Sandu Frunză despre bani, diamante și alte puteri interioare

Standard

827556Dezvoltarea personală este una dintre mărfurile americane cel mai bine vîndute în întreaga lume. Ea are o cerere mereu în creștere și pe piața ideilor și a nevoii de îmbunătățire a vieții din România. Pastorilor creștini americani le datorăm crearea instrumentelor și punerea fundamentelor științei dezvoltării personale, așa cum o vedem practicată azi. A devenit treptat o știință și o practică din ce în ce mai înfloritoare, desprinsă de contextul religios, dar rămînînd mereu în proximitatea acestuia prin nevoia de autenticitate și de valori pe care o aduce cu sine. După mai mult de un secol de creație și propovăduire, știința dezvoltării personale s-a încetățenit și la noi și începe să aibă un profil propriu prin efortul unui număr mare de autori și purtători de discursuri motivaționale, îndeosebi bărbați, dar cu o vizibilitate foarte bună și a autoarelor și a creatoarelor de povestiri motivaționale. Fenomenul face parte din normalitatea pe care o aduce globalizarea într-o țară de cultură occidentală cu o orientare spirituală majoritar creștină. O asemenea creștere a interesului pentru dezvoltarea personală este explicabilă prin faptul că teoria și practica dezvoltării personale valorifică un fond general al înțelepciunii prezentă, în moduri specifice și pe diverse trepte de elaborare, în toate culturile.

Unul dintre personajele cele mai fascinante din literatura motivațională americană este Russell Herman Conwell, un pastor baptist care a trăit între 15 februarie 1843 și 6 decembrie 1925. Este vorba despre un personaj încărcat de toată mitologia literaturii motivaționale. Este mereu invocat pentru cartea sa Hectare de diamante[1], o broșură redactată pe baza unei conferințe pe care autorul a susținut-o de mai mult de șase mii de ori. Susținînd acest discurs, Russell H. Conwell a fost răsplătit de publicul său cu peste un milion de dolari. Cu banii strînși de pe urma susținerii acestor conferințe a fondat Universitatea Temple din Philadelphia.

Este vorba de o conferință ce vorbește despre eșec, despre succes și mai ales despre curajul de a porni într-o călătorie a confruntării cu propriile neajunsuri pentru a pune în lumină calitățile proprii, acele resurse pe care fiecare individ poate să le pună în slujba comunității sale. După cunoscutul tipar al discursurilor de dezvoltare personală, Russell H. Conwell ne spune mai multe povestiri despre oameni, despre lucrurile importante pentru viața lor zilnică. Cea mai cunoscută dintre poveștile existențiale pe care le aduce în atenția publicului său este una care marchează întregul demers din această carte.

El ne povestește un episod biografic în care, în timpul unei călătorii de-a lungul Tigrului și Eufratului, ghidul său, un arab bătrîn pe care l-a angajat în Bagdad, printre nenumăratele povești a ținut să îi relateze și una pe care o ținea doar pentru prietenii săi speciali. Este povestea persanului Ali Hafed, un om bogat și mulțumit de bunăstarea pe care o avea. Era bogat pentru că se simțea mulțumit cu averea, soția și copiii săi. Într-o zi, el primește la fermă un bătrîn preot budist, un înțelept care îi dezvăluie tainele creației lumii, iar cosmogonia prezentată l-a condus spre relatarea modului în care s-au format diamantele și valoarea inestimabilă pe care acestea o au pentru oameni. În felul acesta, se naște în bătrînul fermier dorința de a fi posesorul unei asemenea surse de bogăție, ce părea inepuizabilă. Dintr-o dată fermierul bogat devine nemulțumit de tot ceea ce avea, devine nemulțumit de ceea ce primise și acumulase pe parcursul întregii sale vieți. În ciuda faptului că avea tot ceea ce îl putea face fericit, în ciuda bogățiilor pe care le deținea, el a început să se simtă dintr-o dată din ce în ce mai sărac și mai nemulțumit. După o noapte de neliniște, decide să afle de la bătrînul preot modul în care poate să găsească diamante pentru a deveni putred de bogat. Vinde proprietățile sale, pleacă în căutarea diamantelor în ținuturi îndepărtate, iar la capătul călătoriei îl găsim rătăcind sărac și punîndu-și capăt zilelor în apele mării. Răpus de propria sa tentație, epuizat de seducătoarea sa dorință de a deține cele mai mari resurse de îmbogățire ale lumii, părăsește lumea găsindu-și sfîrșitul, în mod simbolic, în valurile înspumate. Povestirea are, însă, și o continuare. Ea îl pune pe același înțelept budist față în față cu noul proprietar al fermei vîndută de bogatul însetat de posesia diamantelor. Noul proprietar este exemplar din perspectiva unui alt tip de alegere și de destin. Succesorul lui Ali găsise în albia rîului ce trecea prin grădină o piatră ce reflecta o lumină ciudată. Era, de fapt, un diamant. A luat piatra și a dus-o în locuința sa. Bătrînul înțelept, venit în vizită la noul proprietar, a recunoscut de la prima privire această piatră neobișnuită ca fiind un diamant. A mers împreună cu proprietarul în grădină, au răscolit împreună cu mîinile și au găsit multe alte pietre cu mult mai valoroase decît cea uitată de proprietar pe polița căminului său și asupra căreia privirea înțeleptului vizitator a căzut ca din întîmplare. Povestea are un sîmbure de adevăr, deoarece pe locul respectiv există pînă azi o foarte mare mină de diamante.

Ghidul arab îi dă lui Russell H. Conwell și o morală în marginea acestei povești, după cunoscutul obicei al povestitorilor orientali: „Dacă Ali Hafed ar fi rămas acasă și ar fi săpat în pivnița sa, în ogoarele sale sau în grădină, în loc să sufere de foame și să moară în mizerie, luîndu-și viața pe un tărîm străin, ar fi avut „hectare de diamante””.[2] Nu este vorba de această dată de o călătorie inițiatică în urma căreia fiul risipitor se întoarce la confortul și norocul casei sale. Nu este vorba de un demers inițiatic de natură mentală în care rătăcirea în lumi străine te ajută să conștientizezi ceea ce e valoros la tine acasă, în propria ta viață. Ali Hafed a căzut pradă propriei sale neînțelegeri. Ni se cere aici să învățăm nu din greșelile proprii, ci din cele ale lui Ali. În loc să trecem prin experiența eșecului, Russell H. Conwell consideră că ar fi bine să sesizăm că norocul este aici, lîngă noi. Trebuie doar să ne oferim un moment de reflecție care să ne includă pe noi și să îi aibă în vedere și pe ceilalți. Succesul se poate găsi la capătul unei munci bazată pe o asemenea reflecție ce vizează binele comun, care poate fi și al nostru și poate să lucreze pentru noi.

Bogăția are forme multiple. Ea nu trebuie să fie un scop în sine. Ea se sedimentează ca o stare de mulțumire în raport cu binele pe care îl faci în jurul tău, ca o acumulare de bucurie a slujirii pe care o aduci în raport cu comunitatea ta. Sensul succesului este acela care face din actele tale de natură economică, de factură comercială, ceva care are o semnificație spirituală ultimă. Succesul este ceva semnificativ pentru oameni tocmai pentru că el individualizează o persoană aflată într-o strînsă conexiune cu membri comunității sale.

Orice tip de bogăție, inclusiv cea măsurată în bani, trebuie căutată cu același scop. Este vorba despre punerea în mișcare a unei puteri ce aduce oamenii împreună pentru realizarea unui bine comun, care face viața să devină mai bună pentru fiecare individ. Fiecare individ poate să își dorească să obțină și o putere financiară, deoarece ea poate pune în mișcare alte forme ale manifestării personale. În acest context trebuie citite afirmațiile lui Russell H. Conwell: „Banii înseamnă putere și trebuie să fiți destul de ambițioși pentru a-i obține. Trebuie să fiți, pentru că puteți face mai mult bine cu ei decît fără ei. Datorită banilor a fost tipărită Biblia voastră, datorită lor au fost construite bisericile voastre, au fost trimiși misionarii voștri, sunt plătiți predicatorii voștri și nu ați avea prea mulți, dacă nu i-ați plăti. … Omul care primește salariul cel mai mare poate face cel mai mult bine cu puterea pe care i-o conferă banii. … Bineînțeles că există lucruri mai importante decît banii. … Știu prea bine că există lucruri mai solemne și mai mărețe. Dragostea este lucrul cel mai de preț pe acest pămînt, însă norocos este îndrăgostitul care are mulți bani. Banii înseamnă putere, banii înseamnă forță, banii fac atît bine, cît și rău. În mîinile oamenilor buni pot realiza și au realizat lucruri bune”.[3]

În aparență, este greu de armonizat un asemenea îndemn la acumularea de bani cu asumarea unei poziții creștine. Sîntem obișnuiți mai degrabă cu metafora care ne spune că banul este ochiul dracului și cu afirmații sapiențiale mai jucăușe din care desprindem că banii nu aduc fericirea. Și, este evident, ca întotdeauna, în orice exagerare este și ceva ce poate fi considerat un strop de adevăr. Exemple de viață ne ajută să constatăm că persoane care au cîștigat la jocuri de noroc sume mari, nu au fost capabile să le gestioneze, sau oameni care au primit, din diverse motive, sume mari sau moșteniri semnificative, au ajuns în scurt timp la sărăcie și suferință. Mai mult, în privința banilor se vorbește de existența unei fascinații cu totul ieșite din comun. În mod aproape inexplicabil, acumularea banilor pare să se manifeste cu o seducție orbitoare. În toate formele de acumulare, oamenii ajung la un moment dat să considere că acumularea este una suficientă. Această mulțumire nu apare niciodată în ceea ce privește acumularea banilor. Oricît de mulți, banii nu sînt niciodată îndeajuns. Acesta este secretul cel mai ascuns al seducției banilor.

Însă nu acumularea ca atare este problematică din perspectiva asumată de Russell H. Conwell. Dacă ne dorim să avem bani, ar fi firesc, în logica desfășurată aici de Conwell, să ne dorim să fim mai întîi oameni mai buni. Deoarece banii lucrează bine în mîinile și cu mintea oamenilor buni. Acumularea de bogății poate fi bună sau rea în funcție de cît de mult contribuie la creșterea noastră interioară. Cît de bogată este viața noastră interioară se poate vedea din cît de mult sîntem în stare să investim în satisfacerea trebuințelor și în fericirea celorlalți. Din perspectiva succesului, ceilalți sînt cea mai mare putere interioară pe care o persoană o poate avea.

Bogățiile cele mai mari sînt în proximitatea noastră, sînt sub ochii noștri. Adesea nu sîntem destul de atenți pentru a le sesiza, pentru a le vedea. De cele mai multe ori, cea mai mare bogăție sînt cei de lîngă noi. Sau cel puțin ei pot fi o garanție a procesului conștientizării stării de mulțumire, de creștere și de îmbogățire.

[1] Russell H. Conwell, Hectare de diamante, traducere de Nicolae Pintea, (București: Editura Act și Politon, 2014).

[2] Russell H. Conwell, Hectare de diamante, traducere de Nicolae Pintea, (București: Editura Act și Politon, 2014), 15.

[3] Russell H. Conwell, Hectare de diamante, traducere de Nicolae Pintea, (București: Editura Act și Politon, 2014), 30-32.

Anunțuri

Sandu Frunză despre succes și dezvoltarea profesională

Standard
  1. Perspective generale asupra succesului

Sistemul universitar oferă o rețetă de success în dezvoltarea profesională prin strategiile de cultivare a competențelor profesionale, a competențelor transversale, a competențelor ce deschid tînărul angajat în sistemul de educație universitară spre un cîmp al acțiunii în care să pună împreună cunoașterea dobîndită cu abilitățile practice cultivate de-a lungul parcurgerii programului de studiu. Dincolo de gîndirea prin stereotipuri negative a sistemului de pregătire profesională universitară, trebuie să vedem faptul că o cale spre success professional este aceea care aduce o pregătire teoretică solidă, care să stea la temelia dezvoltării abilităților practice și a competențelor de aplicare a acesteia. Această pregătire a fundamentelor nu este un exercițiu în sine, ci se realizează în vederea construirii unei matrici, care are contururi mobile, dar în același timp oferă cadrul pentru dezvoltarea certitudinilor de care avem nevoie pentru a ne simți în siguranță și pentru a acționa cu încredere. Pe acest fundament se edifică mai departe capacitatea noastră practică de a acționa pe baza cunoașterii și creativității în planul acțiunii practice, poductive.

Dacă luăm ca exemplu un domeniu cum este cel al științelor comunicării, din modul de descriere a calificării în RNCS vom sesiza că printre competențele pofesionale pe care le oferă programele de pregătire în domeniul științelor comunicării se numără: capacitatea de utilizare a limbajului de specialitate, a cunoștiințelor din domeniul comunicării, a metodelor specifice; capacitate de utilizare a noilor tehnologii de comunicare și infomare; utilizarea strategiilor și tehnicilor de comunicare; realizarea de activități de promovare a produselor și alte activități specifice comunicării comerciale; acordarea de asistență de specialitate și de consultanță în comunicarea de criză și mediere a conflictelor. Totodată, sînt enumerate competențe transversale ce au în vedere gîndirea critică și argumentativă, lucrul în echipe interdisciplinare, autoevaluarea pofesională și orientarea spre satisfacerea cerințelor de pe piața muncii, abilități de soluționare a problemelor deontologice etc.

Aceste elemente par să fie acceptate ca fiind un cadru general al unei bune specializări în științele comunicării. Fără îndoială, dincolo de aceste descrieri tehnice și schematice, calificarea în domeniul științelor comunicării presupune multe nuanțe, iar acestea sunt marcate de programe de studii complexe, cu planuri de învățămînt diversificate și specializate în același timp, pe parcursul unui program de învățămînt susținut cu syllabus-uri foarte nuanțate sub aspectul conținutului, al metodologiilor, al elementelor practice, al principiilor teoretice expuse și al tipurilor de evaluare adoptate.

O îmbunătățire a acestor formulări ar putea fi făcută în sensul completării lor astfel încît să fie clară calitatea de consilier a specialistului în comunicare, calitatea sa de expert în domeniul construcției de imagine, calitatea sa de specialist în modelarea dezbaterilor pe teme legate de interesul public. În același timp, ar trebui să reiasă clar că revine comunicatorilor menirea de a participa la activități de dezvoltare de brand, de branding personal, aspecte ce nu sînt evidente din descrierea calificării. Totodată, ar fi firesc ca domeniul deontologiei să fie considerat ca fiind parte a pregătirii de bază. Competențele în sfera eticii profesionale nu trebuie să fie puse sub semnul competențelor transversale, deoarece ele țin de sfera valorilor intrinseci ale profesiilor legate de științele comunicării. Competențele etice sînt parte a profesionalizării specialiștilor în comunicare, etica este parte a asigurării succesului în cariera de comunicator.

Succesul presupune un drum anevoios, presărat cu multe prilejuri de poticnire și dezamăgire. El vine la capătul unei atitudini constante de cultivare a eticii muncii și a îndatoririlor ce le avem în raport cu propria persoană, în raport cu ceilalți și în raport cu profesia noastră.

Nu există o lumină mai orbitoare decît dorința de a obține succesul imediat, fără un parcurs inițiatic în lumea cunoașterii și a comunicării, fără implicarea interioară și fără sacrificii în planul vieții cotidiene. Puțini sînt cei care înțeleg că în realitate, succesul reprezintă ”luminița de la capătul tunelului”, că bucuria succesului este dată de drumul pînă la ea și că dacă acest drum nu ne pregătește pentru întîlnirea cu lumina, ea ar putea să ne piardă în aceeași măsură în care eșecul este trăit ca o pierdere dureroasă.

Atunci cînd Ileana Vulpescu afirma că ”succesul trebuie să îl facă pe om mai bun”, ea avea în vedere o etică a succesului ce se răsfrînge în toate actele celui ce parcurge un drum spre succes. Parcurgerea drumului spre succes este, fără îndoială, o înaintare spre umanitatea noastră într-un proces în care toate relațiile pe care le instaurăm se umanizează și toată lumea devine mai umană. Acesta e sensul în care trebuie percepută afirmația că omul trăiește în lume, deși știe că el nu se confundă cu lumea. Am în vedere aici afirmația lui Dumitru Stăniloae potrivit căreia termenul ”lume” vine de la lumen, adică de la ”lumină”, iar omul trăiește armonios în lumea sa care stă în lumină.

În istoria culturală a umanității, sistemul educațional s-a dovedit o preocupare permanentă de a-l pune pe om în lumină. Așa cum am arătat în alte texte, sistemul educațional a fost analizat de Mircea Eliade ca un sistem inițiatic, unul ce nu doar luminează ființa umană, ci o și pune în lumina unor modele, o pune pe cale, îi oferă instrumentele cu care poate să construiască o viziune, iar uneori îi dă și darul vederii creatoare și a trăirilor înalte. Astfel, sistemul educațional s-a dovedit a fi mereu o sferă a practicării valorilor, un orizont al proiectării idealurilor.

Această concentrare a sistemului educațional pe umanitatea noastră și pe ceea ce ne situează în interiorul sau în relație cu ierarhiile de valori am găsit-o exprimată în îndemnul lui Albert Einstein: ”încearcă să fii un om de valoare și nu neapărat un om de succes”. O dată ce înțelegem că centrul succesului nu este propria noastră persoană, putem înțelege de ce un înțelept precum Napoleon Hill spunea că „Marile reușite se dobândesc cu sacrificii mari și nu sunt niciodată rezultatul egoismului”. Este necesar să înțelegem că, uneori, pentru a avea un surplus trebuie mai întîi să diminuăm ceea ce avem. Este valabil, cel mai adesea, în dezvoltarea personală atunci cînd pornim de la o treaptă de succes binemeritat înspre o treaptă mai înaltă a succesului. Trebuie să știm să dozăm atît pașii înainte cît și pașii înapoi pe care trebuie să îi facem. Mai întîi pentru a ajunge la o relație armonioasă în raport cu propriile noastre aspirații și mai apoi pentru a ajunge să înțelegem misiunea reală ce o avem de îndeplinit în raport cu ființa noastră interioară și în raport cu ființele exterioare. Un exemplu sugestiv în acest sens este cel al modelului spiritual reprezentat în simbolistica biblică de Ioan Botezătorul. Trebuie să ne amintim că acesta a înțeles că el trebuie pentru moment să devină mai ”mic” pentru ca Iisus să fie vizibil cît este de ”mare”. Un astfel de gest de umilință în fața propriului nostru ego este uneori profitabil pentru creșterea spirituală, iar aceasta din urmă poate fi dătătoare de sens și de succes. Din perspectiva conștiinței creștine, un pas înapoi făcut de personajul biblic a însemnat un pas înainte pentru umanitate și o mai pregnantă punere în lumină a puterii personajului care a făcut posibile semnele teofanice.

Succesul ne pune mereu în fața unei atitudini inițiatice. În felul acesta am perceput afimația făcută de Oprah Winfrey: ”Pentru fiecare din noi care reușește, există cineva care ne-a arătat calea”. Îmi amintesc de faptul că Socrate vorbea de un daimon interior ce îi arăta în momentele dificile calea. Am întîlnit și oameni care legau începutul succesului lor de o persoană din familie, de un maestru spiritual sau de un om considerat ca model de practică profesională. De fiecare dată e vorba de aceeași energie a întrajutorării pe care o punem în mișcare atunci cînd sîntem puși în situații ale acțiunii etice. Acțiunea în vederea realizării celorlalți creează un mediu al unei acțiuni etice care influențează benefic toți factorii implicați. Tocmai de aceea mi se pare potrivită afirmația lui Zig Ziglar: “Poți avea orice îți dorești în viață, dacă doar vei ajuta alți oameni să obțină ce își doresc.” Avem aici o perspectivă asupra succesului bazată pe o etică a grijii față de celălalt. Așa cum nu pot fi fericit decît împreună cu ceilalți, tot astfel succesul meu personal trebuie să îi aibă în vedere pe ceilalți, dimpreună cu mine și cei ce sînt apropiați în raport cu mine.

2) Percepții ale studenților asupra factorilor ce favorizează succesul

Un aspect important în viața oricărui tînăr este proiecția pe care și-o face în legătură cu ceea ce se va regăsi ca succes în viața sa pofesională.[1] În termeni generali, succesul este legat de rezultatele dorite. Acestea pot fi variate, în funcție de motivațiile ce stau în spatele lor, de resursele alocate, de timpul investit. Percepțiile tinerilor legate de factorii ce asigură succesul sînt dintre cele mai diverse. Ele pot viza elemente dintre cele mai puțin uzuale, cum ar fi ideea că trebuie să fii autodidact pe parcursul întregii vieți, pînă la ideea stranie potrivit căreia nu trebuie să faci niciodată nimic pe gratis. Există tineri care cred că să ai diplomă nu înseamnă nimic pe piața muncii, așa cum alții pun pe primul loc studiile. O opinie răspîndită este aceea că o condiție pentru a avea succes este să faci ceea ce îți place, să ai șansa de a desfășura o muncă de care ești pasionat. Nu lipsește ideea că succesul depinde de recomandările pe care le ai, cine te recomandă este un fel de factor magic într-o rețetă a succesului. Din interviurile cu studenții noștri constatăm că deși unul dintre respondenți susține: ”Nu cred că există o metodă a succesului”, în general, respondenții sînt înclinați să dea o soluție a succesului în viața profesională, ca un fel de rețetă pe modelul celor întîlnite pe rețelele de socializare.

Observăm aici nevoia tinerilor de a avea un manual de reguli de urmat pentru atingerea succesului, de un fel de rețetar care să aducă succesul, fericirea și poate chiar și dragostea. Într-un asemenea manual ar trebui să își găsească locul perseverența; gîndirea pozitivă; inteligența, am putea spune chiar inteligența emoțională; sociabilitatea, înțeleasă ca abilitate de a lucra în grup și de a fi parte a unui netwok; capacitatea de a stabilii obiective clare și de a previziona soluții; devotamentul și consecvența, etc. De fiecare dată cînd observ această tendință îmi amintesc că unul dintre autorii mei preferați afirma că ”Sîntem în căutarea unui manual de reguli ale vieții. Abia cînd sesizăm că el nu există devenim conștienți de dimensiunea personală”. Această dimensiune personală apare adesea ca o dimensiune implicită în răspunsurile celor tineri. În programele educaționale, însă, nu ne putem feri de schematizări și de rețetare. Poate și pentru că, în chip benefic, avem un reper în descrierea calificărilor profesionale, care ne cere să aducem persoanele implicate în programul de pregătire la un numitor comun, fără a nivela excepțiile pozitive.

Nu putem face abstracție, însă, de faptul că adesea tinerii privesc succesul în carieră cu o doză suplimentară de maturitate. Cariera este tratată în termeni de valori, de adaos adus de valorile interioare, de corelarea valorilor personale cu cele ale grupului profesional și al comunității în general. Sînt valorizate aspecte ce scapă de obicei în astfel de evaluări: importanța culturii generale; educația obținută în familie; ideea că trebuie ”să citești ca să îți dezvolți gândirea în cât mai multe domenii posibile”, dar și importanța dezvoltării personale. Principiul plăcerii e nelipsit din mentalitatea tinerilor și atunci cînd e vorba de succesul în carieră. Această atitudine hedonistă poate fi explicată printr-o corelare a nevoilor de împlinire pe plan individual cu dorința de realizare pe plan profesional. Ideea larg răspîndită că a face ceea ce îți place în activitatea profesională presupune o împlinire a pasiunilor pe un plan superior al creativității e benefică din punct de vedere al dezvoltării armonioase a tinerilor. Acest lucru este benefic pentru formarea profesională, avînd în vedere că programele de pregătire profesională urmăresc o pregătire complexă a celor angajați în acțiunile de formare și perfecționare.

Apar însă și impresii formatate de stereotipurile sociale potrivit cărora în dauna pofesionalismului sînt preferate pe piața muncii metode ale obținerii succesului pe bază de pile și relații, prin utilizarea unor arme ca tupeul și îndrăzneala, după cum se mai crede că meseria trebuie furată, ea nu se învață într-un proces constant, transparent și instituționalizat de pregătire profesională.

Percepțiile asupra factorilor de succes combină aspectele negative și pe cele pozitive. Dintre factorii pozitivi putem aminti: munca asiduă și perseverența; asumarea riscurilor; experiența de viață; documentarea foarte bună; creativitatea; capacitatea de adaptare la situații noi; capacitatea de a ține pasul cu noile tendințe; capacitatea de a te face plăcut și respectat, existența unui bun plan de afaceri. La care se adaugă și ideea că succesul în afaceri poate fi stimulat și prin participarea la ”diferite cursuri de formare, de antreprenoriat, de dezvoltare a abilităţilor”, potrivit convingerii exprimată de un tînăr.

În același timp, constatăm o serie de factori negativi care mută opțiunile de pe asumarea personală a unui rol în dezvoltarea unei afaceri de succes dinspre factorii personali înspre cei exteriori. Cel mai mult pare să conteze în mentalitatea tinerilor cît de mult pot fi ajutați de cei din jur, fie că e vorba de colectivul din care aleg să facă parte, fie de persoane care să îi ajute să pornească o afacere. Se poate observa un grad sporit de neîncredere în forțele proprii în ceea ce privește posibilitatea de a reuși într-o afacere. Sesizăm aici lipsa unei educații antreprenoriale și necesitatea de a compensa prin externalizarea problemei, care este evident o problemă în mare măsură legată de dezvoltarea personală și de asumarea unor exigențe profesionale care implică o doză de risc.

3) În loc de concluzii

 Un aspect important în modul în care tinerii își formulează răspunsuri este ideea că ai succes dacă în activitatea pe care o desfășori pui în joc resursele tale de pasiune și creativitate. Putem să îl credem pe cuvînt pe Steve Jobs atunci cînd susține că „singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubești ceea ce faci.” Aceasta poate fi o resursă foarte bună a succesului. Am mai întîlnit o asemenea atitudine la una dintre cele mai de succes personalități, Calvin Klein, care afirma: ”Nu m-am bazat pe succes. De aceea poate sunt un om de succes”. Tematizarea succesului nu trebuie să se tansforme într-o obsesie a succesului. El se naște natural, în urma unor demersuri constante bazate pe muncă și investiție emoțională și creativă, în urma unor acțiuni ferme de realizare a obiectivelor personale, ale organizației, dar și ale comunității în care îți desfășori activitatea. Acest angajament personal constant este avut în vedere de Andrew Carnegie atunci cînd ne spune: „Ca să reușești, găsește-ți un drum și ține-te de el.” Capacitatea de a nu renunța chiar în situații de criză, de insatisfacție personală sau chiar de eșec este socotită a fi una dintre virtuțile unui om de succes. Thomas Edison constata că ”mulți dintre cei ce eșuează în viață sunt persoane care nu au realizat cât de aproape au fost de succes în momentul când au renunțat”. Dar poate din literatura motivațională ar trebui să reținem în primul rînd afimația lui Theodore Roosevelt: ”Unicul ingredient important în formula succesului este să ştii să fii prietenos cu oamenii”. Această continuă afirmare a umanității noastre ne ferește să umblăm pe căi lăturalnice, ea ne menține pe drumul unei acțiuni etice și eficiente.

4) Cinci recomandări pentru programele universitare destinate tinerilor de succes

  1. Programele de orientare în carieră și cele de dezvoltare personală trebuie să ocupe un loc mai important în formarea profesională a studenților. Teoriile motivaționale trebuie să fie îmbinate cu exemple de bune practici în dezvoltarea profesională, în făurirea unei cariere și în practicile de afaceri. Avînd în vedere percepția negativă pe care o au asupra relațiilor pe piața muncii, în pregătirea generală a tinerilor trebuie acordată o mai mare importanță (la toate cursurile din planul de învățămînt) sublinierii beneficiilor pe care practicile etice le aduc în relațiile profesionale și în eficiența muncii.
  2. În acest sens competențele etice este firesc să fie introduse în lista competențelor profesionale, nu a celor transversale, deși caracterul benefic al acestora din urmă este unul maxim. Îmbinarea eticii și eficienței este o condiționare obligatorie pentru orice cale spre obținerea succesului. O privire în oglinda eticii poate să ne ferească de eșec, iar dacă eșecul vine peste noi, el poate fi diminuat în efectele sale distructive.
  3. E necesar ca în cazul fiecărui curs să fie introduse elemente de educație antreprenorială sau să se ofere deschideri pentru cultivarea unei asemenea mentalități. Acolo unde este posibil ar fi utilă și introducerea unor perspective manageriale și de leadership. Nu cred că introducerea unor cursuri separate pe aceste teme ar aduce un spor de creștere a conștiinței antreprenoriale și de leadership. Cred că soluția cea mai potrivită este cea a introducerii unor elemente în cursurile deja existente în planul de învățămînt. Aceasta nu diminuează importanța oferirii unor cursuri opționale de profil.
  4. Necesitatea de a recurge la modele și de a propune modele de succes, dacă e posibil din mediul cultural românesc. Dacă nu pot fi identificate astfel de exemple, în funcție de specificul fiecărui curs în parte, se poate recurge la exemple de succes în planul culturii globale, avînd în vedere adevărul afirmației lui Jerome K. Jerome: ”Oamenii de succes sunt la fel pretutindeni”.
  5. Tematizarea succesului este una semnificativă deoarece percepția generală asupra succesului este că acesta face parte din rîndul valorilor profesionale ce poate juca rolul de valoare intrinsecă. Prin urmare, orice concluzie pe marginea tematizării acestei valori poate fi extrapolată, în mod nuanțat, și asupra altor valori.

 

[1] Perspectiva tinerilor studenți este desprinsă din analiza interviurilor realizate de colegii mei cu studenții și masteranzii de la programele de comunicare și relații publice, publicitate, jurnalism, comunicare politică, științe politice și administrație publică în cadrul grantului POSDRU/156/1.2/G/136845 „Dezvoltarea spiritului antreprenorial și competențe profesionale sporite pentru studenții din Regiunea Nord-Vest”, coordonat de Ioan Hosu.