Sandu Frunză despre populism ca patologie europeană

Standard

MihneaPopulismul ca expresie a radicalismului politic a devenit parte a scenei politice din România. Populismul din spațiul românesc nu este atît de vizibil în preocupările cercetătorilor, comparativ cu cel din alte țări ale Europei de Est. Lipsa unei perspective comparative este suplinită, cel puțin parțial, de recenta carte despre populismul dreptei radicale europene în  contemporaneitate: Populismul în Europa. Dezvoltare istorică, discurs politic și susținători ai dreptei radicale[1], publicată de Mihnea S. Stoica, asistent universitar doctor la Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Romania.

Deși studiile comparate asupra populismului nu au acordat o atenție prea mare României, cercetările arată că, cel puțin din punctul de vedere al comunicării politice, trăsăturile populismului românesc sînt foarte asemănătoare cu cele ale populismului din alte spații politice din Europa Răsăriteană. Mihnea S. Stoica explică lipsa unei atenții majore acordate populismului din România prin faptul că acesta nu a ajuns la guvernare, în ciuda unei prezențe zgomotoase în campaniile electorale. Atenția a fost concentrată îndeosebi asupra partidelor populiste din țările estului european în care acestea au ajuns la guvernare, așa cum s-a întîmplat în Ungaria sau Polonia. Pe lîngă faptul că ne aduce o imagine asupra populismului în România, volumul propus de Mihnea Stoica este valoros pentru perspectiva ce o oferă asupra situației actuale a Europei, aflată sub asediul curentelor populismului radical.[2]

Cartea lui Mihnea Stoica are două părți, relativ egale. Prima parte aduce o abordare teoretică a naturii populismului contemporan, propune analize conceptuale, relevă controversele existente în literatura de specialitate în privința situării populismului în sfera ideologiilor sau în cea a strategiilor politice. A doua parte este una aplicată, ea ne aduce o perspectivă empirică asupra modului în care populismul influențează electoratul fidel partidelor de dreapta radicală analizate în partea teoretică.

Foarte bun cunoscător al fenomenului populist, avînd o bună înțelegere a istoriei recente, Mihnea Stoica analizează populismul în raport cu dreapta radicală europeană. El se oprește asupra partidelor ce au înregistrat rezultate semnificative în campaniile electorale din diverse tări europene, recurgînd la o retorică a violenței menită să creeze un trend aparte în politicile naționale și să le conducă spre obținerea unor procentaje mari în urma alegerilor. Astfel, unul dintre scopurile principale ale cărții este acela de a releva modul în care au evoluat partidele populiste în cadrul alegerilor naționale sau europene mizînd în permanență pe creșterea graduală a violenței retorice ca mecanism al sporirii competitivității lor pe piața comunicării politice.

O contribuție importantă își aduce autorul la clarificarea statutului populismului. El ne pune în fața unei controverse aproape de nerezolvat în ceea ce privește definirea populismului fie ca ideologie, fie ca strategie politică. Utilizînd un instrumentar științific adecvat, autorul reușește să părăsească perspectivele extreme privind sfîrșitul ideologiilor și negarea importanței ideologiilor în construcția politică și mai ales în comunicarea electorală. Aici trebuie evidențiat modul în care autorul își pune la lucru priceperea sa de istoric al ideilor, care face apel la momentele cheie în dezvoltarea istorică a conceptului pentru a releva transformările pe care le suferă populismul și ideologia de-a lungul timpului, și pentru a pune în lumină metamorfozele care au loc mereu sub ochii noștri de participanți la sfera politică europeană. Constatăm că în această dispută,  populismul, așa cum se întîmpla anterior și cu ideologia, capătă o conotație preponderent negativă fiind asociat cu mișcările radicale. Preocupat fiind să stabilească identitatea politică a populismului,  Mihnea Stoica adoptă o poziție foarte echilibrată ce relevă că populismul poate fi întîlnit atît la dreapta cît și la stînga scenei politice. Mai mult decît atît, populismul este un mod de manifestare pe care autorul îl regăsește chiar și la partidele sau mișcările aflate la centrul spectrului politic. El argumentează convingător faptul că, atunci cînd întîlnim o mișcare politică populistă, putem constata că ea poate cu ușurință să evite să fie situată la una sau alta dintre extremele spectrului politic. Evitarea extremelor este facilitată de faptul că pe parcursul analizelor autorul canalizează discuțiile în așa fel încît să devină clar faptul că el consideră populismul ca fiind o (supra)strategie politică.

Așa cum afirmă textual Mihnea S. Stoica, „astăzi, acest fenomen se prezintă mai degrabă sub forma unei supra-strategii politice, utilizând elemente retorice precum reducționismul politic, anti-elitismul, stigmatizarea sau apelul la democrația directă. Sunt operațiuni menite a câștiga încrederea electoratului fără a-i propune și un suport ideologic solid. […] Cu toate acestea, este important să subliniem că populismul funcționează în imediata proximitate a ideologiilor, motiv pentru care studiile cu privire la populism servesc, fie și involuntar, drept ”site conceptuale”: ceea ce rămâne deasupra acestei ”site” e populismul, ceea ce trece prin ea este ideologia în forma sa pură.”

Cea de a doua parte a cărții lui Mihnea Stoica ne arată un cercetător cu o pricepere specială în a îmbina analizele statistice specifice științelor politice, cu abordarea istorică și cu cercetarea demografică. O astfel de abordare interdisciplinară îl ajută să circumscrie profilul alegătorilor partidelor populiste din șapte țări europene și să cartografieze dispersia acestora pe colegii electorale. Aceste date reprezintă materiale foarte utile atît pentru argumentarea din cartea de față cît și pentru alte posibile viitoare cercetări. Pentru obținerea lor s-a recurs cu deosebire la o metodologie nouă, utilizîndu-se datele furnizate de către institutul de cercetare olandez Kieskompas B.V., cu sediul la Amsterdam, institut cu care autorul a colaborat în calitate de expert pentru spațiul cultural românesc, cu ocazia alegerilor europarlamentare din anul 2014.

O relevanță deosebită în economia cărții o are încercarea autorului de a construi profilul socio-demografic al alegătorilor celor șapte partide populiste de dreapta radicală folosite ca studii de caz. Astfel, ni se oferă informații științifice valoroase despre persoanele care au declarat că vor vota cu Frontul Național (Franța), Liga Nordului (Italia), Partidul Libertății din Austria (Austria), Partidul pentru Libertate (Olanda), Adevărații Finlandezi (Finlanda), Partidul Poporului Dan Diaconescu (România) și Partidul Independenței Regatului Unit (Marea Britanie): vârstă, gen, educație, religiozitate și/sau religie, situație la locul de muncă, zona locuită (urban mic/mediu sau mare, suburbie a urbanului mare, rural) și interes în politică. Totodatӑ, a fost relevată distribuția pe colegii electorale a acestor persoane. Pe aceste date, folosind o metodologie adecvată și bine fundamentată, Mihnea Stoica construiește profilul socio-demografic al alegătorilor partidelor populiste din șapte țări europene, printre care și România, o apariție mai rară în analizele comparative în științele politice ce vizează această temă.

Alegerea studiilor de caz este una echilibrată, autorul situîndu-se pe o poziție științifică de analiză. Obiectivitatea de care dă dovadă îl ajută să abordeze într-o manieră personală fenomene politice ce pot fi regăsite atît în Europa Occidentală, cît și în Europa de Est, punînd într-o lumină specifică atît partide care s-au dezvoltat timpuriu, cît și partide recente, care au cunoscut o ascensiune importantă într-un timp foarte scurt de la apariția lor. În felul acesta, Mihnea Stoica ne propune atît o imagine actuală a populismului, cît și o excelentă incursiune în dezvoltarea istorică a populismului.

Concluzii foarte importante pot fi trase pe marginea analizei în perspectivă istorică. Autorul ne convinge că dezvoltarea istorică a fenomenului demonstrează faptul că mișcările populiste actuale au foarte puține legături cu populismul clasic, de exemplu cu cel apărut în Statele Unite ale Americii sau cu cel din Rusia Țaristă la mijlocul secolului al XIX-lea sau cu mișcarea poporanistă din România. Diferențele dintre acestea și populismul contemporan sînt bine explicate îndeosebi prin apelul la trei perspective: cea lingvistică, cea istorico-geografică și cea politico-ideologică.

Complexitatea temei îl obligă pe autor să recurgă la o abordare interdisciplinară ce aduce împreună principii, idei, date și aspecte metodologice din domenii precum istoria, științele politice, științele comunicării. Avînd în vedere dinamica deosebită a temei abordate, autorul aduce împreună instrumente de cercetare diverse, pe care le pune în slujba unei analize nuanțate fructificând deschiderile pe care le oferă toate cele trei discipline. Sînt cu totul remarcabile stilul de abordare, profunzimea interpretărilor și acuratețea analizelor, oferindu-ne analize semnificative ale retoricii populiste din spațiul politic european.

Cartea lui Mihnea Stoica ne ajută să înțelegem mai bine crizele politice care bîntuie azi Europa și oferă o imagine amenințătoare, care ar trebui să ne îndemne spre o regîndire a politicii, mai ales în ceea ce privește estul european. Destul de multă vreme după ce în Europa pasiunile populiste se vor diminua, în Estul Europei, și în mod specific în România, acest discurs va fi în creștere în spațiul public.

 

[1] Mihnea S. Stoica, Populismul în Europa. Dezvoltare istorică, discurs politic și susținători ai dreptei radicale, (Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană, 2017).

[2] Printre lucrările pe teme similare ale autorului pot fi consultate și Mihnea Simion Stoica, „The Corrosion of an Ideological Identity? Differences between the Christian-Democratic Discourse and the Attitude of the Faithful Electorate”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 13, issue 38 (Summer 2014): 21-38; Mihnea S. Stoica, „Political myths of the populist discourse”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 16, issue 46 (Spring 2017): 63-76.

Reclame

Sandu Frunză despre o istorie a Transilvaniei multiculturale

Standard

istoria-transilvaniei

Multiculturalismul reflectă un mod de a fi al locuitorilor Transilvaniei, indiferent cum s-ar numi ei. Cu foarte mult timp înainte de a fi formulată ca ideologie, multiculturalismul a fost un mod de viață pentru transilvăneni. Diversitatea culturală nu este doar o dovadă a manifestării spiritului liber creator, ci și un semn al unei bune situări în existență în raport cu ceilalți. Indiferent de convingerile noastre ideologice, culturale sau spirituale, prezența diversității trebuie să funcționeze ca un liant. Ea unește oamenii mai degrabă decît să îi separe în funcție de diferențele pe care le afirmă. Acest avantaj al diversității funcționează și ca o modalitate de supraviețuire și de adaptare, de conservare și integrare. Putem să ne amintim că, în ciuda dificultăților inerente unui asemenea eveniment major, Transilvania a putut cu ușurință să se conecteze la noua realitate culturală a României la 1918. Am în vedere aici o dinamică a integrării culturale, facilitată, desigur, de o populație românească majoritară – pe întreg teritoriul ce forma harta României în 1918 – și cu o prezență importantă a unui număr semnificativ de minorități culturale.

În întîmpinarea pregătirilor ce au loc pentru sărbătorirea celor 100 de ani ce s-au scurs de la regăsirea de sine a celor ce trăiesc în acest spațiu cultural, Editura Școala Ardeleană ne propune o a doua ediție a cărții Istoria Transilvaniei, avîndu-i ca autori pe doi dintre cei mai semnificativi  istorici de azi: Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan.[1]

Sîntem obișnuiți în Ardeal cu discursuri istorice diferite, în funcție de apartenența culturală a celor care le practică. Folosind instrumente de lucru și surse bibliografice foarte bogate, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan ne propun o incursiune într-o istorie vie, îm ciuda faptului că discursul asupra istoriei stă, inevitabil, sub uzura trecerii timpului, în ciuda faptului că istoria se bazează în cea mai mare măsură pe memorie și documente. Dintr-o asemenea construcție, ne spun cei doi autori, nu lipsește experiența personală, subiectivă. Istoria ca disciplină include și o doză de subiectivitate, îm ciuda discursului său științific. În volumul de față această dimensiune poate fi sesizată în faptul că „prezentarea memoriei colective transilvane, deși tinde, cel puțin în cazul de față, să nu omită faptele de bază ale niciunui grup etnico-religios din regiune, pune totuși accentul pe viața majorității locuitorilor”.[2]

Ca o valoare deosebită a acestei cărți, doresc să subliniez aici multiculturalismul asumat al celor doi autori, aflați în această vreme la conducerea Universității Babeș-Bolyai, o universitate multiculturală paradigmatică pentru cultura europeană. Mai mult ca oricînd avem nevoie de afirmarea necesității cultivării respectului pentru adevăr, pluralitate și pentru alteritate în același timp, ca o valoare centrală a discursului academic și a comunicării științifice și culturale. În spiritul respectului și al valorilor universale, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan proiectează întregul lor demers pe un ecran care să facă vizibile valorile tuturor locuitorilor Transilvaniei, care au trăit uneori separat, alteori împreună, dar au contribuit, mereu, la o construcție comună a ceea ce înseamnă azi civilizația europeană.

În felul acesta, cei doi istorici ne oferă nu numai istoria încărcată – deopotrivă de suferință și de bucurii – a unui ținut, ci și un construct mental, un model de toleranță și un mod de a trăi împreună. Transilvania, desigur, nu e doar o stare de spirit, nu e un loc mitologic, chiar dacă putem vorbi de istoria ei ca o paradigmă a dialogului și a strategiilor compromisului pusă în practică de dragul conviețuirii. Ființa multiculturală a acestui ținut a fost foarte bine surprinsă de autori atunci cînd ne spun despre Transilvania că „E singurul loc din Europa unde o biserică bizantină stă lîngă o basilică romanică, lîngă o biserică gotică și lîngă alta barocă, toate vecine cu o sinagogă! De asemenea, singurul loc în care un locaș de cult ortodox este la cîțiva pași de unul greco-catolic, de altul romano-catolic, de unul calvin, de altul luteran sau unitarian. Aceasta spune mai mult despre conviețuirea pașnică decît despre conflicte, iar mesajul acestei lucrări este generos: trecutul trebuie cunoscut nu pentru încrîncenare și răzbunare, ci pentru destindere și înțelegere”.[3]

Pe lîngă faptul că sînt cercetători ai istoriei recunoscuți și foarte buni profesori, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan au și un dar aparte al povestirii. Lectura Istoriei Transilvaniei este extrem de captivantă, în ciuda multor date și elemente tehnice la care discursul științific îi obligă pe autori. Spiritul acestei cărți este greu de pus în pagină. El trebuie surprins de fiecare cititor în parte. Așa că mă rezum doar la a releva ce cuprinde cartea: alături de considerațiile introductive, volumul ne propune următoarele capitole: I. Lumea antică traco-dacică; II. Sigiliul Romei; III. Lumea evului mediu; IV. Domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania (1599-1601); V. Secolul al XVII-lea: Aspecte generale; VI. Spiritualitatea modernă timpurie a Stărilor (secolele al XVI-lea și al XVII-lea); VII. Cultura și educația românilor la cumpăna dintre medieval și modern – între orizonturile bizantin, latin și protestant; VIII. Cultura modernă a secolului al XVII-lea; IX. Noi orizonturi politice: Ragimul Habsburgic; X. Transilvania în jurul anului 1800: La cumpăna dintre secole, la cumpăna dintre lumi; XI. Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania; XII. Structuri administrative și realități socioeconomice în Transilvania între 1849 și 1914; XIII. Regimul neoabsolutist; XIV. Epoca liberală; XV. Dualismul Austro-Ungar (1867-1914; XVI. Cultura transilvăneană între Revolția Pașaoptistă și Unirea din 1918; XVII. Transilvania în anii Primului Război Mondial; XVIII. Unirea Transilvaniei cu România; XIX. Transilvania după 1920; Bibliografie selectivă; Indici.

Școala Ardeleană ne oferă nu numai o carte de istorie, ci și un produs cultural seducător. O carte repezentativă pentru brandul Școala Ardeleană din punct de vedere al cărții înțeleasă ca obiect cultural. O ediție elegantă, impunătoare, care atrage ochiul și mintea posibilului cititor. O carte cu pagini lucioase, cu imagini color și cu o concepție grafică inspirată. Volumul cuprinde în interiorul textului, în alb negru sau color, hărți, situri istorice, imagini ale unor produse culturale, fotografii ale unor personalități ce au marcat istoria Transilvaniei. O performanță editorială de nivel occidental, cu o rigoare științifică înaltă, cu o relatare istorică adecvată unui public educat cît mai larg și cu o ținută atrăgătoare pentru oricine își propune să deschidă și să răsfoiască această carte prezentă în rafturile librăriilor și, sperăm, foarte curînd și în biblioteci.

[1] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Ediția a II-a revăzută şi adăugită, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2016), 422 pagini. Printre textele celor doi autori, disponibile online, putem aminti: Ioan-Aurel Pop, „Religiones and Nationes in Transylvania During the 16th Century: Between Acceptance and Exclusion”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 12 issue 34 (2013): 209-236; Ioan-Aurel Pop, „Additional Observations Regarding the Phrase Religio Romana in a Transylvanian Document Dated 6 June 1574”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 14 issue 41 (2015): 3-21. Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, „From Tradition to Modernization. Church and the Transylvanian Romanian Family in the Modern Era”, Journal for the Study of Religions and Ideologies,vol 7 issue 20 (2008): 107-133; Ioan Bolovan, „Modernization and Propaganda: Periodicals, Ecclesiastical Circulars and the Romanian Society in Transylvania during the Modern Period”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol 15 issue 44 (2016): 137-152.

[2] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, 9.

[3] Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, 394.