Ioan Chirilă: Mi-am depus oficial candidatura pentru ocuparea poziției de Rector al Universității Babeș-Bolyai

Standard

Ioan_Chirila1

Ne așteptăm ca anul 2020 să fie unul care aduce nu numai înnoirea echipei de conducere a Universității Babeș-Bolyai, ci și o schimbare de paradigmă pentru viața noastră universitară. Cum începe Noul An pentru președintele Senatului UBB?

Ioan Chirilă: Cu bucuria adusă de perioada sărbătorilor și de începutul de an calendaristic, am răspuns unei așteptări pe care o aveam în primul rând eu de la mine. Ea este, totodată, și o așteptare pe care o au de la mine colaboratorii, prietenii, colegii, un număr semnificativ de membri ai comunității noastre universitare. Am răspuns acestor așteptări înscriindu-mă în mod oficial în competiția pentru ocuparea poziției de Rector.

Această perioadă este una cu o semnificație specială pentru mine. În urmă cu o săptămână, mai exact în ziua de 7 ianuarie, mi-am depus oficial candidatura pentru ocuparea poziției de Rector al Universității Babeș-Bolyai, cu toate înscrisurile cerute de un asemenea demers. Este o perioadă în care s-au întâmplat multe lucruri pozitive, dar ea este în mod special marcată – din punct de vedere al acțiunii mele profesionale și al slujirii mele comunitare – de asumarea acestei responsabilități. În acest moment nu o schimbare de paradigmă mi se pare importantă, ci asumarea responsabilității de a fi Rectorul celei mai importante universități din România.

Dacă ar fi să exprimați în doar câteva cuvinte semnificația acestui gest, cum ați caracteriza dorința dumneavoastră de a vă asuma un asemenea rol în viitoarea construcție instituțională a UBB?

Ioan Chirilă: Așa cum am precizat, privesc această candidatură ca o formă de asumare a responsabilității în raport cu comunitatea universitară din care fac parte și la dezvoltarea căreia am contribuit prin activitatea mea intensă. Am ocupat de-a lungul carierei mele universitare mai multe poziții manageriale, care îmi dau posibilitatea de a pune experiența mea în slujba studenților, a cadrelor didactice, a cercetătorilor, a personalului administrativ sau auxiliar, a instituției noastre privită ca un întreg. Formarea mea spirituală, științifică, didactică și administrativă îmi dă posibilitatea să pot realiza o construcție la nivelul întregului, fără a face abstracție de specificul de dezvoltare a fiecărei componente, integrată într-un proces relațional al dezvoltării instituționale, potrivit exigențelor cerute de dezvoltarea societății digitale. De aceea, în proiectul managerial pe care l-am depus cu ocazia oficializării candidaturii mele, am expus ideea de Unitate-Bunătate-Bunăstare, pe care o asociez cu atașamentul față de valorile educaționale, multiculturale, științifice, morale, spirituale și umane ale Universității Babeș-Bolyai.

Ce așteptări aveți? Care ar fi profilul alegătorului dumneavoastră?

Ioan Chirilă: Îmi exprim speranța și credința că un număr suficient de mare de persoane se vor gândi, cu profesionalism și încredere, la ceea ce vom construi împreună în următorii 4 ani și îmi vor oferi sprijinul necesar pentru a ocupa funcția de Rector al Universității Babeș-Bolyai. Mă aștept ca majoritatea colegilor din universitate să fie alături de mine în acest efort de construcție instituțională.

Sandu Frunză despre Laszlo Alexandru în apărarea lui Mihail Sebastian

Standard

laszlo - sebastian

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării este cunoscută ca fiind una dintre cele mai dinamice și deschise dintre facultățile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Ea este, în același timp, un loc al dezbaterilor aprinse și creative. În această săptămînă a avut loc un eveniment de marcă, în organizarea Institutului pentru Studii de Holocaust și Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studiul Democrației, două dintre cele mai importante structuri științifice și de documentare ale Universității noastre.

Dezbaterea în jurul cărții „Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul”[1] semnată de gînditorul clujean Laszlo Alexandru a adus la aceeași masă pe autorul cărții, pe profesorul emerit Michael Shafir și pe profesorul Alexandru Florian, sub coordonarea conferențiarului Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului pentru Studii de Holocaust și Genocid. Participanții s-au dovedit niște polemiști foarte nuanțați, aducînd în prim plan nu numai personalitatea lui Mihail Sebastian, ci și contextul ideilor din epocă, aspecte ale culturii politice europene, atmosfera ideologică interbelică și situația creată de creșterea în intensitate a prezenței ideilor extremiste în perioada interbelică.

Cartea lui Laszlo Alexandru se dorește nu atît o polemică furtunoasă cu interpretările denigratoare la adresa scrierilor jurnaliste ale lui Sebastian, ci un gest de reparație, de readucere la locul cuvenit, de îndreptare a unei perspective strîmbe din care Mihail Sebastian ar putea fi receptat. Pentru un cititor obișnuit, caracterul polemic pare mai degrabă unul secundar, deși cartea se construiește în jurul unei controverse, deoarece izvorăște dintr-o atitudine polemică. Importantă mi se pare mai degrabă dorința autorului cărții de repunere a jurnalistului pe locul ce i se cuvine în cultura românească, cu toate aspectele controversate legate de generația interbelică din care făcea parte. Recurgînd la o bibliografie extinsă și la textele efective ale autorului, Laszlo Alexandru intră cu multă empatie, dar și cu obiectivitatea specifică unui cercetător experimentat, pe terenul publicisticii lui Sebastian. Ne sînt oferite citate foarte lungi care să evite posibilitatea unei interpretări desprinse de operă, de contextul articolului și al publicației în care autorul le scrie. Avem o bună familiarizare cu contextul epocii și cu mișcarea de idei. Totodată sînt identificabile și atitudinile și stările afective pe care articolele lui Sebastian le emană. Autorul cărții ne aduce nu numai articolele lui Sebastian, ci și mărturiile unor contemporani și vocea altor autori care interpretează textele acestuia. Toate acestea pentru a fi cît mai convingător în pledoaria sa pentru un Mihail Sebastian care își păstrează gîndirea lucidă și demnitatea personală în contextul tulburător în care își desfășoară activitatea.

Am asistat la un eveniment cu mulți tineri, elevi și studenți, profesori și cercetători, dar și jurnaliști și fani ai scrierilor lui Mihail Sebastian. Lansarea-dezbatere prilejuită de prezența lui Laszlo Alexandru și a cărții sale Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul a fost, printre altele, și un bun prilej de întîlnire a generațiilor sub semnul gîndirii critice, al criticii ideologiilor, al manifestării responsabilității în raport cu investigarea riguroasă, științifică a temelor abordate. A fost și un gest de recunoaștere a importanței pe care o are Mihail Sebastian în cultura română, din perspectiva unor dezbateri interdisciplinare.

 

[1] Laszlo Alexandru, Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian ziarist la Cuvîntul, (Chișinău: Editura Cartier, 2019).

Sandu Frunză despre marșul demnității și speranței la Universitatea Babeș-Bolyai

Standard

100 ubbDe dimineață au început ceremoniile marcării a 100 de ani de învâțămînt românesc la Universitatea Babeș-Bolyai. Festivitățile au început în Aula Magna și au continuat cu Marșul Aniversar Centenar UBB. Nu știu ce s-a întîmplat în prima parte, deoarece acolo au putut participa doar cei ce au fost invitați la eveniment și nu am fost unul dintre cei aleși. Îi invidiez pe cei ce au fost selectați pentru a fi parte la ritualul de celebrare din Aula Magna, transformată într-un sanctuar al bucuriei de a fi parte a comunității universitare a UBB. Mă bucur însă că voi putea fi, la rîndul meu, invidiat de generațiile următoare pentru că am avut șansa de a trăi într-un asemenea moment istoric și de a participa la recuperarea simbolică a tuturor eforturilor pe care le-au depus de-a lungul timpului cei ce au alimentat cu mintea, sufletul și viața lor nevoia de a asigura continuitatea educației academice la Cluj. Le-am simțit tuturor prezența și am avut un dialog interior tainic cu spiritul lor, care îmi vorbea printr-o tăcere liniștită și suavă pe care am simțit-o venind din mijlocul mulțimii.

Marșul Aniversar Centenar UBB s-a desfășurat sub semnul afirmării demnității de a fi parte a unei comunități universitare care a ajuns într-o etapă prolifică a afirmării internaționale și și-a consolidat cu o putere fără precedent prezența ca cel mai important for al educației universitare din România.

La marș au participat membri ai comunității universitare și studenții de la universitățile clujene. Traseul s-a încheiat în Piața Unirii din Cluj, unde au fost apoi ținute discursuri ale încrederii și responsabilității de către rectorii universităților clujene. Din păcate, am avut parte și de prezența, de o rară indecență a președintelui Klaus Johannis, pe care regret că l-a adus campania electorală la evenimentul nostru. Dar energia pozitivă a tinerilor care ne-au hrănit pe traseu și în piață cu entuziasmul lor mă împiedică să las ca frumusețea evenimentului să fie umbrită în vreun fel de astfel de gesturi inadecvate momentului de sărbătoare pe care l-am trăit.

Marșul Aniversar Centenar UBB a fost un marș al bucuriei de a fi împreună, un marș plin de magia speranței că vom avea puterea de a fi cei care poartă pe umerii lor însemnele simbolice ale valorilor și creativității comunității noastre universitare.

 

  • Ilustrația a fost preluată de pe pagina de Facebook a colegului Viorel Nistor.

Sandu Frunză despre excelența academică și cultivarea răbdării

Standard

Scanare 6Azi a avut loc festivitatea de decernare a premiilor anuale de excelență pentru cercetare și activitate didactică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Colindele tinerilor teologi au făcut ca Aula Magna să răsune ca un templu al culturii și al întîlnirilor admirabile. Niciodată nu am simțit o mai mare intensitate a emoțiilor și a exaltării spirituale, cum am trăit în mijlocul concertului tinerilor teologi. Am avut fericirea de a participa la un asemenea moment deoarece de azi sînt și eu posesorul unei diplome de excelență a UBB. Toți cei care vreți, aveți posibilitatea de a vă bucura alături de mine. Așa, pentru înseninare și comuniune.

Deși premiul constă doar într-o diplomă, este unul valoros deoarece pentru fiecare dintre cele două domenii (cercetare și didactic) fiecare facultate poate propune doar cîte un premiu în fiecare an. Oricît de insensibil ai fi la asemenea forme de evidențiere, nu poți rămîne indiferent cînd este vorba de un semn de apreciere. Cu atît mai mult cu cît, în cazul meu, aprecierea vine dinspre cel mai creativ Departament de Comunicare, Relații Publice și Publicitate, de la cea mai dinamică și prestigioasă dintre Facultățile unei Universități situată pe locul întîi în clasamentele academice din România.

Însă, simți că o asemenea diplomă este în primul rînd valoroasă pentru că pe ea este scris numele tău, nu al altuia. Uitîndu-mă pe această bucată de hîrtie lucioasă, constat că îți dă un sentiment de confort să vezi că pe ea este înscris numele tău. Nu am așteptat acest premiu, dar el a venit (întîmplător) chiar în anul în care sărbătoresc 25 de ani de activități didactice la Universitatea Babeș-Bolyai și 30 de ani de cînd desfășor activități de învățare și cercetare în Alma Mater Napocensis.

Nu am mai primit niciodată un asemenea premiu, așa că este o bună ocazie pentru mine să marchez unicitatea acestui eveniment survenit în dezvoltarea mea. Nu cred că acest premiu vine ca un mod de recunoaștere a activității mele de pînă acum. Este vorba mai degrabă de faptul că mi-a venit și mie rîndul să fiu premiat și să particip la atmosfera de bucurie ce însoțește un asemenea eveniment. Mă gîndesc că acesta este un bun prilej pentru cei tineri și nerăbdători să sesizeze că prin cultivarea răbdării (însoțită de o muncă susținută) poți ajunge printre cei valorizați de instituția din care faci parte. Asta nu înseamnă că ei nu pot să o ia pe scurtătură. Pot fi oricînd pe lista celor premiați, avînd în vedere că se spune despre ei că sînt predestinați succesului și fericirii.

La o re-postare pe Facebook a regulilor privind succesul publicate pe blogul meu personal, unul dintre înțelepții din lista mea de prieteni din spațiul virtual spunea că celor 7 reguli ale succesului ar trebui să le mai adaug și Norocul. Cred că unii au mereu și norocul de partea lor. Dar mai sesizez și faptul că în modul de a fi bun al divinității intră și faptul că nu dă toate darurile unei singure persoane, decît foarte rar. Se întîmplă că unora le dă ca instrument al succesului munca, altora norocul, altora inteligența, altora creativitatea etc. O cale bună spre succes este să ai norocul (sau inspirația) de a descoperi care este darul pe care divinitatea l-a pus în tine ca pe o sămînță pe care trebuie să o îngrijești și să o crești.

Totodată, am constatat că există un moment în care pentru fiecare dintre cei care își fac munca cu multă pasiune apare o persoană dispusă să vadă excelența în ceea ce se constituie ca rezultat al acestei munci. În cazul meu este vorba despre intervenția profesorului universitar doctor, doctor habilitat Ioan Hosu, directorul Departamentului de Comunicare, Relații Publice și Publicitate de la FSPAC-UBB, care a propus și a susținut cu entuziasm candidatura mea pentru premiul anual 2018. Îi mulțumesc  pentru această apreciere, așa cum îi mulțumesc și pentru alte momente în care a intervenit în mod pozitiv în viața mea profesională. Cei care îl cunosc, știu că Ioan Hosu este un personaj ce se străduie să stea mereu de partea binelui.

Dar, stînd în Aula Magna în așteptarea diplomei, mi-a venit în minte constatarea că obținerea excelenței academice înseamnă, printre multe altele, și să ai puterea de a aștepta să îți vină rîndul. Oricum, chiar și cei care au impresia că nu au primit întotdeauna tot ceea ce li se cuvine, trebuie să știe că viața te pune, în cele din urmă, acolo unde îți este cel mai potrivit să stai.

Cred că îndelunga răbdare și atenția din partea celorlalți au fost rețeta succesului meu de azi.

Sandu Frunză despre Ierusalim și cîteva personalități minunate prezente la UBB

Standard

IerusalimUna dintre cele mai puternice comparații, care relevă diferența dintre viața citadină a orășenilor occidentali și viața locuitorilor Cetății Sfinte a Ierusalimului, am găsit-o la  Yehuda Amichai. Pentru a releva misterul unic al Ierusalimului, poetul compară atmosfera marilor orașe cu cea a Orașului sfînt. El ne încredințează că, așa cum deasupra orașelor noastre occidentale aerul are o densitate aparte, dată de încărcătura ce emană din desfășurarea vieții noastre cotidiene, tot așa, desupra orașului sfînt aerul e mai dens prin încărcătura specială dată de rugăciunile înălțate de pelerini, de locuitorii cetății și de visele lor proiectate înspre cer.

Din această perspectivă mă  întreb, uneori, cum mai rezistă Ierusalimul fără a se răsturna în neantul deschis de ura, de violența și de lipsa iubirii care sapă atît de adînc la temelia Cetății Sfinte? Iar răspunsul meu de ființă limitată de orizontul umanității mele nu poate fi decît tot unul metaforic. Și îmi răspund: Ierusalimul mai stă în picioare numai pentru că el este ținut în verticalitatea sa nu de structura ascensională a iubirii umane, nu de năzuințele noastre spre transcendență, ci  e susținut de aripile îngerilor pe care Dumnezeu alege să îi trimită ca pe niște mediatori ce au misiunea de a înlătura ruptura și distanța dintre El și noi și dintre noi.

Clujul mi-a oferit ieri o întîlnire foarte specială cu Ierusalimul. Centrul de Studii Biblice al Universității Babeș-Bolyai ne-a propus pentru perioada 7-8 decembrie 2017 conferința „Religion and Human Rights: Friends or Foes”. M-am bucurat să îi regăsesc în program pe Jadranka Rebeka Anic, Ioan Chirilă, Istvan Csonta, Predrag Dragutinovic, Gabor Finali, Csilla Gyngyosi, Marius Harosa, Alexandru Ioniță, Lehel Leszai, Andras Mate-Toth, Martin Meiser, Veronica Rebreanu, Jozsef Szecsi, Tamas Szilagyi, Reka Szilardi, Stefan Tobler, Ekaterini Tsalampouni, Marius Furtună, Mozes Noda, Korinna Zamfir. Dar mai ales sînt fericit că în această întîlnire am avut prilejul să îl cunosc pe Lucian Turcescu.

Însă, miracolul unei întîlniri de suflet cu Ierusalimul mi-a fost prilejuit de faptul că programul celei dintîi zi a conferinței internaționale s-a încheiat cu un concert de muzică evreiască, JERUSALEM OF GOLD, susținut de Robert Laczko Vass și Andras Szep. Cîntecele au fost interpretate în mai multe limbi – printre care română, maghiară, engleză, franceză, ebraică, idiș, ladino etc. Deși din repertoriul propus, eu rezonez mai bine cu alte piese, de data aceasta am vibrat cel mai profund cu celebrul cîntec „This Land is mine”. O foarte plăcută supriză a fost pentru mine versiunea în limba maghiară a cîntecului „Jerusalem of Gold” (Jeruzsalem, kedvesem). Eram obișnuit să ascult versiunea ebraică a cîntecului  „Yerushalayim Shel Zahav” interpretată de Ofra Haza. Am constatat cu acest prilej că e la fel de frumos să cînți Ierusalimul și în altă limbă și chiar în toate limbile lumii.

Mi s-a părut minunat acest efort de a face din Ierusalim un loc al limbii tale și de a face limba ta să vibreze în cîntarea Ierusalimului. Cei doi tineri artiști, prin talentul lor ieșit din comun, au făcut ca totul să pară un act ritualic în care mulțimea limbilor, a situațiilor existențiale și a idealurilor culturale dintre cele mai diverse să rezoneze într-un registru comun al nevoii de colaborare, de dialog și de pace lăuntrică.

Mi-am amintit în acest context una dintre cele mai pline de amărăciune întrebări pe care Emmanuel Levinas și-o punea în lucrarea sa Dificila libertate. Plecînd de la constatarea că monoteismul „a făcut suportabil omul celuilalt om, determinîndu-l pe celălalt să răspundă, făcînd posibilă toată această economie a solidarității”,[1] el se întreabă cum e posibil ca dorinței de dialog exprimată de membrii comunității iudaice, ceilalți membri ai comunităților monoteiste să nu răspundă solidar cu aceeași dorință de a dialoga și de a construi în comun. Discutînd despre Ierusalim ca oraș al celor trei mari religii monoteiste (într-un capitol dedicat Ierusalimului, din cartea mea despre fundamentalismul religios)[2] am relevat cîteva aspecte privind nevoia unei investiții comune de sens, care să ducă la o acțiune comună a iudeilor, creștinilor și musulmanilor. Cu alte ocazii am relevat rolul pe care Islamul ca religie a păcii ar trebui să îl joace în democratizarea Orientului, așa cum am vorbit și de centralitatea Creștinismului ca axis mundi al iubirii în îmbogățirea culturii occidentale și în modelarea lumii din afara occidentului. Am avut mereu speranța că (plecînd de realitatea că Israelul de azi simbolizează cea mai avansată formă de democrație din zona sa geografică) creștinii și musulmanii își vor aduce partea lor semnificativă în dialogul cu Iudaismul, în numele unei conviețuiri sub semnul valorilor cuprinse în simbolismul plural al culturii legată de spiritul transcendent al Cetății Ierusalimului.

Sentimentele mele de încredere și optimism sînt astăzi potențate de conștiința faptului că, în multe locuri din lume, există oameni minunați cum sînt cei amintiți mai sus. Ei sînt printre cei ce au ales să dialogheze în aceste zile la Cluj sub semnul deschiderilor gîndirii biblice, al pluralismului și al multiculturalismului. În plus, sînt încă vrăjit de interpretarea pe care Robert Laczko Vass și Andras Szep (combinînd traducerea în opt limbi în interpretarea cîntării lor) au dat-o cîntecului „Hevenu shalom aleichem”.

[1] Emmanuel Levinas, „Monoteism și limbaj”, Emmanuel Levinas, Dificila libertate, Traducere, note și postfață de Țicu Goldstein, (București: Hasefer, 1999), P. 221

[2] Sandu Frunză, Fundamentalismul religios şi noul conflict al ideologiilor, ediția a doua, revăzută și adăugită, (Ed. Școala Ardeleană, Cluj, 2016).

Sandu Frunză despre simplitatea oamenilor mari

Standard

Banner-UBB-1-1

Cel mai mult mi-a plăcut simplitatea. Deși ceremonia de acordare a titlului de Professor Honoris Causa pentru profesorul Roger Hamlin s-a bucurat de obișnuita schematizare și emfază a ritualurilor academice, am perceput evenimentul mai degrabă ca o desfășurare a simplității, a bucuriei calme și a excelenței manifestată cu măsura specifică oamenilor cu un caracter nobil.

La ceremonia de azi, 24 octombrie 2017, desfășurată în Aula Magna a Universității, au participat Rectorul Universității Babeș-Bolyai, academicianul Ioan Aurel Pop, Președintele Senatului Pr. Prof. Ioan Chirilă, Decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, prof. Călin Hințea,  Primarul Clujului, conf. dr. Emil Boc, prorectori și alte personalități din structurile administrative ale universității sau ale facultăților, dar mai ales un public format din oameni ce păreau să facă parte din aceeași construcție intelectuală, din oameni care păreau să aibă o admirație specială pentru persoana omagiată, din colegi și  colaboratori apropiați, din tineri în căutarea de modele, dar și din participanți obișnuiți la astfel de momente festive din viața Universității.

Uneori instituțiile îi presează pe oameni, iar aceștia se simt bine sub apăsarea lor – și de aici aceștia își trag dorința de exercitare a puterii. Alteori, oamenii sînt constructori de instituții și atunci se manifestă cu onestitatea intelectuală a celui ce a pus suflet și minte, iar la capătul acțiunii constată că ceilalți spun despre el că a realizat mai mult decît toate așteptările pe care le putea avea cineva. Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării s-a bucurat de mai multe astfel de momente pe care le-aș putea invoca în existența sa de după 1989. Discipline și specializări – care anterior făceau parte din Facultatea de Istorie și Filosofie – s-au bucurat de momente privilegiate ale manifestării spiritului academic în istoria recentă a Universității Babeș-Bolyai. Unul dintre momentele semnificative ale acestei intervenții a fost și crearea cadrelor instituționale a ceea ce urma să devină una dintre cele mai performante structuri academice ale UBB – Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

Am o listă cu constructori de instituții. Unii au participat activ, alții prin faptul că nu au recurs la opoziția de care erau animați și alții pentru că pur și simplu au lăsat lucrurile să se întîmple. Participanții la ceremonia de azi au rămas cu ideea clară că una dintre personalitățile căreia i se pot atribui merite speciale în modelarea instituțională a UBB este distinsul profesor Roger Hamlin.

Una dintre cele mai pline de rezonanțe în registrul afectiv a fost afirmația profesorului Călin Hințea: „Pot să afirm aici, fără teama de a greși, că Roger Hamlin este un părinte fondator al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, că acțiunile lui au afectat în bine sute de persoane din Universitatea Babeș-Bolyai și că, fără el, facultatea noastră nu ar fi reușit să se dezvolte la nivelul la care se află astăzi. De fapt, cred că, datorită modestiei care îl caracterizează, profesorul Hamlin nu percepe nici în acest moment magnitudinea schimbărilor pozitive pe care le-a stimulat în UBB și în Cluj-Napoca”.[1]

Eu nu mă număr printre colaboratorii profesorului Roger Hamlin. Nu cred că am dialogat mai mult de 2-3 ori în ultimii ani. Dar dacă ar trebui să vorbesc de experiența mea cu domnia sa, atunci aș spune că l-am observat ca o prezență, mai degrabă discretă, pe holurile FSPAC. Mereu cu un chip blînd și cu o privire prietenoasă, dar mai ales cu un zîmbet plin de optimism luminîndu-i chipul. Aș putea spune că pentru mine el simbolizează zîmbetul american cu care se împrospătează mereu atmosfera dinamică de la FSPAC.

L-am ascultat cu plăcere la cîteva evenimente academice din anii trecuți și m-am bucurat astăzi cînd în Laudatio s-a afirmat că „Roger Hamlin reprezintă un model pentru profesorii de administrație publică pentru că el deține simultan capacitatea de dezvoltare a unor modele academice de cercetare și capacitatea de a implementa cu succes aceste modele teoretice în viața comunităților”.[2] Dar, în același timp, am remarcat tonul extrem de cald al Rectorului Ioan Aurel Pop, din cuvîntul de deschidere al ceremoniei de acordare a titlului de PhC, atunci cînd a invocat sentimentul prieteniei ca pe o coordonată a atitudinii constante promovate de profesorul Roger Hamlin în relația cu profesorii, cercetătorii și studenții de la UBB, în raport cu clujenii și cu orașul Cluj. Acest tip de experiență a fost semnalat și de profesorul Călin Hințea, care a afirmat că „Există și un motiv suplimentar foarte important pentru care ne dorim ca profesorul Hamlin să devină PHC al facultății noastre: calitatea sa umană excepțională care a permis formarea, sub ghidarea sa,  a unor generații de profesioniști în domeniul științelor sociale”.[3]

Roger Hamlin, profesorul american, pare astăzi un om real venit dintr-o lume foarte îndepărtată și investind cu toată ființa sa într-un loc în care puțini ar fi fost dispuși să o facă cu atîta dăruire și cu atîta eficiență. Un om care a pariat pe România și pe Cluj, iar Clujul și FSPAC au avut de cîștigat. Este un fel de personaj miraculos care îi face pe oameni să creadă că prin multă încredere și muncă adecvată se poate ajunge la metamorfozarea viselor în realitate. Face parte din simplitatea vieții și din fericirea de a construi împreună.

 

[1] Călin Hințea, LAUDATIO. In support of awarding the title of  Profesor Honoris Causa, by Babeș-Bolyai University, To Professor Roger Hamlin, Michigan State University, USA, Cluj Napoca, 24 Octombrie 2017.

[2] Călin Hințea, LAUDATIO. In support of awarding the title of  Profesor Honoris Causa, by Babeș-Bolyai University, To Professor Roger Hamlin, Michigan State University, USA, Cluj Napoca, 24 Octombrie 2017.

[3]Călin Hințea, LAUDATIO. In support of awarding the title of  Profesor Honoris Causa, by Babeș-Bolyai University, To Professor Roger Hamlin, Michigan State University, USA, Cluj Napoca, 24 Octombrie 2017.

Sandu Frunză despre comunicare, criza europeană și depășirea ei

Standard

why europe

Am afirmat de multe ori că unul dintre locurile în care orice tînăr ar trebui să își dorească să petreacă măcar o perioadă din viața sa este Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

FSPAC este un loc privilegiat în care se întîlnesc cunoașterea și cercetarea, dezvoltarea personală și stimularea creativității, practicile profesionale și comunicarea etică și eficientă. Este un tărîm al bucuriei de a trăi noi experiențe și de a învăța.

În același timp, FSPAC este un loc ce face posibile și o serie de întîlniri admirabile cu oameni și cărți. La o astfel de întîlnire am participat azi. Ea a fost prilejuită de prezentarea unui volum colectiv coordonat de Alina Bârgăoanu, Raluca Buturoiu și  Loredana Radu.[1] Volumul Why Europe? Narratives and Counter-narratives of European Integration, (Frankfut am main: Peter Lang, 2017) pune împreună cercetările realizate în proiectul Jean Monnet Chair – Eu Communication and the European Public Sfere și cuprinde analize realizate de un grup de cercetători de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București și cercetători din mai multe țări europene. Perspectiva adoptată este cea a analizei de discurs și a practicilor de comunicare.  Ceea ce dă coerența și forța explicativă a acestui volum este tocmai faptul că aduce comunicarea ca un instrument de relevare a problemelor europene, de înțelegere a lor și ca modalitate esențială în soluționarea lor. Nici o altă perspectivă nu ar fi putut să dea autorilor o mai bună înțelegere a problemelor și o mai mare deschidere spre înțelegerea posibilelor soluții ce ar putea fi formulate în viitor. Nu vreau să afirm că nu se pot obține rezultate excelente din perspectiva științelor politice, a sociologiei sau  a altor discipline, dar nici o altă abordare nu poate mai bine decît comunicarea să investigheze această problemă printr-un angajament de tip interdisciplinar.

Iată cum sintetizează coordonatoarele volumului obiectivele principale pe care autorii le asumă în acest volum:

  1. ​​realizarea unor demersuri teoretice și aplicate menite să explice noile modalități prin care practicile specifice comunicării au o influență majoră în dezvoltarea sferei publice europene și în creșterea gradului de integrare europeană;
  2. cercetarea unor aspecte privind mecanismele de comunicare în Uniunea Europeană și a rolului pe care acestea îl au în consolidarea integrării europene, insistîndu-se pe modalitățile diverse prin care comunicarea mediatică a pus în valoare subiectele legate de Uniunea Europeană în perioadele de criză pe care le-a parcurs – îndeosebi în ceea ce privește criza imigranților;
  3. investigarea percepțiilor, reprezentărilor, trăirilor și atitudinilor cetățenilor obișnuiți și cele ale reprezentanților elitei politice în vederea stabilirii unor strategii de reducere a respingerii alterității, de diminuare a populismului, negaționismului și extremismului, aflate într-un proces de continuă creștere în toate spațiile culturale ale Uniunii Europene.[2]

Am avut fericirea să constat că cei prezenți în sală au intrat în vibrația pozitivă a mesajelor pe care le propune această carte, în ciuda complexității și angoaselor trezite de situațiile pe care le analizează. Frumusețea întîlnirii a fost depășită doar de frumusețea specifică tinerilor ce au umplut sala cu entuziasmul și plinătatea prezenței lor.

 

[1] Alina Bârgăoanu, Raluca Buturoiu and Loredana Radu (eds.), Why Europe? Narratives and Counter-narratives of European Integration, (Frankfut am Main: Peter Lang, 2017). Prezentarea cărții a fost făcută de Delia Balaban, Mihnea Stoica și Sandu Frunză, cu prezența Alinei Bârgăoanu, una dintre cele trei coordonatoare ale volumului.

[2] Alina Bârgăoanu, Raluca Buturoiu and Loredana Radu (eds.), Why Europe? Narratives and Counter-narratives of European Integration, (Frankfut am Main: Peter Lang, 2017), 9.