Una dintre atitudinile maladive pe care o găsim larg răspîndită la omul postmodern este tendința sa de a asocia cu o stare învecinată bolii orice disconfort pe care nu și-l poate explica sau pe care nu îl poate controla. Cunoaștem o înclinație fără precedent înspre accesarea serviciilor medicale sau a celor asociate îngrijirii de tip medical. Sistemul de îngrijire se dezvoltă în felul acesta cu o amploare demnă de o societate a abundenței gata să ofere oricînd noi patologii și noi forme de intervenție în rezolvarea efectelor negative ce le însoțesc. Pe lîngă bolile trupului și cele ce țin de chimia creierului, se înmulțesc tot mai mult bolile pe care le putem asocia, în mod generic, sufletului. Dintre acestea se remarcă în primul rînd cele ce vizează spiritul, iar aici diversele forme de consiliere spirituală ne oferă soluții diverse ce vin dinspre consilierea realizată de către un guru motivațional pînă la cea mai învăluită în taină dintre tipurile de consiliere pe care le avem la dispoziție, consilierea obținută în relația de durată cu un duhovnic personal. În al doilea rînd, se dovedesc tot mai prezente bolile, afecțiunile, sindroamele asociate psihicului, ceea ce face aproape indispensabile formele consilierii adresate psihicului, cu toată complexitatea pe care o presupun, iar aici consilierea psihiatrică și mai ales cea psihologică au ajuns la performanța de a generaliza intervenția, uneori extrem de invazivă, a consilierului sau a personalului medical în zonele cele mai intime ale vieții umane. În al treilea rînd, iar aceasta nu înseamnă în ultimul rînd, avem o serie de neliniști și tulburări pe care le asociem cu dimensiunea noetică a ființei umane, iar în acest caz se dovedește în tot mai mare expansiune, și în tot mai mare măsură funcțională, consilierea de tip filosofic. Cititorul român are o cale privilegiată de acces la înțelegerea relevanței teoriei și practicii consilierii filosofice datorită efortului cultural și științific făcut de Editura Trei pentru editarea în limba română a lucrărilor filosofului Lou Marinoff.[1]
Cu lucrarea Înghite Platon nu Prozac!, filosoful ne introduce, pe de o parte, în lumea dezbaterilor privind efortul său de a impune consilierea filosofică drept un domeniu distinct al consilierii în spațiul cultural american, iar pe de altă parte ne oferă o incursiune fascinantă în lumea consilierii filosofice ca o modalitate de comunicare și dialog ce îi implică pe indivizii sănătoși cu toate probleme pe care le aduce în existența lor complexitatea vieții ca atare. Astfel, pe de o parte, el poartă o polemică intensă cu toate tendințele de supra-medicalizare a comportamentului uman prin etichetare psihiatrică și psihologică și cu monopolul pe care psihologia îl are asupra consilierii non-medicale. Pe de altă parte, filosoful ne propune o metodă în cinci pași prin care putem ajunge la o îmbunătățire a vieții noastre recurgînd la darurile pe care viața efectivă le oferă prin recursul natural la comunicare și filosofie.
Una dintre căile consilierii filosofice, pe care o găsim în scrierile lui Lou Marinoff, este cea sintetizată în acronimul PEACE. Este relevant modul în care este construit numele acestei metode deoarece este de natură să releve importanța pe care o poate avea asumarea filosofică a propriei existențe. Faptul că ai ajuns la conturarea unei filosofii de viață aduce cu sine o pace interioară ce nu înlătură problemele, dar îți oferă fundalul pentru rezolvarea tuturor problemelor dificile. Mai mult decît atît, nu se poate ajunge la pacea socială și armonia între ființele umane fără năzuința apelului la o filosofie a dialogului în toate situațiile comunicării interumane. Filosofia devine, astfel, pentru indivizi o formă de terapie existențială distinctă în raport cu practicile psihiatrice sau cele psihologice și conexată cu practicile filosofice pe care le găsim în sistemele de gîndire puse la dispoziție de istoria filosofiei universale. Pentru susținerea acestui demers, „spre deosebire de terapie, în sensul clasic, larg acceptat al termenului, consilierea filosofică însumează diverse forme non-medicale de terapie a dialogului puse în serviciul oamenilor confruntați cu probleme non-patologice”.[2] Consilierea filosofică este propusă de Lou Marinof ca o terapie adresată sferei noetice, care are puterea de a unifica dimensiunea fizică, dimensiunea socială, dimensiunea personală și dimensiunea spirituală specifice condiției umane a omului postmodern. Tocmai de aceea ea este benefică în plan personal, dar este eficientă și în relațiile de grup, în dezamorsarea situațiilor conflictuale și în reconstrucția în comunicare a relațiilor comunitare și instituționale. În felul acesta, filosofia se instalează ca dialog și devine eficientă în viața indivizilor, grupurilor și organizațiilor prin forța deosebită pe care o are situarea în orizontul comunicării. La baza dialogului poate sta gîndirea unui filosof, a unei școli filosofice sau o serie de crîmpeie de filosofie pe care consilierul le poate invoca în concordanță cu problema și situația pe care trebuie să le rezolve. Însă, finalitatea demersului consilierii filosofice este cel mai bine vizibilă în faptul că fiecare persoană în parte are posibilitatea de a dezvolta propria sa filosofie de viață, în baza căreia să se pună mai bine în valoare pe sine în comunicarea continuă cu ceilalți.
Această carte nu poate lipsi din biblioteca nici unei persoane care se iubește pe sine atît de mult încît dorește ca din această abundență a iubirii să îi hrănească cu darurile iubirii și pe cei din jur. Iubirea, de fapt, există doar în măsura în care este comunicată și devine lucrativă în relația cu ceilalți. O iubire intensă își dovedește valoarea doar prin faptul că e împărtășită în cadrul unor acțiuni care îi au în vedere în mod efectiv pe ceilalți.
Înghite Platon nu Prozac! Aplicarea înţelepciunii eterne la problemele de zi cu zi trebuie să fie prezentă pe masa filosofilor, a trainerilor și a practicienilor de dezvoltare personală deoarece, fie că e vorba de o situație terapeutică sau de una de nevoie de creștere personală, e preferabil ca înainte de a recurge la alte forme de îmbunătățire a vieții noastre să ne îmbunătățim recurgînd la calitatea noastră de ființe gînditoare – reflexive și orientate spre comunicare prin chiar natura lor.
Cartea lui Marinoff este un instrument ce ar trebui utilizat pe scară largă de către psihologi și psihiatrii, de către cei ce practică diverse forme de consiliere și de îngrijire. Este o carte ce ne ajută să vedem limitele abordării disciplinare și nevoia de extindere continuă spre sfere interdisciplinare pentru a avea o înțelegere cît mai adecvată a condiției umane și a complexității fără precedent a vieții omului postmodern. Dar, în primul rînd este o carte ce trebuie parcursă de toți cei care au o sensibilitate filosofică ce poate fi creativă în viața lor, respectiv de cei ce nu știu că o au, dar pot să și-o pună în valoare prin apelul la un consilier existențial.
[1] Lou Marinoff, Înghite Platon nu Prozac! Aplicarea înţelepciunii eterne la problemele de zi cu zi, Traducere, note și studiu introductiv de Florin Lobonț, (București: Editura Trei, 2010); Lou Marinoff, Puterea lui Tao. Cum să-ți găsești liniștea în vremuri tulburi, Traducere și note de Florin Tudose, (București: Editura Trei, 2015); Lou Marinoff, Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața, traducere de Oana Zamfirache, (București: Editura Trei, 2013). Pentru cea din urmă lucrare, cititorii blogului meu pot să consulte prezentarea mea: Sandu Frunză despre filosofie ca terapie spirituală, august 6, 2016, https://frunzasandu.wordpress.com/2016/08/06/sandu-frunza-despre-filosofie-ca-terapie-spirituala/
[2] Lou Marinoff, Înghite Platon nu Prozac!, 17.
Am întîlnit multe persoane din generația mea care trăiesc o stare de angoasă pe care aș putea să o descriu cel mai bine prin parafrazarea unei celebre afirmații: ei au sentimentul că s-au născut prea tîrziu pentru zei și prea devreme pentru revoluția tehnologică actuală. Acești oameni, deși refuză să se instaleze confortabil în propria lor tradiție religioasă, au sentimentul acut al unei necesități de căutare a fundamentelor spirituale; deși au impresia că știința se manifestă totalitar în raport cu nevoia lor de construcție a unei viziuni proprii asupra existenței, se lasă fascinați întru totul de tehnologie și de noul tip de discurs existențial ce derivă din situarea în existența modelată de raționalitatea științifică și facilitarea accesului la lumi virtuale. Aceste zbateri se împletesc într-un efort constant de căutare a autenticității.
sandu frunză 