Cu Florin Lobonț despre profesionalizarea consilierii filosofice în lumea aflată în criza pandemică

Standard

florin lobont 1

Sandu Frunză: Sînteți creatorul primului program de formare profesională în domeniul consilierii filosofice din România. Vă rog să faceți activitatea acestui Masterat în mai mare măsură cunoscută comunității academice, mediului cultural, dar și posibililor beneficiari care ar putea alege să se instruiască în practicile filosofice și în consilierea filosofică. Vă rog să ne spuneți: care este specificul acestui program universitar în peisajul românesc al specializării în domeniul filosofiei și al profesionalizării activităților de consiliere?

Florin Lobonț: Nu mă bucură acest pionierat, care vine, din păcate, destul de târziu la noi (am început în 2015), după cum nu mă bucură nici rămânerea lui doar la Universitatea de Vest din Timișoara. Târziu, întrucât asemenea proiecte de relansare aplicativă a filosofiei necesită timp pentru a ajunge la o oarecare maturitate, consacrare și popularitate, alături (nu în concurență!) cu programele de filosofie academică deja existente. Am folosit căile obișnuite pentru promovarea lui (social media, pagini de internet, conferințe și publicații, articole în presă), însă, este adevărat, trebuie făcut mai mult pentru aducerea existenței și ofertei acestui masterat internațional (desfășurat integral în limba engleză) la cunoștința tuturor celor interesați. Într-adevăr, este primul program de acest gen derulat la nivel universitar din România, dar și din zona central și est europeană, și singurul desfășurat în limba engleză din Europa. În acești primi ani, efortul de constituire și consolidare ale programului s-au concentrat în mare măsură pe realizarea de parteneriate externe care să ne asigure colaborarea cât mai multor specialiști de notorietate și dobândirea, de către studenți, a unor abilități specifice cât mai solide. Astfel, în urma tatonărilor, vizitelor reciproce și discuțiilor, lista colaboratorilor și partenerilor noștri a ajuns sa cuprindă instituții și asociații (sau membri ai acestora) care desfășoară activități similare, precum Institut de Pratiques Philosophiques (Argenteuil), American Philosophical Practitioners Association, SAPERE (Anglia), universitățile Ca’ Foscari (Veneția), Quincy, Purdue, Catholic-Washington (Statele Unite), Amsterdam, Sorbona, Lyon, John Cabot (Roma), Azore, Beira Interior, Bangok și altele. La acestea se adaugă și câțiva specialiști practicieni din România, în special de la Universitatea de Vest din Timișoara și de la Universitatea din București. Programul oferă cunoştinţe teoretice aplicate şi deprinderi de a utiliza instrumente și metodologii adecvate bazate pe filosofie în sprijinul persoanelor sau grupurilor care se confruntă cu probleme existenţiale, relaţionale, etice şi decizionale în experiența lor individuală sau în contexte sociale şi profesionale. Abilitățile dobândite (și utilizate deja de o parte din absolvenți în profesiile lor) se aplică unui spectru tot mai cuprinzător de probleme, de la consultanţa în afaceri până la probleme strict individuale ale clienţilor, implicând cel mai adesea o regândire a valorilor şi credinţelor acestora şi recurgând la metode de rezolvare raţională a conflictelor bazată pe instrumente critic-analitice, argumentative şi dialogale specifice filosofiei.

Sandu Frunză: Sînteți coordonatorul primei teze de doctorat, în mediul academic românesc, care are ca temă consilierea filosofică. Care este specificul acestei consilieri? Încotro ne orientează acest domeniu de cercetare? Care este impactul unor astfel de cercetări în domeniul cunoașterii și al practicilor filosofice?

Florin Lobonț: Multă lume a exprimat îndoieli în privința capacității consilierii filosofice de a se legitima suficient în raport cu consilierea psihologică. Așa cum este gândit și în cadrul programului nostru, acest ansamblu de deprinderi subsumat consilierii și consultanței filosofice și etice este conceput ca o alternativă la consilierea psihologică adresată celor care doresc să evite medicalizarea problemelor de viaţă, însă nu în opoziție, ci în complementaritate cu specializările oferite de domeniile psihologiei, neuro-ştiinţelor şi psihiatriei şi în colaborare cu specialişti din cadrul acestora. Competențele profesioniștilor din acest domeniu cuprind asimilarea și operaționalizarea în consiliere și consultanță filosofică și etică a aspectelor particulare ale filosofiei practice şi formelor înrudite de consiliere şi metodologiile de intervenţie destinate ajutorării clienţilor. Profesioniștii bine pregătiți ai acestui domeniu dobândesc fundamentele teoretice, tehnicile şi deprinderile practice cu ajutorul cărora să asculte, să înteleagă şi să accepte, dintr-o perspectivă fundamentată pe filosofie, punctele de vedere prezentate de clienţi, în funcție de dinamica personală, de circumstanţele familiale, sociale și de lucru în care trăiesc, să-i ajute să-şi identifice şi să-şi formuleze problemele şi soluţiile. Așadar, consilierea filosofică nu abordează probleme ce țin de afecțiuni din spectrul patologiei fiziologice sau mentale, ci tulburări ale homeosazei emoționale cum ar spune unul dintre colaboratorii programului, profesorul american Lou Marinoff. Prin urmare, expertiza filosofică nu este compatibilă cu impunerea sau contrazicerea diagnosticelor clinice. Scopurile sale sunt doar în subsidiar „terapeutice”, prin faptul că vizează (cu mijloace specifice) reducerea anxietății și amplificarea stării de bine, nu prin aspirația de a substitui vreo formă de practică psihoterapeutică sau psihiatrică. De aceea,  considerăm că abilitățile de gândire filosofică aplicată trebuie completate cu o pregătire temeinică în evaluare psihologică și tehnici de consiliere.

Sandu Frunză: Ambiguitatea, fragilitatea și frica de singurătate și izolare pe care le-a adus în viața noastră criza actualei pandemii ne creează o nevoie reală de a apela la sprijin din partea unor profesioniști, de a accesa diverse servicii de consiliere. În ce situații ar trebui să apelăm la sprijinul profesional al unui consilier filosofic? Care e plusul pe care consilierea filosofică îl poate aduce în raport cu alte practici de consiliere în perioade de criză cum este cea pe care o parcurgem?

Florin Lobonț: Încă de la Socrate – unul din părinții și inspiratorii filosofiei ca instrument de analiză și îndrumare a vieții de zi cu zi – consilierea sau practica filosofică s-a constituit ca un mijloc de soluționare a unor crize individuale și colective de natură existențială, ale sensului, crize etice, identitare, relaționale, în care situația actuală se încadrează în nenumărate privințe. Chiar dacă nu a rămas singura formă de filosofare, filosofia privită ca phronesis – înțelepciune practică – a fost concepută încă dintru început ca dialog ghidat de rationamentul dialectic, menit sa reflecteze asupra preocupărilor și problemelor concrete care apar în cursul vieții celui care solicită ajutor, precum și asupra semnificației vieții ca întreg. Practica filosofică întreprinde această explorare, într-un mod prietenos, plin de simpatie și acceptare în raport cu clientul, propunându-se ca o modalitate de sprijin în descoperirea, asumarea și practicarea adevărului (în special cu privire la sine) de către acesta, ca principală componentă a cunoașterii de sine, la care se adaugă practicarea virtuții în raport cu sine și cu ceilalți. În acest fel, analiza filozofică a propriei vieți îl poate ajuta pe client să trăiască o viață mai bună, mai productivă, mai plină de sens și, prin urmare, mai fericită.

Plecând de la învățăturile filosofilor și înțelepților din vechime și adaptându-le vremurilor noastre, strategiile consilierilor filosofici contemporani sunt diverse (fapt reflectat și în programul nostru masteral), uneori eclectice (în funcție de deschiderile și dispozițiile clienților lor), aceștia recurgând la (sau chiar combinând), de pildă, dialogul socratic, principiile moralității stoice (centrate pe apathea) și chiar deprinderea și practicarea celor trei „nestemate” ale taoismului (compasiunea, simplitatea și răbdarea, uneori traduse și ca iubire, moderație și reziliență), cu precădere folositoare în vremuri de criză ca cea pe care o traversăm astăzi la nivel planetar. Cei bolnavi și suferinzi au nevoie de ajutorul nostru, singurătatea și depresia și alte maladii sunt exacerbate de restricțiile impuse în perioada acestei pandemii. Dacă pentru unii apathea stoică poate constitui o ieșire din impas, în cazul multor altora doar exercitarea autentică a compasiunii noastre, care duce dincolo de interesul personal, le va fi de un real ajutor. De asemenea, imboldul simplității și a bucuriei vieții simple îndepărtată de cultura consumeristă poate aduce clienților pauza necesară conștientizării frumuseții vieții pure și simple, a beneficiului acestei pauze de reflecție și regenerare. În fine, învățarea altei virtuți, răbdarea, va anula efectele nocive ale anxietății provocate de nerăbdarea întoarcerii la viața plină de suprastimulările superficiale de dinainte. Răbdarea ca abilitate stoică de a amâna gratificația și a suporta dificultățile se transformă într-o virtute utilizabilă pe parcursul restului vieții.

Practica filosofică se situează cel mai aproape de oferirea acestor forme de ajutor. Dincolo de rigoarea și disciplina analizei cu care identifică natura, anvergura și consecințele problemelor la nivel individual sau de grup, fiecare viitor practican este liber să-și constituie – în vederea maximei utilizări, în slujba clienților, a calităților sale – „semnătura personală”, propriul stil de lucru cu clienții, dat fiind că nu există un cadru teoretic specific impus tuturor.

Sandu Frunză: Cum vă situați dumneavoastră ca profesionist pe piața deschisă a ofertelor de formare profesională, de consultanță și de consiliere? Care sînt tipurile de intervenție pe care vă propuneți – în noul context al crizei medicale și după ce ea va fi depășită – să le faceți ca filosof și expert în consilierea filosofică?

Florin Lobonț: Personal, mi-am asumat în primul rând sarcina de construcție la nivel conceptual-„institutional” (chiar dacă acesta din urmă sună impropriu) a acestei îndeletniciri (pe care o privesc, cum am mai amintit, în primul rând ca pe un ansamblu de abilități și competențe ale minții, aplicabile în multe profesii) prin formarea acestor grupuri și rețele de învățăcei și specialiști, dintre care doar unii reușesc – drumul fiind lung și anevoios – să ajungă în relații de tip discipol-mentor, care trec dincolo de însușirea de tehnici, la un nivel pe care l-am putea descrie (fie și în sens „slab”) ca „inițiatic”. Tipurile de activități pe care eu le susțin direct includ exersarea și consolidarea în grupurile de discuții ale studenților și absolvenților noștri (deocamdată încă închise, datorită modestiei și dorinței lor de a fi mai bine pregătiți atunci când se vor pune la dispoziția publicului) și  încurajarea și facilitarea sesiunilor de supervizare (unele aflate în desfășurare regulată de câțiva ani) cu practicieni recunoscuți internațional (din Franța, Italia, Statele Unite, Spania, Rusia etc. ). Ceea ce urmărim, împreună cu aceștia din urmă, este ajungerea la practica zilnică de reflecție și clarificare aplicate valorilor, credințelor, ideilor, judecăților, dorințelor, emoțiilor, intuiților, scopurilor, angajamentelor, relațiilor și, în general, tuturor (sau măcar majorității) acțiunilor și experiențelor din care se constituie viața proprie a celor care se pregătesc cu scopul de a facilita acest proces și pentru clienții lor. Ideal, pentru filosoful practician (denumirea preferată printre profesioniștii consilierii și consultanței filosofice) filosofia ar trebui să devină un mod de viață, nu o sumă de analize și precepte exersate exclusiv în cabinetul de consiliere sau în forumuri de dezbatere filosofică a problemelor vieții curente (lucru încă mai greu de realizat în tipul compartimentat de existență a vieții contemporane moderne).

Intervențiile specifice acestor abordări fundamentate pe filosofie reprezintă în primul rând o formă de praxis (mai precis o practică vie bazată pe abilitatea unui răspuns etic inițial) al interacțiunii făcută cu deschidere, compasiune și grijă pentru persoanele care caută adevărul (în modalități deschise, niciodată fixe și strict circumscrise unei teorii, doctrine sau școli filosofice) cu privire la ele însele și „ancorele” filosofice cu care rezonează și modalitățile schimbării atitudinale și acționale inspirate de acestea. Acesta este și unul din elementele principale care disting consilierea filosofică de toate celelalte forme de consiliere din psihologie și de practicile de consiliere psihoterapeutică, care operează în cadre teoretice precise.

Sandu Frunză: Ne aflăm într-o perioadă de criză în care nevoia de consiliere este din ce în ce mai vizibilă, fie că este vorba despre organizații sau despre indivizi. Cei care doresc să apeleze la consultanța etică sau la serviciile unui consilier filosofic cum pot să o facă? Cum ajungem la un filosof practician sau la un profesionist care să ne ofere consiliere filosofică? Puteți să ne vorbiți de serviciile oferite de practicieni, eventual să ne dați cîteva exemple de specialiști prezenți pe piața consilierii filosofice?

Florin Lobonț: Eu pot vorbi doar în numele programului nostru masteral și al rețelei de practicieni (consacrați, implicați în formarea studenților masteranzi, sau absolvenți ai programului, participanți la diverse scheme de formare continuă cu cei dintâi) constituiți în jurul acestuia. Numărul acestor practicieni aflați la diferite niveluri de formare și experiență este în continuă creștere, ceea ce nu poate fi decât îmbucurător, însă și mai îmbucurătoare ar fi creșterea numărului acestor progame de formare de durată, serioase, desfășurate la nivel universitar. Diversitatea și dinamica acestei „structuri” nu a permis încă constituirea unei platforme unice care să promoveze în mod unitar servicii de consiliere și consultanță filosofică și etică. Deocamdată singurul „nod” al acestei rețele care are legături cu toți acești practicieni este reprezentat de pagina Facebook Master of Philosophical Counselling and Consultancy, al cărei membri sunt și unde solicitările pot fi trimise și văzute în timp real. Curând pe această pagină vor fi anunțate și linkurile către pagini FB sau web dedicate ale grupurilor care oferă consiliere specifică sau către forumuri de discuții dedicate problemelor și crizelor vieții contemporane. Printre serviciile oferite de practicieni consacrați se numără consilierea individuală (Prof. Laurențiu Staicu, Dr. Annalisa Rossi, Dr. Oscar Brenifier, Viktoria Chernenko, Alexandru Cosmescu, Maria Volodina, Isabelle Millon, Jerome Lecoq, Conf. Dr. Claudiu Mesaroș, Dr. Ionuț Mladin) și absolvenți ai masterului (Anca Tiurean, Veronica Bâtcă, Diana Panța), consilierea organizațională (Diana Panța, Mihail Pricop, Andrew Keltner), cu copiii (Manuela Anghelescu, Mihaela Mănoiu, Anca Tiurean, Diana Panța), cu grupuri mici și familială (Anca Tiurean) sau cea destinată deținuților, celor eliberați și lucrătorilor din penitenciare (Dr. Annalisa Rossi, Dr. Rupali Jeswal, Gary Hill, Aladin Tătaru).

Prin practicienii phronesis-ului (de care lumea prezentului și cea a viitorului au nevoie în număr cât mai mare), filosofia abia reîncepe să-și reia rolul cotidian și să-și asume utilitatea socială pentru care a fost concepută, atât de înțelept și de vizionar, cu două milenii și jumătate în urmă.

Sandu Frunză despre o introducere generală în practica filosofică și consilierea filosofică

Standard

Hategan_ConsiliereaFilosofica si eticaO carte binevenită în contextul cultural românesc. Nu este doar un volum destinat consilierilor sau practicienilor în filosofie, este o lucrare foarte utilă pentru potențialii participanți în programele de consiliere filosofică sau în cele vizate de diverse practici filosofice. Fiind vorba de o practică  puțin cunoscută în România, cred că e un lucru foarte potrivit ca cei familiarizați cu practica și consilierea filosofică, în mod repetat și cu mijloace variate, să aducă publicului – într-un limbaj cît mai simplu – un plus de cunoaștere despre fenomenul foarte complex și fascinant al consilierii filosofice. Volumul Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România[1] are meritul de a ne aduce cîteva secvențe privind practicile filosofice filtrate prin experiența cîtorva autori din România în sprijinul înțelegerii fenomenului de către posibilii clienți ai consilierii filosofice și filosofiei practice.

Înainte de a practica filosofia și a face consiliere, filosofii trebuie să își facă, în moduri cît mai variate, cunoscute practicile și stilurile culturale pe care le propun. Este nevoie ca publicul să înțeleagă faptul că, pe lîngă discursul foarte elaborat, abstract și uneori inaccesibil al filosofilor, mai există și forme de filosofare la care publicul cultivat și cu sensibilitate filosofică poate avea destul de ușor acces. El trebuie conștientizat inclusiv de faptul că poate beneficia de anumite servicii filosofice, fie că e vorba de indivizi, grupuri sau organizații.

Cele mai importante două texte din acest volum sînt semnate, în opinia mea, de Claudiu Mesaroș și Laurențiu Staicu. Oferindu-ne o „Scurtă prezentare a naturii și tipologiei practicilor filosofice”[2], Claudiu Mesaroș ne aduce clarificări foarte utile ale conceptului de practică filosofică și ne oferă explicații cu privire tipurile de filosofie practică de care ne putem bucura: consilierea de grup, filosofia cu copiii, filosofia pentru deținuți, filosofia pentru grupuri vulnerabile sau defavorizate, dialogul socratic nelsonian, consilierea organizațională, cafeneaua filosofică, telefonul consilierului filosof, practicarea filosofiei cu ajutorul tehnologiei, dialogul filosofic radiofonic, festivalul de filosofie, plimbarea filosofică. Explicații foarte lămuritoare sînt oferite de autor. Ele sînt făcute în stilul școlii lui Lou Marinoff, un filosof foarte influent printre practicienii filosofiei la Timișoara.

Încercînd să răspundă la întrebarea „Cît de practică e filosofia practică”, Laurențiu Staicu ne răspunde ca un practician într-ale filosofiei, care are și o foarte bună pregătire teoretică în filosofie. Un aspect esențial este cel al specificului filosofiei înțeleasă ca terapie. Răspunzînd nevoilor societății în care trăiesc, filosofii contemporani au instituit un nou mod de raportare la filosofie și la valorile ei, astfel încît, „filosofia practică s-a transformat și ea într-un serviciu ca oricare altul, distribuit și normat aritmetic, riguros în ședințe sau sesiuni de consiliere privată, oferite contra cost celor frămîntați de întrebări filosofice sau pur și simplu dornici să dobîndească o lămurire elevată cu privire la felul în care ne putem orienta rațional în lume.”[3]Cu toate că și-a găsit un loc propriu pe piața consilierii, ca serviciu special de îngrijire și ajutor, consilierea filosofică este, pentru practicianul român, mai degrabă ceva consistent de oferit în registru educațional decît în zona terapeutică. Laurențiu Staicu relevă caracterul fragmentar al practicilor, neexistînd o practică unitară a consilierii filosofice și neputîndu-se realiza o reglementare a practicilor, care ar fi în discordanță cu libertatea și originalitatea revendicate de creatorii și practicienii din sfera filosofiei. Această situație contribuie suplimentar la întărirea convingerilor care, în principal, „păstrează consilierea filosofică în aria unui tip de dialog cu funcție mai degrabă educativă, decît terapeutică, un dialog avînd ca scop asumat … clarificarea problemelor personale ale clientului prin analiză critică și depășirea crizei sau problemei care a declanșat nevoia de consiliere printr-o înțelegere rațională, o explicitare sistematică a mecanismelor mai ample ale lumii ca atare sau, uneori, ale unei situații particulare sau ale unei practici sociale în care trăiește persoana pe care o consiliem”.[4]

Un domeniu foarte important, cu mari perspective de dezvoltare și în cultura instituțională din România este cel al practicilor etice. În tot mai mare măsură consilierea etică își face loc și în instituțiile statului și în mediul educațional și în mod progresiv în mediul afacerilor. Organizațiile economice se revendică tot mai mult a fi participanți etici în relațiile economice globale. Astfel, nevoia de consiliere etică este în creștere, în toate domeniile, concomitent cu revendicări tot mai dese de participare a indivizilor la viața comunității promovînd principiile integrității. Un capitol foarte important ne aduce reflecțiile din „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”[5]propuse de Mihaela Frunză. Textul face parte dintr-o lucrare mai amplă a autoarei, paginile de față ne clarifică statutul expertului în etică, principalele elemente pe care se construiește consilierea etică, ne introduce în formele pe care le poate avea expertiza etică în România. Un aspect important este cel al profilului consilierului de etică. Mihaela Frunză ne spune că „profilul profesional al expertului în etică ar trebui să facă parte deschiderea spre o practică interdisciplinară a cunoașterii și cercetării, fără nici o divergență cu sfera foarte specializată a domeniului de aplicare și cu caracterul integrator al eticii ca disciplină născută și întreținută în dinamismul ei pe terenul filosofiei. Totodată, îmbinarea atitudinii reflexive cu gîndirea critică, a tehnicilor de interpretare cu interpretarea regulilor, a atitudinii responsabile cu comunicarea etică, pare să facă parte din instrumentarul profesioniștilor din consiliere etică”.[6]

În aceeași parte a volumului Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, privind etica și consilierea, un text cu o deschidere spre tematizarea globală a reflecțiilor și practicilor etice ne este oferit de Maria Sinaci într-o discuție foarte convingătoare despre „Globalizare și etică globală în secolul XXI”[7].

Demne de o atenție specială sînt textele în care ni se propun analize privind unele aspecte privind fundamentele filosofice și culturale ale consilierii filosofice și filosofiei practice. Unul dintre cei mai buni practicieni și teoreticieni în consultanța de comunicare și consilierea filosofică este Aurel Codoban. Pornind de la asocierea dintre filosofie și comunicare, filosoful ne arată modul în care înțelepciunea de a trăi poate fi cultivată în lumea construită pe comunicare. Făcînd un excurs prin preocupările filosofilor în diverse etape ale dezvoltării filosofiei – de la centralitatea preocupărilor privind existența, la cele privind cunoașterea și apoi la cele ce privilegiază comunicarea – Aurel Codoban așază practica filosofică la interferența dintre comunicare și înțelepciune. În felul acesta, pentru a releva rolul semnificativ pe care îl poate juca filosofia în viața unui client care apelează la serviciile unui filosof, stilistul existențial ne spune că „ceea ce ar putea face filosofia ca iubire de comunicare, ca înțelepciune a comunicării, așa cum este practicată ea în consilierea filosofică sau în terapia existențială ar fi să ne schimbe stilul existențial comunicațional, înțelegînd prin aceasta că ne schimbă felul în care comunicăm cu noi înșine și felul cum comunicăm, prin propria noastră existență, cu ceilalți”[8]. Pentru cunoscătorii filosofiei lui Aurel Codoban, ceea ce nu este vizibil în textul de față, este demersul de hermeneutică a iubirii pe care autorul își construiește întreg eșafodajul practicării filosofiei ca un instrument de îmbunătățire existențială, în calitate de stilist existențial.

O dimensiune de neocolit în orice introducere în consilierea filosofică este cea a dialogului. Iulia Grad a reușit să aducă în mod strălucit în atenția noastră modelul buberian al dialogului, cu principiul reciprocității, al transcenderii, al cuprinderii alterității absolute și al resemnificării subiectului prin valorizarea în relație a funcției și semnificației cosmice a intersubiectivității.[9] De altfel, dimensiunii dialogice i se acordă un statut special nu numai în contextul acestei discuții, ci și în demersul de fixare a cadrelor generale ale consilierii filosofice exersate de către Laurențiu Staicu[10].

De altfel, consilierea filosofică este în primul rînd o formă de dialog în care se construiește aducerea împreună a elementelor ce pot constitui o conștiință simbolică în care consilierul și cel consiliat se pot regăsi într-o lume comună și pot trăi împreună misterul existențial al revelării de sine și al revelării ființei. În acest orizont trebuie plasate și discuțiile privind rolul terapeutic al filosofiei. Într-o manieră foarte nuanțată, ideea de terapie filosofică este teoretizată de către Ionuț Mladin în ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”.[11] Foarte inspirată este ideea autorului de a releva specificul terapiei filosofice prin alăturarea ei cu alte forme de terapie, psihologică sau psihiatrică, printre care terapia cognitiv-comportamentală. Nu am să mă opresc asupra elementelor comparative, foarte bine expuse, ci asupra concluziei că „filosofia are importante resorturi terapeutice, iar consilierea filosofică poate fi în continuare dezvoltată ca un cîmp practic bazat pe instrumente specifice de intervenție, disponibile în tradiția filosofică, fapt care îi conferă specificitate”[12]. În jocul acesta dintre ceea ce este general și ceea ce este specific în relația de îngrijire și întrajutorare pot să își facă loc foarte multe forme ale intervenției filosofice. Una foarte convingător expusă este intervenția consilierii filosofice într-o situație specială cum este consilierea în penitenciare. În favoarea utilizării consilierii filosofice în acest context pledează Marian Tătaru în textul „Evadarea socratică. Consilierea filosofică în penitenciare”[13].

Nu puteau să lipsească textele legate de gîndirea critică, precum cele semnate de Vasile Hațegan și Gheorghe Clitan. Domeniul gîndirii critice a fost foarte bine dezvoltat pînă acum în România – cu o contribuție bună dinspre filosofie și psihologie și o dezvoltare foarte amplă din partea specialiștilor ce vin dinspre litere. Fiind ceva foarte familiar pentru diverse categorii de public, nu mai insist asupra acestei perspective din filosofia aplicată, așa cum este relevată în volumul de față.

O provocare deosebită căreia trebuie să îi facă față practica filosofică în România este cea adusă de nevoia de profesionalizare și de instituționalizare a practicii consilierii filosofice. Despre dificultățile unui asemenea demers ne vorbește Vasile Hațegan în „Drumul spre profesionalizare al consilierii filosofice”[14]. Nu știu ce anume va face autorul în dezvoltarea reflecției filosofice și a filosofiei aplicate. Îmi este suficient de clar, însă, că poate să își aducă o contribuție importantă în demersul tehnic și instituțional de recunoaștere a acestor practici pe o piață a consilierii foarte dinamică cum este cea românească. Efortul său de coordonare, de implementare, de construcție de rețele și de mediere organizațională cred că poate aduce beneficii dezvoltării unei conștiințe puternice a profesioniștilor din cîmpul practicilor filosofice.

 Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, deși acoperă doar parțial problemele, este un volum foarte util pentru a elimina disconfortul pe care îl aduce întîlnirea cu un domeniu – care pare fie total nou, fie cvasi-necunoscut – cum este cel al consilierii filosofice. Posibilii clienți ai acestor activități au avantajul de a privi de acum consilierea filosofică scoasă de sub umbra esoterică sub care pare a fi ascunsă și de sub ambiguitatea adusă de o practică despre care – pînă de curînd – aproape nimeni în rîndul publicului larg din România nu știa în ce sens și cît de practică este.

Celor care nu sînt familiarizați cu filosofia practică și consilierea filosofică, volumul coordonat de Vasile Hațegan le oferă o bună ocazie pentru a se introduce în acest domeniu ce se așteaptă descoperit și de către românii cu sensibilitate filosofică și cu dorință de îmbunătățire a condiției lor existențiale prin intermediul dialogului și reflecției filosofice.

 

[1]Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019).

[2]Claudiu Mesaroș, „Scurtă prezentare a naturii și tipologiei practicilor filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 137-152.

[3]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 35.

[4]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, 48.

[5]Mihaela Frunză, „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 181-194.

[6]Mihaela Frunză, „Despre expertiza etică și expertul în etică în România. Elemente pentru un profil etic adaptat contextului românesc”, 192-193.

[7]Maria Sinaci, „Globalizare și etică globală în secolul XXI”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 195-216.

[8]Aurel Codoban, „Cîtă înțelepciune este în consilierea filosofică”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 62.

[9]Iulia Grad, „O perspectivă dialogică asupra consilierii filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 27-34.

[10]Laurențiu Staicu, „Cît de practică e filosofia practică”, 39.

[11]Ionuț Mladin, ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 153-164.

[12]Ionuț Mladin, ”Resorturi terapeutice ale filosofiei”, 162

[13]Marian Tătaru, „Evadarea socratică. Consilierea filosofică în penitenciare”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 165-178.

[14]Vasile Hațegan, „Drumul spre profesionalizare al consilierii filosofice”, în Vasile Hațegan (editor), Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România, (București: Editura Eikon, 2019), 113-135.