Sandu Frunză despre dăruire, motivație și personalitate

Standard

maslow

Este timpul potrivit pentru a celebra și a dărui. Respectul și recunoașterea mi se par cele mai importante moduri prin care femeile pot fi celebrate în această perioadă și pe tot parcursul anului. Fără îndoială, o sărbătoare destinată celebrării femeii este cel mai bine valorizată prin reamintirea recunoașterii de care femeia trebuie să se bucure în societate, de dezbaterile privind drepturile și afirmarea femeii în sfera profesională, de dialogul privind respectul cuvenit în viața personală sau în sfera publică etc. Însă, nu din perspectiva acestor probleme majore doresc să vă rețin atenția acum. Aș dori să mă opresc asupra darului, deși acesta poate apărea ca un aspect secundar din perspectiva afirmării sociale și politice a femeilor. Cu toate acestea, nevoia de a dărui pare a fi o coordonată importantă a condiției relaționale a ființei umane.

Sub influența lecturilor mele din textele lui Georges Bataille și din alte lucrări antropologice, am susținut mereu că darul intră într-o logică  a schimbului. Darul atrage după sine un alt dar, altfel el nu se realizează pe deplin ca dar.[1] E adevărat că, cel mai adesea, dăruirea nu se rezumă la schimbul de obiecte, ci vizează o construcție care se realizează pe un plan superior celui al lumii obiectelor și al schimbului acestora. Cel mai adesea, relevanța darului este resimțită ca ceva ce intervine în orizontul spiritual, chiar și atunci cînd darul poate lua forma unor obiecte dintre cele mai rudimentare cu putință. Unul dintre cele mai frumoase exemple de daruri pe care le pot concepe în viața mea și a altora sînt cărțile. Ele pot fi oferite ca exemple ale darului prin excelență deoarece au capacitatea de a juca, în cea mai mare măsură, rolul unor entități cu o valoare interpersonală. Mai mult decît atît, una dintre caracteristicile speciale ale darului este aceea că el oferă, odată cu obiectul darului, o întreagă lume de semnificații. Mai mult decît orice alt obiect, cărțile au această capacitate de participare simbolică la lumea pe care darul o aduce cu sine în viața celui dăruit.

Ca un posibil dar, pe care îl putem aduce femeilor din viața noastră, doresc să semnalez aici o carte ce poate aduce o bogăție inepuizabilă în viața oricui ați dori să o dăruiți: Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate.[2] Cartea nu se adresează în mod special femeilor, dar o recomand ca pe un dar posibil deoarece reprezintă o operă clasică în dezvoltarea psihologiei. Recunoscut ca întemeietor al psihologiei umaniste, Abraham H. Maslow modelează pentru totdeauna înțelegerea fundamentelor motivației umane și este un autor tot mai influent în domenii precum filosofia, comunicarea, publicitatea, resurse umane, strategiile organizaționale, etica managerială etc.

O influență aparte o au ideile sale în dezvoltarea personală, cultivarea sinelui, coaching etc. Nici un discurs motivațional nu mai poate face azi abstracție de ideile puse în mișcare de Maslow. Cea mai cunoscută dintre contribuțiile sale este construcția piramidei ce înfățișează ierarhia trebuințelor umane, în vîrful căreia este situată nevoia naturală de autorealizare a ființei umane ca actualizare a sinelui. Autorul o propune ca pe o schemă generală de interpretare a dezvoltării motivației și personalității umane. Ea este rezultatul unui efort teoretic original și de mare complexitate în care datele experimentale sînt întrețesute de o reflecție filosofică de profunzime, care pune de acord datele științifice cu fundamentele filosofice ale condiției umane.

În clarificarea modului de a fi al omului în lume și a principiilor realizării autentice a ființei umane, Maslow pleacă de la caracterul prin excelență pozitiv al felului de a acționa al omului. El refuză să accepte orice teorie privind prezența unor instincte distructive intrinseci naturii umane.  Realizarea trebuințelor umane trebuie să se producă într-un mod natural, nu se poate stabili nici o relație directă între lupta pentru satisfacerea acestor nevoi și manifestările de violență din viața omului. Într-o asemenea perspectivă, fie că e vorba de trebuințele primare sau de cele superioare, „trebuințele (motive, impulsuri, pulsiuni) primare nu sunt malefice și nici păcătoase. Nu e nimic neapărat rău în a dori și a avea nevoie de hrană, siguranță, apartenență și dragoste, acceptare socială, acceptare de sine și actualizare a sinelui. Dimpotrivă, majoritatea oamenilor din diferite culturi ar considera aceste dorințe – într-o formă autohtonă sau alta – dezirabile și lăudabile. Chiar cu un maximum de precauție științifică, tot ar trebui să spunem că sunt neutre și nu rele”.[3] Satisfacerea nevoilor specific umane nu trebuie privită ca o luptă pentru existență bazată pe un instinct care izvorăște din modul de a fi al omului. Prezența violenței în acțiunea umană trebuie privită din perspectiva concepției care „spune că distructivitatea sau agresivitatea este un comportament secundar sau derivat, nu o motivație primară. Aceasta presupune să ne așteptăm ca, la ființa umană, comportamentul ostil sau distructiv să se dovedească a fi rezultatul unui motiv identificabil, reacția la o altă stare de fapt, produs și nu sursă originară”.[4] Maslow afirmă pe baze etologice, antropologice, științifice înclinația naturală a omului înspre realizarea binelui. Acest element al gîndirii pozitive fertilizează întregul cîmp al reflexiilor sale cu privire la devenirea umană.

Pentru a ajunge să trăiască o viață bună, omul trebuie să parcurgă cu încredere toți pașii necesari realizării sale. El trebuie să se îngrijească de nevoile sale primare, care au în vedere faptul că omul există în lume ca ființă biologică ce are nevoi de natură fizică, așa cum trebuie să fie preocupat și de asigurarea securității vieții sale prin obținerea unei siguranțe și a unei stări de confort în raport cu situarea sa în lume ca mediu al desfășurării vieții. Această sferă a nevoilor de bază, determinate de faptul că omul este o ființă corporală ce trăiește într-un univers fizic, trebuie completată, după Maslow, de preocuparea pentru realizarea trebuințelor de natură socială, cele ce privesc universul relațional al persoanei ce trăiește într-un univers al valorilor bazate pe alteritate, pe dialog, pe viața trăită împreună cu ceilalți. Manifestarea omului ca ființă socială atrage după sine și nevoia individului de recunoaștere. Iar în satisfacerea acestei trebuințe cred că intervin două dintre cele mai importante elemente fără de care nu putem concepe azi autenticitatea ființei umane și tot ceea ce poate să ne apară semnificativ din perspectiva dezvoltării personale. Este vorba de respectul față de sine și respectul față ceilalți. Respectul joacă aici nu doar rolul unui instrument de comunicare, al unui cadru etic al conviețuirii, ci și al unei categorii de trasare a condițiilor de posibilitate ale existenței omului postmodern. Toate acestea își găsesc împlinirea la nivelul ființei umane o dată cu trecerea la cel de al cincilea nivel al dezvoltării umane. El corespunde actualizării sinelui, proces pe care Maslow îl pune la baza unei psihologii universale. Nimic din ceea ce este omenesc nu poate fi lăsat la o parte în dezvoltarea personală. Totul trebuie cuprins în acțiunea de obținere a armoniei personale și a unei vieți mai bune: de la nevoia de somn sau de sex pînă la nevoia de recunoaștere sau de succes, de la nevoia de iubire[5] pînă la cea de transcendere în raport cu o transcendență ce își face loc în orizontul condiției umane. Această stare de împlinire personală trebuie experimentată și trăită în prezent[6], fie că e vorba de pacienți supuși unui proces terapeutic, fie că e vorba de beneficiari ai consilierii de dezvoltare personală și de îmbunătățire a calității relațiilor interpersonale.[7]

O carte cum este cea a lui Abraham H. Maslow poate fi un dar potrivit pentru orice persoană îndrăgită din viața noastră deoarece teoriile sale au părăsit situația experimentului de laborator transformînd întreaga viață a omului într-un laborator al experiențelor semnificative din punct de vedere al condiției umane. Este unul dintre motivele pentru care teoriile sale sînt azi utile atît pentru rezolvarea problemelor individuale în dezvoltarea personală cît și în dezvoltarea în carieră și în mediile profesionale, în înțelegerea mecanismelor instituționale de valorizare a creativității personale, în orientarea politicilor organizaționale de dezvoltare a resursei umane și a politicilor de responsabilitate socială sau în descifrarea provocărilor cărora trebuie să le facă față lumea contemporană.

Putem să nu fim de acord cu afirmațiile lui Maslow cu privire la anumite distorsiuni pe care o interpretare greșită a luptei pentru emanciparea femeilor le poate aduce în dezvoltarea persoanei.[8] Dar nu putem face abstracție de faptul că teoriile lui pun în valoare o dimensiune specific feminină a existenței. Este vorba îndeosebi de o totalizare simbolică prezentă în actul actualizării sinelui, chiar dacă putem accepta că există o posibilitate de nuanțare a diferențelor existente în ceea ce privește stabilirea de priorități în cazul bărbaților și a femeilor. Această dimensiune este una cu deschideri holistice și relevă gîndirea pozitivă, creativitatea, construcția existenței bazată pe valori, accentul pus pe umanitate, dar și pe idealul valorizării nevoilor particulare ale fiecărei persoane în parte – elemente ce conviețuiesc cu o etică a grijii specifică ontologiei relaționale a sufletului feminin.

 

[1] Sandu Frunză, Advertising constructs reality. Religion and advertising in the consumer society, (București: Tritonic, 2014).

[2] Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, Traducere de Andreea Răsuceanu, Prefață de Robert Frager, Postfață de Ruth Cox, Ediția a treia, (București: Editura Trei, 2013).

[3] Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, 213.

[4] Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, 226-227. Într-o cheie asemănătoare poate fi citită și lucrarea lui Erich Fromm,  Anatomia distructivității umane, Traducere de Oana Maria Nica, (București: Editura Trei, 2015). Fromm consideră că distructivitatea nu derivă din natura umană, ci este una dintre formele pe care le ia deformarea personalității umane. Cîteva aspecte privind gîndirea lui Erich Fromm pot fi urmărite în „Sandu Frunză despre fața întunecată a iubirii”, 12 februarie 2018.

[5] Recomand ca cei ce doresc să citească această carte să înceapă cu capitolul „Iubirea la oamenii aflați în procesul actualizării sinelui”, paginile 341-372.

[6] În general, teoriile psihologice care recurg la o fundamentare filosofică au ca tendință să releve importanța situației actuale în demersul terapeutic. O lectură lămuritoare în acest sens poate fi Dave Mann, Terapia Gestalt. 100 de teme și tehnici fundamentale, Traducere de Brândușa Popa, (București: Editura Trei, 2013).  Dave Mann afirma: ”Eu privesc terapia gestalt ca fiind o călătorie de descoperire. Noi explorăm felul în care fiecare își întîlnește lumea, cum răspunde la situația lui și felul în care influențează situațiile trecute și prezente procesul fiecăruia (și al nostru) de a întîmpina ceea ce este „aici și acum”, facem toate aceste lucruri în timp ce ne implicăm activ în relația cu clientul ca parte a situației lui”, paginile 21-22.

[7] Am scris despre importanța universului relațional în „Sandu Frunză despre Dragobete în vizită la psihoterapeut”, 21 februarie, 2018,   pe marginea cărții Carl R. Rogers, A deveni o persoană. Perspectiva unui psihoterapeut, Traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto, Cuvînt înainte de Florentina Palade, ediția a doua, București: Editura Trei, 2014. Modul în care principiile psihologiei umaniste pot interveni în dezvoltarea unor relații terapeutice autentice, care să conducă la autocunoaștere, acceptare de sine și transformare personală poate fi urmărit și în Carl S. Rogers, Terapia centrată pe client. Practica ei actuală, implicații și teorie, Traducere de Corina Dedu, (București: Editura Trei, 2015).

[8] Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, 32-33. Cîteva precizări din perspectivă feministă sînt schițate de Ruth Cox în reflecțiile privind „teoria motivației, a actualizării sinelui și psihologia femeii” prezente în postfața cărții: Ruth Cox, „Bogata recoltă a lui Abraham Maslow”, în Abraham H. Maslow, Motivație și personalitate, 532-534. O critică radicală la adresa „falocentrismului”, considerat de unele feministe că ar sta la baza ierarhiei nevoilor fundamentale teoretizate de Maslow, poate fi urmărită în Dallas Cullen and Lise Gotell, „From Orgasm to Organization: Maslow, Women’s Sexuality and the Gendered Foundations of the Needs Hierarchy”, Gender, Work and Organizations, Vol. 9 No. 5 (2002): 537-555.

Reclame

Sandu Frunză despre comunicare cu Delia Cristina Balaban, Ioan Hosu și Meda Mucundorfeanu

Standard

poza lansare

Cartea Delia Cristina Balaban, Ioan Hosu, Meda Mucundorfeanu (Eds.), PR Trend. New Media: Challenges and Perspectives, (Mittweida: Hochschulverlag Mittweida, 2015) apare sub semnul celor 10 ani ce s-au scurs de la dezvoltarea ca structură de sine stătătoare a Departamentului de Comunicare, PR și Publicitate. Sub presiunea acestei aniversări, constat că am ajuns și eu să măsor timpul într-un mod semnificativ: cu durata celor 7 ani de cînd predau la acest Departament, cu un angajament personal ferm în raport cu studenții mei și cu încrederea în talentul lor de viitori comunicatori.

Cartea este gîndită după tipicul cărților ce propun textele mai importante susținute la conferințele științifice. Sînt cuprinse texte semnate de Aurelia Ana Vasile, Camelia Cmeciu, Alina Nechita (Vingan), Magor Kadar, Răzvan Enache, Mădălina Moraru (Buga), Anamaria Tomiuc, Mirela-Codruța Abrudan, Marian Petcu, Anna Keszeg, Anabella-Maria Târnovan, Andreea-Nicoleta Voina, Laura Petrehuș și alții. Ea relevă, pe de o parte, varietatea preocupărilor participanților. Pe de altă parte, propune o anumită coerență a contribuțiilor și oferă o imagine a ceea ce profesioniștii dintr-un anumit domeniu consideră a fi important și demn de a fi adus la cunoștință și supus dezbaterii comunității academice. De data aceasta este vorba despre conferința ”PR Trend”, ce a fost consacrată ca un brand universitar românesc și se bucură de suportul tradițional al Fundației Hanns Seidel.

În cazul de față, lucrarea reflectă deschiderile pe care le are DCRPP în raport cu celelalte medii academice și profesionale din Cluj și din alte centre universitare. Iar în acest sens cred că datorăm foarte mult Deliei Balaban, care acționează în permanență pentru creșterea vizibilității și prezența constantă a comunicării de la Cluj în celelalte centre academice. Delia Cristina Balaban reprezintă comunitatea noastră de specialiști în științele comunicării, îndeosebi prin cercetările sale ce teoretizează domeniul publicității și prin conexiunile și network-ul profesional pe care îl dinamizează. După cum ne dovedește și calitatea ei de coordonator al acestui volum, ea este prezentă cu prestigiul său profesional și în domeniul relațiilor publice în așteptarea unei voci puternice, pe care încă nu o avem și pe care toată lumea o așteaptă să spargă tăcerea, să fie auzită, în domeniul PR-ului de la Cluj.

De aceea, mă bucur să pot prezenta această carte cu trei coordonatori speciali. Mai întîi, am menționat-o, deja, pe Delia Cristina Balaban. Mai apoi, Meda Mucundorfeanu, așa cum știți, este un autor ce face parte din generația tînără de profesioniști în științele comunicării, generația mult așteptată pentru a aduce suflul nou al inovării în domeniul comunicării. Nu în ultimul rînd îl amintesc pe specialistul în comunicare și sociologie politică, Ioan Hosu, nu numai o prezență semnificativă în calitate de coordonator ci și director al Departamentului de Comunicare, PR și Publicitate.

Simpla parcurgere a sumarului volumului de față o să vă arate cît de prezent este spiritul lui Ioan Hosu, deschiderile tematice, preocupările metodologie, orientarea teoriei spre spiritul antreprenorial, dorința de a pune fundamente teoretice solide pentru o bună și eficientă integrare a competențelor teoretice și abilităților practice cu piața muncii. Sînt elemente pe care Ioan Hosu le face vizibile în preocupările sale de sociolog al comunicării și de profesionist în științele comunicării, dar și în activitatea sa de implicare etică și eficientă în activitățile administrative sau în răspunsurile pe care le dă diferitelor provocări ce vin din partea comunității, în general.

Aș putea menționa aici mai multe texte ce mi-au trezit în mod special interesul. Voi semnala doar cîteva, lăsînd cititorilor plăcerea de a descoperi conținutul integral al volumului de față.

Unul dintre cele mai provocatoare texte din volum este ”Cinderella Reloaded” scris de Camelia Cmeciu, de la Universitatea București. Camelia Cmeciu analizează o campanie de responsabilitate socială referitoare la una dintre cele mai complexe și actuale probleme: violența în familie. Motivul povestirii pusă în joc este cel al Cenușăresei, iar povestirea este rescrisă și spusă de copii care au fost victime ale violenței în familie. Povestea spusă cu mijloacele specifice comunicării mediatice virtuale este presărată cu fapte reale de viață. Astfel încît, pe de o parte, dispare granița dintre realitate și ficțiune, iar pe de altă parte, ficțiunea scoate la suprafață și pune într-o nouă lumină realitatea nemiloasă a violenței. Textul este un bun prilej pentru a problematiza responsabilitatea socială a organizațiilor ca domeniu distinct al comunicării. Avînd în vedere studiul de caz propus de autoare, trebuie să avem în minte că, deși acțiunea caritabilă este o parte vizibilă a responsabilității sociale, totuși, ea nu este un scop în sine. Aici, acțiunea filantropică nu trebuie înțeleasă ca amînare a repercusiunilor producerii unui rău în comunitate, ci ca acțiune constantă de eradicare a acelui rău (în această situație violența) prin acțiunea comună a tuturor factorilor implicați.

Deja de multă vreme CSR nu mai este un instrument de PR și nu mai aparține relațiilor publice. Ea este un domeniu al comunicării de sine stătător. Responsabilitatea socială nu se reduce la acțiuni caritabile cum ar fi, de exemplu, aceea de a aduna alimente și a le împărți săracilor pentru a primi în schimb vizibilitate sau orice alt tip de recompense psihologice, emoționale, de autoprețuire sau chiar spirituale. Ca domeniu distinct al comunicării organizaționale, responsabilitatea socială a organizațiilor trebuie corelată cu specificul organizației și cu necesitățile principalelor categorii de public ale organizației. În felul acesta, filantropia este corelată cu sustenabilitatea și cu acțiunea etică și eficientă a organizației.

CSR nu se reduce la filantropie – chiar dacă ea presupune și aceast tip de acțiune caritabilă sau de donații în scopuri caritabile – iar atunci cînd caritatea se produce ea este însoțită de obținerea de beneficii din partea comunității locale sau naționale. CSR se referă nu atît la filantropie cît la interdependențele pe care le presupune acțiunea economică într-un anumit spațiu social, cultural și ideologic. Ea presupune nu o modalitate de a cheltui banii, ci o cale de acțiune etică pe toate palierele acumulării, producției și investiției. Prin urmare, așa cum ne spun teoreticienii responsabilității sociale, ea se referă nu la modul în care decidem să cheltuim banii pe care îi putem disponibiliza drept bugete destinate unor activități complementare activității organizației, ci la modul în care acționarii utilizează aceste resurse pentu a cîștiga mai mulți bani, pe care să îi utilizeze mai apoi în acțiuni economice sustenabile. Este mai degrabă vorba de o preocupare etică permanentă de a desfășura acțiuni eficiente și cu un impact benefic asupra organizației, asupra comunității, asupra societății, mediului și chiar cu bătaie mai lungă – asupra echilibrului cosmic.

Un text convingător, pe lîngă care nu se poate trece fără a fi parcurs, este cel propus de Alina Nechita (Vingan), de la Radio Cluj. În studiul realizat cu sprijinul IRES, ea tratează influența noilor media asupra statutului jurnalistului și provocările aduse de acestea la adresa jurnalismului tradițional. Un aspect ce trebuie reținut este legat de dubla acțiune: pe de o parte, jurnaliștii încearcă să se adapteze la noile tehnologii și la noile modalități de manifestare profesională, iar pe de altă parte, ei manifestă o anumită rezistență, bazată pe nevoia de confort, pe nevoia de a nu se lăsa depășiți de rapiditatea circulației informației și atitudinile în continuă schimbare ale publicului, pe nevoia de a se sustrage diferitelor tipuri de control aduse de dezvoltarea tehnologică și de a-și afirma autonomia în raport cu creativitatea jurnalistică din sfera jurnalismului tradițional.

Schimbările rapide ale modului de a face jurnalism au dus și la schimbări în ceea ce privește prevederile codurilor de etică, ale modului de manifestare a deontologiei jurnalistice. Aceste schimbări sînt percepute de autoare ca factori determinanți în deteriorarea eticii profesionale a jurnaliștilor și drept factori corozivi în raport cu mitologia culturii media care ne spune că, acționînd în vederea binelui public, presa este cîinele de pază al democrației – o imagine cu o încărcătură etică foarte puternică.

Putem să ne întrebăm dacă această erodare a eticii trebuie privită ca o evoluție normală a mutării comunicării mediatice în spațiul virtual, sau ar trebui să privim cu îngrijorare și să acționăm în vederea unei reglemetări adecvate a mediului online, după modelul reglementării comunicării tradiționale? Mai putem să diminuăm forța conceptelor etice sau este necesar să reglementăm juridic domeniul comunicării, inclusiv printr-o lege a presei care să conțină prevederile integrității profesionale după modelul principiilor din codurile etice?

O suprareglementare juridică a domeniilor particulare ale comunicării poate duce la o serie de disfuncționalități. Convingător este în acest sens textul semnat în acest volum de Mădălina Moraru (Buga), de la Universitatea București, în care sînt evidențiate dificultățile aduse de suprareglementarea prevederilor legate de domeniul publicității și relațiile acestuia cu domeniul audio-vizualului. Este vorba de Ordonanța de urgență 25/2013, care prin modificările și completările aduse Legii audiovizualului nr. 504/2002 creează un mediu ostil manifestării economice a publicitarilor. Astfel, mijloacele tradiționale de transmitere a comunicării comerciale ajung să fie dezavantajate în raport cu noile media, o mare parte a comunicării publicitare mutîndu-se în mediul online.

Problematic devine faptul că modalitățile noi ale comunicării comerciale produc nu numai schimbări în ceea ce privește piața comunicării, ci și în privința comportamentului consumatorilor, ceea ce s-ar putea să aibă și efecte negative în privința modului de a se autodefini al omului și al modului său de situare în realitatea vieții.

Într-o asemenea perspectivă devine preferabil refuzul oricărei suprareglementări în favoarea unei aplicări adecvate a eticii și legislației la mediul online, după criteriile și modalitățile similare de aplicare în mediile tradiționale de comunicare. Lumea reală și realitatea virtuală au deja o consistență la fel de mare. Granițele între cele două lumi, dacă există, sînt foarte fluide. Este vorba, de fapt, de o singură lume privită sub aspecte diferite. Prin urmare, reglementările din spațiul virtual trebuie să fie similare cu etica și legislația spațiului real.

Unul din textele ce mi-a plăcut foarte mult este cel despre construcția imaginii personale scris de Magor Kadar, de la Universitatea Babeș-Bolyai. Mă regăsesc aici cu autorul pe terenul unei pasiuni comune pentru descoperirea instrumentelor și mecanismelor construcției imaginii personale în vederea acumulării de imagini succesive și suprapuse care să facă posibilă construcția unui brand personal. Probabil că generațiile digitale nu vor putea să se sustragă necesității de a-și construi un brand personal, cam în aceeași manieră în care generația mea nu se poate sustrage construcției culturale și spirituale și eticii dezvoltării personale.

Una dintre cele mai provocatoare idei din acest volum este adusă de Mirela-Codruța Abrudan, de la Universitatea Babeș-Bolyai, prin afirmația că fiecare generație aduce propriile sale modalități de a comunica și de a da sens comunicării. Pentru mine acest text este extrem de important din perspectiva eticii generaționale, din perspectiva responsabilității pe care o avem în raport cu generațiile viitoare. Autoarea este preocupată de modul în care generația digitală se raportează la instrumentele comunicării și de modul în care tinerii se construiesc pe sine și construiesc realitatea în comunicare. Pe lîngă relevarea calităților ce le are această generație, Mirela-Codruța Abrudan expune și o parte din defectele acesteia, datorate în special supunerii excesive la tehologia din ce în ce mai sofisticată. Printre ele am reținut mai ales narcisismul, centrarea excesivă asupra propriei persoane, preocuparea de sine exagerată. Deducem de aici imaginea unei generații a excesului. Probabil că o responsabilitate etică ce o avem în raport cu generația digitală ar fi să o aducem în situația de a învăța simțul măsurii. Îmi amintesc faptul că Socrate îi îndemna pe tineri să se autocontemple în oglindă. Cei frumoși trebuiau să se privească pentru a-și contempla frumusețea și a ajunge la o mai bună înțelegere a frumuseții, pe cînd cei ce se regăseau ca fiind mai puțin frumoși aveau șansa de a deveni frumoși prin educație. Această contemplare de tip socratic ar trebui să fie un punct de plecare pentru metamorfozarea narcisismului noii generații. Echilibrul în autocontemplare, dezvoltarea stimei de sine și preocuparea de sine sînt valori importante care duc la dezvoltarea personală și pot fi folosite ca suport pentru construirea unui brand personal.

Nu aș putea să închei fără a remarca textul scris în lectură feministă de doctoranda mea Andreea – Nicoleta Voina. Cercetînd resursele puterii legate de actorii politici, ea se oprește asupra figurii emblematice a Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, și asupra discursului său ținut în cadrul convenției naționale a democraților. Discursul avea menirea de a consolida legitimitatea candidaturii soțului său, Barack Obama, prezentîndu-l ca pe o persoană a cărui viziune pentru națiune îl recomandă pentru a fi președinte, un președinte care a trăit visul american și poate să îi ajute și pe ceilalți să îl trăiască.

Atunci cînd recomand lectura acestui text fac abstracție de evidenta valoare intrinsecă a textului. Pornesc de la premisa că volumul de față este reprezentativ pentru obiceiul DCRPP de a promova tinerii cu potențial de cercetător. Întîlnirea oferită de acest volum între cercetătorii maturi și cei tineri îmi aduce aminte de faptul că magistrul meu Aurel Codoban, cu foarte mulți ani în urmă, m-a convins asupra importanței cercetării textelor filosofice și religioase. Această amintire este pentru mine un prilej bun de a evoca relația de respect pe care generațiile și-o poartă în comunitățile universitare în care există simboluri ale tradiției filosofice cum este, de exemplu, Aurel Codoban. O asemenea tradiție se pierde în mediile în care generația celor ce se pregătesc să iasă din sistem are puțini reprezentanți sau chiar nu mai există. Transmiterea ștafetei academice între generații este un act inițiatic de transmitere a valorii respectului. Așa cum altă dată nu ne puteam imagina o comunitate autentică fără centralitatea iubirii, tot așa, azi, e greu de conceput o comunitate universitară în care respectul să nu fie o preocupare centrală a fiecărui membru al comunității academice.

După trăirea acestei dorințe de întîlnire a unor autori din generații diferite și cu orientări diverse (întîlnire prilejuită de acest volum propus de coordonatorii săi Delia Cristina Balaban, Ioan Hosu, Meda Mucundorfeanu), nu pot să închei decît spunînd că este un volum după chipul structurii organizaționale care a făcut posibil volumul de față și care ne ține împreună sub semnul unor valori ale idealului de comunicare etică și eficientă.