Journal for the Study of Religions and Ideologies – o nouă performanță internațională

Pe Scimago Journal & Country Rank pot fi găsite datele privind ierarhizarea revistelor pentru anul 2019

https://www.scimagojr.com/journalrank.php?category=1212&area=1200&page=2&total_size=537

Journal for the Study of Religions and Ideologies este în continuare inclusă în prima categorie a revistelor, în Q1. Menționăm faptul că în ultimii 10 ani revista noastră a fost mereu în prima categorie a revistelor clasificate de Scimago.

Journal for the Study of Religions and Ideologies a fost inclusă începînd cu 2003 în Web of science în categoria Arts&Humanities – studii religioase interdisciplinare.

Este prima revistă publicată în România, din categoria științelor umaniste, inclusă în baza de date ISI (fostă Thomson Reuters, actualmente Clarivate Analytics).

De asemenea, este prima revistă publicată la Universitatea Babeș-Bolyai care a fost inclusă în baza de date ISI (fostă Thomson Reuters, actualmente Clarivate Analytics).

Zilele acestea a apărut numărul 56/2020 al revistei. Poate fi citit online la adresa:

http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/issue/current

 

 

Cu Iulia Grad despre practicile filosofice și clubul de filosofie pentru copii în lumea care se pregătește cu timiditate să iasă din pandemie

Sandu Frunză: Sînt tentat să vă pun întrebări legate de etica în comunicare, de etică organizațională și consultanță etică, avînd în vedere că în ultima vreme ați publicat cîteva studii valoroase pe aceste teme. În același timp, vreau să amintesc pentru cititorii noștri și faptul că aveți cercetări semnificative pe problematica eticii în publicitatea care îi implică pe copii, fie ca protagoniști, fie în calitate de consumatori. Dar nu am să vă cer de data asta să ne vorbiți de deontologie sau de aplicații ale eticii la viața profesională. Aș dori să remarc activitatea dumneavoastră în domeniul filosofiei aplicate. Sînteți printre cele mai entuziaste și active organizatoare ale Clubului de filosofie pentru copii. Aș vrea să faceți pentru cititorii noștri o introducere în această practică filosofică în care copiii sînt incluși ca parte activă a reflecției și creativității filosofice.

Iulia Grad: Într-adevăr, activitatea de mea de cercetare abordează în special teme din zona eticii în comunicare. Dar sunt foarte entuziasmată și în ceea ce priveşte activitatea mea în cadrul Clubului de filosofie cu copiii. Domeniul filosofiei pentru  copii (P4C)  poate fi înscris în categoria demersurilor de scoatere a filosofiei din limitele turnului de fildeş şi de „punere la treabă”, în formule diluate, bineînţeles, în contextul vieţii concrete obişnuite. P4C porneşte de la premiza că filosofia se împacă spontan, neforțat cu mirarea naturală a copiilor şi cu intuiţiile lor. Trebuie, bineînțeles, să păstrăm proporţiile atunci când vorbim despre „concepte filosofice.” Este vorba de forme diluate, care rețin articulaţiile esenţiale ale unei teme filosofice, şi care prezintă problema în contextul unei poveşti, cu rol de stimul.

Există preocupări în domeniul filosofiei pentru copii de decenii bune, numele cele mai cunoscute fiind în acest sens, Matthew Lipmann sau David White. Şi evoluţia recentă a P4C este foarte interesantă, existând mai multe direcţii de cercetare şi de practică. In UK, de exemplu, sunt Peter Worley de la  The Philosophy Foundation sau Jason Buckley, The Philosophy Man. În România, deşi trendul este mai timid, există centre active, cum ar fi cel coordonat de dl. prof. Marin Bălan de la Bucureşti. În Cluj Napoca primele preocupări în zona P4C au fost inițiate de dna prof. Monica Diaconu.

Sandu Frunză: Orașul Cluj este în tot mai mare măsură nu numai orașul filosofului Lucian Blaga, nu doar centrul unei reflecții filosofice foarte importante prin filosofii legați de Universitatea Babes-Bolyai, ci și prin faptul că se constituie ca un model de cultivare și de impunere în conștiința publică a unei practici filosofice destul de puțin cunoscută publicului larg: filosofia pentru copii. Cum a apărut această inițiativă și în ce fel se dezvoltă activitatea de club filosofic pentru cei mici?

Iulia Grad: Contactul meu cu filosofia pentru copii se datorează Mihaelei Frunză, căreia îi sunt foarte recunoscătoare. Ea a început în 2016 colaborarea cu Biblioteca Judeţeană clujeană, organizând pe parcursul unei luni întâlniri pe teme filosofice cu copii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani. În 2017 programul a fost dezvoltat şi la Filiala Traian Brad a BJC într-un proiect câştigat în cadrul competiţiei Com’on Cluj. Cu această ocazie, echipa clubului s-a extins, şi am fost şi eu cooptată, alături de Ariana Guga şi Iulia Medveschi. După această etapă, proiectul coordonat de Mihaela a luat avânt şi acum, sau mai precis, înainte de pandemie, fiecare filială a BJC găzduia un club de filosofie; s-au alăturat echipei şi Liana Precup şi Persida Bec, care îşi scriu tezele de doctorat pe teme de filosofie pentru copii, precum şi studenţii care fac cursul opţional de filosofie pentru copii.

Activităţile se construiesc în jurul discuţiilor pe care copiii le iniţiază pornind de la un stimul. În cazul Clubului nostru este vorba de cele mai multe ori despre o poveste. Dar stimulii pot fi video-uri, cântece, imagini, etc. Ţinând cont că avem deja ceva experiență la club, s-au dezvoltat câteva obiceiuri şi unul important este citirea poveştilor cu voce tare de către fiecare dintre participanţi, pe rând. Funcţionează în opinia noastră ca un bun exerciţiu de cultivare a respectului şi a toleranţei reciproce; pare un termen puternic, dar este vorba despre participanţi cu vârste care variază de pe la 7 ani, când abia învaţă să citească până în jur de 12, când sunt deja, mulţi dintre ei, cititori înrăiţi. Copiii au răbdare unul cu celălalt, se ajută iar această atitudine se menţine şi în etapa următoare a fiecărei întâlniri, cea cu discuţiile, când se întâmplă să se mai încingă spiritele. Însă, un fapt pe care l-am remarcat este deschiderea copiilor spre dialog, spre argumentele celorlalţi,  uşurinţa cu care ei se repoziţionează în funcţie de cât de convingătoare sunt argumentele celorlalţi. Cultivarea dialogului şi a deschiderii într-un cadru în care miza nu e formularea răspunsului corect definitiv este în opinia mea unul dintre aspectele definitorii pentru ceea ce facem noi la club. Din acest motiv, sintagma care descrie cel mai bine activitatea clubului nostru este „comunităţi de dialog”.

În aceeaşi ordine de idei, o altă chestie pe care am remarcat-o este uşurinţa cu care copiii rezistă tentaţiei moralizării.  Deşi sunt subliniate, evident, alegerile corecte, virtuţile, comportamentele bune, etc. perspectiva aceasta nu acaparează discuţia şi copiii intuiesc articularea conceptuală filosofică a poveştii. Foarte rar se întâmplă ca răspunsurile să fie monolitice, nesurprinzătoare şi bineînţeles neajustate sau ne-updatate până la sfârşitul întâlnirii. 

Sandu Frunză:  Știu că, o dată cu suspendarea activităților didactice, activitatea cu micii filosofi s-a intensificat aici la Cluj. Ce a schimbat situația de criză medicală, care ne-a luat prin surprindere, în activitatea clubului de filosofie? Cum a fost trecerea la experiența spațiului virtual? A fost vorba doar despre o schimbare a mediului de transmitere a mesajului datorată imposibilității organizării unor întîlniri față către față sau situația de excepție prin care am trecut în perioada stării de urgență a adus ceva nou și în privința tematizărilor și a atitudinilor copiilor față de reflecția filosofică?

Iulia Grad: Da, activitatea Clubului nu a fost încurcată de marea mutare în online cauzată de pandemie. Din contră, am putea spune. Cred că o mare parte din cei care avem privilegiul accesului la internet şi la tehnologia de comunicare  putem să spunem că situaţia actuală ne-a învățat ceva nou, prin faptul că ne-a scos din zona de confort şi ne-a obligat să utilizăm instrumente de a căror existenţă doar ştiam, fără să ne sinchisim să le cunoaştem mai bine. Totuşi, mărturisesc că, în ciuda acestui câştig, ideea ca situaţia actuală să se prelungească pe termen lung mă înspăimântă.

În ceea ce priveşte activitatea clubului, Mihaela Frunză şi Liana Precup sunt cele care au găsit foarte repede variante de scenarii şi soluţii la posibilele probleme cu care ne-am putea confrunta în  online. Ele s-au ocupat foarte eficient de partea care este de fapt cea mai solicitantă în desfăşurarea activităţilor clubului în noile condiţii, organizarea atelierelor. După cum aţi menţionat şi dumneavoastră, Clubul de filosofie cu copiii s-a adaptat foarte bine la noile condiţii, ajungând la un impresionant număr de 20 de ateliere de filosofie la care au participat în jur de 80 de copii din mai multe oraşe din România şi chiar din mai multe țări.

Copiii s-au adaptat şi mai bine noului format, atât membrii vechi ai clubului, cât şi nou-veniţii. E uimitor cât de uşor găsesc ei toate butoanele pe care tu te chinui destul de mult să le dibuieşti! Eu mărturisesc că o dată a trebuit să dezactivez mai multe funcţii pentru că deja copiii erau mult prea în largul lor cu „screen share” sau „mute all”. Dincolo de micile provocări de natură  tehnică, este evident că asta este lumea lor, până la urmă.

Un aspect pozitiv important este faptul că avem participanţi din alte oraşe şi chiar din alte ţări, ceea ce ne-a convins că, şi după ce  vom reveni la normal, activitatea în online a clubului trebuie neapărat să continue.

Referitor la tematica abordată, nu am dorit să facem trimiteri evidente la pandemie, din contră, am evitat abordarea directă a subiectului. Însă poveştile de la care am pornit au permis atingerea tangenţială a situaţiei actuale. De exemplu, o poveste despre super eroi în care am vorbit despre putere şi responsabilitate, sau o altă poveste în care am vorbit despre modul în care limbajul ne determină gândirea au permis trimiteri la situaţii cu care ne confruntăm toţi, în contextul pandemiei, inclusiv copiii.

Sandu Frunză: Dumneavoastră – ca profesoară care predă etici aplicate la Universitate, ca specialistă în arta dialogului interpersonal și în dialogul intercultural – cum vă poziționați în cîmpul activităților cu copiii? Ce provocări vă aduce pe plan intelectual, civic și profesional implicarea în activitățile clubului de filosofie pentru copii?

Iulia Grad: Cu siguranţă, să lucrezi cu tinerii este un privilegiu pe care îl conştientizează orice profesor. E drept, acest privilegiu vine cu provocări serioase şi mai ales cu spectrul anacronismului care planează mereu asupra profesorului.

Cred că provocarea majoră constă în a reuşi să fii convingător în prezentarea relevanţei astăzi a conceptelor şi ideilor filosofice clasice şi a importanţei majore a instrumentelor specifice reflecţiei filosofice. Gândirea logică, argumentată, gândirea critică, curajul de a merge dincolo de aparenţe şi dincolo de limitele confortului şi astfel deschiderea către dialogul cu celălalt sunt apanajul filosofiei, şi sunt, în acelaşi timp, instrumentele indispensabile unei situări sănătoase în vremurile tulburi în care trăim.  Până la urmă, acestea constituie arma fiecăruia dintre noi în faţa fenomenului care, deşi dificil de definit, defineşte lumea în care trăim: asaltul asupra adevărului prin intermediul celei mai eficiente tactici, cultivarea indiferenţei faţă de adevăr. În acest context, beneficiile, dovedite ştiinţific, ale apropierii copiilor de reflecţia de tip filosofic devin cu atât mai clare. Iar perspectiva propusă de Matthew  Lipman este reconfirmată. Lipman spune că miza educaţiei trebuie să fie formarea gândirii, referindu-se aici la mai multe dimensiuni  precum cea critică, a celei creative şi a celei care priveşte grija, precum şi a aspectului reflexiv. Si consideră că o contribuţie fundamentală în vederea realizării acestei misiuni ar fi introducerea filosofiei în curriculumul ciclului şcolar primar şi gimnazial.

Sandu Frunză: La ce schimbări vă așteptați o dată cu ieșirea din pandemie? Care va fi, în general, trendul de răspîndire a practicilor filosofice (a activităților cluburilor de filosofie pentru copii, a consultanței etice și a consilierii filosofice etc.) în perioada în care vom încerca să învățăm să conviețuim cu COVID 19 fără a ne lăsă afectați în ceea ce privește asumarea frumuseții vieții pe care o merităm ca trecători prin cea mai bună dintre lumile posibile?

Iulia Grad: Nu cred că pandemia va genera schimbări majore în viaţa noastră. Cu siguranţă, toată povestea, prin puterea şi viteza cu care ne-a lovit, ne-a dezorientat, ne-a obligat să ne rearanjăm vieţile şi să ne reevaluăm priorităţile, atât la nivel individual, cât şi social. Iar asta presupune confruntarea cu întrebări care sunt, în esenţă, filosofice. În acest context, diferitele practici filosofice, care au cunoscut o evoluţie interesantă şi înainte de pandemie, devin şi mai relevante. Multe aspecte ale vieţii noastre vor fi o perioadă sub impactul pandemiei, cum ar fi relaţia cu boala, cu alteritatea, cu autoritatea; sau, relaţia cu tehnologia, rolul major pe care îl joacă în contextul crizei actuale, atât în calitate de colac de salvare pentru vieţile, personale şi profesionale, ale multora dintre noi, cât şi ca vehicul al forţelor extrem de nocive ale dezinformării şi propagandei.  Cu siguranță, sunt multe lecţii de învăţat aici, dar mă gândesc că, încet-încet, lucrurile vor reintra în normalul de dinainte de pandemie.

Sandu Frunză despre provocările societății bazate pe comunicare la adresa filosofiei

Filosofia revine cu destul de mult curaj în spațiul public. Asta nu se datorează în principal filosofilor, ci unui tip special de așteptare din partea publicului. Omul postmodern se reîntoarce cu fața spre filosofie datorită creșterii forței structurilor societății bazate pe comunicare. Dezvoltarea tehnologiilor comunicării și importanța construcției realității în comunicare fac ca filosofia să fie într-un moment în care trebuie să își depășească timiditatea manifestată în ultimele decenii și să se afirme ca un actor semnificativ în spațiul public. Filosofii nu trebuie să facă altceva decît să valorifice acest moment pe care îl au dat ca pe un privilegiu al revenirii lor în spațiul public, ca pe un dar pe care îl face filosofiei societatea bazată pe comunicare. Cei care nu percep prezența acestei noi societăți o resimt, deocamdată, ca pe un fenomen al tranziției dinspre societatea bazată pe cunoaștere înspre noua realitate a unei societăți construită pe baza dezvoltării științei și tehnologiei, îndeosebi a tehnologiilor comunicării.

O publicație demnă de tot interesul ce aduce în discuție locul și rolul filosofiei în universitatea actuală și în lumea contemporană este cartea coordonată de Claudiu Mesaroș: Filosofia în universitatea contemporană.[1] Volumul mi-a trezit interesul deoarece în urmă cu 10 de ani am avut un interes special pentru cercetarea acestei teme. Unele dintre aceste cercetări au fost valorificate în publicațiile mele și ale colectivului cu care am lucrat în acea perioadă.[2] Cartea de față se remarcă atît prin întrebările provocatoare, cît și prin răspunsurile bine ticluite. Exercițiul reflexiv la care sînt obișnuiți filosofii să recurgă îi conduce pe fiecare dintre aceștia să pună întrebări care au răspunsuri multiple, după cum se pot constitui într-un punct de plecare al altor întrebări care se nasc în mintea cititorului.

În Cuvânt-înainte, gîndindu-se la destinul umanioarelor în mediul universitar, Claudiu Mesaroș se întreabă dacă nu cumva Universitatea a părăsit idealul de a-i educa pe studenți în așa fel încît „să poată gândi critic și autonom asupra angajamentului lor personal față de bine, onestitate, adevăr și frumos”[3] și a ajuns să se transforme într-o structură antreprenorială ce conduce întregul demers spre ceva asemănător celui specific școlilor de meserii de altă dată. Totodată, el se întreabă dacă nu cumva umanioarele au fost sacrificate în vederea unui cîștig „imens al studiului științelor exacte, ingineriei și industriei informatice”. Pot fi de acord că interesul tinerilor este din ce în ce mai evident orientat spre aceste domenii, chiar printre cei ce aleg să urmeze programe din domenii ale științelor sociale și ale științelor umaniste. Dar marginalizarea pe care o resimțim ca o acțiune violentă din partea acestora, ar trebui să ne determine să conștientizăm necesitatea de a cultiva, alături de modalitățile clasice de filosofare, formele noi de creație și practică filosofică aduse de transformările aduse de postmodernitate în viața omului  actual. Renașterea interesului pentru filosofie vine azi din chiar situarea filosofiei în dialog cu dezvoltarea științifică și tehnologică, din dezvoltarea industriilor comunicării, din nevoia de reînnoire a principiilor etice și a regîndirii practicilor sociale. Alături de preocupările clasice, filosofia universitară ar trebui să includă și interesul pentru filosofiile practice și pentru eticile aplicate. Este punctul cel mai important al relansării filosofiei în societatea construită pe comunicare.

Una dintre modalități este aceea de ne conecta la practicile filosofice experimentate în alte spații culturale. Pași importanți au fost făcuți deja în acest sens și în România. După cum reiese din analizele propuse de filosoful, logicianul și sociologul Ioan Biriș, de la Universitatea de Vest din Timișoara, în textul Filosofi români la congresele mondiale de filosofie,[4] există o conectare foarte bună a filosofilor din spațiul cultural românesc cu dezbaterile filosofice ce au loc în plan global. Prin urmare, trebuie să ne așteptăm ca noile curente din filosofia aplicată, din filosofia experimentală și practicile filosofice occidentale să devină de interes major și în spațiul preocupărilor filosofice de la noi. Este importantă în acest sens nu doar re-orientarea stilului de a face filosofiei, ci și efortul indicat, de o gînditoare angajată cum este Adriana Neacșu, în procesul de promovare a filosofiei: „să evidențiem valențele practice ale Filosofiei, încât ea să devină atractivă pentru candidați de diverse orientări profesionale”.[5] În acest sens, de o mare actualitate sînt orientările filosofice conturate în acest volum de doi dintre cei mai semnificativi filosofi, Virgil Ciomoș și Veress Karoly, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, care propun ca variante de lucru consilierea filosofică și practicile hermeneutice cu rol semnificativ în modelarea existențială.[6]

Unul dintre textele excelente din acest volum este cel al filosofului Constantin Stoenescu, profesor la Facultatea de filosofie a Universități din București. El este unul dintre autorii cu preocupări constante în analiza temelor legate de locul filosofiei în societatea actuală.[7] El adresează una dintre cele mai provocatoare întrebări în textul său privind viitorul filosofiei în universități: putem vorbi de sfîrșitul filosofiei, așa cum ne-am obișnuit să vorbim despre un număr nesfîrșit de sfîrșituri: de la sfîrșitul omului, la sfîrșitul poeziei la sfîrșitul artelor sau sfîrșitul istoriei? Avînd în vedere orientarea antreprenorială a universităților actuale, Constantin Stoenescu este înclinat să fie mai degrabă pesimist în legătură cu dezvoltarea filosofiei în mediul universitar. În societatea bazată pe cunoaștere, filosofia ocupă azi un loc marginal, fiind parcă neputincioasă în a oferi resurse relevante pentru dezvoltarea socială și din perspectiva aplicării cunoașterii.

Putem însă desprinde și cîteva motive de optimism din textul filosofului. Dintre acestea aș aminti, mai întîi, importanța rolului pe care îl poate juca demersul teoretic al filosofiei în particular și demersul teoretic în general în asigurarea unei structuri fundamentale a dezvoltării cunoașterii, creativității și a modelării acțiunii. Deși dezvoltarea aplicațiilor și formarea deprinderilor practice este esențială în educarea celor ce trebuie să se încadreze pe o piață a muncii, nu putem face abstracție de faptul că schimbările foarte rapide ce au loc azi la nivelul practicilor de tot felul reclamă existența unui teren nemișcător, care să asigure fundalul de stabilitate al tuturor schimbărilor ce au loc, iar în acest sens pregătirea teoretică, dezvoltarea gîndirii critice și încurajarea atitudinilor reflexive sînt decisive în asigurarea unui mediu competitiv în care absolvenții de studii universitare să își pună în valoare talentul, aptitudinile și competențele. În al doilea rînd, aș dori să atrag atenția că acum ne aflăm într-o fază nouă, ce se diferențiază tot mai mult de societatea bazată pe cunoaștere în cadrele căreia Constantin Stoenescu analizează fenomenul de marginalizare a filosofiei. Ne aflăm azi într-o fază de tranziție de la societatea bazată pe cunoaștere la societatea bazată pe comunicare. Tranziția se va încheia curînd, în momentul în care cunoașterea, dezvoltarea tehnologică și reflecția filosofică se vor regăsi într-un proces de căutare a armonizării reciproce.

Societatea construită pe comunicare își face simțită prezența tot mai mult și în spațiul cultural românesc. Nu ne putem sustrage tendințelor globale de integrare într-un flux al comunicării extinse. Este de așteptat ca în acest context disciplinele umaniste să își găsească noi rațiuni de a exista și noi modalități de a se implica în creația semnificativă a secolului XXI. Este în logica dezvoltării științelor umaniste să fie conectate la realitățile înconjurătoare și chiar să le modeleze, în anumită măsură. Sugestive sînt în acest sens afirmațiile din acest volum ale unui autor cu o viziune interdisciplinară cum este  Horia Liviu Popa: „Dintotdeauna Filosofia și Istoria au un subiect comun, „progresul, ca varianta umană preferată, conștientă a schimbării și, în același timp, ca provocare pentru ele însele în cadrul evoluției culturii și civilizației umane””.[8] Îndeosebi reflecției filosofice îi revine misiunea esențială de a răspunde provocărilor pe care i le-a adresat, și continuă să i le adreseze în mod vertiginos, societatea bazată pe comunicare.

 

[1] Claudiu Mesaroș (editor), Filosofia în universitatea contemporană, (Timişoara: Editura Universității de Vest Timişoara, 2017). Volumul cuprinde texte semnate de Claudiu Mesaroș, Mircea Dumitru, Basarab Nicolescu, Constantin Stoenescu, Laurențiu Staicu, Horia Liviu Popa, Ștefan Bratosin, Karoly Veress, Constantin Hlihor, Gabriel Leahu, Arleen Ionescu, Ovidiu Gherasim-Proca, Daniela Maci, Ioan Biriș, Adriana Neacșu, Cristina Ionescu, Simona Vucu, Mihaela Gligor, Mihai Maci, Anca Vasiliu, Virgil Ciomoș.

[2] Dintre acestea, aș aminti: Sandu Frunză, „A Stereotype: The lack of the Social Utility of Philosophy”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 8 issue 24 (2009): 311-328; Sandu Frunză, Mihaela Frunză, Claudiu Herteliu, „Filosofie, ideologie, religie. O încercare de a înţelege ce se întîmplă cu filosofia în sistemul de educaţie din România”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 8 issue 22 (2009): 129-149; Mihaela Frunză, Sandu Frunză, „Aspects Concerning the Crisis of Philosophy in the University System from Romania”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 8 issue 24 (2009): 329-349; Sandu Frunză, Mihaela Frunză, „Philosophy and the Labor Market in Romania”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 9 issue 25 (2010): 28-58; Sandu Frunză, Mihaela Frunză (ed.), Criza instituțională̆ a filosofiei, (Cluj-Napoca: Editura Limes, 2010).

[3] Claudiu Mesaroș, „Cuvânt-înainte”, în Claudiu Mesaroș (editor), Filosofia în universitatea contemporană, (Timişoara: Editura Universității de Vest Timişoara, 2017), 9.

[4] Ioan Biriș, „Filosofi români la congresele mondiale de filosofie”, în Claudiu Mesaroș (editor), Filosofia în universitatea contemporană, (Timişoara: Editura Universității de Vest Timişoara, 2017), 189-199.

[5] Adriana Neacșu, „Experiența Universității din Craiova în promovarea pe plan educațional și social a domeniului Filosofie”, în Claudiu Mesaroș (editor), Filosofia în universitatea contemporană, (Timişoara: Editura Universității de Vest Timişoara, 2017), 203.

[6] Virgil Ciomoș, „Filosofia în vremuri de criză”, în Claudiu Mesaroș (editor), Filosofia în universitatea contemporană, (Timişoara: Editura Universității de Vest Timişoara, 2017), 312-319; Karoly Veress, „Despre posibila funcție terapeutică a hermeneuticii filosofice”, în Claudiu Mesaroș (editor), Filosofia în universitatea contemporană, (Timişoara: Editura Universității de Vest Timişoara, 2017), 102-110.

[7] Constantin Stoenescu, „Filosofia ca avantaj competitiv în societatea cunoașterii”, în Sandu Frunză, Mihaela Frunză (ed.), Criza instituțională̆ a filosofiei, (Cluj-Napoca: Editura Limes, 2010).

[8] Horia Liviu Popa, „Filosofia și istoria în universitățile din secolul 21: provocări și orientări sistemice”, în Claudiu Mesaroș (editor), Filosofia în universitatea contemporană, (Timişoara: Editura Universității de Vest Timişoara, 2017), 62.

Sandu Frunză despre o revistă la fel de bună precum autorii pe care îi publică

Numărul 51 al Journal for the Study of Religions and Ideologies a fost lansat în cadrul întîlnirii SCIRI din 5 noiembrie 2018. Ea ne apare astăzi ca cea mai bine plasată revistă în ierarhiile internaționale dintre revistele Universității Babeș-Bolyai – universitate situată pe primul loc între universitățile din România.

Journal for the Study of Religions and Ideologies este o publicație academică cu profil de studii religioase interdisciplinare. Publicarea ei se realizează cu sprijinul unui grup internațional de cercetători cu preocupări în abordarea interdisciplinară a fenomenului religios.

Revista publică analize ale fenomenului religios cu perspective ce vin dinspre studiile religioase, filosofia religiilor, etică, teologie, filosofie politică și științe politice, teoriile comunicării, antropologie, sociologie etc.

Este prima revistă din România indexată în Arts & Humanities Citation Index and Current Contents: Arts & Humanities, ISI Web of Knowledge, baza de date ISI numită apoi Thompson-Reuters, azi numită Clarivate Analytics.

De asemenea, este cuprinsă în alte baze de date internaționale semnificative cum ar fi SCOPUS; EBSCO; Pro-Quest; J-Gate; Gale; CEEOL; Index to the Study of Religions Online (Brill); ERIH PLUS și altele.

Journal for the Study of Religions and Ideologies este recunoscută ca una dintre cele mai semnificative reviste pe plan internațional.

SCImago Journal & Country Rank situează Journal for the Study of Religions and Ideologies în evaluarea pentru anul 2017 pe locul 37 din cele 432 de reviste luate în calcul pentru domeniul studii religioase. Au fost ani în care revista a fost și mai sus în ierarhia mondială a revistelor, acum e situată pe poziția 37. Nu am cunoștință de nici o altă revistă a UBB care să fie situată pe o poziție atît de bună în ierarhia revistelor pe domeniul lor de referință. Journal for the Study of Religions and Ideologies este jurnalul cel mai bine plasat în ierarhizarea internațională a propriului său domeniu, comparativ cu toate celelalte reviste ale UBB față de propriul lor domeniu de cercetare științifică.[1]

Journal for the Study of Religions and Ideologies este foarte importantă atît din punct de vedere științific cît și cultural deoarece, pe de o parte, își propune o promovare a cercetătorilor de la UBB și de la Universitățile din România în contextul studiilor religioase globale, iar pe de altă parte, încearcă să pună în dialog cercetătorii din România cu cei din alte spații culturale.

Există o tendință nefericită în România de a valoriza într-o manieră diferită revistele publicate în România față de revistele publicate înafară. Este știut că aceleași standarde sînt aplicate tuturor revistelor atunci cînd ele sînt cuprinse în bazele de date internaționale, cu atît mai mult atunci cînd este vorba despre cea mai rîvnită dintre bazele de date: baza de date ISI, numită apoi Thompson-Reuters, azi numită Clarivate Analytics. În mod paradoxal, românii consideră că revistele apărute în spațiul nostru cultural sînt inferioare în raport cu celelalte reviste și în evaluări recurg, uneori, la acordarea de punctaje diferite pentru articole apărute în reviste publicate în alte țări și cele publicate în România, în totală contradicție cu recunoașterea internațională de care se bucură aceste reviste prin faptul că sînt cuprinse în aceleași baze de date, nu separat, ci împreună cu revistele internaționale din domeniu. Ceea ce înseamnă că îndeplinesc aceleași standarde internaționale.

În ce ne privește, nu există nici o diferență între autorii români și cei din centrele universitare din întreaga lume. Ei se bucură de același tratament și sînt promovați în dialogul de idei internațional pe care îl deschide JSRI.

Printre autorii Journal for the Study of Religions and Ideologies se numără Robert Bernasconi, Recep Boztemur, Ștefan Bratosin, Clemens Cavallin, Reuven Firestone, Michael Fishbane, Warren Zev Harvey, Moshe Idel, Michael S. Jones, Wilson Muoha Maina, José Igor Prieto-Arranz, Vojin Rakic, Richard Rorty, Marianna Ruah-Midbar Shapiro, Leonard Swidler, Peter Van der Veer, Jakobus Martinus Vorster, Elliot R. Wolfson, Erdoğan Yıldırım și alții

Sau cunoscuți autori români precum Ștefan Afloroaei, Sandu Antonio, Elena Abrudan, Ioan Biriș, Virgil Ciomoș, Ioan Chirilă, Aurel Codoban, Ștefan Cojocaru, Codruța Cuceu, Mircea Dumitru, Mihaela Frunză, Ramona Hosu, Adrian Paul Iliescu, Marius Jucan, Karoly Veress, Ioan Vasile Leb, Jean Nedelea, Adrian Opre, Dan-Eugen Rațiu, Sorin Șipos, Hanna Orsolya Vincze și alții. Tineri cercetărori precum Iulia Grad, Nicolai Gori, Iulia Medveschi, Iulius-Marius Morariu, Mihnea Stoica, Nicolae Turcan și alții. Sau autori din ținuturi mai îndepărtate precum Mukhtar Umar Bunza, Abdullahi Musa Ashafa, Xin Mao, Keqian Xu, Forouzan Akrami și alții.

Journal for the Study of Religions and Ideologies apare începînd cu anul 2002, iar de 16 ani este indexată internațional și a deschis cercetătorilor posibilitatea de a publica într-o revistă indexată ISI, cu o mare vizibilitate.

Mulțumesc celor care de-a lungul anilor au lucrat în redacția revistei sau în bordul științific. Lor li se datorează în parte rezultatele excelente, iar cealaltă parte li se datorează autorilor cu totul speciali care au publicat texte de-a lungul timpului. O revistă bună se face cu autori foarte buni.

 

 

[1] Dacă vreunul dintre dumneavoastră cunoaște o altă revistă a UBB mai bine plasată, îl rog să îmi aducă la cunoștință ca în viitoarele prezentări publice să o evidențiez ca atare și să îi felicit pe colegii noștri.

 

Sandu Frunză despre religia iubirii

Atunci cînd se discută, din perspectivă creștină, despre Iudaism și Creștinism, în mod obișnuit, se vorbește despre existența unei continuități, bazată pe caracterul unitar al Bibliei, construită pe Vechiul Testament și Noul Testament. Gîndirea creștină nu s-a lăsat acaparată de viziunile dualiste ce vorbesc despre existența imaginii unui Dumnezeu rău ce poate fi desprins din textele Testamentului celui Vechi și a imaginii unui Dumnezeu bun prezent în textele Noului Testament. Această continuitate este descrisă în termenii de Religia Legii și Religia Iubirii. Este prezentă aici ideea că legea este împlinită prin iubire. Pe acest fundal, în Creștinism s-a argumentat adesea că, deși revelația ei rămîne întreagă, vechea religie este depășită, printr-un nou sens al deplinătății, de religia cea nouă – în care Legea este substituită prin Iubire. O asemenea viziune a fost adîncită de faptul că desăvărșirea prin iubire a fost tratată în termenii unei împliniri mesianice menită să restaureze omul și lumea și să transfigureze întreaga creație.

În privința relației dintre Lege și Iubire, putem constata existența unui curent de interpretare diferită a Scripturii realizat de filosofia evreiască modernă. Ea vorbește despre Iudaism ca despre o Religie a iubirii. Printre filosofii din lumea creștină occidentală aparținînd acestui trend se numără Benedict (Baruch) Spinoza (24 Noiembrie 1632 – 21 Februarie 1677). Au trecut 340 de ani de cînd Spinoza, filosoful olandez născut și crescut în atmosfera iudaică din Amsterdam, a plecat dintre noi, dar a rămas mereu o prezență cu o deosebită prestanță în gîndirea occidentală. Spinoza consideră Iudaismul religia unei revelații a iubirii, a unei religii ce are în centrul său legea cunoașterii și a iubirii lui Dumnezeu.

Alungat de propria sa comunitate, dar rămînînd mereu aproape de spiritualitatea iudaică, Benedict Spinoza credea în calitatea specială de popor ales a evreilor, considerînd că aceasta nu s-a realizat pe motive rasiale, ci din motive religioase, sociale și politice. Alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu, și care îi vizează pe evrei, nu trebuie gîndită în termenii vreunei superiorități, ci în termenii unei responsabilități speciale. O asemenea convingere se bazează pe faptul că „din punctul de vedere al intelectului și al adevăratei virtuți, nici un popor nu se deosebește de altul, încît în privința aceasta nici unul nu este ales de dumnezeu mai presus de altul”.[1] Evreilor le este dată, însă, o responsabilitate specială privind „cunoașterea și iubirea adevărată a lui Dumnezeu”.

Există o întreagă tradiție de interpretare a operei lui Spinoza care îl situează pe linia raționalismului, a panteismului sau chiar a ateismului. Ne vom opri aici la o interpretare diferită, care îl situează pe filosof în interiorul culturii iudaice, în calitatea sa de filosof aparținînd filosofiei moderne evreiești.

Un motiv de dezbinare între exegeții gîndirii lui Spinoza îl constituie modul în care acesta îl concepe pe Dumnezeu. Întregul proces hermeneutic pornește de la afirmația sa Deus sive Natura, care a fost interpretată fie ca o identificare a lui Dumnezeu cu substanța sau cu natura, fie ca o afirmare a unei viziuni spirituale, care trebuie pusă în strînsă relație cu teologia și mistica iudaică. Din modul în care Moshe Idel descrie complexitatea acestei probleme, putem deduce cel puțin trei perspective asupra prezenței în opera lui Spinoza a sintagmei Deus sive Natura. Pe de o parte, poate fi o influență dinspre gîndirea filosofului medieval Moise Maimonide, care în anumite pasaje ajunge la o „identificare implicită a actelor divine cu actele naturale”. Pe de altă parte, există posibilitatea ca această afirmație să fie de inspirație cabalistă avînd în vedere că potrivit ghematria, valoarea numerică a cuvîntului ce desemnează numele divin Elohim (Dumnezeu) este egală cu cea a cuvîntului ebraic ha-Teva (Natura), ceea ce face posibilă indentificarea dintre Dumnezeu și Natura. Există însă și posibilitatea ca cele două surse, maimonidiană și cabalistă, prin diverse medieri, să fi influențat, fiecare în felul său, formularea lui Spinoza.[2]

E important să avem în vedere o asemenea posibilitate deoarece ea ne ajută să înțelegem că ceea ce unii consideră a fi panteismul lui Spinoza poate fi privit în mod mai adecvat ca o trimitere la sursele religioase ale gîndirii sale, legate de monoteismul etic al Iudaismului. Filosoful nu face abstracție de faptul că, prin revelația de pe Muntele Sinai, Iudaismul este cel care aduce Legea. Însă, el ne dă și o soluție de înțelegere a conținutului legii dumnezeiești: „Dat fiind că iubirea de Dumnezeu este cea mai mare fericire a omului, beatitudinea și scopul ultim al tuturor acțiunilor omenești, înseamnă că numai acela împlinește legea dumnezeiască care se îngrijește să-l iubească pe Dumnezeu, nu de frica unor chinuri, nici de dragul altor lucruri, ca plăcerile, faima etc., ci numai pentru că îl cunoaște pe Dumnezeu sau pentru că se știe că în cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu constă supremul său bine”.[3] Cunoașterea, binele și iubirea sînt o triadă ce dă unitatea și frumusețea condiției omului aflat în relație cu Dumnezeu. Mai mult ca oricînd îmi vin în minte cuvintele lui Emmanuel Levinas, dintr-un text despre Spinoza: „Cuvîntul lui Dumnezeu îi invită pe oameni să asculte de învățăturile dreptății și dragostei”.[4] Lăsîndu-se învăluiți de acestea, ei devin dreptatea și dragostea.

Interpretarea Legii în strînsă relație cu binele uman și cel divin relevă caracterul său etic și politic. Nu întîmplător putem regăsi în Etica lui Spinoza pasaje ce ne ajută să lămurim sensul Legii în strînsă relație cu iubirea umană și iubirea lui Dumnezeu. Chiar dacă este privită sub specia eternității, este important să reținem că, în gîndirea lui Spinoza, Legea este cea care alimentează „iubirea intelectuală față de Dumnezeu”.[5] Ființa umană se hrănește din această iubire. Pe terenul său se construiește fericirea omului, condiția sa morală, proiectul social și idealurile sale politice. Acesta este sensul în care, potrivit Tratatului teologico-politic, evreii sînt un popor ales. Alegerea vizează responsabilitatea în raport cu monoteismul etic înțeles ca o religie a iubirii.

 

[1] Benedict Spinoza, Tratatul teologico-politic, Traducere, studiu introductiv și note I. Firu, revizia științifică a traducerii N. I. Barbu, (București: Editura Științifică, 1960), 66.

[2] Moshe Idel, Maimonide și mistica evreiască,  traducere de Mihaela Frunză, (Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2001), pagina 118 și următoarele.

[3] Benedict Spinoza, Tratatul teologico-politic, 70.

[4] Emmanuel Levinas, Dificila libertate. Eseuri despre Iudaism, Traducere, note și postfață Țicu Goldstein, (București: Editura Hasefer, 1999), 152.

[5] Baruch Spinoza, Etica demostrată după metoda geometrică și împărțită în cinci părți, Traducere, studiu introductiv și note Alexandru Posescu, (București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1981),  269.

Sandu Frunză despre misterul și bucuria cărților, pornind de la un text al lui Moshe Idel

Moshe Idel este pentru mine un arhetip al bucuriei întîlnirii cu cartea. Nu cunosc o ființă care să trăiască cu mai mare intensitate iubirea cărților. Într-una dintre interpretările sale, Moshe Idel dă un statut ontologic cărții. Deși pune în centrul imaginarului său cultural Tora, el nu face abstracție de varietatea cărților și de faptul că ele pot fi atribuite oamenilor, îngerilor sau lui Dumnezeu. Însă, de fiecare dată ele au, printre alte dimensiuni, și una care presupune cartea ca prezență eternă. Una dintre imaginile cele mai frumoase ce exprimă semnificația profundă a cărții poate fi desprinsă dintr-un pasaj în care Moshe Idel relevă că „o aserțiune interesantă din scrierile rabinice, reluată mai tîrziu de cabaliști, spune că Dumnezeu se uita în cartea preexistentă a Torei și crea … Cartea pare să conțină universul, cel puțin în mod virtual, în vreme ce Dumnezeu îl realizează la fel cum arhitectul urmărește un plan preliminar”.[1]

Această tradiție de interpretare îl descrie pe Dumnezeu ca fiind co-existent și co-etern cu Cartea și ne deschide spre o lume fascinantă în care cartea ne este înfățișată ca o paradigmă a creației. Nu există o imagine mai potrivită pentru a înțelege identitatea poporului evreu, un popor care a fost dăruit de divinitate cu vocația interpretării Torei. Statutul său aparte se clădește pe ideea că „atît Dumnezeu, cît și omul trebuie să contemple și să implementeze structura cărții primordiale, cea care a fost dezvăluită în forma actuală în cadrul revelației sinaitice”.[2] În felul acesta, evreii nu numai că și-au asumat responsabilitatea de a fi purtătorii  și promotorii Religiei Cărții, ci au pus cartea la temelia culturii occidentale. Atunci cînd spunem că civilizația europeană (și înțelegem prin aceasta, de fapt, civilizația occidentală) este construită pe valorile iudeo-creștine, ar trebui să avem în vedere în primul rînd că la baza culturii și civilizației occidentale stă structura ontologică a cărții.

Este vorba aici nu numai despre Religia cărții care atrage după sine o religie a iubirii, ci de faptul că numai iubirea este cea care poate să îl conducă pe cititor spre profunzimile textului. Există o dimensiune exoterică a textului cărții, accesibilă tuturor. Faptul că mai există și o dimensiune esoterică, accesibilă doar celui ce iubește cartea și o studiază ca și cum ar umple întreaga lume cu iubirea sa, este relevat de un pasaj din Zohar care ne spune că „Tora este ca o iubită frumoasă şi bine făcută, care se ascunde într-o încăpere tainică, în palatul ei. Ea are un singur iubit, de care nu ştie nimeni şi care rămîne ascuns. Din dragoste pentru ea, acest iubit dă mai tot timpul tîrcoale porţii şi lasă în căutarea ei să-i fugă ochii în toate părţile. Ea ştie că iubitul tot dă tîrcoale porţii ei. Şi ce face atunci? Crapă doar puţin uşa încăperii tainice unde se află, îşi dezveleşte pentru o clipă chipul în faţa iubitului, ca îndată să se ascundă din nou. Toţi cei care s-ar afla lîngă acel iubit nu ar vedea şi nu ar pricepe nimic. Doar iubitul, interiorul lui, inima şi sufletul lui se duc după ea, şi el ştie că din dragoste i s-a dezvăluit ea şi s-a înflăcărat pentru el. La fel se petrece şi cu cuvîntul Torei. Nu se dezvăluie decît celui care o iubeşte”.[3] Dragostea este modul cel mai adecvat de a te apropia de carte.  Numai iubirea este cea care poate să îți dezvăluie integral bucuria întîlnirii cu cartea.

Putem desprinde prezența unei asemenea atitudini și din analizele unuia dintre filosofii cei mai apropiați de sufletul occidental. Emmanuel Levinas ne vorbește despre carte ca instanță a iubirii atunci cînd ne atrage atenția asupra unui text de ficțiune literară, Yossel, fiul lui Yossel Rakover din tarnopol, vorbește cu Dumnezeu, în care ni se prezintă experiența unui personaj ce trăiește ultimele clipe ale exterminării evreilor europeni în Holocaust. Din acest infern al inocenților se naște întrebarea cu privire la cer și la retragerea lui Dumnezeu din lume. Una dintre concluziile la care ajungem este aceea că în situația post-holocaust omului îi mai rămîne un dar divin foarte prețios: Tora ca mod de a se ține aproape de Dumnezeu. Profunzimea etică a unui asemenea dar divin poate fi descifrată în afirmația: „A iubi Tora încă mai mult decît pe Dumnezeu, aceasta înseamnă tocmai a accede la un Dumnezeu personal, împotriva căruia te poți revolta, adică pentru care se poate muri”.[4] Această iubire ce poate duce pînă la sacrificiu ne îndreptățește să trecem din registrul arhetipal al Torei, înspre registrul cărții în general. În felul acesta, putem accepta că o virtute a omului contemporan ar putea fi cuprinsă în afirmația: „a iubi cartea încă mai mult decît pe Dumnezeu”. În felul acesta am putea menține statutul ontologic al cărții în viața laică a omului contemporan, situîndu-l în același timp în proximitatea unei anumite forme de sacralitate. Îndiferent că este percepută sau nu, cartea aduce cu sine în viața noastră un tip de prezență specială, care ține de statutul arhetipal al Cărții, în care gînditorii occidentali identifică, adesea, cu ușurință, Cartea Cărților.

Semnificația unei asemenea reprezentări simbolice a relației autentice cu lumea cărților poate fi descifrată cu și mai multe nuanțe dacă apelăm la simbolismul prezent în Cîntarea Cîntărilor. Un asemenea text s-a dovedit extrem de fecund atît pentru imaginarul evreiesc, cît și pentru cel creștin. Din perspectiva unui membru al comunității iudaice, iubirea celor două personaje simbolizează iubirea lui Dumnezeu pentru poporul său. Pentru un membru al comunității creștine, ea reprezintă cel mai adecvat iubirea lui Iisus pentru Biserica sa. Într-o cheie similară, o lectură simbolică a omului postmodern ar putea ajunge la concluzia că în întreaga poveste de iubire este vorba despre iubirea cititorului pentru cartea sa. Fiecare ființă umană trebuie să fie în căutarea unei asemenea cărți, fiecare are undeva în acest colț de lume al culturii globale o carte ce așteaptă să fie investită cu iubirea sa. Cine nu vrea să pornească într-o asemenea căutare mai are o șansă: el poate scrie acea carte cu propria sa viață.

Una dintre cărțile pe care poporul evreu le scrie mereu cu propria sa viață este Cartea Ierusalimului. Metafora cărții este cea mai potrivită pentru a exprima chemarea simbolică permanentă pe care o trăiește evreul modern. Un asemenea tip de imaginar este concludent deoarece Tora poate fi concepută „ca metaforă extinsă pentru o paradigmă ideală care a inspirat creația lumii la începutul timpurilor și care, continuă să informeze existența, altfel spus să-i dea formă”.[5]

Avînd în vedere că evreii reprezintă un popor cu o puternică fascinație pentru carte, Ierusalimul poate fi văzut ca o carte deschisă a sufletului evreiesc. El reprezintă varianta geografică a Torei. Tocmai de aceea, Ierusalimul în integralitatea sa, nu poate fi scos nici din geografia simbolică, nici din harta spirituală, nici din harta fizică sau administrativă a Israelului.

Ierusalimul presupune o istorie semnificativă nu numai a Israelului, ci și a lumii occidentale în care este insclusă o istorie simbolică de la Avram și gestul său arhetipal, intemeietor de credință de pe Muntele Moria, pînă la Ierusalimul de azi, cu sacrificiul de rugăciune și de speranță cu care este încărcat de pelerinii din toate colțurile lumii. De altfel, dacă folosim simbolismul cărții, atunci Ierusalimul pare a fi o carte orientală tipărită cu literele de aur ale sufletului occidental.

Este potrivită această reprezentare nu numai din punct de vedere al imaginarului religios, ci și pentru că putem vorbi despre Ierusalim ca simbol al valorilor laicității occidentale. Este dificil să ne imaginăm că ar putea exista în Orientul Apropiat un alt simbol decît cel al Ierusalimului, un alt loc geografic decît Israelul, în care să fie exprimate valori precum pluralismul, toleranța, multiculturalismul, democrația –  valori deopotrivă etice și politice fundamentale din punctul de vedere al civilizației occidentale. Privilegiind aici Iudaismul și Israelul nu susțin că alte religii nu pot să fie promotoare ale democrației în Orientul Apropiat. Îndeosebi mă aștept ca, în viitor, tradiția religioasă a Islamului să se delimiteze clar de formele radicale și de terorismul islamist și să devină purtătoare a unui mesaj spiritual și deschis spre dialog interreligios, îndeosebi sub presiunea conviețuirii Islamului cu democrația în societățile occidentale. Însă, pînă cînd aceste așteptări ale mele vor deveni o realitate, societatea israeliană este purtătoarea efectivă a mesajului occidental, a valorilor și a culturii occidentale, a speranțelor și aspirațiilor de tip occidental. Pentru lumea Orientului Apropiat nu putem repera în acest moment o altă comunitate purtătoare a valorilor occidentale.

Dincolo de această importanță politică, ne apare cu mare pregnanță faptul că, din punct de vedere spiritual, putem vorbi despre Ierusalim ca suflet al civilizației occidentale. Din acest simbolism face parte și structura intimă a cărții. Cînd recurgem la o asemenea afirmație nu facem abstracție de faptul că în condițile actuale „Cărțile nu sînt numai obiecte literare ce trebuie aranjate cu grijă pe rafturile bibliotecilor … Ele sînt unități ce constituie mode intelectuale, care creează la rîndul lor predispoziții pentru receptarea și asimilarea conținutului lor, precum și al altor cărți … Imaginația socială a anumitor elite pregătește terenul pentru acceptarea, răspîndirea și profunzimea influenței unei cărți, chiar înainte ca aceasta să fi fost concepută de autor … Cu alte cuvinte, cărțile pot avea influență nu numai datorită mesajului lor deosebit, dar și datorită miturilor de care sunt însoțite”.[6] Însă, oricît de mult ar fi influențat statutul cărții de mitologiile noastre personale sau de metamorfozele pe care le suferă sacrul în condițiile postmodernității, ele mai păstrează o structură profundă a autenticității ce ne leagă de realitatea ultimă ce o face posibilă.

Una dintre cele mai importante învățături ce le putem desprinde din analizele lui Moshe Idel este aceea că lumea este menținută în existență și îmbunătățită prin studiul Cărții. Prin extrapolare, putem înțelege de aici un aspect semnificativ pentru condiția omului postmodern: citirea și studierea cărților poate oferi o soluție pentru restaurarea omului și pentru a crește calitatea vieții.

 

[1] Moshe Idel, Perfecțiuni care absorb. Cabala și interpretare, prefață de Harold Bloom, traducere de Horia Popescu, (Iași: Polirom, 2004), 53. Moshe Idel a ajuns în 19 ianuarie 2017 la vîrsta de 70 de ani. O mare parte a cărților sale sînt traduse în limba română. Disponibile online sînt textele apărute în Journal for the Study of Religions and Ideologies: Moshe Idel, Hermeneutics in Hasidism, http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/view/261/260 Moshe Idel, Abordări metodologice în studiile religioase http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/view/420/418 Moshe Idel, On Paradise in Jewish Mysticism http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/view/543/511 Moshe Idel, «Unio Mystica» as a Criterion: Some Observations on «Hegelian» Phenomenologies of Mysticism http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/view/7/8 Texte despre contribuția lui Moshe Idel la dezvoltarea cabalei, a studiilor religioase și a filosofiei evreiești pot fi citite în Journal for the Study of Religions and Ideologies, vol. 6 issue 18 (2007): 3-240   http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/issue/view/21 sau în volumul Sandu Frunză, Mihaela Frunză, Essays in Honor of Moshe Idel, (Cluj: Editura Provopress, 2008).

[2] Moshe Idel, Perfecțiuni care absorb. Cabala și interpretare, prefață de Harold Bloom, traducere de Horia Popescu, (Iași: Polirom, 2004), 54.

[3] Zohar, II, 99 a-b. Vezi Zoharul. Cartea Splendorii, (București: Editura Antet, f.a.)

[4] Emmanuel Levinas, Dificila libertate. Eseuri despre Iudaism, traducere, note și postfață de Țicu Goldstein, (București: Editura Hasefer, 1999), 185.

[5] Moshe Idel, Perfecțiuni care absorb. Cabala și interpretare, 136.

[6] Moshe Idel, Perfecțiuni care absorb. Cabala și interpretare, 132.

Sandu Frunză despre Journal for the Study of Religions and Ideologies în al cincisprezecelea an de apariție

A apărut numărul 43 al revistei Journal for the Study of Religions and Ideologies. Toate numerele revistei, publicate  în cei 15 ani de la apariție, sînt accesibile online pe pagina http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/issue/archive Redacția revistei e situată în str. Emmanuel de Martonne Nr. 1 în spațiul oferit de Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În numărul 43 pot fi citite texte semnate de: Richard McDonough, Antonio Sandu, Veselin Mitrović, Bogdan Stancu, Georgel Rednic, Nicolae Ovidiu Grad, Ion Aurel Mironiuc, Claudia Diana Gherman, Araceli Rojas, Aurelian Plopeanu, Ion Pohoață și İdris Yücel.

Journal for the Study of Religions and Ideologies este o revistă de studii religioase interdisciplinare în care apar studii și analize ale fenomenului religios realizate de cercetători din variate domenii și care au preocupări în ceea ce privește cunoașterea religiilor și a ideologiilor. De-a lungul celor 15 ani, în revistă au fost publicate texte semnate de gînditori precum: Moshe Idel, Richard Rorty, Clemens Cavallin, Reuven Firestone, Lucian Zeev Herșcovici, Recep Boztemur, Michael Jones, Leonard Swidler, Aurel Codoban, Marius Jucan, Ioan Chirilă, Mircea Dumitru, Nicu Gavriluță și mulți ații. Practicarea unei etici a cercetării și excelenței în cercetare a fost asigurată de membrii bordului JSRI care, prin munca lor, au făcut efortul academic de a situa revista în bazele de date internaționale și în topul mondial al revistelor academice. Menționez că întreaga activitate redacțională și de review se bazează pe voluntariat. Colaboratorii noștri (de la Universitatea Babeș-Bolyai, de la celelalte Universități din România și mai ales de la Universitățile din străinătate, ce pot fi întîlniți pe siteul JSRI) își pun toată priceperea în slujba unui ideal al dezvoltării și promovării excelenței academice în cercetarea fenomenului religios. Tuturor colaboratorilor, și mai ales membrilor SCIRI și SACRI, le mulțumesc pentru atașamentul lor față de acest proiect editorial, care datorită lor a devenit unul major.

În urmă cu 15 ani, atunci cînd împreună cu Mihaela Frunză am decis înființarea acestei reviste speram ca ea să coalizeze un număr cît mai mare de autori care să dea o perspectivă coerentă asupra ceea ce se întîmplă în domeniul studiului religiilor și ideologiilor într-o perspectivă interdisciplinară. Rezultatele au venit în timp și au dus la o foarte bună recunoaștere pe plan internațional a revistei noastre.

Știu și eu că lauda de sine nu miroase a bine. Dar aș putea să depășesc acest îndemn popular la modestie amintind că Journal for the Study of Religions and Ideologies a fost prima revistă românească ce a fost cuprinsă în mult rîvnita bază de date ISI (Thomson Reuters) cu ani în urmă cînd revistele românești nici nu se gîndeau la o asemenea posibilitate.

Totodată, revista se situează azi pe locul 21 în ierarhia mondială a celor 358 de reviste academice semnificative pe domeniul ei de referință. Este pe locul întîi pentru revistele din România și nu mai există nici o altă revistă românească pe domeniile umaniste și sociale care să se situeze în primele 50 de reviste în ierarhia făcută de SCImago Journal Rank. Prezența și accesibilitatea în baze de date precum SCOPUS, ERIH PLUS, EBSCO etc. relevă o bună situare în acest spațiu al căutării și întîlnirii academice.