În tinerețea mea am fost fascinat de un filosof care, în cinismul său împins la extrem, se plimba pe străzile cetății sale și se minuna cît de multe cadavre umblă pe stradă dînd tuturor privitorilor certitudinea că sînt niște oameni vii. Azi nu trebuie să fi filosof sau fin literat ca să sesizezi cîte suflete moarte locuiesc în oameni care dau aparența că sînt indivizi vii. Nu trebuie să faci cercetări prea elaborate ca să ajungi la o astfel de concluzie. E suficient să recurgi la înțelepciunea populară care spune că poți cunoaște o persoană după faptele sale. Modul nostru de a-i trata pe ceilalți ne situează în umbra morții sau în lumina ființei. Există o strînsă legătură între comunicare, acțiunea etică și situarea în plinătatea ființării. Modul nostru de a acționa ne situează în existență sau non-existență. Nu neg aici importanța suportului biologic ce asigură existența umană, după cum nu vreau să cad în solipsism și nici în moralism. Însă, „a fi” înseamnă în primul rînd a alege să participi în mod adecvat la valorile definitorii ale condiției umane. Ori astăzi, în lumea construită pe comunicare, nu putem concepe ființa umană în afara condiției sale de subiect relațional. Numai indivizii care se situează în cîmpul comunicării (fără a conduce la esențialism, comunicarea are valoarea unei esențe a condiției umane postmoderne) pot fi percepuți ca ființe ce își asumă și își cresc ființa în orizontul deschis de structura relațiilor intersubiective. Prin latura lor cel mai ușor sesizabilă, citibilă în cheie etică, relațiile intersubiective ne aduc în permanență în ființă. Din acest punct de vedere, situarea în interiorul comunicării este relevată de modul în care fiecare persoană acționează în situațiile concrete ale vieții.
Această etică relațională specifică lumii ce ființează în orizontul comunicării a fost descrisă foarte sugestiv de Martin Buber într-o filosofie a dialogului care presupune situarea responsabilă a fiecărui individ în fața celuilalt. Cea mai înaltă formă a responsabilității este cea în care situarea într-o relație de dialog aduce în existență ființele integrate relațiilor intersubiective. Martin Buber concepe relația autentică de comunicare sub forma simbolică a două cuvinte fundamentale: Cuvîntul fundamental Eu-Tu și Cuvîntul fundamental Eu-Acela.[1]
Această filosofie a comunicării, și în general gîndirea lui Martin Buber (8 Februarie 1878, Viena – 13 Iunie 1965, Ierusalim), a fost în mod convingător prezentată într-una dintre cele mai bune exegeze filosofice publicate în ultimii ani.[2] Cartea Filosofia dialogului și criza comunicării în gîndirea lui Martin Buber, semnată de Iulia Grad,[3] „își propune, în principal, să monografieze renumita concepție buberiană a naturii dialogice a existenței umane. Ceea ce este notabil de la început în acest proiect este însă faptul că, totodată, monografierea istorică a filosofiei buberiene a dialogului este deschisă foarte surprinzător și interesant spre etica ecologică, etica grijii, analiza internetului și, în general, spre contextul larg al crizei comunicării pe care o putem desemna cu sintagma folosită de Buber, a crizei sferei lui între. Filosofia buberiană a dialogului implică și susține esențial chestionarea conceptului de comunitate și comunicare, chestionare pe care cartea are însă curajul să o ducă dincolo de temele clasice ale alienării sau ale educației comunitare, înspre comunicarea mediată de tehnologie și comunitățile virtuale la care aceasta poate da naștere, iar această analiză are un semnificativ grad de inedit” – după cum foarte bine remarca Aurel Codoban.[4]
În Filosofia dialogului și criza comunicării în gîndirea lui Martin Buber, Iulia Grad are meritul de a releva sursele și resursele teoretice ale gîndirii lui Buber, de a scoate la lumină conținuturile de profunzime ale filosofiei dialogului, dar și de a pune în lumina relației Eu-Tu întreaga criză a comunicării postmoderne și a soluțiilor pe care viziunea buberiană le poate oferi. Modul în care este analizată prezența cuvîntului fundamental Eu-Tu în sfera relațiilor interumane este partea cea mai valoroasă a cărții Iuliei Grad. El oferă fundalul tuturor interpretărilor și valorizărilor pe care le găsim în țesătura cărții. Din punct de vedere al discuției pe care am inițiat-o aici, cel mai semnificativ aspect este legat de faptul că este înscris în cifrul transcendent al ființei umane că omul trebuie să aducă la realitate această structură dialogică a relațiilor interumane. Omul trebuie în mod continuu să aducă la viață această ființă relațională. Manifestarea ca subiect presupune relația intersubiectivă și afirmarea în existență a celuilalt. Atunci cînd cultivă o relație exprimată prin sfera simbolică a cuvîntului fundamental Eu-Tu, individul îl aduce pe celălalt în existență într-o relație de reciprocitate, care se manifestă printr-o punere în lumina vieții a fiecăruia dintre participanții la dialog. Ființa relațională capătă realitate în sfera comunicării lui între, ceea ce presupune că a fi purtător al vieții înseamnă a te expune unei relații de comunicare potrivit unei logici a conectivității de care sufletul uman este însetat. Însă, atunci cînd cultivă o relație exprimată prin sfera simbolică a cuvîntului fundamental Eu-Acela, individul îl tratează pe semenul său sub un raport specific relației cu lumea obiectelor. Ceea ce înseamnă că îl tratează ca pe un obiect neînsuflețit. Această scurgere de viață din sufletul celui ce e tratat ca un obiect se răsfrînge, însă, și asupra celui ce cultivă o relație cu celălalt de tipul Eu-Acela. Absența raportului de reciprocitate produce o întrerupere a continuității de ființă, ceea ce determină ca el să fie, la rîndul său, golit de ființă. Ființa relațională este ființa vieții. Autenticitatea se realizează în procesul comunicării interumane în forma comunicării intersubiective.
Cartea Iuliei Grad se dovedește a fi una dintre cele mai actuale cărți în dezbaterea asupra statului comunicării și a rolului ei în definirea situației omului postmodern prin faptul că ne oferă filosofia dialogului, așa cum a fost ea moștenită de la Martin Buber, ca pe o soluție posibilă la rezolvarea crizelor prin care trece omul contemporan.
Privindu-i pe contemporanii noștri stînd sub povara crizei și a înstrăinării, putem sesiza că inautenticitatea pe care ei o resimt este una ce ține de sfera golirii de ființă, adică a existenței inautentice sau, altfel spus, a golirii de lumina vieții. Din perspectiva relației dintre ființă și comunicare sesizăm că cea mai importantă dimensiune a crizei este cea care privește modul de relaționare interumană. Ca soluționare a crizei, ieșirea din lumea obiectivării, a golirii de ființă, presupune o situare armonioasă în existență și o permanentă transcendere în simplitatea vieții cotidiene. Această armonie este una a simetriei ființei relaționale.
Fiecare dintre cei ce stau sub semnul crizei golirii de ființă sînt chemați la restaurarea ființei intersubiective, adică la afirmarea vieții interpersonale sub semnul reciprocității dialogice. Sfera lui între, așa cum este ea configurată și transfigurată de Martin Buber, este specifică unei ontologii a conectivității pe care o resimțim ca sfera unei comunicări a plinătății vieții și a restaurării ei în fiecare persoană ce asumă esența dialogică a ființei sale.
[1] Cititorilor mei le recomand să își rezerve cîteva ore de liniște și să citească, împreună cu o ființă pe care o îndrăgesc, cartea lui Martin Buber, Eu şi Tu, traducere de Ştefan Augustin Doinaş, (Bucureşti: Ed. Humanitas, 1992). O asemenea lectură, desfășurată sub semnul benefic al reciprocității, funcționează întotdeauna ca o formă de terapie prin dialog, adică prin iubire.
[2] O recenzie a cărții Iulia Grad, Filosofia dialogului și criza comunicării în gîndirea lui Martin Buber (Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2013) am publicat în Sandu Frunză, ”Notes de lecture: Iulia Grad, La philosophie du dialogue et la crise de la communication dans la pensée de Martin Buber”, Essachess. Journal for Communication Studies, vol. 6 no. 2(12) (2013): 261-263.
[3] Iulia Grad, Filosofia dialogului și criza comunicării în gîndirea lui Martin Buber, (Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2013).
[4] Aurel Codoban, „Text coperta IV” la Iulia Grad, Filosofia dialogului și criza comunicării în gîndirea lui Martin Buber, (Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2013).
sandu frunză 
Vă mulțumesc, domnule profesor, pentru cuvintele (prea) frumoase despre cartea mea. Împărtăşesc pe deplin ideea dumneavoastră că Martin Buber este foarte actual astăzi. Dincolo de toate, Buber este, o spune chiar el, un filosof, dar şi un om, al căii înguste, al întâlnirii pe „culmile cele mai înguste şi pietroase”, care nu lasă loc altor „absoluturi” în afară de relaţie. Această imagine a omului care are o singură certitudine, şi anume întâlnirea celuilalt, imagine minunat construită de Buber, are în opinia mea – şi, după cum reiese din îndemnul pe care îl adresaţi cititorilor blogului, şi a dumneavoastră – efect terapeutic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Terapia filosofică ce poate fi practicată plecînd de la ideile lui Buber este poate cea mai adecvată formă de terapie de care ar trebui să se bucure contemporanii noștri. Dar dincolo de raporturile de consiliere, Buber ne oferă universul relațional ca un model al restaurării reciproce, prin angajamentul fiecăruia dintre noi în relații interumane autentice.
ApreciazăApreciază
Uite așa aflu și eu pe ce se centrează Filosofia lui Buber. Nu am citit nimic de autor dar o voi face
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ă efortul de a vă apropia de cărțile lui Buber o să vă fie răsplătit din plin. Am cel puțin cîteva motive să cred asta, printre care:
1. Buber e cel mai fascinant dintre gînditorii pe care îi asociem existențialismului religios.
2. Faptul că a cunoscut la un nivel foarte profund atît Iudaismul cît și Creștinismul i-a dat posibilitatea să discute destinul omului situat la intersecția celor două tipuri de credință ce au contribuit la dezvoltarea culturii occidentale.
3. Filosofia comunicării în general și filosofia dialogului în particular oferă în varianta buberiană modele semnificative pentru ieșirea din criza etică a omului contemporan.
ApreciazăApreciază
Domnule profesor,
Ce text frumos ați scris. Și despre Martin Buber și despre Iulia Grad. Nu știam formula cinică (pe care, în fapt, o adopt întru totul) conform căreia cei mai mulți dintre noi suntem cadavre. Aş spune chiar, poate prea mulți. Şi deşi înţeleg perfect efectul terapeutic pe care Buber îl poate avea asupra oricui, senzaţia mea e, dacă mi-o aduc bine aminte, după lectura cărţii Iuliei Grad, aceea că Buber, prin ontologia lui ”între”, ne arată, mereu, cum omul nu poate se ajungă niciodată la ceea ce ar trebui să fie. Poate mă înşel. Mă duc, acum, să-i recitesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Moartea este o formă de inautenticitate. Așa se explică faptul că avem printre noi atîția morți încă vii. Așa se explică și faptul că este necesar să urmăm îndemnul socratic și să ne cercetăm în permanență propria noastră viață. Altfel riscăm să ne trezim morți deși avem convingera că ne aflăm încă în existență.
Omul este, pentru Buber, un proiect ce se construiește continuu într-un proces de comunicare reciprocă permanentă. Această transcendere se realizează la infinit deoarece Tu-ul ultim la care ne raportăm în construcția intersubiectivă este unul al infinității ființei, Transcendența ca atare.
ApreciazăApreciază
În contextul unei filosofii a dialogului se conturează foarte frumos și teoria despre educație a lui Martin Buber. Educația poate fi privită ca un ”spațiu al întâlnirii dintre un Eu și un Tu, în care profesorul realizează o selecție a lumii efective”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intr-adevăr, textele lui Buber au o relevanță deosebită pentru educație. Ele pot fi valoroase atît pentru perspectiva asupra pedagogiei, cît și pentru modelarea relațiilor interumane. Comunicarea interpersonală, comunicarea organizațională, sociologia comunicării și dialogul intercultural sînt elemente importante ce pot fi aduse din filosofia lui Buber în activitățile de formare a tinerilor și mai ales în educația adulților.
ApreciazăApreciază