Sandu Frunză despre crucea pe care o pune pe umerii noștri Părintele Ioan Chirilă

Standard

ioan chirila scara cuvintului

De cînd crucea a fost transformată din instrument de tortură într-un dispozitiv al salvării, ne-am obișnuit să stăm în fața crucii cu pietatea pe care o avem în fața unei manifestări de iubire – pe care e dificil să o înțelegem și care ne cuprinde, parcă, în maniera unui mister care ne umple de sens fără ca sensul să ne fie accesibil în totalitatea sa. Deși teologia ne spune mereu că experiența creștină este mai degrabă mistică – înțelegînd prin aceasta că nu este deloc magică – există o magie a iubirii care vine ca un flux energetic dintr-o sursă infinită, se mărginește prin intermediul crucii spre a deveni potrivită cu natura omului, pentru ca mai apoi să îl ridice pe acesta cît mai aproape de sursa originară infinită. În acest dispozitiv al crucii ne regăsim, fiecare dintre noi, cînd alegem să stăm contemplativ în fața crucii. Atunci cînd folosesc termenul „dispozitiv”, îl preiau din limbajul filosofului Georgio Agamben, dar adaptîndu-l la expresivitatea simbolismului crucii și la instrumentalizarea pe care o aduce magia iubirii creștine.

O atitudine mai nuanțată mi-a inspirat lectura cărții Părintelui Ioan Chirilă, Scara Cuvîntului.[1] Părintele ne îndeamnă la un nou tip de expunere. Una care presupune ieșirea din starea contemplativă și asumarea efectivă a crucii. El urcă umerii noștri pe cruce și ne îndeamnă să pornim pe drumul crucii. O asemenea așezare pe cruce sau sub cruce îmi amintește de faptul că în copilărie, atunci cînd unora dintre apropiații noștri li se întîmplau lucruri inexplicabile, tatăl meu găsea explicația că fiecare are de dus o cruce în viața lui. Acesta mi se pare a fi sensul originar al urcușului pe via dolorosa încununat, abia mai tîrziu, o dată cu deschiderea luminoasă a revelației că mormîntul era gol. Dumnezeu a murit sacrificat pe cruce. Dumnezeu a murit, dar el lasă mai apoi mormîntul gol, se arată ca o promisiune a ceea ce va fi umanitatea noastră transfigurată. Iar apoi alege să trăiască cu fiecare și prin fiecare dintre noi, de îndată ce luăm decizia de a asuma crucea și  de a trăi bucuriile crucii. Acesta este sensul urcușului pe care ni-l propun eseurile omiletice din  Scara Cuvîntului.

Părintele Ioan Chirilă ne situează într-un dispozitiv al crucii prin intermediul a 33 de cuvîntări omiletice, care au un farmec aparte dacă sînt rostite, dar care relevă o profunzime mai adîncă prin faptul că sînt scrise și pot fi citite cu vocea interioară a celui ce se angajează în actul lecturii. Puține dintre cuvintele rostite pot să treacă examenul cuprinderii lor într-o formă textuală, tocmai pentru că textul presupune o eliberare de oralitate și o incursiune în ființa sensurilor, în trăirea semnificațiilor și în absorbirea energiilor suprafirești ale cuvintelor ce construiesc lumea textului. Scara Cuvîntului a trecut cu ușurință acest test. Autorul cărții alege ca în loc de titluri să marcheze identitatea textelor cu cifre romane, tocmai de aceea voi face referință la anumite părți ale volumului prin interrmediul numerelor corespunzătoare. Primul dintre eseurile omiletice propuse de Ioan Chirilă se deschide cu tematizarea crucii, iar capitolul XXXIII, fără a presupune închiderea unui ciclu, ne deschide spre alte posibile tematizări tot prin invocarea semnificației crucii. Astfel, cele XXXIII de intervenții în viața noastră sînt tot atîtea modalități de a pune diverse aspecte ale ființări creștine în lumina crucii.

O comparație utilă înțelegerii noastre este cea care pune față în față lemnul crucii purtată de Iisus cu Copacul din mijlocul grădinii paradisiace. În felul acesta, axul de centru al lumii reprezentat de cele două structuri simbolice ale izvorului vieții ne conduc de la Vechiul Adam la Noul Adam, de la starea adamică la starea hristică, de la cădere la reunificarea simbolică prin mîntuire. Copacul din mijlocul grădinii paradisiace este o grilă de lectură pentru ceea ce se întîmplă cu omul contemporan și pentru înțelegerea a ceea ce e de făcut pentru o punere în valoare a ființei sale. O perspectivă dinamică, ce îl angrezează pe om, indiferent ce timpuri ar trăi el, indiferent că se declară a fi postmodern sau a devenit deja post-umanist, ne propune Ioan Chirilă atunci cînd scrie: „Crucea Mîntuitorului Iisus Hristos este, deopotrivă, un izvor de lumină și un izvor de iubire. De aceea spun: putem să înțelegem cuvintele acestea doar în lumina care strălucește din crucea mîntuitorului Iisus Hristos și în iubirea Lui. Numai cel care se lasă pe sine, cuprins în iubirea Dumnezeirii, știe că nimic nu este de neînvins la Dumnezeu, pentru că, atunci cînd Dumnezeirea se revarsă peste noi, este ca un răsărit al puterii celei desăvîrșitoare, este ca un răsărit al iubirii atotcuprinzătoare, este un răsărit ca și acela al dimineții, care ne face să înțelegem că orice dîră de întuneric din lumea aceasta, este menită să se risipească”.[2]

Îmi vine în minte o altă posibilă comparație, care implică într-un mod mai evident lumina, iubirea și întîlnirea. Dinamica ascensională ce caracterizează întreaga gîndire a Părintelui Ioan Chirilă poate fi cel mai bine redată prin scara reprezentată de lumina care coboară și face posibilă o transcendere interioară spre infinit, spre înălțimile nebănuite ale sufletului uman în profunzimea căruia divinul deja este găzduit. O formă de reprezentare a urcușului spiritual este cea a reprezentării Carului de foc ce îl poartă spre Absolut pe Ilie, cel care este co-locuitor al Merkaba și purtător al virtuților ce ne poartă spre Dumnezeu. De această dată, carul de foc este înlocuit cu o altă structură cu o concentrație energetică și simbolică maximă. Este vorba despre transformarea crucii într-un vehicul de lumină. Ioan Chirilă îi pune la dispoziție omului postmodern acest vehicul de lumină reprezentat de cruce: nu crucea ca simbol al suferinței, nu povara crucii, ci crucea ca simbol al eliberării, al libertății ce se naște din iubire. Vocea lui Ioan Chirilă este una de natură profetică, ea propune această resemnificare a lumii postmoderne într-un dispozitiv al crucii. Atunci cînd ne atenționează că veacul în care am intrat este unul ce stă sub semnul răstignirii, el aduce cuvîntul profetic[3] ca argument și ca resursă pentru ieșirea din criză a omului contemporan. Acesta este sensul pe care îl dau eseurile omiletice Scării Cuvîntului.

Cele XXXIII de eseuri ale Părintelui Ioan Chirilă sînt tot atîtea fante de lumină ce trasează geografia spirituală a unui dispozitiv prin care omul contemporan se poate regăsi pe sine. Soluția propusă aici este cea a bucuriei de a trăi, a speranței în mai bine, a înțelegerii succesului ca realizare spirituală. Toate acestea sînt purtate spre orizontul transfigurării printr-un vehicul de lumină care presupune valori creștine precum respectul reciproc, recunoașterea demnității celuilalt și acceptarea alterității. Acest optimism ontologic este cel care dă semnificația aparte pe care o capătă ridicarea pe cruce propusă de Ioan Chrilă.

 

[1] Pr. Ioan Chirilă, Scara Cuvîntului. Eseuri omiletice, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2017).

[2] Ioan Chirilă, I, în Pr. Ioan Chirilă, Scara Cuvîntului. Eseuri omiletice, (Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2017), 15.

[3] Utilizez această expresie cu semnificația pe care o capătă în etica lui Emmanuel Levinas.

Anunțuri

Sandu Frunză despre urcarea spre cer a Părintelui Ioan Chirilă

Standard

chirila

Ioan Chirilă a ales să scrie cu lacrimi de lumină pe cerul unei lumi situată în uitarea de Dumnezeu. Poemele sale sînt ca niște urme de lumină lăsate de trecerea grațioasă a pașilor poetului.  Un dans al formelor divine se revarsă de pe fiecare pagină antrenînd cititorul într-un ritm al regăsirii armoniei cosmice.

Cu „Urme pe cer”,[1] Ioan Chirilă ne situează la granița dintre cerul interior și revăsarea plenară a prezenței divine. Un echilibru perfect între aici și dincolo, între firesc și suprafiresc, între suferința sacrificiului și liniștea blîndă a împlinirii sacrificiale.

Pentru a ne transmite toate acestea, Părintele Ioan Chirilă urcă la cer și ne aduce toate darurile cerului spre a ne bucura de ele. El ne aduce lacrima, apa, focul, sabia, aripa de înger și cîntarea serafimului și atîtea alte lucruri minunate. Dar poetul ne aduce și ieșirea din noapte. El e convins ”că în noapte pot să zăresc / clipa de zori spre care năzuiesc, / întorcîndu-mă înspre mine, / înspre sinele pe care îl doresc.” Acest sentiment al ivirii zorilor este o dominantă a poeziei și a multor reflecții din teologia lui Ioan Chirilă. Această deschidere este privită nu numai ca o ieșire din uitare și din întuneric, ci și ca o intrare „în mintea, în inima lui, a lui Iisus”.

Cea mai reprezentativă poezie pentru acest volum este „Sfânta”, o poezie ce pare a fi scrisă cu lacrimi pe cer. Folosind cerul lumii sale ca pe o coală de hîrtie, poetul afirmă: ”Când m-ai zămislit / Eu locuiam în tine-n viața revărsată în / iubire. / Acum, că ai plecat, / să știi iubire, tu, mamă, / locuiești în mine!”. Această metamorfoză a morții într-un mediu al conștientizării iubirii ca reciprocitate, a iubirii ca refacere a cosmosului divin, a iubirii ca naștere și renaștere, a iubirii ca modalitate a creației și a creației ca mod al iubirii face parte dintr-o filosofie a recunoașterii ce străbate întreg universul poetic al acestui volum. În mediul energiilor divine, recunoașterea se transformă în recunoștință, iar aceasta aduce cu sine eternizarea sub semnul memoriei, al pătrunderii de absența celuilalt, dar și al aducerii mereu în existență sub forma iubirii înțeleasă ca un orizont al locuirii liturgice a celor ce sînt și a celor ce par să nu mai fie printre noi. Există aici un transfer continuu de sfințenie dinspre fiu înspre mamă și dinspre mamă înspre fiul său, încît totul devine fluid, totul devine curgere, totul devine izvor al iubirii, adică al veșniciei. Pentru că, așa cum am învățat din experiența mamei lui Iisus, „icoanele / mamelor / nicicând nu mor, ci zboară / mereu, / înger ce-mbracă fiii-n veșminte de / dor.”

Lectura poeziilor lui Ioan Chirilă – și trăirea în comuniune a universului imaginativ pe care îl construiește – relevă că marele merit al acestui volum este acela că ne prezintă un alt mod de înțelegere a poeziei: poezia ca liturghia de după liturghie.

Dar mai ales, volumul de față are un dar special pentru fiecare cititor: sentimentul că există o poezie scrisă special pentru tine, pe care o poți contextualiza, o poți spune cu vocea ta și o poți face să fie în același timp a tuturor, dar și numai a ta. Aș fi putut face mai multe alegeri, dar am preferat din acest volum poezia „Frunza”, care îmi amintește de un discurs funebru pe care Părintele Ioan Chirilă l-a ținut la moartea unei ființe dragi mie:

”Lași să tresară frunza prinsă de răsăritul

Învierii.

O lași să-și ridice marginile spre cer,

ca potir să adune din nori lacrima

izbăvitoare,

care face din bob să răsară o floare de grâu,

un spic din care Hristos își lasă trupul

mișcare,

pentru ca noi, în veac,

să nu flămânzim din veșnicia Sa,

iar inima-mi arde și mă cheamă

spre săturare, spre adăpare

și-n Sine spre nesfârșita zare.

Lași pală sub frunza,

ca din Potiru-I cel minunat,

să aduci cu tine, de pe culme,

nemurirea în sat.”

 

[1] Ioan Chirilă, Urme pe cer, (Cluj-Napoca: Editura Limes, 2016).

Sandu Frunză despre oamenii Rectorului Ioan-Aurel Pop

Standard

rectorat Oamenii! În comunitatea egalilor nimic nu este mai important decît oamenii!

Așa a afirmat în mod repetat academicianul Ioan-Aurel Pop, iar apoi această afirmație a fost preluată și de contracandidații săi la funcția de Rector și de alți candidați de la alte Universități din țară. Avînd în vedere că, așa cum ne-a obișnuit în primul său mandat, Rectorul Ioan-Aurel Pop va delega responsabilitățile de coordonare și de decizie membrilor echipei sale, în funcție de competențele fiecăruia, cred că e bine să vedem foarte pe scurt cine sînt oamenii pe care domnia sa a decis să îi pună în fruntea comunității egalilor. Părintele meu spiritual îmi spunea că dacă dorești ca lucrurile să meargă bine, atunci trebuie să găsești binele ce sălăsluiește în fiecare om. Acesta este un proces de umanizare a omului care se situează în logica înomenirii lui Dumnezeu și a metamorfozării în bine a întregii creații. În căutarea binelui, am să notez aici doar cîteva elemente ce mi se par relevante, din puținele date pe care le am despre distinsele colege și distinșii colegi. Pentru că este una favorabilă, aș vrea să cred că imaginea celor care ne reprezintă relevă o imagine a cea ce sîntem noi, membri comunității universitare.

În 14 martie Senatul Universității Babeș-Bolyai sub președenția distinsului pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă a validat noua echipă de prorectori a Universității Babeș-Bolyai pentru mandatul 2016 – 2020 al rectorului acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.

Trei personalități noi au intrat în acest for de conducere al Universității: prof. univ. dr. Daniel David, conf. univ. dr. Cristian Litan, conf. univ. dr. Markó Bálint.

Cea mai spectaculoasă apariție în noua listă a prorectorilor este, fără îndoială, prof. univ. dr. Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și director de cercetare la Institutul Albert Ellis din New York. Un om de știință remarcabil prin cercetările sale, dar în același timp și o personalitate foarte prezentă în dezbaterile publice, culturale și științifice din România, prof. univ. dr. Daniel David este și una dintre cele mai vizibile personalități clujene în plan științific internațional. Prezența sa în echipa academicianului Ioan-Aurel Pop este una menită să dea un semnal cu privire la fidelitatea Rectoratului UBB față de principiile excelenței în cercetare și predare. Pe parcursul campaniei sale de alegeri pentru funcția de rector, academicianul Ioan-Aurel Pop a menționat importanța cercetării și faptul că UBB este în primul rînd o universitate de cercetare avansată. Prezența în echipa sa a prof. univ. dr. Daniel David vine să confirme coerența programului și a acțiunii manageriale, cu atît mai mult cu cît acesta va fi prorector responsabil cu cercetarea, competitivitatea, excelența și cu publicaţiile științifice. Ne așteptăm să fie cea mai dinamică dimensiune a dezvoltării UBB din următorii ani.

Conf. univ. dr. Cristian Marius Litan vine de la cea mai mare facultate a universității, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), este specialist în metode cantitative în economie (și în general în științe sociale), teoria jocurilor și aplicații, econometrie aplicată. Este apreciat pentru profesionalismul și entuziasmul său în activitatea didactică și de cercetare, pentru angajarea în activități de construcție instituțională cu relevanță pe plan național și cu o reală deschidere internațională. Conf. univ. dr. Cristian Marius Litan este prorectorul responsabil cu formarea continuă, învățământul la distanță și cu activitatea cunoscutei edituri Presa Universitară Clujeană.

Conf. univ. dr. Markó Bálint este unul dintre cei doi prorectori pe care îi propune linia maghiară de studii. Este doctor în științele mediului, desfășoară activități ca expert biolog, activități științifice de cartarea insectelor, faunistică și taxonomie, activități științifice de evaluare a amenințărilor actuale și potențiale pentru speciile de interes comunitar, în special în cazul furnicilor. Are o foarte bună recunoaștere națională și internațională în calitate de cadru didactic și cercetător la UBB, dar și ca membru în asociații profesionale precum Societatea Lepidopterologică Română, Societatea Muzeului Ardelean, Asociația „Apáthy István Egyesület”, Uniunea Internațională pentru Studiul Insectelor Sociale, secția Central-Europeană (IUSSI), Societatea Entomologică din Ungaria. Conf. univ. dr. Markó Bálint este prorectorul responsabil de extensii universitare și de asigurarea calității. Imi amintesc cu plăcere că doi dintre savanții ce și-au pus amprenta asupra mea în analiza fenomenului religios au fost pasionați în copilărie de entomologie. Am visat și eu în copilărie să fiu entomolog, în adolescență am dorit să fiu geolog, iar apoi am ales să fiu filosof și încă mai persist în această alegere. Nu îl cunosc pe conf. univ. dr. Markó Bálint dar, din perspectiva nostalgiilor mele, numirea domniei sale mi-a ajuns la suflet.

Conf. univ. dr. Anna Sòos ocupă pentru un nou mandat funcția de prorector. Domnia sa este responsabilă de linia maghiară și de curriculum. Conf. univ. dr. Anna Sòos este profesoară la Facultatea de Matematică şi Informatică unde predă cursuri de Teoria probabilităţilor, Statistică matematică, Inteligenţă artificială, Programare logică şi funcţională, Procese stocastice şi fractali, Metode de căutare stocastice, Analiza fenomenelor stocastice. Aș dori să evidențiez faptul că doamna profesoară Anna Sòos este secretar de redacție la Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Mathematica. În calitatea mea de redactor de revistă consider că activitatea redacțională trebuie prețuită și evidențiată în special pentru că ea presupune multă expertiză și multă dăruire pusă în slujba promovării rezultatelor muncii de cercetare și creație a celorlalți. Doar oamenii cu totul speciali pot să sacrifice și să investească din timpul vieții lor pentru a da vizibilitate și a sprijinii punerea în circulație a ideilor și a rezultatelor muncii altora. Totodată, conf. univ. dr. Anna Sòos și-a pus în valoare activitatea sa ce a fost fructificată cu rezultate excelente în granturi de cercetare și în publicații semnificative.

Prof. univ. dr. Rudolf Gräf este și domnia sa profesor la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Domnia sa reprezintă elementul de continuitate al echipelor ce se succedă în ultimii ani la conducerea universității. Am putea spune că este un fel de garant al caracterului multicultural al UBB și o manifestare vie a spiritului multiculturalității. În același timp, prof. univ. dr. Rudolf Gräf este cercetător știinţific principal II la Centrul de Studii Transilvane de pe lîngă Academia Română. Este autor al unui număr mare de publicații, așa cum putem vedea în listele cercetătorilor din domeniul istorie. Prof. univ. dr. Rudolf Gräf este prorector responsabil de linia germană şi cooperarea cu mediul cultural german, responsabil de resurse umane și responsabil cu studiile doctorale. Domnia sa este un simbol viu al transformărilor la care a fost supusă universitatea și mai ales conducerea universității la sfîrșitul mileniului trecut și după intrarea în noul mileniu.

Prof. univ. dr. Mihaela Luţaş este profesoară la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea se bucură de prezența a 3 prorectori în actuala echipă de conducere a Universității. S-a remarcat îndeosebi prin activitățile desfășurate sub egida Jean Monnet Chair of European Economic Integration. A desfășurat o intensă activitate de cercetare în cadrul unui număr impresionant de granturi și are o listă extinsă de lucrări de specialitate, produs al îmbinării activității de cercetare cu cea didactică. Prof. univ. dr. Mihaela Luţaş este prorector responsabil de relaţia cu mediul de afaceri, fundraising, de relaţia cu alumni și de practica studenţească. Mă bucură faptul că echipa Rectorului are în componența sa 2 femei, cu atît mai mult cu cît își continuă mandatul preluat în urmă cu 4 ani. Aș fi preferat să fie desemnate mai multe femei în echipă. Dar probabil că încă Universitățile, ca și societatea românească, nu sînt suficient de pregătite pentru a da un exemplu de practici privind egalitatea de șanse. Accesul femeilor la pozițiile manageriale de vîrf este încă o problemă ce ține de tiparele noastre mentale. Ca dovadă că atunci cînd a cerut colegilor senatori votul pentru președenția senatului UBB, prof. univ. dr. Mihaela Luţaş a obținut un număr infim de voturi. Dar trebuie să fim optimiști și să vedem ca pozitiv faptul că 2 femei au făcut și fac parte din echipa Rectorului Ioan-Aurel Pop.

Prof. univ. dr. Ioan Bolovan este profesor la Facultatea de Istorie și Filosofie și cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române. Susţine cursuri despre istoria populaţiei Europei, demografie istorică, politici demografice şi istoria Revoluţiei de la 1848. O activitate meritorie desfășurată în cadrul Centrului de Studii Transilvane este aceea de redactor la una dintre cele mai importante reviste ISI (Thomson Reuters) din România, Transylvanian Review, care a devenit o platformă interdisciplinară de promovare a cercetării științifice românești în dialog cu ceea ce se produce în plan mondial în domeniul istoriei și în cel al studiilor de arie. Prof. univ. dr. Ioan Bolovan este unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai academicianului Ioan-Aurel Pop. Cred că nu exagerez dacă afirm că cei doi sînt legați printr-o nobilă prietenie. În această echipă, prof. univ. dr. Ioan Bolovan este simbolul sprijinului permanent și al încrederii. Nici un fel de construcție instituțională nu este posibilă fără încredere. Tocmai de aceea intră în logica oricărui manager să se asigure că atunci cînd lucrează cu o echipă există o persoană care ia asupra sa aceste atribute ale stabilității și încrederii. Fără a fi desemnată, ea apare cel mai adesea în mod informal. În numele colaborării lor îndelungate, acest rol este preluat de această dată de prorectorul Ioan Bolovan. Prof. univ. dr. Ioan Bolovan rămîne în continuare prorector responsabil de administraţie şi patrimoniu și responsabil de relaţia cu studenţii.

Prof. univ. dr. Dan Lazăr este profesor la Departamentul de Administraţie Publică din cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării. Prof. univ. dr. Dan Lazăr este considerat a fi cel mai puternic om din actuala echipă. El este un simbol al continuității, eficienței și bunei guvernări. A fost perceput ca prorectorul care se gîndește la oameni datorită efortului său de a menține distribuirea bonurilor de masă pentru angajații UBB. Multă lume crede că acest sistem de recompensare aparține ministerului, în fapt a fost inițiativa academicianului Ioan-Aurel Pop și a fost un proiect pus în aplicare, din fondurile proprii ale universității, prin efortul constant al prorectorului Dan Lazăr. Spiritul eficienței dobîndit în activitățile sale de personalitate publică a fost pus la lucru și în postrura sa de prorector. Pe lîngă activitatea administrativă, prof. univ. dr. Dan Lazăr se bucură de aprecierea specialiștilor pentru activitatea sa didactică și de cercetare. Prof. univ. dr. Dan Lazăr este prorectorul responsabil de finanţare, de programele europene și de informatizare.

Prof. univ. dr. Călin Rus este profesor la Departamentul de Comunicare, Relații Pulbice și Publicitate din cadrul Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării. Predă cursurile de Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice, Bazele PR, PR si publicitate. Metode si instrumente, PR Politic, Campanii și strategii de PR, PR şi autoevaluarea, Psihologie Socială, Comunicare interpersonală. Publicațiile sale urmează teme din această sferă de preocupări. A fost supranumit „prorectorul invizibil” – aluzie la prezența sa discretă, discreție cu care ne-au obișnuit consilierii de comunicare în mediile lor profesionale. Nici unul dintre prorectorii din primul mandat nu s-a bucurat de un sprijin atît de mare ca prof. univ. dr. Călin Rus. Pe de o parte, a fost singurul prorector căruia Universitatea i-a pus la dispoziție o mașină personală (mașina cu care înainte circula fostul rector Andrei Marga) și i-a angajat un șofer personal, aflat la dispoziția domniei sale. Un asemenea statut special poate fi explicat prin faptul că în societatea postmodernă comunicarea este atît de importantă încît este un loc comun să spunem că realitatea e construită de comunicare. Pe de altă parte, la alegerile recente, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării l-a investit pe prof. univ. dr. Călin Rus cu toată încrederea alegîndu-l în toate structurile colective de conducere: ca membru în Consiliul Departamentului, ca membru în Consiliul profesoral al Facultății, ca membru în Senatul Universității. Nici un prorector nu se mai bucură de o asemenea susținere pe toate planurile. Probabil că acest sprijin general face parte dintr-un proiect mai larg pe care eu nu îl cunosc și pe care nu intenționez să caut să îl înțeleg. Prof. univ. dr. Călin Rus va fi în continuare prorectorul responsabil de comunicare și PR al Universității Babeș-Bolyai. Într-o societate a comunicării generalizate, această postură mi se pare similară cu cele ale personajelor demiurgice din marile mitologii.

Deși nu este propus de Rector printr-un sistem similar cu cel al prorectorilor, asimilat cu funcția de prorector este și Directorul CSUD. Atunci cînd o să sosească timpul, avem toate motivele să credem că prof. univ. dr. Andrei-Dorin Mărcuș va fi reconfirmat în fruntea acestei importante structuri a Universității Babeș-Bolyai. CSUD și-a consolidat imaginea pozitivă sub mandatul domniei sale și a devenit un reper al internaționalizării UBB.

Ceea ce citiți aici nu este o analiză a activității de pînă acum a celor ce fac parte din noua echipă managerială a UBB. Este doar o proiecție subiectivă și o lectură partizană a celor cîteva date pe care le aveam. În mod voit perspectiva mea este una optimistă. Poate e un păcat al meu faptul că mă mărginesc să văd doar partea luminoasă a lucrurilor și a lumii. Mai ales atunci cînd este vorba despre oameni de la care mă aștept să facă mai bună lumea în care trăim. Fiecare cu mica sa contribuție acolo unde îl cheamă vremelnic datoria.

echipa 2

 

 


 

Sandu Frunză despre Journal for the Study of Religions and Ideologies în al cincisprezecelea an de apariție

Standard

AJSRI apărut numărul 43 al revistei Journal for the Study of Religions and Ideologies. Toate numerele revistei, publicate  în cei 15 ani de la apariție, sînt accesibile online pe pagina http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/issue/archive Redacția revistei e situată în str. Emmanuel de Martonne Nr. 1 în spațiul oferit de Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În numărul 43 pot fi citite texte semnate de: Richard McDonough, Antonio Sandu, Veselin Mitrović, Bogdan Stancu, Georgel Rednic, Nicolae Ovidiu Grad, Ion Aurel Mironiuc, Claudia Diana Gherman, Araceli Rojas, Aurelian Plopeanu, Ion Pohoață și İdris Yücel.

Journal for the Study of Religions and Ideologies este o revistă de studii religioase interdisciplinare în care apar studii și analize ale fenomenului religios realizate de cercetători din variate domenii și care au preocupări în ceea ce privește cunoașterea religiilor și a ideologiilor. De-a lungul celor 15 ani, în revistă au fost publicate texte semnate de gînditori precum: Moshe Idel, Richard Rorty, Clemens Cavallin, Reuven Firestone, Lucian Zeev Herșcovici, Recep Boztemur, Michael Jones, Leonard Swidler, Aurel Codoban, Marius Jucan, Ioan Chirilă, Mircea Dumitru, Nicu Gavriluță și mulți ații. Practicarea unei etici a cercetării și excelenței în cercetare a fost asigurată de membrii bordului JSRI care, prin munca lor, au făcut efortul academic de a situa revista în bazele de date internaționale și în topul mondial al revistelor academice. Menționez că întreaga activitate redacțională și de review se bazează pe voluntariat. Colaboratorii noștri (de la Universitatea Babeș-Bolyai, de la celelalte Universități din România și mai ales de la Universitățile din străinătate, ce pot fi întîlniți pe siteul JSRI) își pun toată priceperea în slujba unui ideal al dezvoltării și promovării excelenței academice în cercetarea fenomenului religios. Tuturor colaboratorilor, și mai ales membrilor SCIRI și SACRI, le mulțumesc pentru atașamentul lor față de acest proiect editorial, care datorită lor a devenit unul major.

În urmă cu 15 ani, atunci cînd împreună cu Mihaela Frunză am decis înființarea acestei reviste speram ca ea să coalizeze un număr cît mai mare de autori care să dea o perspectivă coerentă asupra ceea ce se întîmplă în domeniul studiului religiilor și ideologiilor într-o perspectivă interdisciplinară. Rezultatele au venit în timp și au dus la o foarte bună recunoaștere pe plan internațional a revistei noastre.

Știu și eu că lauda de sine nu miroase a bine. Dar aș putea să depășesc acest îndemn popular la modestie amintind că Journal for the Study of Religions and Ideologies a fost prima revistă românească ce a fost cuprinsă în mult rîvnita bază de date ISI (Thomson Reuters) cu ani în urmă cînd revistele românești nici nu se gîndeau la o asemenea posibilitate.

Totodată, revista se situează azi pe locul 21 în ierarhia mondială a celor 358 de reviste academice semnificative pe domeniul ei de referință. Este pe locul întîi pentru revistele din România și nu mai există nici o altă revistă românească pe domeniile umaniste și sociale care să se situeze în primele 50 de reviste în ierarhia făcută de SCImago Journal Rank. Prezența și accesibilitatea în baze de date precum SCOPUS, ERIH PLUS, EBSCO etc. relevă o bună situare în acest spațiu al căutării și întîlnirii academice.

Sandu Frunză despre Ioan Chirilă ca figură emblematică a gîndirii teologice

Standard

chirilaPentru mine 7 februarie înseamnă Ioan Chirilă. Părintele Ioan Chirilă este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeş-Bolyai”, este poet, eseist, filosof și teolog al tradiției iudaice și creștine, un om de cultură care face ca, oriunde trece, lucrurile să rodească și să se umple de lumina prieteniei și a bucuriei de a fi împreună.

Apropiat de Maxim Mărturisitorul în modul său de a filosofa și mai degrabă philonian în modul său de a se situa în lume, Ioan Chirilă este una dintre cele mai remarcabile voci ale teologiei ortodoxe contemporane. Aș putea – fără a cădea în exagerare – să afirm că ceea ce în teologia românească a secolului XX reprezenta părintele Dumitru Stăniloae este împlinit și ridicat pe un plan al experienței omului contemporan de către părintele Ioan Chirilă. Dacă Dumitru Stăniloae este cea mai reprezentativă figură a gîndirii teologice românești a secolului XX, am credința personală că Ioan Chirilă va marca, prin gîndirea sa, întreg spațiul teologic românesc al secolului XXI.

În comunitatea academică, Ioan Chirilă are o bună recunoaștere prin preocupările sale legate de Vechiul Testament, arheologia biblică, limba ebraică, literatura intertestamentară, sofiologia Vechiului Testament sau antropogeneză (exegeză iudaică şi creştină). Este apreciat pentru activitățile sale desfășurate ca Decan al Facultății de teologie sau mai recent în calitate de Președinte al Senatului Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj. Urmărind excelența în tot ceea ce face, cel mai adesea Ioan Chirilă ajunge să o atingă și îi ajută și pe alții să se împărtășească de ea.

Chiar dacă poate părea o afirmație standardizată, eu simt nevoia să afirm că Ioan Chirilă este una dintre cele mai marcante personalități din lumea teologică românească. Am făcut referință în mai multe rînduri la reflecțiile sale teologice și filosofice, dintre textele disponibile on-line aș aminti textul din 2002 sau cel din 2004 din Journal for the Study of Religions and Ideologies.

Afirmațiile mele de mai sus nu trebuie privite ca o evaluare, ci ca o investiție de încredere. Ele nu vor să fie afirmații privind încununarea unei opere, ci mai degrabă o așteptare pe care o are generația mea de la părintele Ioan Chirilă.

*

Cei care doresc, pot accesa pagina http://www.prioanch.ro/ pentru a gusta ceea ce Ioan Chirilă numește cîteva ”Fragmente kalokagatice din înstrăinare, un fragmentarium de gând, de rugăciune, de reverie spirituală. Sunt nişte trepte din Scara ontosului deschis mereu spre Celălalt/celălalt. Nu sunt grele, sunt aşa deoarece sunt simple, sunt fulgi din străluminarea veşniciei…”