Sandu Frunză despre 7 reguli generale pentru atingerea succesului

1. Asumă-ți faptul că o diferență esențială între oamenii de succes și cei care nu cunosc succesul este dată de modalitatea în care își folosesc timpul cotidian. Timpul consacrat atingerii succesului este timpul pe care ți-l dăruiești cu adevărat ție în tot ceea ce faci zi de zi.

2. Nu cunosc o altă cale spre succes decît cea care trece printr-o muncă susținută, care consumă multă energie și multe ore din chiar timpul vieții tale. Dacă nu ești dispus să îl însuflețești cu propria ta viață, succesul va fi întotdeauna parțial și de scurtă durată.

3. Dacă după o muncă susținută îndelungată și o dăruire constantă față de munca ta nu ai obținut succesul, înseamnă că trebuie să iei o pauză și să-ți schimbi modul de a gîndi, de a relaționa, de a te situa în lume. Înseamnă că este nevoie să-ți înnoiești filosofia de viață.

4. Fixează-ți idealuri înalte și în armonie cu ceea ce ești și ceea ce ai putea să devii. Bucuria succesului este condiționată de distanța realistă pe care o cultivi între idealurile tale și pașii pe care îi faci efectiv în atingerea idealurilor.

5. Dezamăgirile legate de neîmplinirea dorințelor noastre privind atingerea succesului trebuie trăite cu inima și deconstruite cu mintea. Nu lăsa sentimentul eșecului să îți înfrîngă dinamica gîndirii și puterea de regenerare a minții.

6. Una dintre erorile pe care le-am întîlnit la oamenii care se plîngeau că li se refuză accesul la succes este aceea că exagerau suprapunerea succesului cu atingerea fericirii. În realitate, succesul este o valoare distinctă, care procură experiențe singulare ale unirii dintre inimă, minte și viața cotidiană trăită împreună cu ceilalți. Succesul trebuie interiorizat ca atare.

7. Nu îți refuza o carte, un training, o sedință de consiliere atunci cînd simți că meriți să investești în tine și vrei să îți crești valoarea și vizibilitatea, dar mai ales atunci cînd îți configurezi propria filosofie privind construirea unei vieți de succes.

 

Sandu Frunză despre o viitoare întîlnire cu filosoful iubirii – Aurel Codoban

Aurel Codoban este un filosof al iubirii care nu ar trebui să lipsească de pe nici un raft al literaturii motivaționale.

El și-a pus amprenta asupra cîtorva generații de suflete fremătînde și minți imaginative. Cartea sa Amurgul iubirii este un fel de unitate de măsură a reflecției hermeneutice asupra întîlnirii dintre erotismul iubirii și spiritualizarea ei.

Numai lipsa apetenței pentru profunzime și claritate a interpretării situațiilor existențiale în spațiul cultural românesc face ca filosoful să nu fie prezent masiv în literatura dezvoltării personale de la noi. La aceasta se mai poate adăuga faptul că a avut ca preocupare de ani de zile să fie creatorul unui bun mediu de învățare și de instruire universitară. Ceea ce l-a dus în situația de a neglija să dezvolte dimensiunea formativă specifică întîlnirii cu mediile profesionale corporatiste sau să vină în întîmpinarea categoriilor de tineri ce au părăsit mediul academic, dar au mai păstrat nostalgia nevoii de purificare și îmbunătățire prin înțelepciune. Poate ar merita menționat și faptul că, fiind transformat de cei ce l-au urmat într-un maestru spiritual, nu a mai simțit nevoia de a căuta să fie un guru al adepților literaturii de consum. Este evident că un filosof care declară că, odată cu postmodernitatea, „comunicarea construiește realitatea”, nu se putea sustrage modelor culturale ale consultanței sau consilierii. Așa că îl puteți pune pe lista dumneavoastră de posibili consilieri în comunicare.

Nu voi vorbi acum despre liniile pe care își construiește gînditorul clujean filosofia iubirii. Postarea de azi se dorește doar o rugăminte de a vă rezerva ceva timp pentru a sta în preajma iubirii, așa cum este ea însuflețită de interpretările lui Aurel Codoban, de Ziua îndrăgostiților. Vă aștept să gîndim și să ne bucurăm împreună la sfîrșit de săptămînă.

Sandu Frunză despre Ghidul de bune practici în consiliere

Devine, și pentru România, o necesitate tot mai mare elaborarea de instrumente utile cum e Ghidul de bune practici privind consilierea și orientarea profesională, stagiile de practică și întreprinderile simulate propus de un colectiv format din Claudia Crișan, Andreea Călin, Alexandra Oltean, Cordelia Elena Bădescu, Cristina Haruța, Octavian Moldovan, Dan-Octavian Balica, Paula-Mariana Beudean, Bogdan-Andrei Moldovan.

Moda occidentală a consilierii pentru o cît mai mare varietate de domenii a devenit și o realitate românească. Trebuie să ne așteptăm ca moda culturală a consilierii să pătrundă înspre cele mai particulare domenii ale vieții noastre, inclusiv în ceea ce privește deciziile pe care trebuie să le luăm sau alegerile pe care putem să le facem. Face parte din cultura postmodernă fragmentarea la infinit a realității, a posibilităților de alegere, a perspectivelor asupra valorilor, a formelor de autenticitate etc. În plus, constatăm că deși oamenii vorbesc unii cu alții, ei de fapt nu dialoghează, iar în acest context nevoia de a fi ascultat se învecinează cu nevoia de a fi însoțit de cineva pe drumul pe care îl parcurgi. Consilierul este în primul rînd un astfel de ”tovarăș” de drum. El este accesat ca un fel de voce interioară, ca un fel de oglindă a conștiinței, ca un catalizator al voinței sau ca un element special ce creează o chimie aparte și o armonie cu lumea proprie, cu lumea celorlați și chiar cu lumea lucrurilor înconjurătoare.

Astfel, consilierea etică și existențială adresată indivizilor, consilierea de responsabilitate socială adresată organizațiilor sau consilierea de dezvoltare personală adresată deopotrivă grupurilor și indivizilor sînt cîteva dintre formele pe care consilierea le ia chiar și în mediul cultural și organizațional românesc. La acestea se mai pot adăuga diverse forme de construcție și marketizare a persoanei, cum ar fi, de exemplu, brandingul personal sau un nivel mai special al consilierii ce este însoțită și de terapie, practicată doar de persoane cu o anumită calificare și recunoaștere profesională.

Una dintre formele importante de consiliere ce a început să ia un avînt binemeritat în universitățile românești este consilierea și orientarea profesională. Ea este atractivă pentru tineri îndeosebi în forma consilierii în carieră. Despre importanța activităților de consiliere, implementarea acestora și eficientizarea lor se vorbește în prima secțiune a Ghidului amintit. Această preocupare privind orientarea tinerilor este completată, în cea de a doua parte, cu date privind așteptările pe care le au studenții în raport cu stagiile de practică, în strînsă relație cu așteptările pe care le au legat de abilitățile, competențele și pașii de dezvoltare personală la care pot spera să le dobîndească în urma acestor stagii. În cea de a treia secțiune, destinată dezvoltării spiritului antreprenorial în rîndul studenților, aceștia sînt introduși în lumea consilierii pentu activitatea întreprinderii simulate – de la înființarea și organizarea întreprinderii simulate pînă la elemente de evaluare foarte elaborate. Importante sînt și anexele Ghidului în care se oferă fomulare și chestionare de evaluare în activitățile de consiliere.

Valoarea unui Ghid trebuie experimentată de oricine vrea să îl utilizeze. Deși nu trebuie să ne așteptăm de la un Ghid să ne ofere rețete de dezvoltare a unei cariere, rețete de dezvoltare personală sau rețete sigure ce ne duc la succes, asemenea instrumente de lucru își dovedesc utilitatea atunci cînd ele sînt utilizate de profesioniști pasionați și cu dorință de a veni în întîmpinarea celor ce se află la început de carieră. Este un bun început pentru a ajunge la dobîndirea treptată a unei cunoașteri și practici ce poate fi transformată în artă a consilierii.

Sandu Frunză despre dezvoltarea de competențe profesionale cerute de piața muncii

1. Ambiguitate motivațională și necesitatea consilierii

Atunci cînd vine vorba de alegerile pe care trebuie să le facă, tinerii ne apar mai degrabă ca fiind dezorientați în ceea ce privește dezvoltarea lor profesională, dezvoltarea unei cariere sau dezvoltarea lor personală. Absența unui examen de admitere la intrarea în Universitate și organizarea concursului de admitere doar pe baza unui dosar influențează lipsa unei motivații reale pentru alegerea unui anumit program de studiu care să fie în concordanță cu o alegere conștientă, informată și orientată spre necesitatea formării unor competențe și deprinderi personale care să fie ulterior valorificate pe piața muncii. Este vizibil acest lucru chiar și în cazul unor programe de succes cum sînt cele oferite de Departamentul de comunicare, Relații publice și Publicitate de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Afirmațiile din acest text se bazează pe analiza interviurilor realizate de colegii mei (în cadrul cercetării lor într-un grant[1]), cu studenții și masteranzii de la programele de comunicare și relații publice, publicitate, jurnalism, comunicare politică, științe politice și  administrație publică. În cele ce urmează, voi aduce în discuție cîteva elemente presupuse de dezvoltarea unei cariere a absolvenților ce doresc să profeseze în domeniile de pregătire oferite de programele de comunicare, relații publice și publicitate. Am constat, astfel, caracterul cel mai adesea întîmplător al opțiunii candidaților pentru o anumită specializare, intervenția unor factori conjuncturali și lipsa unui sistem eficient de consiliere în carieră în sistemul de învățămînt preuniversitar. Totodată se poate desprinde și o lipsă a influenței centrelor de carieră din universități în ceea ce privește acțiunea eficientă de îndrumare a posibililor candidați pentru programele de învățămînt oferite. Ele se află încă la început și au o bună concentrare asupra oferirii de soluții pentru tinerii din mediul universitar, fără a avea un focus precis asupra activităților ce ar putea să le desfășoare în colaborare cu structuri similare din mediul preuniversitar.

Se recomandă în acest sens nu numai o promovare etică și eficientă a programelor universitare, o mai activă prezență a ofertei universitare în licee, o mai vizibilă prezență în spațiul virtual și consiliere oferită online pentru toți tinerii interesați să urmeze un program universitar, ci și o colaborare efectivă a centrelor de carieră din universități cu consilierii din mediul preuniversitar. Universitățile ar trebui să creeze astfel de rețele de consiliere necesare pentru punerea în valoare a potențialului real al tinerilor aflați în perioada ultimilor doi ani ai pregătirii lor preuniversitare.

Din răspunsurile oferite de tinerii studenți, putem sesiza o anumită ambiguitate în formularea opțiunilor, o lipsă a unei motivații puternice, o lipsă a unui sistem de valori care să coreleze opțiunea tinerilor cu o anumită profesie obținută prin urmarea unui program universitar. Constatăm că motivele pentru alegerea unui program de studiu pot fi dintre cele mai variate: de la dorința de a pleca de acasă și a ajunge în orașul Cluj pînă la motivații difuze legate de descoperirea unui talent personal (care cel mai adesea are doar legături exterioare cu domeniul ales); avem o varietate de moduri de a motiva, de la afirmația că toate programele fiind proaste a ales unul prost dar convenabil și comod pînă la afirmația că a ales cel mai bun departament din țară potrivit clasificărilor din evaluarea universităților; sau întîlnim, mai rar, argumentarea legată de pasiune, de continuarea firească a unor preocupări personale și dorința de a urma o carieră într-un anumit domeniu. Este interesantă în formularea unei opțiuni pentru un program de studiu lipsa unei motivații de natură financiară sau a motivațiilor de natură economică legate de cariera de mai tîrziu .

Pe baza răspunsurilor oferite de studenți putem deduce că influența în orientarea spre alegerea unui anumit program de studiu poate veni din partea profesorilor, din partea părinților sau a unui membru de familie, din partea grupului de prieteni. Însă, respondenții nu invocă forme instituționalizate de influențare, orientare și consiliere.

Avînd în minte această situație – într-o universitate care are o dimensiune antreprenorială sau e preocupată de corelarea programelor cu calificările cerute pe piața muncii – putem să dezvoltăm acele mecanisme de persuasiune și selecție care să ducă la o cît mai bună informare, la o punere în valoare a potențialului tinerilor ca viitori actori pe piața muncii, la o cît mai adecvată alegere în funcție de preferințele personale și de nevoile exprimate de mediul de afaceri și de dezvoltarea diverselor sectoare ale societății. Una dintre soluții este aceea ca pe lîngă tipul de consiliere și de acțiune ce pot veni dinspre psihologie și științele educației, să fie valorificată vocația practică și interdisciplinară a științelor comunicării și să fie dezvoltate în univesități structuri instituționale de consiliere în cadrul programelor de comunicare și publicitate.

Departamentele de comunicare, relații publice și publicitate au logistica necesară pentru implementarea unor programe de comunicare, consiliere și de dezvoltare personală care să fie utilizate pentru consilierea, orientarea și eficientizarea plasării pe o piață a calificărilor dinamică, așa cum întîlnim în România și în țările Uniunii Europene. Intervenția specializată trebuie precedată de preocuparea acestor Departamente pentru oferirea în curriculum existent a acelor elemente care să concentreze expertiza profesională necesară acestor tipuri de demersuri cerute de încadrarea în programe universitare adecvate de formare a viitorilor specialiști pentru piața muncii.

2) Teorie și practică în pregătirea unei cariere 

Dacă la intrarea în facultate studenții nu au o motivație economică și financiară, putem constata o evoluție a discursului dinspre ieșirea din indiferență și pasiunile personale spre necesitatea unei abordări pragmatice, în termenii dorinței de a obține o calificare cu o bună recunoaștere de către angajator și de către societate. În acest sens, este semnificativă discuția privind compatibilizarea competențelor dobândite în urma studiilor cu cerințele pieței muncii.

Din interviurile cu studenții deducem că există o tendință generală, un fel de stereotip cultural al culturii noastre economice, care relevă că angajatorii consideră că facultățile nu sînt capabile să ofere competențele practice și abilitățile necesare unei bune încadrări a absolvenților de universități în cîmpul profesional. Acest stereotip este cultivat și în rîndul studenților, astfel încît putem sesiza o îngrijorare în rîndul acestora cu privire la tipul de respingere pe care o să îl experimenteze o dată cu finalizarea studiilor. Această îngrijorare se dezvoltă, uneori într-o teamă efectivă că timpul petrecut în Universitate este mai degrabă un timp irosit.

Acest lucru este vizibil în modul în care studenții se raportează la conținuturile programelor de învățămînt. O atitudine generală este aceea de a firma că li se oferă prea multă teorie și prea puțină practică. Conștientizarea acestei insuficiente prezențe a laturii aplicate, practice, determină fie o atitudine disprețuitoare, fie una de negare a valorii dobîndirii de competențe teoretice. Însă, în multe cazuri constatăm că deși conștientizează că teoria este importantă din punct de vedere al formării lor profesionale, tinerii consideră că aceasta devine inutilă de îndată ce ei trebuie să facă față cerințelor angajatorilor.

În general, ceea ce studenții consideră că trebuie să li se ofere de către facultate, pentru a avea șansa dezvoltării unei cariere, este necesitatea unui grad mai înalt de aplicabilitate a cunoștințelor predate, programe de practică profesională mai riguros conduse și desfășurate sub presiunea responsabilității tuturor părților implicate, oferirea de cursuri care să îi formeze în meserie, cu tehnicile efective de lucru și cu dimensiunea situațională a practicii profesiei.

3) Profesioniștii și ”școala profesională”

Atunci cînd li se cere studenților să ofere sugestii de îmbunătățire a curriculei pentru a se putea asigura o mai bună compatibilizare a curriculei cu cerințele de pe piața muncii, putem sesiza, ca o cerință generală, interesul tinerilor pentru acele elemente, lipsite de mare complexitate, prin care se pot obține abilitățile de a realiza produse vizibile, ușor de realizat, cu un impact imediat din punct de vedere al dovedirii eficacității muncii depuse.

Analiza ofertei de cursuri pusă la dispoziție de Departamentul de Comunicare, Relații publice și Publicitate din cadrul FSPAC, UBB poate evidenția faptul că, deși uneori nu sînt concentrate în cursuri separate, tipul de competențe solicitate de respondenți sînt, în general, oferite ca finalitate în programele de studii. Ceea ce cer respondenții este îmbunătățirea curriculară sub forma unor cursuri care să ofere deprinderile de bază ale unui domeniu de activitate, în forma în care este cunoscută ca o practică în școlile de meserii sau în școlile profesionale. Fără a neglija necesitatea dobîndirii unor asemenea abilități practice, probabil că ar fi necesară o reorientare profesională a acestora spre cursuri cu specific universitar și cu o preponderență mai mare prezenței tinerilor în organizațiile economice pentru care dorim să îi pregătim.

Dacă, cel mai adesea, conținuturile învățării sînt contestate datorită caracterului lor teoretic, sesizăm că există un consens aproape general cu privire la profesionalismul foarte ridicat al profesorilor cu care respondenții au studiat pe parcursul anilor de studiu. Cu mici excepții sau sub rezerva că uneori sînt mai buni teoreticieni decît practicieni, respondenții sînt înclinați să vorbească în termeni foarte pozitivi despre formatorii lor. Se semnalează și faptul că acestora ar trebui să li se alăture practiceni din domeniile pentru care studenții sînt pregătiți. Din punct de vedere al Universității, dificultatea apare o dată cu cadrul legislativ ce impune (în mod inevitabil și foarte firesc) îndeplinirea anumitor condiții formale, standarde obligatorii și criterii minimale pentru a putea desfășura activități didactice sau de cercetare în universitate. Practicenii, cel mai adesea, nu arată un interes pentru îndeplinirea acestor formalități, iar în această situație anagajarea lor ca asociați în activități didactice este foarte dificilă.

Este important, însă, să reținem că respondenții consideră că profesorii lor fac diferența în mediul profesional și cultivă o relație benefică în raport cu studenții.

4) Șapte recomandări generale pentru o mai bună corelare a programului de învățămînt cu cerințele de formare ale studenților:

1. Este necesară o precizare curriculară care să sublinieze că absolvenții specializării de comununicare, relații publice, publicitate au competențe privind activitatea de consultanță și consiliere, inclusiv în domeniul consilierii etice (organizaționale și individuale) și a consilierii de dezvoltare în carieră.
2. Este necesară schimbarea locului unor discipline în planul de învățămînt, astfel încît să se evite situația reclamată de studenți potrivit căreia în anul terminal se fac discipline teoretice după ce deja în anul anterior erau supuși unor examene în care li se cerea aplicarea teoriilor.
3. Este necesar un efort susținut de schimbare de mentalitate în rîndul angajatorilor. Aceștia cultivă cu înverșunare stereotipul că pregătirea teoretică a absolvenților este inutilă, că ea nu are nici o valoare din punct de vedere al practicienilor. Acest stereotip ajunge să fie asumat și de către studenți, ceea ce îi demotivează în efortul de dobîndire a unei pregătiri profesionale complexe.
4. Profesorii trebuie să depună un efort mai mare în ceea ce privește dezvoltarea dimensiunii aplicate a cursurilor, de fiecare dată cînd acest lucru este posibil. Consultarea programelor de învățămînt m-a condus la concluzia că majoritatea cusurilor insistă asupra finalității practice a demersului din cadrul cursurilor. Faptul că apare o discordanță între ceea ce pretind profesorii că oferă și modul în care este receptat cursul trebuie să îi determine pe profesori să sublinieze, de fiecare dată, în fiecare situație în parte, finalitatea practică, dimensiunea aplicativă a conținuturilor predării, importanța cunoștințelor dobîndite în practica profesiei. Avînd în vedere prestigiul de care se bucură profesorii în rîndul respondenților, ar trebui să fie o misiune foarte simplă, dar care necesită a nuanțare constantă în procesul de predare.
5. Este necesar ca disciplinele din planul de învățămînt să se autodefinească mai clar (în sensul că sînt preponderent introductive și teoretice sau sînt mai degrabă avansate și aplicate) și să accentueze în procesul de predare acest statut, inclusiv în modul de evaluare a studenților.
6. E necesară o mai atentă îndrumare a studenților în programele de practică profesională. Se impune o mai bună colaborare cu organizațiile în care studenții fac practică. Recomandăm ca acestea să aibă o mai mare pondere în planul de învățămînt, atunci cînd este posibil.
7. Se recomandă schimbarea/clarificarea conținutului examenului de licență. Ar trebui ca acesta să fie unul care să pună în mai mare măsură accentul pe cunoaștere, competențe și aptitudinile practice, aplicate, pe așteptările pe care le au angajatorii din partea absolvenților noștri.

 

[1] Grantul POSDRU/156/1.2/G/136845 „Dezvoltarea spiritului antreprenorial și competențe profesionale sporite pentru studenții din Regiunea Nord-Vest”, coordonat de Ioan Hosu.