public?

Încă o dată vă mulțumesc pentru aprecierile deosebit de generoase la adresa persoanei și activității mele. În primul rând aș vrea să spun că în ultimii ani etica a pătruns în spațiul public pe o nemeritată ușă din dos, nu ca avatar al reconstrucției societății pe fundamente valorice și în special pe cel al responsabilității pentru un celălalt imediat, sau un celălalt non-prezent, ci ca instrument sancționatoriu a unor comportamente indezirabile care exced limita juridicului.

Foarte mulți privesc etica din perspectiva unor interdicții suplimentare care apar în planul exercitării profesiei, în planul educării, al formării profesionale, al comunicării publice etc. Dacă vom întreba mulți dintre studenții care urmează să aprofundeze un curs de etică – academică bunăoară – la ce se așteaptă ei de la acest curs, vom primi numeroase răspunsuri care arată că așteptările merg în direcția unor discursuri (cel mai probabil sterile) împotriva plagiatului, a copiatului în general, sau a necesității unui comportament integru. Eventual, respectivii intervievați ne vor spune că se așteaptă să le fie prezentate sancțiunile care vizează eventualele comportamente lipsite de integritate.

Mai mult, am analizat comparativ codurile etice ale diferitelor profesii – inclusiv liberale, inclusiv din sfera socială – de la noi din țară cu altele similare din țări cu o tradiție etică și cu o experiență amplă în instituționalizarea eticii. Am constatat că instrumentele românești, care vizează un început de management al eticii, au dezvoltată preponderent partea referitoare la sancțiuni, urmată de cea referitoare la abaterile pentru care respectivele sancțiuni se pot aplica și de abia în al treilea plan al registrului discursiv al respectivelor instrumente sunt instituite reguli de bună practică etică, sunt explicitate valori și principii care să gestioneze buna desfășurare a activității profesionale. Pe de altă parte, în instrumente similare – din S.U.A., Canada, Australia etc – am întâlnit largi capitole care operaționalizează valorile profesionale specifice respectivei instituții sau organizații care propune codul de etică și doar la un nivel absolut secund sunt menționate abaterile, fiind clar specificate motivele pentru care respectivele acțiuni pot fi considerate abateri, rațiunea etică care a condus la clasificarea respectivei acțiuni ca fiind abatere și, dacă este cazul, care sunt limitele sancțiunilor ce pot fi aplicate.

În ceea ce privește evoluția eticii instituționale, mi-ar plăcea să cred că aceasta va fi în direcția expertizei etice și a creării unor instrumente de reflecție etică la nivelul profesioniștilor, a creării unei culturi profesionale și instituționale care să includă valorile etice, internalizarea acestora – atât în corpusul de competențe profesionale cât și în conștiința profesională și etică a indivizilor. Pentru aceasta, etica trebuie să iasă din tiparele filosofiei academice – orientată către elită – și creșterea adresabilității eticii către probleme curente, care să-i provoace pe indivizi la reflecție de natură etică.

Profesionalizarea expertizei etice ar trebui să se desfășoare pe mai multe planuri, prin derularea unor audituri de etică instituțională, în instituțiile de învățământ superior de exemplu, în cele medicale, în cele din sfera mass-media etc.

O altă dezvoltare necesară vizează crearea de competențe etice necesare managerilor diverselor organizații, prin traininguri etice și programe de formare în domeniul eticii. Dezvoltarea consilierii de etică – termenul utilizat este de obicei consiliere etică, dar stricto sensoaceasta înseamnă ca practica consiliativă să se desfășoare într-o manieră etică și de aceea noi considerăm că termenul corect este consiliere de etică, care să arate faptul că scopul consilierii îl reprezintă tocmai rezolvarea unor dileme etice – și extinderea acestor practici dincolo de limita minimală stabilită prin cadrul legal și anume existența unor persoane cu atribuții de consiliere etică în instituțiile publice către apariția unor servicii de consiliere de etică în organizații private.

Este absolut necesară profesionalizarea consilierilor de etică, nu doar prin cursuri de scurtă durată, ci chiar prin programe masterale și ulterior prin direcții de formare în etică aplicată, distincte de cele în filosofie în general. În diverse lucrări am susținut necesitatea profesionalizării supervizării de etică care să ofere servicii de supervizare eticienilor și consilierilor de etică pe modelul serviciilor de supervizare din sfera serviciilor sociale, de exemplu. Sunt optimist că multe dintre aceste idei vor fi implementate în practică din ce în ce mai mult. Sunt deosebit de satisfăcut de faptul că în cadrul unui program intitulat „Competență Etică și Integritate Academică în Cercetarea Științifică și Actul Didactic” (CEIACSAD) – ce se desfășoară cu finanțare FDI (UEFISCDI) în universitatea din care fac parte, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – desfășurăm o serie de activități ale Cercului de Etică Aplicată și Practică Filosofică „Ekpyrosis”, în colaborare cu Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN și cu sprijinul Facultății de Drept si Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. De asemenea, în cadrul aceluiași program, vom desfășura și activități de formare profesională în domeniul consilierii filosofice și de etică, întâi în calitate de cursanți ai distinsului Profesor Lou Marinoff, cât și ulterior ca formatori la nivel local. Proiectul include și desfășurarea unor elemente de audit de etică instituțională, dar și promovarea cooperării inter-instituționale în domeniul eticii.

Cu toți simțim efectele pandemiei în special ca efect al suspendării unora dintre drepturile și libertățile ce făceau parte din modul nostru occidental de a ne situa în lume. Faptul că sîntem constrînși la izolare cotidiană, de exemplu, cred că ne creează un tip de disconfort care se traduce prin crize metafizice, dileme morale, angoase existențiale, gol existențial și lipsă de sens etc. Cum poate contribui consilierea filosofică apreciativă la îmblînzirea unor astfel de probleme manifestate la nivel individual și care sînt resursele la care pot  accede cei care doresc să rezolve astfel de situații delicate cu care se confruntă în viața lor cotidiană?

La această întrebare am răspuns parțial în cadrul răspunsului la prima întrebare, atunci când vorbeam de crize și de chemarea pe care filosofia și mai ales etica aplicată ar trebui să o resimtă în a răspunde la aceste provocări.

Ce aș putea adăga aici, sunt câteva informații cu privire la resursele – desigur referitoare la consilierea filosofică și cea de etică – la care cei care sunt interesați pot apela. În primul rând îmi face deosebită plăcere să anunț că pe canalul de youtube Editura Lumen cei interesați pot găsi înregistrările unor prelegeri pe care le-am derulat începând cu 12 martie 2020 și până în prezent, sub semnul Întâlnirilor de joi cu bioetica și etica aplicată și pe care le-am reunit în volumul, în curs de apariție la Editura Lumen, Bioetica în criză sau criza bioeticii? care răspunde la întrebările întregii comunități cât și a celor interesați de bioetică și etică aplicată, referitoare la criza pandemică și la răspunsurile pe care societatea le dă la această criză, am analizat caracterul etic al acestor răspunsuri din perspectiva echității restrângerii unor drepturi, a necesității consimțământului informat – mai ales în cercetarea pe subiecți umani, chiar dacă cercetările se realizează în perioadă de criză majoră în sănătatea publică – , problema infodemiei și a crizei exploziei de fake news, specificul epistemologic al bioeticii și limitele acesteia puternic forțate de imperialismul sănătății publice, de conflictul de valori și princiii etice ce poate apărea în astfel de situații, câteva presupoziții referitoare la perioada post-criză și la societatea post-pandemică, cu accent pe ideea de virtualizare a spațiului social.

Revenind la canalul de youtube menționat, am urmărit de asemenea crearea unor prelegeri online referitoate la consilierea filosofică, până în prezent în acest topic existând 9 videoclipuri disponibile care tratează semnificația consilierii filosofice, relația eu-celălalt din perspectiva consilierii filosofice, consilierea filosofică apreciativă, consilierea filosofică având un fundament spiritual, tehnici de dezvoltare personală specifice consilierii filosofice. Această serie de videoclipuri se dorește a fi o resursă adresată comunității practicienilor în consilierea filosofică, un adevărat curs online pentru cei care doresc să se inițieze sau să-și dezvolte competențele de consilier filosof sau de consilier de etică. Cei interesați pot găsi pe același canal de youtube Editura Lumen o serie de alte videoclipuri referitoare la etica cercetării științifice și a comunicării cunoașterii – publicării științifice – , referitoare la metodologia cercetării în științele sociale etc.

Dincolo de aceste resurse online și, iată, și resurse editoriale pe care am avut privilegiul să le anunț, nu pot să nu menționez faptul că în luna iunie a acestui an se vor vor desfășura online două programe de formare în consilierea filosofică, susținute de Prof. Lou Marinoff din Statele Unite, ce ar fi trebuit să aibă loc la Timișoara, dar care s-au „mutat” online, la fel ca majoritatea activităților de formare sau educație.

De asemenea, în această perioadă se desfășoară o serie de traininguri ale Prof. Oscar Brenifier de la Institut de Pratiques Philosophiques din Franța, însoțite de sesiuni de consiliere filosofică online, tocmai pe tema angoasei generate de pandemie.

Sunt de asemenea în contact cu colegii din Spania, Portugalia, dar și din India, care desfășoară în același timp activități de consiliere filosofică online.

Personal, consider că această perioadă, dincolo de stresul și angoasa inevitabilă, este una care ne dă posibilitatea să ne redescoperim ca persoană și să ne descoperim ca sine, dacă vom aplica o derivă interpretativă de la ideea de carantină și autoizolare mai mult sau mai puțin voluntară către cea de retragere spirituală, către biserica interioară sau, mai mult, către templul propriului sine. Închiderea bisericilor de ziduri, pe care cu toții o deplângem, poate fi însă o invitație la deschiderea Bisericii din inimă, dacă mutăm atenția de la o practică religioasă, exterioară, către practica descoperirii de sine. Sigur că spiritualitatea ca modă, la fel ca și practica filosofică de bon ton și nu în ultimul rând, ceea ce am denumit într-unul din videoclipurile mele disponibile pe youtube, „campionatul mondial de falsă evlavie”, duc la deprecierea spiritualității, tot așa cum infodemia de știri medicale duce la delegitimarea științei în fața părerilor comune exprimate cu emfază de așa-ziși trendsetteri și influenceri dintr-un spațiu social virtualizat cu parfum de simulacru.

Sigur că despre toate aceste teme cititorii interesați pot citi mai pe larg în volumul menționat mai sus, Bioetica în criză sau criza bioeticii? care va apărea în luna mai în limba română la Editura Lumen, și sperăm ca până în toamnă să fie disponibil și în limba engleză, pentru cititorii din întreaga lume.

O ultimă mențiune la această întrebare, este cea referitoare la articolul pe tema medicalizării vieții sociale – tocmai în contextul pandemiei – și rolul consilierii filosofice în diminuarea efectelor negative ale acestei medicalizări, articol propus spre publicare în limba engleză în Revista de Filosofie Aplicată de la Cluj.

În mod personal, Antonio Sandu – filosof, sociolog și profesionist de formație interdisciplinară – cum se implică în dezvoltarea practicilor filosofice și în oferirea de servicii de consiliere filosofică celor ce ar dori să se bucure de acestea?

Interesul meu pentru practicile consiliative s-a trezit în perioada facultății, când am urmat în paralel specializarea de filosofie și cea de asistență socială și când am avut o intuiție că filosofia poate să aibă un cuvânt important de spus în definirea practicilor consiliative, mai ales a celor din sfera socială, unde nu vorbim de psihopatologie ci mai degrabă de crize existențiale sau de crize axiologice, de incapacitatea de gestionare a unor dileme cu care individul se confruntă, sau de vulnerabilități cognitive legate de existența unei proprii viziuni asupra vieții și a sensului acesteia.

În timpul formării mele în asistența socială și ulterior în urma colaborării cu regretata doamnă Profesor Tatiana Dorofte, m-am întâlnit cu practici consiliative subsumate terapiilor centrate pe client – nondirective – , celor rațional-emotive, analizelor tranzacționale, dezvoltând o apetență specială pentru programarea neurolingvistică. Toate aceste practici au fost ințial înțelese de mine în sensul consilierii specifice în asistența socială, perspectivă din care le-am abordat practic, dar și teoretic, în primele mele lucrări științifice.

Toate aceste forme de consiliere, originate în psihoterapii, veneau ca o reacție la ceea ce acum numesc medicalizarea vieții sociale, dar la acea vreme o consideram fuga de psihiatrie – disciplină medicală evitată în acea perioadă (anii ’90). În fiecare dintre aplicațiile practice și programele de consiliere la care participam – nu destule, aș spune astăzi, din perspectiva pasiunii pe care o am pentru acest domeniu – încercam să mă reîntorc la nucleul existențialist fenomenologic – implicit filosofic – al acestor practici consiliative.

Aproximativ în aceeași perioadă (anii 2000) și tot cu referire la asistența socială, am descoperit, datorită profesorului Ștefan Cojocaru, ancheta apreciativă și construcționismul social care mi-au jalonat întreaga activitate științifică atât în sfera filosofiei cât și în cea a sociologiei și a asistenței sociale. Perspectiva social-construcționistă mi-a permis să intuiesc o nouă epistemologie care pune cercetătorul în inseparabilitate cu obiectul cercetării sale. Din punct de vedere al practici filosofice, am descoperit și practicat consilierea filosofică online, prin programul OnlineT, un program de consiliere dedicat tinerilor aflați în căutarea propriei identități și care se confruntă cu dileme existențiale. Abordarea era deja una specific filosofică și datorită adresabilității generale a proiectului, nu doar unor categorii vulnerabile, am avut o derivă a practicii consiliative dinspre asistența socială și consilierea persoanelor vulnerabile către consilierea persoanelor aflate în dileme etice și existențiale.

Proaspăt descoperita practică apreciativă – appreciative inquiry în limba engleză – îmi permitea să pun accentul pe experiențele pozitive și să valorific o altă pasiune a mea, cea pentru practicile meditative și spiritualitatea orientală aplicată. În anul 2008 îmi amintesc că am participat la o conferință organizată chiar de Dumneavoastră, Domnule Profesor Sandu Frunză, pe tema crizei filosofiei, în cadrul căreia prezentam o primă lucrare în care vorbeam de consilierea apreciativă și de latura sa filosofică. În cadrul aceleiași conferințe, în urma audierii unor prezentări care făceau trimitere la lucrările lui Lou Marinoff, cu precădere la cea intitulată Înghite Platon, nu prozac, am avut o perioadă de reflecție cu privire la posibilele corelații între practica consiliativă – deja filosofică – apreciativă și modelul propus de Lou Marinoff, motiv pentru care, în 2011 i-am propus domniei sale să-mi publice o lucrare în revista Philosophical Practice. Journal of the APPAîn care prezentam o schiță de consiliere filosofică apreciativă care venea parțial în contradicție chiar cu modelul de consiliere filosofică propus de Lou Marinoff, datorită orientării spre aspecte pozitive pe care insistam în acest model.

Îi sunt recunoscător Profesorului Marinoff pentru că nu numai că a acceptat la publicare articolul, chiar fără să mă cunoască personal, la acea vreme, dar mai mult, s-a implicat în corectura limbii engleze – proof readingsi copy-edditing– a lucrării.

În ceea ce privește aplicarea în practică, în perioada respectivă am desfășurat experimental activități consiliative, mai ales cu studenții – atât de la Universitatea „ Mihail Kogalniceanu” din Iași cât si de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – exclusiv în privat și exclusiv pe bază de voluntariat. Ulterior, am dezvoltat câteva modele de cafenele filosofice, care au culminat cu proiectul experimental Cafeneaua Filosofică Virtuală, pe care am intitulat-o Virtual Philosophical Café, care urmărea printre altele posibilitatea de virtualizare a practicilor consiliative de grup și era inclusă într-un proiect personal mai amplu, acela al identificării dimensiunilor și limitelor virtualizării spațiului social. În cadrul cafenelelor filosofice și a consilerilor filosofice de grup am urmărit modalități alternative de filosofare și mai ales îmbinarea filosofiei cu literatura și cu filmul, mai ales cu cel din urmă. Am realizat cafenele filosofice pornind de la filmele Gattaca, Matrix, Transcendence și multe altele. Este o experiență excepțională de practică filosofică – aceea de a filosofa împreună cu participanții la cafeneaua filosofică pornind de la film și atrăgându-i pe participanți nu doar să-și expună propriile opinii, ci să aprofundeze propriile temeri, angoase, mai ales cu privire la viitorul legat de singularitatea tehnologică, de societatea medicalizată, de perspectiva transumanistă ș.a.m.d.

În cee ce privește dezvoltarea practicilor filosofice apreciative, m-am aplecat și în manieră teoretică, publicând o serie de articole, reunite ulterior în volumul Consilierea filosofică apreciativă, volum care s-a bucurat de o bună receptare.

Sunt membru al Asociației Române al Filosofilor Practicieni și în același timp sunt deosebit de onorat de a fi membru al American Philosophical Practitioner Association (APPA), dar în același timp sunt onorat să fiu membru al International Bioethics Association. Am participat la numeroase congrese și conferințe pe teme de filosofie practică și consiliere de etică și filosofică, inclusiv organizate sub auspiciile APPA, unde am avut onoarea și privilegiul de a susține atât prezentări teoretice cât și programe de formare în consiliere filosofică și etică.

În cadrul conferințelor LUMEN pe care le-am organizat, am organizat în majoritatea dintre acestea secțiuni dedicate consilierii filosofice sau de etică, dar și secțiuni practice de consultanță etică.

Știu că ați mai oferit programe de training de formare etică și consiliere filosofică. Este astăzi LUMEN în situația de a oferi programe de pregătire în consilierea filosofică apreciativă pentru a răspunde unei piețe a consilierii în continuă extindere? Credeți în viabilitatea unei piețe a practicilor filosofice și a consilierii filosofice și simțiți că puteți fi un furnizor de servicii de formare profesională în această direcție?

Într-adevăr, așa cum spuneam mai sus, am organizat traininguri – în general de scurtă durată – în domeniul eticii și al consilierii filosofice și chiar în această perioadă, așa cum spuneam, implementăm o serie de videoclipuri pe canalul de youtube Editura Lumen unde cei interesați se pot familiariza cu particularitățile consilierii filosofice și de etică, ale consultanței în etică și nu numai și care sunt accesibile complet gratuit.

Am luat în considerare sugestia Dumneavoastră, Domnule Profesor Sandu Frunză, și imediat ce vom încheia de înregistrat videoclipurile destinate acestui subiect, ele vor fi reunite sub forma unui program de formare, online, în care pe lângă înregistrările pe youtube vom oferi sesiuni de consiliere filosofică și sesiuni de întrebări și răspunsuri pentru cei interesați de a aprofunda cunoștințele în domeniu.

În ceea ce privește profesionalizarea domeniului, consider că practica și consilierea filosofică pot fi deja aplicate efectiv, sub forma unor cabinete de consiliere filosofică – pentru dezvoltare personală sau de coaching pentru consilierea de grup. Ambele profesii, atât cea de consilier pentru dezvoltare personală cât și cea de coach implică practici consiliative și pot fi aplicate inclusiv tehnici de consiliere filosofică, individuală sau de grup, și mai mult decât atât, sunt reglementate ca practică profesională. Am înțeles că există o inițiativă la nivelul Asociației Filosofilor Practicieni din Romania de introducere a profesiei în codul ocupațiilor din România și de creare a unor standarde ocupaționale, inițiativă pe care o salut De asemenea salut inițiativa colegilor de Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara, care au un program masteral internațional deja de prestigiu în ceea ce privește consilierea filosofică, care colaborează cu câțiva dintre cei mai buni consilieri filosofi din lume, numindu-i aici pe Lou Marinoff și Oscar Brenifier dimpreună cu mulți alții și care are deja câteva promoții care au absolvit.

Menționez de asemenea și inițiativa Dumneavoastră și a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca de a realiza cursuri de comunicare și consiliere filsofică de scurtă durată, certificate. Sunt convins că și la nivelul altor universități există programe similare, dar de care nu am eu cunoștință.

Totuși sunt deosebit de onorat să subliniez că primul program cerificat din România în domeniul practicii filosofice s-a realizat în cadrul Conferinței LUMEN din anul 2015 de la Iași, unde trainer a fost practiciana consilierii filosofice Viktoria Chernenko, afiliată la Institut de Pratiques Philosophiques din Paris, filiala Moscova.

Un program masteral în domeniul eticii aplicate și a consilierii de etică a funcționat în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava dar se pare că nu a atras suficienți cursanți, astfel că s-a renunțat la program. La nivelul Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava suntem în curs de organizare a unui program în domeniul eticii în sănătate publică care va avea o importantă componentă etică, inclusiv a unor practici consiliative de etică.

Nu în ultimul rând, vreau să menționez organizarea Cercului de Etică Aplicată și Filosofie Practică „Ekpyrosis”, în cadrul Centrului de Etică Aplicată a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și a Centrului de Cercetări Socio-Umane LUMEN, cu sprijinul Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Printre activitățile pe care deja le avem programate în cadrul Cercului, se numără: Întâlnirile de joia cu Bioetica și Etica Aplicată, o Cafenea Filosofică Virtuală ce va cuprinde un dialog cu Prof.Univ.Dr. Bogdan Popoveniuc, pe tema eticii promovării nicotinei în perioada pandemiei de coronavirus și, de asemenea, o serie de întâlniri virtuale de tip cafenea filosofică virtuală, pornind de la filmele Gattaca și Matrix.

Sunt foarte entuziast de preaplinul de activitate din această perioadă, și doresc pe această cale să-i mulțumesc soției mele pentru susținere și răbdare, și colegilor – atât celor de la Editura Lumen cât și celor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Închei prin a vă mulțumi, Domnule Profesor Sandu Frunză, pentru privilegiul pe care mi l-ați oferit adresându-mi aceste întrebări, care mi-au dat prilejul să-mi rememorez perioade frumoase din activitatea profesională și să prezint cititorilor blogului Dumneavoastră parte din preocupările mele actuale, atât la nivel individual cât și instituțional.

Îmi exprim cele mai alese gânduri și cele mai sincere urări de succes în tot ceea ce întreprindeți!

Sandu Frunză despre o introducere generală în practica filosofică și consilierea filosofică

Standard

Hategan_ConsiliereaFilosofica si eticaO carte binevenită în contextul cultural românesc. Nu este doar un volum destinat consilierilor sau practicienilor în filosofie, este o lucrare foarte utilă pentru potențialii participanți în programele de consiliere filosofică sau în cele vizate de diverse practici filosofice. Fiind vorba de o practică  puțin cunoscută în România, cred că e un lucru foarte potrivit ca cei familiarizați cu practica și consilierea filosofică, în mod repetat și cu mijloace variate, să aducă publicului – într-un limbaj cît mai simplu – un plus de cunoaștere despre fenomenul foarte complex și fascinant al consilierii filosofice. Volumul Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România[1] are meritul de a ne aduce cîteva secvențe privind practicile filosofice filtrate prin experiența cîtorva autori din România în sprijinul înțelegerii fenomenului de către posibilii clienți ai consilierii filosofice și filosofiei practice.

Înainte de a practica filosofia și a face consiliere, filosofii trebuie să își facă, în moduri cît mai variate, cunoscute practicile și stilurile culturale pe care le propun. Este nevoie ca publicul să înțeleagă faptul că, pe lîngă discursul foarte elaborat, abstract și uneori inaccesibil al filosofilor, mai există și forme de filosofare la care publicul cultivat și cu sensibilitate filosofică poate avea destul de ușor acces. El trebuie conștientizat inclusiv de faptul că poate beneficia de anumite servicii filosofice, fie că e vorba de indivizi, grupuri sau organizații.

Cele mai importante două texte din acest volum sînt semnate, în opinia mea, de Claudiu Mesaroș și Laurențiu Staicu. Oferindu-ne o „Scurtă prezentare a naturii și tipologiei practicilor filosofice”[2], Claudiu Mesaroș ne aduce clarificări foarte utile ale conceptului de practică filosofică și ne oferă explicații cu privire tipurile de filosofie practică de care ne putem bucura: consilierea de grup, filosofia cu copiii, filosofia pentru deținuți, filosofia pentru grupuri vulnerabile sau defavorizate, dialogul socratic nelsonian, consilierea organizațională, cafeneaua filosofică, telefonul consilierului filosof, practicarea filosofiei cu ajutorul tehnologiei, dialogul filosofic radiofonic, festivalul de filosofie, plimbarea filosofică. Explicații foarte lămuritoare sînt oferite de autor. Ele sînt făcute în stilul școlii lui Lou Marinoff, un filosof foarte influent printre practicienii filosofiei la Timișoara.

Încercînd să răspundă la întrebarea „Cît de practică e filosofia practică”, Laurențiu Staicu ne răspunde ca un practician într-ale filosofiei, care are și o foarte bună pregătire teoretică în filosofie. Un aspect esențial este cel al specificului filosofiei înțeleasă ca terapie. Răspunzînd nevoilor societății în care trăiesc, filosofii contemporani au instituit un nou mod de raportare la filosofie și la valorile ei, astfel încît, „filosofia practică s-a transformat și ea într-un serviciu ca oricare altul, distribuit și normat aritmetic, riguros în ședințe sau sesiuni de consiliere privată, oferite contra cost celor frămîntați de întrebări filosofice sau pur și simplu dornici să dobîndească o lămurire elevată cu privire la felul în care ne putem orienta rațional în lume.”[3]Cu toate că și-a găsit un loc propriu pe piața consilierii, ca serviciu special de îngrijire și ajutor, consilierea filosofică este, pentru practicianul român, mai degrabă ceva consistent de oferit în registru educațional decît în zona terapeutică. Laurențiu Staicu relevă caracterul fragmentar al practicilor, neexistînd o practică unitară a consilierii filosofice și neputîndu-se realiza o reglementare a practicilor, care ar fi în discordanță cu libertatea și originalitatea revendicate de creatorii și practicienii din sfera filosofiei. Această situație contribuie suplimentar la întărirea convingerilor care, în principal, „păstrează consilierea filosofică în aria unui tip de dialog cu funcție mai degrabă educativă, decît terapeutică, un dialog avînd ca scop asumat … clarificarea problemelor personale ale clientului prin analiză critică și depășirea crizei sau problemei care a declanșat nevoia de consiliere printr-o înțelegere rațională, o explicitare sistematică a mecanismelor mai ample ale lumii ca atare sau, uneori, ale unei situații particulare sau ale unei practici sociale în care trăiește persoana pe care o consiliem”.[4]

Un domeniu foarte important, cu mari perspective de dezvoltare și în cultura instituțională din România este cel al practicilor etice. În tot mai mare măsură consilierea etică își face loc și în instituțiile statului și în mediul educațional și în mod progresiv în mediul afacerilor. Organizațiile economice se revendică tot mai mult a fi participanți etici în relațiile economice globale. Astfel, nevoia de consiliere etică este în creștere, în toate domeniile, concomitent cu revendicări tot mai dese de participare a indivizilor la viața comunității promovînd principiile integrității. Un capitol foarte important ne aduce reflecțiile din „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”[5]propuse de Mihaela Frunză. Textul face parte dintr-o lucrare mai amplă a autoarei, paginile de față ne clarifică statutul expertului în etică, principalele elemente pe care se construiește consilierea etică, ne introduce în formele pe care le poate avea expertiza etică în România. Un aspect important este cel al profilului consilierului de etică. Mihaela Frunză ne spune că „profilul profesional al expertului în etică ar trebui să facă parte deschiderea spre o practică interdisciplinară a cunoașterii și cercetării, fără nici o divergență cu sfera foarte specializată a domeniului de aplicare și cu caracterul integrator al eticii ca disciplină născută și întreținută în dinamismul ei pe terenul filosofiei. Totodată, îmbinarea atitudinii reflexive cu gîndirea critică, a tehnicilor de interpretare cu interpretarea regulilor, a atitudinii responsabile cu comunicarea etică, pare să facă parte din instrumentarul profesioniștilor din consiliere etică”.[6]

În aceeași parte a volumului Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, privind etica și consilierea, un text cu o deschidere spre tematizarea globală a reflecțiilor și practicilor etice ne este oferit de Maria Sinaci într-o discuție foarte convingătoare despre „Globalizare și etică globală în secolul XXI”[7].

Demne de o atenție specială sînt textele în care ni se propun analize privind unele aspecte privind fundamentele filosofice și culturale ale consilierii filosofice și filosofiei practice. Unul dintre cei mai buni practicieni și teoreticieni în consultanța de comunicare și consilierea filosofică este Aurel Codoban. Pornind de la asocierea dintre filosofie și comunicare, filosoful ne arată modul în care înțelepciunea de a trăi poate fi cultivată în lumea construită pe comunicare. Făcînd un excurs prin preocupările filosofilor în diverse etape ale dezvoltării filosofiei – de la centralitatea preocupărilor privind existența, la cele privind cunoașterea și apoi la cele ce privilegiază comunicarea – Aurel Codoban așază practica filosofică la interferența dintre comunicare și înțelepciune. În felul acesta, pentru a releva rolul semnificativ pe care îl poate juca filosofia în viața unui client care apelează la serviciile unui filosof, stilistul existențial ne spune că „ceea ce ar putea face filosofia ca iubire de comunicare, ca înțelepciune a comunicării, așa cum este practicată ea în consilierea filosofică sau în terapia existențială ar fi să ne schimbe stilul existențial comunicațional, înțelegînd prin aceasta că ne schimbă felul în care comunicăm cu noi înșine și felul cum comunicăm, prin propria noastră existență, cu ceilalți”[8]. Pentru cunoscătorii filosofiei lui Aurel Codoban, ceea ce nu este vizibil în textul de față, este demersul de hermeneutică a iubirii pe care autorul își construiește întreg eșafodajul practicării filosofiei ca un instrument de îmbunătățire existențială, în calitate de stilist existențial.

O dimensiune de neocolit în orice introducere în consilierea filosofică este cea a dialogului. Iulia Grad a reușit să aducă în mod strălucit în atenția noastră modelul buberian al dialogului, cu principiul reciprocității, al transcenderii, al cuprinderii alterității absolute și al resemnificării subiectului prin valorizarea în relație a funcției și semnificației cosmice a intersubiectivității.[9] De altfel, dimensiunii dialogice i se acordă un statut special nu numai în contextul acestei discuții, ci și în demersul de fixare a cadrelor generale ale consilierii filosofice exersate de către Laurențiu Staicu[10].

De altfel, consilierea filosofică este în primul rînd o formă de dialog în care se construiește aducerea împreună a elementelor ce pot constitui o conștiință simbolică în care consilierul și cel consiliat se pot regăsi într-o lume comună și pot trăi împreună misterul existențial al revelării de sine și al revelării ființei. În acest orizont trebuie plasate și discuțiile privind rolul terapeutic al filosofiei. Într-o manieră foarte nuanțată, ideea de terapie filosofică este teoretizată de către Ionuț Mladin în ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”.[11] Foarte inspirată este ideea autorului de a releva specificul terapiei filosofice prin alăturarea ei cu alte forme de terapie, psihologică sau psihiatrică, printre care terapia cognitiv-comportamentală. Nu am să mă opresc asupra elementelor comparative, foarte bine expuse, ci asupra concluziei că „filosofia are importante resorturi terapeutice, iar consilierea filosofică poate fi în continuare dezvoltată ca un cîmp practic bazat pe instrumente specifice de intervenție, disponibile în tradiția filosofică, fapt care îi conferă specificitate”[12]. În jocul acesta dintre ceea ce este general și ceea ce este specific în relația de îngrijire și întrajutorare pot să își facă loc foarte multe forme ale intervenției filosofice. Una foarte convingător expusă este intervenția consilierii filosofice într-o situație specială cum este consilierea în penitenciare. În favoarea utilizării consilierii filosofice în acest context pledează Marian Tătaru în textul „Evadarea socratică. Consilierea filosofică în penitenciare”[13].

Nu puteau să lipsească textele legate de gîndirea critică, precum cele semnate de Vasile Hațegan și Gheorghe Clitan. Domeniul gîndirii critice a fost foarte bine dezvoltat pînă acum în România – cu o contribuție bună dinspre filosofie și psihologie și o dezvoltare foarte amplă din partea specialiștilor ce vin dinspre litere. Fiind ceva foarte familiar pentru diverse categorii de public, nu mai insist asupra acestei perspective din filosofia aplicată, așa cum este relevată în volumul de față.

O provocare deosebită căreia trebuie să îi facă față practica filosofică în România este cea adusă de nevoia de profesionalizare și de instituționalizare a practicii consilierii filosofice. Despre dificultățile unui asemenea demers ne vorbește Vasile Hațegan în „Drumul spre profesionalizare al consilierii filosofice”[14]. Nu știu ce anume va face autorul în dezvoltarea reflecției filosofice și a filosofiei aplicate. Îmi este suficient de clar, însă, că poate să își aducă o contribuție importantă în demersul tehnic și instituțional de recunoaștere a acestor practici pe o piață a consilierii foarte dinamică cum este cea românească. Efortul său de coordonare, de implementare, de construcție de rețele și de mediere organizațională cred că poate aduce beneficii dezvoltării unei conștiințe puternice a profesioniștilor din cîmpul practicilor filosofice.

 Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, deși acoperă doar parțial problemele, este un volum foarte util pentru a elimina disconfortul pe care îl aduce întîlnirea cu un domeniu – care pare fie total nou, fie cvasi-necunoscut – cum este cel al consilierii filosofice. Posibilii clienți ai acestor activități au avantajul de a privi de acum consilierea filosofică scoasă de sub umbra esoterică sub care pare a fi ascunsă și de sub ambiguitatea adusă de o practică despre care – pînă de curînd – aproape nimeni în rîndul publicului larg din România nu știa în ce sens și cît de practică este.

Celor care nu sînt familiarizați cu filosofia practică și consilierea filosofică, volumul coordonat de Vasile Hațegan le oferă o bună ocazie pentru a se introduce în acest domeniu ce se așteaptă descoperit și de către românii cu sensibilitate filosofică și cu dorință de îmbunătățire a condiției lor existențiale prin intermediul dialogului și reflecției filosofice.

 

[1]Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019).

[2]Claudiu Mesaroș, „Scurtă prezentare a naturii și tipologiei practicilor filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 137-152.

[3]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 35.

[4]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, 48.

[5]Mihaela Frunză, „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 181-194.

[6]Mihaela Frunză, „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”, 192-193.

[7]Maria Sinaci, „Globalizare și etică globală în secolul XXI”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 195-216.

[8]Aurel Codoban, „Cîtă înțelepciune este în consilierea filosofică”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 62.

[9]Iulia Grad, „O perspectivă dialogică asupra consilierii filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 27-34.

[10]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, 39.

[11]Ionuț Mladin, ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 153-164.

[12]Ionuț Mladin, ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”, 162

[13]Marian Tătaru, „Evadarea socratică. Consilierea filosofică în penitenciare”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 165-178.

[14]Vasile Hațegan, „Drumul spre profesionalizare al consilierii filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 113-135.