Sandu Frunză despre terapeutul care a îmblînzit moartea

Standard

yalom - psihoterapie existențială

Nu cunosc nici un alt autor care să fii umanizat moartea într-o manieră atît de naturală cum a făcut-o Irvin D. Yalom. Teoretician inspirat, literat fermecător și terapeut cu o forță de convingere foarte puternică, Irvin D. Yalom este un dar prețios făcut culturii române prin intermediul traducerilor publicate de cîteva dintre editurile semnificative din România. În topul preferințelor mele a rămas cartea „Psihoterapia existențială”[1], în traducerea lui Bogdan Boghițoi și avîndu-l ca redactor pe Victor Popescu, publicată de Editura Trei.[2] Este vorba despre cea mai importantă dintre lucrările științifice ce poartă semnătura lui Irvin D. Yalom.[3]

Față de alte volume ale autorului, cartea Psihoterapia existențială pare să aibă un public mai restrîns datorită nivelului mai ridicat de teoretizare și analizelor aplicate mai de profunzime. Deși este un tratat ce se adresează mai ales psihoterapeuților și clinicienilor, nu este mai puțin o carte utilă tuturor profesioniștilor preocupați de studierea comportamentului uman dintr-o perspectivă interdisciplinară. Însă, pe lîngă erudiție și analize de specialitate, Yalom ne oferă și foarte multă înțelepciune, se adresează registrului sensibilității și minții noastre creative, utilizează un limbaj foarte bine dozat, simplu și elegant în construcția ideatică, astfel încît cartea de față poate fi citită cu mult folos de orice persoană cu deschideri culturale și cu interes pentru descifrarea unor nuanțe privitoare la condiția umană și la comportamentul uman. Înțelepciunea recuperată pe fondul unei tradiții existențialiste deschide spre un public foarte rafinat, cu preocupări de consiliere existențială și cu o reală fascinație metafizică în fața modului de situare a omului în lume și în confruntarea cu datele imediate ale existenței.

Deși sînt destinate modelării unui mediu dominat de relația dintre terapeut și pacienții săi, reflexiile existențiale aduse în fața noastră de Irvin D. Yalom trec dincolo de pereții cabinetului clinicianului sau psihoterapeutului, deoarece „terapia existențială solicită atenție prin aceea că se bazează pe un fond ontologic ferm, pe cele mai profunde structuri ale existenței umane. Un alt motiv e acela că are fundamente umaniste și e singura paradigmă terapeutică aflată într-un deplin acord cu natura extrem de personală a întreprinderii terapeutice. În plus, paradigma existențială acoperă un teren vast: ea valorifică descoperirile multor filosofi, artiști și terapeuți cu privire la durerea și consecințele salvatoare ale confruntării cu grijile fundamentale.”[4]

Irvin D. Yalom înscrie terapia existențială în rîndul terapiilor dinamice. Acestea au ca premisă esențială faptul că „există forțe aflate în conflict în interiorul individului și că gîndirea, emoțiile și comportamentele, atît cele adaptative, cît și cele psihopatologice, sunt rezultatul acestor forțe aflate în conflict”.[5] Plecînd de la această premiză comună, psihoterapia existențială se desparte de celelalte terapii dinamice. În acest caz, conflictul fundamental „nu e un conflict cu tendințele instinctuale reprimate și nici unul cu adulții semnificativi internalizați, ci un conflict care decurge din confruntarea individuală cu datul existenței”.[6] Situînd în centrul terapiei existențiale grijile fundamentale ale ființei umane, Irvin D. Yalom examinează semnificațiile fiecărei griji existențiale în parte, evidențiază tipurile de conflict care iau naștere prin confruntarea cu aceste griji și stabilește strategii eficiente din punct de vedere terapeutic. Pe acest fundal, patru griji fundamentale sînt analizate de către Irvin D. Yalom ca dat al existenței umane: moartea, libertatea, izolarea și lipsa de sens.

Din tratatul psihoterapeutului american aș dori să mă opresc în acest moment numai asupra unui singur dat existențial, unul care înrîurește toate celelalte griji și nu poate fi gestionat decît în strînsă legătură cu celelalte griji existențiale: moartea. Dacă este să o privim separat, din perspectiva dinamică îmbrățișată de autor, moartea ne relevă o puternică tensiune interioară ce se construiește în jurul conștientizării caracterului inevitabil al morții, pe de o parte, și dorința arzătoare de a rămîne în planul existenței, pe de altă parte. Probabil că mulți dintre cititorii acestor rînduri sînt deja familiarizați cu afirmația lui Yalom din Privind soarele în față: „Cred cu tărie … că înfruntarea morții ne dă ocazia … să revenim la viață într-o manieră mai bogată și mai empatică”.[7] În felul acesta este circumscrisă o filosofie optimistă asupra morții, o înțelepciune luminoasă asupra vieții și o proiecție calmă asupra relaționării cu manifestarea finitudinii.

Din tratatul de psihoterapie existențială putem afla că „viața și moartea sunt interdependente; ele există simultan, nu consecutiv; moartea murmură permanent sub membrana subțire a vieții și exercită o influență vastă asupra experienței și actelor noastre”.[8] Regăsind moartea ca motiv principal al angoaselor noastre existențiale, Yalom ne propune psihoterapia existențială drept cea mai adecvată modalitate de a îmblînzi moartea. El propune terapeutului să joace rolul unui îmblînzitor, avînd în vedere că orice negare a vieții se răsfrînge negativ asupra situării în existență a ființei umane. Tocmai de aceea, acceptarea ideii morții ca un fapt de viață, ca o idee salvatoare ce se îngemănează cu ideea vieții, poate să acționeze ca „un facilitator pentru imersiunea în moduri mai autentice de viață și ne sporește plăcerea de a trăi”.[9]

În terapia existențială, tematizarea morții are un rol crucial deoarece experiența vieții în orizontul morții este o experiență cardinală pentru orice existență umană. Tocmai de aceea, una dintre concluziile la care Irvin Yalom ajunge este că „reconcilierea cu moartea contribuie la sentimentul că viața are savoare”.[10] Fie că e o sursă de angoasă, fie că e o sursă de motivare puternică, moartea joacă aici rolul unui dat existențial ce modelează comportamentul uman. Angoasa de moarte poate fi un factor determinant în dezvoltarea psihopatologiei, așa cum poate fi și un factor creator în dezvoltarea unei filosofii de viață care să facă productive angoasele noastre pe terenul creației metafizice. Această îmblînzire a morții nu este altceva decît o formă autentică a luptei cu moartea și a luptei cu viața ca atare.

 

[1] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, Traducere de Bogdan Boghițoi, Redactor Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2010). Dacă nu aveți timpul necesar pentru a parcurge și savura întreg tratatul de psihoterapie existențială, vă propun să vă oferiți cel puțin bucuria mentală de a citi subcapitolul „Conceptul morții la copii”, paginile 95-134.

[2] Pe lîngă un excelent redactor, Victor Popescu este și un foarte bun traducător. Dintre lucrările traduse la Editura Trei putem aminti: Thomas Gordon, Părintele efficient, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2014) sau Rollo May, Descoperirea fiinţei. Fundamentele analizei existenţiale, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2017). Printre traducerile realizate de Bogdan Boghițoi putem menționa: Paul Watzlawick, Janet Beavin Bavelas, Don D. Jackson, Comunicarea umană. Pragmatică, paradox şi patologie, Traducere de Bogdan Boghițoi, (București: Editura Trei, 2014) sau Erich Fromm, Omul pentru sine. O cercetare asupra psihologiei morale, Traducere de Bogdan Boghițoi, Redactor Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2017). Rollo May a fost considerat unul dintre reperele sale importante de către Irvin D. Yalom. O prezentare a cărții sale Descoperirea fiinţei poate fi urmărită pe acest blog: „Sandu Frunză despre comunicarea și descoperirea ființei”.

[3] Printre lucrările în care prevalează preocupările științifice ale autorului menționăm: Irvin D. Yalom, Molyn Leszcz, Tratat de psihoterapie de grup, Traducere de Simona Reghintovschi şi Anatol Reghintovschi, (București: Editura Trei, 2008); Irvin D. Yalom, Ginny Elkin, Cu fiecare zi mai aproape. O psihoterapie povestită de ambii participanţi, Traducere de Smaranda Nistor, (București: Editura Trei, 2009); Irvin D. Yalom, Călăul dragostei. Şi alte poveşti de psihoterapie, Traducere de Smaranda Nistor, (București: Editura Trei, 2008); Irvin D. Yalom, Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii, Traducere de Bogdan Boghiţoi, Mihaela Costea, Smaranda Nistor, Anatol Reghintovschi, Simona Reghintovschi, Luana Schidu, Carmen Toader, (București: Editura Trei, 2013).

[4] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, Traducere de Bogdan Boghițoi, Redactor Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2010), 557.

[5] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 14.

[6] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 16.

[7] Irvin Yalom, Privind soarele în față. Cum să înfrângem teroarea morții, Traducere de Ștefania Mihalache, (București: Editura Vellant, 2011), 15.

[8] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 43.

[9] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 47.

[10] Irvin D. Yalom, Psihoterapia existențială, 55.

Reclame

Sandu Frunză despre comunicarea și descoperirea ființei

Standard

rollo may

Cea mai bună soluție de relaționare pe care o găsesc la acest început de an este să vă îndemn să porniți pe calea ce duce la descoperirea ființei. O astfel de călătorie inițiatică în misterul propriei noastre vieți ar fi un demers foarte inspirat, înainte de a ne propune să trăim „întru ființă” și să comunicăm din interiorul ei. Experierea propriei noastre condiții și experiența lumii în care trăim pot fi un antidot pentru tot pesimismul în care se zbate lumea ce se deschide sub ochii noștri.

Personal, cred că niciodată umanitatea nu a trăit o calitate a vieții mai bună decît cea a omului contemporan, deși deplîngem mereu starea de neajuns a vieții omului actual;  niciodată violența nu a avut o prezență mai redusă ca astăzi, în ciuda violențelor la care asistăm în viața de zi cu zi a existenței globale; niciodată oamenii nu au fost mai fericiți decît azi, deși deplîngem mereu starea de suferință a semenilor nostri. Lista ar putea continua pînă la o concluzie generală (chiar dacă nu lipsită de ambiguitate) prin care să afirmăm că, în ciuda crizelor pe care le dramatizează și afișează pe ecranul lumii omul zilelor noastre, trăim în ceea ce poate fi considerată a fi cea mai bună dintre lumile posibile în registrul existenței mundane.

O modalitate reflexivă și practică, în același timp, de căutare a semnificațiilor profunde ale condiției umane putem găsi în cartea lui Rollo May, „Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale”.[1] Cartea este un reper de neocolit pentru oricine este interesat de psihoterapie și mai ales de terapia existențială. Eu nu am ca preocupare principală terapia, chiar dacă sînt preocupat de consilierea filosofică. A fost o singură etapă în viața mea cînd eram dornic să implementez un program de terapie prin iubire, în vremea cînd țineam seminariile la cursul de „Hermeneutica iubirii” predat de magistrul meu, profesorul Aurel Codoban. Nici atunci, nici în anii ce au trecut de la acea perioadă luminoasă din viața mea academică, nu am ajuns la concretizarea unui asemenea program. Prin urmare, perspectiva din care mi se pare utilă pentru mine cartea lui Rollo May este cea a unei lecturi filosofice menită să aducă un plus de clarificare situării existențiale a omului societății globale.

Azi, la fel ca în 1983, cînd Rollo May publica „The discovery of Being”, omul se simte amenințat de înstrăinarea la care este supus de dezvoltarea științei și tehnologiei, în ciuda beneficiilor pe care le aduc acestea în viața sa. Mai mult ca oricînd, asaltul noilor tehnologii schimbă radical modul omului de a se raporta la lume, și mai ales la propria lume interioară, îndeosebi în cazul celor tineri. Esența crizei omului contemporan pare legată de faptul că dezvoltării tehnologice la care ne expune dezvoltarea științei, nu îi corespunde un avînt similar în ceea ce privește și elaborarea unor tehnologii existențiale care să fie dezvoltate de științele umaniste și care să vizeze situarea în echilibru a nevoii de autenticitate a ființei umane.[2] Cu tot optimismul meu, trebuie să constat că, deocamdată, programele de dezvoltare personală, cu toată influența lor în creștere, încă nu au reușit să se apropie de un asemenea scop, probabil datorită unei tendințe prea pronunțate de marketizare a persoanei în dauna situării ei pe drumul căutării autenticității existențiale. Dar de aici nu cred că ar trebui să deducem neapărat că omul se află sub presiunea unor amenințări de genul celor ce ar putea decurge din teoriile singularității tehnologice, ci mai degrabă să tragem o concluzie în spiritul cărții lui Rollo May, care ne-ar conduce la ideea că omul prin natura sa este o ființă ce stă sub semnul crizei, al conflictului interior, al conflictului cu propria sa lume, al stării de criză pe care o resimte ca parte a lumii organizată în jurul său – ca ființă specială ce se diferențiază prin libertate de toate celelalte forme de ființare.

Semnificativă mi se pare la gînditorul american afirmația: „Cred că certitudinea interioară nu poate fi obținută decît prin descoperirea ființei și afirmarea ei în noi înșine”,[3] deoarece ea îl conduce spre sentimentul ființei, strîns legat de „întrebările despre dragoste, moarte, anxietate, grijă pentru semeni”. Existența acestor dimensiuni în orizontul valorilor este cea care face ca existența umană să nu se reducă la o formă de disperare lipsită de speranță, în ciuda caracterului prin excelență de criză a existenței umane.

Preocupat fiind să ne ofere o introducere în analiza existențială, Rollo May ne propune capitole privind principiile și fundamentele psihoterapiei, aspecte privind contextul cultural al teoretizării analizei existențiale și semnificației psihologiei existențiale, ne dezvăluie aspecte importante ale specificului abordării existențiale a unor teme cum ar fi anxietatea, refularea, transferul sau transcendența, nelăsîndu-le deoparte pe cele privind tehnicile terapeutice. O perspectivă rodnică din punct de vedere al comunicării experienței terapeutice, dar și din punct de vedere al comunicării existențiale, este adusă de ideea că „omul din fața mea, la fel ca orice ființă umană, are nevoie să iasă din starea sa de autocentrare și să intre în relație cu celelalte persoane”.[4] O asemenea etică relațională are la bază ideea întîlnirii înțelească ca un moment privilegiat în care ființa umană se manifestă ca ființă ce stă sub semnul libertății, al alegerii, al deciziei de situare autentică în existență. În felul acesta, există posibilitatea unei confirmări (e drept, doar parțială) a suspiciunii că „analiza existențială este o intruziune a filosofiei în psihoterapie”.[5]

Una dintre afirmațiile ce mi-a reținut atenția din perspectiva propriei mele filosofii de viață este cea referitoare la specificul ființei umane. Astfel, omul „este acea ființă unică ce trebuie să fie conștientă de sine și responsabilă pentru sine dacă vrea să devină ea însăși”.[6] Plecînd de aici, Rollo May relevă unicitatea ființei umane dată de faptul că omul este singura formă de existență căreia îi este dat „să aibă o experiență a propriei ființe”. Iar pe această afirmație se construiește mai apoi ideea că, pornind de la propria viață interioară, o persoană poate să construiască sentimentul ființei în dimensiunea sa simbolică și al ființei sale particulare. În același spirit, cred că trebuie să amintesc modul particular al filosofului american de înțelegere a anxietății. Ea este strîns legată de caracterul de ființă liberă a omului. Anxietatea nu este privită din perspectiva registrului sentimentelor, ci ca „o caracteristică ontologică, înrădăcinată în însăși existența sa”.[7]

Cu totul speciale sînt analizele lui Rollo May privitoare la faptul-de-a-fi-în-lume sau la dinamica timp și istorie. Deși ne aflăm sub impresia puternică a trecerii într-un nou an, aș vrea să eludăm aici faptul că un an nou presupune consumarea unui timp ireversibil din intervalul vieții. Aș prefera să rămînem doar la semnificația venirii anului nou ca un simbol al înnoirii, al transcenderii. Întoarcerea ființei umane înspre interioritatea sa, sau altfel spus creșterea omului în ceea ce privește conștiința de sine, se relevă ca fiind tot mai importantă din perspectiva teoretizării ideii că în conștiința de sine este implicată transcenderea de sine. Actul transcenderii este decisiv atît din punct de vedere terapeutic, cît și din punct de vedere al oricărui posibil program de dezvoltare personală.

Mi-au reținut atenția afirmațiile: „Capacitatea de a transcende imediatul este o parte inseparabilă a conștiinței de sine: este evident că, o dată ce eu sînt conștient de mine însumi ca ființă-în-lume, voi avea și capacitatea de a face un pas înafară și de a privi către mine și către situația mea, evaluînd ce e de făcut și hotărînd ce e de ales din infinitatea de posibilități. Analiza existențială insistă asupra faptului că această capacitate a omului de a transcende situația imediată se regăsește în însuși miezul experienței umane și că aceasta nu poate fi ignorată sau marginalizată fără a distorsiona și opaciza imaginea noastră despre persoana umană”.[8] Sînt cuprinse aici nu numai premisele terapiei existențiale, ci și cele ale oricărei filosofii a dezvoltării personale ce dorește să reconstruiască viața individului pornind de la valorile personale. O existență centrată pe valori este dătătoare de optimism, chiar și atunci cînd stă sub semnul crizei. Cu atît mai mult atunci cînd criza este un prilej de reconfigurare a creativității, așa cum putem desprinde din unele analize ale lui Rollo May.

Indiferent de discursul ce stă sub semnul amenințărilor mai mult sau mai puțin imaginare, atît timp cît omul este pe drumul descoperirii ființei, umanitatea se poate regenera. În spiritul filosofiei existențiale, trebuie să fim optimiști atîta timp cît „Individul uman este încă în stare să se mire, să se lase încîntat de o sonată, să meșteșugească poezii al căror cuvinte să ne bucure inimile, să privească un răsărit de soare cu sentimentul măreției și al uimirii”.[9] Dacă vă puteți identifica, cel puțin parțial, cu acest individ, sînteți pe drumul cel bun, vă aflați pe calea descoperirii ființei.

 

[1] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2013).

[2] De curînd, Laurențiu Staicu vorbea despre necesitatea dezvoltării unor tehnologii filosofice pronind de la filosofia aplicată. Vezi Sandu Frunză, „Sandu Frunză despre metafizica și consilierea existențială”, 20 decembrie 2017, https://frunzasandu.wordpress.com/2017/12/20/sandu-frunza-despre-metafizica-si-consilierea-filosofica-si-existentiala/

[3] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2013), 10.

[4] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 24.

[5] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 54.

[6] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 123.

[7] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 140.

[8] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, 191.

[9] Rollo May, Descoperirea ființei. Fundamentele analizei existențiale, Traducere de Victor Popescu, (București: Editura Trei, 2013), 11.